Legea nr.304 din 2004 (r1) privind organizarea judiciară

Parlamentul României

Legea nr.304 din 2004 (r1) privind organizarea judiciară

din 28/06/2004
Republicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 827 din 13/09/2005

Organizarea judiciară se instituie având ca finalitate asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei prevăzute, în principal, în următoarele documente: Carta internaţională a drepturilor omului, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra drepturilor copilului şi Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, precum şi pentru garantarea respectării Constituţiei şi a legilor ţării.
Organizarea judiciară are, de asemenea, ca obiectiv de bază asigurarea respectării drepturilor la un proces echitabil şi judecarea proceselor de către instanţe judecătoreşti în mod imparţial şi independent de orice influenţe extranee.

TITLUL I
Dispoziţii generale

CAPITOLUL I
Principiile organizării judiciare

Art. 1. – (1) Puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.
(2) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei.
(3) Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în condiţiile legii.
Art. 2. – (1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii, este unică, imparţială şi egală pentru toţi.
(2) Justiţia se realizează prin următoarele instanţe judecătoreşti:
a) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
b) curţi de apel;
c) tribunale;
d) tribunale specializate;
e) instanţe militare;
f) judecătorii.
Art. 3. – Competenţa organelor judiciare şi procedura judiciară sunt stabilite de lege.
Art. 4. – (1) În activitatea judiciară Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
(2) Parchetele funcţionează pe lângă instanţele de judecată, conduc şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, în condiţiile legii.
Art. 5. – Ministerul Justiţiei asigură buna organizare şi administrare a justiţiei ca serviciu public.

CAPITOLUL II
Accesul la justiţie

Art. 6. – (1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime în exercitarea dreptului său la un proces echitabil.
(2) Accesul la justiţie nu poate fi îngrădit.
Art. 7. – (1) Toate persoanele sunt egale în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Justiţia se realizează în mod egal pentru toţi, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, avere, origine ori condiţie socială sau de orice alte criterii discriminatorii.
Art. 8. – Asistenţa judiciară internaţională se solicită sau se acordă în condiţiile prevăzute de lege, de tratatele internaţionale la care România este parte sau, după caz, pe bază de reciprocitate.
Art. 9. – Plenul Consiliului Superior al Magistraturii funcţionează ca instanţă de judecată pentru soluţionarea contestaţiilor formulate de judecători şi procurori împotriva hotărârilor pronunţate de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, cu excepţia celor date în materie disciplinară.

CAPITOLUL III
Dispoziţii generale privind procedura judiciară

Art. 10. – Toate persoanele au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, de către o instanţă imparţială şi independentă, constituită potrivit legii.
Art. 11. – Activitatea de judecată se desfăşoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor şi continuităţii, cu excepţia situaţiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective.
Art. 12. – Şedinţele de judecată sunt publice, în afară de cazurile prevăzute de lege. Pronunţarea hotărârilor se face în şedinţă publică, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.
Art. 13. – (1) Şedinţele de judecată se înregistrează prin mijloace tehnice video sau audio ori se consemnează prin stenografiere. Înregistrările sau stenogramele se transcriu de îndată.
(2) Grefierul sau specialistul în stenografie consemnează toate afirmaţiile, întrebările şi susţinerile celor prezenţi, inclusiv ale preşedintelui completului de judecată.
(3) La cerere, părţile pot primi o copie a transcrierii înregistrărilor, stenogramelor sau notelor grefierului.
Art. 14. – (1) Procedura judiciară se desfăşoară în limba română.
(2) Cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să se exprime în limba maternă, în faţa instanţelor de judecată, în condiţiile prezentei legi.
(3) În cazul în care una sau mai multe părţi solicită să se exprime în limba maternă, instanţa de judecată trebuie să asigure, în mod gratuit, folosirea unui interpret sau traducător autorizat.
(4) În situaţia în care toate părţile solicită sau sunt de acord să se exprime în limba maternă, instanţa de judecată trebuie să asigure exercitarea acestui drept, precum şi buna administrare a justiţiei, cu respectarea principiilor contradictorialităţii, oralităţii şi publicităţii.
(5) Cererile şi actele procedurale se întocmesc numai în limba română.
(6) Dezbaterile purtate de părţi în limba maternă se înregistrează, consemnându-se în limba română. Obiecţiunile formulate de cei interesaţi cu privire la traduceri şi consemnarea acestora se rezolvă de instanţa de judecată până la încheierea dezbaterilor din acel dosar, consemnându-se în încheierea de şedinţă.
(7) Interpretul sau traducătorul va semna pe toate actele întocmite, pentru conformitate, atunci când acestea au fost redactate sau consemnarea s-a făcut în baza traducerii sale.
Art. 15. – Dreptul la apărare este garantat. În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie reprezentate sau, după caz, asistate de un apărător, ales sau numit din oficiu, potrivit legii.
Art. 16. – Hotărârile judecătoreşti trebuie respectate şi aduse la îndeplinire în condiţiile legii.
Art. 17. – Hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale.

TITLUL II
Instanţele judecătoreşti

CAPITOLUL I
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

SECŢIUNEA 1
organizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Art. 18. – (1) În România funcţionează o singură instanţă supremă, denumită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu personalitate juridică şi cu sediul în capitala ţării.
(2) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale.
(3) Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are calitatea de ordonator principal de credite.
(4) Cheltuielile necesare funcţionării se finanţează din bugetul de stat.
Art. 19. – (1) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se compune din: preşedinte, un vicepreşedinte, 4 preşedinţi de secţii şi judecători.
(2) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este organizată în 4 secţii – Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, Secţia penală, Secţia comercială, Secţia de contencios administrativ şi fiscal -, Completul de 9 judecători şi Secţiile Unite, fiecare având competenţă proprie.
Art. 20. – (1) În cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie funcţionează magistraţi-asistenţi, stabiliţi prin statul de funcţii.
(2) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cuprinde în structură Cancelaria, direcţii, servicii şi birouri, cu personalul stabilit prin statul de funcţii.

SECŢIUNEA a 2-a
Competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Art. 21. – Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, Secţia penală, Secţia comercială şi Secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
Art. 22. – Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă:
a) în primă instanţă, procesele şi cererile date prin lege în competenţa de primă instanţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
b) recursurile, în condiţiile prevăzute de lege.
Art. 23. – (1) Secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport cu competenţa fiecăreia, soluţionează:
a) cererile de strămutare, pentru motivele prevăzute în codurile de procedură;
b) conflictele de competenţă, în cazurile prevăzute de lege;
c) orice alte cereri prevăzute de lege.
(2) Secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie soluţionează şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nici o altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel.
Art. 24. – (1) Completul de 9 judecători soluţionează recursurile şi cererile în cauzele judecate în primă instanţă de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(2) Completul de 9 judecători judecă şi alte cauze date în competenţa sa prin lege, precum şi ca instanţă disciplinară.
Art. 25. – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se constituie în Secţii Unite pentru:
a) judecarea recursurilor în interesul legii;
b) soluţionarea, în condiţiile prezentei legi, a sesizărilor privind schimbarea jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
c) sesizarea Curţii Constituţionale pentru controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare.
Art. 26. – Dacă o secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie consideră că este necesar să revină asupra propriei jurisprudenţe, întrerupe judecata şi sesizează Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care judecă cu citarea părţilor din dosarul a cărui judecată a fost întreruptă. După ce Secţiile Unite s-au pronunţat asupra sesizării privind schimbarea jurisprudenţei, judecata continuă.
Art. 27. – (1) La sfârşitul fiecărui an, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Secţii Unite, stabileşte cazurile în care este necesară îmbunătăţirea legislaţiei şi le comunică ministrului justiţiei.
(2) Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie poate încuviinţa ca judecătorii să se informeze la sediul instanţelor asupra aspectelor privind aplicarea corectă şi unitară a legii, făcând cunoscută jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi să constate situaţii care justifică propuneri de îmbunătăţire a legislaţiei.

SECŢIUNEA a 3-a
Conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Art. 28. – (1) Conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se exercită de preşedinte, vicepreşedinte şi colegiul de conducere.
(2) Preşedintele reprezintă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în relaţiile interne şi internaţionale.
(3) Preşedintele, vicepreşedintele şi 9 judecători, aleşi pe o perioadă de 3 ani în adunarea generală a judecătorilor, cu reprezentarea fiecărei secţii, constituie Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Când se dezbat probleme economico-financiare şi administrative, la şedinţele colegiului de conducere participă managerul economic al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care are vot consultativ. La şedinţele colegiilor de conducere pot participa şi preşedinţii de secţii.
Art. 29. – (1) Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are următoarele atribuţii:
a) aprobă Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă, precum şi statele de funcţii şi de personal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
b) analizează candidaturile depuse pentru funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prezintă Plenului Consiliului Superior al Magistraturii raportul consultativ asupra promovării în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
c) propune Consiliului Superior al Magistraturii numirea, promovarea, transferul, suspendarea şi încetarea din funcţie a magistraţilor-asistenţi;
d) organizează şi supraveghează rezolvarea petiţiilor, în condiţiile legii;
e) propune proiectul de buget al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
f) exercită alte atribuţii prevăzute în Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(2) Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este prezidat de către preşedinte, iar în lipsa acestuia, de către vicepreşedinte.
(3) Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se întruneşte trimestrial sau ori de câte ori este necesar, la convocarea preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau la solicitarea a cel puţin 3 dintre membrii săi.
(4) Hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se adoptă cu votul majorităţii membrilor săi.
Art. 30. – Adunarea generală a judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se întruneşte pentru:
a) aprobarea raportului anual de activitate, care se dă publicităţii;
b) aprobarea bugetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu avizul consultativ al Ministerului Finanţelor Publice;
c) alegerea celor 2 membri pentru Consiliul Superior al Magistraturii, în condiţiile legii.

SECŢIUNEA a 4-a
Completele de judecată

Art. 31. – (1) Completele de judecată se compun din 3 judecători ai aceleiaşi secţii.
(2) Dacă numărul de judecători necesar formării completului de judecată nu se poate asigura, acesta se constituie cu judecători de la celelalte secţii, desemnaţi de către preşedintele sau vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Art. 32. – (1) Completul de 9 judecători este prezidat de preşedintele sau vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În lipsa acestora, completul poate fi prezidat de un preşedinte de secţie sau de un judecător desemnat în acest scop de preşedintele ori vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(2) Completul de 9 judecători se constituie, de regulă, din judecători specializaţi, în funcţie de natura cauzei.
Art. 33. – (1) Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prezidează Secţiile Unite, Completul de 9 judecători, iar în cadrul secţiilor orice complet, când participă la judecată.
(2) În lipsa preşedintelui, şedinţele la care acesta trebuie să ia parte sunt prezidate de vicepreşedintele instanţei sau de un preşedinte de secţie.
(3) Preşedinţii de secţii pot prezida orice complet de judecată din cadrul secţiei, iar ceilalţi judecători prezidează prin rotaţie.
Art. 34. – În cazul în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în Secţii Unite, la judecată trebuie să ia parte cel puţin două treimi din numărul judecătorilor în funcţie. Decizia poate fi luată numai cu majoritatea voturilor celor prezenţi.

CAPITOLUL II
Curţile de apel, tribunalele, tribunalele specializate şi judecătoriile

SECŢIUNEA 1
Organizarea curţilor de apel, a tribunalelor, a tribunalelor
specializate şi a judecătoriilor

Art. 35. – (1) Curţile de apel sunt instanţe cu personalitate juridică, în circumscripţia cărora funcţionează mai multe tribunale şi tribunale specializate, potrivit anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta lege.
(2) În cadrul curţilor de apel funcţionează secţii sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, precum şi, în raport cu natura şi numărul cauzelor, secţii maritime şi fluviale sau pentru alte materii.
Art. 36. – (1) Tribunalele sunt instanţe cu personalitate juridică, organizate la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, şi au, de regulă, sediul în municipiul reşedinţă de judeţ.
(2) În circumscripţia fiecărui tribunal sunt cuprinse toate judecătoriile din judeţ sau, după caz, din municipiul Bucureşti.
(3) În cadrul tribunalelor funcţionează secţii sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, precum şi, în raport cu natura şi numărul cauzelor, secţii maritime şi fluviale sau pentru alte materii.
Art. 37. – (1) În domeniile prevăzute de art. 36 alin. (3) se pot înfiinţa tribunale specializate.
(2) Tribunalele specializate sunt instanţe fără personalitate juridică, care pot funcţiona la nivelul judeţelor şi al municipiului Bucureşti şi au, de regulă, sediul în municipiul reşedinţă de judeţ.
(3) Tribunalele specializate preiau cauzele de competenţa tribunalului în domeniile în care se înfiinţează.
Art. 38. – (1) Judecătoriile sunt instanţe fără personalitate juridică, organizate în judeţe şi în sectoarele municipiului Bucureşti, potrivit anexei nr. 1.
(2) Localităţile care fac parte din circumscripţiile judecătoriilor din fiecare judeţ se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.
Art. 39. – (1) În raport cu natura şi numărul cauzelor, în cadrul judecătoriilor se pot înfiinţa secţii sau complete specializate.
(2) În cadrul judecătoriilor se vor organiza secţii sau complete specializate pentru minori şi familie.
Art. 40. – (1) Completele şi secţiile specializate pentru minori şi familie, precum şi tribunalele specializate pentru minori şi familie judecă atât infracţiunile săvârşite de minori, cât şi infracţiunile săvârşite asupra minorilor.
(2) Când în aceeaşi cauză sunt mai mulţi inculpaţi, unii minori şi alţii majori, şi nu este posibilă disjungerea, competenţa aparţine tribunalului specializat pentru minori şi familie.
(3) Dispoziţiile Codului de procedură penală se aplică în mod corespunzător.
Art. 41. – (1) Secţiile şi completele specializate ale curţilor de apel şi ale instanţelor din circumscripţia acestora se înfiinţează, la propunerea colegiilor de conducere ale fiecărei instanţe, prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii.
(2) Componenţa secţiilor şi completelor specializate se stabileşte de colegiul de conducere al instanţei, în raport cu volumul de activitate, ţinându-se seama de specializarea judecătorului.
(3) În mod excepţional, în situaţia în care în cadrul unei secţii nu se poate constitui un complet de judecată, colegiul de conducere al instanţei poate dispune participarea unor judecători de la alte secţii.
Art. 42. – În raport cu volumul de activitate, cu natura şi complexitatea cauzelor deduse judecăţii, pentru curţile de apel, tribunale şi judecătorii se pot înfiinţa sedii secundare cu activitate permanentă în alte localităţi din judeţ sau în municipiul Bucureşti.

SECŢIUNEA a 2-a
Conducerea instanţelor judecătoreşti

Art. 43. – (1) Fiecare instanţă judecătorească este condusă de un preşedinte care exercită atribuţiile manageriale în scopul organizării eficiente a activităţii acesteia.
(2) Preşedinţii curţilor de apel şi ai tribunalelor exercită, de asemenea, atribuţii de coordonare şi control ale administrării instanţei unde funcţionează, precum şi ale instanţelor din circumscripţie.
(3) Preşedinţii judecătoriilor şi ai tribunalelor specializate exercită şi atribuţii de administrare a instanţei.
Art. 44. – Preşedinţii curţilor de apel au calitatea de ordonator secundar de credite, iar preşedinţii tribunalelor au calitatea de ordonator terţiar de credite.
Art. 45. – (1) În funcţie de volumul de activitate şi de complexitatea cauzelor, la curţile de apel, tribunale şi tribunale specializate, preşedintele poate fi ajutat de 1-2 vicepreşedinţi, iar la judecătorii, preşedintele poate fi ajutat de un vicepreşedinte.
(2) La Curtea de Apel Bucureşti şi la Tribunalul Bucureşti, preşedintele poate fi ajutat de 1-3 vicepreşedinţi.
Art. 46. – (1) Preşedinţii şi vicepreşedinţii instanţelor judecătoreşti iau măsuri pentru organizarea şi buna funcţionare a instanţelor pe care le conduc şi, după caz, a instanţelor din circumscripţiile acestora, asigură şi verifică respectarea obligaţiilor statutare şi a regulamentelor de către judecători şi personalul auxiliar de specialitate.
(2) Verificările efectuate personal de preşedinţi sau vicepreşedinţi ori prin judecători anume desemnaţi trebuie să respecte principiile independenţei judecătorilor şi supunerii lor numai legii, precum şi autoritatea de lucru judecat.
Art. 47. – Preşedinţii instanţelor desemnează judecătorii care urmează să îndeplinească, potrivit legii, şi alte atribuţii decât cele privind activitatea de judecată.
Art. 48. – Secţiile instanţelor judecătoreşti sunt conduse de câte un preşedinte de secţie.
Art. 49. – (1) În cadrul fiecărei instanţe judecătoreşti funcţionează un colegiu de conducere, care hotărăşte cu privire la problemele generale de conducere ale instanţei şi îndeplineşte atribuţiile prevăzute la art. 41.
(2) Colegiile de conducere sunt formate dintr-un număr impar de membri şi au următoarea componenţă:
a) la curţile de apel şi tribunale: preşedintele şi 6 judecători, aleşi pe o perioadă de 3 ani în adunarea generală a judecătorilor;
b) la tribunale specializate şi judecătorii: preşedintele şi 2 sau 4 judecători, aleşi pe o perioadă de 3 ani în adunarea generală a judecătorilor.
(3) Hotărârile colegiului de conducere se adoptă cu votul majorităţii membrilor săi.
(4) La şedinţele colegiilor de conducere pot participa şi preşedinţii de secţii.
(5) La curţile de apel şi tribunale, când colegiul de conducere dezbate probleme economico-financiare sau administrative, la şedinţele acestuia participă şi managerul economic al instanţei, cu vot consultativ.
(6) În funcţie de problemele supuse dezbaterii, la şedinţele colegiilor de conducere ale curţilor de apel, ale tribunalelor şi tribunalelor specializate pot fi invitaţi şi judecători de la alte instanţe, care nu au drept de vot.
(7) Membrii aleşi ai colegiilor de conducere pot fi revocaţi de adunările generale în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor prevăzute de lege.
Art. 50. – (1) La instanţele judecătoreşti se organizează, anual sau ori de câte ori este necesar, adunări generale ale judecătorilor.
(2) Adunările generale ale judecătorilor se convoacă după cum urmează:
a) adunarea generală a curţii de apel şi adunarea generală a judecătorilor din circumscripţia acesteia – de preşedintele curţii de apel;
b) adunarea generală a tribunalului şi adunarea generală a judecătorilor din circumscripţia acestuia – de preşedintele tribunalului;
c) adunarea generală a tribunalului specializat – de preşedintele acestuia;
d) adunarea generală a judecătorilor – de preşedintele judecătoriei.
(3) Adunările generale ale judecătorilor se convoacă şi la solicitarea unei treimi din numărul judecătorilor care fac parte din aceasta.
(4) Adunările generale ale judecătorilor se pot convoca şi de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii sau colegiul de conducere al instanţei.
Art. 51. – Adunările generale ale judecătorilor, prevăzute la art. 50 alin. (1), au următoarele atribuţii:
a) dezbat activitatea anuală desfăşurată de instanţe;
b) aleg, în condiţiile legii, membrii Consiliului Superior al Magistraturii;
c) dezbat probleme de drept;
d) analizează proiecte de acte normative, la solicitarea ministrului justiţiei sau a Consiliului Superior al Magistraturii;
e) formulează puncte de vedere la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii;
f) aleg şi revocă membrii colegiilor de conducere;
g) iniţiază procedura de revocare a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 317/2004*) privind Consiliul Superior al Magistraturii;
h) îndeplinesc alte atribuţii prevăzute de lege sau regulamente.
___________
*) Legea nr. 317/2004 este republicată la pag. 22-32.

SECŢIUNEA a 3-a
Completele de judecată

Art. 52. – (1) Colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuităţii completului. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti.
(2) Completul de judecată este prezidat, prin rotaţie, de unul dintre membrii acestuia.
Art. 53. – (1) Repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat.
(2) Cauzele repartizate unui complet de judecată nu pot fi trecute altui complet decât în condiţiile prevăzute de lege.
Art. 54. – (1) Cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, tribunalului şi curţii de apel se judecă în complet format dintr-un judecător, cu excepţia cauzelor privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale.
(2) Apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, iar recursurile, în complet format din 3 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.
(3) În cazul completului format din 2 judecători, dacă aceştia nu ajung la un acord asupra hotărârii ce urmează a se pronunţa, procesul se judecă din nou în complet de divergenţă, în condiţiile legii.
(4) Completul de divergenţă se constituie prin includerea, în completul de judecată, a preşedintelui sau a vicepreşedintelui instanţei, a preşedintelui de secţie ori a judecătorului din planificarea de permanenţă.
Art. 55. – (1) Completul pentu soluţionarea în primă instanţă a cauzelor privind conflictele de muncă şi asigurări sociale se constituie din 2 judecători şi 2 asistenţi judiciari.
(2) Asistenţii judiciari participă la deliberări cu vot consultativ şi semnează hotărârile pronunţate. Opinia acestora se consemnează în hotărâre, iar opinia separată se motivează.
(3) În cazul în care judecătorii care intră în compunerea completului de judecată nu ajung la un acord asupra hotărârii ce urmează a se pronunţa, procesul se judecă din nou în complet de divergenţă, prevederile art. 54 alin. (3) şi (4) fiind aplicabile.

CAPITOLUL III
Instanţele militare

Art. 56. – (1) Instanţele militare sunt:
a) tribunalele militare;
b) Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti;
c) Curtea Militară de Apel Bucureşti.
(2) Circumscripţiile instanţelor militare sunt prevăzute în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta lege.
(3) Instanţele militare au, fiecare, statut de unitate militară, cu indicativ propriu.
Art. 57. – (1) Instanţele militare judecă la sediul acestora. Pentru motive temeinice, instanţa poate dispune ca judecata să se desfăşoare în alt loc.
(2) Instanţele militare pot judeca şi pe teritoriul altor state, militari români, membri ai unei forţe multinaţionale, în condiţiile în care, potrivit unei convenţii internaţionale, pe teritoriul statului primitor poate fi exercitată jurisdicţia română.
Art. 58. – (1) La şedinţele de judecată, judecătorii şi procurorii militari sunt obligaţi să poarte uniforma militară.
(2) Când inculpatul este militar activ, preşedintele completului de judecată, precum şi procurorul care participă la judecarea cauzei trebuie să facă parte cel puţin din aceeaşi categorie de grade.
(3) Când gradul procurorului nu face parte din aceeaşi categorie cu gradul învinuitului sau inculpatului, acesta va fi asistat de un alt procuror cu grad din categoria corespunzătoare, numit de conducătorul parchetului la care este înregistrată cauza.
Art. 59. – (1) În municipiile Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara funcţionează tribunale militare.
(2) Tribunalele militare judecă procesele şi cererile date prin lege în competenţa lor.
(3) Tribunalul militar este condus de un preşedinte ajutat de un vicepreşedinte. Dispoziţiile art. 49-51 se aplică în mod corespunzător, colegiile de conducere fiind formate din preşedinte şi doi judecători.
Art. 60. – (1) În municipiul Bucureşti funcţionează Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti.
(2) Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti este condus de un preşedinte ajutat de un vicepreşedinte. Dispoziţiile art. 49-51 se aplică în mod corespunzător, colegiul de conducere fiind format din preşedinte şi doi judecători.
(3) Preşedintele Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti este ordonator terţiar de credite.
Art. 61. – (1) Curtea Militară de Apel funcţionează în municipiul Bucureşti, ca instanţă unică, cu personalitate juridică, fiind condusă de un preşedinte ajutat de un vicepreşedinte. Dispoziţiile art. 49-51 se aplică în mod corespunzător, colegiul de conducere fiind format din preşedinte şi doi judecători.
(2) Preşedintele Curţii Militare de Apel Bucureşti este ordonator secundar de credite.

TITLUL III
Ministerul Public

CAPITOLUL I
Atribuţiile Ministerului Public

Art. 62. – (1) Ministerul Public îşi exercită atribuţiile în temeiul legii şi este condus de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
(2) Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiilor legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei, în condiţiile legii.
(3) Procurorii îşi exercită funcţiile în conformitate cu legea, respectă şi protejează demnitatea umană şi apără drepturile persoanei.
(4) Parchetele sunt independente în relaţiile cu instanţele judecătoreşti, precum şi cu celelalte autorităţi publice.
Art. 63. – Ministerul Public exercită, prin procurori, următoarele atribuţii:
a) efectuează urmărirea penală în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege şi participă, potrivit legii, la soluţionarea conflictelor prin mijloace alternative;
b) conduce şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, conduce şi controlează activitatea altor organe de cercetare penală;
c) sesizează instanţele judecătoreşti pentru judecarea cauzelor penale, potrivit legii;
d) exercită acţiunea civilă, în cazurile prevăzute de lege;
e) participă, în condiţiile legii, la şedinţele de judecată;
f) exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în condiţiile prevăzute de lege;
g) apără drepturile şi interesele legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie, ale dispăruţilor şi ale altor persoane, în condiţiile legii;
h) acţionează pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii, sub coordonarea ministrului justiţiei, pentru realizarea unitară a politicii penale a statului;
i) studiază cauzele care generează sau favorizează criminalitatea, elaborează şi prezintă ministrului justiţiei propuneri în vederea eliminării acestora, precum şi pentru perfecţionarea legislaţiei în domeniu;
j) verifică respectarea legii la locurile de deţinere preventivă;
k) exercită orice alte atribuţii prevăzute de lege.
Art. 64. – (1) Dispoziţiile procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine.
(2) În soluţiile dispuse, procurorul este independent, în condiţiile prevăzute de lege. Procurorul poate contesta la Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul procedurii de verificare a conduitei judecătorilor şi procurorilor, intervenţia procurorului ierarhic superior, în orice formă, în efectuarea urmăririi penale sau în adoptarea soluţiei.
(3) Soluţiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale. Măsura infirmării este supusă controlului instanţei competente să judece cauza în fond, la cererea procurorului care a adoptat soluţia.
(4) Lucrările repartizate pot fi trecute altui procuror numai în cazul suspendării sau al încetării calităţii acestuia, potrivit legii, ori, în absenţa sa, dacă există cauze obiective care justifică urgenţa şi care împiedică rechemarea sa. Procurorul poate contesta la Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul procedurii de verificare a conduitei judecătorilor şi procurorilor, măsura dispusă de procurorul ierarhic superior.
Art. 65. – (1) Procurorii din fiecare parchet sunt subordonaţi conducătorului parchetului respectiv.
(2) Conducătorul unui parchet este subordonat conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeaşi circumscripţie.
(3) Controlul exercitat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie sau de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel asupra procurorilor din subordine se poate realiza direct sau prin procurori anume desemnaţi.
Art. 66. – (1) Organele de poliţie judiciară îşi desfăşoară activitatea de cercetare penală, în mod nemijlocit, sub conducerea şi supravegherea procurorului, fiind obligate să aducă la îndeplinire dispoziţiile acestuia.
(2) Serviciile şi organele specializate în culegerea, prelucrarea şi arhivarea informaţiilor au obligaţia de a pune, de îndată, la dispoziţia parchetului competent, la sediul acestuia, toate datele şi toate informaţiile, neprelucrate, deţinute în legătură cu săvârşirea infracţiunilor.
(3) Nerespectarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) atrage răspunderea juridică potrivit legii.
Art. 67. – (1) Procurorul participă la şedinţele de judecată, în condiţiile legii, şi are rol activ în aflarea adevărului.
(2) Procurorul este liber să prezinte în instanţă concluziile pe care le consideră întemeiate, potrivit legii, ţinând seama de probele administrate în cauză. Procurorul poate contesta la Consiliul Superior al Magistraturii intervenţia procurorului ierarhic superior, pentru influenţarea în orice formă a concluziilor.
(3) În procesele penale, la şedinţa de judecată, poate participa procurorul care a efectuat urmărirea penală sau alt procuror desemnat de conducătorul parchetului.
Art. 68. – Procurorul exercită, în condiţiile legii, căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pe care le consideră netemeinice şi nelegale.
Art. 69. – (1) Ministrul justiţiei, când consideră necesar, din proprie iniţiativă sau la cererea Consiliului Superior al Magistraturii, exercită controlul asupra procurorilor, prin procurori anume desemnaţi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau, după caz, de procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie, ori de ministrul justiţiei.
(2) Controlul constă în verificarea eficienţei manageriale, a modului în care procurorii îşi îndeplinesc atribuţiile de serviciu şi în care se desfăşoară raporturile de serviciu cu justiţiabilii şi cu celelalte persoane implicate în lucrările de competenţa parchetelor. Controlul nu poate viza măsurile dispuse de procuror în cursul urmăririi penale şi soluţiile adoptate.
(3) Ministrul justiţiei poate să ceară procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau, după caz, procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie informări asupra activităţii parchetelor şi să dea îndrumări scrise cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea şi combaterea eficientă a criminalităţii.

CAPITOLUL II
Organizarea Ministerului Public

SECŢIUNEA 1
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Art. 70. – (1) Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie coordonează activitatea parchetelor din subordine, îndeplineşte atribuţiile prevăzute de lege, are personalitate juridică şi gestionează bugetul Ministerului Public.
(2) Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este condus de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ajutat de un prim-adjunct şi un adjunct.
(3) În activitatea sa, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este ajutat de 3 consilieri.
(4) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este ordonator principal de credite.
Art. 71. – Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reprezintă Ministerul Public în relaţiile cu celelalte autorităţi publice şi cu orice persoane juridice sau fizice, din ţară sau din străinătate.
Art. 72. – Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie exercită, direct sau prin procurori anume desemnaţi, controlul asupra tuturor parchetelor.
Art. 73. – (1) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie participă la şedinţele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Secţii Unite, precum şi la orice complet al acesteia, când consideră necesar.
(2) În cazul imposibilităţii de participare, procurorul general deleagă pe prim-adjunctul sau pe adjunctul său ori pe un alt procuror pentru a participa, în locul său, la şedinţele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prevăzute la alin. (1).
Art. 74. – Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie desemnează, dintre procurorii acestui parchet, pe procurorii care participă la şedinţele Curţii Constituţionale, în cazurile prevăzute de lege.
Art. 75. – (1) Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are în structură secţii conduse de procurori şefi, care pot fi ajutaţi de adjuncţi. În cadrul secţiilor pot funcţiona servicii şi birouri conduse de procurori şefi.
(2) În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, ca structură specializată în combaterea criminalităţii organizate şi terorismului.
(3) Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism se încadrează cu procurori numiţi prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în limita posturilor prevăzute în statul de funcţii, aprobat potrivit legii.
(4) Pentru a fi numiţi în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism procurorii trebuie să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, o vechime de cel puţin 6 ani în funcţia de procuror sau judecător şi să fi fost declaraţi admişi în urma interviului organizat de comisia constituită în acest scop.
(5) La interviu poate participa orice procuror care îndeplineşte condiţiile prevăzute la alin. (4).
(6) Interviul constă în verificarea pregătirii profesionale, a capacităţii de a lua decizii şi de a-şi asuma răspunderea, rezistenţei la stres, precum şi altor calităţi specifice.
(7) La evaluarea candidaţilor, vor fi avute în vedere şi activitatea desfăşurată de procurori, cunoaşterea unei limbi străine şi cunoştinţele de operare pe calculator.
(8) Comisia prevăzută la alin. (4) este numită prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi este formată din 3 procurori din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Din comisie pot face parte şi specialişti în psihologie, resurse umane şi alte domenii.
(9) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie evaluează, anual, rezultatele obţinute de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
(10) Procurorii numiţi în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism pot fi revocaţi prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei sau în cazul aplicării unei sancţiuni disciplinare.
(11) La data încetării activităţii în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcţioneze potrivit legii.
(12) Atribuţiile, competenţa, structura, organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sunt stabilite prin lege specială.
(13) Dispoziţiile art. 48 alin. (10) şi (11) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată*), se aplică în mod corespunzător.
___________
*) Legea nr. 303/2004 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005.

Art. 76. – În exercitarea atribuţiilor ce-i revin, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie emite ordine cu caracter intern.
Art. 77. – (1) În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează colegiul de conducere, care hotărăşte asupra problemelor generale de conducere ale Ministerului Public.
(2) Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este constituit din procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul, şi 5 procurori aleşi în adunarea generală a procurorilor.
(3) Dispoziţiile art. 49 alin. (3)-(7) se aplică în mod corespunzător.
Art. 78. – (1) Adunarea generală a procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se convoacă de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, anual sau ori de câte ori este necesar.
(2) Dispoziţiile art. 51 se aplică în mod corespunzător.
Art. 79. – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie elaborează anual un raport privind activitatea desfăşurată, pe care îl prezintă Consiliului Superior al Magistraturii şi ministrului justiţiei, nu mai târziu de luna februarie a anului următor. Ministrul justiţiei va prezenta Parlamentului concluziile asupra raportului de activitate a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

SECŢIUNEA a 2-a
Parchetul Naţional Anticorupţie

Art. 80. – (1) Parchetul Naţional Anticorupţie este specializat în combaterea infracţiunilor de corupţie, potrivit legii, îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriul României şi funcţionează pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
(2) Parchetul Naţional Anticorupţie se organizează ca structură autonomă în cadrul Ministerului Public şi este coordonat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
(3) Parchetul Naţional Anticorupţie are personalitate juridică şi sediul în municipiul Bucureşti.
Art. 81. – (1) Parchetul Naţional Anticorupţie îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic.
(2) Parchetul Naţional Anticorupţie este independent în raport cu instanţele judecătoreşti şi cu parchetele de pe lângă acestea, precum şi în relaţiile cu celelalte autorităţi publice, exercitându-şi atribuţiile numai în temeiul legii şi pentru asigurarea respectării acesteia.
Art. 82. – (1) Parchetul Naţional Anticorupţie este condus de un procuror general, asimilat prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ajutat de 2 adjuncţi, asimilaţi adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
(2) În activitatea sa, procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie este ajutat de 2 consilieri, asimilaţi consilierilor procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
(3) Procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie este ordonator principal de credite.
(4) Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Parchetului Naţional Anticorupţie se asigură de la bugetul de stat.
Art. 83. – (1) În cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie funcţionează colegiul de conducere, care hotărăşte asupra problemelor generale de conducere ale acestui parchet.
(2) Colegiul de conducere al Parchetului Naţional Anticorupţie este constituit din procurorul general, unul dintre adjuncţii acestuia şi 5 procurori aleşi în adunarea generală a procurorilor.
(3) Dispoziţiile art. 49 alin. (3)-(7) se aplică în mod corespunzător.
Art. 84. – (1) Adunarea generală a procurorilor Parchetului Naţional Anticorupţie se convoacă de către procurorul general al acestui parchet, anual sau ori de câte ori este necesar.
(2) Dispoziţiile art. 51 se aplică în mod corespunzător.
Art. 85. – În exercitarea atribuţiilor ce-i revin, procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie emite ordine cu caracter intern.
Art. 86. – (1) În cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie se pot înfiinţa servicii teritoriale, servicii, birouri şi alte compartimente de activitate, prin ordin al procurorului general al acestui parchet.
(2) Sediul serviciilor teritoriale şi circumscripţia acestora se stabilesc de procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie, de regulă, în localităţile în care îşi au sediul parchetele de pe lângă curţile de apel şi în raport cu circumscripţiile acestora.
Art. 87. – (1) Parchetul Naţional Anticorupţie se încadrează cu procurori numiţi prin ordin al procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în limita posturilor prevăzute în statul de funcţii, aprobat potrivit legii.
(2) Pentru a fi numiţi în cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie, procurorii trebuie să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, o vechime de cel puţin 6 ani în funcţia de procuror sau judecător şi să fi fost declaraţi admişi în urma unui interviu organizat de comisia constituită în acest scop.
(3) La interviu poate participa orice procuror care îndeplineşte condiţiile prevăzute la alin. (2).
(4) Interviul constă în verificarea pregătirii profesionale, a capacităţii de a lua decizii şi de a-şi asuma răspunderea, a rezistenţei la stres, precum şi altor calităţi specifice.
(5) La evaluarea candidaţilor, vor fi avute în vedere şi activitatea desfăşurată de procurori, cunoaşterea unei limbi străine şi cunoştinţele de operare pe calculator.
(6) Comisia prevăzută la alin. (2) este numită prin ordin al procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie şi este formată din 3 procurori de la Parchetul Naţional Anticorupţie. Din comisie pot face parte şi specialişti în psihologie, resurse umane şi alte domenii.
(7) Procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie evaluează, anual, rezultatele obţinute de procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie.
(8) Procurorii numiţi în cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie pot fi revocaţi prin ordin al procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei sau în cazul aplicării unei sancţiuni disciplinare.
(9) La data încetării activităţii în cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie, procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcţioneze potrivit legii.
(10) Atribuţiile, competenţa, structura, organizarea şi funcţionarea Parchetului Naţional Anticorupţie sunt stabilite prin lege specială.
(11) Dispoziţiile art. 48 alin. (10) şi (11) din Legea nr. 303/2004, republicată, se aplică în mod corespunzător.
Art. 88. – Parchetul Naţional Anticorupţie elaborează anual un raport privind activitatea desfăşurată, pe care îl prezintă Consiliului Superior al Magistraturii şi ministrului justiţiei, nu mai târziu de luna februarie a anului următor. Ministrul justiţiei va prezenta Parlamentului concluziile asupra raportului de activitate al Parchetului Naţional Anticorupţie.

SECŢIUNEA a 3-a
Parchetele de pe lângă curţile de apel, tribunale, tribunale
pentru minori şi familie şi judecătorii

Art. 89. – (1) Pe lângă fiecare curte de apel, tribunal, tribunal pentru minori şi familie şi judecătorie funcţionează un parchet.
(2) Parchetele au sediul în localităţile în care îşi au sediul instanţele pe lângă care funcţionează şi au aceeaşi circumscripţie cu acestea.
(3) Parchetele de pe lângă curţile de apel şi parchetele de pe lângă tribunale au personalitate juridică. Parchetele de pe lângă tribunalele pentru minori şi familie şi parchetele de pe lângă judecătorii nu au personalitate juridică.
Art. 90. – (1) Parchetele de pe lângă curţile de apel şi tribunale au în structură secţii, în cadrul cărora pot funcţiona servicii şi birouri. Parchetele de pe lângă curţile de apel au în structură şi câte o secţie pentru minori şi familie.
(2) În raport cu natura şi numărul cauzelor, în cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii pot funcţiona secţii maritime şi fluviale.
(3) Birourile, serviciile ori alte compartimente de specialitate din cadrul parchetelor se stabilesc de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu avizul ministrului justiţiei.
Art. 91. – În localităţile unde funcţionează sediile secundare ale tribunalelor şi judecătoriilor se înfiinţează sedii secundare ale parchetelor, cu activitate permanentă, având aceeaşi circumscripţie cu sediile secundare ale instanţelor pe lângă care funcţionează.
Art. 92. – (1) Parchetele de pe lângă curţile de apel sunt conduse de procurori generali.
(2) Parchetele de pe lângă tribunale, tribunale pentru minori şi familie şi judecătorii sunt conduse de prim-procurori.
(3) Procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel şi prim-procurorii parchetelor de pe lângă tribunale exercită şi atribuţii de coordonare şi control al administrării parchetului unde funcţionează, precum şi al parchetelor din circumscripţie.
(4) Prim-procurorii parchetelor de pe lângă tribunalele pentru minori şi prim-procurorii parchetelor de pe lângă judecătorii exercită şi atribuţii de administrare a parchetului.
Art. 93. – Procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel au calitatea de ordonatori secundari de credite, iar prim-procurorii parchetelor de pe lângă tribunale au calitatea de ordonatori terţiari de credite.
Art. 94. – (1) În funcţie de volumul de activitate, la parchetele de pe lângă curţile de apel şi tribunale, procurorul general sau, după caz, prim-procurorul poate fi ajutat de 1-2 adjuncţi, iar la parchetele de pe lângă tribunalele pentru minori şi familie şi judecătorii, prim-procurorul poate fi ajutat de un adjunct.
(2) La Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, procurorul general sau, după caz, prim-procurorul poate fi ajutat de 1-3 adjuncţi.
Art. 95. – (1) Secţiile, serviciile şi birourile parchetelor de pe lângă instanţe sunt conduse de procurori şefi.
(2) Conducătorul fiecărui parchet repartizează procurorii pe secţii, servicii şi birouri, în funcţie de pregătirea, specializarea şi aptitudinile acestora.
(3) Conducătorul fiecărui parchet repartizează dosarele procurorilor, ţinând cont de specializarea acestora.
Art. 96. – (1) În cadrul parchetelor funcţionează colegii de conducere, care avizează problemele generale de conducere ale parchetelor.
(2) Colegiile de conducere ale parchetelor de pe lângă curţi de apel, tribunale, tribunale pentru minori şi familie şi judecătorii au în componenţă procurori care deţin funcţii de nivelul celor prevăzute la art. 49 alin. (2) pentru colegiile de conducere ale instanţelor.
(3) Dispoziţiile art. 49 alin. (2)-(7) se aplică în mod corespunzător.
Art. 97. – Dispoziţiile art. 50 şi 51 se aplică în mod corespunzător şi pentru organizarea şi desfăşurarea adunărilor generale ale procurorilor.

SECŢIUNEA a 4-a
Organizarea parchetelor militare

Art. 98. – (1) Pe lângă fiecare instanţă militară funcţionează un parchet militar. Pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti funcţionează Parchetul Militar de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti funcţionează Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, iar pe lângă tribunalele militare funcţionează parchetele de pe lângă tribunalele militare.
(2) Circumscripţiile parchetelor militare sunt prevăzute în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta lege.
(3) Parchetele militare prevăzute la alin. (1) au, fiecare, statut de unitate militară, cu indicativ propriu.
Art. 99. – (1) Parchetele militare sunt conduse de un prim-procuror militar ajutat de un prim-procuror militar adjunct.
(2) Parchetul Militar de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este condus de un procuror general militar, ajutat de un procuror general militar adjunct.
Art. 100. – (1) Parchetele militare exercită prin procurorii militari atribuţiile prevăzute la art. 63, care se aplică în mod corespunzător.
(2) Parchetele militare efectuează urmărirea penală în cauzele privind fapte penale comise de militari români dislocaţi pe teritoriul altor state, în cadrul unor forţe multinaţionale, în condiţiile în care, potrivit unei convenţii internaţionale, pe teritoriul statului primitor poate fi exercitată jurisdicţia română. Procurorii militari participă la şedinţele de judecată ce se desfăşoară potrivit art. 57.
(3) Parchetele militare dispun de organe de cercetare specială puse în serviciul lor şi faţă de care exercită atribuţiile prevăzute la art. 63 lit. b).
(4) Dispoziţiile art. 96 şi 97 se aplică în mod corespunzător.
Art. 101. – (1) Când inculpatul este militar activ, procurorul militar care efectuează urmărirea penală trebuie să facă parte cel puţin din aceeaşi categorie de grade.
(2) Când gradul procurorului nu face parte din aceeaşi categorie cu gradul învinuitului sau inculpatului, acesta va fi asistat de un alt procuror cu grad din categoria corespunzătoare, numit de conducătorul parchetului la care este înregistrată cauza.
Art. 102. – (1) În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetului Naţional Anticorupţie funcţionează secţii sau servicii de combatere a infracţiunilor săvârşite de militari care au, fiecare, statut de unitate militară, cu indicativ propriu.
(2) Pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii, precum şi pentru stabilirea cauzelor care generează sau favorizează criminalitatea în rândul militarilor, secţiile sau serviciile din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetului Naţional Anticorupţie organizează şi desfăşoară activităţi comune ale procurorilor militari cu organele de control din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi din cadrul altor structuri militare, pe bază de protocoale.

TITLUL IV
Organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional al Magistraturii

Art. 103. – (1) Institutul Naţional al Magistraturii este instituţia publică cu personalitate juridică, aflată în coordonarea Consiliului Superior al Magistraturii, care realizează formarea iniţială a judecătorilor şi procurorilor, formarea profesională continuă a judecătorilor şi procurorilor în funcţie, precum şi formarea formatorilor, în condiţiile legii.
(2) Institutul Naţional al Magistraturii nu face parte din sistemul naţional de învăţământ şi educaţie şi nu este supus dispoziţiilor legale în vigoare cu privire la acreditarea instituţiilor de învăţământ superior şi recunoaşterea diplomelor.
(3) Institutul Naţional al Magistraturii are sediul în municipiul Bucureşti.
Art. 104. – (1) Institutul Naţional al Magistraturii este condus de un consiliu ştiinţific format din 13 membri: un judecător al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, un judecător al Curţii de Apel Bucureşti, un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, desemnaţi de Consiliul Superior al Magistraturii, 3 profesori universitari, recomandaţi de Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti, Facultatea de Drept a Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Facultatea de Drept a Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, 3 reprezentanţi aleşi ai personalului de instruire din cadrul Institutului, un reprezentant al auditorilor de justiţie, un reprezentant al asociaţiilor profesionale legal constituite ale judecătorilor şi procurorilor, precum şi directorul Institutului Naţional al Magistraturii, care face parte de drept din consiliu şi îl prezidează.
(2) Directorul Institutului Naţional al Magistraturii şi cei doi adjuncţi ai acestuia sunt numiţi de Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea Consiliului ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii, din rândul personalului de instruire de specialitate juridică al Institutului, al judecătorilor şi procurorilor sau al cadrelor didactice din învăţământul superior juridic acreditat potrivit legii.
(3) Durata mandatului membrilor consiliului ştiinţific este de 3 ani şi poate fi reînnoit, cu excepţia mandatului reprezentantului auditorilor de justiţie, care este ales pe un an.
Art. 105. – Consiliul ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii propune proiectul de buget şi hotărăşte asupra problemelor care privesc organizarea şi funcţionarea Institutului, la propunerea directorului acestei instituţii.
Art. 106. – (1) Institutul Naţional al Magistraturii este finanţat de la bugetul de stat, prin bugetul Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii.
(2) Directorul Institutului Naţional al Magistraturii este ordonator secundar de credite.
Art. 107. – (1) Numărul maxim de posturi pentru Institutul Naţional al Magistraturii se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.
(2) Structura organizatorică, statele de funcţii şi statele de personal ale Institutului Naţional al Magistraturii se aprobă de Consiliul Superior al Magistraturii.
Art. 108. – (1) Personalul de instruire al Institutului Naţional al Magistraturii este asigurat, de regulă, din rândul judecătorilor şi procurorilor în funcţie, care pot fi detaşaţi în condiţiile prezentei legi, cu acordul lor, în cadrul Institutului, cu avizul consiliului ştiinţific al Institutului.
(2) Institutul Naţional al Magistraturii poate folosi, în condiţiile legii, şi cadre didactice din învăţământul juridic superior acreditat potrivit legii, alţi specialişti români şi străini, precum şi personal de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, pentru desfăşurarea procesului de formare profesională.
(3) Salarizarea personalului de instruire al Institutului Naţional al Magistraturii la plata cu ora se face în funcţie de numărul de ore de seminar sau curs susţinute, de indemnizaţia brută lunară a funcţiei de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de norma didactică stabilită conform art. 80 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 109. – Prin hotărâre a Guvernului se pot înfiinţa, în subordinea Ministerului Justiţiei şi a Ministerului Public, centre regionale de formare profesională continuă a grefierilor şi a altor categorii de personal de specialitate.

TITLUL V
Asistenţii judiciari

Art. 110. – Asistenţii judiciari sunt numiţi de ministrul justiţiei, la propunerea Consiliului Economic şi Social, pe o perioadă de 5 ani, dintre persoanele cu o vechime în funcţii juridice de cel puţin 5 ani şi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) au cetăţenia română, domiciliul în România şi capacitate deplină de exerciţiu;
b) sunt licenţiate în drept şi dovedesc o pregătire teoretică corespunzătoare;
c) nu au antecedente penale, nu au cazier fiscal şi se bucură de o bună reputaţie;
d) cunosc limba română;
e) sunt apte, din punct de vedere medical şi psihologic, pentru exercitarea funcţiei.
Art. 111. – (1) Asistenţii judiciari se bucură de stabilitate pe durata mandatului şi se supun numai legii.
(2) Dispoziţiile legale privind obligaţiile, interdicţiile şi incompatibilităţile judecătorilor şi procurorilor se aplică şi asistenţilor judiciari.
(3) Dispoziţiile referitoare la concediul de odihnă, asistenţă medicală gratuită şi gratuitatea transportului, prevăzute de lege pentru judecători şi procurori, se aplică şi asistenţilor judiciari.
(4) Asistenţii judiciari depun jurământul în condiţiile prevăzute de lege pentru judecători şi procurori.
(5) Numărul total al posturilor de asistenţi judiciari şi repartizarea posturilor pe instanţe, în raport cu volumul de activitate, se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei.
Art. 112. – Asistenţii judiciari exercită atribuţiile prevăzute la art. 55 alin. (2), precum şi alte atribuţii prevăzute în Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.
Art. 113. – (1) Asistenţilor judiciari li se aplică dispoziţiile legale privind abaterile şi sancţiunile disciplinare, precum şi motivele de eliberare din funcţie prevăzute de lege pentru judecători şi procurori.
(2) Sancţiunile disciplinare se aplică de către ministrul justiţiei.
(3) Împotriva sancţiunilor aplicate potrivit alin. (2) se poate face contestaţie, în termen de 30 de zile de la comunicarea sancţiunii, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel în circumscripţia căreia funcţionează cel sancţionat. Hotărârea curţii de apel este definitivă.
(4) Asistenţii judiciari pot fi eliberaţi din funcţie şi ca urmare a reducerii numărului de posturi, în raport cu volumul de activitate al instanţei.
(5) Sancţiunile aplicate asistenţilor judiciari şi eliberarea din funcţie a acestora se comunică Consiliului Economic şi Social de ministrul justiţiei.
Art. 114. – Prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Consiliului Economic şi Social şi a Ministerului Justiţiei, se stabilesc:
a) condiţiile, procedura de selecţie şi de propunere de către Consiliul Economic şi Social a candidaţilor, pentru a fi numiţi ca asistenţi judiciari de către ministrul justiţiei;
b) condiţiile de delegare, detaşare şi transfer al asistenţilor judiciari.
Art. 115. – Magistraţii consultanţi în funcţie la data de intrării în vigoare a prezentei legi sunt numiţi de drept în funcţiile de asistenţi judiciari şi îşi continuă activitatea în cadrul tribunalelor de muncă şi asigurări sociale sau, după caz, al secţiilor sau completelor specializate.

TITLUL VI
Compartimentele auxiliare de specialitate din cadrul
instanţelor şi al parchetelor

Art. 116. – (1) Toate instanţele judecătoreşti şi toate parchetele au în structură următoarele compartimente auxiliare de specialitate:
a) registratura;
b) grefa;
c) arhiva;
d) biroul de informare şi relaţii publice;
e) biblioteca.
(2) Instanţele judecătoreşti şi parchetele pot avea şi alte compartimente stabilite prin regulamentele prevăzute la art. 139 alin. (1) şi art. 140 alin. (1).
(3) Curţile de apel şi parchetele de pe lângă aceste curţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul Naţional Anticorupţie au, de asemenea, în structură un compartiment de documentare şi un compartiment de informatică juridică. Compartimentele de informatică juridică se pot organiza şi în structura tribunalelor, a tribunalelor specializate, a judecătoriilor şi a parchetelor de pe lângă aceste instanţe.
(4) Instanţele şi parchetele militare au în structură şi un compartiment de documente clasificate.
Art. 117. – (1) Biroul de informare şi relaţii publice asigură legăturile instanţei sau ale parchetului cu publicul şi cu mijloacele de comunicare în masă, în vederea garantării transparenţei activităţii judiciare, în condiţiile stabilite de lege.
(2) Conducătorul biroului, care îndeplineşte şi rolul de purtător de cuvânt, poate fi un judecător sau procuror desemnat de preşedintele instanţei sau, după caz, de conducătorul parchetului ori un absolvent al unei facultăţi de jurnalistică sau specialist în comunicare, numit prin concurs sau examen.
Art. 118. – (1) Personalul de specialitate auxiliar este subordonat ierarhic conducerii instanţelor sau parchetelor unde funcţionează.
(2) Repartizarea personalului în cadrul compartimentelor auxiliare de specialitate se face de preşedintele instanţei sau de procurorul general ori, după caz, de prim-procurorul parchetului.
(3) La curţile de apel, tribunale, tribunale specializate şi parchetele de pe lângă acestea, compartimentele în care îşi desfăşoară activitatea personalul auxiliar de specialitate sunt conduse de prim-grefieri, iar la secţiile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la secţiile Parchetului Naţional Anticorupţie, la judecătorii şi parchetele de pe lângă acestea, de grefieri-şefi.
(4) Personalul de specialitate informatică va fi subordonat din punct de vedere administrativ preşedintelui instanţei din care face parte şi profesional Direcţiei de exploatare a tehnologiei informaţiei din cadrul Ministerului Justiţiei.
(5) Personalul auxiliar de la instanţele şi parchetele militare, de la secţiile sau serviciile din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetului Naţional Anticorupţie poate proveni şi din rândul militarilor activi.
Art. 119. – (1) Grefierii care participă la şedinţele de judecată sau la efectuarea actelor de urmărire penală sunt obligaţi să efectueze toate consemnările despre desfăşurarea acestora şi să îndeplinească orice alte însărcinări din dispoziţia şi sub controlul preşedintelui completului de judecată sau, după caz, al procurorului.
(2) La şedinţele de judecată, grefierii sunt obligaţi să poarte ţinuta vestimentară corespunzătoare instanţei unde funcţionează. Ţinuta vestimentară se stabileşte prin hotărâre a Guvernului şi se asigură în mod gratuit.
(3) La şedinţele de judecată, grefierii militari sunt obligaţi să poarte uniforma militară.
Art. 120. – (1) În vederea informatizării activităţii instanţelor şi parchetelor, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ministrul justiţiei, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau, după caz, procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie iau măsuri pentru dotarea tehnică corespunzătoare a acestora.
(2) Numărul informaticienilor se stabileşte de către preşedintele instanţei sau, după caz, de către conducătorul parchetului, cu avizul conform al direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei, respectiv al compartimentului informatic din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
(3) În cazul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al Parchetului Naţional Anticorupţie, avizul prevăzut la alin. (2) nu este necesar.
(4) În vederea creării unui sistem informatic unitar şi funcţional, instituţiile sistemului judiciar au obligaţia de a duce la îndeplinire măsurile prevăzute în strategia de informatizare a sistemului judiciar, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Justiţiei.
(5) Dotarea tehnică necesară informatizării instanţelor militare, a secţiei sau serviciului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, din cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie, precum şi a parchetelor militare se asigură de Ministerul Apărării Naţionale.

TITLUL VII
Paza instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor şi protecţia magistraţilor

Art. 121. – (1) Paza sediilor instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor, a bunurilor şi valorilor aparţinând acestora, supravegherea accesului şi menţinerea ordinii interioare necesare desfăşurării normale a activităţii în aceste sedii se asigură, în mod gratuit, de către Jandarmeria Română, prin structurile sale specializate.
(2) Numărul personalului Jandarmeriei Române necesar pentru aplicarea prevederilor alin. (1) se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului justiţiei şi ministrului administraţiei şi internelor, precum şi a preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(3) Activitatea personalului prevăzut la alin. (2) este coordonată de preşedintele instanţei sau de conducătorul parchetului.
Art. 122. – (1) Instanţele şi parchetele militare dispun de poliţia militară pusă în serviciul lor de Ministerul Apărării Naţionale, în mod gratuit. Necesarul de personal de poliţie militară va fi stabilit prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Justiţiei şi a Ministerului Apărării Naţionale.
(2) Poliţia militară pusă în serviciul instanţelor şi parchetelor militare este subordonată preşedinţilor sau prim-procurorilor acestora.
(3) Paza sediilor instanţelor şi parchetelor militare, a celorlalte spaţii folosite de acestea, a bunurilor şi valorilor ce le aparţin, supravegherea accesului şi menţinerea ordinii interioare necesare desfăşurării normale a activităţii se asigură, în mod gratuit, de către Poliţia Militară.
(4) Numărul personalului necesar pentru fiecare instanţă sau parchet va fi stabilit de ministrul justiţiei, la propunerea preşedintelui Curţii Militare de Apel şi a secţiei sau serviciului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Art. 123. – Poliţia Română şi Jandarmeria Română au obligaţia de a acorda sprijinul necesar, potrivit atribuţiilor legale, instanţelor şi parchetelor militare, secţiei sau serviciului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi din cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie, pentru buna desfăşurare a procesului penal, la solicitarea acestora.
Art. 124. – Modul de utilizare a personalului de poliţie pentru asigurarea protecţiei judecătorilor şi procurorilor, precum şi modul de utilizare a personalului Jandarmeriei Române pentru asigurarea pazei sediilor instanţelor judecătoreşti şi parchetelor, a bunurilor şi valorilor aparţinând acestora, supravegherea accesului şi menţinerea ordinii interioare se stabilesc prin protocol încheiat între Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul Naţional Anticorupţie sau, după caz, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Administraţiei şi Internelor.

TITLUL VIII
Gestiunea economico-financiară şi administrativă a
instanţelor şi parchetelor

CAPITOLUL I
Organizarea departamentului economico-financiar şi administrativ

Art. 125. – (1) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul Naţional Anticorupţie, curţile de apel, parchetele de pe lângă curţile de apel, tribunalele şi parchetele de pe lângă tribunale au în structură câte un departament economico-financiar şi administrativ, condus de un manager economic.
(2) Managerul economic este subordonat preşedintelui instanţei sau, după caz, conducătorului parchetului în cadrul căruia funcţionează.
(3) Departamentul economico-financiar şi administrativ din cadrul tribunalelor şi parchetelor de pe lângă acestea asigură activitatea economică, financiară şi administrativă şi pentru tribunalele specializate şi judecătoriile sau, după caz, pentru parchetele din circumscripţia lor.
(4) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică şi Curţii Militare de Apel Bucureşti şi Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti.
Art. 126. – (1) Poate fi numită în funcţia de manager economic persoana care a fost admisă la concursul organizat în acest scop de către:
a) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru managerul economic al acestei instanţe;
b) curţile de apel, pentru managerii economici ai curţilor de apel şi ai tribunalelor;
c) Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru managerul economic al acestui parchet şi pentru managerii economici ai parchetelor de pe lângă curţi de apel şi tribunale;
d) Parchetul Naţional Anticorupţie, pentru managerul economic al acestui parchet.
(2) La concursul prevăzut la alin. (1) se pot înscrie persoanele care au studii economice superioare şi o vechime în specialitate de minimum 5 ani.
(3) Numirea în funcţia de manager economic a persoanelor declarate admise la concursul prevăzut la alin. (1) se face prin ordin al conducătorului instanţei sau, după caz, al conducătorului parchetului care organizează concursul.
(4) Personalul din cadrul departamentului economico-financiar şi administrativ este încadrat de către preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie, preşedintele curţii de apel sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, pe bază de concurs sau probă practică.
(5) Concursul prevăzut la alin. (1) şi (4) se organizează potrivit unui regulament aprobat de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de ministrul justiţiei, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau, după caz, de procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie.
Art. 127. – Managerul economic are următoarele atribuţii principale:
a) conduce departamentul economico-financiar şi administrativ al instanţei sau parchetului în cadrul căruia funcţionează;
b) răspunde pentru gestiunea economico-financiară a instanţelor sau parchetelor fără personalitate juridică din circumscripţia instanţei sau a parchetului în cadrul căruia funcţionează;
c) îndeplineşte, pe baza delegării primite din partea ordonatorilor de credite, toate atribuţiile acestora prevăzute de lege;
d) organizează elaborarea, fundamentarea şi prezentarea la organele abilitate a proiectelor de buget anuale, la termenele şi în condiţiile prevăzute de Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare;
e) coordonează activitatea de administrare a sediilor instanţelor şi parchetelor şi ia măsuri pentru asigurarea condiţiilor materiale în vederea desfăşurării corespunzătoare a activităţii instanţelor şi parchetelor;
f) ia măsuri pentru elaborarea şi fundamentarea temelor de proiectare pentru lucrările de reparaţii curente şi capitale ale sediilor şi obiectivelor de investiţii, urmăreşte şi răspunde de realizarea acestora;
g) organizează ţinerea evidenţei tuturor imobilelor din proprietatea sau administrarea instanţelor ori, după caz, a parchetelor, precum şi a celorlalte bunuri aflate în patrimoniul acestora;
h) urmăreşte şi răspunde de utilizarea cu eficienţă a fondurilor primite de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale, precum şi a celor constituite din veniturile proprii, potrivit legii;
i) organizează ţinerea la zi a contabilităţii instanţei şi parchetului din circumscripţia în cadrul căreia funcţionează şi controlează efectuarea corectă a tuturor operaţiunilor financiar-contabile în documentele specifice, precum şi întocmirea şi prezentarea la termenele stabilite a situaţiilor financiare asupra patrimoniului aflat în administrare, potrivit prevederilor Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată;
j) coordonează activitatea de administrare a sediilor instanţelor şi parchetelor din circumscripţiile în cadrul cărora funcţionează, stabilind măsuri pentru asigurarea condiţiilor materiale în vederea desfăşurării corespunzătoare a activităţii acestora. De asemenea, asigură ordinea, curăţenia şi paza bunurilor în sediile instanţelor, inclusiv măsuri pentru prevenirea şi stingerea incendiilor.
Art. 128. – Managerii economici, informaticienii şi personalul de specialitate din activitatea financiar-contabilă şi din birourile locale pentru expertize judiciare tehnice şi contabile au calitatea de funcţionari publici, având drepturile şi obligaţiile prevăzute de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 129. – Preşedinţii instanţelor şi conducătorii parchetelor pot delega calitatea de ordonator de credite managerilor economici.
Art. 130. – (1) Instanţele militare care nu au sediul în municipiul Bucureşti şi parchetele de pe lângă acestea au în structură un compartiment economico-administrativ.
(2) Personalul auxiliar din compartimentul economico-administrativ are următoarele atribuţii principale:
a) întocmeşte documentaţia pentru achiziţiile publice, serviciile şi lucrările necesare desfăşurării activităţii instanţelor;
b) asigură aprovizionarea cu materiale de întreţinere şi uz gospodăresc, mijloace fixe şi obiecte de inventar sau alte bunuri necesare desfăşurării optime a activităţii instanţelor;
c) asigură întreţinerea şi funcţionarea clădirilor, instalaţiilor tehnico-sanitare de încălzire, a celorlalte mijloace fixe şi obiecte de inventar din dotare;
d) asigură ordinea, curăţenia şi paza bunurilor în sediile instanţelor;
e) întreprinde măsuri pentru prevenirea şi stingerea incendiilor, precum şi pentru înlăturarea consecinţelor unor calamităţi.

CAPITOLUL II
Bugetele instanţelor şi parchetelor

Art. 131. – (1) Activitatea instanţelor şi parchetelor este finanţată de la bugetul de stat.
(2) Bugetul curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiţiei, ministrul justiţiei având calitatea de ordonator principal de credite.
(3) Bugetul pentru parchetele de pe lângă curţile de apel, tribunale, tribunale specializate şi judecătorii este gestionat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
(4) Bugetele instanţelor şi parchetelor militare este gestionat de Ministerul Apărării Naţionale, ministrul apărării naţionale având calitatea de ordonator principal de credite.
Art. 132. – (1) Curţile de apel şi parchetele de pe lângă curţile de apel elaborează proiectele de buget anual pentru instanţele sau, după caz, parchetele din circumscripţiile lor.
(2) Proiectele de buget elaborate potrivit alin. (1) se transmit Ministerului Justiţiei sau, după caz, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
(3) Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul Naţional Anticorupţie îşi elaborează propriile proiecte de buget anual. În bugetul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt cuprinse şi bugetele parchetelor de pe lângă celelalte instanţe judecătoreşti.
(4) Proiectele de bugete elaborate potrivit alin. (1) şi (3) se supun avizului conform al Consiliului Superior al Magistraturii.
(5) Bugetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se aprobă de adunarea generală a judecătorilor acestei curţi, cu avizul consultativ al Ministerului Finanţelor Publice.
(6) Proiectele de buget anual se elaborează de Curtea Militară de Apel Bucureşti, respectiv de secţia sau serviciul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după consultarea celorlalte instanţe şi parchete militare, se supun avizului conform al Consiliului Superior al Magistraturii şi se transmit Ministerului Apărării Naţionale.
(7) Anual, Guvernul României va include în bugetul Ministerului Apărării Naţionale fondurile necesare potrivit art. 131 alin. (4).
Art. 133. – (1) Fiecare instanţă şi fiecare parchet se încadrează cu numărul necesar de judecători sau, după caz, de procurori, precum şi cu numărul necesar de personal auxiliar de specialitate şi personal al departamentului economico-financiar şi administrativ.
(2) Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi preşedinţii curţilor de apel, împreună cu ministrul justiţiei, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau, după caz, procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie analizează anual volumul de activitate al instanţelor şi parchetelor şi, în funcţie de rezultatele analizei, iau măsuri pentru suplimentarea sau reducerea numărului de posturi, cu acordul Consiliului Superior al Magistraturii.
Art. 134. – (1) Numărul maxim de posturi pentru instanţe şi parchete se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.
(2) Pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, numărul maxim de posturi se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului justiţiei şi a preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.
(3) Pentru instanţele şi parchetele militare, numărul maxim de posturi se aprobă, potrivit alin. (1), cu avizul consultativ al ministrului apărării naţionale.
Art. 135. – (1) Statele de funcţii şi de personal pentru curţile de apel, tribunale, tribunale specializate, judecătorii şi parchete se aprobă cu avizul conform al Consiliului Superior al Magistraturii, prin ordin al ministrului justiţiei.
(2) Statele de funcţii şi de personal pentru fiecare instanţă militară şi parchet de pe lângă aceasta se aprobă prin ordin al ministrului justiţiei, cu avizul conform al Consiliului Superior al Magistraturii şi al ministrului apărării naţionale.
Art. 136. – Începând cu data de 1 ianuarie 2008, atribuţiile Ministerului Justiţiei referitoare la gestionarea bugetului curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor vor fi preluate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

TITLUL IX
Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 137. – Pe lângă instanţele judecătoreşti funcţionează, în condiţiile legii, următoarele structuri:
a) serviciile de reintegrare socială şi supraveghere;
b) oficiile registrului comerţului;
c) alte structuri înfiinţate prin lege specială.
Art. 138. – (1) Statul este obligat să asigure sediile şi celelalte mijloace materiale şi financiare necesare pentru buna funcţionare a activităţii instanţelor şi parchetelor.
(2) Guvernul, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, consiliile judeţene şi consiliile locale, cu sprijinul prefecturilor, pun la dispoziţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Ministerului Justiţiei, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a Parchetului Naţional Anticorupţie sediile necesare bunei funcţionări a instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor.
(3) Drepturile materiale şi băneşti ale personalului instanţelor şi parchetelor militare şi mijloacele materiale, inclusiv cele auto, necesare funcţionării instanţelor şi parchetelor militare, secţiei sau serviciului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi secţiei sau serviciului din cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie se asigură de Ministerul Apărării Naţionale.
Art. 139. – (1) Prin Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti se stabilesc:
a) organizarea administrativă a curţilor de apel, a tribunalelor, a tribunalelor specializate şi a judecătoriilor;
b) modul şi criteriile de repartizare a cauzelor pe complete de judecată, în vederea asigurării respectării principiilor distribuţiei aleatorii şi continuităţii;
c) atribuţiile preşedinţilor, vicepreşedinţilor, judecătorilor inspectori, preşedinţilor de secţii, ale judecătorilor şi ale celorlalte categorii de personal;
d) organizarea şi modul de desfăşurare a activităţii colegiilor de conducere ale instanţelor judecătoreşti şi a adunărilor generale ale judecătorilor;
e) vacanţa judecătorească;
f) modul de organizare, funcţionarea şi atribuţiile compartimentelor auxiliare de specialitate;
g) modul de organizare, funcţionarea şi atribuţiile departamentului economico-financiar şi administrativ.
(2) Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti se elaborează de Consiliul Superior al Magistraturii şi de Ministerul Justiţei şi se aprobă prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 140. – (1) Prin Regulamentul de ordine interioară al parchetelor se stabilesc:
a) organizarea administrativă a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a Parchetului Naţional Anticorupţie, a parchetelor de pe lângă curţile de apel, tribunale, tribunale pentru minori şi familie şi judecătorii;
b) atribuţiile procurorilor generali, prim-procurorilor şi ale adjuncţilor acestora, ale procurorilor inspectori, ale procurorilor şefi şi ale procurorilor, precum şi ale celorlalte categorii de personal;
c) organizarea şi modul de desfăşurare a activităţii colegiilor de conducere ale parchetelor şi a adunărilor generale ale procurorilor;
d) ierarhia funcţiilor administrative din cadrul Ministerului Public;
e) modul de organizare, funcţionarea şi atribuţiile compartimentelor auxiliare de specialitate ale parchetelor;
f) modul de organizare, funcţionarea şi atribuţiile departamentului economico-financiar şi administrativ din cadrul parchetelor.
(2) Regulamentul de ordine interioară prevăzut la alin. (1) se aprobă prin ordin al ministrului justiţiei, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau, după caz, a procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.
Art. 141. – Referirile la Curtea Supremă de Justiţie cuprinse în actele normative în vigoare se consideră a fi făcute la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Art. 142. – (1) Datele la care vor începe să funcţioneze tribunalele specializate şi localităţile în care îşi vor desfăşura activitatea se stabilesc, în mod eşalonat, prin ordin al ministrului justiţiei, cu avizul conform al Consiliului Superior al Magistraturii.
(2) Dispoziţiile prezentei legi privind managerii economici ai instanţelor şi ai parchetelor se aplică începând cu 1 iulie 2005.
(3) Funcţia de manager economic se echivalează cu funcţia de director executiv.
(4) Până la începerea funcţionării Tribunalului Ilfov şi a parchetului de pe lângă această instanţă, cauzele de competenţa acestora se soluţionează de Tribunalul Bucureşti şi, respectiv, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Art. 143. – (1) Dispoziţiile art. 53 alin. (1) privind repartizarea cauzelor în sistem informatizat se aplică treptat, acţiunea încheindu-se până în anul 2007.
(2) Până în anul 2007 repartizarea cauzelor la instanţele care nu dispun de sistem informatizat se face în mod aleatoriu, în condiţiile stabilite prin Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.
Art. 144. – (1) Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, se abrogă:
a) dispoziţiile art. 1-5, art. 7-11, art. 17-26, art. 27-35, art. 44-54, art. 56 şi 57 din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 8 februarie 1999, cu modificările şi completările ulterioare;
b) dispoziţiile art. 1, art. 2 alin. 1, 3 şi 4, art. 4-9, art. 10-16, art. 17 alin. 11 -13 şi alin. 3-5, art. 18-25, art. 26-41, art. 691-695, art. 70-85, art. 132, art. 133 alin. 1 şi 3, art. 134 şi art. 136-160 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Dispoziţiile art. 135 din Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la directorii economici se abrogă de la data de 1 iulie 2005.
NOTĂ:
Reproducem mai jos prevederile art. II-IV, VII şi VIII din titlul XVI al Legii nr. 247/2005, care nu sunt încorporate în textul republicat al Legii nr. 304/2004 şi care se aplică, în continuare, ca dispoziţii proprii ale titlului XVI al Legii nr. 247/2005.
“Art. II. – (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, funcţiile de judecător inspector şi procuror inspector se desfiinţează, iar posturile se transformă în posturi de judecător, respectiv procuror.
(2) Activităţile aflate în curs de desfăşurare ale judecătorilor inspectori şi procurorilor inspectori vor fi continuate de judecători sau procurori desemnaţi de conducătorii instanţelor judecătoreşti sau parchetelor.
Art. III. – Dispoziţiile prezentei legi privind înregistrarea şedinţelor de judecată, precum şi cele privind numirea la birourile de informare şi relaţii publice a absolvenţilor unei facultăţi de jurnalistică sau a specialiştilor în comunicare se aplică de la 1 iulie 2006.
Art. IV. – (1) Circumscripţiile teritoriale ale parchetelor militare din municipiile Bacău, Braşov, Constanţa, Craiova, Oradea, Ploieşti şi Târgu Mureş care se desfiinţează prin intrarea în vigoare a prezentei legi se redistribuie în concordanţă cu circumscripţiile teritoriale ale instanţelor militare în aceste localităţi, potrivit anexei nr. 2 la prezenta lege.
(2) Funcţiile reduse ca urmare a reorganizării instanţelor şi parchetelor militare, potrivit prezentei legi, trec în statele de funcţii ale Ministerului Justiţiei şi ale Ministerului Public, cu luarea măsurilor de finanţare prin transferul la aceste instituţii a fondurilor corespunzătoare din bugetul Ministerului Apărării Naţionale.
(3) Spaţiile şi dotările materiale ale parchetelor militare desfiinţate vor fi preluate de parchetele militare cărora, prin redistribuire, le revin circumscripţiile teritoriale ale unităţilor desfiinţate.
(4) Personalul auxiliar civil şi militar din cadrul instanţelor şi parchetelor militare care optează pentru transfer la instanţele şi parchetele civile sau ale căror funcţii au fost reduse va fi transferat, ţinându-se seama de opţiunea exprimată, la instanţele şi parchetele civile din raza de domiciliu sau din alte localităţi.
(5) La transferul personalului auxiliar civil şi militar de la instanţele şi parchetele militare la instanţele sau parchetele civile, se ţine seama, potrivit legii, de vechimea în muncă şi de activitatea profesională. În acest caz, trecerea în rezervă sau direct în retragere a personalului auxiliar militar este obligatorie.

………………………………………………………………………………..

Art. VII. – Regulamentele prevăzute de prezenta lege se actualizează şi se adoptă în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. VIII. – (1) În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, vor fi organizate alegeri pentru colegiile de conducere ale instanţelor şi parchetelor.
(2) Atribuţiile membrilor actualelor colegii de conducere încetează la expirarea termenului prevăzut la alin. (1).”

ANEXA Nr. 1

A. JUDECĂTORIILE, PARCHETELE ŞI LOCALITĂŢILE DE REŞEDINŢĂ ALE ACESTORA

────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Judeţul              Judecătoria               Localitatea de reşedinţă
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Alba               Alba Iulia                   municipiul Alba Iulia
Câmpeni                      oraşul Câmpeni
Aiud                         municipiul Aiud
Blaj                         municipiul Blaj
Sebeş                        municipiul Sebeş
Arad               Arad                         municipiul Arad
Ineu                         oraşul Ineu
Lipova                       oraşul Lipova
Gurahonţ                     comuna Gurahonţ
Chişineu-Criş                oraşul Chişineu-Criş
Argeş              Piteşti                      municipiul Piteşti
Câmpulung                    municipiul Câmpulung
Curtea de Argeş              municipiul Curtea de Argeş
Costeşti                     oraşul Costeşti
Topoloveni                   oraşul Topoloveni
Bacău              Bacău                        municipiul Bacău
Oneşti                       municipiul Oneşti
Moineşti                     municipiul Moineşti
Podu Turcului                comuna Podu Turcului
Buhuşi                       oraşul Buhuşi
Bihor              Oradea                       municipiul Oradea
Beiuş                        municipiul Beiuş
Marghita                     municipiul Marghita
Aleşd                        oraşul Aleşd
Salonta                      municipiul Salonta
Bistriţa-Năsăud    Bistriţa                     municipiul Bistriţa
Năsăud                       oraşul Năsăud
Beclean                      oraşul Beclean
Botoşani           Botoşani                     municipiul Botoşani
Dorohoi                      municipiul Dorohoi
Săveni                       oraşul Săveni
Darabani                     oraşul Darabani
Braşov             Braşov                       municipiul Braşov
Făgăraş                      municipiul Făgăraş
Rupea                        oraşul Rupea
Zărneşti                     oraşul Zărneşti
Brăila             Brăila                       municipiul Brăila
Făurei                       oraşul Făurei
Însurăţei                    oraşul Însurăţei
Buzău              Buzău                        municipiul Buzău
Râmnicu Sărat                municipiul Râmnicu Sărat
Pătârlagele                  oraşul Pătârlagele
Pogoanele                    oraşul Pogoanele
Caraş-Severin      Reşiţa                       municipiul Reşiţa
Caransebeş                   municipiul Caransebeş
Oraviţa                      oraşul Oraviţa
Moldova Nouă                 oraşul Moldova Nouă
Bozovici                     comuna Bozovici
Bocşa                        oraşul Bocşa
Călăraşi           Călăraşi                     municipiul Călăraşi
Olteniţa                     municipiul Olteniţa
Lehliu-Gară                  oraşul Lehliu-Gară
Cluj               Cluj-Napoca                  municipiul Cluj-Napoca
Turda                        municipiul Turda
Dej                          municipiul Dej
Huedin                       oraşul Huedin
Gherla                       municipiul Gherla
Constanţa          Constanţa                    municipiul Constanţa
Medgidia                     municipiul Medgidia
Hârşova                      oraşul Hârşova
Mangalia                     municipiul Mangalia
Cernavodă                    oraşul Cernavodă
Băneasa                      oraşul Băneasa
Covasna            Sfântu Gheorghe              municipiul Sfântu Gheorghe
Târgu Secuiesc               municipiul Târgu Secuiesc
Întorsura Buzăului           oraşul Întorsura Buzăului
Dâmboviţa          Târgovişte                   municipiul Târgovişte
Găeşti                       oraşul Găeşti
Pucioasa                     oraşul Pucioasa
Răcari                       oraşul Răcari
Moreni                       municipiul Moreni
Dolj               Craiova                      municipiul Craiova
Băileşti                     municipiul Băileşti
Filiaşi                      oraşul Filiaşi
Şegarcea                     oraşul Şegarcea
Calafat                      municipiul Calafat
Bechet                       oraşul Bechet
Galaţi             Galaţi                       municipiul Galaţi
Tecuci                       municipiul Tecuci
Târgu Bujor                  oraşul Târgu Bujor
Lieşti                       comuna Lieşti
Giurgiu            Giurgiu                      municipiul Giurgiu
Bolintin-Vale                oraşul Bolintin-Vale
Comana                       comuna Comana
Gorj               Târgu Jiu                    municipiul Târgu Jiu
Târgu Cărbuneşti             oraşul Târgu Cărbuneşti
Novaci                       oraşul Novaci
Motru                        municipiul Motru
Harghita           Miercurea-Ciuc               municipiul Miercurea-Ciuc
Odorheiu Secuiesc            municipiul Odorheiu Secuiesc
Topliţa                      municipiul Topliţa
Gheorgheni                   municipiul Gheorgheni
Hunedoara          Deva                         municipiul Deva
Hunedoara                    municipiul Hunedoara
Petroşani                    municipiul Petroşani
Orăştie                      municipiul Orăştie
Brad                         municipiul Brad
Haţeg                        oraşul Haţeg
Ialomiţa           Slobozia                     municipiul Slobozia
Urziceni                     municipiul Urziceni
Feteşti                      municipiul Feteşti
Iaşi               Iaşi                         municipiul Iaşi
Paşcani                      municipiul Paşcani
Hârlău                       oraşul Hârlău
Răducăneni                   comuna Răducăneni
Ilfov              Buftea                       oraşul Buftea
Cornetu                      comuna Cornetu
Maramureş          Baia Mare                    municipiul Baia Mare
Sighetu Marmaţiei            municipiul Sighetu Marmaţiei
Vişeu de Sus                 oraşul Vişeu de Sus
Târgu Lăpuş                  oraşul Târgu Lăpuş
Dragomireşti                 comuna Dragomireşti
Şomcuta Mare                 oraşul Şomcuta Mare
Mehedinţi          Drobeta-Turnu Severin        municipiul Drobeta-Turnu Severin
Strehaia                     oraşul Strehaia
Orşova                       municipiul Orşova
Vânju Mare                   oraşul Vânju Mare
Baia de Aramă                oraşul Baia de Aramă
Mureş              Târgu Mureş                  municipiul Târgu Mureş
Sighişoara                   municipiul Sighişoara
Reghin                       municipiul Reghin
Târnăveni                    municipiul Târnăveni
Luduş                        oraşul Luduş
Sângeorgiu de Pădure         oraşul Sângeorgiu de Pădure
Neamţ              Piatra-Neamţ                 municipiul Piatra-Neamţ
Roman                        municipiul Roman
Târgu-Neamţ                  oraşul Târgu-Neamţ
Bicaz                        oraşul Bicaz
Olt                Slatina                      municipiul Slatina
Caracal                      municipiul Caracal
Corabia                      oraşul Corabia
Balş                         oraşul Balş
Scorniceşti                  oraşul Scorniceşti
Prahova            Ploieşti                     municipiul Ploieşti
Câmpina                      municipiul Câmpina
Vălenii de Munte             oraşul Vălenii de Munte
Mizil                        oraşul Mizil
Sinaia                       oraşul Sinaia
Urlaţi                       oraşul Urlaţi
Satu Mare          Satu Mare                    municipiul Satu Mare
Carei                        municipiul Carei
Negreşti-Oaş                 oraşul Negreşti-Oaş
Sălaj              Zalău                        municipiul Zalău
Şimleu Silvaniei             oraşul Şimleu Silvaniei
Jibou                        oraşul Jibou
Sibiu              Sibiu                        municipiul Sibiu
Mediaş                       municipiul Mediaş
Agnita                       oraşul Agnita
Avrig                        oraşul Avrig
Sălişte                      oraşul Sălişte
Suceava            Suceava                      municipiul Suceava
Câmpulung Moldovenesc        municipiul Câmpulung Moldovenesc
Rădăuţi                      municipiul Rădăuţi
Fălticeni                    municipiul Fălticeni
Vatra Dornei                 municipiul Vatra Dornei
Gura Humorului               oraşul Gura Humorului
Teleorman          Alexandria                   municipiul Alexandria
Roşiori de Vede              municipiul Roşiori de Vede
Turnu Măgurele               municipiul Turnu Măgurele
Videle                       oraşul Videle
Zimnicea                     oraşul Zimnicea
Timiş              Timişoara                    municipiul Timişoara
Lugoj                        municipiul Lugoj
Deta                         oraşul Deta
Sânnicolau Mare              oraşul Sânnicolau Mare
Făget                        oraşul Făget
Jimbolia                     oraşul Jimbolia
Tulcea             Tulcea                       municipiul Tulcea
Babadag                      oraşul Babadag
Măcin                        oraşul Măcin
Vaslui             Vaslui                       municipiul Vaslui
Bârlad                       municipiul Bârlad
Huşi                         municipiul Huşi
Murgeni                      oraşul Murgeni
Vâlcea             Râmnicu Vâlcea               municipiul Râmnicu Vâlcea
Drăgăşani                    municipiul Drăgăşani
Horezu                       oraşul Horezu
Brezoi                       oraşul Brezoi
Bălceşti                     oraşul Bălceşti
Vrancea            Focşani                      municipiul Focşani
Panciu                       oraşul Panciu
Adjud                        municipiul Adjud
Bucureşti          Judecătoria sectorului 1     municipiul Bucureşti
Judecătoria sectorului 2     municipiul Bucureşti
Judecătoria sectorului 3     municipiul Bucureşti
Judecătoria sectorului 4     municipiul Bucureşti
Judecătoria sectorului 5     municipiul Bucureşti
Judecătoria sectorului 6     municipiul Bucureşti
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

B. TRIBUNALELE, PARCHETELE DE PE LÂNGĂ TRIBUNALE
ŞI LOCALITĂŢILE DE REŞEDINŢĂ

────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Judeţul            Tribunalul                Localitatea de reşedinţă
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Alba                    Alba Iulia              municipiul Alba Iulia
Arad                    Arad                    municipiul Arad
Argeş                   Argeş                   municipiul Piteşti
Bacău                   Bacău                   municipiul Bacău
Bihor                   Bihor                   municipiul Oradea
Bistriţa-Năsăud         Bistriţa-Năsăud         municipiul Bistriţa
Botoşani                Botoşani                municipiul Botoşani
Braşov                  Braşov                  municipiul Braşov
Brăila                  Brăila                  municipiul Brăila
Buzău                   Buzău                   municipiul Buzău
Caraş-Severin           Caraş-Severin           municipiul Reşiţa
Călăraşi                Călăraşi                municipiul Călăraşi
Cluj                    Cluj                    municipiul Cluj-Napoca
Constanţa               Constanţa               municipiul Constanţa
Covasna                 Covasna                 municipiul Sfântu Gheorghe
Dâmboviţa               Dâmboviţa               municipiul Târgovişte
Dolj                    Dolj                    municipiul Craiova
Galaţi                  Galaţi                  municipiul Galaţi
Giurgiu                 Giurgiu                 municipiul Giurgiu
Gorj                    Gorj                    municipiul Târgu Jiu
Harghita                Harghita                municipiul Miercurea-Ciuc
Hunedoara               Hunedoara               municipiul Deva
Ialomiţa                Ialomiţa                municipiul Slobozia
Iaşi                    Iaşi                    municipiul Iaşi
Ilfov                   Ilfov                   oraşul Buftea
Maramureş               Maramureş               municipiul Baia Mare
Mehedinţi               Mehedinţi               municipiul Drobeta-Turnu Severin
Mureş                   Mureş                   municipiul Târgu Mureş
Neamţ                   Neamţ                   municipiul Piatra-Neamţ
Olt                     Olt                     municipiul Slatina
Prahova                 Prahova                 municipiul Ploieşti
Satu Mare               Satu Mare               municipiul Satu Mare
Sălaj                   Sălaj                   municipiul Zalău
Sibiu                   Sibiu                   municipiul Sibiu
Suceava                 Suceava                 municipiul Suceava
Teleorman               Teleorman               municipiul Alexandria
Timiş                   Timiş                   municipiul Timişoara
Tulcea                  Tulcea                  municipiul Tulcea
Vaslui                  Vaslui                  municipiul Vaslui
Vâlcea                  Vâlcea                  municipiul Râmnicu Vâlcea
Vrancea                 Vrancea                 municipiul Focşani
Bucureşti               Bucureşti               municipiul Bucureşti
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

C. CURŢILE DE APEL, PARCHETELE DE PE LÂNGĂ CURŢILE DE APEL,
CIRCUMSCRIPŢIILE ACESTORA ŞI LOCALITĂŢILE DE REŞEDINŢĂ

────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Tribunalele cuprinse
Curtea de apel            în circumscripţia     Localitatea de reşedinţă
curţii de apel
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Curtea de Apel Alba Iulia       Alba                 municipiul Alba Iulia
Sibiu
Hunedoara
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
2. Curtea de Apel Piteşti          Argeş                municipiul Piteşti
Vâlcea
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
3. Curtea de Apel Bacău            Bacău                municipiul Bacău
Neamţ
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
4. Curtea de Apel Oradea           Bihor                municipiul Oradea
Satu Mare
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
5. Curtea de Apel Suceava          Suceava              municipiul Suceava
Botoşani
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
6. Curtea de Apel Braşov           Braşov               municipiul Braşov
Covasna
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
7. Curtea de Apel Bucureşti        Bucureşti            municipiul Bucureşti
Călăraşi
Giurgiu
Ialomiţa
Ilfov
Teleorman
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
8. Curtea de Apel Cluj             Cluj                 municipiul Cluj-Napoca
Bistriţa-Năsăud
Maramureş
Sălaj
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
9. Curtea de Apel Constanţa        Constanţa            municipiul Constanţa
Tulcea
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
10. Curtea de Apel Craiova         Dolj                 municipiul Craiova
Gorj
Mehedinţi
Olt
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
11. Curtea de Apel Galaţi          Galaţi               municipiul Galaţi
Brăila
Vrancea
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
12. Curtea de Apel Iaşi            Iaşi                 municipiul Iaşi
Vaslui
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
13. Curtea de Apel Târgu Mureş     Mureş                municipiul Târgu Mureş
Harghita
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
14. Curtea de Apel Ploieşti        Prahova              municipiul Ploieşti
Buzău
Dâmboviţa
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
15. Curtea de Apel Timişoara       Timiş                municipiul Timişoara
Arad
Caraş-Severin
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

ANEXA Nr. 2*)

Circumscripţiile instanţelor militare, ale parchetelor de pe
lângă acestea şi localităţile de reşedinţă
___________
*) Anexa nr. 2 este reprodusă în facsimil.

┌────┬───────────────────────┬────────────────────────────┬────────────────────┐
│Nr. │ Instanţa militară şi  │    Parchetul militar şi    │   Circumscripţia   │
│crt.│    localitatea de     │  localitatea de reşedinţă  │    teritorială     │
│    │       reşedinţă       │                            │                    │
├────┼───────────────────────┼────────────────────────────┼────────────────────┤
│I.1.│Tribunalul Militar     │Parchetul de pe lângă       │       Argeş        │
│    │Bucureşti              │Tribunalul Militar Bucureşti│      Călăraşi      │
│    │Sediul: Municipiul     │Sediul: Municipiul Bucureşti│      Giurgiu       │
│    │Bucureşti              │                            │      Ialomiţa      │
│    │                       │                            │       Ilfov        │
│    │                       │                            │        Olt         │
│    │                       │                            │     Teleorman      │
│    │                       │                            │       Vâlcea       │
│    │                       │                            │Municipiul Bucureşti│
│    │                       │                            │     Constanţa      │
│    │                       │                            │       Tulcea       │
│    │                       │                            │       Brăila       │
│    │                       │                            │       Buzău        │
│    │                       │                            │     Dâmboviţa      │
│    │                       │                            │      Prahova       │
├────┼───────────────────────┼────────────────────────────┼────────────────────┤
│I.2.│Tribunalul Militar Cluj│Parchetul de pe lângă       │       Braşov       │
│    │Sediul: Municipiul     │Tribunalul Militar Cluj     │      Covasna       │
│    │Cluj-Napoca            │Sediul: Municipiul          │       Sibiu        │
│    │                       │Cluj-Napoca                 │        Alba        │
│    │                       │                            │  Bistriţa-Năsăud   │
│    │                       │                            │        Cluj        │
│    │                       │                            │       Sălaj        │
│    │                       │                            │      Harghita      │
│    │                       │                            │       Mureş        │
│    │                       │                            │       Bihor        │
│    │                       │                            │     Maramureş      │
│    │                       │                            │     Satu-Mare      │
├────┼───────────────────────┼────────────────────────────┼────────────────────┤
│I.3.│Tribunalul Militar     │Parchetul de pe lângă       │       Bacău        │
│    │Iaşi                   │Tribunalul Militar Iaşi     │       Neamţ        │
│    │Sediul: Municipiul Iaşi│Sediul: Municipiul Iaşi     │      Suceava       │
│    │                       │                            │      Vrancea       │
│    │                       │                            │      Botoşani      │
│    │                       │                            │       Galaţi       │
│    │                       │                            │        Iaşi        │
│    │                       │                            │       Vaslui       │
├────┼───────────────────────┼────────────────────────────┼────────────────────┤
│I.4.│Tribunalul Militar     │Parchetul de pe lângă       │        Dolj        │
│    │Timişoara              │Tribunalul Militar Timişoara│        Gorj        │
│    │Sediul: Municipiul     │Sediul: Municipiul Timişoara│     Hunedoara      │
│    │Timişoara              │                            │     Mehedinţi      │
│    │                       │                            │        Arad        │
│    │                       │                            │   Caraş-Severin    │
│    │                       │                            │       Timiş        │
├────┼───────────────────────┼────────────────────────────┼────────────────────┤
│II. │Tribunalul Militar     │Parchetul Militar de pe     │     Competenţă     │
│    │Teritorial Bucureşti   │lângă Tribunalul Militar    │teritorială generală│
│    │Sediul: Municipiul     │Teritorial Bucureşti        │                    │
│    │Bucureşti              │Sediul: Municipiul Bucureşti│                    │
├────┼───────────────────────┼────────────────────────────┼────────────────────┤
│III.│Curtea Militară de     │Parchetul Militar de pe     │     Competenţă     │
│    │Apel Bucureşti         │lângă Curtea Militară de    │teritorială generală│
│    │Sediul: Municipiul     │Apel Bucureşti              │                    │
│    │Bucureşti              │Sediul: Municipiul Bucureşti│                    │
└────┴───────────────────────┴────────────────────────────┴────────────────────┘

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.