Ordonanţă de urgenţă nr. 243 din 2000 privind protecţia atmosferei
din 28/11/2000
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 633 din 06/12/2000
Guvernul României
În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. – (1) Prezenta ordonanţă de urgenţă are ca scop stabilirea cadrului juridic privind prevenirea, limitarea deteriorării şi ameliorarea calităţii atmosferei, în scopul evitării efectelor negative asupra sănătăţii omului şi asupra mediului ca întreg, asigurându-se astfel alinierea la normele juridice internaţionale şi la reglementările comunitare.
(2) Reglementarea activităţilor care afectează sau care pot afecta calitatea atmosferei, direct sau indirect, desfăşurate de persoane fizice şi juridice, şi strategia naţională în domeniu urmăresc asigurarea dreptului fiecărei persoane la un mediu de calitate.
Art. 2. – Regimul juridic al protecţiei atmosferei are la bază principiile generale consacrate de legislaţia în vigoare şi acceptate la nivel internaţional.
Art. 3. – (1) Principalele obiective ale strategiei naţionale privind protecţia atmosferei sunt următoarele:
a) menţinerea calităţii aerului înconjurător în zonele în care se încadrează în limitele prevăzute de normele în vigoare pentru indicatorii de calitate;
b) îmbunătăţirea calităţii aerului înconjurător în zonele în care nu se încadrează în limitele prevăzute de normele în vigoare pentru indicatorii de calitate;
c) adoptarea măsurilor necesare în scopul limitării până la eliminare a efectelor negative asupra mediului, în context transfrontier;
d) îndeplinirea obligaţiilor asumate prin acordurile şi tratatele internaţionale la care România este parte şi participarea la cooperarea internaţională în domeniu.
(2) Strategia se actualizează periodic de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului.
Art. 4. – Adoptarea strategiilor de dezvoltare a sectoarelor de activitate care pot afecta calitatea atmosferei se face cu avizul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.
Art. 5. – Autorităţile publice centrale şi locale au obligaţia să asigure schimbul de informaţii, inclusiv al celor necesare în activitatea de elaborare şi punere în aplicare a strategiilor sectoriale legate de protecţia atmosferei şi al celor referitoare la cele mai bune tehnici disponibile care nu implică costuri excesive.
Art. 6. – În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă termenii de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) aglomerare – zonă cu o populaţie care depăşeşte 250.000 de locuitori sau zonă în care populaţia este egală sau mai mică de 250.000 de locuitori, dar densitatea populaţiei/km2 justifică necesitatea evaluării şi gestionării calităţii aerului înconjurător;
b) aer înconjurător – aerul troposferic, exclusiv cel din locurile de muncă;
c) atmosferă – masă de aer care înconjoară suprafaţa terestră, incluzând şi stratul de ozon;
d) evaluare – orice metodă utilizată pentru măsurarea, calcularea, prognozarea sau estimarea nivelului unui poluant în aerul înconjurător;
e) emisii fugitive – emisii nedirijate, eliberate în mediu prin ferestre, uşi, sisteme de ventilare sau prin deschideri similare;
f) instalaţie – unitate tehnică staţionară în care se desfăşoară unul sau mai multe procese tehnologice şi orice alte activităţi direct asociate cu acestea şi care prin emisiile lor pot avea impact asupra calităţii mediului;
g) marjă de toleranţă – procent din valoarea limită cu care aceasta poate fi depăşită, în condiţiile precizate de legislaţia în vigoare;
h) nivel – concentraţia unui poluant în aerul înconjurător sau depunerea acestuia pe suprafeţe într-o perioadă dată;
i) poluant – orice substanţă introdusă direct sau indirect de om în aerul înconjurător, care poate avea efecte dăunătoare asupra sănătăţii umane sau asupra mediului ca întreg;
j) prag de alertă – nivelul peste care există un risc pentru sănătatea oamenilor în urma unei expuneri de scurtă durată şi faţă de care trebuie să se ia măsuri imediate, conform legislaţiei în vigoare;
k) valoare limită – nivel fixat pe baza cunoştinţelor ştiinţifice, în scopul evitării, prevenirii sau reducerii efectelor dăunătoare asupra sănătăţii omului sau mediului ca întreg, care se atinge într-o perioadă dată şi care nu trebuie depăşit după ce a fost atins;
l) valoare ţintă – nivel fixat în scopul evitării unor efecte dăunătoare pe termen lung asupra sănătăţii umane sau asupra mediului ca întreg, care trebuie atins acolo unde este posibil într-o perioadă dată;
m) valori limită de emisie – concentraţia sau masa substanţelor poluante în emisiile provenite de la surse pe parcursul unei perioade precizate şi a cărei depăşire nu este permisă;
n) zonă – parte a teritoriului, delimitată pe criterii rezultate în urma evaluării calităţii aerului, aprobată de Guvern.
CAPITOLUL II
Atribuţii şi responsabilităţi
SECŢIUNEA 1
Atribuţii şi responsabilităţi ale autorităţilor competente
în domeniul protecţiei atmosferei
Art. 7. – Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului are următoarele atribuţii şi responsabilităţi:
a) elaborează şi promovează strategia naţională şi planul naţional de acţiune în domeniul protecţiei atmosferei, ca parte integrantă a strategiei şi politicilor naţionale de protecţie a mediului;
b) coordonează şi controlează modul de punere în aplicare şi de respectare a dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi a actelor normative ce decurg din aceasta;
c) elaborează, avizează, promovează şi, după caz, aprobă actele normative, precum şi măsurile necesare pentru aplicarea unitară pe teritoriul României a prevederilor din convenţiile internaţionale privind protecţia atmosferei, la care România este parte;
d) coordonează elaborarea inventarelor naţionale de emisii poluante în aer;
e) coordonează elaborarea şi reactualizarea normelor şi reglementărilor privind calitatea aerului;
f) coordonează elaborarea şi reactualizarea normelor şi reglementărilor privind emisiile de poluanţi în aer;
g) coordonează la nivel naţional participarea la programele Uniunii Europene de asigurare a calităţii datelor;
h) aprobă metodele şi metodologiile de evaluare a calităţii aerului şi a emisiilor poluante în aer, coordonează şi controlează aplicarea acestora;
i) aprobă metodele de determinare a concentraţiilor poluanţilor în aerul înconjurător, elaborate de instituţiile specializate, şi asigură condiţiile necesare în vederea menţinerii acurateţei măsurătorilor efectuate;
j) evaluează calitatea aerului înconjurător prin intermediul instituţiilor specializate;
k) participă la derularea activităţilor din cadrul Sistemului naţional de monitorizare integrată a calităţii aerului şi coordonează programele de asigurare a calităţii datelor privind calitatea aerului înconjurător provenite din Sistemul naţional de monitorizare integrată a calităţii aerului;
l) asigură accesul publicului la informaţiile privind calitatea atmosferei, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare;
m) raportează datele în conformitate cu prevederile convenţiilor internaţionale privind protecţia atmosferei, la care România este parte.
Art. 8. – Autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului au următoarele atribuţii şi responsabilităţi:
a) controlează modul de aplicare şi de respectare a dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi a actelor normative în vigoare din acest domeniu la nivel teritorial;
b) elaborează planuri de acţiune pentru calitatea aerului, programe de ameliorare a calităţii aerului la nivel teritorial şi asigură corelarea acestora cu planul local de acţiune pentru protecţia mediului, în cooperare cu serviciile descentralizate ale celorlalte autorităţi de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu autorităţile administraţiei publice locale şi în parteneriat cu alte instituţii publice locale şi cu titularii de activitate;
c) elaborează inventarul emisiilor poluante la nivel teritorial;
d) urmăreşte şi analizează aplicarea planurilor de acţiune pentru calitatea aerului la nivel teritorial şi elaborează rapoarte anuale;
e) colaborează cu organismele guvernamentale abilitate, care avizează acţiunile de import-export al produselor, bunurilor şi al altor materiale cu regim special de comercializare, care pot afecta calitatea atmosferei, în conformitate cu legislaţia naţională şi cu convenţiile internaţionale la care România este parte;
f) aplică sancţiunile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă;
g) participă la derularea activităţilor din cadrul Sistemului naţional de monitorizare integrată a calităţii aerului;
h) informează operativ autoritatea centrală de protecţie a mediului, alte autorităţi centrale şi locale, potrivit atribuţiilor şi competenţelor acestora, în cazul producerii unor evenimente deosebite cu impact asupra calităţii aerului şi care aduc prejudicii sănătăţii umane;
i) pun la dispoziţie autorităţilor teritoriale pentru sănătate, agricultură şi alimentaţie, lucrări publice şi amenajarea teritoriului şi administraţiei publice locale informaţiile necesare în activitatea de elaborare şi punere în aplicare a strategiilor sectoriale legate de calitatea aerului atmosferic;
j) informează populaţia şi autorităţile locale în cazul depăşirii pragurilor de alertă;
k) asigură informarea curentă a populaţiei şi a autorităţilor locale cu privire la calitatea aerului;
l) urmăreşte aplicarea la nivel teritorial a programelor şi măsurilor pentru respectarea convenţiilor şi a acordurilor internaţionale la care România este parte.
SECŢIUNEA a 2-a
Atribuţii şi responsabilităţi ale altor autorităţi
publice centrale şi teritoriale
Art. 9. – (1) Autoritatea publică centrală pentru sănătate are următoarele atribuţii şi responsabilităţi:
a) elaborează strategiile din domeniul prevenirii îmbolnăvirilor determinate de poluarea atmosferei;
b) elaborează metodologiile de evaluare a riscului asupra stării de sănătate a populaţiei în cazul expunerii la poluanţii atmosferici;
c) elaborează şi reactualizează normele şi reglementările privind calitatea aerului;
d) colaborează la elaborarea metodelor de determinare a concentraţiilor poluanţilor din aerul înconjurător;
e) participă la derularea activităţilor din cadrul Sistemului naţional de monitorizare integrată a calităţii aerului;
f) prelucrează şi interpretează datele de poluare atmosferică provenite din Sistemul naţional de monitorizare integrată a calităţii aerului în relaţie cu starea de sănătate; elaborează rapoarte periodice;
g) comunică autorităţilor centrale sau locale şi populaţiei riscurile pentru sănătatea colectivităţilor umane produse de poluarea atmosferei;
h) raportează organismelor internaţionale specializate datele referitoare la starea de sănătate a populaţiei în funcţie de calitatea atmosferei.
(2) Autorităţile teritoriale pentru sănătate au obligaţia să pună la dispoziţie autorităţilor teritoriale în domeniul protecţiei atmosferei informaţiile necesare în activitatea de gestionare a calităţii aerului.
Art. 10. – Autoritatea publică centrală pentru transport are următoarele atribuţii şi responsabilităţi:
a) elaborează şi pune în aplicare strategiile de dezvoltare a transporturilor, în condiţiile reducerii şi limitării poluării atmosferei;
b) elaborează reglementări specifice în domeniul transportului şi stabileşte condiţiile tehnice pe care să le îndeplinească mijloacele de transport poluante;
c) elaborează norme privind transportul mărfurilor periculoase care pot afecta calitatea atmosferei;
d) certifică prin omologare sau prin inspecţie tehnică, după caz, încadrarea mijloacelor de transport poluante în normele tehnice privind protecţia atmosferei;
e) asigură controlul respectării reglementărilor specifice privind omologarea, inspecţia tehnică şi exploatarea mijloacelor de transport poluante;
f) colaborează la elaborarea şi la reactualizarea normelor şi reglementărilor privind emisiile de poluanţi în aer.
Art. 11. – Autoritatea publică centrală pentru industrie şi autoritatea publică centrală pentru comerţ au următoarele atribuţii şi responsabilităţi:
a) elaborează strategiile sectoriale pentru activităţile şi instalaţiile industriale, luând în considerare impactul asupra calităţii atmosferei;
b) elaborează prin instituţii specializate norme privind calitatea combustibililor şi norme privind manipularea acestora;
c) colaborează la elaborarea şi la reactualizarea normelor şi a reglementărilor privind emisiile de poluanţi în aer;
d) coordonează programele de reducere a emisiilor de poluanţi în aer;
e) promovează şi coordonează aplicarea reglementărilor specifice privind emisiile de poluanţi în aer pentru activităţi industriale cu impact major asupra calităţii aerului;
f) asigură punerea în aplicare a strategiilor sectoriale prin Planul naţional de acţiune pentru protecţia mediului – secţiunea privind protecţia atmosferei;
g) colaborează cu organismul naţional pentru standardizare în vederea standardizării şi omologării de tip pentru produse şi instalaţii.
Art. 12. – (1) Autoritatea publică centrală pentru agricultură şi alimentaţie are următoarele atribuţii şi responsabilităţi:
a) elaborează şi pune în aplicare strategia de dezvoltare a agriculturii, luând în considerare impactul asupra atmosferei;
b) asigură prin unităţile sale din teritoriu respectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţilor cu impact asupra calităţii atmosferei, cum sunt tratamentele fitosanitare, fertilizarea solurilor, activităţi din sectorul zootehnic;
c) colaborează la elaborarea şi la reactualizarea normelor şi reglementărilor privind emisiile de poluanţi în aer;
d) exercită controlul, prin teste de laborator, al produselor agroalimentare şi al altor produse cu regim special de comercializare din import, care pot afecta calitatea atmosferei şi sănătatea publică;
e) promovează adoptarea de soluţii alternative pentru tehnologiile din industria alimentară în vederea reducerii impactului asupra calităţii atmosferei;
f) colaborează cu alte organisme competente în domeniul protecţiei atmosferei.
(2) Autorităţile teritoriale din subordine au obligaţia să pună la dispoziţie autorităţilor teritoriale de protecţie a mediului informaţiile necesare în activitatea de gestionare a calităţii aerului.
Art. 13. – (1) Autoritatea publică centrală pentru lucrări publice şi amenajarea teritoriului are următoarele atribuţii şi responsabilităţi:
a) colaborează la elaborarea normelor care permit clasificarea zonelor în funcţie de gradul de poluare a aerului;
b) colaborează la elaborarea unei liste preliminare cuprinzând aglomerări şi zone;
c) asigură cuprinderea în planurile de amenajare a teritoriului şi de urbanism a strategiei naţionale privind protecţia atmosferei şi a planurilor de acţiune pentru calitatea aerului.
(2) Autorităţile publice teritoriale din subordine au obligaţia să pună la dispoziţie autorităţilor publice teritoriale de protecţie a mediului informaţiile şi documentele necesare în activitatea de gestionare a calităţii aerului.
Art. 14. – (1) Autoritatea publică centrală pentru coordonarea administraţiei publice locale are următoarele atribuţii şi responsabilităţi:
a) elaborează reglementări privind cadrul de aplicare în mod unitar, de către prefecţi şi primari, a dispoziţiilor legale privind protecţia atmosferei;
b) urmăreşte şi asigură transpunerea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă de către autorităţile publice locale;
c) coordonează elaborarea şi aplicarea strategiilor şi programelor sectoriale privind protecţia atmosferei de către autorităţile publice locale;
d) stabileşte măsuri corespunzătoare cu privire la soluţionarea de către serviciile publice descentralizate a problemelor de interes local referitoare la protecţia atmosferei.
(2) Autorităţile teritoriale din subordine au obligaţia să pună la dispoziţie autorităţilor teritoriale de protecţie a mediului informaţiile şi documentele necesare în activitatea de gestionare a calităţii aerului.
Art. 15. – Primăriile şi consiliile locale au următoarele atribuţii şi responsabilităţi:
a) elaborează instrucţiuni pentru titularii de activitate, instituţii şi populaţie privind protecţia atmosferei şi le aduce la cunoştinţă acestora prin mijloace adecvate;
b) adoptă şi aduce la îndeplinire măsurile administrative la nivel local, stabilite prin planurile de acţiune pentru calitatea aerului;
c) integrează politicile de protecţie a atmosferei în strategia de dezvoltare locală.
CAPITOLUL III
Calitatea aerului înconjurător
SECŢIUNEA 1
Evaluarea calităţii aerului înconjurător
Art. 16. – (1) Evaluarea calităţii aerului înconjurător este obligatorie pentru toate aglomerările şi zonele de pe teritoriul României. Modul de evaluare se stabileşte în funcţie de nivelul poluanţilor relevanţi în aerul înconjurător.
(2) Evaluarea calităţii aerului înconjurător se realizează prin metode şi procedee stabilite prin hotărâre a Guvernului, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 17. – (1) Poluanţii de referinţă care se monitorizează pentru evaluarea calităţii aerului înconjurător, valorile limită, pragurile de alertă, valorile ţintă şi marjele de toleranţă privind nivelul de poluare a aerului înconjurător, precum şi criteriile de selectare a acestor poluanţi se stabilesc în acord cu standardele comunitare prin hotărâre a Guvernului elaborată în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(2) Modificarea sau reactualizarea listei cuprinzând poluanţii de referinţă se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerile autorităţilor centrale competente.
Art. 18. – (1) Pe baza datelor obţinute prin evaluarea calităţii aerului autoritatea competentă de mediu elaborează şi promovează planuri de acţiune pentru calitatea aerului. Planurile de acţiune pentru calitatea aerului precizează măsuri concrete de reducere, limitare şi prevenire a poluării, după caz, în vederea încadrării în normele de calitate a aerului într-o perioadă dată.
(2) Procedura de realizare a planurilor de acţiune pentru calitatea aerului se stabileşte de autoritatea centrală pentru protecţia mediului.
Art. 19. – Planurile de acţiune pentru calitatea aerului se elaborează consultând autorităţile competente, titularii de activitate şi publicul interesat.
Art. 20. – La elaborarea şi evaluarea planurilor de urbanism şi de amenajare a teritoriului se vor respecta şi prevederile planurilor de acţiune pentru calitatea aerului.
Art. 21. – (1) Informaţia privind calitatea aerului înconjurător este publică, dacă nu intră sub incidenţa prevederilor altor acte normative de protejare a informaţiei.
(2) Toate autorităţile publice sunt obligate să asigure accesul publicului la informaţie, în condiţiile şi în termenele prevăzute de lege.
(3) Depăşirea pragurilor de alertă se aduce la cunoştinţă publicului prin cele mai eficiente mijloace de informare în masă de către autoritatea competentă de mediu, indicându-se şi măsurile care se impun.
Art. 22. – Încadrarea în valorile limită stabilite de legislaţia în vigoare, în cazul în care au loc depăşiri ale valorilor limită sau ale pragurilor de alertă datorate poluării semnificative cu originea într-un alt stat, se face prin măsuri comune stabilite prin acorduri bilaterale.
SECŢIUNEA a 2-a
Monitorizarea calităţii aerului şi a nivelului emisiilor
Art. 23. – (1) Monitorizarea calităţii aerului se asigură prin Sistemul naţional de monitorizare integrată a calităţii aerului.
(2) Înfiinţarea şi organizarea Sistemului naţional de monitorizare integrată a calităţii aerului, precum şi stabilirea criteriilor şi procedurilor comune de raportare şi furnizare a informaţiilor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, elaborată în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(3) Structurile aparţinând Sistemului naţional de monitorizare integrată a calităţii aerului, indiferent de autoritatea competentă căreia îi sunt subordonate sau în coordonarea căreia se află, au obligaţia să deruleze activitatea de monitorizare, să raporteze şi să furnizeze informaţia conform criteriilor şi procedurilor comune.
Art. 24. – (1) Titularii de activitate au obligaţia să monitorizeze nivelul emisiilor de poluanţi şi să raporteze informaţiile solicitate către autoritatea competentă, în conformitate cu Legea protecţiei mediului nr. 137/1995, republicată.
(2) Rezultatele măsurătorilor se înregistrează, se prelucrează şi se prezintă într-o formă adecvată, stabilită de autoritatea de mediu competentă.
Art. 25. – (1) Se înfiinţează Sistemul naţional de inventariere a emisiilor de poluanţi atmosferici, sub coordonarea autorităţii centrale de protecţie a mediului.
(2) Modul de organizare şi funcţionare a Sistemului naţional de inventariere a emisiilor de poluanţi atmosferici, precum şi structura inventarului se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, elaborată în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 26. – (1) Evaluarea emisiilor de gaze cu efect de seră şi a celor care afectează stratul de ozon va fi inclusă în Inventarul naţional al emisiilor de poluanţi atmosferici.
(2) Evaluarea emisiilor şi raportarea acestora se fac conform procedurilor specifice cuprinse în convenţiile internaţionale din domeniu.
CAPITOLUL IV
Surse de poluare şi controlul lor
SECŢIUNEA 1
Controlul surselor fixe. Obligaţiile titularilor de activitate
Art. 27. – (1) Desfăşurarea activităţilor care pot constitui surse fixe importante de emisii de poluanţi în aer este permisă numai cu autorizaţie de mediu.
(2) Procedura de autorizare se supune prevederilor Legii protecţiei mediului nr. 137/1995, republicată şi ale celorlalte acte normative în vigoare.
Art. 28. – Lista cuprinzând activităţile care constituie surse fixe importante de emisii de poluanţi se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.
Art. 29. – (1) Titularii activităţilor care constituie surse fixe importante de emisii au următoarele obligaţii:
a) să solicite şi să obţină autorizaţia de mediu în termenul şi în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare;
b) să deţină evidenţe complete privind exploatarea instalaţiilor ce constituie surse de poluare şi cantităţile de poluanţi eliminate în aer;
c) să elaboreze strategii de prevenire a accidentelor majore şi să le pună în practică în mod adecvat;
d) să elaboreze planuri pentru situaţii de urgenţă, care stabilesc măsurile aplicabile în interiorul amplasamentului, şi să solicite aprobarea autorităţilor competente pentru măsurile stabilite să se aplice în afara amplasamentului;
e) în caz de pericol major sau iminent, cu impact asupra calităţii aerului, să oprească funcţionarea instalaţiilor care constituie sursă de pericol şi să anunţe autorităţile competente;
f) în situaţia în care nu se obţin rezultatele scontate prin condiţiile stabilite în autorizaţie, să pună în aplicare măsurile de rectificare a parametrilor şi condiţiilor de funcţionare, în vederea încadrării în prevederile legale stabilite de autoritatea competentă;
g) să furnizeze reprezentanţilor autorităţilor competente informaţiile necesare, conform prevederilor legale;
h) să participe la elaborarea programelor de reducere a emisiilor de poluanţi, a planurilor de acţiune pentru calitatea aerului şi să pună în aplicare obligaţiile ce le revin prin acestea;
i) să informeze, conform prevederilor legale în vigoare, în cazul producerii de emisii accidentale de poluanţi în aer sau de accident major.
(2) Procedurile de întocmire şi de aplicare a planurilor de prevenire a accidentelor majore şi a planurilor pentru situaţii de urgenţă se reactualizează prin hotărâre a Guvernului.
Art. 30. – Titularii activităţilor care nu pot constitui surse fixe importante de emisii de poluanţi în aer au următoarele obligaţii:
a) să solicite şi să obţină autorizaţie de mediu în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare;
b) să pună în funcţiune şi să asigure funcţionarea instalaţiei care constituie sursa de poluare, cu respectarea condiţiilor stabilite de autoritatea de protecţie a mediului în acordul sau în autorizaţia de mediu, conform prevederilor legislaţiei în vigoare;
c) să deţină evidenţe complete privind exploatarea instalaţiilor care constituie surse de poluare, furnizând autorităţilor competente toate datele solicitate conform legislaţiei în vigoare;
d) în situaţia în care nu se obţin rezultatele scontate prin condiţiile stabilite în autorizaţie, să pună în aplicare măsurile de rectificare a parametrilor şi condiţiilor de funcţionare, în vederea încadrării în prevederile legale;
e) să participe la elaborarea programelor de reducere a emisiilor, a planurilor de acţiune pentru calitatea aerului şi să pună în aplicare obligaţiile ce le revin prin acestea.
Art. 31. – (1) Activităţile la care se înregistrează, în regim normal de funcţionare a instalaţiilor, depăşiri ale valorilor limită de emisie în aer pentru poluanţii specifici activităţii pot fi autorizate doar cu program pentru conformare, în condiţiile legii.
(2) Programul pentru conformare va conţine măsuri de reducere a poluării aerului prin folosirea celor mai bune tehnici disponibile, care nu implică costuri excesive, etapizate pe o perioadă de cel mult 5 ani, dacă nu sunt depăşite valorile limită de calitate a aerului sau marjele de toleranţă pentru aceşti poluanţi.
Art. 32. – În cazul depăşirii accidentale a valorilor limită de emisie de poluanţi, autoritatea de mediu decide întreruperea temporară a activităţii instalaţiei care a provocat poluarea, până la îndepărtarea cauzelor poluării.
Art. 33. – În zonele în care sunt depăşite valorile limită de emisie de poluanţi privind calitatea aerului, pe baza studiilor de evaluare a impactului asupra mediului autoritatea de mediu competentă poate stabili valori limită de emisie specifice fiecărei activităţi din zonă, mai restrictive decât valorile stabilite de legislaţia în vigoare.
Art. 34. – (1) Acordul de mediu se emite în conformitate cu prevederile Legii protecţiei mediului nr. 137/1995, republicată, şi ale celorlalte acte normative în vigoare, cu îndeplinirea următoarelor condiţii:
a) prevederea tuturor măsurilor de prevenire a poluării aerului, inclusiv folosirea celei mai bune tehnici disponibile care nu implică costuri excesive;
b) funcţionarea unităţii de producţie nu determină poluarea semnificativă a aerului, în special prin emisii de substanţe supuse reglementărilor în vigoare;
c) nu se depăşesc valorile limită de emisie pentru poluanţii rezultaţi din activitate;
d) sunt luate în considerare valorile limită privind calitatea aerului pentru toţi poluanţii rezultaţi din activitate.
(2) Pentru modificarea sau dezafectarea instalaţiilor existente care pot avea impact asupra calităţii aerului înconjurător este obligatorie obţinerea acordului de mediu, în condiţiile legii.
(3) Este obligatorie obţinerea acordului de mediu pentru operaţiuni de dezafectare a instalaţiilor existente, care au impact asupra calităţii aerului.
Art. 35. – Autorităţile competente stabilesc şi pun în aplicare planuri naţionale de reducere a emisiilor de poluanţi rezultate din activităţile şi de la instalaţiile industriale prevăzute la art. 28.
Art. 36. – (1) Transferul de poluanţi din aer către un alt factor de mediu, ca urmare a măsurilor de reducere a poluării aerului înconjurător, este permis în condiţiile menţinerii nivelului poluanţilor sub valorile limită pentru acel factor de mediu.
(2) Metodele şi sistemele adoptate în vederea îmbunătăţirii calităţii aerului nu conduc la depăşirea normelor stabilite de legislaţia în vigoare pentru locul de muncă.
Art. 37. – Titularii de activitate au obligaţia să furnizeze autorităţilor competente informaţiile solicitate pentru actualizarea Inventarului naţional al emisiilor de poluanţi atmosferici, precum şi pentru derularea procedurilor de reglementare şi control, în condiţiile legii.
Art. 38. – Emisiile de poluanţi în aer se supun taxelor. Procedura şi cuantumul de stabilire a taxelor sunt reglementate conform prevederilor legislaţiei în vigoare.
SECŢIUNEA a 2-a
Controlul surselor mobile şi al surselor difuze.
Obligaţii ale utilizatorilor surselor mobile de poluare
Art. 39. – (1) În vederea controlului emisiilor poluante, sursele mobile de poluare şi sursele difuze se supun reglementărilor specifice în vigoare.
(2) În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, surse mobile de poluare înseamnă mijloacele de transport rutiere, feroviare, navale şi aeriene, echipamente mobile nerutiere echipate cu motoare cu ardere internă.
(3) În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, surse difuze de poluare înseamnă sursele de emisii nedirijate de poluanţi atmosferici, cum sunt sursele de emisii fugitive, sursele naturale de emisii şi alte surse care nu au fost definite specific.
Art. 40. – Utilizatorii de surse mobile de poluare au obligaţia să asigure încadrarea în limitele de emisie stabilite pentru fiecare tip specific de sursă, precum şi să le supună inspecţiilor tehnice, conform prevederilor legislaţiei în vigoare.
Art. 41. – (1) În zonele în care sunt necesare măsuri speciale de protecţie a calităţii aerului, în planurile de acţiune pentru protecţia calităţii aerului se vor preciza obligaţii pentru persoanele fizice şi juridice care exploatează surse mobile de poluare.
(2) În cazul în care este posibil din punct de vedere tehnic şi economic, sursele difuze se vor transforma în surse de emisii dirijate, conform prevederilor legale în vigoare.
SECŢIUNEA a 3-a
Controlul produselor şi al substanţelor
care pot afecta calitatea atmosferei
Art. 42. – Contingentarea producţiei şi consumurilor, precum şi interdicţia de plasare pe piaţă a anumitor tipuri de substanţe cu impact asupra atmosferei, reglementate prin tratate la care România este parte, se face prin hotărâre a Guvernului.
Art. 43. – (1) Se supun reglementărilor specifice produsele care prin utilizare pot afecta calitatea atmosferei.
(2) Condiţiile de plasare pe piaţă, restricţiile de producere şi utilizare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului pentru fiecare tip sau clasă de produse.
Art. 44. – Autorităţile centrale competente exercită funcţiile de reglementare şi control privind proiectarea, construirea şi operarea instalaţiilor, echipamentelor, utilajelor şi mijloacelor de transport care pot afecta calitatea aerului înconjurător.
Art. 45. – Echipamentele, instalaţiile, utilajele şi mijloacele de transport a căror funcţionare are impact asupra calităţii aerului înconjurător se supun omologării de către autorităţile competente.
CAPITOLUL V
Contravenţii şi infracţiuni
Art. 46. – Încălcarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă atrage răspunderea civilă, contravenţională sau penală, după caz.
Art. 47. – Constituie contravenţie următoarele fapte care nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni şi se sancţionează astfel:
a) cu amendă de la 3.000.000 lei la 15.000.000 lei pentru persoane fizice şi de la 35.000.000 lei la 100.000.000 lei pentru persoane juridice, pentru încălcarea prevederilor art. 29 alin. (1) lit. a), b), c), f), g), h), i) şi ale art. 40;
b) cu amendă de la 5.000.000 lei la 30.000.000 lei pentru persoane fizice şi de la 15.000.000 lei la 75.000.000 lei pentru persoane juridice, pentru încălcarea prevederilor art. 30 lit. a), b), c), d) şi e);
c) cu amendă de la 5.000.000 lei la 30.000.000 lei pentru persoane fizice şi de la 15.000.000 lei la 75.000.000 lei pentru persoane juridice, pentru încălcarea prevederilor art. 34 alin. (2) şi (3);
d) cu amendă de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei pentru persoane fizice şi de la 20.000.000 lei la 50.000.000 lei pentru persoane juridice, pentru încălcarea prevederilor art. 41 alin. (2);
e) cu amendă de la 3.000.000 lei la 10.000.000 lei pentru persoane fizice şi de la 15.000.000 lei la 50.000.000 lei pentru persoane juridice, pentru încălcarea prevederilor art. 37.
Art. 48. – (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de personalul împuternicit în acest scop de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, de ofiţerii şi subofiţerii de poliţie, de personalul împuternicit al administraţiei publice judeţene şi locale şi de personalul Ministerului Apărării Naţionale împuternicit în domeniile sale de activitate, potrivit competenţelor legale.
(2) Prezenta ordonanţă de urgenţă se completează cu prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu modificările ulterioare, cu excepţia art. 25, 26 şi 27.
Art. 49. – (1) Constituie infracţiuni faptele menţionate mai jos şi se pedepsesc după cum urmează:
a) cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă de la 10.000.000 lei la 50.000.000 lei pentru neelaborarea, de către titularii activităţilor care constituie surse fixe importante de emisii, a planurilor pentru situaţii de urgenţă, care stabilesc măsurile aplicabile în interiorul amplasamentului, şi pentru nesolicitarea aprobării de către autorităţile competente pentru măsurile stabilite a se aplica în afara amplasamentului;
b) cu închisoare de la un an la 5 ani pentru neoprirea în caz de pericol major sau iminent a funcţionării instalaţiilor care constituie sursă de pericol cu impact asupra calităţii aerului şi pentru neanunţarea autorităţilor competente.
(2) Dacă fapta prevăzută la lit. b) a pus în pericol sănătatea sau integritatea corporală a unui număr mare de persoane, dacă a avut vreuna dintre urmările menţionate la art. 182 din Codul penal ori dacă a cauzat o pagubă materială importantă, pedeapsa este închisoarea de la 5 ani la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, iar în cazul în care s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane ori pagube importante economiei naţionale pedeapsa este închisoarea de la 7 ani la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
(3) Tentativa se pedepseşte.
Art. 50. – Constatarea şi cercetarea infracţiunilor se fac din oficiu de către organele de urmărire penală, conform competenţelor legale.
CAPITOLUL VI
Dispoziţii finale
Art. 51. – Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează în mod corespunzător cu cele ale Legii protecţiei mediului nr. 137/1995, republicată.
PRIM-MINISTRU
MUGUR CONSTANTIN ISĂRESCU
Contrasemnează:
───────────────
Ministrul apelor, pădurilor şi protecţiei mediului,
Romică Tomescu
Ministru de stat, ministrul sănătăţii,
Hajdu Gabor
Ministrul industriei şi comerţului,
Radu Berceanu
p. Ministrul transporturilor,
Aleodor Frâncu,
secretar de stat
Ministrul lucrărilor publice
şi amenajării teritoriului,
Nicolae Noica
Ministrul finanţelor,
Decebal Traian Remeş
p. Ministrul funcţiei publice,
Marian Pârjol,
secretar de stat
Bucureşti, 28 noiembrie 2000.
Nr. 243.
