Model de Contract de Reproducere Opera
Art. 1. Părţile contractante
Dl. /D-na ……………… cu domiciliul în ……………., str. …….., nr. ……, identificat cu actul de identitate seria ……… nr. ………, în calitate de autor al fotografiilor
şi
S. C. ………….. S.R.L. cu sediul în …………….., str. …………, nr. ……., înmatriculată la Registrul Comerţului sub nr. ……………….., cod fiscal ……….., având contul nr. ……. deschis la Banca …………., reprezentată prin …………………. în calitate de EDITOR
Art. 2. OBIECTUL CONTRACTULUI
AUTORUL cedează EDITORULUI dreptul de reproducere în cadrul catalogului ….. a fotografiilor ale căror copii sunt anexate la prezentul contract, contra unei remuneraţii.
Art. 3. REMUNERAŢIA
EDITORUL plăteşte AUTORULUI o remuneraţie de ……. în schimbul reproducerii fotografiilor ce fac obiectul prezentului contract în catalogul ……………. ediţia …… . Plata se va face astfel:
– un avans de 50% la data semnării prezentului contract
– 50% la data apariţiei catalogului …………………..
Art. 4. EDITORUL se obligă să reproducă fotografiile însoţite de semnătura AUTORULUI şi de o descriere a activităţii acestuia.
Art. 5. Macheta catalogului va fi prezentată AUTORULUI pentru ca acesta să-şi dea acordul pentru tipărire în forma respectivă. AUTORUL este obligat să-şi dea acceptul în termen de ……….. zile de la primirea machetei. Dacă AUTORUL are observaţii asupra machetei, trebuie să le trimită în scris EDITORULUI în termen de ………… de la primirea machetei. EDITORUL este obligat să refacă macheta în termen de ………… zile şi să o restituie AUTORULUI spre aprobare.
Art. 6. După publicarea catalogului, modelele originale şi instrumentele special create pentru reproducerea operei, precum şi alte elemente ce au servit EDITORULUI în această activitate trebuie să fie restituite AUTORULUI.
Art. 7. ÎNCETAREA CONTRACTULUI
Prezentul contract încetează în următoarele cazuri:
– prin ajungerea la termen;
– prin rezilierea de către oricare dintre părţile contractante în cazul nerespectării de către cealaltă parte a obligaţiilor contractuale cu un preaviz de 15 zile calendaristice;
Art. 8. FORŢA MAJORĂ
Situaţiile de forţă majoră (cutremur, inundaţii, calamităţi sau situaţii asimilate forţei majore, interdicţii legale sau situaţii ce nu depind nemijlocit de una dintre părţi) vor fi notificate de către partea care le invocă în termen de 5 zile de la data apariţiei. Forţa majoră exonerează de răspundere partea care o invocă. Încetarea cazului de forţă majoră determină reluarea obligaţiilor de către partea care l-a invocat.
Art. 9. LITIGII
Eventualele litigii ce decurg din derularea prezentului contract vor fi soluţionate pe cale amiabilă, iar în caz de nerezolvare a acestora, părţile se vor adresa instanţelor competente.
Art. 10. DISPOZIŢII FINALE
Prezentul contract s-a încheiat azi ……….., în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte.
AUTOR,
EDITOR,