Acordarea sprijinului financiar pentru promovarea produselor agricole din sectorul vegetal şi zootehnic, precum şi pentru asociaţiile profesionale din agricultură
Reglementările cu privire la acordarea sprijinului financiar şi condiţiile de eligibilitate pentru susţinerea promovării produselor agricole din sectorul vegetal şi zootehnic, precum şi pentru susţinerea participării şi organizării de expoziţii, târguri şi concursuri pentru asociaţiile profesionale din agricultură sunt cuprinse în cadrul anexei B la Ordinul nr. 850 din 28 decembrie 2006, publicat în Monitorul Oficial nr. 1.054 din 30 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Acordarea sprijinului financiar pentru promovarea produselor agricole din sectorul vegetal şi zootehnic, precum şi pentru asociaţiile profesionale din agricultură
BENEFICIARII SPRIJINULUI FINANCIAR
Beneficiarii formelor de sprijin financiar sunt organizaţiile profesionale şi/sau interprofesionale şi grupurile de producători, la nivel naţional, regional sau judeţean.
Se acordă sprijin financiar, o singură dată pe an, organizaţiilor profesionale şi/sau interprofesionale şi grupurilor de producători care îndeplinesc cumulativ următoarele cerinţe:
(a) să fie înregistrate în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare, cu prevederile Legii nr. 778/2001 privind organizaţiile interprofesionale pe produse agroalimentare, cu modificările ulterioare şi cu cele ale Legii patronatelor nr. 356/2001, cu modificările ulterioare;
(b) să fie recunoscute potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 37/2005 privind recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor şi organizaţiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole şi silvice, cu modificările şi completările ulterioare; Continue reading →