Obtinerea cartii de identitate

Conform art. 2 alin. 2 şi 3 din H.G. nr. 112/1997, actualele buletine de identitate vor fi preschimbate eşalonat cu cărţile de identitate, în termen de 5 ani, însă, până la generalizarea activităţii de întocmire şi de eliberare a cărţii de identitate pe întreg teritoriul ţării, serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor din judeţele care nu dispun încă de posibilităţile tehnice necesare vor putea elibera, în continuare, buletine de identitate care rămân valabile până la preschimbare.

Cartea de identitate este documentul care se eliberează cetăţeanului român cu domiciliul în România, la împlinirea vârstei de 14 ani, şi cu care se face dovada identităţii şi a domiciliului.

Conform art. 11 din Legea nr. 105/1996, Cartea de identitate se întocmeşte şi se eliberează de către serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu sau reşedinţă al persoanei fizice, pe baza cererii scrise a acesteia sau a reprezentantului său legal.

Prin servicii publice comunitare de evidenţă a persoanelor se înţelege orice structură de această specialitate, constituită şi organizată de Ministerul de Interne.

Cartea de identitate (sau Buletinul de identitate) poate fi eliberată ori modificată în una din următoarele situaţii:

la împlinirea vârstei de 14 ani;

la expirarea termenului de valabilitate;

dacă s-au modificat numele sau prenumele titularului, prenumele părinţilor, data sau locul naşterii;

în cazul schimbării domiciliului;

în cazul deteriorării;

în cazul distrugerii, pierderii sau furtului;

la expirarea sau revocarea interdicţiei titularului de a se afla în anumite localităţi;

când fotografia din cartea de identitate nu mai corespunde cu fizionomia titularului;

în cazul anulării.

Cartea de identitate provizorie se eliberează în următoarele cazuri:

a) când persoana fizică care solicită eliberarea cărţii de identitate nu posedă toate actele necesare eliberării acesteia;

b) în cazul distrugerii, pierderii sau furtului cărţii de identitate.

ACTE NECESARE PENTRU ELIBERAREA CĂRŢII DE IDENTITATE

cerere pentru eliberarea actului de identitate (formular);

certificat de naştere (original şi copie);

certificat de căsătorie (original şi copie);

actul de identitate mai vechi (original şi copie): buletin de identitate, carte de identitate sau adeverinţă de identitate.

livret militar (dacă există în original şi copie). În cazul persoanei care îndeplineşte condiţiile satisfacerii stagiului militar însă, din diferite motive nu a fost încorporată (spre exemplu – persoana în cauză este student sau din motive de sănătate a amânat data încorporării), se va adăuga la actele necesare şi o adeverinţă de luare în evidenţă de către Centrul Militar Judeţean sau, după caz, Centrul militar al sectorului unde persoana în cauză îşi are domiciliul. Aceeaşi procedură se aplică şi persoanei care a fost clasată (cu revenire) în timpul satisfacerii stagiului militar;

actul cu care se face dovada spaţiului de locuit (original şi copie);

timbru fiscal;

taxa ce reprezintă contravaloarea cărţii de identitate, şi care include şi valoarea fotografiei preluată cu ajutorul calculatorului.

ACTE NECESARE PENTRU ELIBERAREA CĂRŢII DE IDENTITATE PENTRU PERSOANELE CARE ÎMPLINESC 14 ANI

Cu cel puţin 15 zile înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, cei în cauză sau reprezentanţii lor legali vor solicita, serviciilor publice comunitare de evidenţa persoanelor, eliberarea cărţii de identitate. Cererii pentru eliberarea Cărţii de identitate, li se vor alătura următoarele acte:

certificat de naştere (original şi copie);

actele de identitate ale ambilor părinţi sau actul de identitate al reprezentantului legal (original şi copie);

Dacă părinţii au domicilii diferite, aceştia vor da declaraţii cu privire la adresa unde minorul va avea domiciliul stabil.

În cazul în care părinţii sunt divorţaţi, este necesară hotărârea de la divorţ prin care copilul a fost dat spre creştere şi educare unuia dintre părinţi pentru a se stabili domiciliul acestuia.

actul cu care se face dovada spaţiului de locuit (original şi copie);

taxa ce reprezintă contravaloarea cărţii de identitate, şi care include şi valoarea fotografiei preluată cu ajutorul calculatorului;

timbru fiscal;

NOTĂ:

În cazul în care părinţii au domicilii diferite, aceştia vor da declaraţie cu privire la adresa unde minorul are domiciliul stabil.

În cazul în care părinţii sunt divorţaţi, se prezintă şi hotărârea judecătorească definitivă din care rezultă cui a fost încredinţat minorul.

ACTE NECESARE PENTRU ELIBERAREA CĂRŢII DE IDENTITATE PENTRU PERSOANELE CARE ŞI-AU SCHIMBAT DOMICILIUL

Conform art. 28 din Legea nr. 105/1996, persoana care îşi schimbă domiciliul este obligată ca, în termen de 15 zile de la data mutării la noua adresă, să se prezinte la serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor pentru eliberarea unei noi cărţi de identitate.

Acte necesare:

Act de identitate;

Certificat de naştere (original şi copie);

Certificat de căsătorie, după caz (original şi copie);

Act cu care se face dovada spaţiului de locuit;

Livret militar, cu viza de luare în evidenţă de la Comisariatul Militar;

Certificate de naştere pentru copiii sub 14 ani care îl însoţesc pe titular la domiciliu (original şi copie);

Timbru fiscal.

NOTĂ:

În situaţia în care solicitantul nu este titularul spaţiului de locuit, este necesară prezenţa titularului pentru a da o declaraţie de primire în spaţiu a solicitantului.

LOCUL UNDE SE DUC ACTELE PENTRU ELIBERAREA CĂRŢII DE IDENTITATE

se merge la secţia de poliţie (direcţia de evidenţă informatizată) de care aparţin (cu domiciliul) cei cărora urmează a li se elibera cartea de identitate;

se merge la ghişeul de primire a actelor unde va primi un formular cerere ce se completează numai pe prima pagină în vederea eliberării actelor de identitate;

se merge din nou la ghişeu unde se predă formularul cerere împreună cu celelalte acte mai sus arătate, şi de unde i se va elibera un bon de ordine ce va fi înmânat persoanei ce se ocupă de fotografiere. De la acelaşi ghişeu i se va spune pe ce dată persoana trebuie să se prezinte pentru ridicarea actului de identitate solicitat.

_________

*) Pentru a afla mai multe detalii cu privire la CĂRŢILE DE IDENTITATE, a se vedea Legea nr. 105/1996 privind evidenţa persoanelor şi cartea de identitate şi H.G. nr. 112/1997 privind organizarea activităţii de eliberare a cărţilor de identitate, procedura de preschimbare eşalonată a buletinelor de identitate actuale, precum şi aspectele privind termenele de valabilitate a acestora.

2 thoughts on “Obtinerea cartii de identitate

  1. eduard

    Buna ziua. Spunetemi var rog carei termenul de ridicare a cartei de identitate. Am depus documentele pe 07.11.2012 si trebuiam sal iau pe 08.12.2012… dar am venit pe 12 .03.2013 si miau spus ca a trecut termenul de ridicare… spunetimi va rog daca exista legea ca sunt obligat sa ridic cartea de identitate maxim in 4 luni. Va multumesc.

  2. Elena Demetriou

    Aveti un site ft bun.Informatiile sunt clare si cred eu pe intelesul oricui.Va vom contacta curand.Va multumim pt informatii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.