Ordonanta de urgenta nr. 19 din 2009 privind unele masuri în domeniul legislatiei referitoare la achizitiile publice

Ordonanta de urgenta nr. 19 din 2009 privind unele masuri în domeniul legislatiei referitoare la achizitiile publice

din 07/03/2009
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 156 din 12/03/2009

Având în vedere necesitatea adoptarii unor masuri urgente pentru perfectionarea si flexibilizarea sistemului achizitiilor publice si luînd în considerare faptul ca neadoptarea unor astfel de masuri ar putea avea ca efect o diminuare a gradului de cheltuire a fondurilor publice alocate, inclusiv a fondurilor comunitare, consecinta cea mai grava în acest caz reprezentând-o amânarea/întârzierea implementarii unor proiecte de investitii majore, cu impact social si economic la nivel national sau local, cele mai afectate fiind proiectele incluse în Programul operational regional, POS Transporturi si POS Mediu,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutie, republicata,

Guvernul României adopta prezenta ordonanta de urgenta.

Art. I. – La articolul 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 74/2005 privind înfiintarea Autoritatii Nationale pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 4 iulie 2005, aprobata cu modificari prin Legea nr. 111/2006, litera f) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“f) de initiere, organizare si sustinere, prin personalul propriu, a cursurilor de perfectionare si instruire a personalului autoritatilor si institutiilor publice care aplica dispozitiile legale referitoare la achizitiile publice.”
Art. II. – Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 337/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. La articolul 8, partea introductiva a literei b) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“b) oricare organism, altul decât unul dintre cele prevazute la lit. a), cu personalitate juridica, care a fost înfiintat pentru a satisface nevoi de interes general fara caracter comercial sau industrial si care se afla cel putin în una dintre urmatoarele situatii:”.
2. Dupa articolul 12 se introduce un nou articol, articolul 121, cu urmatorul cuprins:
“Art. 121. – (1) Prezenta ordonanta de urgenta nu se aplica pentru atribuirea contractului de achizitie publica de catre structuri ale autoritatilor contractante care functioneaza pe teritoriul altor state, atunci când valoarea contractului, estimata potrivit prevederilor sectiunii a 2-a din cap. II, este egala sau mai mica decât pragurile valorice prevazute la art. 124.
(2) Pentru atribuirea contractelor de achizitie publica care intra sub incidenta prevederilor alin. (1) si a caror valoare estimata este mai mare decât cea prevazuta la art. 19 trebuie sa se asigure aplicarea principiilor generale prevazute la art. 2 alin. (2), publicitatea la nivel local si respectarea prevederilor art. 35-38 reprezentând cerinte minime în acest sens.”
3. La articolul 14 alineatul (1), dupa litera c) se introduce o noua litera, litera d), cu urmatorul cuprins:
“d) aplicarii unei proceduri specifice prevazute de legislatia comunitara, în contextul programelor si proiectelor de cooperare teritoriala.”
4. Articolul 19 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“Art. 19. – Autoritatea contractanta are dreptul de a achizitiona direct produse, servicii sau lucrari, în masura în care valoarea achizitiei, estimata conform prevederilor sectiunii a 2-a a prezentului capitol, nu depaseste echivalentul în lei a 15.000 euro pentru fiecare achizitie de produse, servicii sau lucrari. Achizitia se realizeaza pe baza de document justificativ, care în acest caz se considera a fi contract de achizitie publica, iar obligatia respectarii prevederilor prezentei ordonante de urgenta se limiteaza numai la prevederile art. 204 alin. (2).”
5. Articolul 40 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“Art. 40. – (1) Autoritatea contractanta are obligatia de a asigura obtinerea documentatiei de atribuire de catre orice operator economic prin asigurarea accesului direct, nerestrictionat si deplin, prin mijloace electronice, la continutul documentatiei de atribuire.
(2) Prin exceptie de la dispozitiile alin. (1), în situatia în care atasarea documentatiei de atribuire în SEAP nu este posibila din motive tehnice, autoritatea contractanta are obligatia de a pune la dispozitia oricarui operator economic care a înaintat o solicitare în acest sens sau, dupa caz, caruia i s-a transmis o invitatie de participare a unui exemplar din documentatia de atribuire, pe suport hârtie ori pe suport magnetic.
(3) În cazul prevazut la alin. (2), autoritatea contractanta are obligatia de asigura obtinerea gratuita a documentatiei de atribuire pentru orice operator economic care o ridica direct de la sediul autoritatii contractante sau de la alta adresa indicata de acesta. În cazul în care documentatia este transmisa prin posta, autoritatea contractanta are dreptul de a solicita operatorilor economici care vor sa beneficieze de aceasta facilitate o plata care nu trebuie sa depaseasca însa costul aferent transmiterii documentatiei respective.”
6. La articolul 58, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“Art. 58. – (1) În cazul atribuirii contractelor de publicitate media, cu o valoare anuala cumulata, fara TVA, estimata ca fiind mai mare decât echivalentul în lei a 20.000 euro, autoritatea contractanta are obligatia de a publica un anunt de participare si un anunt de atribuire, în sistemul informatic de utilitate publica disponibil pe internet, la o adresa dedicata, precum si pe pagina proprie de internet.”
7. La articolul 76, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“Art. 76. – (1) Fara a aduce atingere prevederilor art. 71, în cazul în care valoarea estimata a contractului de achizitie publica este egala sau mai mica decât cea prevazuta la art. 55 alin. (2), autoritatea contractanta are obligatia de a transmite anuntul de participare, spre publicare în SEAP, cu cel putin 20 de zile înainte de data-limita de depunere a ofertelor.”
8. Articolul 84 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“Art. 84. – Fara a aduce atingere prevederilor art. 71, în cazul în care valoarea estimata a contractului de achizitie publica este egala sau mai mica decât cea prevazuta la art. 55 alin. (2), autoritatea contractanta are obligatia de a transmite anuntul de participare, spre publicare în SEAP, cu cel putin 10 zile înainte de data-limita de depunere a candidaturilor.”
9. La articolul 85, alineatul (4) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“(4) Numarul minim al candidatilor, indicat în anuntul de participare prevazut la alin. (3), trebuie sa fie suficient pentru a asigura o concurenta reala si, în orice situatie, nu poate fi mai mic de 5.”
10. La articolul 86 alineatul (2), litera b) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“b) fie de a continua procedura de licitatie restrânsa numai cu acel/acei candidat/candidati care îndeplineste/îndeplinesc criteriile solicitate.”
11. La articolul 89, alineatul (6) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“(6) În cazul în care, din motive de urgenta, nu pot fi respectate numarul de zile prevazut la alin. (1) si (2), precum si cel rezultat în urma aplicarii prevederilor alin. (4), autoritatea contractanta are dreptul de a accelera aplicarea procedurii prin reducerea perioadei respective, dar nu la mai putin de 10 zile.”
12. La articolul 90, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“Art. 90. – (1) Fara a aduce atingere prevederilor art. 71, în cazul în care valoarea estimata a contractului de achizitie publica este egala sau mai mica decât cea prevazuta la art. 55 alin. (2), autoritatea contractanta are obligatia de a transmite invitatia de participare cu cel putin 15 zile înainte de data-limita de depunere a ofertelor.”
13. La articolul 90, alineatul (4) se abroga.
14. Articolul 99 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“Art. 99. – Fara a aduce atingere prevederilor art. 71, în cazul în care valoarea estimata a contractului de achizitie publica este egala sau mai mica decât cea prevazuta la art. 55 alin. (2), autoritatea contractanta are obligatia de a transmite anuntul de participare, spre publicare în SEAP, cu cel putin 20 de zile înainte de data-limita de depunere a candidaturilor.”
15. La articolul 101, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“(3) Numarul minim al candidatilor, indicat în anuntul de participare prevazut la alin. (2), trebuie sa fie suficient pentru a asigura o concurenta reala si, în orice situatie, nu poate fi mai mic de 3.”
16. La articolul 102 alineatul (2), litera b) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“b) fie de a continua procedura de dialog competitiv numai cu acel/acei candidat/candidati care îndeplineste/îndeplinesc criteriile solicitate.”
17. Articolul 114 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“Art. 114. – Fara a aduce atingere prevederilor art. 71, în cazul în care valoarea estimata a contractului de achizitie publica este egala sau mai mica decât cea prevazuta la art. 55 alin. (2), autoritatea contractanta are obligatia de a transmite anuntul de participare, spre publicare în SEAP, cu cel putin 10 zile înainte de data-limita de depunere a candidaturilor.”
18. La articolul 116, alineatul (4) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“(4) Numarul minim al candidatilor, indicat în anuntul de participare prevazut la alin. (3), trebuie sa fie suficient pentru a asigura o concurenta reala si, în orice situatie, nu poate fi mai mic de 3.”
19. La articolul 117 alineatul (2), litera b) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“b) fie de a continua procedura de negociere cu publicarea prealabila a unui anunt de participare numai cu acel/acei candidat/candidati care îndeplineste/îndeplinesc criteriile solicitate.”
20. La articolul 121, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“(2) Autoritatea contractanta deruleaza negocieri pâna la identificarea si stabilirea ofertei câstigatoare, având în vedere prevederile art. 200.”
21. La articolul 121, alineatele (3) si (4) se abroga.
22. Articolul 124 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“Art. 124. – Autoritatea contractanta are dreptul de a aplica procedura de cerere de oferte numai în cazul în care valoarea estimata, fara TVA, a contractului de achizitie publica este egala sau mai mica decât echivalentul în lei al urmatoarelor praguri:
a) pentru contractul de furnizare: 100.000 euro;
b) pentru contractul de servicii: 100.000 euro;
c) pentru contractul de lucrari: 750.000 euro.”
23. La articolul 178, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“Art. 178. – (1) În cazul în care, pentru criteriile de natura celor prevazute la art. 176 lit. c) si d), autoritatea contractanta considera ca se justifica impunerea anumitor cerinte minime pe care ofertantii/candidatii trebuie sa le îndeplineasca pentru a fi considerati calificati, atunci aceste cerinte trebuie sa fie precizate, conform principiului transparentei, în cadrul anuntului de participare.”
24. Articolul 179 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“Art. 179. – Autoritatea contractanta are obligatia de a respecta principiul proportionalitatii atunci când stabileste criteriile de calificare si selectie, iar aceste criterii trebuie sa aiba o legatura concreta cu obiectul contractului care urmeaza a fi atribuit. În acest sens, nivelul cerintelor minime solicitate prin documentatia de atribuire, precum si documentele care probeaza îndeplinirea unor astfel de cerinte trebuie sa se limiteze numai la cele strict necesare pentru a se asigura îndeplinirea în conditii optime a contractului respectiv, luând în considerare exigentele specifice impuse de valoarea, natura si complexitatea acestuia.”
25. La articolul 186, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“(2) În cazul în care ofertantul/candidatul îsi demonstreaza situatia economica si financiara invocând si sustinerea acordata, în conformitate cu prevederile alin. (1), de catre o alta persoana, atunci acesta are obligatia de a dovedi sustinerea de care beneficiaza, de regula, prin prezentarea unui angajament ferm al persoanei respective, încheiat în forma autentica, prin care aceasta confirma faptul ca va pune la dispozitia ofertantului/candidatului resursele financiare invocate. Persoana care asigura sustinerea financiara nu trebuie sa se afle în situatia care determina excluderea din procedura de atribuire, conform prevederilor art. 180.”
26. Articolul 200 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“Art. 200. – (1) În termen de 20 de zile de la data deschiderii ofertelor, autoritatea contractanta are obligatia de a stabili oferta câstigatoare, pe baza criteriului de atribuire precizat în anuntul de participare si în documentatia de atribuire, în conditiile în care ofertantul respectiv îndeplineste criteriile de selectie si calificare impuse.
(2) În cazuri temeinic motivate, autoritatea contractanta poate prelungi perioada de evaluare cu cel mult 20 de zile.
(3) Motivele temeinice se prezinta într-o nota justificativa, aprobata de ordonatorul de credite al autoritatii contractante, si este parte a dosarului achizitiei publice.”
27. Articolul 205 se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
“Art. 205. – (1) Autoritatea contractanta are dreptul de a încheia contractul de achizitie publica/acordul-cadru numai dupa împlinirea termenelor de:
a) 11 zile de la data transmiterii comunicarii privind rezultatul aplicarii procedurii, în cazul în care valoarea estimata, conform prevederilor cap. II sectiunea a 2-a a contractului de achizitie publica/acordului-cadru, este mai mare decât pragurile valorice prevazute la art. 55 alin. (2);
b) 6 zile de la data transmiterii comunicarii privind rezultatul aplicarii procedurii, în cazul în care valoarea estimata, conform prevederilor cap. II sectiunea a 2-a a contractului de achizitie publica/acordului-cadru, este egala sau mai mica decât pragurile valorice prevazute la art. 55 alin. (2).
(2) Contractul de achizitie publica/acordul-cadru încheiat înainte de împlinirea termenelor prevazute la alin. (1) este lovit de nulitate.
(3) Autoritatea contractanta nu are obligatia de a respecta termenele prevazute la alin. (1) în urmatoarele cazuri:
a) atunci când prezenta ordonanta de urgenta nu prevede obligativitatea publicarii unui anunt sau a unei invitatii de participare;
b) atunci când contractul de achizitie publica/acordul-cadru urmeaza sa fie încheiat cu un operator economic care a fost singurul ofertant la respectiva procedura de atribuire si nu exista alti operatori economici implicati în procedura de atribuire;
c) atunci când este atribuit un contract subsecvent unui acord-cadru sau ca urmare a utilizarii unui sistem dinamic de achizitie.
(4) Prevederile prezentului articol se aplica în mod corespunzator si în cazul organizarii unui concurs de solutii, precum si în cazul atribuirii contractelor prevazute la cap. VII.”
28. La articolul 206, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“Art. 206. – (1) Autoritatea contractanta are obligatia de a informa operatorii economici implicati în procedura de atribuire despre deciziile referitoare la rezultatul selectiei, la rezultatul procedurii de atribuire a contractului de achizitie publica sau de încheiere a acordului-cadru, la admiterea într-un sistem de achizitie dinamic, la rezultatul concursului de solutii ori, dupa caz, la anularea procedurii de atribuire si eventuala initiere ulterioara a unei noi proceduri, în scris si cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 3 zile lucratoare de la emiterea acestora, înauntrul termenului prevazut la art. 200.”
29. La articolul 206, dupa alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu urmatorul cuprins:
“(11) În sensul prevederilor alin. (1), se considera operator economic implicat în procedura de atribuire orice candidat/ofertant pe care autoritatea contractanta nu l-a informat înca despre decizii care îi vizeaza direct candidatura/oferta proprie sau orice candidat/ofertant a carui candidatura/oferta nu a fost înca respinsa definitiv de autoritatea contractanta. O respingere este considerata definitiva daca a fost comunicata operatorului economic în cauza si fie a fost considerata legala de catre Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor sau de catre instanta sesizata în legatura cu acest aspect, fie nu a facut ori nu mai poate face obiectul unei cai de atac.”
30. La articolul 207 alineatul (2), litera d) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“d) fiecarui operator economic dintre cei prevazuti la lit. a)-c), data-limita pâna la care au dreptul de a depune contestatie, avându-se în vedere prevederile art. 2562 alin. (1).”
31. La articolul 209 alineatul (1), litera a) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“a) autoritatea contractanta se afla în una dintre situatiile prevazute la art. 86 alin. (2) lit. a), art. 102 alin. (2) lit. a) sau art. 117 alin. (2) lit. a);”.
32. Articolul 210 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“Art. 210. – Autoritatea contractanta are obligatia de a comunica în scris tuturor participantilor la procedura de atribuire, în cel mult 3 zile lucratoare de la data anularii, atât încetarea obligatiilor pe care acestia si le-au creat prin depunerea de oferte, cât si motivul concret care a determinat decizia de anulare, înauntrul termenului prevazut la art. 200.”
33. Articolul 2101 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“Art. 2101. – Cu exceptia negocierii fara publicarea prealabila a unui anunt de participare, în cel mult 48 de zile de la anularea procedurii de atribuire, autoritatea contractanta are obligatia de a transmite în SEAP informatii referitoare la motivele anularii.”
34. Articolul 255 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“Art. 255. – (1) Orice persoana care se considera vatamata într-un drept ori într-un interes legitim printr-un act al autoritatii contractante, prin încalcarea dispozitiilor legale în materia achizitiilor publice, poate solicita anularea actului, obligarea autoritatii contractante de a emite un act, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim pe cale administrativ-jurisdictionala sau în justitie, în conditiile prezentei ordonante de urgenta.
(2) În sensul prevederilor alin. (1), prin persoana vatamata se întelege orice operator economic implicat în procedura de atribuire, care:
a) are un interes legitim în legatura cu respectiva procedura de atribuire; si
b) a suferit, sufera sau risca sa sufere un prejudiciu ca o consecinta a unui act al autoritatii contractante, de natura sa produca efecte juridice, ori ca urmare a nesolutionarii în termenul legal a unei cereri privind respectiva procedura de atribuire.
(3) În sensul prevederilor alin. (1), prin act al autoritatii contractante se întelege orice act administrativ, orice alta operatiune administrativa care produce sau poate produce efecte juridice, neîndeplinirea în termenul legal a unei obligatii prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, omisiunea ori refuzul de a emite un act sau de a efectua o anumita operatiune, în legatura cu sau în cadrul procedurii de atribuire.”
35. La articolul 256, alineatele (1) si (11) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
“Art. 256. – (1) În vederea solutionarii contestatiilor pe cale administrativ-jurisdictionala, partea care se considera vatamata are dreptul sa se adreseze Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor, cu respectarea prevederile art. 2562 si 270-271.
(11) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), contestatiile referitoare la procedurile de atribuire de servicii si/sau lucrari aferente infrastructurii de transport de interes national se formuleaza si se judeca în conditiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, cu derogarile prevazute la alin. (12)-(14). Prin derogare de la prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, termenele prevazute la art. 2 alin. (1) lit. h), art. 7 alin. (1) si art. 11 alin. (1) se reduc la 5 zile. Prevederile art. 2878 alin. (1) sunt aplicabile.”
36. Articolul 2561 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“Art. 2561. – (1) Înainte de a se adresa instantei competente, persoana vatamata notifica autoritatea contractanta cu privire la pretinsa încalcare a dispozitiilor legale în materia achizitiilor publice si la intentia de a sesiza instanta judecatoreasca competenta. Dispozitiile art. 205 si 256 2 ramân aplicabile.
(2) Notificarea prevazuta la alin. (1) nu are ca efect suspendarea de drept a procedurii de atribuire. Dupa primirea notificarii, autoritatea contractanta poate adopta orice masuri pe care le considera necesare pentru remedierea pretinsei încalcari, inclusiv suspendarea procedurii de atribuire sau revocarea unui act emis în cadrul respectivei proceduri.
(3) Masurile adoptate potrivit alin. (2) se comunica în termen de o zi lucratoare atât persoanei care a notificat autoritatea contractanta, cât si celorlalti operatori economici implicati în procedura de atribuire.
(4) Persoana vatamata care, primind comunicarea prevazuta la alin. (2), considera ca masurile adoptate sunt suficiente pentru remedierea pretinsei încalcari va transmite autoritatii contractante o notificare de renuntare la dreptul de a formula actiune în justitie sau, dupa caz, de renuntare la judecarea actiunii.
(5) Lipsa notificarii prevazute la alin. (1) nu împiedica introducerea cererii în fata instantei judecatoresti competente.
(6) Dispozitiile alin. (1)-(5) se aplica în mod corespunzator în cazul prevazut la art. 256 alin. (1).”
37. Dupa articolul 2561 se introduce un nou articol, articolul 2562, cu urmatorul cuprins:
“Art. 2562. – (1) Persoana vatamata poate sesiza Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor sau, dupa caz, instanta judecatoreasca competenta în vederea anularii actului si/sau recunoasterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termen de:
a) 10 zile de la data luarii la cunostinta, în conditiile prezentei ordonante de urgenta, despre un act al autoritatii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea contractului care urmeaza sa fie atribuit, estimata conform prevederilor cap. II sectiunea a 2-a, este mai mare decât pragurile valorice prevazute la art. 55 alin. (2);
b) 5 zile de la data luarii la cunostinta, în conditiile prezentei ordonante de urgenta, de un act al autoritatii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea contractului care urmeaza sa fie atribuit, estimata conform prevederilor cap. II sectiunea a 2-a, este egala sau mai mica decât pragurile valorice prevazute la art. 55 alin. (2).
(2) În cazul în care cererea prevazuta la alin. (1) priveste continutul documentatiei de atribuire, publicata în SEAP în conditiile art. 75 alin. (5), art. 89 alin. (4) si art. 127 alin. (2), data luarii la cunostinta este data publicarii documentatiei de atribuire.
(3) Partea nu se poate adresa, pentru solutionarea aceleiasi cereri, concomitent Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor si instantei judecatoresti competente. În caz contrar, se prezuma renuntarea la calea administrativ-jurisdictionala, partea având obligatia de a notifica Consiliului introducerea cererii la instanta judecatoreasca competenta.”
38. La articolul 257, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“Art. 257. – (1) Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor, denumit în continuare Consiliu, organism independent cu activitate administrativ-jurisdictionala, functioneaza pe lânga Secretariatul General al Guvernului.”
39. La articolul 261, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“(2) Membrii Consiliului sunt selectionati pe baza aptitudinilor profesionale si a bunei reputatii. Candidatii trebuie sa aiba studii universitare de lunga durata, o vechime de 9 ani în domeniul juridic, economic sau tehnic, precum si o experienta de cel putin 2 ani în domeniul achizitiilor publice.”
40. La articolul 262, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“(3) Personalul auxiliar are calitatea de personal contractual si este asimilat din punctul de vedere al salarizarii personalului contractual al Autoritatii Nationale pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice.”
41. La articolul 263, alineatele (2)-(6) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
“(2) Evaluarea activitatii Consiliului se efectueaza bilunar de catre o comisie.
(3) Comisia prevazuta la alin. (2) este alcatuita din 5 membri, dupa cum urmeaza:
a) un reprezentant al Guvernului, care îndeplineste si functia de presedinte al comisiei;
b) un reprezentant al Ministerului Finantelor Publice;
c) un reprezentant al Agentiei Nationale a Functionarilor Publici;
d) un reprezentant al Autoritatii Nationale pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice;
e) un reprezentant al Consiliului Concurentei.
(4) În sensul prevederilor alin. (2), comisia întocmeste un raport de evaluare care se înainteaza primului-ministru prin Secretariatul General al Guvernului. Pe baza propunerilor din raportul de evaluare, primul-ministru poate sa dispuna, prin decizie, eliberarea din functie a acelor consilieri de solutionare a contestatiilor care au obtinut calificativul nesatisfacator.
(5) Procedura de evaluare a activitatii Consiliului si a presedintelui acestuia se stabileste prin ordin al secretarului general al Guvernului si se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(6) Prin exceptie de la prevederile alin. (2), în cazul aparitiei unor situatii deosebite, procedura de evaluare poate fi efectuata ori de câte ori este necesar si înainte de acest termen.”
42. La articolul 270 alineatul (1), literele c1 si c2 se abroga.
43. La articolul 270 alineatul (1), litera d) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“d) obiectul contestatiei;”.
44. La articolul 271, alineatele (1) si (4) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
“Art. 271. – (1) Sub sanctiunea respingerii contestatiei ca tardiva, aceasta se înainteaza atât Consiliului, cât si autoritatii contractante, nu mai târziu de expirarea termenelor prevazute la art. 2562. Contestatorul va atasa la contestatie si copia actului atacat, în cazul în care acesta a fost emis, precum si copii ale înscrisurilor prevazute la art. 270 alin. (1), daca acestea sunt disponibile.
………………………………………………………………………………………………………
(4) În cazul neîndeplinirii obligatiei prevazute la alin. (1), dispozitiile art. 274 si ale art. 277 alin. (3) nu sunt aplicabile.”
45. Articolul 272 se abroga.
46. La articolul 274, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“Art. 274. – (1) În vederea solutionarii contestatiei/contestatiilor, autoritatea contractanta are obligatia de a transmite Consiliului, în termen de cel mult 3 zile lucratoare de la data expirarii termenului prevazut la art. 205 alin. (1), punctul sau de vedere asupra acesteia/acestora, însotit de orice alte documente considerate edificatoare, precum si, sub sanctiunea amenzii prevazute la art. 275 alin. (3), o copie a dosarului achizitiei publice. Lipsa punctului de vedere al autoritatii contractante nu împiedica solutionarea contestatiei/ contestatiilor, în masura în care s-a facut dovada comunicarii acesteia/acestora.”
47. La articolul 274, alineatul (3) se abroga.
48. Articolul 2761 se abroga.
49. Denumirea sectiunii a 5-a se modifica si va avea urmatorul cuprins:

“SECTIUNEA a 5-a
Masuri de remediere”

50. Articolul 277 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“Art. 277. – (1) Dupa primirea unei contestatii, autoritatea contractanta are dreptul de a adopta masurile de remediere pe care le considera necesare ca urmare a contestatiei respective. Orice astfel de masuri trebuie comunicate contestatorului, celorlalti operatori economici implicati în procedura de atribuire, precum si Consiliului, nu mai târziu de o zi lucratoare de la data adoptarii acestora.
(2) În situatia în care contestatorul considera ca masurile adoptate sunt suficiente pentru remedierea actelor invocate ca fiind nelegale, acesta va trimite Consiliului si autoritatii contractante o notificare de renuntare la contestatie. În acest caz, autoritatea contractanta nu mai are obligatia de a comunica punctul sau de vedere potrivit dispozitiilor art. 274.
(3) Primirea unei contestatii de catre autoritatea contractanta, pentru care nu s-a luat act de renuntare conform prevederilor alin. (2), suspenda de drept procedura de atribuire începând cu data expirarii termenului prevazut la art. 205 alin. (1) si pâna la data expirarii termenului prevazut la art. 281 alin. (1), daca partea interesata nu a introdus plângere la instanta judecatoreasca competenta. Daca decizia Consiliului a fost atacata cu plângere, dispozitiile art. 2877 si 2878 ramân aplicabile.
(4) Contractul încheiat în perioada de suspendare este lovit de nulitate.
(5) În cazul în care, în cadrul aceleiasi proceduri de atribuire, autoritatea contractanta achizitioneaza produse, servicii sau lucrari defalcate pe loturi, prevederile alin. (3) sunt aplicabile numai asupra loturilor pentru care s-a depus contestatie.”
51. La articolul 278, alineatul (4) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“(4) În cazul în care Consiliul admite contestatia si dispune luarea unei masuri de remediere a actului atacat, va preciza si termenul în care aceasta trebuie dusa la îndeplinire, care nu poate fi mai scurt decât termenul de exercitare a caii de atac împotriva deciziei Consiliului, asa cum este prevazut la art. 281 alin. (1).”
52. La articolul 279, alineatul (5) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“(5) Decizia prin care Consiliul a dispus luarea unor masuri de remediere va fi înaintata, în copie, în acelasi termen prevazut la alin. (3), catre Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice, care are obligatia de a monitoriza îndeplinirea masurilor de remediere.”
53. La articolul 280, alineatul (5) se abroga.
54. La articolul 281, alineatele (1) si (3) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
“Art. 281. – (1) Deciziile Consiliului privind solutionarea contestatiei si obligarea la plata amenzii pot fi atacate cu plângere la instanta judecatoreasca prevazuta la art. 283 alin. (1), în termen de 10 zile de la comunicare, atât pentru motive de nelegalitate, cât si de netemeinicie.
………………………………………………………………………………………………………
(3) Partea care formuleaza plângerea are obligatia sa comunice, în termenul prevazut la alin. (1), o copie a acesteia, precum si a înscrisurilor doveditoare si partii adverse, depunând dovada de comunicare în fata instantei pâna la primul termen de judecata.”
55. Articolul 283 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“Art. 283. – (1) Instanta competenta sa solutioneze plângerea formulata împotriva deciziei pronuntate de Consiliu este curtea de apel, sectia de contencios-administrativ si fiscal în a carei raza se afla sediul autoritatii contractante. Cu exceptia cazurilor în care plângerea are ca obiect contestarea amenzii, Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor nu are calitatea de parte în proces.
(2) Plângerea va fi solutionata în complet format din 3 judecatori.
(3) Plângerea se solutioneaza potrivit dispozitiilor art. 3041 din Codul de procedura civila. Prevederile sectiunii a 9-a se aplica în mod corespunzator.”
56. Articolul 284 se abroga.
57. La articolul 285, alineatele (1)-(3) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
“Art. 285. – (1) Instanta, admitând plângerea, modifica decizia Consiliului, dispunând, dupa caz:
a) anularea în tot sau în parte a actului autoritatii contractante;
b) obligarea la emiterea actului de catre autoritatea contractanta;
c) îndeplinirea unei obligatii de catre autoritatea contractanta, inclusiv eliminarea oricaror specificatii tehnice, economice sau financiare discriminatorii din anuntul/invitatia de participare, din documentatia de atribuire sau din alte documente emise în legatura cu procedura de atribuire;
d) orice alte masuri necesare remedierii încalcarii dispozitiilor legale în materia achizitiilor publice.
(2) Instanta, sesizata cu o plângere împotriva unei decizii a Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor, prin care acesta a solutionat contestatia pe exceptie, admitând plângerea, va desfiinta decizia respectiva si va retine cauza spre judecare pe fond cu luarea în considerare a motivelor care au determinat desfiintarea deciziei.
(3) În situatia în care instanta admite plângerea, modifica decizia Consiliului si constata ca actul autoritatii contractante a încalcat prevederile legislatiei în materia achizitiilor publice, iar contractul a fost încheiat înainte de pronuntare, dispozitiile art. 28710 lit. b) se aplica în mod corespunzator.”
58. Articolul 286 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“Art. 286. – (1) Procesele si cererile privind actele autoritatilor contractante, acordarea despagubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum si cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezolutiunea, rezilierea sau denuntarea unilaterala a contractelor de achizitie publica se solutioneaza în prima instanta de catre sectia de contencios administrativ si fiscal a tribunalului în circumscriptia caruia se afla sediul autoritatii contractante.
(2) Litigiile privind desfasurarea procedurilor de atribuire a contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii, precum si cele privind drepturile si obligatiile contractate în cadrul acestor proceduri se solutioneaza de urgenta si cu precadere, potrivit dispozitiilor art. 7202-7207 si art. 7209 din Codul de procedura civila, care se aplica în mod corespunzator.”
59. Articolul 287 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“Art. 287. – (1) Despagubirile pentru repararea prejudiciului cauzat în cadrul procedurii de atribuire se solicita numai în justitie, în conditiile prevederilor art. 2562 alin. (1) sau prin actiune separata.
(2) Despagubirile reprezentând prejudiciul cauzat printr-un act al autoritatii contractante sau ca urmare a nesolutionarii în termenul legal a unei cereri privind procedura de atribuire, prin încalcarea dispozitiilor legale în materia achizitiilor publice, se pot acorda numai dupa anularea în prealabil, potrivit legii, a actului respectiv ori, dupa caz, dupa revocarea actului sau luarea oricaror altor masuri de remediere de catre autoritatea contractanta.
(3) În cazul în care se solicita plata de despagubiri pentru repararea prejudiciului reprezentând cheltuieli de elaborare a ofertei sau de participare la procedura de atribuire, persoana vatamata trebuie sa faca doar dovada încalcarii prevederilor prezentei ordonante de urgenta, precum si a faptului ca ar fi avut o sansa reala de a câstiga contractul, iar aceasta a fost compromisa ca urmare a încalcarii respective.”
60. Dupa articolul 287 se introduc 18 noi articole, articolele 2871-28718, cu urmatorul cuprins:
“Art. 2871. – (1) Judecatorul, de îndata ce constata ca sunt îndeplinite conditiile prevazute de lege pentru cererea de chemare în judecata, dispune prin rezolutie comunicarea acesteia, precum si a înscrisurilor catre pârât.
(2) Pârâtul este obligat sa depuna întâmpinarea în termen de 3 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecata.
(3) Întâmpinarea se comunica de îndata reclamantului, care este obligat sa depuna raspuns la întâmpinare în termen de 3 zile de la comunicare. Pârâtul va lua cunostinta de raspunsul la întâmpinare de la dosarul cauzei.
(4) Cererea reconventionala se introduce în termenul prevazut la alin. (2).
Art. 2872. – (1) Comunicarea citatiilor si a altor acte de procedura se poate face de grefa instantei si prin telefax, posta electronica sau prin alte mijloace ce asigura transmiterea textului actului si confirmarea primirii acestuia. Partile, daca dispun de asemenea mijloace de comunicare, au obligatia de a indica datele corespunzatoare în cererea de chemare în judecata, respectiv în întâmpinare.
(2) Partea careia, personal sau prin reprezentant ori prin functionarul sau persoana însarcinata cu primirea corespondentei, i s-a înmânat citatia pentru un termen de judecata nu va fi citata în tot cursul judecarii la acea instanta, prezumându-se ca ea cunoaste termenele de judecata ulterioare aceluia pentru care citatia i-a fost înmânata.
Art. 2873. – În termen de o zi lucratoare de la primirea citatiei, autoritatea contractanta are obligatia de a-i înstiinta pe ceilalti participanti implicati în procedura de atribuire despre existenta unui litigiu privind procedura de atribuire respectiva.
Art. 2874. – (1) La data depunerii raspunsului la întâmpinare, judecatorul fixeaza prin rezolutie primul termen de judecata, care va fi de cel mult 20 zile de la data înregistrarii cererii de chemare în judecata, dispunând citarea partilor.
(2) Termenele de judecata ulterioare nu pot fi mai mari de 10 zile.
Art. 2875. – (1) Lipsa partii legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei, daca legea nu dispune altfel.
(2) Daca la orice termen fixat pentru judecata se înfatiseaza numai una dintre parti, instanta, dupa ce va cerceta toate lucrarile din dosar si va asculta sustinerile partii prezente, se va pronunta în temeiul dovezilor administrate, examinând si exceptiile si apararile partii care lipseste.
(3) Dispozitiile alin. (1) si (2) se aplica în mod corespunzator si în cazul în care lipsesc ambele parti, desi au fost legal citate, daca cel putin una dintre ele a cerut în scris judecarea cauzei în lipsa.
Art. 2876. – Instanta va putea dispune o singura data amânarea judecarii cauzei numai în mod exceptional, pentru motive temeinice si care nu sunt imputabile partii sau reprezentantului ei.
Art. 2877. – (1) În cazuri temeinic justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, instanta, pâna la solutionarea fondului cauzei, poate sa dispuna la cererea partii interesate, prin încheiere motivata data cu citarea partilor, masuri cu caracter provizoriu, cum ar fi:
a) masuri de suspendare sau care sa asigure suspendarea procedurii de atribuire, în stadiul în care se afla;
b) alte masuri care sa asigure oprirea implementarii anumitor decizii a autoritatii contractante.
(2) Instanta solutioneaza cererea de suspendare sau privind o alta masura provizorie, luând în considerare consecintele probabile ale acestei masuri asupra tuturor categoriilor de interese ce ar putea fi lezate, inclusiv asupra interesului public. Instanta va putea sa nu dispuna masurile prevazute la alin. (1), în cazul în care consecintele negative ale acestora ar putea fi mai mari decât beneficiile lor. Hotarârea de a nu dispune masuri provizorii nu trebuie sa prejudicieze niciun alt drept al persoanei care a înaintat cererea prevazuta la alin. (1).
(3) Încheierea prevazuta la alin. (1) poate fi atacata cu recurs, în mod separat, în termen de 5 zile de la comunicare.
Art. 2878. – (1) Indiferent de decizia instantei cu privire la suspendarea procedurii de atribuire, autoritatea contractanta nu are în nicio situatie dreptul de a încheia contractul înainte de solutionarea cauzei de catre instanta.
(2) În cazul în care hotarârea prin care instanta a solutionat cauza este comunicata înainte de expirarea termenelor prevazute la art. 205 din prezenta ordonanta de urgenta, autoritatea contractanta are dreptul de a încheia contractul numai dupa împlinirea termenelor respective.
(3) În cazul în care, în cadrul aceleiasi proceduri de atribuire, autoritatea contractanta achizitioneaza produse, servicii sau lucrari defalcate pe loturi, prevederile alin. (1) sunt aplicabile numai asupra loturilor pentru care s-a formulat actiune în justitie.
Art. 2879. – Instanta, admitând cererea, poate dispune anularea în tot sau în parte a actului autoritatii contractante, obligarea la emiterea actului de catre autoritatea contractanta, îndeplinirea unei obligatii de catre autoritatea contractanta, inclusiv eliminarea oricaror specificatii tehnice, economice sau financiare discriminatorii din anuntul/invitatia de participare, din documentatia de atribuire ori din alte documente emise în legatura cu procedura de atribuire, precum si orice alte masuri necesare remedierii încalcarii dispozitiilor legale în materia achizitiilor publice.
Art. 28710. – Instanta poate constata nulitatea contractului în urmatoarele cazuri:
a) autoritatea contractanta a atribuit contractul fara sa respecte obligatiile referitoare la publicarea unui/unei anunt/invitatii de participare conform prevederilor prezentei ordonante de urgenta;
b) autoritatea contractanta nu a respectat prevederile art. 205 alin. (1) sau ale art. 2878 alin. (1) si (2), prin aceasta privând un operator economic interesat de posibilitatea de a se adresa instantei înainte de încheierea contractului, operatorul economic respectiv având sanse reale de a i se atribui contractul, iar aceste sanse i-au fost compromise ca urmare a unei încalcari a prevederilor în materie de achizitii publice;
c) autoritatea contractanta nu a respectat prevederile art. 150 sau ale art. 158-160.
Art. 28711. – (1) În cazul în care contractul de achizitie publica a produs efecte juridice sau daca masura prevazuta la art. 28710 ar avea efecte negative mai mari decât cele pozitive si numai daca exista motive imperative de interes general, instanta poate dispune:
a) limitarea efectelor contractului, prin reducerea termenului de executie al acestuia; si/sau
b) aplicarea unei amenzi autoritatii contractante de pâna la 2% din valoarea obiectului contractului, cuantumul acesteia fiind invers proportional cu posibilitatea de a limita efectele contractului conform dispozitiilor de la lit. a).
(2) Interesele economice în legatura directa cu contractul respectiv, cum ar fi costurile generate de executarea contractului, costurile generate de lansarea unei noi proceduri de atribuire, costurile cu privire la obligatiile legale generate de absenta efectelor contractului, nu constituie motive imperative de interes general.
Art. 28712. – (1) Prevederile art. 28710 lit. a) nu sunt aplicabile atunci când autoritatea contractanta, considerând ca se încadreaza în una dintre situatiile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta în care are dreptul de a nu transmite spre publicare un/o anunt/invitatie de participare, a procedat dupa cum urmeaza:
a) a publicat în mod voluntar în SEAP si în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene un anunt pentru asigurarea transparentei, prin care îsi exprima intentia de a încheia contractul respectiv; si
b) a încheiat contractul respectând, din proprie initiativa, prevederile art. 205 alin. (1) si ale art. 206 alin. (3).
(2) În sensul prevederilor alin. (1) lit. a), publicarea anuntului si în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nu este necesara în urmatoarele situatii:
a) autoritatea contractanta se încadreaza în una dintre categoriile prevazute la art. 8 lit. a)-c), iar valoarea estimata a contractului de furnizare ori de servicii care urmeaza sa fie atribuit este egala sau mai mica decât echivalentul în lei a 125.000 euro;
b) autoritatea contractanta se încadreaza în una dintre categoriile prevazute la art. 8 lit. d) sau e), iar valoarea estimata a contractului de furnizare ori de servicii care urmeaza sa fie atribuit este egala sau mai mica decât echivalentul în lei a 400.000 euro;
c) valoarea estimata a contractului de lucrari care urmeaza sa fie atribuit este egala sau mai mica decât echivalentul în lei a 5.000.000 euro.
Art. 28713. – Prevederile art. 28710 lit. c) nu sunt aplicabile atunci când autoritatea contractanta, considerând ca a respectat prevederile art. 150 sau, dupa caz, ale art. 158-160, a procedat dupa cum urmeaza:
a) a comunicat ofertantilor implicati decizia de atribuire a contractului, cu respectarea prevederilor art. 206 alin. (1)-(2) si ale art. 207; si
b) a încheiat contractul respectând, din proprie initiativa, prevederile art. 205 alin. (1) si ale art. 206 alin. (3).
Art. 28714. – (1) Constatarea nulitatii contractului în conditiile prevazute la art. 287 10 se poate solicita si prin actiune separata, în termen de cel mult 30 de zile de la data publicarii anuntului de atribuire prevazut la art. 56 sau, dupa caz, de la data în care s-au îndeplinit prevederile art. 28713 lit. a). În cazul în care nu a fost publicat un anunt de atribuire sau publicarea anuntului de atribuire nu s-a realizat în conditiile prevazute la art. 47-48 si la art. 56, cererea de constatare a nulitatii contractului se poate introduce în termen de cel mult de 6 luni de la data încheierii acestuia.
(2) Cererea introdusa dupa expirarea termenelor prevazute la alin. (1) se solutioneaza potrivit dispozitiilor art. 28711.
Art. 28715. – Hotarârea se pronunta în termen de 3 zile de la închiderea dezbaterilor si se comunica partilor în cel mult 5 zile de la pronuntare.
Art. 28716. – (1) Hotarârea pronuntata în prima instanta poate fi atacata cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul se judeca de sectia de contencios administrativ si fiscal a curtii de apel.
(2) Recursul suspenda executarea si se judeca de urgenta si cu precadere.
(3) În cazul admiterii recursului, instanta de recurs, modificând sau casând sentinta, va rejudeca în toate cazurile litigiul în fond.
Art. 28717. – (1) Cererile introduse, potrivit prevederilor prezentei ordonante de urgenta, la instantele judecatoresti, având ca obiect contractele de achizitie publica, contractele de concesiune de lucrari publice si contractele de concesiune de servicii, se taxeaza cu 2% din valoarea contractului.
(2) Cererile pentru repararea prejudiciului cauzat în cadrul procedurii de atribuire se taxeaza cu 2% din valoarea acestuia.
(3) Cererile privind anularea actului juridic nepatrimonial, obligarea autoritatii de a emite un act juridic nepatrimonial, recunoasterea dreptului pretins si alte asemenea cereri neevaluabile în bani se taxeaza cu 2.000 lei. Daca prin aceste cereri se solicita si repararea prejudiciului cauzat în cadrul procedurii de atribuire, aceasta se taxeaza la valoare, potrivit prevederilor alin. (2).
Art. 28718. – Dispozitiile prezentei ordonante de urgenta se completeaza cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, în masura în care nu sunt contrare prezentei reglementari.”
61. Articolul 291 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“Art. 291. – Regulamentul de organizare si functionare a Consiliului se aproba prin hotarâre a Guvernului, la propunerea presedintelui Consiliului si cu avizul Secretariatului General al Guvernului.”
62. Articolul 2961 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“Art. 2961. – Fara a aduce atingere prevederilor art. 294 si în masura în care un operator economic nu a utilizat o cale de atac în acest sens, Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice are dreptul de a solicita în instanta constatarea nulitatii contractelor/acordurilor-cadru, pentru urmatoarele motive:
a) autoritatea contractanta se afla în unul dintre cazurile prevazute la art. 28710;
b) contractul de achizitie publica, contractul de concesiune de lucrari publice sau contractul de concesiune de servicii a fost încheiat cu nerespectarea cerintelor minime prevazute de autoritatea contractanta în caietul de sarcini sau, desi sunt respectate cerintele respective, contractul a fost încheiat în conditii mai putin favorabile decât cele prevazute în propunerile tehnica si financiara care au constituit oferta declarata câstigatoare;
c) atunci când autoritatea contractanta urmareste dobândirea executiei unei lucrari, a unui serviciu sau a unui produs, fapt care ar încadra contractul respectiv fie în categoria contractelor de achizitie publica, fie în categoria contractelor de concesiune de lucrari publice sau de concesiune de servicii, însa autoritatea contractanta încheie un alt tip de contract decât acestea, cu nerespectarea procedurilor de atribuire prevazute de prezenta ordonanta de urgenta.”
63. La articolul 300, dupa alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu urmatorul cuprins:
“(11) Autoritatea contractanta are obligatia de a transmite Autoritatii Nationale pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice, pentru cauzele în care a fost parte, copia hotarârii judecatoresti pronuntate conform art. 28715, în cel mult 30 de zile de la data la care hotarârea a devenit definitiva si irevocabila.”
Art. III. – (1) Dispozitiile referitoare la solutionarea litigiilor în instanta prevazute în Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 337/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, astfel cum au fost modificate si completate prin prezenta ordonanta de urgenta, se aplica numai proceselor începute dupa intrarea în vigoare a acesteia din urma.
(2) Procesele în curs de judecata la data intrarii în vigoare a prezentei ordonante de urgenta vor continua sa fie judecate de instantele legal învestite, potrivit legii sub care au început.
(3) Dispozitiile referitoare la solutionarea contestatiilor prevazute în Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 337/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, astfel cum au fost modificate si completate prin prezenta ordonanta de urgenta, se aplica numai contestatiilor formulate dupa intrarea în vigoare a acesteia din urma. Contestatiile introduse în fata Consiliului, în curs de solutionare la data intrarii în vigoare a prezentei ordonante de urgenta, se solutioneaza potrivit legii sub care au început.
Art. IV. – Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 337/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cu cele aduse prin prezenta ordonanta de urgenta, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dupa aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o noua numerotare.

*

Prezenta ordonanta de urgenta transpune Directiva 2007/66/CE a Parlamentului European si a Consiliului de modificare a directivelor 89/665/CEE si 92/13/CEE ale Consiliului în ceea ce priveste ameliorarea eficacitatii cailor de atac în materie de atribuire a contractelor de achizitii publice, publicata în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) nr. L335 din 20 decembrie 2007.

PRIM-MINISTRU
EMIL BOC

Contrasemneaza:
—————
Secretarul general al Guvernului,
Daniela Nicoleta Andreescu
Seful Departamentului pentru Afaceri Europene,
Vasile Puscas
Viceprim-ministru,
ministrul administratiei si internelor,
Dan Nica
p. Presedintele Autoritatii Nationale pentru Reglementarea
si Monitorizarea Achizitiilor Publice,
Corneliu Burada
Ministrul finantelor publice,
Gheorghe Pogea

Bucuresti, 7 martie 2009.
Nr. 19.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.