SOCIETATEA DE BROKERAJ
Societatea de brokeraj este societatea comercială autorizată de C.N.V.M. să presteze servicii de negociere a cererilor şi ofertelor şi de încheiere de tranzacţii pe pieţele dezvoltate de o bursă de mărfuri în cont propriu şi în contul clienţilor sau numai în cont propriu;
CONDIŢII DE AUTORIZARE
Pentru a se înfiinţa şi a funcţiona legal societatea de brokeraj trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) să se constituie ca societate comercială pe acţiuni sau cu răspundere limitată, conform prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările ulterioare, având ca obiect exclusiv de activitate prestarea serviciilor de brokeraj;
b) capitalul social minim al societăţii de brokeraj, integral subscris şi vărsat în numerar la momentul depunerii cererii de autorizare de înfiinţare, să fie cel prezentat la capitolul intitulat “CAPITALUL SOCIAL MINIM AL SOCIETĂŢII DE BROKERAJ”;
c) societatea să fie administrată de un consiliu de administraţie format din cel puţin 3 membri;
d) membrii consiliului de administraţie, cenzorii interni/auditorii financiari şi persoanele angajate în cadrul compartimentului de control intern nu trebuie să fi fost sancţionaţi de C.N.V.M., B.N.R. sau C.S.A. cu interzicerea exercitării oricărei activităţi profesionale pe pieţele reglementate de acestea;
e) membrii consiliului de administraţie, cenzorii interni/auditorii financiari şi persoanele angajate în cadrul compartimentului de control intern să nu fi fost condamnaţi sau să nu fie în curs de cercetare pentru infracţiuni în legătură cu activitatea desfăşurată sau pentru fapte de corupţie;
f) directorii executivi responsabili de activitatea de servicii de brokeraj şi cel puţin unul dintre membrii consiliului de administraţie trebuie să aibă studii superioare şi să fi promovat un test de pregătire pe pieţele reglementate de mărfuri şi instrumente financiare derivate, recunoscut de C.N.V.M.;
g) să deţină un spaţiu destinat sediului social, corespunzător prestării serviciilor de brokeraj, care să fie în folosinţa exclusivă a societăţii de brokeraj şi să aibă o suprafaţă utilă de minimum 70 m2;
h) să asigure condiţiile minime privind dotarea tehnică necesară desfăşurării activităţii: minimum 4 computere cu sistem de operare adecvat, evidenţă contabilă informatizată, software de “front office”, software de “back office”, software-ul de tranzacţionare specializat al unei burse de mărfuri, software de compensare, conectare la Internet, fax sau echivalent, minimum două linii telefonice;
i) să dispună de mecanisme de securitate şi control al sistemelor informatice pentru asigurarea confidenţialităţii şi păstrării în siguranţă a datelor şi informaţiilor stocate, a fişierelor şi bazelor de date. Datele stocate se referă la cel puţin următoarele: ordine introduse, modificate, anulate, executate, rămase neexecutate;
j) cel puţin două persoane angajate să aibă atestat de broker şi să fie autorizate de C.N.V.M., conform prevederilor prezentului regulament;
k) să deţină dreptul de tranzacţionare la o bursă de mărfuri;
l) să facă dovada că este membru compensator sau că a încheiat un contract de compensare-decontare cu un membru compensator, în cazul în care se solicită autorizarea pentru pieţele instrumentelor financiare derivate;
m) să facă dovada depunerii fondului individual şi comun de garantare la casa de compensaţie sau, după caz, la un membru compensator.
Societatea de brokeraj, acţionarii/asociaţii ei semnificativi nu pot deţine participări, de orice fel ar fi acestea, într-o altă societate de brokeraj, societate de servicii de investiţii financiare sau într-o societate bancară care prestează servicii de brokeraj la bursele de mărfuri.
Membrii consiliului de administraţie sau cenzorii interni/auditorii financiari ai societăţii pot deţine participări într-o altă societate de brokeraj, societate de servicii de investiţii financiare sau într-o societate bancară care prestează servicii de brokeraj la bursele de mărfuri numai dacă aceasta este deţinută public şi are acţiunile înscrise la cotă pe o piaţă reglementată şi numai cu condiţia ca deţinerile lor individuale, cumulate, să nu depăşească 10% din capitalul social al unei astfel de societăţi, precum şi cu condiţia să nu fie aleşi în conducerea altei societăţi de brokeraj, societăţi de servicii de investiţii financiare sau societăţi bancare care prestează servicii de brokeraj la bursele de mărfuri.
Membrii consiliului de administraţie, directorii executivi şi cenzorii interni/auditorii financiari nu pot fi acţionari care, direct sau prin persoane implicate ori afiliate, deţin o poziţie majoritară sau să nu fi fost membri ai consiliului de administraţie ori ai conducerii executive a unei societăţi comerciale la momentul deschiderii procedurii falimentului.
Soţul, rudele până la gradul al doilea inclusiv, precum şi afinii de gradul întâi ai acţionarilor cu poziţie de control şi ai membrilor consiliului de administraţie nu pot deţine funcţii de conducere şi nu pot fi acţionari semnificativi într-o altă societate de brokeraj sau societate de servicii de investiţii financiare.
Societatea de brokeraj trebuie să asigure pe toată durata de funcţionare respectarea cumulativă a condiţiilor de mai sus.
CAPITALUL SOCIAL MINIM AL SOCIETĂŢII DE BROKERAJ
Capitalul social minim al societăţii de brokeraj se stabileşte în funcţie de tipul operaţiunilor desfăşurate şi de calitatea în care aceasta tranzacţionează, în cont propriu şi/sau în contul clienţilor, după cum urmează:
a) 300.000.000 lei pentru societăţile de brokeraj care desfăşoară activităţile prevăzute la art. 22 lit. a), b) şi c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2002 pe pieţele la disponibil, în cont propriu şi/sau în contul clienţilor, şi pe pieţele de instrumente financiare derivate, numai în contul propriu, şi nu deţin calitatea de membru compensator;
b) 500.000.000 lei pentru societăţile de brokeraj care desfăşoară activităţile prevăzute la art. 22 lit. a), b) şi c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2002 şi care deţin calitatea de membru compensator individual;
c) 2.000.000.000 lei pentru societăţile de brokeraj care desfăşoară activităţile prevăzute la art. 22 lit. a), b), c) şi d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2002 şi care deţin calitatea de membru compensator general, cu respectarea cerinţei prevăzute la art. 101 alin. (2) lit. b) şi c).
Societăţile de brokeraj care îndeplinesc condiţiile de capital, de operare şi cele privind forma juridică atât pe pieţele reglementate de mărfuri şi instrumente financiare derivate, cât şi pe pieţele reglementate de valori mobiliare şi alte instrumente financiare pot solicita C.N.V.M. autorizarea extinderii obiectului de activitate cu serviciile de investiţii financiare prevăzute la art. 149 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2002.
În cursul desfăşurării activităţii sale societatea de brokeraj trebuie să menţină un nivel minim al capitalului net echivalent cu 25% din capitalul social autorizat şi integral vărsat, calculat conform instrucţiunilor C.N.V.M.
Societatea de brokeraj trebuie să menţină un grad de îndatorare de cel mult 8 la 1, calculat conform instrucţiunilor C.N.V.M.
PROCEDURI DE AUTORIZARE
Pentru a funcţiona legal, societatea de brokeraj este obligată în condiţiile prezentului regulament să solicite C.N.V.M. autorizaţie de înfiinţare, document în baza căruia se va realiza înregistrarea acesteia la Oficiul registrului comerţului. În baza dovezii de înregistrare la Oficiul registrului comerţului, societatea de brokeraj va solicita C.N.V.M. autorizaţia de funcţionare.
1. Documentaţia necesară autorizaţiei de înfiinţare a societăţii de brokeraj
Autorizaţia de înfiinţare a societăţii de brokeraj se eliberează în baza unei cereri de autorizare, întocmită conform anexei nr. 1, însoţită de următoarele documente:
a) proiectul actului constitutiv al societăţii de brokeraj;
b) dovada deţinerii cu titlu legal a spaţiului necesar funcţionării, care se va materializa într-un act de proprietate încheiat în formă autentică, transcris în registrul de transcripţii imobiliare sau înscris în cartea funciară de pe lângă judecătoria unde se află imobilul, într-un contract de închiriere sau de subînchiriere, cuprinzând clauza de reînnoire, înregistrat la autoritatea fiscală, în copie legalizată. În cazul contractului de subînchiriere se va prezenta declaraţia în formă scrisă a proprietarului care consimte cu privire la destinaţia spaţiului subînchiriat, însoţită de copia legalizată a contractului de închiriere înregistrat la autoritatea fiscală. Nu se acceptă contract de asociere în participaţiune;
c) pentru fiecare membru al consiliului de administraţie şi pentru cenzorii interni/auditorii financiar: curriculum vitae, actul de identitate în copie, diploma de studii în copie, certificatul de cazier judiciar şi certificatul de cazier fiscal în original, eliberate cu cel mult 3 luni, respectiv 15 zile, înaintea depunerii cererii de autorizare de înfiinţare, şi declaraţia pe propria răspundere, în original, din care să rezulte faptul că nu se află în una dintre situaţiile de incompatibilitate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2002 şi de prezentul regulament. Pentru persoanele care şi-au stabilit reşedinţa în România de mai puţin de 5 ani sau încă nu şi-au stabilit reşedinţa în România, certificatul de cazier judiciar şi certificatul de cazier fiscal, eliberate de autorităţile române, vor fi completate cu documente echivalente eliberate de autorităţile competente din ţara de origine şi din ţara în care şi-au stabilit anterior reşedinţa, dacă aceasta este altă ţară decât cea de origine;
d) pentru acţionarii/asociaţii persoane juridice: extras din registrul comerţului din ţara în care este înmatriculată şi funcţionează societatea, care să ateste data înmatriculării, reprezentanţii statutari, obiectul de activitate, capitalul social, structura detaliată a acţionariatului/asociaţilor şi ultimul bilanţ contabil, înregistrat la autoritatea fiscală naţională din ţara de origine şi certificat în conformitate cu legislaţia în vigoare;
e) pentru acţionarii/asociaţii persoane fizice: curriculum vitae, certificatul de cazier judiciar şi certificatul de cazier fiscal în original, eliberate cu cel mult 3 luni, respectiv 15 zile, înaintea depunerii cererii de autorizare de înfiinţare, actul de identitate sau paşaport, în copie;
f) declaraţie pe propria răspundere, în original, din partea reprezentantului legal al societăţii de brokeraj, din care să rezulte faptul că societatea respectă condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2002 şi condiţiile de autorizare pentru societatea de brokeraj prezentate mai sus.
g) planul de afaceri pe tipuri de activităţi, care trebuie să cuprindă: datele de identificare a societăţii, prezentarea activităţii ce urmează să fie desfăşurată, conducerea, personalul societăţii, structura organizatorică, cu precizarea responsabilităţilor şi a limitelor de competenţă pentru personalul cu putere de decizie, lista persoanelor fizice şi juridice ale căror servicii intenţionează să le utilizeze (auditori, societăţi bancare, avocaţi, consultanţi de investiţii etc.), studiul pieţei şi al factorilor ce pot afecta fezabilitatea planului de afaceri, politica de investiţii şi planul de finanţare a afacerii incluzând perioada de recuperare a investiţiei.
În situaţia în care acţionarul persoană juridică este o societate deţinută public şi este cotată pe una dintre pieţele reglementate recunoscute de C.N.V.M., pentru îndeplinirea cerinţei de la lit. d), se va prezenta numai lista acţionarilor care au deţineri de cel puţin 5% la data depunerii cererii.
Pentru persoanele fizice şi juridice străine se vor prezenta copii legalizate în ţara de origine de pe documentele solicitate, însoţite de traducere legalizată în limba română.
2. Modul de soluţionare al cererii de autorizare
C. N.V.M. poate refuza acordarea autorizaţiei de înfiinţare a societăţii de brokeraj dacă, luând în considerare necesitatea asigurării unui management sigur şi prudent, nu consideră corespunzătoare calitatea acţionarilor/asociaţilor şi/sau a mărimii participărilor directe ori indirecte ale acestora.
Cererea de autorizare va fi respinsă dacă:
a) documentaţia prezentată este incompletă sau dacă nu este întocmită în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare;
b) documentaţia prezentată este insuficientă pentru a determina dacă: societatea de brokeraj va desfăşura activităţile propuse, în conformitate cu reglementările aplicabile; reputaţia, pregătirea şi experienţa profesională a conducătorilor societăţii şi calitatea acţionarilor semnificativi sunt corespunzătoare pentru realizarea obiectivelor propuse în planul de afaceri şi a activităţii de servicii de brokeraj propuse a fi desfăşurată;
c) conducătorii societăţii de brokeraj, administratorii, cenzorii interni/auditorii financiari şi acţionarii semnificativi nu au reputaţia necesară, calificarea şi experienţa profesională adecvate funcţiei lor;
d) calitatea fondurilor sau a acţionarilor semnificativi nu corespunde nevoii garantării unei gestiuni sănătoase şi prudente a societăţii de brokeraj.
Societatea de brokeraj are obligaţia să solicite C.N.V.M. autorizaţia de funcţionare, în termen de maximum 30 de zile de la eliberarea certificatului de înregistrare de la Oficiul registrului comerţului.
3. Documentaţia necesară autorizaţiei de funcţionare ca societate de brokeraj
Autorizaţia de funcţionare ca societate de brokeraj se acordă de către C.N.V.M. în baza unei cereri de autorizare, întocmită conform anexei nr. 1, care va fi însoţită de următoarele documente:
a) actul constitutiv în original sau în copie legalizată;
b) dovada vărsării capitalului social în contul deschis în acest scop la o societate bancară. Acest cont va fi blocat de societatea bancară până la prezentarea de către titularul acestuia a certificatului de înregistrare la Oficiul registrului comerţului.
c) încheierea judecătorului delegat pe lângă Oficiul registrului comerţului privind înmatricularea societăţii comerciale, în copie;
d) certificatul de înregistrare la Oficiul registrului comerţului, care cuprinde şi codul unic de înregistrare, în copie;
e) regulamentul de organizare şi funcţionare, regulamentul de ordine interioară, procedurile de lucru şi de supraveghere internă a societăţii de brokeraj, precum şi specimenele de semnătură pentru reprezentanţii societăţii de brokeraj în relaţia cu C.N.V.M.;
f) dovada deţinerii cu titlu legal a echipamentului tehnic necesar dotării minimale, care va fi folosit în scop unic pentru activitatea supusă autorizării, în copie legalizată;
g) dovada deţinerii cu titlu legal a software-ului de tranzacţionare, de “back office” şi de compensare, care va fi folosit în scop unic pentru activitatea supusă autorizării, în copie legalizată;
h) acordul societăţii de bursă privind operarea pe pieţele reglementate administrate de către aceasta, din care să rezulte că societatea de brokeraj deţine dreptul de tranzacţionare la bursa de mărfuri respectivă şi îndeplineşte condiţiile de operare la aceasta;
i) contractul de compensare-decontare, în copie, încheiat cu o casă de compensaţie care a obţinut autorizaţia de funcţionare din partea C.N.V.M. sau contractul încheiat cu un membru compensator general, în cazul în care se solicită autorizare pentru tranzacţionarea pe pieţele instrumentelor financiare derivate;
j) dovada constituirii fondului individual şi comun de garantare;
k) documentaţia necesară pentru autorizarea a cel puţin doi brokeri şi, respectiv, a cel puţin unui membru al compartimentului de control intern; (vezi art. 46, 47, 84 şi 85 din Regulamentul privind pieţele reglementate de mărfuri şi instrumente financiare derivate).
Eliberarea autorizaţiei de funcţionare se face cu condiţia dovezii achitării în contul C.N.V.M. a tarifului de autorizare.
MODIFICĂRI ALE AUTORIZAŢIEI
Societăţile de bursă, societăţile de brokeraj şi casele de compensaţie vor supune autorizării C.N.V.M., după caz, modificările privind:
a) majorarea/reducerea capitalului social;
b) structura acţionariatului/asociaţilor;
c) componenţa consiliului de administraţie şi cenzorii interni/auditorii financiari;
d) modificarea obiectului de activitate şi/sau schimbarea denumirii societăţii;
e) schimbarea sediului social şi/sau înfiinţarea ori desfiinţarea sediilor secundare;
f) componenţa consiliului bursei de mărfuri şi a conducerii executive a casei de compensaţie;
g) regulamentele societăţii de bursă, ale burselor de mărfuri şi ale caselor de compensaţie;
h) software-ul de tranzacţionare sau software-ul de compensare, după caz.
Cererea de autorizare a modificărilor, însoţite de documentele corespunzătoare, va fi înaintată C.N.V.M. în termen de 10 zile lucrătoare de la data luării acestor decizii.
Pentru obţinerea autorizaţiei prealabile de majorare/reducere a capitalului social ca urmare a operaţiunilor de fuziune/divizare, societăţile de bursă, societăţile de brokeraj sau casele de compensaţie vor depune la C.N.V.M. următoarea documentaţie:
a) cererea de autorizare a majorării/reducerii capitalului social în original, semnată de reprezentanţii legali ai societăţilor participante;
b) cererea de suspendare a autorizaţiei de funcţionare a societăţii absorbite/divizate;
c) hotărârile adunărilor generale extraordinare ale societăţilor participante;
d) proiectul de fuziune, respectiv de divizare, potrivit Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, şi dovada necontestării la Oficiul registrului comerţului a proiectului de fuziune/divizare;
e) proiectul actului adiţional modificator al actelor constitutive ale societăţilor participante;
f) bilanţurile contabile de fuziune sau, după caz, de divizare;
g) raportul administratorilor şi al cenzorilor/auditorilor financiari cu privire la fuziune/divizare;
h) orice alte informaţii pe care C.N.V.M. le poate solicita în vederea analizării documentaţiei.