Ministerul Educatiei recunoaste ca a gresit – Evaluarea Nationala este nelegala

Asa cum am aratat si in articolul precedent noi o sa contestam in justitie modul de organizare a Evaluarii Nationale pentru anul 2016 din doua considerente:

1. Pe forma: pe motiv ca Ministerul Educatiei a organizat aceasta Evaluare Nationala in baza unui act normativ abrogat, respectiv Ordinul nr. 4.801 din 31 august 2010, Ordin ce fusese emis in aplicarea Legii nr.84/1995. Intrucat Legea nr.84/1995 a fost abrogata conform prevederilor art.361 din Legea nr.1/2011, automat si Ordinul se abroga pe motiv ca actul subsecvent urmeaza calea actului initial, iar potrivit dispozitiilor art.4 si art.77 din Legea nr.24/2000 privind tehnica legislativa acest document nu mai producea efecte.
Mai mult decat atat, conform prevederilor Legii nr.1/2011 Ministerul Educatiei era obligat sa adopte noi norme metodologice in termen de 8 luni de zile de la data intrarii in vigoare a noii Legi, obligatie care nu a fost satisfacuta.

2. Pe fondul cauzei: Sistemul de solutionare a contestatiilor prevazut de catre Metodologia adoptata conform OMECS 4801/2010 este unul discriminatoriu, si care nu confera elevului dreptul la un recurs efectiv, sens in care sunt incalcate dispozitiile O.G. nr.137/2000 si prevederile art.13 din Conventia CEDO. Pe scurt, desi elevul nu poarta vreo vina pentru faptul ca profesorul care ii noteaza gresit lucrarea, elevul suporta consecintele in sensul ca nu primeste nota meritata, daca la contestatie nu castiga mai mult de 50 de sutimi. In practica acest lucru inseama o depunctare, nemeritata, care poate sa conduca la o scadere si cu 300 de pozitii in lista intocmita de catre Minister, in urma careia se ocupa locul in licee.

Ministerul Educatiei recunoaste ca a gresit - Evaluarea Nationala este nelegala

Ministerul Educatiei recunoaste ca a gresit – Evaluarea Nationala este nelegala!

Raportat la sustinerile Ministerului Educatiei potrivit cu care a avut “nenumarate” litigii izvorate din aplicarea acestui act normativ, si ca le-ar fi castigat, va informam ca noi nu avem cunostinta despre aceste litigii si ca Ministerul nu face dovada ca ar avea vreo legatura cu speta noastra, neindicand vreun numar de dosar aflat pe rolul vreunei instante de judecata.

Nu in ultimul rand doresc sa evidentiez faptul ca atat fostul Ministru, domnul Sorin Campeanu,  cat si actualul Ministru, domnul Mircea Dumitru, recunosc in mod public faptul ca exista o eroare cu privire la aceasta metodologie de evaluare a elevilor. Acestia arata ca nu se cunosc criteriile care au stat la baza adoptarii Metodologiei de evaluare raportat la modalitatea de acordare a celor 50 de sutimi.

Cotidianul central Evenimentul Zilei a facut diligente in vederea obtinerii unor puncte de vedere documentate, dar Ministerul Educatiei a evitat sa precizeze care au fost motivele pentru care nu a adoptat noi Metologii conform Legii nr.1/2011, adica a incalcat legea, si aplica in continuare o Metodologie abrogata si discriminatorie.

Problematica a fost prezentata pe larg in ziarul tiparit astazi 19.07.2016 in cotidianul central Evenimentul Zilei, ocazie cu care multumim echipei de redactie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.