Înscrierea în registrul programelor pentru calculator (RPC)

Înscrierea în registrul programelor pentru calculator (RPC)

Persoanele fizice sau juridice care produc, distribuie, comercializează sau închiriază programe pentru calculator pe teritoriul României au obligaţia să se înscrie în Registrul programelor pentru calculator (RPC) în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 124/2000 sau, după caz, de la începerea activităţii de producere, distribuire, comercializare sau închiriere a programelor pentru calculator.

ACTE NECESARE ÎNSCRIERII ÎN REGISTRU

În vederea înscrierii în Registrul programelor pentru calculator (RPC) persoanele fizice sau juridice menţionate au obligaţia să comunice, prin scrisoare recomandată, Oficiului Român pentru Drepturile de Autor următoarele:
– cerere-tip, potrivit modelului care face parte integrantă din Normele metodologice privind administrarea Registrului programelor pentru calculator (RPC);
– certificatul de înmatriculare a persoanei juridice la oficiul registrului comerţului sau actul de identitate al persoanei fizice, însoţit de autorizaţia eliberată potrivit Legii nr. 300/2004 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice de către persoane fizice;
– certificatul de înregistrare fiscală;
– actele constitutive ale persoanei juridice.
În cazul în care intervin modificări faţă de cele declarate în cererea-tip de înregistrare în Registrul programelor pentru calculator, persoanele fizice sau juridice care produc, distribuie, comercializează sau închiriază programe pentru calculator pe teritoriul României, au obligaţia să comunice aceste modificări Oficiului Român pentru Drepturile de Autor în termen de 30 de zile de la apariţia acestora.

OBLIGAŢIILE PERSOANEI PRODUCĂTOARE DE PROGRAME PENTRU CALCULATOR

Persoana fizică sau juridică care produce programe pentru calculator pe teritoriul României are obligaţia să comunice Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, pentru fiecare program pentru calculator, pe lângă actele mai sus menţionate, şi următoarele:
– înscrisul doveditor al titularităţii drepturilor de autor asupra programelor pentru calculator sau declaraţie pe propria răspundere privitoare la faptul că este autorul programelor pentru calculator, potrivit modelului care face parte integrantă din prezentele norme metodologice;
– modelul licenţei acordate pe teritoriul României utilizatorilor de programe pentru calculator;
– un exemplar al programului pentru calculator în forma în care acesta este produs;
– informaţii referitoare la modul de acordare a licenţei şi modelul licenţei acordate pe teritoriul altor state utilizatorilor de programe pentru calculator.

OBLIGAŢIILE PERSOANEI DISTRIBUITOARE DE PROGRAME PENTRU CALCULATOR

Persoanele fizice sau juridice care importă programe pentru calculator în vederea distribuirii sau comercializării pe teritoriul României au obligaţia să comunice Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, pentru fiecare program pentru calculator, pe lângă actele mai sus menţionate, şi următoarele:
– înscrisul doveditor al acordului titularului dreptului de autor, pentru activităţile de distribuire şi comercializare;
– informaţii referitoare la modul de acordare a licenţei şi modelul licenţei acordate pe teritoriul României utilizatorilor de programe pentru calculator, dacă aceste programe pentru calculator nu sunt produse pe teritoriul României.
Persoanele fizice sau juridice care distribuie ori comercializează programe pentru calculator pe teritoriul României au obligaţia să comunice Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, pentru fiecare program, şi înscrisul doveditor al acordului titularului dreptului de autor, pentru activităţile de distribuire şi comercializare.
Documentele prevăzute la acest punct, eliberate de persoane fizice sau juridice din afara teritoriului României, vor fi însoţite, la cererea Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, de traducerile autorizate ale acestora în limba română.

CERTIFICATUL DE ÎNSCRIERE ÎN REGISTRUL PROGRAMELOR

După îndeplinirea condiţiilor arătate mai sus, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor va elibera un certificat de înscriere în Registrul programelor pentru calculator, pentru activităţile de producere, distribuire, comercializare sau închiriere a programului sau programelor pentru calculator, după caz, în cel mult 30 de zile lucrătoare de la data îndeplinirii condiţiilor arătate.
Certificatul de înscriere în Registrul programelor pentru calculator, pentru activităţile de producere, distribuire, comercializare sau închiriere a programelor pentru calculator, după caz, va fi comunicat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor persoanei fizice sau juridice care a solicitat înscrierea, prin scrisoare recomandată.
În cazul în care solicitantul nu îndeplineşte integral condiţiile arătate mai sus, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor îl va înştiinţa cu privire la aceasta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.