Codul Civil al Romaniei – actualizat

Sectiunea II
Despre obligatiile uzufructuarului

Art. 540. – Uzufructuarul ia lucrurile in starea in care se afla; el insa nu poate intra in folosinta lor decat dupa ce va face in prezenta proprietarului, sau dupa ce-l va chema formal, inventarul lucrurilor miscatoare si constatarea starii in care se vor afla cele nemiscatoare, supuse uzufructului.
Art. 541. – Este dator a da cautiune ca se va folosi ca un bun parinte de familie, de nu va fi scutit prin actul constitutiv al uzufructului; cu toate acestea tatii, mamele ce vor avea uzufructul legal al averii copiilor lor, vanzatorul sau donatorul care si-au rezervat uzufructul, nu sunt obligati a da cautiune.
__________
Prin abrogarea art. 338 Cod civil, dreptul de uzufruct legal al partilor asupra bunurilor copiilor a fost desfiintat.

Art. 542. – Daca uzufructuarul nu gaseste cautiune, nemiscatoarele se dau cu arenda, sumele de bani cuprinse in uzufruct se pun la dobanda, productele se vand si pretul lor se pune asemenea la dobanda; dobanzile acestor sume si pretul arendelor se cuvin uzufructuarului.
Art. 543. – In lipsa de cautiune din partea uzufructuarului, proprietarul poate cere ca mobilele supuse periciunii prin intrebuintare sa se vanda spre a se pune pretul la dobanda, si uzufructuarul se foloseste de dobanzi in cursul uzufructului; cu toate acestea uzufructuarul va putea cere si judecatorii vor putea ordona, dupa imprejurari, ca o parte din lucrurile miscatoare necesare pentru propriile sale trebuinte sa i se lase sub simpla sa depunere de juramant si cu indatorire de a le preda la curmarea uzufructului.
Art. 544. – Intarzierea de a da cautiune nu ridica uzufructuarului dreptul de a se folosi de fructele la care el avea drept; ele i se cuvin din momentul de cand s-a deschis uzufructul.
Art. 545. – Uzufructuarul nu este obligat decat la reparatiile de intretinere. Reparatiile cele mari raman in sarcina proprietarului, afara numai daca acestea s-ar fi cauzat din lipsa reparatiilor de intretinere de la deschiderea uzufructului, in care caz uzufructuarul este obligat a le face si pe acestea.
Art. 546. – Reparatiile cele mari sunt acele ale zidurilor celor mari si ale boltelor, restabilirea grinzilor si acoperisului intreg, acelea ale zagazelor si ale zidurilor de sprijinire si de imprejmuire in total; toate celelalte reparatii sunt de intretinere.
Art. 547. – Nici proprietarul, nici uzufructuarul nu sunt obligati a recladi ceea ce a cazut de vechime sau s-a distruit*) fortuit.
_________
*) Distrus.

Art. 548. – Uzufructuarul este obligat, in cursul folosintei sale, la toate sarcinile anuale ale fondului, precum contributiile si altele ce dupa obicei sunt considerate ca sarcini ale fructelor.
Art. 549. – In privinta sarcinilor ce pot fi impuse pe proprietate, in cursul uzufructului, proprietarul si uzufructuarul contribuie dupa modul urmator: proprietarul este obligat a le plati si uzufructuarul a-i raspunde dobanzile, iar daca uzufructuarul le-a platit, el are dreptul de a cere capetele*) platite de la proprietar, la expirarea uzufructului.
__________
*) Capitalul.

Art. 550. – Acel ce castiga cu titlul gratuit un uzufruct universal, sau cu titlu universal, este dator a achita in proportie cu folosinta sa si fara nici un drept de repetitiune, legatele, pensiile alimentare si veniturile rentelor perpetue sau pe viata care privesc asupra patrimoniului.
Art. 551. – Uzufructuarul cu titlu particular nu se obliga la plata datoriilor pentru care fondul este ipotecat si, de va fi silit sa le plateasca, are actiune in contra proprietarului.
Art. 552. – Uzufructuarul fie universal, fie cu titlu universal, trebuie sa contribuie impreuna cu proprietarul la plata datoriilor dupa cum urmeaza: se pretuieste valoarea fondului supus uzufructului, se defige*) in urma catimea cu care urmeaza a contribui la plata datoriilor in proportie cu valoarea zisului fond. Daca uzufructuarul voieste sa avanseze suma pentru care trebuie fondul sa contribuie, capitalul i se inapoiaza la sfarsitul uzufructului fara nici o dobanda. Iar de nu va voi uzufructuarul a face acest avans, proprietarul poate, dupa a sa vointa, sau sa plateasca dansul acea suma, si atunci uzuafructuarul ii plateste dobanzile in tot cursul uzufructului, sau sa puna in vanzare o parte din averea supusa uzufructului pana se va dobandi un pret analog sumei datorite.
___________
*) Se stabileste.

Art. 553. – Uzufructuarul e dator a plati numai cheltuielile proceselor ce privesc folosinta si celelalte condamnatiuni la care procesele aratate pot da nastere.
Art. 554. – Daca in cursul uzufructului, o a treia persoana face vreo uzurpare asupra fondului, sau vreo alta incercare spre a calca drepturile proprietarului, uzufructuarul este tinut a-l denunta proprietarului, caci la din contra uzufructuarul ramane raspunzator pentru toate daunele ce ar putea rezulta pentru proprietar, precum ar fi raspunzator pentru orice stricaciune s-ar face de el insusi.
Art. 555. – Daca uzufructul are de obiect un animal si daca acesta va pieri fara culpa uzufructuarului, el nu este obligat a da proprietarului alt animal in loc, nici de a-i plati pretul.
Art. 556. – Daca turma pe care un uzufruct a fost constituit, din intamplare sau din boala, va pieri cu totul si fara culpa uzufructuarului, acesta nu este obligat decat a-i da seama de piei sau de valoarea lor.
Daca turma nu va pieri cu totul, uzufructuarul este dator de a inlocui numarul vitelor pierdute, prin vitele ce da sporul.

One thought on “Codul Civil al Romaniei – actualizat

  1. Antoneta Stoica

    Buna ziua Stimate domnule Dobrescu,
    Este extrem de documentat si de aceea util site-ul dvs.Nu sunt jurist, drept care, risc o intrebare: in care art al vechiului cod civil si-ar gasi echivalentul art 555 alin 1 si art 557 alin 1, 2 din legea 287/2009? Sunt parata intr-o speta in care se cere anularea titlului de prop emis cf legii 18/1991 pe numele tatalui meu. Reclamantul are drept proba un testament de ascendent din anul 1943 in care tatal meu nu este pomenit -eu zic lovit de nulitate absoluta-fiind incident art 1163 alin 1 coroborat cu art 1161 alin 1 / cod civil. Tatal meu a detinut ca lot ajutator de la CAP terenul revendicat acum de reclamant, drept care a devenit proprietar prin prescriptia achizitiva si prin accesiune. Va rog mult spuneti-mi parerea dvs.
    Actiunea a fost initiata in 2008, dar Tribunalul a casat sentinta de fond care era in favoarea mea si a trimis cauza spre rejudecare cu indicatia sa se faca expertiza cadastrala si sa se raspunda la capatul de cerere privind pronuntarea nulitatii testamentului, capat de cerere formulat de mine in cererea reconventionala.
    Astept sa-mi dati un semn
    Cu consideratie reala pentru ce faceti,
    Va doresc sanatate
    Prof. dr. Antoneta Stoica

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.