Înscrierea în registrul comerţului şi la organul fiscal a menţiunii privind schimbarea sediului comercianţilor sau a acestora în aceeaşi localitate
Dosarul pentru înscrierea în registrul comerţului şi la organul fiscal a menţiunii privind schimbarea sediului comercianţilor sau a sucursalelor acestora în aceeaşi localitate va conţine, în ordinea indicată mai jos, următoarele documente:
1. Cerere de înscriere menţiuni – declaraţie de menţiuni (formular tip nr. 4), într-un exemplar;
2. Hotărârea adunării generale a asociaţilor/acţionarilor, cu excepţia SRL cu asociat unic (original);
3. Actul adiţional în formă autentică (original + 2 copii);
4. Dovada noului sediu social (copie);
5. Certificatul de înmatriculare (original);
6. Dacă este cazul, împuternicire specială sau avocaţială pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalităţile legale (original);
7. Certificatul de înregistrare fiscală (în original);
8. Dovada privind plata taxelor legale:
– taxă timbru extrajudiciar (original), sau timbru fiscal mobil;
– taxă publicare în Monitorul Oficial;
– taxa de registru + taxa eliberare copii certificate pentru dosarul fiscal;