CAPITOLUL I  Dispoziţii generale

Art. 1. – În România, activitatea de asigurare se desfăşoară sub forma asigurărilor facultative şi obligatorii, precum şi a operaţiunilor de reasigurare, de societăţi comerciale de asigurare, de asigurare-reasigurare şi societăţi de reasigurare, denumite în continuare asigurători, respectiv reasigurători.

Art. 2. – În asigurarea facultativă raporturile dintre asigurat şi asigurător, precum şi drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi se stabilesc prin contractul de asigurare.

Art. 3. – În asigurarea obligatorie raporturile dintre asigurat şi asigurător, drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi sunt stabilite prin prezenta lege.

Art. 4. – Este obligatorie asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule.

Art. 5. – Asigurarea obligatorie se practică numai de asigurătorii autorizaţi de Oficiul de supraveghere a activităţii de asigurare şi reasigurare.

Asigurătorii care au primit autorizarea prevăzută la alineatul precedent au obligaţia să realizeze asigurarea, eliberând un înscris probator al asigurării.

Art. 6. – Operaţiunile de reasigurare completează activitatea de asigurare prin cedarea şi primirea unor riscuri pe piaţa internă şi internaţională de asigurări.

Cedarea în reasigurare pe piaţa internaţională se va face numai în măsura în care riscurile care fac obiectul reasigurării nu pot fi plasate pe piaţa internă.

În operaţiunile de reasigurare, raporturile dintre reasigurat şi reasigurător, drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi se stabilesc prin contractul de reasigurare.

Art. 7. – Persoanele fizice şi juridice române încheie contractele de asigurare cu societăţi stabilite în România, cu excepţia cazurilor în care asigurările solicitate nu se practică pe piaţa internă.

Oficiul de supraveghere a activităţii de asigurare şi reasigurare face publică lista societăţilor autorizate să funcţioneze în România şi felurile de asigurări practicate. Continue reading →