Potrivit art. 1 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, adopţia este operaţiunea juridică prin care se creează legătura de filiaţie între adoptator şi adoptat, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului.
CAPACITATEA ŞI CONDIŢIILE ADOPŢIEI
Pot adopta numai persoanele care au capacitate deplină de exerciţiu şi care sunt cu cel puţin 18 ani mai în vârstă decât cel pe care doresc să îl adopte.
Pentru motive temeinice, instanţa judecătorească poate încuviinţa adopţia chiar dacă diferenţa de vârstă dintre adoptat şi adoptatori este mai mică de 18 ani, dar în nici o situaţie, mai puţin de 15 ani.
Adopţia se încheie numai dacă aceasta este în interesul superior al copilului.
Copilul poate fi adoptat până la împlinirea vârstei majoratului civil.