Tag Archives: Protectia muncii

Legea protecţiei muncii – Legea nr.90 din 1996 (R1)

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 1. – (1) Protecţia muncii constituie un ansamblu de activităţi instituţionalizate având ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea procesului de muncă, apărarea vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii salariaţilor şi a altor persoane participante la procesul de muncă.
(2) Normele de protecţie a muncii stabilite prin prezenta lege reprezintă un sistem unitar de măsuri şi reguli aplicabile tuturor participanţilor la procesul de muncă.Legea protecţiei muncii - Legea nr.90 din 1996 (R1)
(3) Activitatea de protecţie a muncii asigură aplicarea criteriilor ergonomice pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi pentru reducerea efortului fizic, precum şi măsuri adecvate pentru munca femeilor şi a tinerilor.
Art. 2. – (1) Prevederile prezentei legi se aplică tuturor persoanelor juridice şi fizice la care activitatea se desfăşoară cu personal angajat pe bază de contract individual de muncă sau în alte condiţii prevăzute de lege.
(2) În sensul prezentei legi, prin persoane juridice şi fizice se înţelege: agenţii economici din sectorul public, privat şi cooperatist, inclusiv cu capital străin, care desfăşoară activităţi pe teritoriul României; autorităţile şi instituţiile publice, precum şi agenţii economici români care efectuează lucrări cu personal român pe teritoriul altor ţări în baza unor convenţii internaţionale sau contracte bilaterale; asociaţiile, fundaţiile şi organizaţiile nonprofit, respectiv membrii asociaţiilor familiale constituite cu respectarea prevederilor legale, persoanele fizice autorizate să desfăşoare activităţi independente şi persoanele fizice care angajează personal prin încheierea unui contract individual de muncă sau prin încheierea unei convenţii civile de prestări de servicii, potrivit legii. Continue reading

Autorizarea functionarii din punct de vedere al protectiei muncii

Autorizarea funcţionarii persoanelor juridice şi fizice

din punct de vedere al protectiei muncii

Normele metodologice privind autorizarea funcţionării persoanelor juridice şi fizice din punct de vedere al protecţiei muncii, stabilesc procedura autorizării şi reautorizării funcţionării persoanelor juridice şi fizice din punct de vedere al protecţiei muncii.

Autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii reprezintă documentul care condiţionează funcţionarea persoanelor juridice şi fizice de respectarea legislaţiei de protecţie a muncii, în scopul prevenirii accidentelor de muncă şi bolilor profesionale.

DOCUMENTELE NECESARE PENTRU DOSAR

Autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii se eliberează de către inspectoratul teritorial de muncă organizat la nivelul fiecărui judeţ sau al municipiului Bucureşti, în a cărui rază teritorială se află sediul persoanei juridice, adresa persoanei fizice sau punctele de lucru unde se desfăşoară o activitate.

Pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii persoana juridică sau persoana fizică va depune la inspectoratul teritorial de muncă un dosar cuprinzând următoarele documente:

a) cerere de acordare a autorizaţiei de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii, în două exemplare semnate în original de conducătorul persoanei juridice sau de persoana fizică, conform modelului prezentat în anexa nr. 1 la Normele metodologice arătate mai sus;

b) copii de pe actele de înfiinţare;

c) declaraţia pe propria răspundere privind respectarea legislaţiei de protecţie a muncii, conform modelului prezentat în anexa nr. 2 la Normele metodologice arătate mai sus;

d) copii de pe certificatele de conformitate ale echipamentelor tehnice folosite în zone cu pericol de explozie (după caz);

e) dovada achitării tarifului pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii.

Tarifele pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii sunt stabilite prin ordin al ministrului muncii şi solidarităţii sociale.

TERMENE DE DEPUNERE A ACTELOR ŞI DE EXPERTIZARE A UNITĂŢII SOLICITANTE

În termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii de autorizare inspectoratul teritorial de muncă va proceda astfel:

a) va evalua conţinutul documentelor din dosarul solicitantului din punct de vedere al legislaţiei de protecţie a muncii;

b) va controla la sediul solicitantului, în situaţia în care acesta desfăşoară activităţi prevăzute în codul CAEN, asigurarea condiţiilor minime necesare în vederea prevenirii accidentelor de muncă şi bolilor profesionale;

c) va redacta procesul-verbal de control, propunând clar acordarea sau respingerea autorizării;

d) după caz, va elibera autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii, conform modelului prezentat în anexa nr. 3 la Normele metodologice arătate mai sus, sau va respinge cererea de autorizare şi va comunica în scris solicitantului decizia luată şi motivele pe care se întemeiază.

REVIZUIREA SAU RETRAGEREA AUTORIZAŢIEI

Conform art. 9 alin. (2) din Legea nr. 90/1996 privind protecţia muncii, republicată, persoana juridică sau fizică are obligaţia să confirme anual la inspectoratul teritorial de muncă faptul că se menţin condiţiile iniţiale pentru care s-a eliberat autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii.

La modificarea condiţiilor iniţiale persoana juridică sau fizică va solicita revizuirea autorizaţiei de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii.

Autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii se retrage de către inspectoratul teritorial de muncă în cazul în care se constată că nu sunt menţinute condiţiile iniţiale existente la data obţinerii acesteia, iar persoana juridică sau fizică nu a solicitat revizuirea autorizaţiei.

Retragerea autorizaţiei de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii se face pe baza unui proces-verbal întocmit de inspectoratul teritorial de muncă cu o motivaţie temeinică privind neconformităţile şi actele normative ale căror prevederi au fost încălcate. Un exemplar al procesului-verbal se transmite persoanei juridice sau fizice, iar o copie la Inspecţia Muncii.

__________

Pentru mai multe informaţii a se vedea Ordinul nr. 388/1996 şi Ordinul nr. 657/2001.

ATENŢIE! Prezenta procedură nu se aplică:

a) comercianţilor, persoanele fizice care exercită în mod obişnuit acte de comerţ, societăţile comerciale, regiile autonome şi organizaţiile cooperatiste, aşa cum sunt definiţi de art. 1 din O.U.G. nr. 76/2001;

b) unităţilor Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Ministerului Justiţiei – Direcţia Generală a Penitenciarelor, Ministerului Finanţelor Publice – Garda Financiară, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciului de Protecţie şi Pază.

Autorizarea functionarii persoanelor juridice si fizice din punct de vedere al protectiei muncii