Potrivit art. 1 alin. (1) din Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 1.145/2004, permisul de muncă este documentul oficial care se eliberează, la cerere, străinilor de către Oficiul pentru Migraţia Forţei de Muncă, instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 203/1999 privind permisele de muncă dar şi de normele sale de aplicare.
PERSOANE CARE POT FI ÎNCADRATE ÎN MUNCĂ FĂRĂ PERMIS
Cetăţenii străini al căror acces pe piaţa muncii este reglementat prin acorduri, convenţii şi înţelegeri bilaterale încheiate de România cu alte state pot fi încadraţi în muncă fără permis de muncă, dacă această prevedere este stabilită prin textul acordului, convenţiei sau înţelegerii.
Potrivit Art. 5 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 56/2007, pot fi încadraţi în muncă sau, după caz, pot presta muncă la persoane fizice sau juridice din România, fără autorizaţie de muncă, următoarele categorii:
a) străinii titulari ai dreptului de şedere permanentă pe teritoriul României;
b) străinii al căror acces pe piaţa muncii din România este reglementat prin acorduri, convenţii sau înţelegeri bilaterale încheiate de România cu alte state, dacă această posibilitate este stabilită prin textul acordului, convenţiei sau înţelegerii;
c) străinii care au dobândit o formă de protecţie în România;
d) străinii care desfăşoară activităţi didactice, ştiinţifice sau alte categorii de activităţi specifice cu caracter temporar în instituţii de profil acreditate din România, în baza unor acorduri bilaterale, sau ca titular al unui drept de şedere pentru desfăşurarea de activităţi de cercetare ştiinţifică şi personalul înalt calificat, în baza ordinului ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului, precum şi străinii care desfăşoară activităţi artistice în instituţii de cultură din România, în baza ordinului ministrului culturii şi cultelor;
e) străinii care urmează să desfăşoare pe teritoriul României activităţi temporare solicitate de ministere ori de alte organe ale administraţiei publice centrale sau locale ori de autorităţi administrative autonome;
f) străinii care sunt numiţi şefi de filială, reprezentanţă sau de sucursală pe teritoriul României a unei companii care are sediul în străinătate, în conformitate cu actele prevăzute de legislaţia română în acest sens;
g) străinii membri de familie ai cetăţenilor români;
h) străinii angajaţi ai persoanelor juridice cu sediul în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau în unul dintre statele semnatare ale Acordului privind Spaţiul Economic European, detaşaţi în România, cu condiţia prezentării permisului de şedere din acel stat.
CONDIŢIILE ÎN CARE POT FI ÎNCADRAŢI ÎN MUNCĂ LUCRĂTORII STRĂINI
Străinii pot fi încadraţi în muncă pe teritoriul României la angajatori care funcţionează în mod legal, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
a) locurile de muncă vacante nu pot fi ocupate de cetăţeni români, ai altor state membre ale Uniunii Europene, ai statelor semnatare ale Acordului privind Spaţiul Economic European, precum şi de rezidenţi permanenţi pe teritoriul României;
b) îndeplinesc condiţiile speciale de pregătire profesională, experienţă în activitate şi autorizare, solicitate de angajator potrivit legislaţiei în vigoare;
c) fac dovada faptului că sunt apţi din punct de vedere medical să desfăşoare activitatea respectivă şi nu au antecedente penale care să fie incompatibile cu activitatea pe care o desfăşoară sau urmează să o desfăşoare pe teritoriul României;
d) se încadrează în contingentul anual aprobat prin hotărâre a Guvernului;
e) angajatorii au achitate la zi obligaţiile către bugetul de stat.
Prevederile de la lit. a) nu se aplică străinilor care îndeplinesc funcţia de administrator într-o societate comercială cu participare străină, în situaţia în care este o singură persoană numită în această funcţie, dacă străinul desfăşoară activitatea în calitate de sportiv profesionist, în condiţiile existenţei unei dovezi că a desfăşurat activitate similară în altă ţară, solicitanţilor autorizaţiei pentru muncă nominală, pentru lucrătorii transfrontalieri, precum şi străinilor posesori ai unui permis de şedere în scop de studii.
VIZA DE LUNGĂ ŞEDERE
Autorizaţia de muncă poate fi eliberată, la cererea angajatorului, de către Oficiul Român pentru Imigrări, pentru străinii care îndeplinesc condiţiile prevăzute de legislaţia română cu privire la regimul străinilor, încadrarea în muncă şi detaşarea acestora pe teritoriul României.
Autorizaţia de muncă este necesară pentru obţinerea vizei de lungă şedere pentru angajare în muncă sau, după caz, a permisului de şedere în scop de muncă.
Autorizaţia de muncă se va elibera şi străinilor care:
a) provin din state cu care România are încheiate acorduri, convenţii sau înţelegeri de desfiinţare a vizelor pentru trecerea frontierei în acest scop sau pentru care România a renunţat unilateral la obligativitatea vizelor;
b) beneficiază de drept de şedere temporară pentru reîntregirea familiei, acordat în condiţiile stabilite de legislaţia privind regimul străinilor în România;
c) beneficiază de drept de şedere temporară în scop de studii şi solicită încadrarea în muncă în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial, cu program de maximum 4 ore pe zi;
d) sunt detaşaţi pe teritoriul României.
AVIZUL FAVORABIL
1. În vederea obţinerii autorizaţiei de muncă pentru lucrătorii permanenţi, angajatorul, persoană juridică din România ori o reprezentanţă, sucursală sau filială a unei persoane juridice cu sediul în străinătate, va depune la Oficiul Român pentru Imigrări o cerere motivată privind necesitatea încadrării în muncă a străinului, însoţită de următoarele documente:
a) actul constitutiv al societăţii comerciale sau, după caz, actul de înfiinţare a persoanei juridice, precum şi certificatul de înmatriculare la oficiul registrului comerţului, în copie şi în original;
b) certificatul constatator emis de oficiul registrului comerţului, din care să rezulte că nu s-au operat cereri de înscriere de menţiuni referitoare la existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive pentru săvârşirea de infracţiuni de către asociatul unic sau, după caz, de asociaţi, în legătură cu activitatea pe care o desfăşoară sau la declararea stării de faliment;
c) scrisoarea prin care se atestă bonitatea angajatorului, eliberată de banca la care acesta are deschis contul;
d) certificatul de atestare fiscală emis de administraţia finanţelor publice în a cărei rază teritorială angajatorul îşi are sediul social, privind achitarea la zi a obligaţiilor către bugetul de stat;
e) adeverinţa eliberată de agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi are sediul angajatorul, cu privire la forţa de muncă disponibilă pentru locul de muncă vacant comunicat de angajator potrivit dispoziţiilor legale;
f) fişa postului, organigrama cu precizarea funcţiilor ocupate şi vacante;
g) dovada publicării anunţului pentru ocuparea postului vacant într-un cotidian de largă circulaţie;
h) copia procesului-verbal întocmit în urma selecţiei realizate pentru ocuparea posturilor vacante;
i) curriculum vitae al străinului, care să conţină şi declaraţia pe propria răspundere a acestuia că nu are antecedente penale, că este apt din punct de vedere medical pentru a fi încadrat în muncă şi că are cunoştinţe minime de limba română;
j) copia actului de studii necesar pentru încadrarea în funcţia sau în meseria pentru care se solicită eliberarea autorizaţiei de muncă, tradus şi supralegalizat în condiţiile legii; diplomele, certificatele şi titlurile ştiinţifice eliberate în străinătate, în sistemul de învăţământ, vor fi însoţite de atestatul de recunoaştere eliberat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, în condiţiile prevăzute de legislaţia în domeniu;
k) copiile documentelor care atestă pregătirea profesională obţinută în afara sistemului de învăţământ sau, după caz, care atestă experienţa profesională, traduse şi supralegalizate în condiţiile legii;
l) copia documentului de trecere a frontierei, valabil, al străinului şi, după caz, copia permisului de şedere în România;
m) două fotografii tip 3/4 ale străinului.
2. În vederea obţinerii autorizaţiei de muncă pentru lucrătorii permanenţi, angajatorul persoană fizică va depune la Oficiul Român pentru Imigrări o cerere motivată, însoţită de documentele prevăzute la punctul 1 lit. d)-m), precum şi de următoarele documente:
a) copia actului de identitate şi, după caz, a autorizaţiei sau a altui document legal care atestă exercitarea unei activităţi ori profesii independente;
b) dovada că dispune de venituri suficiente pentru plata salariului angajatului străin;
c) cazierul judiciar al persoanei fizice angajatoare.
Cererea pentru eliberarea autorizaţiei de muncă se soluţionează de către Oficiul Român pentru Imigrări în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia. În cazurile în care, pentru constatarea îndeplinirii condiţiilor de obţinere a autorizaţiei de muncă, sunt necesare verificări suplimentare, termenul de soluţionare a cererii poate fi prelungit cu cel mult 15 zile.
DOCUMENTAŢIA NECESARĂ ELIBERĂRII PERMISULUI DE MUNCĂ
În vederea obţinerii autorizaţiei de muncă nominală, angajatorul, persoană juridică din România ori o reprezentanţă, sucursală sau filială a unei persoane juridice cu sediul în străinătate, va depune la Oficiul Român pentru Imigrări o cerere motivată privind necesitatea încadrării în muncă a străinului, însoţită de documentele prevăzute la lit. b)-d), i), l) şi m) prezentate mai sus.
Pentru obţinerea autorizaţiei de muncă nominale, angajatorul persoană fizică va depune Oficiul Român pentru Imigrări o cerere motivată, însoţită de documentele prevăzute la lit. d), i), l) şi m), prezentate mai sus, precum şi de:
a) copia actului de identitate şi, după caz, a autorizaţiei sau a altui document legal care atestă exercitarea unei activităţi ori profesii independente;
b) dovezi că dispune de venituri suficiente pentru plata salariului angajatului străin;
c) cazierul judiciar al persoanei fizice angajatoare.
În vederea obţinerii autorizaţiei de muncă pentru lucrătorii stagiari, angajatorul, persoană juridică din România ori o reprezentanţă, sucursală sau filială a unei persoane juridice cu sediul în străinătate, va depune la Oficiul Român pentru Imigrări o cerere motivată privind necesitatea încadrării în muncă a străinului, însoţită de documentele prevăzute la lit. a)-e) şi j)-m) prezentate mai sus.
În vederea obţinerii autorizaţiei de muncă pentru sportivi, angajatorul persoană juridică din România va depune la Oficiul Român pentru Imigrări o cerere motivată privind necesitatea încadrării în muncă a străinului, însoţită de documentele prevăzute la lit. a)-d), i), l) şi m) prezentate mai sus.
În vederea obţinerii autorizaţiei de muncă pentru lucrători transfrontalieri, angajatorul, persoană juridică din România ori o reprezentanţă, sucursală sau filială a unei persoane juridice cu sediul în străinătate, va depune la Oficiul Român pentru Imigrări o cerere motivată privind necesitatea încadrării în muncă a străinului, însoţită de documentele prevăzute la lit. a)-d) şi h)-m) prezentate mai sus.
În vederea obţinerii autorizaţiei de muncă pentru lucrători transfrontalieri, angajatorul persoană fizică va depune la Oficiul Român pentru Imigrări o cerere motivată, însoţită de documentele prevăzute la lit. d) şi h)-m), precum şi de:
a) copia actului de identitate şi, după caz, a autorizaţiei sau a altui document legal care atestă exercitarea unei activităţi ori profesii independente;
b) dovezi că dispune de venituri suficiente pentru plata salariului angajatului străin;
c) cazierul judiciar al persoanei fizice angajatoare.
Pentru obţinerea autorizaţiei de muncă pentru lucrătorii detaşaţi, angajatorul, persoană juridică din România ori o reprezentanţă, sucursală sau filială a unei persoane juridice cu sediul în străinătate, va depune o cerere motivată, însoţită de documentele prevăzute la lit. a), b) şi i), prezentate mai sus, precum şi de:
a) documentul de trecere a frontierei, valabil, al străinului, pe care este aplicată, după caz, viza de lungă şedere pentru alte scopuri, în original şi în copie;
b) copia contractului individual de muncă, tradus şi legalizat;
c) copia actului de detaşare, tradus şi legalizat;
d) după caz, copia contractului comercial de prestări de servicii, tradus şi legalizat;
e) copia actului de studii necesar pentru detaşarea în funcţia sau în meseria pentru care se solicită eliberarea autorizaţiei de muncă, tradus şi legalizat;
f) copiile documentelor care atestă pregătirea profesională obţinută în afara sistemului de învăţământ sau, după caz, care atestă experienţa profesională, traduse şi legalizate;
g) două fotografii 3/4 ale străinului.
Autorizaţia de muncă pentru lucrătorii detaşaţi este necesară pentru desfăşurarea de activităţi lucrative pe teritoriul României pe o perioadă mai mare de 60 de zile.
SOLUŢIONAREA CERERII PENTRU ELIBERAREA PERMISULUI DE MUNCĂ
Cererea pentru eliberarea autorizaţiei de muncă se soluţionează de către Oficiul Român pentru Imigrări în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia. În cazurile în care, pentru constatarea îndeplinirii condiţiilor de obţinere a autorizaţiei de muncă, sunt necesare verificări suplimentare, termenul de soluţionare a cererii poate fi prelungit cu cel mult 15 zile.
TERMENE ALE PERMISULUI. PRELUNGIREA PERMISULUI
Cererea pentru eliberarea autorizaţiei de muncă se soluţionează de către Oficiul Român pentru Imigrări în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia. În cazurile în care, pentru constatarea îndeplinirii condiţiilor de obţinere a autorizaţiei de muncă, sunt necesare verificări suplimentare, termenul de soluţionare a cererii poate fi prelungit cu cel mult 15 zile.
Autorizaţia de muncă se eliberează pentru o perioadă de cel mult un an, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. c) şi f) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 56/2007.
Autorizaţia de muncă se prelungeşte automat pentru noi perioade de până la un an în situaţia continuării raporturilor de muncă cu acelaşi angajator în baza contractului individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată, prin prelungirea dreptului de şedere în scop de muncă, şi se atestă prin permisul de şedere care se eliberează în acest scop.
Dacă raportul de muncă al străinului încetează înainte de expirarea perioadei pentru care a fost eliberată autorizaţia de muncă, încadrarea în muncă la alt angajator se poate face numai dacă se obţine o nouă autorizaţie de muncă, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 6 lit. b), c) şi f).
În cazul neacordării autorizaţiei de muncă, Oficiul Român pentru Imigrări are obligaţia de a comunica în scris angajatorului, motivele care au stat la baza acestei decizii.
Pentru eliberarea unei noi autorizaţii de muncă se vor depune la Oficiul Român pentru Imigrări cererea şi documentele prevăzute la art. 7 şi 11-13.
ÎNCADRAREA ÎN MUNCĂ A DEŢINĂTORULUI PERMISULUI
Angajatorul are obligaţia să înregistreze contractul individual de muncă încheiat în baza autorizaţiei de muncă la inspectoratul teritorial de muncă, în termenul prevăzut de lege.
Angajatorul are obligaţia să înregistreze acordul scris al părţilor cu privire la prelungirea valabilităţii contractului individual de muncă pe durată determinată, încheiat cu un străin, la inspectoratul teritorial de muncă competent, cu prezentarea permisului de şedere în scop de muncă valabil sau a autorizaţiei de muncă valabile, în termen de 20 de zile de la eliberarea documentelor care atestă prelungirea autorizaţiei de muncă.
Angajatorul la care s-a dispus detaşarea transmite inspectoratului teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi are sediul o comunicare privind detaşarea salariaţilor străini pentru al căror acces pe piaţa muncii din România este necesară autorizaţia de muncă, cu cel puţin 5 zile anterioare începerii activităţii acestora pe teritoriul României, dar nu mai târziu de prima zi de activitate. Orice modificare a elementelor prevăzute în comunicare se transmite inspectoratului teritorial de muncă în termen de 5 zile de la data producerii acesteia.
Comunicarea prevăzută la mai sus trebuie să cuprindă:
a) datele de identificare ale angajatorului la care s-a făcut detaşarea: denumirea, adresa completă, codul unic de înregistrare sau un alt număr de identificare a angajatorului;
b) datele de identificare ale angajatorului străin care face detaşarea: denumirea, adresa completă, codul unic de înregistrare sau un alt număr de identificare a angajatorului, numele/denumirea, precum şi adresa completă ale reprezentantului legal în România;
c) informaţii privind detaşarea: data la care începe detaşarea, scopul detaşării şi durata acesteia;
d) lista persoanelor detaşate: numele şi prenumele acestora, funcţia/meseria, data naşterii, seria şi numărul documentului de călătorie, cetăţenia.
ANULAREA PERMISULUI DE MUNCĂ
Autorizaţia de muncă se anulează de Oficiul Român pentru Imigrări în următoarele cazuri, în termen de 5 zile lucrătoare de la:
a) solicitarea angajatorului ca urmare a încetării din iniţiativa sa a raportului de muncă cu străinul sau în cazul încetării contractului individual de muncă ca urmare a acordului părţilor;
b) solicitarea angajatorului sau a străinului ca urmare a încetării perioadei pentru a fost detaşat în România;
c) solicitarea străinului ca urmare a încetării raportului de muncă din iniţiativa acestuia;
d) sesizarea organelor competente, potrivit legislaţiei în vigoare, în cazul în care străinul a fost declarat indezirabil, i s-a anulat sau revocat dreptul de şedere în România ori în cazul în care acesta nu mai îndeplineşte condiţiile privind încadrarea în muncă;
e) nereprezentarea angajatorului în vederea ridicării autorizaţiei de muncă de la Oficiul Român pentru Imigrări, în termen de 30 de zile de la data soluţionării cererii.
Autorizaţia de muncă anulată se reţine la Oficiul Român pentru Imigrări, însoţită de cererea de anulare şi de documentele care atestă încetarea raporturilor de muncă.
SITUAŢIA PERMISULUI PIERDUT
Pierderea autorizaţiei de muncă se comunică Oficiului Român pentru Imigrări, în termen de 3 zile de la data constatării pierderii. În acelaşi termen se comunică Oficiului Român pentru Imigrări deteriorarea sau distrugerea permisului de şedere în scop de muncă.
La cererea titularului, Oficiul Român pentru Imigrări va elibera un duplicat al autorizaţiei de muncă pierdute, deteriorate sau distruse.
TAXE
La eliberarea autorizaţiei de muncă, angajatorul va plăti echivalentul în lei a 200 euro, raportat la cursul oficial al Băncii Naţionale a României la data efectuării plăţii.
(2) Pe documentele prin care au fost achitate tarifele pentru eliberarea autorizaţiei de muncă, unităţile Trezoreriei Statului vor confirma, prin semnătură şi ştampilă, încasarea sumelor respective în conturile corespunzătoare de venituri ale bugetului de stat.
___________
Anexele indicate în prezenta procedură, fac parte din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 203/1999 privind permisele de muncă, republicată, aprobate prin H.G. nr. 1.145/2004.