Ordinul Presedintelui ANAF nr.2047/2016 pentru aprobarea Procedurii de distribuire sau restituire în conturile, respectiv din conturile de venituri bugetare corespunzătoare a sumelor încasate în contul 50.86.09 „Disponibil din sume încasate reprezentând prejudiciul cauzat şi recuperat în condiţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005“ – MO nr. 0542 din 19 iulie 2016
În temeiul prevederilor art. 2 din Ordinul viceprim-ministrului, ministrului finanţelor publice, nr. 1.076/2012 privind încasarea sumelor reprezentând prejudiciul cauzat şi recuperat potrivit prevederilor art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, având în vedere prevederile art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite prezentul ordin.
Articolul 1
Se aprobă Procedura de distribuire sau restituire în conturile, respectiv din conturile de venituri bugetare corespunzătoare a sumelor încasate în contul 50.86.09 „Disponibil din sume încasate reprezentând prejudiciul cauzat şi recuperat în condiţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005“, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Direcţia generală de reglementare a colectării creanţelor bugetare, Direcţia generală de tehnologia informaţiei, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice şi unităţile fiscale subordonate acestora vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,
Eugen-Dragoş Doroş Bucureşti, 8 iulie 2016.
Nr. 2.047.
Continue reading