ACORDAREA SPRIJINULUI FINANCIAR PENTRU PARTICIPAREA ASOCIAŢIILOR DIN AGRICULTURĂ LA ORGANIZAŢIILE UNIUNII EUROPENE

Acordarea sprijinului financiar pentru participarea Asociaţiilor din agricultură la Organizaţiile Uniunii Europene
CADRU GENERAL
Reglementările cu privire la acordarea sprijinului financiar şi condiţiile de eligibilitate pentru susţinerea asociaţiilor în vederea participării la organizaţiile constituite la nivelul Uniunii Europene, sunt cuprinse în cadrul anexei E la Ordinul nr. 850 din 28 decembrie 2006, publicat în Monitorul Oficial nr. 1.054 din 30 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.
BENEFICIARII SPRIJINULUI FINANCIAR ŞI CONDIŢIILE DE ELIGIBILITATE
Beneficiarii sprijinului financiar sunt asociaţiile din agricultură constituite în baza Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru a beneficia de sprijin financiar, asociaţiile trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de eligibilitate:
a) să aibă reprezentativitate la nivel naţional şi să cuprindă reprezentanţi ai partenerilor de pe filiera produsului;
b) să prezinte un raport de activitate din care să rezulte desfăşurarea unei activităţi anterioare semnificative, prin derularea unor programe ori proiecte specifice scopului său, însoţit după caz, de bugetul de venituri şi cheltuieli din ultimul an;
c) să prezinte copii de pe actul constitutiv, de pe statutul asociaţiei, de pe dovada dobândirii personalităţii juridice şi de pe dovada privind situaţia juridică a sediului asociaţiei;
d) să prezinte dovada privind bonitatea asociaţiei, emisă de banca la care are deschis contul;
e) să facă dovada plăţii cotizaţiei sau, după caz, să prezinte notificarea/notificările de plată a cotizaţiei la organizaţiile constituite la nivelul Uniunii Europene la care sunt membre;
f) să prezinte dovada afilierii la organizaţiile constituite la nivelul Uniunii Europene la care participă;
g) să prezinte acordul partenerului european privind îndeplinirea condiţiilor de afiliere la organizaţia din Uniunea Europeană.
Utilizarea sprijinului financiar în alte scopuri decât cel pentru care a fost aprobat, este interzisă şi atrage restituirea sprijinului financiar acordat, actualizat cu rata inflaţiei în momentul restituirii/recuperării sumelor, de către beneficiarul sprijinului financiar, inclusiv plata de penalităţi la bugetul de stat, potrivit legii.
ACORDAREA SPRIJINULUI FINANCIAR
Pentru obţinerea sprijinului financiar, solicitanţii se adresează direcţiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în a cărei rază se află sediul asociaţiei, unde vor depune o cerere însoţită de actele menţionate.
Direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, înregistrează cererile, le analizează şi, în termen de 15 zile lucrătoare, comunică în scris solicitantului avizul cererii.
Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, pe baza solicitărilor direcţiilor pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, solicită Ministerului Finanţelor Publice deschiderea creditelor bugetare aferente.
Cererea pentru deschiderea creditelor bugetare este însoţită de situaţia centralizatoare.
După aprobarea cererii pentru deschiderea creditelor bugetare de către Ministerul Finanţelor Publice, din bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale se alimentează conturile direcţiilor pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, care, pe baza cererilor aprobate de încasare a sprijinului financiar cuvenit beneficiarilor, virează sumele în conturile acestora.
Beneficiarii care au prezentat, ca anexă la cerere, notificarea/notificările de plată a cotizaţiei, depun la direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în termen de 5 zile lucrătoare de la data intrării sumelor în conturile lor, dovada efectuării plăţii către organizaţiile constituite la nivelul Uniunii Europene la care sunt membri.
———-
Direcţia pentru agricultură
şi dezvoltare rurală
a judeţului …………………
Nr. de înregistrare …………. din …………
CERERE
pentru acordarea sprijinului financiar acordat în conformitate cu Normele metodologice privind modul de acordare a sprijinului financiar destinat susţinerii asociaţiilor din agricultură în vederea participării la organizaţiile constituite la nivelul Uniunii Europene, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. ……/2006
Asociaţia ………………………… cu sediul în localitatea …………………. str. …………………. nr. ……. judeţul/sectorul ………………
Înregistrata la Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor de la Judecătoria …………….. sub nr. ………….., reprezentată legal prin domnul/doamna ………………….., în calitate de …………… posesor/posesoare al/a buletinului/cărţii de identitate seria ……, nr. ……….. emis/emisă de ……………. CNP …………………
Obiect de activitate
………………………………………………………………..
………………………………………………………………..
(Se vor anexa acte doveditoare conform art. 3 din norme)
În baza datelor prezentate, solicit acordarea sprijinului financiar conform prevederilor Normelor metodologice privind modul de acdrdare a sprijinului financiar destinat susţinerii asociaţiilor din agricultură în vederea participării la organizaţiile constituite la nivelul Uniunii Europene, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. …../2006, pentru următoarele cheltuieli eligibile conform actelor justificative pe care le anexez în copii:
………………………………………………………………..
………………………………………………………………..
Mă angajez să respect prevederile Normelor metodologice aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. ……./2006.
Data …………………
Numele şi prenumele (în clar) Semnătura ……………….