CODUL DE PROCEDURA PENALA din 1 iulie 2010 (Legea nr. 135)

EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 15 iulie 2010
Data intrarii in vigoare: 18 Iulie 2011
Parlamentul României adoptã prezenta lege.

PARTEA GENERALA

TITLUL I

Principiile si limitele aplicãrii legii procesuale penale

ART. 1
Normele de procedurã penalã si scopul acestora
(1) Normele de procedurã penalã reglementeazã desfãsurarea procesului penal si a altor proceduri judiciare în legãturã cu o cauzã penalã.
(2) Normele de procedurã penalã urmãresc asigurarea exercitãrii eficiente a atributiilor organelor judiciare cu garantarea drepturilor pãrtilor si a celorlalti participanti în procesul penal astfel încât sã fie respectate prevederile Constitutiei, ale tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, ale celorlalte reglementãri ale Uniunii Europene în materie procesual penalã, precum si ale pactelor si tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
ART. 2
Legalitatea procesului penal
Procesul penal se desfãsoarã potrivit dispozitiilor prevãzute de lege.
ART. 3
Separarea functiilor judiciare
(1) În procesul penal se exercitã urmãtoarele functii judiciare:
a) functia de urmãrire penalã;
b) functia de dispozitie asupra drepturilor si libertãtilor fundamentale ale persoanei în faza de urmãrire penalã;
c) functia de verificare a legalitãtii trimiterii sau netrimiterii în judecatã;
d) functia de judecatã.
(2) Functiile judiciare se exercitã din oficiu, în afarã de cazul când, prin lege, se dispune altfel.
(3) În desfãsurarea aceluiasi proces penal, exercitarea unei functii judiciare este incompatibilã cu exercitarea unei alte functii judiciare, cu exceptia celei prevãzute la alin. (1) lit. b), care este compatibilã cu functia de verificare a legalitãtii trimiterii sau netrimiterii în judecatã.
(4) În exercitarea functiei de urmãrire penalã, procurorul si organele de cercetare penalã strâng probele necesare pentru a se constata dacã existã sau nu temeiuri de trimitere în judecatã.
(5) Asupra actelor si mãsurilor din cadrul urmãririi penale, care restrâng drepturile si libertãtile fundamentale ale persoanei, dispune judecãtorul desemnat cu atributii în acest sens, cu exceptia cazurilor prevãzute de lege.
(6) Asupra legalitãtii actului de trimitere în judecatã si probelor pe care se bazeazã acesta, precum si a legalitãtii solutiilor de netrimitere în judecatã se pronuntã judecãtorul de camerã preliminarã, în conditiile legii.
(7) Judecata se realizeazã de cãtre instantã, în complete legal constituite.
ART. 4
Prezumtia de nevinovãtie
(1) Orice persoanã este consideratã nevinovatã pânã la stabilirea vinovãtiei sale printr-o hotãrâre penalã definitivã.
(2) Dupã administrarea întregului probatoriu, orice îndoialã în formarea convingerii organelor judiciare se interpreteazã în favoarea suspectului sau inculpatului.
ART. 5
Aflarea adevãrului
(1) Organele judiciare au obligatia de a asigura, pe bazã de probe, aflarea adevãrului cu privire la faptele si împrejurãrile cauzei, precum si cu privire la persoana suspectului sau inculpatului.
(2) Organele de urmãrire penalã au obligatia de a strânge si de a administra probe atât în favoarea, cât si în defavoarea suspectului sau inculpatului. Respingerea sau neconsemnarea cu rea-credintã a probelor propuse în favoarea suspectului sau inculpatului se sanctioneazã conform dispozitiilor prezentului cod.
ART. 6
Ne bis in idem
Nicio persoanã nu poate fi urmãritã sau judecatã pentru sãvârsirea unei infractiuni atunci când fatã de acea persoanã s-a pronuntat anterior o hotãrâre penalã definitivã cu privire la aceeasi faptã, chiar si sub altã încadrare juridicã.
ART. 7
Obligativitatea punerii în miscare si a exercitãrii actiunii penale
(1) Procurorul este obligat sã punã în miscare si sã exercite actiunea penalã din oficiu atunci când existã probe din care rezultã sãvârsirea unei infractiuni si nu existã vreo cauzã legalã de împiedicare, alta decât cele prevãzute la alin. (2) si (3).
(2) În cazurile si în conditiile prevãzute expres de lege, procurorul poate renunta la exercitarea actiunii penale dacã, în raport cu elementele concrete ale cauzei, nu existã un interes public în realizarea obiectului acesteia.
(3) În cazurile prevãzute expres de lege, procurorul pune în miscare si exercitã actiunea penalã dupã introducerea plângerii prealabile a persoanei vãtãmate sau dupã obtinerea autorizãrii ori sesizãrii organului competent sau dupã îndeplinirea unei alte conditii prevãzutã de lege.
ART. 8
Caracterul echitabil si termenul rezonabil al procesului penal
Organele judiciare au obligatia de a desfãsura urmãrirea penalã si judecata cu respectarea garantiilor procesuale si a drepturilor pãrtilor si ale subiectilor procesuali, astfel încât sã fie constatate la timp si în mod complet faptele care constituie infractiuni, nicio persoanã nevinovatã sã nu fie trasã la rãspundere penalã, iar orice persoanã care a sãvârsit o infractiune sã fie pedepsitã potrivit legii, într-un termen rezonabil.
ART. 9
Dreptul la libertate si sigurantã
(1) În cursul procesului penal este garantat dreptul oricãrei persoane la libertate si sigurantã.
(2) Orice mãsurã privativã sau restrictivã de libertate se dispune în mod exceptional si doar în cazurile si în conditiile prevãzute de lege.
(3) Orice persoanã arestatã are dreptul de a fi informatã în cel mai scurt timp si într-o limbã pe care o întelege asupra motivelor arestãrii sale si are dreptul de a formula contestatie împotriva dispunerii mãsurii.
(4) Atunci când se constatã cã o mãsurã privativã sau restrictivã de libertate a fost dispusã în mod nelegal, organele judiciare competente au obligatia de a dispune revocarea mãsurii si, dupã caz, punerea în libertate a celui retinut sau arestat.
(5) Orice persoanã fatã de care s-a dispus în mod nelegal, în cursul procesului penal, o mãsurã privativã de libertate are dreptul la repararea pagubei suferite, în conditiile prevãzute de lege.
ART. 10
Dreptul la apãrare
(1) Pãrtile si subiectii procesuali principali au dreptul de a se apãra ei însisi sau de a fi asistati de avocat.
(2) Pãrtile, subiectii procesuali principali si avocatul au dreptul sã beneficieze de timpul si înlesnirile necesare pregãtirii apãrãrii.
(3) Suspectul are dreptul de a fi informat, înainte de a fi ascultat, despre fapta pentru care este cercetat si încadrarea juridicã a acesteia. Inculpatul are dreptul de a fi informat de îndatã despre fapta pentru care s-a pus în miscare actiunea penalã împotriva lui si încadrarea juridicã a acesteia.
(4) Înainte de a fi ascultati, suspectului si inculpatului trebuie sã li se punã în vedere cã au dreptul de a nu face nicio declaratie.
(5) Organele judiciare au obligatia de a asigura exercitarea deplinã si efectivã a dreptului la apãrare de cãtre pãrti si subiectii procesuali principali în tot cursul procesului penal.
(6) Dreptul la apãrare trebuie exercitat cu bunã-credintã, potrivit scopului pentru care a fost recunoscut de lege.
ART. 11
Respectarea demnitãtii umane si a vietii private
(1) Orice persoanã care se aflã în curs de urmãrire penalã sau de judecatã trebuie tratatã cu respectarea demnitãtii umane.
(2) Respectarea vietii private, a inviolabilitãtii domiciliului si a secretului corespondentei sunt garantate. Restrângerea exercitãrii acestor drepturi nu este admisã decât în conditiile legii si dacã aceasta este necesarã într-o societate democraticã.
ART. 12
Limba oficialã si dreptul la interpret
(1) Limba oficialã în procesul penal este limba românã.
(2) Cetãtenii români apartinând minoritãtilor nationale au dreptul sã se exprime în limba maternã în fata instantelor de judecatã, actele procedurale întocmindu-se în limba românã.
(3) Pãrtilor si subiectilor procesuali care nu vorbesc sau nu înteleg limba românã ori nu se pot exprima li se asigurã, în mod gratuit, posibilitatea de a lua cunostintã de piesele dosarului, de a vorbi, precum si de a pune concluzii în instantã, prin interpret.
(4) În cadrul procedurilor judiciare se folosesc interpreti autorizati, potrivit legii. Sunt inclusi în categoria interpretilor si traducãtorii autorizati, potrivit legii.
ART. 13
Aplicarea legii procesuale penale în timp si spatiu
(1) Legea procesualã penalã se aplicã în procesul penal actelor efectuate si mãsurilor dispuse, de la intrarea ei în vigoare si pânã în momentul iesirii din vigoare, cu exceptia situatiilor prevãzute în dispozitiile tranzitorii.
(2) Legea procesualã penalã românã se aplicã actelor efectuate si mãsurilor dispuse pe teritoriul României, cu exceptiile prevãzute de lege.

TITLUL II
Actiunea penalã si actiunea civilã în procesul penal

CAP. I
Actiunea penalã

ART. 14
Obiectul si exercitarea actiunii penale
(1) Actiunea penalã are ca obiect tragerea la rãspundere penalã a persoanelor care au sãvârsit infractiuni.
(2) Actiunea penalã se pune în miscare prin actul de inculpare prevãzut de lege.
(3) Actiunea penalã se poate exercita în tot cursul procesului penal, în conditiile legii.
ART. 15
Conditiile de punere în miscare sau de exercitare a actiunii penale
Actiunea penalã se pune în miscare si se exercitã când existã probe din care rezultã presupunerea rezonabilã cã o persoanã a sãvârsit o infractiune si nu existã cazuri care împiedicã punerea în miscare sau exercitarea acesteia.
ART. 16
Cazurile care împiedicã punerea în miscare si exercitarea actiunii penale
(1) Actiunea penalã nu poate fi pusã în miscare, iar când a fost pusã în miscare nu mai poate fi exercitatã dacã:
a) fapta nu existã;
b) fapta nu este prevãzutã de legea penalã ori nu a fost sãvârsitã cu vinovãtia prevãzutã de lege;
c) nu existã probe cã o persoanã a sãvârsit infractiunea;
d) existã o cauzã justificativã sau de neimputabilitate;
e) lipseste plângerea prealabilã, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altã conditie prevãzutã de lege, necesarã pentru punerea în miscare a actiunii penale;
f) a intervenit amnistia sau prescriptia, decesul suspectului ori al inculpatului persoanã fizicã sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoanã juridicã;
g) a fost retrasã plângerea prealabilã, în cazul infractiunilor pentru care retragerea acesteia înlãturã rãspunderea penalã, a intervenit împãcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în conditiile legii;
h) existã o cauzã de nepedepsire prevãzutã de lege;
i) existã autoritate de lucru judecat;
j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.
(2) În cazurile prevãzute la alin. (1) lit. e) si j), actiunea penalã poate fi pusã în miscare ulterior, în conditiile prevãzute de lege.
ART. 17
Stingerea actiunii penale
(1) În cursul urmãririi penale actiunea penalã se stinge prin clasare sau prin renuntare la urmãrirea penalã, în conditiile prevãzute de lege.
(2) În cursul judecãtii actiunea penalã se stinge prin rãmânerea definitivã a unei hotãrâri judecãtoresti.
ART. 18
Continuarea procesului penal la cererea suspectului sau inculpatului
În caz de amnistie, de prescriptie, de retragere a plângerii prealabile, de existentã a unei cauze de nepedepsire sau de neimputabilitate ori în cazul renuntãrii la urmãrirea penalã, suspectul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal.

CAP. II
Actiunea civilã

ART. 19
Obiectul si exercitarea actiunii civile
(1) Actiunea civilã exercitatã în cadrul procesului penal are ca obiect repararea prejudiciului material sau moral produs prin sãvârsirea infractiunii.
(2) Actiunea civilã se exercitã de persoana vãtãmatã sau de succesorii acesteia, care se constituie parte civilã împotriva inculpatului si, dupã caz, a pãrtii responsabile civilmente.
(3) Când persoana vãtãmatã este lipsitã de capacitate de exercitiu sau are capacitate de exercitiu restrânsã, actiunea civilã se exercitã în numele acesteia de procuror, în conditiile art. 20 alin. (1) si (2). Reprezentantul legal al persoanei vãtãmate lipsite de capacitate de exercitiu are dreptul de a exercita actiunea civilã în numele acesteia.
(4) Actiunea civilã se solutioneazã în cadrul procesului penal, dacã prin aceasta nu se depãseste durata rezonabilã a procesului.
(5) Repararea prejudiciului material si moral se face potrivit dispozitiilor legii civile.
ART. 20
Constituirea ca parte civilã
(1) Constituirea ca parte civilã se poate face pânã la începerea cercetãrii judecãtoresti. Organele judiciare au obligatia de a aduce la cunostinta persoanei vãtãmate acest drept.
(2) Constituirea ca parte civilã se face în scris sau oral, cu indicarea naturii si a întinderii pretentiilor, a motivelor si a probelor pe care acestea se întemeiazã.
(3) În cazul în care constituirea ca parte civilã se face oral, organele judiciare au obligatia de a consemna aceasta într-un proces-verbal sau, dupã caz, în încheiere.
(4) În cazul nerespectãrii vreuneia dintre conditiile prevãzute la alin. (1) si (2), persoana vãtãmatã sau succesorii acesteia nu se mai pot constitui parte civilã în cadrul procesului penal, putând introduce actiunea la instanta civilã.
(5) Pânã la terminarea cercetãrii judecãtoresti, partea civilã poate:
a) îndrepta erorile materiale din cuprinsul cererii de constituire ca parte civilã;
b) mãri sau micsora întinderea pretentiilor;
c) solicita repararea prejudiciului material prin plata unei despãgubiri bãnesti, dacã repararea în naturã nu mai este posibilã.
(6) În cazul în care un numãr mare de persoane care nu au interese contrarii s-au constituit parte civilã, acestea pot desemna o persoanã care sã le reprezinte interesele în cadrul procesului penal. În cazul în care pãrtile civile nu si-au desemnat un reprezentant, pentru buna desfãsurare a procesului penal, desemnarea poate fi dispusã din oficiu de cãtre organul judiciar.
(7) Dacã dreptul la repararea prejudiciului a fost transmis pe cale conventionalã unei alte persoane, aceasta nu poate exercita actiunea civilã în cadrul procesului penal. Dacã transmiterea acestui drept are loc dupã constituirea ca parte civilã, actiunea civilã se disjunge.
(8) Actiunea civilã care are ca obiect tragerea la rãspundere civilã a inculpatului si pãrtii responsabile civilmente, exercitatã la instanta penalã sau la instanta civilã, este scutitã de taxã de timbru.
ART. 21
Introducerea în procesul penal a pãrtii responsabile civilmente
(1) Introducerea în procesul penal a pãrtii responsabile civilmente poate avea loc, la cererea pãrtii civile sau a inculpatului, în termenul prevãzut la art. 20 alin. (1).
(2) Atunci când exercitã actiunea civilã, procurorul este obligat sã cearã introducerea în procesul penal a pãrtii responsabile civilmente, în conditiile alin. (1).
(3) Partea responsabilã civilmente poate interveni în procesul penal pânã la începerea dezbaterilor la prima instantã de judecatã, luând procedura din stadiul în care se aflã în momentul interventiei.
(4) Partea responsabilã civilmente are, în ceea ce priveste actiunea civilã, toate drepturile pe care legea le prevede pentru inculpat.
ART. 22
Renuntarea la pretentiile civile
(1) Partea civilã poate renunta, în tot sau în parte, la pretentiile civile formulate, pânã la terminarea dezbaterilor în apel.
(2) Renuntarea se poate face fie prin cerere scrisã, fie oral în sedinta de judecatã.
(3) Partea civilã nu poate reveni asupra renuntãrii si nu poate introduce actiune la instanta civilã pentru aceleasi pretentii.
ART. 23
Tranzactia, medierea si recunoasterea pretentiilor civile
(1) În cursul procesului penal, cu privire la pretentiile civile, inculpatul, partea civilã si partea responsabilã civilmente pot încheia o tranzactie sau un acord de mediere, potrivit legii.
(2) Inculpatul, cu acordul pãrtii responsabile civilmente, poate recunoaste, în tot sau în parte, pretentiile pãrtii civile.
(3) În cazul recunoasterii pretentiilor civile, instanta obligã la despãgubiri în mãsura recunoasterii. Cu privire la pretentiile civile nerecunoscute pot fi administrate probe.
ART. 24
Exercitarea actiunii civile de cãtre sau fatã de succesori
(1) Actiunea civilã rãmâne în competenta instantei penale în caz de deces, reorganizare, desfiintare sau dizolvare a pãrtii civile, dacã mostenitorii sau, dupã caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii acesteia îsi exprimã optiunea de a continua exercitarea actiunii civile, în termen de cel mult douã luni de la data decesului sau a reorganizãrii, desfiintãrii ori dizolvãrii.
(2) În caz de deces, reorganizare, desfiintare sau dizolvare a pãrtii responsabile civilmente, actiunea civilã rãmâne în competenta instantei penale dacã partea civilã indicã mostenitorii sau, dupã caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii acestora, în termen de cel mult douã luni de la data la care a luat cunostintã de împrejurarea respectivã.
(3) În cazurile prevãzute la alin. (1) si (2), dacã se depãseste durata rezonabilã a procesului, instanta poate dispune disjungerea actiunii civile si trimiterea actiunii la instanta civilã competentã.
ART. 25
Rezolvarea actiunii civile în procesul penal
(1) În caz de condamnare, instanta se pronuntã prin aceeasi hotãrâre si asupra actiunii civile.
(2) Când actiunea civilã are ca obiect repararea prejudiciului material prin restituirea lucrului, iar aceasta este posibilã, instanta dispune ca lucrul sã fie restituit pãrtii civile.
(3) Instanta, chiar dacã nu existã constituire de parte civilã, se pronuntã cu privire la desfiintarea totalã sau partialã a unui înscris sau la restabilirea situatiei anterioare sãvârsirii infractiunii.
(4) Când prin desfiintarea înscrisului sau prin restabilirea situatiei anterioare pot fi afectate drepturile tertilor, instanta disjunge actiunea si o trimite la instanta civilã.
(5) În caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f), i) si j), instanta lasã nesolutionatã actiunea civilã.
ART. 26
Disjungerea actiunii civile
(1) Instanta poate dispune disjungerea actiunii civile si trimiterea ei la instanta competentã potrivit legii civile, când solutionarea actiunii civile în procesul penal determinã depãsirea termenului rezonabil al procesului penal.
(2) Disjungerea se dispune de cãtre instantã din oficiu ori la cererea procurorului sau a pãrtilor.
(3) Probele administrate în fata instantei penale pânã la disjungere pot fi folosite în fata instantei civile, în afarã de cazul când instanta civilã apreciazã cã este necesarã refacerea lor.
(4) Instanta dispune disjungerea actiunii civile si trimiterea ei la instanta competentã potrivit legii civile si în cazul admiterii acordului de recunoastere a vinovãtiei în conditiile art. 486.
(5) Încheierea prin care se disjunge actiunea civilã este definitivã.
ART. 27
Cazurile de solutionare a actiunii civile la instanta civilã
(1) Dacã nu s-au constituit parte civilã în procesul penal, persoana vãtãmatã sau succesorii acesteia pot introduce la instanta civilã actiune pentru repararea prejudiciului cauzat prin infractiune.
(2) Persoana vãtãmatã sau succesorii acesteia, care s-au constituit parte civilã în procesul penal, pot introduce actiune la instanta civilã dacã, prin hotãrâre definitivã, instanta penalã a lãsat nesolutionatã actiunea civilã.
(3) Persoana vãtãmatã sau succesorii acesteia care s-au constituit parte civilã în procesul penal pot sã introducã actiune în fata instantei civile dacã procesul penal a fost suspendat. În caz de reluare a procesului penal, actiunea introdusã la instanta civilã se suspendã în conditiile prevãzute la alin. (7).
(4) Persoana vãtãmatã sau succesorii acesteia, care au pornit actiunea în fata instantei civile, pot sã pãrãseascã aceastã instantã si sã se adreseze organului de urmãrire penalã, judecãtorului ori instantei, dacã punerea în miscare a actiunii penale a avut loc ulterior sau procesul penal a fost reluat dupã suspendare. Pãrãsirea instantei civile nu poate avea loc dacã aceasta a pronuntat o hotãrâre, chiar nedefinitivã.
(5) În cazul în care actiunea civilã a fost exercitatã de procuror, dacã se constatã din probe noi cã prejudiciul nu a fost integral acoperit prin hotãrârea definitivã a instantei penale, diferenta poate fi cerutã pe calea unei actiuni la instanta civilã.
(6) Persoana vãtãmatã sau succesorii acesteia pot introduce actiune la instanta civilã, pentru repararea prejudiciului nãscut ori descoperit dupã constituirea ca parte civilã.
(7) În cazul prevãzut la alin. (1), precum si în cazul actiunii civile disjunse, judecata în fata instantei civile se suspendã dupã punerea în miscare a actiunii penale si pânã la rezolvarea în primã instantã a cauzei penale, dar nu mai mult de un an.
ART. 28
Autoritatea hotãrârii penale în procesul civil si efectele hotãrârii civile în procesul penal
(1) Hotãrârea definitivã a instantei penale are autoritate de lucru judecat în fata instantei civile care judecã actiunea civilã, cu privire la existenta faptei si a persoanei care a sãvârsit-o. Instanta civilã nu este legatã de hotãrârea definitivã de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveste existenta prejudiciului ori a vinovãtiei autorului faptei ilicite.
(2) Hotãrârea definitivã a instantei civile prin care a fost solutionatã actiunea civilã nu are autoritate de lucru judecat în fata organelor judiciare penale cu privire la existenta faptei penale, a persoanei care a sãvârsit-o si a vinovãtiei acesteia.

TITLUL III
Participantii în procesul penal

CAP. I
Dispozitii generale

ART. 29
Participantii în procesul penal
Participantii în procesul penal sunt: organele judiciare, avocatul, pãrtile, subiectii procesuali principali, precum si alti subiecti procesuali.
ART. 30
Organele judiciare
Organele specializate ale statului care realizeazã activitatea judiciarã sunt:
a) organele de cercetare penalã;
b) procurorul;
c) judecãtorul de drepturi si libertãti;
d) judecãtorul de camerã preliminarã;
e) instantele judecãtoresti.
ART. 31
Avocatul
Avocatul asistã sau reprezintã pãrtile ori subiectii procesuali principali, în conditiile legii. Cu încuviintarea organului judiciar, avocatul poate asista si alti subiecti procesuali.
ART. 32
Pãrtile
(1) Pãrtile sunt subiectii procesuali care exercitã sau împotriva cãrora se exercitã o actiune judiciarã.
(2) Pãrtile din procesul penal sunt inculpatul, partea civilã si partea responsabilã civilmente.
ART. 33
Subiectii procesuali principali
(1) Subiectii procesuali principali sunt suspectul si persoana vãtãmatã.
(2) Subiectii procesuali principali au aceleasi drepturi si obligatii ca si pãrtile, cu exceptia celor pe care legea le acordã numai acestora.
ART. 34
Alti subiecti procesuali
În afara participantilor prevãzuti la art. 33, sunt subiecti procesuali: martorul, expertul, interpretul, agentul procedural, organele speciale de constatare, precum si orice alte persoane sau organe prevãzute de lege având anumite drepturi, obligatii sau atributii în procedurile judiciare penale.

CAP. II
Competenta organelor judiciare

SECTIUNEA 1
Competenta functionalã, dupã materie si dupã calitatea persoanei a instantelor judecãtoresti

ART. 35
Competenta judecãtoriei
(1) Judecãtoria judecã în primã instantã toate infractiunile, cu exceptia celor date prin lege în competenta altor instante.
(2) Judecãtoria solutioneazã si alte cauze anume prevãzute de lege.
ART. 36
Competenta tribunalului
(1) Tribunalul judecã în primã instantã:
a) infractiunile prevãzute de Codul penal la art. 188, 189, 210, 211, 254, 263, 282, 289-294, 303, 304, 306, 307, 309, 345, 346, 354 si 360-367;
b) infractiunile sãvârsite cu intentie, care au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei;
c) infractiunile cu privire la care urmãrirea penalã a fost efectuatã de cãtre Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizatã si Terorism sau Directia Nationalã Anticoruptie, dacã nu sunt date prin lege în competenta altor instante ierarhic superioare;
d) alte infractiuni date prin lege în competenta sa.
(2) Tribunalul solutioneazã conflictele de competentã ivite între judecãtoriile din circumscriptia sa, precum si contestatiile formulate împotriva hotãrârilor pronuntate de judecãtorie în cazurile prevãzute de lege.
(3) Tribunalul solutioneazã si alte cauze anume prevãzute de lege.
ART. 37
Competenta tribunalului militar
(1) Tribunalul militar judecã în primã instantã toate infractiunile comise de militari pânã la gradul de colonel inclusiv, cu exceptia celor date prin lege în competenta altor instante.
(2) Tribunalul militar solutioneazã si alte cauze anume prevãzute de lege.
ART. 38
Competenta curtii de apel
(1) Curtea de apel judecã în primã instantã:
a) infractiunile prevãzute de Codul penal la art. 394-397, 399-412 si 438-445;
b) infractiunile privind securitatea nationalã a României, prevãzute în legi speciale;
c) infractiunile sãvârsite de judecãtorii de la judecãtorii, tribunale si de procurorii de la parchetele care functioneazã pe lângã aceste instante;
d) infractiunile sãvârsite în legãturã cu atributiile de serviciu de avocati, notari publici, executori judecãtoresti, precum si auditori publici externi.
(2) Curtea de apel judecã apelurile împotriva hotãrârilor penale pronuntate în primã instantã de judecãtorii si de tribunale.
(3) Curtea de apel solutioneazã conflictele de competentã ivite între instantele din circumscriptia sa, altele decât cele prevãzute la art. 36 alin. (2), precum si contestatiile formulate împotriva hotãrârilor pronuntate de tribunale în cazurile prevãzute de lege.
(4) Curtea de apel solutioneazã si alte cauze anume prevãzute de lege.
ART. 39
Competenta curtii militare de apel
(1) Curtea militarã de apel judecã în primã instantã:
a) infractiunile prevãzute de Codul penal la art. 394-397, 399-412 si 438-445, sãvârsite de militari;
b) infractiunile privind securitatea nationalã a României, prevãzute în legi speciale, sãvârsite de militari;
c) infractiunile sãvârsite de judecãtorii tribunalelor militare si de procurorii militari de la parchetele militare care functioneazã pe lângã aceste instante.
(2) Curtea militarã de apel judecã apelurile împotriva hotãrârilor penale pronuntate de tribunalele militare.
(3) Curtea militarã de apel solutioneazã conflictele de competentã ivite între tribunalele militare din circumscriptia sa, precum si contestatiile formulate împotriva hotãrârilor pronuntate de acestea în cazurile prevãzute de lege.
(4) Curtea militarã de apel solutioneazã si alte cauze anume prevãzute de lege.
ART. 40
Competenta Înaltei Curti de Casatie si Justitie
(1) Înalta Curte de Casatie si Justitie judecã în primã instantã infractiunile sãvârsite de Presedintele României, senatori si deputati, de membrii Guvernului ori de persoanele asimilate acestora, de judecãtorii care îsi desfãsoarã activitatea în cadrul instantelor internationale, de europarlamentari, de judecãtorii si magistratii-asistenti de la Curtea Constitutionalã, de judecãtorii si magistratii-asistenti de la Înalta Curte de Casatie si Justitie, de judecãtorii de la curtile de apel si curtea militarã de apel, de procurorii de la parchetele de pe lângã aceste instante, de maresali, amirali, generali, precum si de persoanele care au gradul profesional asimilat generalilor si maresalilor.
(2) Înalta Curte de Casatie si Justitie judecã apelurile împotriva hotãrârilor penale pronuntate în primã instantã de curtile de apel, de curtile militare de apel si de Sectia penalã a Înaltei Curti de Casatie si Justitie.
(3) Înalta Curte de Casatie si Justitie judecã recursurile în casatie împotriva hotãrârilor penale definitive, precum si recursurile în interesul legii.
(4) Înalta Curte de Casatie si Justitie solutioneazã conflictele de competentã în cazurile în care este instanta superioarã comunã instantelor aflate în conflict, cazurile în care cursul justitiei este întrerupt, cererile de strãmutare, precum si contestatiile formulate împotriva hotãrârilor pronuntate de curtile de apel în cazurile prevãzute de lege.
(5) Înalta Curte de Casatie si Justitie solutioneazã si alte cauze anume prevãzute de lege.

SECTIUNEA a 2-a
Competenta teritorialã a instantelor judecãtoresti

ART. 41
Competenta pentru infractiunile sãvârsite pe teritoriul României
(1) Competenta dupã teritoriu este determinatã, în ordine, de:
a) locul sãvârsirii infractiunii;
b) locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul;
c) locuinta suspectului sau inculpatului persoanã fizicã ori, dupã caz, sediul inculpatului persoanã juridicã, la momentul la care a sãvârsit fapta;
d) locuinta sau, dupã caz, sediul persoanei vãtãmate.
(2) Prin locul sãvârsirii infractiunii se întelege locul unde s-a desfãsurat activitatea infractionalã, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia.
(3) În cazul în care, potrivit alin. (2), o infractiune a fost sãvârsitã în circumscriptia mai multor instante, oricare dintre acestea este competentã sã o judece.
(4) Când niciunul dintre locurile prevãzute la alin. (1) nu este cunoscut sau când sunt sesizate succesiv douã sau mai multe instante dintre cele prevãzute la alin. (1), competenta revine instantei mai întâi sesizate.
(5) Ordinea de prioritate prevãzutã la alin. (1) se aplicã în cazul în care douã sau mai multe instante sunt sesizate simultan ori urmãrirea penalã s-a efectuat cu nerespectarea acestei ordini.
(6) Infractiunea sãvârsitã pe o navã sub pavilion românesc este de competenta instantei în a cãrei circumscriptie se aflã primul port român în care ancoreazã nava, în afarã de cazul în care prin lege se dispune altfel.
(7) Infractiunea sãvârsitã pe o aeronavã înmatriculatã în România este de competenta instantei în a cãrei circumscriptie se aflã primul loc de aterizare pe teritoriul român.
(8) Dacã nava nu ancoreazã într-un port român sau dacã aeronava nu aterizeazã pe teritoriul român, iar competenta nu se poate determina potrivit alin. (1), competenta este cea prevãzutã la alin. (4).
ART. 42
Competenta pentru infractiunile sãvârsite în afara teritoriului României
(1) Infractiunile sãvârsite în afara teritoriului României se judecã de cãtre instantele în a cãror circumscriptie se aflã locuinta suspectului sau inculpatului persoanã fizicã ori, dupã caz, sediul inculpatului persoanã juridicã.
(2) Dacã inculpatul nu locuieste sau, dupã caz, nu are sediul în România, iar infractiunea este de competenta judecãtoriei, aceasta se judecã de Judecãtoria Sectorului 2 Bucuresti, iar în celelalte cazuri, de instanta competentã dupã materie ori dupã calitatea persoanei din municipiul Bucuresti, în afarã de cazul când prin lege se dispune altfel.
(3) Infractiunea sãvârsitã pe o navã este de competenta instantei în a cãrei circumscriptie se aflã primul port român în care ancoreazã nava, în afarã de cazul în care prin lege se dispune altfel.
(4) Infractiunea sãvârsitã pe o aeronavã este de competenta instantei în a cãrei circumscriptie se aflã primul loc de aterizare pe teritoriul român.
(5) Dacã nava nu ancoreazã într-un port român sau dacã aeronava nu aterizeazã pe teritoriul român, competenta este cea prevãzutã la alin. (1) si (2), în afarã de cazul în care prin lege se dispune altfel.

SECTIUNEA a 3-a
Dispozitii speciale privind competenta instantelor judecãtoresti

ART. 43
Reunirea cauzelor
(1) Instanta dispune reunirea cauzelor în cazul infractiunii continuate, al concursului formal de infractiuni sau în orice alte cazuri când douã sau mai multe acte materiale alcãtuiesc o singurã infractiune.
(2) Instanta poate dispune reunirea cauzelor, dacã prin aceasta nu se întârzie judecata, în urmãtoarele situatii:
a) când douã sau mai multe infractiuni au fost sãvârsite de aceeasi persoanã;
b) când la sãvârsirea unei infractiuni au participat douã sau mai multe persoane;
c) când între douã sau mai multe infractiuni existã legãturã si reunirea cauzelor se impune pentru buna înfãptuire a justitiei.
(3) Dispozitiile alin. (1) si (2) sunt aplicabile si în cazurile în care în fata aceluiasi organ judiciar sunt mai multe cauze cu acelasi obiect.
ART. 44
Competenta în caz de reunire a cauzelor
(1) În caz de reunire, dacã, în raport cu diferitii fãptuitori ori diferitele fapte, competenta apartine, potrivit legii, mai multor instante de grad egal, competenta de a judeca toate faptele si pe toti fãptuitorii revine instantei mai întâi sesizate, iar dacã, dupã natura faptelor sau dupã calitatea persoanelor, competenta apartine unor instante de grad diferit, competenta de a judeca toate cauzele reunite revine instantei superioare în grad.
(2) Competenta judecãrii cauzelor reunite rãmâne dobânditã chiar dacã pentru fapta sau pentru fãptuitorul care a determinat competenta unei anumite instante s-a dispus disjungerea sau încetarea procesului penal ori s-a pronuntat achitarea.
(3) Tãinuirea, favorizarea infractorului si nedenuntarea unor infractiuni sunt de competenta instantei care judecã infractiunea la care acestea se referã, iar în cazul în care competenta dupã calitatea persoanelor apartine unor instante de grad diferit, competenta de a judeca toate cauzele reunite revine instantei superioare în grad.
(4) Dacã dintre instante una este civilã, iar alta este militarã, competenta revine instantei civile.
(5) Dacã instanta militarã este superioarã în grad, competenta revine instantei civile echivalente în grad competente potrivit art. 41 si 42.
ART. 45
Procedura de reunire a cauzelor
(1) Reunirea cauzelor se poate dispune la cererea procurorului sau a pãrtilor si din oficiu de cãtre instanta competentã.
(2) Cauzele se pot reuni dacã ele se aflã în fata primei instante, chiar dupã desfiintarea sau casarea hotãrârii, sau în fata instantei de apel.
(3) Instanta se pronuntã prin încheiere care poate fi atacatã numai odatã cu fondul.
ART. 46
Disjungerea cauzelor
(1) Pentru motive temeinice privind mai buna desfãsurare a judecãtii, instanta poate dispune disjungerea acesteia cu privire la unii dintre inculpati sau la unele dintre infractiuni.
(2) Disjungerea cauzei se dispune de instantã, prin încheiere, din oficiu sau la cererea procurorului ori a pãrtilor.
ART. 47
Exceptiile de necompetentã
(1) Exceptia de necompetentã materialã sau dupã calitatea persoanei a instantei inferioare celei competente potrivit legii poate fi invocatã în tot cursul judecãtii, pânã la pronuntarea hotãrârii definitive.
(2) Exceptia de necompetentã materialã sau dupã calitatea persoanei a instantei superioare celei competente potrivit legii poate fi invocatã pânã la începerea cercetãrii judecãtoresti.
(3) Exceptia de necompetentã teritorialã poate fi invocatã în conditiile alin. (2).
(4) Exceptiile de necompetentã pot fi invocate din oficiu, de cãtre procuror, de cãtre persoana vãtãmatã sau de cãtre pãrti.
ART. 48
Competenta în caz de schimbare a calitãtii inculpatului
(1) Când competenta instantei este determinatã de calitatea inculpatului, instanta rãmâne competentã sã judece chiar dacã inculpatul, dupã sãvârsirea infractiunii, nu mai are acea calitate.
(2) Dobândirea calitãtii dupã sãvârsirea infractiunii nu determinã schimbarea competentei, cu exceptia infractiunilor sãvârsite de persoanele prevãzute la art. 40 alin. (1).
ART. 49
Competenta în caz de schimbare a încadrãrii juridice sau a calificãrii faptei
(1) Instanta sesizatã cu judecarea unei infractiuni rãmâne competentã a o judeca, chiar dacã, dupã schimbarea încadrãrii juridice, infractiunea este de competenta instantei inferioare.
(2) Schimbarea calificãrii faptei printr-o lege nouã, intervenitã în cursul judecãrii cauzei, nu atrage necompetenta instantei, în afarã de cazul când prin acea lege s-ar dispune altfel.
ART. 50
Declinarea de competentã
(1) Instanta care îsi declinã competenta trimite, de îndatã, dosarul instantei de judecatã desemnate ca fiind competentã prin hotãrârea de declinare.
(2) Dacã declinarea a fost determinatã de competenta materialã sau dupã calitatea persoanei, instanta cãreia i s-a trimis cauza poate mentine, motivat, probele administrate, actele îndeplinite si mãsurile dispuse de instanta care si-a declinat competenta.
(3) În cazul declinãrii pentru necompetentã teritorialã, probele administrate, actele îndeplinite si mãsurile dispuse se mentin.
(4) Hotãrârea de declinare a competentei nu este supusã cãilor de atac.
ART. 51
Conflictul de competentã
(1) Când douã sau mai multe instante se recunosc competente a judeca aceeasi cauzã ori îsi declinã competenta reciproc, conflictul pozitiv sau negativ de competentã se solutioneazã de instanta ierarhic superioarã comunã.
(2) Instanta ierarhic superioarã comunã este sesizatã, în caz de conflict pozitiv, de cãtre instanta care s-a declarat cea din urmã competentã, iar în caz de conflict negativ, de cãtre instanta care si-a declinat cea din urmã competenta.
(3) Sesizarea instantei ierarhic superioare comune se poate face si de procuror sau de pãrti.
(4) Pânã la solutionarea conflictului pozitiv de competentã, judecata se suspendã.
(5) Instanta care si-a declinat competenta ori care s-a declarat competentã cea din urmã ia mãsurile si efectueazã actele ce reclamã urgentã.
(6) Instanta ierarhic superioarã comunã se pronuntã asupra conflictului de competentã, de urgentã, prin încheiere care nu este supusã niciunei cãi de atac.
(7) Când instanta sesizatã cu solutionarea conflictului de competentã constatã cã acea cauzã este de competenta altei instante decât cele între care a intervenit conflictul si fatã de care nu este instantã superioarã comunã, trimite dosarul instantei superioare comune.
(8) Instanta cãreia i s-a trimis cauza prin hotãrârea de stabilire a competentei nu se mai poate declara necompetentã, cu exceptia situatiilor în care apar elemente noi care atrag competenta altor instante.
(9) Instanta cãreia i s-a trimis cauza aplicã în mod corespunzãtor dispozitiile art. 50 alin. (2) si (3).
ART. 52
Chestiunile prealabile
(1) Instanta penalã este competentã sã judece orice chestiune prealabilã solutionãrii cauzei, chiar dacã prin natura ei acea chestiune este de competenta altei instante, cu exceptia situatiilor în care competenta de solutionare nu apartine organelor judiciare.
(2) Chestiunea prealabilã se judecã de cãtre instanta penalã, potrivit regulilor si mijloacelor de probã privitoare la materia cãreia îi apartine acea chestiune.
(3) Hotãrârile definitive ale altor instante decât cele penale asupra unei chestiuni prealabile în procesul penal au autoritate de lucru judecat în fata instantei penale, cu exceptia împrejurãrilor care privesc existenta infractiunii.

SECTIUNEA a 4-a
Competenta judecãtorului de drepturi si libertãti si a judecãtorului de camerã preliminarã

ART. 53
Competenta judecãtorului de drepturi si libertãti
Judecãtorul de drepturi si libertãti este judecãtorul care, în cadrul instantei, potrivit competentei acesteia, solutioneazã, în cursul urmãririi penale, cererile, propunerile, plângerile, contestatiile sau orice alte sesizãri privind:
a) mãsurile preventive;
b) mãsurile asigurãtorii;
c) mãsurile de sigurantã cu caracter provizoriu;
d) actele procurorului, în cazurile expres prevãzute de lege;
e) încuviintarea perchezitiilor, a folosirii tehnicilor speciale de supraveghere sau cercetare ori a altor procedee probatorii potrivit legii;
f) administrarea anticipatã a probelor;
g) alte situatii expres prevãzute de lege.
ART. 54
Competenta judecãtorului de camerã preliminarã
Judecãtorul de camerã preliminarã este judecãtorul care, în cadrul instantei, potrivit competentei acesteia:
a) verificã legalitatea trimiterii în judecatã dispuse de procuror;
b) verificã legalitatea administrãrii probelor si a efectuãrii actelor procesuale de cãtre organele de urmãrire penalã;
c) solutioneazã plângerile împotriva solutiilor de neurmãrire sau de netrimitere în judecatã;
d) solutioneazã alte situatii expres prevãzute de lege.

SECTIUNEA a 5-a
Organele de urmãrire penalã si competenta acestora

ART. 55
Organele de urmãrire penalã
(1) Organele de urmãrire penalã sunt:
a) procurorul;
b) organele de cercetare penalã ale politiei judiciare;
c) organele de cercetare penalã speciale.
(2) Procurorii sunt constituiti în parchete care functioneazã pe lângã instantele judecãtoresti si îsi exercitã atributiile în cadrul Ministerului Public.
(3) În cadrul procesului penal procurorul are urmãtoarele atributii:
a) supravegheazã sau efectueazã urmãrirea penalã;
b) sesizeazã judecãtorul de drepturi si libertãti si instanta de judecatã;
c) exercitã actiunea penalã;
d) exercitã actiunea civilã, în cazurile prevãzute de lege:
e) încheie acordul de recunoastere a vinovãtiei, în conditiile legii;
f) formuleazã si exercitã contestatiile si cãile de atac prevãzute de lege împotriva hotãrârilor judecãtoresti;
g) îndeplineste orice alte atributii prevãzute de lege.
(4) Atributiile organelor de cercetare penalã ale politiei judiciare sunt îndeplinite de lucrãtori specializati din Ministerul Administratiei si Internelor anume desemnati în conditiile legii speciale, care au primit avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casatie si Justitie ori avizul procurorului desemnat în acest sens.
(5) Atributiile organelor de cercetare penalã speciale sunt îndeplinite de ofiteri anume desemnati în conditiile legii, care au primit avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casatie si Justitie.
(6) Organele de cercetare penalã ale politiei judiciare si organele de cercetare penalã speciale îsi desfãsoarã activitatea de urmãrire penalã sub conducerea si supravegherea procurorului.
Competenta procurorului
ART. 56
(1) Procurorul conduce si controleazã nemijlocit activitatea de urmãrire penalã a politiei judiciare si a altor organe de cercetare speciale si supravegheazã ca actele de urmãrire penalã sã fie efectuate cu respectarea dispozitiilor legale.
(2) Procurorul poate sã efectueze orice act de urmãrire penalã în cauzele pe care le conduce si le supravegheazã.
(3) Urmãrirea penalã se efectueazã, în mod obligatoriu, de cãtre procuror:
a) în cazul infractiunilor pentru care competenta de judecatã în primã instantã apartine Înaltei Curti de Casatie si Justitie sau curtii de apel;
b) în cazul infractiunilor prevãzute la art. 188-191 din Codul penal;
c) în cazul infractiunilor sãvârsite cu intentie depãsitã, care au avut ca urmare moartea unei persoane;
d) în alte cazuri prevãzute de lege.
(4) Urmãrirea penalã în cazul infractiunilor sãvârsite de militari se efectueazã de procurorul militar si de organele de cercetare penalã speciale, sub supravegherea acestuia.
(5) Procurorii militari din cadrul sectiilor militare ale parchetelor efectueazã urmãrirea penalã potrivit competentei parchetului din care fac parte, fatã de toti participantii la sãvârsirea infractiunilor comise de militari, urmând a fi sesizatã instanta competentã potrivit art. 44.
ART. 57
Competenta organelor de cercetare penalã
(1) Organele de cercetare penalã ale politiei judiciare efectueazã urmãrirea penalã pentru orice infractiune care nu este datã, prin lege, în competenta organelor de cercetare penalã speciale sau procurorului, precum si în alte cazuri prevãzute de lege.
(2) Organele de cercetare penalã speciale efectueazã acte de urmãrire penalã numai în conditiile art. 55 alin. (5) si (6), corespunzãtor specializãrii structurii din care fac parte, în cazul sãvârsirii infractiunilor de cãtre militari sau în cazul sãvârsirii infractiunilor de coruptie si de serviciu prevãzute de Codul penal sãvârsite de cãtre personalul navigant al marinei civile, dacã fapta a pus sau a putut pune în pericol siguranta navei sau navigatiei ori a personalului.
ART. 58
Verificarea competentei
(1) Organul de urmãrire penalã este dator sã îsi verifice competenta imediat dupã sesizare.
(2) Dacã procurorul constatã cã nu este competent sã efectueze sau sã supravegheze urmãrirea penalã, dispune de îndatã, prin ordonantã, declinarea de competentã si trimite cauza procurorului competent.
(3) Dacã organul de cercetare penalã constatã cã nu este competent sã efectueze cercetarea penalã, trimite de îndatã cauza procurorului care exercitã supravegherea, în vederea sesizãrii organului competent.
ART. 59
Extinderea competentei teritoriale
(1) Când anumite acte de urmãrire penalã trebuie sã fie efectuate în afara razei teritoriale în care se face urmãrirea, procurorul sau, dupã caz, organul de cercetare penalã poate sã le efectueze el însusi ori procurorul poate dispune efectuarea lor prin comisie rogatorie sau prin delegare.
(2) În cuprinsul aceleiasi localitãti, procurorul sau organul de cercetare penalã, dupã caz, efectueazã toate actele de urmãrire, chiar dacã unele dintre acestea trebuie îndeplinite în afara razei sale teritoriale.
ART. 60
Cazurile urgente
Procurorul sau organul de cercetare penalã, dupã caz, este obligat sã efectueze actele de urmãrire penalã care nu suferã amânare, chiar dacã acestea privesc o cauzã care nu este de competenta acestuia. Lucrãrile efectuate în astfel de cazuri se trimit, de îndatã, procurorului competent.
ART. 61
Actele încheiate de unele organe de constatare
(1) Ori de câte ori existã o suspiciune rezonabilã cu privire la sãvârsirea unei infractiuni, sunt obligate sã întocmeascã un proces-verbal despre împrejurãrile constatate:
a) organele inspectiilor de stat, ale altor organe de stat, precum si ale autoritãtilor publice, institutiilor publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infractiunile care constituie încãlcãri ale dispozitiilor si obligatiilor a cãror respectare o controleazã, potrivit legii;
b) organele de control si cele de conducere ale autoritãtilor administratiei publice, ale altor autoritãti publice, institutii publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infractiunile sãvârsite în legãturã cu serviciul de cãtre cei aflati în subordinea ori sub controlul lor;
c) organele de ordine publicã si sigurantã nationalã, pentru infractiunile constatate în timpul exercitãrii atributiilor prevãzute de lege.
(2) Organele prevãzute la alin. (1) au obligatia sã ia mãsuri de conservare a locului sãvârsirii infractiunii si de ridicare sau conservare a mijloacelor materiale de probã. În cazul infractiunilor flagrante, aceleasi organe au dreptul de a face perchezitii corporale sau ale vehiculelor, de a-l prinde pe fãptuitor si de a-l prezenta de îndatã organelor de urmãrire penalã.
(3) Când fãptuitorul sau persoanele prezente la locul constatãrii au de fãcut obiectii ori precizãri sau au de dat explicatii cu privire la cele consemnate în procesul-verbal, organul de constatare are obligatia de a le consemna în procesul-verbal.
(4) Actele încheiate împreunã cu mijloacele materiale de probã se înainteazã, de îndatã, organelor de urmãrire penalã.
(5) Procesul-verbal încheiat în conformitate cu prevederile alin. (1) constituie act de sesizare a organelor de urmãrire penalã si nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ.
ART. 62
Actele încheiate de comandantii de nave si aeronave
(1) Comandantii de nave si aeronave sunt competenti sã facã perchezitii corporale sau ale vehiculelor si sã verifice lucrurile pe care fãptuitorii le au cu sine sau le folosesc, pe timpul cât navele si aeronavele pe care le comandã se aflã în afara porturilor sau aeroporturilor si pentru infractiunile sãvârsite pe aceste nave sau aeronave, având totodatã si obligatiile si drepturile prevãzute la art. 61.
(2) Actele încheiate împreunã cu mijloacele materiale de probã se înainteazã organelor de urmãrire penalã, de îndatã ce nava sau aeronava ajunge în primul port sau aeroport românesc.
(3) În cazul infractiunilor flagrante, comandantii de nave si aeronave au dreptul de a face perchezitii corporale sau ale vehiculelor, de a-l prinde pe fãptuitor si de a-l prezenta organelor de urmãrire penalã.
(4) Procesul-verbal încheiat în conformitate cu prevederile alin. (1) constituie act de sesizare a organelor de urmãrire penalã si nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ.
ART. 63
Dispozitii comune
(1) Dispozitiile prevãzute la art. 41-46 si 48 se aplicã în mod corespunzãtor si în cursul urmãririi penale.
(2) Prevederile art. 44 alin. (2) nu se aplicã în faza de urmãrire penalã.
(3) Urmãrirea penalã a infractiunilor sãvârsite în conditiile prevãzute la art. 41 se efectueazã de cãtre organul de cercetare penalã din circumscriptia instantei competente sã judece cauza, dacã legea nu dispune altfel.
(4) Conflictul de competentã dintre 2 sau mai multi procurori se rezolvã de cãtre procurorul superior comun acestora. Când conflictul se iveste între douã sau mai multe organe de cercetare penalã, competenta se stabileste de cãtre procurorul care exercitã supravegherea activitãtii de cercetare penalã a acestor organe. În cazul în care procurorul nu exercitã supravegherea activitãtii tuturor organelor de cercetare penalã între care s-a ivit conflictul, competenta se stabileste de cãtre prim-procurorul parchetului în circumscriptia cãruia se aflã organele de cercetare penalã.
ART. 64
Incompatibilitatea judecãtorului
(1) Judecãtorul este incompatibil dacã:
a) a fost reprezentant sau avocat al unei pãrti ori al unui subiect procesual principal, chiar si în altã cauzã;
b) este rudã sau afin, pânã la gradul al IV-lea inclusiv, ori se aflã într-o altã situatie dintre cele prevãzute la art. 177 din Codul penal cu una dintre pãrti, cu un subiect procesual principal, cu avocatul ori cu reprezentantul acestora;
c) a fost expert sau martor, în cauzã;
d) este tutore sau curator al unei pãrti sau al unui subiect procesual principal;
e) a efectuat, în cauzã, acte de urmãrire penalã sau a participat, în calitate de procuror, la orice procedurã desfãsuratã în fata unui judecãtor sau a unei instante de judecatã;
f) existã o suspiciune rezonabilã cã impartialitatea judecãtorului este afectatã.
(2) Nu pot face parte din acelasi complet de judecatã judecãtorii care sunt soti, rude sau afini între ei, pânã la gradul al IV-lea inclusiv, ori se aflã într-o altã situatie dintre cele prevãzute la art. 177 din Codul penal.
(3) Judecãtorul care a participat la judecarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiasi cauze într-o cale de atac sau la rejudecarea cauzei dupã desfiintarea ori casarea hotãrârii.
(4) Judecãtorul de drepturi si libertãti si judecãtorul de camerã preliminarã nu pot participa, în aceeasi cauzã, la judecata în fond sau în cãile de atac.
ART. 65
Incompatibilitatea procurorului, a organului de cercetare penalã, a magistratului-asistent si a grefierului
(1) Dispozitiile art. 64 alin. (1) lit. a)-d) si f) se aplicã procurorului si organului de cercetare penalã.
(2) Dispozitiile art. 64 alin. (1) se aplicã magistratului-asistent si grefierului.
(3) Dispozitiile art. 64 alin. (2) se aplicã procurorului si magistratului-asistent sau, dupã caz, grefierului, când cauza de incompatibilitate existã între ei sau între vreunul dintre ei si judecãtorul de drepturi si libertãti, judecãtorul de camerã preliminarã sau unul dintre membrii completului de judecatã.
(4) Procurorul care a participat ca judecãtor de drepturi si libertãti sau ca judecãtor de camerã preliminarã nu poate, în aceeasi cauzã, sã supravegheze urmãrirea penalã sau sã efectueze acte de urmãrire penalã si nici sã punã concluzii la judecarea acelei cauze în primã instantã si în cãile de atac. Procurorul care a participat ca judecãtor la judecarea cauzei în primã instantã nu poate pune concluzii la judecarea ei în cãile de atac.
ART. 66
Abtinerea
(1) Persoana incompatibilã este obligatã sã declare, dupã caz, presedintelui instantei, procurorului care supravegheazã urmãrirea penalã sau procurorului ierarhic superior cã se abtine de a participa la procesul penal, cu arãtarea cazului de incompatibilitate si a temeiurilor de fapt care constituie motivul abtinerii.
(2) Declaratia de abtinere se face de îndatã ce persoana obligatã la aceasta a luat cunostintã de existenta cazului de incompatibilitate.
ART. 67
Recuzarea
(1) În cazul în care persoana incompatibilã nu a fãcut declaratie de abtinere, pãrtile, subiectii procesuali principali sau procurorul pot face cerere de recuzare, de îndatã ce au aflat despre existenta cazului de incompatibilitate.
(2) Cererea de recuzare se formuleazã doar împotriva persoanei din cadrul organului de cercetare penalã, a procurorului sau a judecãtorului care efectueazã activitãti judiciare în cauzã. Este inadmisibilã recuzarea judecãtorului sau a procurorului chemat sã decidã asupra recuzãrii.
(3) Dispozitiile alin. (2) se aplicã în mod corespunzãtor în cazul recuzãrii magistratului-asistent si grefierului.
(4) Cererea de recuzare se formuleazã oral sau în scris, cu arãtarea, pentru fiecare persoanã în parte, a cazului de incompatibilitate invocat, a temeiurilor de fapt cunoscute la momentul formulãrii cererii. Cererea de recuzare formulatã oral se consemneazã într-un proces-verbal sau, dupã caz, în încheierea de sedintã.
(5) Nerespectarea conditiilor prevãzute la alin. (2)-(4) sau formularea unei cereri de recuzare împotriva aceleiasi persoane pentru acelasi caz de incompatibilitate cu aceleasi temeiuri de fapt invocate într-o cerere anterioarã de recuzare, care a fost respinsã, atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare. Inadmisibilitatea se constatã de procurorul sau de completul în fata cãruia s-a formulat cererea de recuzare.
(6) Judecãtorul de drepturi si libertãti, judecãtorul de camerã preliminarã sau completul în fata cãruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecãtorului recuzat, se pronuntã asupra mãsurilor preventive.
ART. 68
Procedura de solutionare a abtinerii sau recuzãrii
(1) Abtinerea sau recuzarea judecãtorului de drepturi si libertãti si a judecãtorului de camerã preliminarã se solutioneazã de un judecãtor de la aceeasi instantã.
(2) Abtinerea sau recuzarea judecãtorului care face parte din completul de judecatã se solutioneazã de un alt complet de judecatã.
(3) Abtinerea sau recuzarea magistratului-asistent se solutioneazã de completul de judecatã.
(4) Abtinerea sau recuzarea grefierului se solutioneazã de judecãtorul de drepturi si libertãti, de judecãtorul de camerã preliminarã sau, dupã caz, de completul de judecatã.
(5) Solutionarea abtinerii sau recuzãrii se face, în cel mult 24 de ore, în camera de consiliu. Dacã apreciazã necesar pentru solutionarea cererii, judecãtorul sau completul de judecatã, dupã caz, poate efectua orice verificãri si poate asculta procurorul, subiectii procesuali principali, pãrtile si persoana care se abtine sau a cãrei recuzare se solicitã.
(6) În caz de admitere a abtinerii sau a recuzãrii, se va stabili în ce mãsurã actele îndeplinite ori mãsurile dispuse se mentin.
(7) Încheierea prin care se solutioneazã abtinerea ori recuzarea nu este supusã niciunei cãi de atac.
(8) Când pentru solutionarea abtinerii sau a recuzãrii nu poate fi desemnat un judecãtor din cadrul aceleiasi instante, cererea se solutioneazã de un judecãtor de la instanta ierarhic superioarã.
(9) În cazul în care se admite abtinerea sau recuzarea si nu se poate desemna un judecãtor de la instanta competentã pentru solutionarea cauzei, judecãtorul de la instanta ierarhic superioarã desemneazã o altã instantã egalã în grad cu instanta în fata cãreia s-a formulat declaratia de abtinere sau cererea de recuzare, din circumscriptia aceleiasi curti de apel sau din circumscriptia unei curti de apel învecinate.
(10) Dispozitiile alin. (8) si (9) se aplicã în mod corespunzãtor si în cazul solutionãrii abtinerii sau recuzãrii judecãtorului care face parte din completul de judecatã.
ART. 69
Procedura de solutionare a abtinerii sau recuzãrii persoanei care efectueazã urmãrirea penalã
(1) Asupra abtinerii sau recuzãrii persoanei care efectueazã urmãrirea penalã se pronuntã procurorul care supravegheazã urmãrirea penalã.
(2) Cererea de recuzare se adreseazã fie persoanei recuzate, fie procurorului. În cazul în care cererea este adresatã persoanei care efectueazã urmãrirea penalã, aceasta este obligatã sã o înainteze împreunã cu lãmuririle necesare, în termen de 24 de ore, procurorului, fãrã a întrerupe cursul cercetãrii penale.
(3) Procurorul solutioneazã abtinerea sau recuzarea în cel mult 48 de ore, prin ordonantã care nu este supusã niciunei cãi de atac.
(4) În caz de admitere a abtinerii sau a recuzãrii, se va stabili în ce mãsurã actele îndeplinite ori mãsurile dispuse se mentin.
ART. 70
Procedura de solutionare a abtinerii sau recuzãrii procurorului
(1) În tot cursul procesului penal, asupra abtinerii sau recuzãrii procurorului se pronuntã procurorul ierarhic superior.
(2) Declaratia de abtinere sau cererea de recuzare se adreseazã, sub sanctiunea inadmisibilitãtii, procurorului ierarhic superior. Inadmisibilitatea se constatã de procurorul, judecãtorul sau de completul în fata cãruia s-a formulat cererea de recuzare.
(3) Procurorul ierarhic superior solutioneazã cererea în 48 de ore.
(4) Procurorul ierarhic superior se pronuntã prin ordonantã care nu este supusã niciunei cãi de atac.
(5) Procurorul recuzat poate participa la solutionarea cererii privitoare la mãsura preventivã si poate efectua acte sau dispune orice mãsuri care justificã urgenta.
(6) În caz de admitere a abtinerii sau a recuzãrii, se va stabili în ce mãsurã actele îndeplinite ori mãsurile dispuse se mentin.
ART. 71
Temeiul strãmutãrii
Înalta Curte de Casatie si Justitie poate strãmuta judecarea unei cauze de la instanta competentã la o altã instantã egalã în grad, atunci când existã o suspiciune rezonabilã cã impartialitatea judecãtorilor instantei este afectatã datoritã împrejurãrilor cauzei, calitãtii pãrtilor ori atunci când existã pericol de tulburare a ordinii publice.
ART. 72
Cererea de strãmutare si efectele acesteia
(1) Strãmutarea poate fi cerutã de pãrti sau de procuror.
(2) Cererea se depune la instanta de unde se solicitã strãmutarea si trebuie sã cuprindã indicarea temeiului de strãmutare, precum si motivarea în fapt si în drept.
(3) La cerere se anexeazã înscrisurile pe care aceasta se întemeiazã.
(4) În cerere se face mentiune dacã inculpatul este supus unei mãsuri preventive.
(5) Cererea se înainteazã de îndatã Înaltei Curti de Casatie si Justitie împreunã cu înscrisurile anexate.
(6) Înalta Curte de Casatie si Justitie poate solicita informatii de la presedintele instantei de unde se solicitã strãmutarea sau de la presedintele instantei ierarhic superioare celei la care se aflã cauza a cãrei strãmutare se cere, comunicându-i, totodatã, termenul fixat pentru judecarea cererii de strãmutare. Când Înalta Curte de Casatie si Justitie este instanta ierarhic superioarã, informatiile se cer presedintelui curtii de apel la care se aflã cauza a cãrei strãmutare se cere.
(7) În cazul respingerii cererii de strãmutare, în aceeasi cauzã nu mai poate fi formulatã o nouã cerere pentru aceleasi motive.
(8) Introducerea unei cereri de strãmutare nu suspendã judecarea cauzei.
ART. 73
Procedura de solutionare a cererii de strãmutare
(1) Solutionarea cererii de strãmutare se face în sedintã publicã, cu participarea procurorului, în cel mult 30 de zile de la data înregistrãrii cererii.
(2) Presedintele instantei ierarhic superioare celei la care se aflã cauza ia mãsuri pentru încunostintarea pãrtilor despre introducerea cererii de strãmutare, despre termenul fixat pentru solutionarea acesteia, cu mentiunea cã pãrtile pot trimite memorii si se pot prezenta la termenul fixat pentru solutionarea cererii.
(3) În informatiile trimise Înaltei Curti de Casatie si Justitie se face mentiune expresã despre efectuarea încunostintãrilor, atasându-se si dovezile de comunicare a acestora.
(4) Neprezentarea pãrtilor nu împiedicã solutionarea cererii. În cazul în care inculpatul se aflã în stare de arest preventiv sau arest la domiciliu, Înalta Curte de Casatie si Justitie poate dispune aducerea acestuia la judecarea strãmutãrii, în cazul în care apreciazã cã prezenta sa este necesarã pentru solutionarea cererii.
(5) Înalta Curte de Casatie si Justitie acordã cuvântul pãrtii care a formulat cererea de strãmutare, celorlalte pãrti prezente, precum si procurorului. Dacã procurorul a formulat cererea, acestuia i se acordã primul cuvântul.
ART. 74
Solutionarea cererii
(1) Înalta Curte de Casatie si Justitie solutioneazã cererea de strãmutare prin sentintã.
(2) În cazul în care gãseste cererea întemeiatã, Înalta Curte de Casatie si Justitie dispune strãmutarea judecãrii cauzei la una dintre instantele din circumscriptia aceleiasi curti de apel sau din circumscriptia unei curti de apel învecinate acesteia. Strãmutarea judecãrii cauzei de la o curte de apel se face la una dintre curtile de apel dintr-o circumscriptie învecinatã.
(3) Înalta Curte de Casatie si Justitie hotãrãste în ce mãsurã se mentin actele îndeplinite în fata instantei, precum si cele îndeplinite de judecãtorul de camerã preliminarã de la care s-a strãmutat cauza.
(4) Instanta de la care a fost strãmutatã cauza, precum si instanta la care s-a strãmutat cauza vor fi înstiintate de îndatã despre admiterea cererii de strãmutare.
(5) Dacã instanta de la care a fost strãmutatã cauza a procedat între timp la judecarea cauzei, hotãrârea pronuntatã este desfiintatã prin efectul admiterii cererii de strãmutare.
(6) Sentinta prevãzutã la alin. (1) nu este supusã niciunei cãi de atac.
ART. 75
Alte dispozitii
(1) Dupã strãmutarea cauzei, contestatiile si celelalte cãi de atac se judecã de instantele corespunzãtoare din circumscriptia instantei la care s-a strãmutat cauza.
(2) Dispozitiile art. 71-74 se aplicã în mod corespunzãtor si în procedura de camerã preliminarã.
(3) În cazul în care se dispune strãmutarea în cursul procedurii de camerã preliminarã, judecarea cauzei se efectueazã de cãtre instanta la care s-a strãmutat cauza.
(4) În cazul în care se dispune strãmutarea judecãrii cãii de atac a apelului, rejudecarea cauzei, în caz de desfiintare cu trimitere spre rejudecare, se va efectua de cãtre instanta inferioarã în grad din circumscriptia celei la care s-a strãmutat cauza.
ART. 76
Desemnarea altei instante pentru judecarea cauzei
(1) Procurorul care efectueazã sau supravegheazã urmãrirea penalã poate cere Înaltei Curti de Casatie si Justitie sã desemneze o instantã egalã în grad cu cea cãreia i-ar reveni competenta sã judece cauza în primã instantã, care sã fie sesizatã în cazul în care se va emite rechizitoriul.
(2) Înalta Curte de Casatie si Justitie solutioneazã cererea în camera de consiliu, în termen de 15 zile.
(3) Înalta Curte de Casatie si Justitie dispune, prin încheiere motivatã, fie respingerea cererii, fie admiterea cererii si desemnarea unei instante egale în grad cu cea cãreia i-ar reveni competenta sã judece cauza în primã instantã, care sã fie sesizatã în cazul în care se va emite rechizitoriul.
(4) Încheierea prin care Înalta Curte de Casatie si Justitie solutioneazã cererea nu este supusã niciunei cãi de atac.
(5) În cazul respingerii cererii de desemnare a altei instante pentru judecarea cauzei formulate, în aceeasi cauzã nu mai poate fi formulatã o nouã cerere pentru aceleasi motive.

CAP. III
Subiectii procesuali principali si drepturile acestora

ART. 77
Suspectul
Persoana cu privire la care, din datele si probele existente în cauzã, rezultã bãnuiala rezonabilã cã a sãvârsit o faptã prevãzutã de legea penalã se numeste suspect.
ART. 78
Drepturile suspectului
Suspectul are drepturile prevãzute de lege pentru inculpat, dacã legea nu prevede altfel.
ART. 79
Persoana vãtãmatã
Persoana care a suferit o vãtãmare fizicã, materialã sau moralã prin fapta penalã se numeste persoanã vãtãmatã.
ART. 80
Desemnarea unui reprezentant al persoanelor vãtãmate
(1) În cazul în care prin fapta penalã s-au adus vãtãmãri unui numãr foarte mare de persoane, iar asigurarea individualã a respectãrii drepturilor acestora ar prelungi considerabil durata procesului penal, persoanele respective îsi desemneazã sau procurorul, judecãtorul de drepturi si libertãti, judecãtorul de camerã preliminarã ori instanta poate dispune ca persoanele vãtãmate sã îsi desemneze un reprezentant, în scopul exercitãrii drepturilor lor. Dacã persoanele vãtãmate nu si-au desemnat un reprezentant în termenul care le-a fost acordat, procurorul, judecãtorul de drepturi si libertãti, judecãtorul de camerã preliminarã sau instanta poate desemna un avocat din oficiu care sã le reprezinte.
(2) Reprezentantul persoanelor vãtãmate exercitã toate drepturile recunoscute de lege acestora.
ART. 81
Drepturile persoanei vãtãmate
În cadrul procesului penal, persoana vãtãmatã are urmãtoarele drepturi:
a) dreptul de a fi informatã cu privire la drepturile sale;
b) dreptul de a propune administrarea de probe de cãtre organele judiciare, de a ridica exceptii si de a pune concluzii;
c) dreptul de a formula orice alte cereri ce tin de solutionarea laturii penale a cauzei;
d) dreptul de a fi informatã, într-un termen rezonabil, cu privire la stadiul urmãririi penale, la cererea sa expresã, cu conditia de a indica o adresã pe teritoriul României, o adresã de postã electronicã sau mesagerie electronicã, la care aceste informatii sã îi fie comunicate;
e) dreptul de a consulta dosarul, în conditiile legii;
f) dreptul de a fi ascultatã;
g) dreptul de a adresa întrebãri inculpatului, martorilor si expertilor;
h) dreptul de a fi asistatã de avocat sau reprezentatã;
i) dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege;
j) alte drepturi prevãzute de lege.

CAP. IV
Inculpatul si drepturile acestuia

ART. 82
Inculpatul
Persoana împotriva cãreia s-a pus în miscare actiunea penalã devine parte în procesul penal si se numeste inculpat.
ART. 83
Drepturile inculpatului
În cursul procesului penal, inculpatul are urmãtoarele drepturi:
a) dreptul de a nu da nicio declaratie pe parcursul procesului penal, atrãgându-i-se atentia cã dacã refuzã sã dea declaratii nu va suferi nicio consecintã defavorabilã, iar dacã va da declaratii acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probã împotriva sa;
b) dreptul de a consulta dosarul, în conditiile legii;
c) dreptul de a avea un avocat ales, iar dacã nu îsi desemneazã unul, în cazurile de asistentã obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu;
d) dreptul de a propune administrarea de probe în conditiile prevãzute de lege, de a ridica exceptii si de a pune concluzii;
e) dreptul de a formula orice alte cereri ce tin de solutionarea laturii penale si civile a cauzei;
f) dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu întelege, nu se exprimã bine sau nu poate comunica în limba românã;
g) dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege;
h) alte drepturi prevãzute de lege.

CAP. V
Partea civilã si drepturile acesteia

ART. 84
Partea civilã
(1) Persoana vãtãmatã care exercitã actiunea civilã în cadrul procesului penal este parte în procesul penal si se numeste parte civilã.
(2) Au calitatea de parte civilã si succesorii persoanei prejudiciate, dacã exercitã actiunea civilã în cadrul procesului penal.
ART. 85
Drepturile pãrtii civile
(1) În cursul procesului penal, partea civilã are drepturile prevãzute la art. 81.
(2) Drepturile pãrtii civile se exercitã în scopul si în limitele necesare solutionãrii actiunii civile.
(3) Dispozitiile art. 80 se aplicã în mod corespunzãtor în cazul în care existã un numãr foarte mare de pãrti civile.

CAP. VI
Partea responsabilã civilmente si drepturile acesteia

ART. 86
Partea responsabilã civilmente
Persoana care, potrivit legii civile, are obligatia legalã sau conventionalã de a repara în întregime sau în parte prejudiciul cauzat prin infractiune si care este chematã sã rãspundã în proces este parte în procesul penal si se numeste parte responsabilã civilmente.
ART. 87
Drepturile pãrtii responsabile civilmente
(1) În cursul procesului penal, partea responsabilã civilmente are drepturile prevãzute la art. 81.
(2) Drepturile pãrtii responsabile civilmente se exercitã în limitele si în scopul solutionãrii actiunii civile.

CAP. VII
Avocatul. Asistenta juridicã si reprezentarea

ART. 88
Avocatul
(1) Avocatul asistã sau reprezintã, în procesul penal, pãrtile ori subiectii procesuali principali, în conditiile legii.
(2) Nu poate fi avocat al unei pãrti sau al unui subiect procesual principal:
a) sotul ori ruda pânã la gradul al IV-lea cu procurorul sau cu judecãtorul;
b) martorul citat în cauzã;
c) cel care a participat în aceeasi cauzã în calitate de judecãtor sau de procuror;
d) o altã parte sau un alt subiect procesual.
(3) Avocatul ales sau desemnat din oficiu este obligat sã asigure asistenta juridicã a pãrtilor ori a subiectilor procesuali principali. Pentru nerespectarea acestei obligatii, organul de urmãrire penalã sau instanta de judecatã poate sesiza conducerea baroului de avocati spre a se lua mãsuri disciplinare.
(4) Pãrtile sau subiectii principali cu interese contrare nu pot fi asistati sau reprezentati de acelasi avocat.
ART. 89
Asistenta juridicã a suspectului sau a inculpatului
(1) Suspectul sau inculpatul are dreptul sã fie asistat de unul ori de mai multi avocati în tot cursul urmãririi penale, al procedurii de camerã preliminarã si al judecãtii, iar organele judiciare sunt obligate sã îi aducã la cunostintã acest drept. Asistenta juridicã este asiguratã atunci când cel putin unul dintre avocati este prezent.
(2) Persoana retinutã sau arestatã are dreptul sã ia contact cu avocatul, asigurându-i-se confidentialitatea comunicãrilor, cu respectarea mãsurilor necesare de supraveghere vizualã, de pazã si securitate, fãrã sã fie interceptatã sau înregistratã convorbirea dintre ei. Probele obtinute cu încãlcarea prezentului alineat se exclud.
ART. 90
Asistenta juridicã obligatorie a suspectului sau a inculpatului
Asistenta juridicã este obligatorie:
a) când suspectul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de detentie ori într-un centru educativ, când este retinut sau arestat, chiar în altã cauzã, când fatã de acesta a fost dispusã mãsura de sigurantã a internãrii medicale, chiar în altã cauzã, precum si în alte cazuri prevãzute de lege;
b) în cazul în care organul judiciar apreciazã cã suspectul ori inculpatul nu si-ar putea face singur apãrarea;
c) în cursul judecãtii în cauzele în care legea prevede pentru infractiunea sãvârsitã pedeapsa detentiunii pe viatã sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani.
ART. 91
Avocatul din oficiu
(1) În cazurile prevãzute în art. 90, dacã suspectul sau inculpatul nu si-a ales un avocat, organul judiciar ia mãsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu.
(2) În tot cursul procesului penal, când asistenta juridicã este obligatorie, dacã avocatul ales lipseste nejustificat, nu asigurã substituirea si refuzã sã efectueze apãrarea, desi a fost asiguratã exercitarea tuturor drepturilor procesuale, organul judiciar ia mãsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu care sã îl înlocuiascã, acordându-i acestuia un termen rezonabil si înlesnirile necesare pentru pregãtirea unei apãrãri efective, fãcându-se mentiune despre aceasta într-un proces-verbal sau, dupã caz, în încheierea de sedintã. În cursul judecãtii, dupã începerea dezbaterilor, când asistenta juridicã este obligatorie, dacã avocatul ales lipseste nejustificat la termenul de judecatã, nu asigurã substituirea si refuzã sã efectueze apãrarea, desi a fost asiguratã exercitarea tuturor drepturilor procesuale, instanta ia mãsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu care sã îl înlocuiascã, acordându-i un termen de minimum 3 zile pentru pregãtirea apãrãrii.
(3) Avocatul din oficiu se considerã desemnat pânã la desemnarea, dacã este cazul, de cãtre organul judiciar a unui nou avocat din oficiu. Avocatul din oficiu desemnat este obligat sã se prezinte ori de câte ori este solicitat de organul judiciar, asigurând o apãrare concretã si efectivã în cauzã.
(4) Delegatia apãrãtorului din oficiu înceteazã la prezentarea apãrãtorului ales.
(5) Dacã la judecarea cauzei avocatul lipseste si nu poate fi înlocuit în conditiile alin. (2), cauza se amânã.
ART. 92
Drepturile avocatului
(1) În cursul urmãririi penale, avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul sã asiste la efectuarea oricãrui act de urmãrire penalã, cu exceptia tehnicilor speciale de supraveghere ori cercetare, a perchezitiei informatice si a perchezitiei corporale sau a vehiculelor în cazul infractiunilor flagrante, precum si cu exceptia situatiei în care prin prezenta avocatului s-ar aduce atingere dreptului la apãrare al celorlalte pãrti ori subiecti procesuali principali, caz în care întrebãrile acestuia pot fi formulate de cãtre organul de urmãrire penalã.
(2) Avocatul suspectului sau inculpatului poate solicita sã fie încunostintat de data si ora efectuãrii actului de urmãrire penalã ori a audierii realizate de judecãtorul de drepturi si libertãti. Încunostintarea se face prin notificare telefonicã, fax, e-mail sau prin alte asemenea mijloace, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.
(3) Lipsa avocatului nu împiedicã efectuarea actului de urmãrire penalã sau a audierii, dacã existã dovada cã acesta a fost încunostintat în conditiile alin. (2).
(4) Avocatul suspectului sau inculpatului are de asemenea dreptul sã participe la audierea oricãrei persoane de cãtre judecãtorul de drepturi si libertãti, sã formuleze plângeri, cereri si memorii.
(5) În cazul efectuãrii perchezitiei domiciliare, încunostintarea prevãzutã la alin. (2) se poate face si dupã prezentarea organului de urmãrire penalã la domiciliul persoanei ce urmeazã sã fie perchezitionatã.
(6) În cazul în care avocatul suspectului sau al inculpatului este prezent la efectuarea unui act de urmãrire penalã, se face mentiune despre aceasta, iar actul este semnat si de avocat.
(7) În cursul procedurii de camerã preliminarã si în cursul judecãtii, avocatul are dreptul sã consulte actele dosarului, sã asiste pe inculpat, sã exercite drepturile procesuale ale acestuia, sã formuleze plângeri, cereri si memorii.
(8) Avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul sã beneficieze de timpul si înlesnirile necesare pentru pregãtirea si realizarea unei apãrãri efective.
ART. 93
Asistenta juridicã a persoanei vãtãmate, a pãrtii civile si a pãrtii responsabile civilmente
(1) Avocatul persoanei vãtãmate, al pãrtii civile sau al pãrtii responsabile civilmente are dreptul sã fie încunostintat în conditiile art. 92 alin. (2), sã asiste la efectuarea oricãrui act de urmãrire penalã în conditiile art. 92, dreptul de a consulta actele dosarului si de a formula cereri si a depune memorii. Dispozitiile art. 89 alin. (1) se aplicã în mod corespunzãtor.
(2) Avocatul persoanei vãtãmate, al pãrtii civile sau al pãrtii responsabile civilmente are dreptul prevãzut la art. 92 alin. (8).
(3) În cursul judecãtii, avocatul persoanei vãtãmate, al pãrtii civile sau al pãrtii responsabile civilmente exercitã drepturile persoanei asistate, cu exceptia celor pe care aceasta le exercitã personal, si dreptul de a consulta actele dosarului.
(4) Asistenta juridicã este obligatorie când persoana vãtãmatã sau partea civilã este o persoanã lipsitã de capacitate de exercitiu ori cu capacitate de exercitiu restrânsã.
(5) Când organul judiciar apreciazã cã din anumite motive persoana vãtãmatã, partea civilã sau partea responsabilã civilmente nu si-ar putea face singurã apãrarea, dispune luarea mãsurilor pentru desemnarea unui avocat din oficiu.
ART. 94
Consultarea dosarului
(1) Avocatul are dreptul de a solicita consultarea dosarului pe tot parcursul procesului penal. Acest drept nu poate fi exercitat, nici restrâns în mod abuziv.
(2) Consultarea dosarului presupune dreptul de a studia actele acestuia, dreptul de a nota date sau informatii din dosar, precum si de a obtine fotocopii pe cheltuiala clientului.
(3) În cursul urmãririi penale, procurorul stabileste data si durata consultãrii într-un termen rezonabil. Acest drept poate fi delegat organului de urmãrire penalã.
(4) În cursul urmãririi penale, procurorul poate restrictiona motivat consultarea dosarului de cãtre suspect, inculpat sau avocat, pe o perioadã de cel mult 15 zile, dacã prin aceasta s-ar putea aduce atingere bunei desfãsurãri a urmãririi penale.
(5) În cursul urmãririi penale, avocatul are obligatia de a pãstra confidentialitatea sau secretul datelor si actelor de care a luat cunostintã cu ocazia consultãrii dosarului.
(6) În toate cazurile, avocatului nu îi poate fi restrictionat dreptul de a consulta declaratiile pãrtii sau ale subiectului procesual principal pe care îl asistã ori îl reprezintã.
(7) În vederea pregãtirii apãrãrii, avocatul inculpatului are dreptul de a lua cunostintã de întreg materialul dosarului de urmãrire penalã în procedurile desfãsurate în fata judecãtorului de drepturi si libertãti privind mãsurile privative sau restrictive de drepturi, la care avocatul participã.
ART. 95
Dreptul de a formula plângere
(1) Avocatul are dreptul de a formula plângere, potrivit art. 336-339.
(2) În situatiile prevãzute la art. 89 alin. (2), art. 92 alin. (2) si art. 94, procurorul ierarhic superior este obligat sã rezolve plângerea si sã comunice solutia, precum si motivarea acesteia, în cel mult 48 de ore.
ART. 96
Reprezentarea
În cursul procesului penal, suspectul, inculpatul, celelalte pãrti, precum si persoana vãtãmatã pot fi reprezentati, cu exceptia cazurilor în care prezenta acestora este obligatorie sau este apreciatã ca fiind necesarã de procuror, judecãtor sau instanta de judecatã, dupã caz.

TITLUL IV
Probele, mijloacele de probã si procedeele probatorii

CAP. I
Reguli generale

ART. 97
Proba si mijloacele de probã
(1) Constituie probã orice element de fapt care serveste la constatarea existentei sau inexistentei unei infractiuni, la identificarea persoanei care a sãvârsit-o si la cunoasterea împrejurãrilor necesare pentru justa solutionare a cauzei si care contribuie la aflarea adevãrului în procesul penal.
(2) Proba se obtine în procesul penal prin urmãtoarele mijloace:
a) declaratiile suspectului sau ale inculpatului;
b) declaratiile persoanei vãtãmate;
c) declaratiile pãrtii civile sau ale pãrtii responsabile civilmente;
d) declaratiile martorilor;
e) înscrisuri, rapoarte de expertizã, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de probã;
f) orice alt mijloc de probã care nu este interzis prin lege.
ART. 98
Obiectul probatiunii
Constituie obiect al probei:
a) existenta infractiunii si sãvârsirea ei de cãtre inculpat;
b) faptele privitoare la rãspunderea civilã, atunci când existã parte civilã;
c) faptele si împrejurãrile de fapt de care depinde aplicarea legii;
d) orice împrejurare necesarã pentru justa solutionare a cauzei.
ART. 99
Sarcina probei
(1) În actiunea penalã sarcina probei apartine în principal procurorului, iar în actiunea civilã, pãrtii civile ori, dupã caz, procurorului care exercitã actiunea civilã în cazul în care persoana vãtãmatã este lipsitã de capacitate de exercitiu sau are capacitate de exercitiu restrânsã.
(2) Suspectul sau inculpatul beneficiazã de prezumtia de nevinovãtie, nefiind obligat sã îsi dovedeascã nevinovãtia, si are dreptul de a nu contribui la propria acuzare.
(3) În procesul penal, persoana vãtãmatã, suspectul si pãrtile au dreptul de a propune organelor judiciare administrarea de probe.
ART. 100
Administrarea probelor
(1) În cursul urmãririi penale, organul de urmãrire penalã strânge si administreazã probe atât în favoarea, cât si în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu ori la cerere.
(2) În cursul judecãtii, instanta administreazã probe la cererea procurorului, a persoanei vãtãmate sau a pãrtilor si, în mod subsidiar, din oficiu, atunci când considerã necesar pentru formarea convingerii sale.
(3) Cererea privitoare la administrarea unor probe formulatã în cursul urmãririi penale sau în cursul judecãtii de cãtre persoanele îndreptãtite se admite ori se respinge motivat de cãtre organele judiciare.
(4) Organele judiciare pot respinge o cerere privitoare la administrarea unor probe atunci când:
a) proba nu este relevantã în raport cu obiectul probatiunii din cauzã;
b) se apreciazã cã pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probã;
c) proba nu este necesarã, întrucât faptul este notoriu;
d) proba este imposibil de obtinut;
e) cererea a fost formulatã de o persoanã neîndreptãtitã;
f) administrarea probei este contrarã legii.
ART. 101
Principiul loialitãtii administrãrii probelor
(1) Este oprit a se întrebuinta violente, amenintãri ori alte mijloace de constrângere, precum si promisiuni sau îndemnuri în scopul de a se obtine probe.
(2) Nu pot fi folosite metode sau tehnici de ascultare care afecteazã capacitatea persoanei de a-si aminti si de a relata în mod constient si voluntar faptele care constituie obiectul probei. Interdictia se aplicã chiar dacã persoana ascultatã îsi dã consimtãmântul la utilizarea unei asemenea metode sau tehnici de ascultare.
(3) Este interzis organelor judiciare penale sau altor persoane care actioneazã pentru acestea sã provoace o persoanã sã sãvârseascã ori sã continue sãvârsirea unei fapte penale, în scopul obtinerii unei probe.
ART. 102
Excluderea probelor obtinute în mod nelegal
(1) Probele obtinute prin torturã, precum si probele derivate din acestea nu pot fi folosite în cadrul procesului penal.
(2) Probele obtinute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal.
(3) În mod exceptional, dispozitiile alin. (2) nu se aplicã dacã mijlocul de probã prezintã imperfectiuni de formã sau existã alte neregularitãti procedurale care nu produc o vãtãmare pentru înlãturarea cãreia este necesarã excluderea acestuia.
(4) Probele derivate se exclud dacã au fost obtinute în mod direct din probele obtinute în mod nelegal si nu puteau fi obtinute în alt mod.
(5) Probele derivate din probele prevãzute la alin. (2) nu se exclud dacã probele obtinute în mod nelegal sunt folosite în conditiile alin. (3).
ART. 103
Aprecierea probelor
(1) Probele nu au o valoare dinainte stabilitã prin lege si sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluãrii tuturor probelor administrate în cauzã.
(2) În luarea deciziei asupra existentei infractiunii si a vinovãtiei inculpatului instanta hotãrãste motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanta are convingerea cã acuzatia a fost doveditã dincolo de orice îndoialã rezonabilã.
(3) Hotãrârea instantei nu se poate întemeia, în mãsurã determinantã, pe mãrturia investigatorului sub acoperire sau pe declaratiile martorilor protejati.

CAP. II
Audierea persoanelor

SECTIUNEA 1
Reguli generale în materia audierii persoanelor

ART. 104
Persoanele audiate în cursul procesului penal
În cursul procesului penal, în conditiile prevãzute de lege, pot fi audiate urmãtoarele persoane: suspectul, inculpatul, persoana vãtãmatã, partea civilã, partea responsabilã civilmente, martorii si expertii.
ART. 105
Audierea prin interpret
(1) Ori de câte ori persoana audiatã nu întelege, nu vorbeste sau nu se exprimã bine în limba românã, audierea se face prin interpret. Interpretul poate fi desemnat de organele judiciare sau ales de pãrti ori persoana vãtãmatã, dintre interpretii autorizati, potrivit legii.
(2) În mod exceptional, în situatia în care se impune luarea urgentã a unei mãsuri procesuale sau dacã nu se poate asigura un interpret autorizat, audierea poate avea loc în prezenta oricãrei persoane care poate comunica cu cel ascultat, organul judiciar având însã obligatia de a relua audierea prin interpret imediat ce aceasta este posibilã.
(3) Dacã persoana audiatã este surdã, mutã sau surdo-mutã, audierea se face cu participarea unei persoane care are capacitatea de a comunica prin limbajul special. În aceastã situatie comunicarea se poate face si în scris.
(4) În cazuri exceptionale, dacã nu este prezentã o persoanã autorizatã care poate comunica prin limbajul special, iar comunicarea nu se poate realiza în scris, audierea persoanelor prevãzute la alin. (3) se va face cu ajutorul oricãrei persoane care are aptitudini de comunicare.
ART. 106
Protectia sãnãtãtii persoanelor ascultate
Dacã în timpul audierii unei persoane aceasta acuzã obosealã excesivã sau simptomele unei boli care îi afecteazã capacitatea fizicã ori psihicã de a participa la ascultare, organul judiciar dispune întreruperea ascultãrii si ia mãsuri pentru ca persoana sã fie consultatã de un medic.

SECTIUNEA a 2-a
Audierea suspectului sau a inculpatului

ART. 107
Întrebãrile privind persoana suspectului sau a inculpatului
(1) La începutul primei audieri, organul judiciar adreseazã întrebãri suspectului sau inculpatului cu privire la nume, prenume, poreclã, data si locul nasterii, codul numeric personal, numele si prenumele pãrintilor, cetãtenia, starea civilã, situatia militarã, studiile, profesia ori ocupatia, locul de muncã, domiciliul si adresa unde locuieste efectiv si adresa la care doreste sã îi fie comunicate actele de procedurã, antecedentele penale sau dacã împotriva sa se desfãsoarã un alt proces penal, precum si cu privire la orice alte date pentru stabilirea situatiei sale personale.
(2) Întrebãrile prevãzute la alin. (1) se repetã la audierile ulterioare doar atunci când organul judiciar considerã necesar.
ART. 108
Comunicarea drepturilor si a obligatiilor
(1) Organul judiciar comunicã suspectului sau inculpatului calitatea în care este audiat, fapta prevãzutã de legea penalã pentru sãvârsirea cãreia este suspectat sau pentru care a fost pusã în miscare actiunea penalã si încadrarea juridicã a acesteia.
(2) Suspectului sau inculpatului i se aduc la cunostintã drepturile prevãzute la art. 83, precum si urmãtoarele obligatii:
a) obligatia de a se prezenta la chemãrile organelor judiciare, atrãgându-i-se atentia cã, în cazul neîndeplinirii acestei obligatii, se poate emite mandat de aducere împotriva sa, iar în cazul sustragerii, judecãtorul poate dispune arestarea sa preventivã;
b) obligatia de a comunica în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a adresei, atrãgându-i-se atentia cã, în cazul neîndeplinirii acestei obligatii, citatiile si orice alte acte comunicate la prima adresã rãmân valabile si se considerã cã le-a luat la cunostintã.
(3) În cursul urmãririi penale, înainte de prima audiere a suspectului sau inculpatului, i se aduc la cunostintã drepturile si obligatiile prevãzute la alin. (2) si i se înmâneazã, sub semnãturã, un formular scris care cuprinde aceste drepturi, iar în cazul în care nu poate ori refuzã sã semneze, se va încheia un proces-verbal.
ART. 109
Modul de ascultare
(1) Dupã îndeplinirea dispozitiilor art. 107 si 108, suspectul sau inculpatul este lãsat sã declare tot ceea ce doreste referitor la fapta prevãzutã de legea penalã care i-a fost comunicatã, dupã care i se pot pune întrebãri.
(2) Suspectul sau inculpatul are dreptul sã se consulte cu avocatul atât înainte, cât si în cursul audierii, iar organul judiciar, când considerã necesar, poate permite acestuia sã utilizeze însemnãri si notite proprii.
(3) Dacã în cursul audierii suspectul sau inculpatul îsi exercitã dreptul de a nu da nicio declaratie, ascultarea nu va mai continua, încheindu-se un proces-verbal.
ART. 110
Consemnarea declaratiilor
(1) Declaratiile suspectului sau inculpatului se consemneazã în scris. În fiecare declaratie se consemneazã totodatã ora începerii si ora încheierii ascultãrii suspectului sau inculpatului.
(2) Dacã este de acord cu continutul declaratiei scrise, suspectul sau inculpatul o semneazã. Dacã suspectul sau inculpatul are de fãcut completãri, rectificãri ori precizãri, acestea sunt indicate în finalul declaratiei, fiind urmate de semnãtura suspectului sau a inculpatului.
(3) Când suspectul sau inculpatul nu poate sau refuzã sã semneze, organul judiciar consemneazã acest lucru în declaratia scrisã.
(4) Declaratia scrisã este semnatã si de organul de urmãrire penalã care a procedat la audierea suspectului, inculpatului, de judecãtorul de drepturi si libertãti ori de presedintele completului de judecatã si de grefier, de avocatul suspectului, inculpatului, al persoanei vãtãmate, pãrtii civile sau pãrtii responsabile civilmente, dacã acestia au fost prezenti, precum si de interpret când declaratia a fost luatã printr-un interpret.
(5) În cursul urmãririi penale, audierea suspectului sau inculpatului se înregistreazã cu mijloace tehnice audio sau audiovideo. Atunci când înregistrarea nu este posibilã, acest lucru se consemneazã în declaratia suspectului sau inculpatului, cu indicarea concretã a motivului pentru care înregistrarea nu a fost posibilã.

SECTIUNEA a 3-a
Audierea persoanei vãtãmate, a pãrtii civile si a pãrtii responsabile civilmente

ART. 111
Modul de audiere a persoanei vãtãmate
(1) La începutul primei audieri, organul judiciar adreseazã persoanei vãtãmate întrebãrile prevãzute la art. 107, care se aplicã în mod corespunzãtor.
(2) Persoanei vãtãmate i se aduc la cunostintã urmãtoarele drepturi si obligatii:
a) dreptul de a fi asistatã de avocat, iar în cazurile de asistentã obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu;
b) dreptul de a apela la un mediator în cazurile permise de lege;
c) dreptul de a propune administrarea de probe, de a ridica exceptii si de a pune concluzii, în conditiile prevãzute de lege;
d) dreptul de a fi încunostintatã cu privire la desfãsurarea procedurii, dreptul de a formula plângere prealabilã, precum si dreptul de a se constitui parte civilã;
e) obligatia de a se prezenta la chemãrile organelor judiciare;
f) obligatia de a comunica orice schimbare de adresã;
g) obligatia de a spune adevãrul.
(3) Dispozitiile art. 109 alin. (1) si (2) si ale art. 110 se aplicã în mod corespunzãtor.
(4) În cursul urmãririi penale, audierea persoanei vãtãmate se înregistreazã prin mijloace tehnice audio sau audiovideo, atunci când organul de urmãrire penalã considerã necesar sau atunci când persoana vãtãmatã a solicitat aceasta în mod expres, iar înregistrarea este posibilã.
(5) Persoanei vãtãmate i se aduce la cunostintã cu ocazia primei audieri faptul cã, în cazul în care inculpatul va fi privat de libertate, respectiv condamnat la o pedeapsã privativã de libertate, aceasta poate sã fie informatã cu privire la punerea acestuia în libertate în orice mod.
ART. 112
Modul de audiere a pãrtii civile si a pãrtii responsabile civilmente
(1) Audierea pãrtii civile si a pãrtii responsabile civilmente se face potrivit dispozitiilor art. 111 alin. (1), (3) si (4), care se aplicã în mod corespunzãtor.
(2) Pãrtii civile, precum si pãrtii responsabile civilmente li se aduc la cunostintã urmãtoarele drepturi:
a) dreptul de a fi asistate de avocat, iar în cazurile de asistentã obligatorie, dreptul de a li se desemna un avocat din oficiu;
b) dreptul de a apela la un mediator în cazurile permise de lege;
c) dreptul de a propune administrarea de probe, de a ridica exceptii si de a pune concluzii în legãturã cu solutionarea laturii civile a cauzei, în conditiile prevãzute de lege.
ART. 113
Protectia persoanei vãtãmate si a pãrtii civile
Atunci când sunt îndeplinite conditiile prevãzute de lege referitoare la statutul de martor amenintat sau vulnerabil ori pentru protectia vietii private sau a demnitãtii, organul de urmãrire penalã poate dispune fatã de persoana vãtãmatã ori fatã de partea civilã mãsurile de protectie prevãzute la art. 125-130, care se aplicã în mod corespunzãtor.

SECTIUNEA a 4-a
Audierea martorilor

ART. 114
Persoanele audiate ca martor
(1) Poate fi audiatã în calitate de martor orice persoanã care are cunostintã despre fapte sau împrejurãri de fapt care constituie probã în cauza penalã.
(2) Orice persoanã citatã în calitate de martor are urmãtoarele obligatii:
a) de a se prezenta în fata organului judiciar care a citat-o la locul, ziua si ora arãtate în citatie;
b) de a depune jurãmânt sau declaratie solemnã în fata instantei;
c) de a spune adevãrul.
(3) Calitatea de martor are întâietate fatã de calitatea de expert sau de avocat, de mediator ori de reprezentant al uneia dintre pãrti sau al unui subiect procesual principal, cu privire la faptele si împrejurãrile de fapt pe care persoana le-a cunoscut înainte de a dobândi aceastã calitate.
(4) Pot fi audiate în calitate de martor si persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 si 62.
ART. 115
Capacitatea de a fi martor
(1) Orice persoanã poate fi citatã si audiatã în calitate de martor, cu exceptia pãrtilor si a subiectilor procesuali principali.
(2) Persoanele care se aflã într-o situatie ce pune la îndoialã, în mod rezonabil, capacitatea de a fi martor pot fi audiate doar atunci când organul judiciar constatã cã persoana este capabilã sã relateze în mod constient fapte si împrejurãri de fapt conforme cu realitatea.
(3) Pentru a decide cu privire la capacitatea unei persoane de a fi martor, organul judiciar dispune, la cerere sau din oficiu, orice examinare necesarã, prin mijloacele prevãzute de lege.
ART. 116
Obiectul si limitele declaratiei martorului
(1) Martorul este audiat asupra unor fapte sau împrejurãri de fapt care constituie obiectul probatiunii în cauza în care a fost citat.
(2) Audierea martorului poate fi extinsã asupra tuturor împrejurãrilor necesare pentru verificarea credibilitãtii sale.
(3) Nu pot face obiectul declaratiei martorului acele fapte sau împrejurãri al cãror secret sau confidentialitate poate fi opus prin lege organelor judiciare.
(4) Faptele sau împrejurãrile prevãzute la alin. (3) pot face obiectul declaratiei martorului atunci când autoritatea competentã sau persoana îndreptãtitã îsi exprimã acordul în acest sens sau atunci când existã o altã cauzã legalã de înlãturare a obligatiei de a pãstra secretul sau confidentialitatea.
(5) Declaratia datã în conditiile alin. (4) nu constituie infractiune.
ART. 117
Persoanele care au dreptul de a refuza sã dea declaratii în calitate de martor
(1) Au dreptul de a refuza sã fie audiate în calitate de martor urmãtoarele persoane:
a) sotul, ascendentii si descendentii în linie directã, precum si fratii si surorile suspectului sau inculpatului;
b) persoanele care au avut calitatea de sot al suspectului sau al inculpatului.
(2) Dupã comunicarea drepturilor si obligatiilor potrivit art. 120, organele judiciare comunicã persoanelor prevãzute la alin. (1) dreptul de a nu da declaratii în calitate de martor.
(3) Dacã persoanele prevãzute la alin. (1) sunt de acord sã dea declaratii, în privinta acestora sunt aplicabile dispozitiile privitoare la drepturile si obligatiile martorilor.
(4) În cauzele reunite, persoana care îndeplineste una dintre calitãtile prevãzute la alin. (1) în raport cu unul dintre suspecti sau inculpati este scutitã de obligatia de a depune mãrturie si împotriva celorlalti suspecti sau inculpati, în cazul în care declaratia sa nu poate fi limitatã doar la acestia din urmã.
ART. 118
Dreptul martorului de a nu se acuza
Declaratia martorului nu poate fi folositã în cursul unui proces penal desfãsurat împotriva sa.
ART. 119
Întrebãrile privind persoana martorului
(1) Dispozitiile art. 107 se aplicã în mod corespunzãtor în cazul audierii martorului.
(2) Martorului i se comunicã obiectul cauzei si apoi este întrebat dacã este membru de familie sau fost sot al suspectului, inculpatului, persoanei vãtãmate ori al celorlalte pãrti din procesul penal, dacã se aflã în relatii de prietenie sau de dusmãnie cu aceste persoane, precum si dacã a suferit vreo pagubã în urma sãvârsirii infractiunii.
(3) Martorului nu i se adreseazã întrebãrile privind persoana sa atunci când fatã de acesta s-a dispus o mãsurã de protectie a datelor de identitate.
ART. 120
Comunicarea drepturilor si obligatiilor
(1) Organul judiciar comunicã martorului calitatea în care este audiat si faptele sau împrejurãrile de fapt pentru dovedirea cãrora a fost propus ca martor.
(2) Martorului i se aduc apoi la cunostintã urmãtoarele drepturi si obligatii:
a) dreptul de a fi supus mãsurilor de protectie si de a beneficia de restituirea cheltuielilor prilejuite de chemarea în fata organelor judiciare, atunci când sunt îndeplinite conditiile prevãzute de lege;
b) obligatia de a se prezenta la chemãrile organelor judiciare, atrãgându-i-se atentia cã, în cazul neîndeplinirii acestei obligatii, se poate emite mandat de aducere împotriva sa;
c) obligatia de a comunica în scris, în termen de 5 zile, orice schimbare a adresei la care este citat, atrãgându-i-se atentia cã, în cazul neîndeplinirii acestei obligatii, se poate dispune împotriva sa sanctiunea prevãzutã de art. 283 alin. (1);
d) obligatia de a da declaratii conforme cu realitatea, atrãgându-i-se atentia cã legea pedepseste infractiunea de mãrturie mincinoasã.
ART. 121
Jurãmântul si declaratia solemnã a martorului
(1) În cursul urmãririi penale si judecãtii, dupã îndeplinirea dispozitiilor art. 119 si 120, organul de urmãrire penalã si presedintele completului solicitã martorului depunerea jurãmântului sau a declaratiei solemne.
(2) Organul de urmãrire penalã si presedintele completului îl întreabã pe martor dacã doreste sã depunã jurãmânt religios sau declaratie solemnã.
(3) Textul jurãmântului este urmãtorul: “Jur cã voi spune adevãrul si nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu. Asa sã-mi ajute Dumnezeu!”. Referirea la divinitate din formula jurãmântului se schimbã în functie de credinta religioasã a martorului.
(4) În timpul depunerii jurãmântului, cu exceptiile impuse de credinta religioasã, martorul tine mâna dreaptã pe cruce sau pe Biblie.
(5) În cazul în care martorul alege sã facã o declaratie solemnã, textul acesteia este urmãtorul: “Mã oblig cã voi spune adevãrul si nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu.”
(6) Dispozitiile alin. (1)-(5) se aplicã în mod corespunzãtor în procedura administrãrii anticipate a probelor, în fata judecãtorului de drepturi si libertãti.
ART. 122
Modul de audiere a martorului
(1) Fiecare martor este audiat separat si fãrã prezenta altor martori.
(2) Martorul este lãsat sã declare tot ceea ce stie în legãturã cu faptele sau împrejurãrile de fapt pentru dovedirea cãrora a fost propus, apoi i se pot adresa întrebãri.
(3) Martorului nu i se pot adresa întrebãri privind optiunile politice, ideologice sau religioase ori alte circumstante personale si de familie, cu exceptia cazului în care acestea sunt strict necesare pentru aflarea adevãrului în cauzã sau pentru verificarea credibilitãtii martorului.
ART. 123
Consemnarea declaratiilor
(1) Consemnarea declaratiilor se face potrivit dispozitiilor art. 110, care se aplicã în mod corespunzãtor.
(2) În cursul urmãririi penale, audierea martorului se înregistreazã prin mijloace tehnice audio sau audiovideo, dacã organul de urmãrire penalã considerã necesar sau dacã martorul solicitã expres aceasta si înregistrarea este posibilã.
ART. 124
Cazurile speciale de audiere a martorului
(1) Audierea martorului minor în vârstã de pânã la 14 ani are loc în prezenta unuia dintre pãrinti, a tutorelui sau a persoanei ori a reprezentantului institutiei cãreia îi este încredintat minorul spre crestere si educare.
(2) Dacã persoanele arãtate la alin. (1) nu pot fi prezente sau au calitatea de suspect, inculpat, persoanã vãtãmatã, parte civilã, parte responsabilã civilmente ori martor în cauzã ori existã suspiciunea rezonabilã cã pot influenta declaratia minorului, audierea acestuia are loc în prezenta unui reprezentant al autoritãtii tutelare sau a unei rude cu capacitate deplinã de exercitiu, stabilite de organul judiciar.
(3) Dacã se considerã necesar, la cerere sau din oficiu, organul de urmãrire penalã sau instanta dispune ca la audierea martorului minor sã asiste un psiholog.
(4) Audierea martorului minor trebuie sã evite producerea oricãrui efect negativ asupra stãrii psihice a acestuia.
(5) Martorului minor care la data audierii nu a împlinit vârsta de 14 ani nu i se comunicã obligatiile prevãzute la art. 120 alin. (2) lit. d), dar i se atrage atentia sã spunã adevãrul.
(6) Persoanele care au avut calitatea de suspect sau inculpat în aceeasi cauzã si cu privire la aceeasi faptã ori cu privire la fapte diferite aflate în strânsã legãturã, dacã ulterior s-a dispus disjungerea cauzelor, pot fi audiate în calitate de martor, iar declaratia nu poate fi folositã în cursul unui proces penal desfãsurat împotriva lor. Organele judiciare au obligatia consemnãrii calitãtii lor procesuale anterioare.
(7) Dispozitiile alin. (6) se aplicã în mod corespunzãtor si persoanelor care au calitatea de suspect sau inculpat în cauze diferite, cu privire la care nu a fost dispusã reunirea.

SECTIUNEA a 5-a
Protectia martorilor

§ 1. Protectia martorilor amenintati

ART. 125
Martorul amenintat
În cazul în care existã o suspiciune rezonabilã cã viata, integritatea corporalã, libertatea, bunurile sau activitatea profesionalã a martorului ori a unui membru de familie al acestuia ar putea fi puse în pericol ca urmare a datelor pe care le furnizeazã organelor judiciare sau a declaratiilor sale, organul judiciar competent acordã acestuia statutul de martor amenintat si dispune una ori mai multe dintre mãsurile de protectie prevãzute la art. 126 sau 127, dupã caz.
ART. 126
Mãsurile de protectie dispuse în cursul urmãririi penale
(1) În cursul urmãririi penale, odatã cu acordarea statutului de martor amenintat, procurorul dispune aplicarea uneia sau a mai multora dintre urmãtoarele mãsuri:
a) supravegherea si paza locuintei martorului sau asigurarea unei locuinte temporare;
b) însotirea si asigurarea protectiei martorului sau a membrilor de familie ai acestuia în cursul deplasãrilor;
c) protectia datelor de identitate, prin acordarea unui pseudonim cu care martorul va semna declaratia sa;
d) audierea martorului fãrã ca acesta sã fie prezent, prin intermediul mijloacelor audiovideo de transmitere, cu vocea si imaginea distorsionate, atunci când celelalte mãsuri nu sunt suficiente.
(2) Procurorul dispune aplicarea unei mãsuri de protectie din oficiu sau la cererea martorului, a uneia dintre pãrti sau a unui subiect procesual principal.
(3) În cazul aplicãrii mãsurilor de protectie prevãzute la alin. (1) lit. c) si d), declaratia martorului nu va cuprinde adresa realã sau datele sale de identitate, acestea fiind consemnate într-un registru special la care vor avea acces doar organul de urmãrire penalã, judecãtorul de drepturi si libertãti, judecãtorul de camerã preliminarã sau instanta, în conditii de confidentialitate.
(4) Procurorul dispune acordarea statutului de martor amenintat si aplicarea mãsurilor de protectie prin ordonantã motivatã, care se pãstreazã în conditii de confidentialitate.
(5) Procurorul verificã, la intervale de timp rezonabile, dacã se mentin conditiile care au determinat luarea mãsurilor de protectie, iar în caz contrar dispune, prin ordonantã motivatã, încetarea acestora.
(6) Mãsurile prevãzute la alin. (1) se mentin pe tot parcursul procesului penal dacã starea de pericol nu a încetat.
(7) Dacã starea de pericol a apãrut în cursul procedurii de camerã preliminarã, judecãtorul de camerã preliminarã, din oficiu sau la sesizarea procurorului, dispune mãsurile de protectie prevãzute la art. 127. Dispozitiile art. 128 se aplicã în mod corespunzãtor.
(8) Mãsurile de protectie prevãzute la alin. (1) lit. a) si b) se comunicã autoritãtii desemnate cu punerea în executare a mãsurii.
ART. 127
Mãsurile de protectie dispuse în cursul judecãtii
În cursul judecãtii, odatã cu acordarea statutului de martor amenintat, instanta dispune aplicarea uneia sau a mai multora dintre urmãtoarele mãsuri:
a) supravegherea si paza locuintei martorului sau asigurarea unei locuinte temporare;
b) însotirea si asigurarea protectiei martorului sau a membrilor de familie ai acestuia în cursul deplasãrilor;
c) nepublicitatea sedintei de judecatã pe durata ascultãrii martorului;
d) ascultarea martorului fãrã ca acesta sã fie prezent în sala de judecatã, prin intermediul mijloacelor audiovideo de transmitere, cu vocea si imaginea distorsionate, atunci când celelalte mãsuri nu sunt suficiente;
e) protectia datelor de identitate ale martorului si acordarea unui pseudonim sub care acesta va depune mãrturie.
ART. 128
Dispunerea mãsurii protectiei martorului în cursul judecãtii
(1) Instanta dispune aplicarea unei mãsuri de protectie din oficiu, la cererea procurorului, a martorului, a pãrtilor sau a persoanei vãtãmate.
(2) Propunerea formulatã de procuror cuprinde:
a) numele martorului care urmeazã a fi ascultat în faza de judecatã si fatã de care se doreste dispunerea mãsurii de protectie;
b) motivarea concretã a gravitãtii pericolului si a necesitãtii mãsurii.
(3) Atunci când cererea este formulatã de celelalte persoane prevãzute la alin. (1), instanta poate dispune ca procurorul sã efectueze de urgentã verificãri cu privire la temeinicia cererii de protectie.
(4) Cererea se solutioneazã în camera de consiliu, fãrã participarea persoanei care a formulat cererea.
(5) Participarea procurorului este obligatorie.
(6) Instanta se pronuntã prin încheiere motivatã, care nu este supusã cãilor de atac.
(7) Încheierea prin care se dispune mãsura de protectie se pãstreazã în conditii de confidentialitate. Dacã protectia martorului este necesarã si dupã rãmânerea definitivã a hotãrârii, sunt aplicabile dispozitiile legii speciale.
(8) Mãsurile de protectie prevãzute la art. 127 lit. a) si b) se comunicã autoritãtii desemnate de lege cu punerea în executare a mãsurilor.
ART. 129
Audierea martorului protejat
(1) În situatia prevãzutã la art. 126 alin. (1) lit. d) si art. 127 lit. d), procurorul, judecãtorul de drepturi si libertãti sau, dupã caz, instanta de judecatã procedeazã la audierea martorului fãrã ca acesta sã fie prezent fizic la locul unde se aflã procurorul ori în sala în care se desfãsoarã sedinta de judecatã, prin intermediul mijloacelor audiovideo.
(2) La solicitarea organului judiciar sau a martorului audiat în conditiile alin. (1), la luarea declaratiei poate participa un consilier de probatiune, care are obligatia de a pãstra secretul profesional cu privire la datele de care a luat cunostintã în timpul audierii. Organul judiciar are obligatia sã aducã la cunostinta martorului dreptul de a solicita audierea în prezenta unui psiholog.
(3) Subiectii procesuali principali, pãrtile si avocatii acestora pot adresa întrebãri martorului audiat în conditiile alin. (1) si (2). Organul judiciar respinge întrebãrile care ar putea conduce la identificarea martorului.
(4) Declaratia martorului protejat se înregistreazã prin mijloace tehnice video si audio si se redã integral în formã scrisã.
(5) În cursul urmãririi penale declaratia se semneazã de organul de urmãrire penalã ori, dupã caz, de judecãtorul de drepturi si libertãti si de procurorul care a fost prezent la audierea martorului si se depune la dosarul cauzei. Declaratia martorului, transcrisã, va fi semnatã si de acesta si va fi pãstratã în dosarul depus la parchet, într-un loc special, în conditii de confidentialitate.
(6) În cursul judecãtii, declaratia martorului se semneazã de presedintele completului de judecatã.
(7) Suportul pe care a fost înregistratã declaratia martorului, în original, sigilat cu sigiliul parchetului sau, dupã caz, al instantei de judecatã în fata cãreia s-a fãcut declaratia, se pãstreazã în conditii de confidentialitate. Suportul care contine înregistrãrile efectuate în cursul urmãririi penale este înaintat la terminarea urmãririi penale instantei competente, împreunã cu dosarul cauzei, si este pãstrat în aceleasi conditii privind confidentialitatea.

§ 2. Protectia martorilor vulnerabili

ART. 130
Martorul vulnerabil
(1) Procurorul sau, dupã caz, instanta poate decide acordarea statutului de martor vulnerabil urmãtoarelor categorii de persoane:
a) martorului care a suferit o traumã ca urmare a sãvârsirii infractiunii ori ca urmare a comportamentului ulterior al suspectului sau inculpatului;
b) martorului minor.
(2) Odatã cu acordarea statutului de martor vulnerabil, procurorul si instanta pot dispune mãsurile de protectie prevãzute la art. 126 alin. (1) lit. b) si d) sau, dupã caz, art. 127 lit. b)-e), care se aplicã în mod corespunzãtor. Distorsionarea vocii si a imaginii nu este obligatorie.
(3) Dispozitiile art. 126 si 128 se aplicã în mod corespunzãtor.

SECTIUNEA a 6-a
Confruntarea

ART. 131
Confruntarea
(1) Când se constatã cã existã contraziceri între declaratiile persoanelor audiate în aceeasi cauzã, se procedeazã la confruntarea lor dacã aceasta este necesarã pentru lãmurirea cauzei.
(2) Persoanele confruntate sunt audiate cu privire la faptele si împrejurãrile în privinta cãrora declaratiile date anterior se contrazic.
(3) Organul de urmãrire penalã sau instanta de judecatã poate încuviinta ca persoanele confruntate sã îsi punã reciproc întrebãri.
(4) Declaratiile date de persoanele confruntate se consemneazã într-un proces-verbal.

CAP. III
Identificarea persoanelor si a obiectelor

ART. 132
Scopul si obiectul mãsurii
(1) Identificarea persoanelor sau obiectelor se poate dispune dacã este necesarã în scopul clarificãrii împrejurãrilor cauzei.
(2) Identificarea persoanelor sau obiectelor poate fi dispusã de procuror ori de organele de cercetare penalã, în cursul urmãririi penale, sau de instantã, în cursul judecãtii.
ART. 133
Audierea prealabilã a persoanei care face identificarea
(1) Dupã dispunerea mãsurii si înainte ca identificarea sã fie realizatã, persoana care face identificarea trebuie audiatã cu privire la persoana sau obiectul pe care urmeazã sã îl identifice.
(2) Audierea constã în descrierea tuturor caracteristicilor persoanei sau ale obiectului, precum si împrejurãrile în care a fost vãzut. Persoana care face identificarea este întrebatã dacã a mai participat anterior la o altã procedurã de identificare privind aceeasi persoanã sau acelasi obiect ori dacã persoana sau obiectul de identificat i-au fost indicate ori descrise anterior.
ART. 134
Identificarea persoanelor
(1) Persoana care urmeazã sã fie identificatã este prezentatã împreunã cu alte 4-6 persoane necunoscute, cu trãsãturi asemãnãtoare celor descrise de persoana care face identificarea.
(2) Dispozitiile alin. (1) sunt aplicabile în mod corespunzãtor si în situatia identificãrii persoanelor dupã fotografii.
(3) Identificarea se desfãsoarã astfel încât persoanele care urmeazã sã fie identificate sã nu o vadã pe cea care le identificã.
(4) Desfãsurarea activitãtii de identificare a persoanelor, precum si declaratiile persoanei care face identificarea sunt consemnate într-un proces-verbal.
(5) Procesul-verbal trebuie sã cuprindã, pe lângã mentiunile prevãzute la art. 135 alin. (2), numele, prenumele si adresa persoanelor care au fost introduse în grupul de identificare sau ale cãror fotografii au fost prezentate persoanei care face identificarea, numele si prenumele persoanei identificate, precum si ordonanta sau încheierea prin care s-a dispus efectuarea identificãrii de persoane.
(6) În cursul urmãririi penale, în situatia în care organul de urmãrire penalã considerã necesar, activitatea de identificare este înregistratã audiovideo. Înregistrarea identificãrii este anexatã procesului-verbal ca parte integrantã a acestuia si poate fi folositã ca mijloc de probã.
ART. 135
Identificarea obiectelor
(1) Obiectele despre care se presupune cã pot contribui la aflarea adevãrului în legãturã cu sãvârsirea unei infractiuni sunt prezentate în vederea identificãrii, dupã ce persoana care face identificarea le-a descris în prealabil. Dacã aceste obiecte nu pot fi aduse pentru a fi prezentate, persoana care face identificarea poate fi condusã la locul unde se aflã obiectele.
(2) Desfãsurarea activitãtii de identificare a obiectelor, precum si declaratiile persoanei care face identificarea sunt consemnate într-un proces-verbal ce trebuie sã cuprindã mentiuni cu privire la: ordonanta sau încheierea prin care s-a dispus mãsura, locul unde a fost încheiat, data, ora la care a început si ora la care s-a terminat activitatea, cu mentionarea oricãrui moment de întrerupere, numele, prenumele persoanelor prezente si calitatea în care acestea participã, numele si prenumele persoanei care face identificarea, descrierea amãnuntitã a obiectelor identificate.
(3) În cursul urmãririi penale, în situatia în care organul de urmãrire considerã necesar, activitatea de identificare si declaratia persoanei care face identificarea sunt înregistrate audiovideo. Înregistrarea identificãrii este anexatã procesului-verbal ca parte integrantã a acestuia si poate fi folositã ca mijloc de probã.
ART. 136
Alte identificãri
Identificarea vocilor, sunetelor sau a altor elemente ce fac obiectul perceptiei senzoriale se dispune si se efectueazã cu respectarea procedurii prevãzute la art. 134.
ART. 137
Pluralitatea de identificãri
(1) În cazul în care mai multe persoane sunt chemate sã identifice aceeasi persoanã sau acelasi obiect, organele judiciare competente iau mãsuri prin care sã fie evitatã comunicarea între cei care au fãcut identificarea si cei care urmeazã sã o efectueze.
(2) Dacã aceeasi persoanã urmeazã sã participe la mai multe proceduri de identificare a unor persoane sau a unor obiecte, organele judiciare competente iau mãsuri ca persoana supusã identificãrii sã fie situatã între persoane diferite de cele ce au participat la procedurile anterioare, respectiv obiectul supus identificãrii sã fie plasat printre obiecte diferite de cele utilizate anterior.

CAP. IV
Tehnici speciale de supraveghere sau cercetare

ART. 138
Dispozitii generale
(1) Constituie tehnici speciale de supraveghere sau cercetare urmãtoarele:
a) interceptarea convorbirilor si comunicãrilor;
b) accesul la un sistem informatic;
c) supravegherea video, audio sau prin fotografiere;
d) localizarea sau urmãrirea prin mijloace tehnice;
e) obtinerea listei convorbirilor telefonice;
f) retinerea, predarea sau perchezitionarea trimiterilor postale;
g) solicitarea si obtinerea, potrivit legii, a datelor referitoare la tranzactiile financiare, precum si a datelor financiare ale unei persoane;
h) utilizarea investigatorilor sub acoperire;
i) constatarea unei infractiuni de coruptie sau a încheierii unei conventii;
j) livrarea supravegheatã;
k) identificarea abonatului, proprietarului sau utilizatorului unui sistem de telecomunicatii sau a unui punct de acces la un computer.
(2) Prin interceptarea convorbirilor sau comunicãrilor se întelege interceptarea, accesul, monitorizarea, colectarea sau înregistrarea convorbirilor ori comunicãrilor efectuate prin telefon, sistem informatic sau prin orice alt mijloc de comunicare, precum si înregistrarea datelor de trafic ce indicã sursa, destinatia, data, ora, dimensiunea, durata ori tipul comunicãrii efectuate prin telefon, sistem informatic sau prin orice alt mijloc de comunicare.
(3) Prin acces la un sistem informatic se întelege pãtrunderea într-un sistem informatic sau mijloc de stocare a datelor informatice fie direct, fie de la distantã, prin intermediul unor programe specializate ori prin intermediul unei retele, în scopul de a identifica probe.
(4) Prin sistem informatic se întelege orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate ori aflate în relatie functionalã, dintre care unul sau mai multe asigurã prelucrarea automatã a datelor, cu ajutorul unui program informatic.
(5) Prin date informatice se întelege orice reprezentare de fapte, informatii sau concepte sub o formã adecvatã prelucrãrii într-un sistem informatic, inclusiv un program capabil sã determine executarea unei functii de cãtre un sistem informatic.
(6) Prin supraveghere video, audio sau prin fotografiere se întelege fotografierea persoanelor, observarea sau înregistrarea conversatiilor, miscãrilor ori a altor activitãti ale acestora.
(7) Prin localizare sau urmãrire prin mijloace tehnice se întelege folosirea unor dispozitive care determinã locul unde se aflã persoana sau obiectul la care sunt atasate.
(8) Prin perchezitionarea trimiterilor postale se întelege verificarea, prin mijloace fizice sau tehnice, a scrisorilor, a altor trimiteri postale sau a obiectelor transmise prin orice alt mijloc.
(9) Prin solicitarea si obtinerea, potrivit legii, a datelor referitoare la tranzactiile financiare, precum si a datelor financiare ale unei persoane se întelege operatiunile prin care se asigurã cunoasterea continutului tranzactiilor financiare efectuate prin intermediul unei bãnci sau al altei institutii competente ori obtinerea de la o bancã sau de la altã institutie financiarã de înscrisuri ori informatii aflate în posesia acesteia referitoare la conturile sau tranzactiile unei persoane.
(10) Constatarea unei infractiuni de coruptie se poate realiza si prin actiunea sau inactiunea ce este similarã unei infractiuni de coruptie, îndeplinitã în scopul strângerii de probe în cadrul procesului penal.
(11) Constatarea încheierii unei conventii se poate realiza si prin cumpãrarea sau orice altã operatiune privind un obiect ce poate constitui mijloc de probã de la o persoanã suspectatã de comiterea unei infractiuni, prestarea unui serviciu pentru persoana suspectatã de comiterea unei infractiuni ori cumpãrarea sau orice altã operatiune privind o persoanã care se bãnuieste cã ar fi dispãrutã, cã este victima traficului de persoane sau a unei rãpiri.
(12) Prin livrare supravegheatã se întelege tehnica de supraveghere si cercetare prin care se permite intrarea, tranzitarea sau iesirea de pe teritoriul tãrii a unor bunuri în privinta cãrora existã o suspiciune cu privire la caracterul ilicit al detinerii sau obtinerii acestora, sub supravegherea ori cu autorizarea autoritãtilor competente, în scopul investigãrii unei infractiuni sau al identificãrii persoanelor implicate în sãvârsirea acesteia.
(13) Prin supraveghere tehnicã se întelege utilizarea uneia dintre tehnicile prevãzute la alin. (1) lit. a)-d) si g).
ART. 139
Supravegherea tehnicã
(1) Supravegherea tehnicã se dispune de judecãtorul de drepturi si libertãti atunci când sunt îndeplinite cumulativ urmãtoarele conditii:
a) existã o suspiciune rezonabilã cu privire la pregãtirea sau sãvârsirea unei infractiuni dintre cele prevãzute la alin. (2);
b) mãsura sã fie proportionalã cu restrângerea drepturilor si libertãtilor fundamentale, date fiind particularitãtile cauzei, importanta informatiilor ori a probelor ce urmeazã a fi obtinute sau gravitatea infractiunii;
c) probele nu ar putea fi obtinute în alt mod sau obtinerea lor ar presupune dificultãti deosebite ce ar prejudicia ancheta ori existã un pericol pentru siguranta persoanelor sau a unor bunuri de valoare.
(2) Supravegherea tehnicã se poate dispune în cazul infractiunilor contra securitãtii nationale prevãzute de Codul penal si de legi speciale, precum si în cazul infractiunilor de trafic de droguri, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spãlare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, falsificarea de instrumente de platã electronicã, santaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscalã, în cazul infractiunilor de coruptie, infractiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, al infractiunilor care se sãvârsesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronicã ori în cazul unor alte infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare.
(3) Înregistrãrile prevãzute în prezentul capitol, efectuate de pãrti sau de alte persoane, constituie mijloace de probã când privesc propriile convorbiri sau comunicãri pe care le-au purtat cu tertii. Orice alte înregistrãri pot constitui mijloace de probã dacã nu sunt interzise de lege.
(4) Raportul dintre avocat si partea pe care o asistã sau o reprezintã nu poate forma obiectul supravegherii tehnice, decât datã existã date cã avocatul sãvârseste sau pregãteste sãvârsirea unei infractiuni dintre cele prevãzute la alin. (2). Dacã pe parcursul sau dupã executarea mãsurii rezultã cã activitãtile de supraveghere tehnicã au vizat si raporturile dintre avocat si suspectul sau inculpatul pe care acesta îl apãrã, probele obtinute nu pot fi folosite în cadrul procesului penal, urmând a fi sterse, de îndatã, de cãtre procuror. Judecãtorul care a dispus mãsura este informat, de îndatã, de cãtre procuror.
ART. 140
Procedura de emitere a mandatului de supraveghere tehnicã
(1) Supravegherea tehnicã poate fi dispusã în cursul urmãririi penale, pe o duratã de cel mult 30 de zile, la cererea procurorului, de judecãtorul de drepturi si libertãti de la instanta cãreia i-ar reveni competenta sã judece cauza în primã instantã sau de la instanta corespunzãtoare în grad acesteia în a cãrei circumscriptie se aflã sediul parchetului din care face parte procurorul care a formulat cererea.
(2) Cererea formulatã de procuror trebuie sã cuprindã: indicarea mãsurilor de supraveghere tehnicã care se solicitã a fi dispuse, numele sau alte date de identificare a persoanei împotriva cãreia se dispune mãsura, dacã sunt cunoscute, indicarea probelor ori a datelor din care rezultã suspiciunea rezonabilã cu privire la sãvârsirea unei infractiuni pentru care se poate dispune mãsura, indicarea faptei si a încadrãrii juridice, iar, în cazul mãsurii supravegherii video, audio sau prin fotografiere, dacã se solicitã si încuviintarea ca organele de urmãrire penalã sã pãtrundã în spatii private indicate pentru a activa sau a dezactiva mijloacele tehnice ce urmeazã a fi folosite pentru executarea mãsurii supravegherii tehnice, motivarea caracterului proportional si subsidiar al mãsurii. Procurorul trebuie sã înainteze dosarul judecãtorului de drepturi si libertãti.
(3) Cererea prin care se solicitã încuviintarea supravegherii tehnice se solutioneazã în aceeasi zi, în camera de consiliu, fãrã citarea pãrtilor. Participarea procurorului este obligatorie.
(4) În cazul în care apreciazã cã cererea este întemeiatã, judecãtorul de drepturi si libertãti dispune, prin încheiere, admiterea cererii procurorului si emite de îndatã mandatul de supraveghere tehnicã. Întocmirea minutei este obligatorie.
(5) Încheierea judecãtorului de drepturi si libertãti si mandatul trebuie sã cuprindã:
a) denumirea instantei;
b) data, ora si locul emiterii;
c) numele, prenumele si calitatea persoanei care a dat încheierea si a emis mandatul;
d) indicarea mãsurii concrete încuviintate;
e) perioada si scopul pentru care s-a autorizat mãsura;
f) numele persoanei supuse mãsurii de supraveghere tehnicã ori datele de identificare ale acesteia, dacã sunt cunoscute;
g) indicarea, în cazul în care este necesar fatã de natura mãsurii încuviintate, a elementelor de identificare a fiecãrui telefon, a punctului de acces la un sistem informatic, a oricãror date cunoscute pentru identificarea cãii de comunicare sau a numãrului de cont;
h) în cazul mãsurii supravegherii video, audio sau prin fotografiere în spatii private, mentiunea privind încuviintarea solicitãrii ca organele de urmãrire penalã sã pãtrundã în spatii private pentru a activa sau dezactiva mijloacele tehnice ce urmeazã a fi folosite pentru executarea mãsurii supravegherii tehnice;
i) semnãtura judecãtorului si stampila instantei.
(6) În cazul în care judecãtorul de drepturi si libertãti apreciazã cã nu sunt îndeplinite conditiile prevãzute la art. 139 si prevederile alin. (1) din prezentul articol, dispune, prin încheiere, respingerea cererii de încuviintare a mãsurii supravegherii tehnice.
(7) Încheierea prin care judecãtorul de drepturi si libertãti se pronuntã asupra mãsurilor de supraveghere tehnicã nu este supusã cãilor de atac.
(8) O nouã cerere de încuviintare a aceleiasi mãsuri poate fi formulatã numai dacã au apãrut ori s-au descoperit fapte sau împrejurãri noi, necunoscute la momentul solutionãrii cererii anterioare de cãtre judecãtorul de drepturi si libertãti.
ART. 141
Autorizarea unor mãsuri de supraveghere tehnicã de cãtre procuror
(1) Procurorul poate autoriza, pe o duratã de maximum 48 de ore, mãsurile de supraveghere tehnicã atunci când:
a) existã urgentã, iar obtinerea mandatului de supraveghere tehnicã în conditiile art. 140 ar conduce la o întârziere substantialã a cercetãrilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor ori ar pune în pericol siguranta persoanei vãtãmate, a martorului sau membrilor familiilor acestora; si
b) sunt îndeplinite conditiile prevãzute la art. 139 alin. (1) si (2).
(2) Ordonanta procurorului prin care se autorizeazã mãsura de supraveghere tehnicã trebuie sã cuprindã mentiunile prevãzute la art. 140 alin. (5).
(3) Procurorul are obligatia de a sesiza, în termen de cel mult 24 de ore de la expirarea mãsurii, judecãtorul de drepturi si libertãti de la instanta cãreia i-ar reveni competenta sã judece cauza în primã instantã sau de la instanta corespunzãtoare în grad acesteia în a cãrei circumscriptie se aflã sediul parchetului din care face parte procurorul care a emis ordonanta, în vederea confirmãrii mãsurii, înaintând totodatã un proces-verbal de redare rezumativã a activitãtilor de supraveghere tehnicã efectuate si dosarul cauzei.
(4) În cazul în care judecãtorul de drepturi si libertãti apreciazã cã au fost îndeplinite conditiile prevãzute la alin. (1), confirmã în termen de 24 de ore mãsura dispusã de procuror, prin încheiere, pronuntatã în camera de consiliu, fãrã citarea pãrtilor.
(5) Cu privire la datele informatice identificate prin accesul la un sistem informatic, procurorul poate dispune, prin ordonantã:
a) realizarea si conservarea unei copii a acestor date informatice;
b) suprimarea accesãrii sau îndepãrtarea acestor date informatice din sistemul informatic.
Copiile se realizeazã cu mijloace tehnice si proceduri adecvate, de naturã sã asigure integritatea informatiilor continute de acestea.
(6) În cazul în care judecãtorul de drepturi si libertãti apreciazã cã nu au fost respectate conditiile prevãzute la alin. (1), infirmã mãsura luatã de cãtre procuror si dispune distrugerea probelor obtinute în temeiul acesteia. Procurorul distruge probele astfel obtinute si întocmeste un proces-verbal în acest sens.
(7) Odatã cu cererea de confirmare a mãsurii sau separat, procurorul poate solicita judecãtorului de drepturi si libertãti luarea mãsurii supravegherii tehnice în conditiile art. 140.
(8) Încheierea prin care judecãtorul de drepturi si libertãti se pronuntã asupra mãsurilor dispuse de procuror nu este supusã cãilor de atac.
ART. 142
Punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnicã
(1) Procurorul pune în executare supravegherea tehnicã ori poate dispune ca aceasta sã fie efectuatã de organul de cercetare penalã sau de lucrãtori specializati din cadrul politiei ori de alte organe specializate ale statului.
(2) Furnizorii de servicii de telecomunicatii, informatice sau financiare sunt obligati sã colaboreze cu organele de urmãrire penalã, cu autoritãtile prevãzute la alin. (1), în limitele competentelor acestora, pentru punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnicã.
(3) Persoanele care sunt chemate sã dea concurs tehnic la executarea mãsurilor de supraveghere au obligatia sã pãstreze secretul operatiunii efectuate, sub sanctiunea legii penale.
(4) Procurorul are obligatia de a înceta imediat supravegherea tehnicã înainte de expirarea duratei mandatului dacã nu mai existã temeiurile care au justificat mãsura, informând de îndatã despre aceasta judecãtorul care a emis mandatul.
(5) Datele rezultate din mãsurile de supraveghere tehnicã pot fi folosite si în altã cauzã penalã dacã din cuprinsul acestora rezultã date sau informatii concludente si utile privitoare la pregãtirea ori sãvârsirea unei alte infractiuni dintre cele prevãzute la art. 139 alin. (2).
(6) Datele rezultate din mãsurile de supraveghere care nu privesc fapta ce formeazã obiectul cercetãrii sau care nu contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, dacã nu sunt folosite în alte cauze penale potrivit alin. (5), se arhiveazã la sediul parchetului, în locuri speciale, cu asigurarea confidentialitãtii. Din oficiu sau la solicitarea pãrtilor, judecãtorul ori completul învestit poate solicita datele sigilate dacã existã noi probe din care rezultã cã totusi o parte dintre acestea privesc fapta ce formeazã obiectul cercetãrii. Dupã un an de la solutionarea definitivã a cauzei, acestea sunt distruse de cãtre procuror, care întocmeste un proces-verbal în acest sens.
ART. 143
Consemnarea activitãtilor de supraveghere tehnicã
(1) Procurorul sau organul de cercetare penalã întocmeste un procesverbal pentru fiecare activitate de supraveghere tehnicã, în care sunt consemnate rezultatele activitãtilor efectuate care privesc fapta ce formeazã obiectul cercetãrii sau contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, datele de identificare ale suportului care contine rezultatul activitãtilor de supraveghere tehnicã, numele persoanelor la care se referã, dacã sunt cunoscute, sau alte date de identificare, precum si, dupã caz, data si ora la care a început activitatea de supraveghere si data si ora la care s-a încheiat.
(2) La procesul-verbal se ataseazã, în plic sigilat, o copie a suportului care contine rezultatul activitãtilor de supraveghere tehnicã. Suportul sau o copie certificatã a acestuia se pãstreazã la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat si va fi pus la dispozitia instantei, la solicitarea acesteia. Dupã sesizarea instantei, copia suportului care contine activitãtile de supraveghere tehnicã si copii de pe proceseleverbale se pãstreazã la grefa instantei, în locuri speciale, în plic sigilat, la dispozitia exclusivã a judecãtorului sau completului învestit cu solutionarea cauzei.
(3) Convorbirile, comunicãrile sau conversatiile purtate într-o altã limbã decât cea românã sunt transcrise în limba românã, prin intermediul unui interpret, care are obligatia de a pãstra confidentialitatea.
(4) Convorbirile sau comunicãrile interceptate si înregistrate, care privesc fapta ce formeazã obiectul cercetãrii sau contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, sunt redate de cãtre procuror sau organul de cercetare penalã într-un proces-verbal în care se mentioneazã mandatul emis pentru efectuarea acestora, numerele posturilor telefonice, datele de identificare ale sistemelor informatice sau ale punctelor de acces, numele persoanelor ce au efectuat comunicãrile, dacã sunt cunoscute, data si ora fiecãrei convorbiri sau comunicãri. Procesul-verbal este certificat pentru autenticitate de cãtre procuror.
(5) Dupã încetarea mãsurii de supraveghere, procurorul informeazã judecãtorul de drepturi si libertãti despre activitãtile efectuate.
ART. 144
Prelungirea mandatului de supraveghere tehnicã
(1) Mandatul de supraveghere tehnicã poate fi prelungit, pentru motive temeinic justificate, de cãtre judecãtorul de drepturi si libertãti de la instanta competentã, la cererea motivatã a procurorului, în cazul în care sunt îndeplinite conditiile prevãzute la art. 139, fiecare prelungire neputând depãsi 30 de zile.
(2) Judecãtorul de drepturi si libertãti se pronuntã în camera de consiliu, fãrã citarea pãrtilor, prin încheiere care nu este supusã cãilor de atac. Întocmirea minutei este obligatorie.
(3) Durata totalã a mãsurii de supraveghere tehnicã, cu privire la aceeasi persoanã si aceeasi faptã, nu poate depãsi un an, cu exceptia mãsurii de supraveghere video, audio sau prin fotografiere în spatii private, care nu poate depãsi 120 de zile.
ART. 145
Informarea persoanei supravegheate
(1) Dupã încetarea mãsurii de supraveghere tehnicã, procurorul informeazã, în scris, în cel mult 10 zile, pe fiecare subiect al unui mandat despre mãsura de supraveghere tehnicã ce a fost luatã în privinta sa.
(2) Dupã momentul informãrii, persoana supravegheatã are dreptul de a lua cunostintã, la cerere, de continutul proceselor-verbale în care sunt consemnate activitãtile de supraveghere tehnicã efectuate. De asemenea, procurorul trebuie sã asigure, la cerere, ascultarea convorbirilor, comunicãrilor sau conversatiilor ori vizionarea imaginilor rezultate din activitatea de supraveghere tehnicã.
(3) Termenul de formulare a cererii este de 20 de zile de la data comunicãrii informãrii scrise prevãzute la alin. (1).
(4) Procurorul poate sã amâne motivat efectuarea informãrii sau a prezentãrii suporturilor pe care sunt stocate activitãtile de supraveghere tehnicã ori a proceselor-verbale de redare, dacã aceasta ar putea conduce la:
a) perturbarea sau periclitarea bunei desfãsurãri a urmãririi penale în cauzã;
b) punerea în pericol a sigurantei victimei, a martorilor sau a membrilor familiilor acestora;
c) dificultãti în supravegherea tehnicã asupra altor persoane implicate în cauzã.
(5) Amânarea prevãzutã la alin. (4) se poate dispune cel mai târziu pânã la terminarea urmãririi penale sau pânã la clasarea cauzei.
ART. 146
Conservarea materialelor rezultate din supravegherea tehnicã
(1) Dacã în cauzã s-a dispus o solutie de clasare, împotriva cãreia nu a fost formulatã plângere în termenul legal prevãzut la art. 340 sau plângerea a fost respinsã, procurorul înstiinteazã de îndatã despre aceasta pe judecãtorul de drepturi si libertãti.
(2) Judecãtorul de drepturi si libertãti dispune conservarea suportului material sau a copiei certificate a acestuia, prin arhivare la sediul instantei în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidentialitãtii.
(3) Dacã în cauzã instanta a pronuntat o hotãrâre de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal, rãmasã definitivã, suportul material sau copia acestuia se conservã prin arhivare odatã cu dosarul cauzei la sediul instantei, în locuri speciale, cu asigurarea confidentialitãtii.
ART. 147
Retinerea, predarea si perchezitionarea trimiterilor postale
(1) Retinerea, predarea si perchezitionarea trimiterilor postale se poate dispune de judecãtorul de drepturi si libertãti de la instanta cãreia i-ar reveni competenta sã judece cauza în primã instantã sau de la instanta corespunzãtoare în grad acesteia în a cãrei circumscriptie se aflã sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea, cu privire la scrisorile, trimiterile postale sau obiectele trimise ori primite de fãptuitor, suspect, inculpat sau de orice persoanã care este bãnuitã cã primeste ori trimite prin orice mijloc aceste bunuri de la fãptuitor, suspect sau inculpat ori bunuri destinate acestuia, dacã:
a) existã o suspiciune rezonabilã cu privire la pregãtirea sau sãvârsirea unei infractiuni;
b) mãsura este necesarã si proportionalã cu restrângerea drepturilor si libertãtilor fundamentale, date fiind particularitãtile cauzei, importanta informatiilor sau a probelor ce urmeazã a fi obtinute ori gravitatea infractiunii;
c) probele nu ar putea fi obtinute în alt mod sau obtinerea lor ar presupune dificultãti deosebite ce ar prejudicia ancheta ori existã un pericol pentru siguranta persoanelor sau a unor bunuri de valoare.
(2) Este interzisã retinerea, predarea si perchezitionarea corespondentei sau a trimiterilor postale trimise ori primite în raporturile dintre avocat si suspectul, inculpatul sau orice altã persoanã pe care acesta o apãrã, cu exceptia situatiilor în care existã date cã avocatul sãvârseste sau pregãteste sãvârsirea unei infractiuni dintre cele prevãzute la art. 139 alin. (2).
(3) Dispozitiile art. 140 se aplicã în mod corespunzãtor.
(4) În cazurile în care existã urgentã, iar obtinerea mandatului de retinere, predare si perchezitionare a trimiterilor postale în conditiile art. 140 ar conduce la o întârziere substantialã a cercetãrilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor ori ar pune în pericol siguranta victimei sau a altor persoane si sunt îndeplinite conditiile prevãzute la alin. (1) si (2), procurorul poate dispune, pe o duratã de maximum 48 de ore, mãsurile prevãzute la alin. (1). Dispozitiile art. 141 alin. (2)-(8) se aplicã în mod corespunzãtor.
(5) Unitãtile postale sau de transport si orice alte persoane fizice sau juridice care efectueazã activitãti de transport sau transfer de informatii sunt obligate sã retinã si sã predea procurorului scrisorile, trimiterile postale ori obiectele la care se face referire în mandatul dispus de judecãtor sau în autorizatia emisã de procuror.
(6) Corespondenta, trimiterile postale sau obiectele ridicate si perchezitionate care nu au legãturã cu cauza se restituie destinatarului.
(7) Dupã efectuarea activitãtilor autorizate, procurorul îl informeazã, în cel mult 10 zile, în scris, pe fiecare subiect al unui mandat despre mãsura ce a fost luatã în privinta sa. Dupã momentul informãrii, persoana ale cãrei corespondentã, trimiteri postale sau obiecte au fost ridicate si perchezitionate are dreptul de a lua cunostintã de activitãtile efectuate.
(8) Dispozitiile art. 145 alin. (4) si (5) se aplicã în mod corespunzãtor.
(9) Mãsura poate fi prelungitã în conditiile art. 144.
ART. 148
Utilizarea investigatorilor sub acoperire
(1) Autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire se poate dispune de procuror, pe o perioadã de maximum 60 de zile, dacã:
a) existã o suspiciune rezonabilã cu privire la pregãtirea sau sãvârsirea unei infractiuni contra securitãtii nationale prevãzute de Codul penal si de alte legi speciale, precum si în cazul infractiunilor de trafic de droguri, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spãlare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, falsificare de instrumente de platã electronicã, santaj, lipsire de libertate, evaziune fiscalã, în cazul infractiunilor de coruptie, al infractiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, al infractiunilor care se sãvârsesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronicã ori în cazul unor alte infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare ori existã o suspiciune rezonabilã cã o persoanã este implicatã în activitãti infractionale ce au legãturã cu infractiunile enumerate mai sus;
b) mãsura este necesarã si proportionalã cu restrângerea drepturilor si libertãtilor fundamentale, date fiind particularitãtile cauzei, importanta informatiilor sau a probelor ce urmeazã a fi obtinute ori gravitatea infractiunii;
c) probele sau localizarea si identificarea fãptuitorului, suspectului ori inculpatului nu ar putea fi obtinute în alt mod sau obtinerea lor ar presupune dificultãti deosebite ce ar prejudicia ancheta ori existã un pericol pentru siguranta persoanelor sau a unor bunuri de valoare.
(2) Mãsura se dispune de procuror, din oficiu sau la cererea organului de cercetare penalã, prin ordonantã care trebuie sã cuprindã, în afara mentiunilor prevãzute la art. 286 alin. (2):
a) indicarea activitãtilor pe care investigatorul sub acoperire este autorizat sã le desfãsoare;
b) perioada pentru care s-a autorizat mãsura;
c) identitatea atribuitã investigatorului sub acoperire.
(3) În cazul în care procurorul apreciazã cã este necesar ca investigatorul sub acoperire sã poatã folosi dispozitive tehnice pentru a obtine fotografii sau înregistrãri audio si video, sesizeazã judecãtorul de drepturi si libertãti în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnicã. Dispozitiile art. 141 se aplicã în mod corespunzãtor.
(4) Investigatorii sub acoperire sunt lucrãtori operativi în cadrul politiei judiciare, în cazul investigãrii infractiunilor contra securitãtii nationale si infractiunilor de terorism. Pot fi folositi ca investigatori sub acoperire si lucrãtori operativi din cadrul organelor de stat care desfãsoarã, potrivit legii, activitãti de informatii în vederea asigurãrii securitãtii nationale.
(5) Investigatorul sub acoperire culege date si informatii în baza ordonantei emise potrivit alin. (1)-(3), pe care le pune, în totalitate, la dispozitia procurorului care efectueazã sau supravegheazã urmãrirea penalã, întocmind un proces-verbal.
(6) Activitãtile pentru care investigatorul sub acoperire este autorizat nu constituie contraventii sau infractiuni.
(7) Organele judiciare pot folosi sau pune la dispozitia investigatorului sub acoperire orice înscrisuri ori obiecte necesare pentru desfãsurarea activitãtii autorizate. Activitatea persoanei care pune la dispozitie sau foloseste înscrisurile ori obiectele nu constituie infractiune.
(8) Investigatorii sub acoperire pot fi audiati ca martori în cadrul procesului penal în aceleasi conditii ca si martorii amenintati.
(9) Durata mãsurii poate fi prelungitã pentru motive temeinic justificate, în cazul în care sunt îndeplinite conditiile prevãzute la alin. (1), fiecare prelungire neputând depãsi 60 de zile. Durata totalã a mãsurii, în aceeasi cauzã si cu privire la aceeasi persoanã, nu poate depãsi un an, cu exceptia infractiunilor contra vietii, securitãtii nationale, infractiunilor de trafic de droguri, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spãlare a banilor, precum si infractiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.
ART. 149
Mãsurile de protectie a investigatorilor sub acoperire
(1) Identitatea realã a investigatorilor sub acoperire nu poate fi dezvãluitã.
(2) Procurorul, judecãtorul de drepturi si libertãti sau instanta de judecatã are dreptul de a cunoaste adevãrata identitate a investigatorului sub acoperire, cu respectarea secretului profesional.
ART. 150
Constatarea unei infractiuni de coruptie sau a încheierii unei conventii
(1) Constatarea unei infractiuni de coruptie sau a încheierii unei conventii în conditiile art. 138 alin. (10) si (11) se poate dispune de judecãtorul de drepturi si libertãti la solicitarea procurorului care supravegheazã sau efectueazã urmãrirea penalã, pe o perioadã de maximum 60 de zile, dacã:
a) existã o suspiciune rezonabilã cu privire la pregãtirea sau sãvârsirea unei infractiuni de trafic de droguri, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spãlare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, santaj, lipsire de libertate, evaziune fiscalã, în cazul infractiunilor de coruptie sau în cazul unor alte infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare ori dacã existã o suspiciune rezonabilã cã o persoanã este implicatã în activitãti infractionale care au legãturã cu infractiunile enumerate mai sus;
b) mãsura este necesarã si proportionalã cu restrângerea drepturilor si libertãtilor fundamentale, date fiind particularitãtile cauzei, importanta informatiilor sau a probelor ce urmeazã a fi obtinute ori gravitatea infractiunii;
c) probele nu ar putea fi obtinute în alt mod sau obtinerea lor ar presupune dificultãti deosebite ce ar prejudicia ancheta ori un pericol pentru siguranta persoanelor sau a unor bunuri de valoare.
(2) Mãsura se dispune de procuror, din oficiu sau la cererea organului de cercetare penalã, prin ordonantã care trebuie sã cuprindã: date cu privire la persoana ce va pune în executare mãsura, încadrarea juridicã si descrierea infractiunii, scopul si perioada în care se va executa mãsura.
(3) Activitatea persoanei care participã la constatarea unei infractiuni de coruptie sau de încheiere a unei conventii nu constituie provocare, contraventie sau infractiune.
(4) Persoana care pune în executare aceste mãsuri întocmeste un proces-verbal care contine: datele la care mãsura a început si s-a încheiat, date cu privire la persoana care a pus în aplicare mãsura, descrierea dispozitivelor tehnice utilizate în cazul în care s-a autorizat de cãtre judecãtorul de drepturi si libertãti folosirea mijloacelor tehnice de supraveghere, numãrul si identitatea persoanelor cu privire la care a fost pusã în aplicare mãsura.
(5) Persoana care pune în executare mãsura constatãrii unei infractiuni de coruptie sau încheierii unei conventii poate fi audiatã ca martor în cadrul procesului penal, cu respectarea dispozitiilor privind audierea martorilor amenintati, dacã organul judiciar apreciazã cã audierea este necesarã.
(6) Organele judiciare pot folosi sau pune la dispozitia persoanei care pune în executare mãsura constatãrii unei infractiuni de coruptie sau încheierii unei conventii orice înscrisuri sau obiecte necesare pentru desfãsurarea activitãtii autorizate. Persoana care pune la dispozitie sau foloseste înscrisurile sau obiectele nu va comite o infractiune prin desfãsurarea acestor activitãti, în cazul în care acestea constituie infractiuni.
(7) Ordonanta procurorului poate fi prelungitã pentru motive temeinic justificate, în cazul în care sunt îndeplinite conditiile prevãzute la alin. (1), fiecare prelungire neputând depãsi 60 de zile.
(8) Durata totalã a mãsurii, cu privire la aceeasi persoanã si aceeasi faptã, nu poate depãsi un an.
ART. 151
Livrarea supravegheatã
(1) Livrarea supravegheatã poate fi autorizatã, prin ordonantã, de cãtre procurorul care supravegheazã sau efectueazã urmãrirea penalã, la solicitarea institutiilor sau organelor competente.
(2) Livrarea supravegheatã poate fi autorizatã numai în urmãtoarele cazuri:
a) dacã descoperirea sau arestarea persoanelor implicate în transportul ilegal de droguri, arme, obiecte furate, materiale explozive, nucleare, alte materiale radioactive, sume de bani si alte obiecte care rezultã din activitãti ilicite ori obiecte utilizate în scopul comiterii de infractiuni nu ar putea fi fãcutã în alt mod sau ar presupune dificultãti deosebite ce ar prejudicia ancheta ori un pericol pentru siguranta persoanelor sau a unor bunuri de valoare;
b) dacã descoperirea ori dovedirea infractiunilor sãvârsite în legãturã cu livrarea de transporturi ilegale sau suspecte ar fi imposibilã ori foarte dificilã în alt mod.
(3) Livrarea supravegheatã poate fi realizatã în conditiile în care procurorul care supravegheazã sau efectueazã urmãrirea penalã ia mãsuri si se asigurã ca autoritãtile statelor tranzitate:
a) sã fie de acord cu intrarea pe teritoriul acestora a transportului ilegal sau suspect si cu iesirea acestuia de pe teritoriul statului;
b) sã garanteze faptul cã transportul ilegal sau suspect este supravegheat permanent de cãtre autoritãtile competente;
c) sã garanteze faptul cã procurorul, organele de politie sau alte autoritãti de stat competente sunt înstiintate în ceea ce priveste rezultatul urmãririi penale împotriva persoanelor acuzate de infractiuni care au constituit obiectul tehnicii speciale de cercetare la care se face referire la alin. (1).
(4) Dispozitiile alin. (3) nu se aplicã în cazul în care un tratat international la care România este parte are dispozitii contrare.
(5) Ordonanta procurorului trebuie sã cuprindã: numele suspectului sau inculpatului, dacã sunt cunoscute, dovezile din care rezultã caracterul ilicit al bunurilor ce urmeazã sã intre, sã tranziteze sau sã iasã de pe teritoriul tãrii, modalitãtile în care va fi efectuatã supravegherea. Procurorul trebuie sã emitã câte o ordonantã pentru fiecare livrare supravegheatã dispusã.
(6) Livrarea supravegheatã este pusã în aplicare de cãtre politie sau de altã autoritate competentã. Procurorul stabileste, coordoneazã si controleazã modul de punere în aplicare a livrãrii supravegheate.
(7) Punerea în aplicare a livrãrii supravegheate nu constituie infractiune.
(8) Organele prevãzute la alin. (5) au obligatia de a întocmi, la finalizarea livrãrii supravegheate pe teritoriul României, un proces-verbal cu privire la activitãtile desfãsurate, pe care îl înainteazã procurorului.
ART. 152
Identificarea abonatului, proprietarului sau utilizatorului unui sistem de telecomunicatii ori a unui punct de acces la un sistem informatic
(1) Procurorul care supravegheazã sau efectueazã urmãrirea penalã, cu aprobarea judecãtorului de drepturi si libertãti, poate solicita unui furnizor de servicii identificarea abonatului, proprietarului sau utilizatorului unui sistem de telecomunicatii, unui mijloc de telecomunicatii ori a unui punct de acces la un sistem informatic sau comunicarea dacã un anumit mijloc de comunicatii sau punct de acces la un sistem informatic este folosit sau activ ori a fost folosit sau activ la o anumitã datã, în cazul în care existã o suspiciune rezonabilã cu privire la sãvârsirea unei infractiuni si existã temeiuri pentru a se crede cã datele solicitate constituie probe.
(2) Mãsura se dispune de procuror, cu aprobarea judecãtorului de drepturi si libertãti, din oficiu sau la cererea organului de cercetare penalã, prin ordonantã care trebuie sã cuprindã: persoana sau furnizorul de servicii care este în posesia ori care are sub control datele, numele suspectului sau inculpatului, atunci când sunt cunoscute, motivarea îndeplinirii conditiilor prevãzute la alin. (1), mentionarea obligatiei persoanei sau furnizorului de servicii de a comunica imediat, în conditii de confidentialitate, datele solicitate.
(3) Furnizorii de servicii sunt obligati, sub sanctiunea legii penale, sã colaboreze cu organele de urmãrire penalã pentru executarea ordonantei procurorului si sã punã de îndatã la dispozitia acestora datele solicitate.
(4) Persoanele care sunt chemate sã colaboreze cu organele de urmãrire penalã au obligatia, sub sanctiunea legii penale, de a pãstra secretul operatiunii efectuate.
ART. 153
Obtinerea listei convorbirilor telefonice
(1) Procurorul, cu încuviintarea prealabilã a judecãtorului de drepturi si libertãti, poate solicita unui furnizor de servicii de telecomunicatii comunicarea listei apelurilor telefonice efectuate si primite de la un anumit post telefonic, în cazul în care existã o suspiciune rezonabilã cu privire la sãvârsirea unei infractiuni si existã temeiuri pentru a se crede cã datele solicitate constituie probe.
(2) Mãsura se dispune de procuror, cu încuviintarea prealabilã a judecãtorului de drepturi si libertãti, din oficiu sau la cererea organului de cercetare penalã, prin ordonantã care trebuie sã cuprindã: furnizorul de servicii care este în posesia ori care are sub control datele, numele suspectului sau inculpatului, atunci când sunt cunoscute, motivarea îndeplinirii conditiilor prevãzute la alin. (1), mentionarea obligatiei persoanei sau furnizorului de servicii de a comunica imediat, în conditii de confidentialitate, datele solicitate.
(3) Judecãtorul de drepturi si libertãti acordã încuviintarea prin mentiune scrisã pe solicitarea procurorului.
(4) Dispozitiile art. 152 alin. (3) si (4) se aplicã în mod corespunzãtor.

CAP. V
Conservarea datelor informatice sau provenite din sisteme de telecomunicatii

ART. 154
Conservarea datelor informatice si a datelor privind traficul informational
(1) Dacã existã o suspiciune rezonabilã cu privire la pregãtirea sau sãvârsirea unei infractiuni, în scopul strângerii de probe ori identificãrii fãptuitorului, suspectului sau a inculpatului, procurorul poate dispune, cu încuviintarea prealabilã a judecãtorului de drepturi si libertãti, conservarea imediatã a datelor informatice ori a datelor referitoare la traficul informational, în cazul în care existã pericolul pierderii sau modificãrii acestora.
(2) Conservarea se dispune de procuror, cu încuviintarea prealabilã a judecãtorului de drepturi si libertãti, din oficiu sau la cererea organului de cercetare penalã, pe o duratã de maximum 90 de zile, prin ordonantã care trebuie sã cuprindã: persoana sau furnizorul de servicii în posesia cãruia se aflã datele informatice ori care le are sub control, numele fãptuitorului, suspectului sau inculpatului, dacã este cunoscut, motivarea îndeplinirii conditiilor prevãzute la alin. (1), durata pentru care a fost emisã, mentionarea obligatiei persoanei sau furnizorului de servicii de a conserva imediat datele informatice si de a le mentine integritatea, în conditii de confidentialitate.
(3) Judecãtorul de drepturi si libertãti acordã încuviintarea prin mentiune scrisã pe ordonanta procurorului.
(4) Mãsura conservãrii poate fi prelungitã, pentru motive temeinic justificate, de procuror o singurã datã, pe o duratã de maximum 90 de zile.
(5) Ordonanta procurorului se transmite, de îndatã, oricãrui furnizor de servicii sau oricãrei persoane în posesia cãreia se aflã datele prevãzute la alin. (1) ori care le are sub control, aceasta fiind obligatã sã le conserve imediat, în conditii de confidentialitate.
(6) În cazul în care datele referitoare la traficul informational se aflã în posesia mai multor furnizori de servicii, furnizorul de servicii în posesia sau sub controlul cãruia se aflã datele informatice are obligatia de a pune, de îndatã, la dispozitia organului de urmãrire penalã informatiile necesare identificãrii celorlalti furnizori de servicii, în vederea cunoasterii tuturor elementelor din lantul de comunicare folosit.
(7) În termenul prevãzut la alin. (2) si (4), procurorul care supravegheazã sau efectueazã urmãrirea penalã dispune ridicarea datelor conservate de la persoana sau furnizorul de servicii care le detine ori dispune ridicarea acestei mãsuri. Dispozitiile art. 170 alin. (4) si (5) ori art. 171 se aplicã în mod corespunzãtor.
(8) Pânã la terminarea urmãririi penale, procurorul este obligat sã încunostinteze, în scris, persoanele fatã de care se efectueazã urmãrirea penalã si ale cãror date au fost conservate.
ART. 155
Conservarea datelor provenite din sisteme de telecomunicatii
Dispozitiile art. 154 se aplicã în mod corespunzãtor si în cazul în care conservarea se referã la datele ce privesc traficul din sistemele de telecomunicatii.

CAP. VI
Perchezitia

ART. 156
Dispozitii comune
(1) Perchezitia poate fi domiciliarã, corporalã, informaticã sau a unui vehicul.
(2) Perchezitia se efectueazã cu respectarea demnitãtii, fãrã a constitui ingerintã disproportionalã în viata privatã.

SECTIUNEA 1
Perchezitia domiciliarã

ART. 157
Cazurile si conditiile în care se poate dispune perchezitia domiciliarã
(1) Perchezitia domiciliarã ori a bunurilor aflate în domiciliu poate fi dispusã dacã existã o suspiciune rezonabilã cu privire la sãvârsirea unei infractiuni de cãtre o persoanã ori la detinerea unor obiecte sau înscrisuri ce fac obiectul unei infractiuni si se presupune cã perchezitia poate conduce la descoperirea si strângerea probelor cu privire la aceastã infractiune, la conservarea urmelor sãvârsirii infractiunii sau la prinderea suspectului ori inculpatului.
(2) Prin domiciliu se întelege o locuintã sau orice spatiu ce apartine sau este folosit de o persoanã fizicã sau juridicã.
ART. 158
Procedura de emitere a mandatului de perchezitie domiciliarã
(1) Perchezitia domiciliarã poate fi dispusã în cursul urmãririi penale, la cererea procurorului, de judecãtorul de drepturi si libertãti de la instanta cãreia i-ar reveni competenta sã judece cauza în primã instantã sau de la instanta corespunzãtoare în grad acesteia în a cãrei circumscriptie se aflã sediul parchetului din care face parte procurorul care efectueazã sau supravegheazã urmãrirea penalã. În cursul judecãtii, perchezitia se dispune, din oficiu sau la cererea procurorului, de cãtre instanta învestitã cu judecarea cauzei.
(2) Cererea formulatã de procuror trebuie sã cuprindã:
a) descrierea locului unde urmeazã a se efectua perchezitia, iar dacã sunt suspiciuni rezonabile privind existenta sau posibilitatea transferãrii probelor, datelor sau persoanelor cãutate în locuri învecinate, descrierea acestor locuri;
b) indicarea probelor ori a datelor din care rezultã suspiciunea rezonabilã cu privire la sãvârsirea unei infractiuni sau a obiectelor ori înscrisurilor ce fac obiectul infractiunii;
c) indicarea infractiunii, a probelor sau a datelor din care rezultã cã în locul în care se solicitã efectuarea perchezitiei se aflã suspectul ori inculpatul sau pot fi descoperite probe cu privire la sãvârsirea infractiunii ori urme ale sãvârsirii infractiunii;
d) numele, prenumele si, dacã este necesar, descrierea suspectului sau inculpatului care se bãnuieste cã se aflã în locul unde se efectueazã perchezitia, precum si indicarea urmelor sãvârsirii infractiunii ori a altor obiecte care se presupune cã existã în locul ce urmeazã a fi perchezitionat.
(3) În cazul în care, în timpul efectuãrii perchezitiei, se constatã cã au fost transferate probe, date sau cã persoanele cãutate s-au ascuns în locuri învecinate, mandatul de perchezitie este valabil, în conditiile legii, si pentru aceste locuri. Continuarea efectuãrii perchezitiei în aceastã situatie se încuviinteazã de cãtre procuror.
(4) Procurorul înainteazã cererea împreunã cu dosarul cauzei judecãtorului de drepturi si libertãti.
(5) Cererea prin care se solicitã încuviintarea efectuãrii perchezitiei domiciliare se solutioneazã, în termen de 24 de ore, în camera de consiliu, fãrã citarea pãrtilor. Participarea procurorului este obligatorie.
(6) Judecãtorul dispune, prin încheiere, admiterea cererii, atunci când este întemeiatã, si încuviintarea efectuãrii perchezitiei si emite de îndatã mandatul de perchezitie. Întocmirea minutei este obligatorie.
(7) Încheierea instantei si mandatul de perchezitie trebuie sã cuprindã:
a) denumirea instantei;
b) data, ora si locul emiterii;
c) numele, prenumele si calitatea persoanei care a emis mandatul de perchezitie;
d) perioada pentru care s-a emis mandatul, care nu poate depãsi 15 zile;
e) scopul pentru care a fost emis;
f) descrierea locului unde urmeazã a se efectua perchezitia sau, dacã este cazul, si a locurilor învecinate acestuia;
g) numele sau denumirea persoanei la domiciliul, resedinta ori sediul cãreia se efectueazã perchezitia, dacã este cunoscutã;
h) numele fãptuitorului, suspectului sau inculpatului, dacã este cunoscut;
i) descrierea fãptuitorului, suspectului sau inculpatului care se bãnuieste cã se aflã în locul unde se efectueazã perchezitia, indicarea urmelor sãvârsirii infractiunii sau a altor obiecte despre care se presupune cã existã în locul ce urmeazã a fi perchezitionat;
j) mentiunea cã mandatul de perchezitie poate fi folosit o singurã datã;
k) semnãtura judecãtorului si stampila instantei.
(8) În cazul în care judecãtorul de drepturi si libertãti apreciazã cã nu sunt îndeplinite conditiile prevãzute la art. 157, dispune, prin încheiere, respingerea cererii de efectuare a unei perchezitii domiciliare.
(9) Încheierea prin care judecãtorul de drepturi si libertãti se pronuntã asupra cererii de încuviintare a efectuãrii perchezitiei domiciliare nu este supusã cãilor de atac.
(10) O nouã cerere de efectuare a unei perchezitii domiciliare în acelasi loc poate fi formulatã dacã au apãrut ori s-au descoperit fapte sau împrejurãri noi, necunoscute la momentul solutionãrii cererii anterioare de cãtre judecãtor.
(11) În cursul judecãtii, din oficiu sau la cererea procurorului, instanta de judecatã poate dispune efectuarea unei perchezitii în vederea punerii în executare a mandatului de arestare preventivã a inculpatului, precum si în cazul în care existã suspiciuni rezonabile cã în locul unde se solicitã efectuarea perchezitiei existã mijloace materiale de probã ce au legãturã cu infractiunea ce face obiectul cauzei. Dispozitiile alin. (2)-(8) si ale art. 157 se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 159
Efectuarea perchezitiei domiciliare
(1) Mandatul de perchezitie se comunicã procurorului, care ia mãsuri pentru executarea acestuia.
(2) Perchezitia se efectueazã de procuror sau de organul de cercetare penalã, însotit, dupã caz, de lucrãtori operativi.
(3) Perchezitia domiciliarã nu poate fi începutã înainte de ora 6,00 sau dupã ora 20,00, cu exceptia infractiunii flagrante sau când perchezitia urmeazã sã se efectueze într-un local deschis publicului la acea orã.
(4) În cazul în care este necesar, organele judiciare pot restrictiona libertatea de miscare a persoanelor prezente sau accesul altor persoane în locul unde se efectueazã perchezitia, pe durata efectuãrii acesteia.
(5) Înainte de începerea perchezitiei, organul judiciar se legitimeazã si înmâneazã o copie a mandatului emis de judecãtor persoanei la care se va efectua perchezitia, reprezentantului acesteia sau unui membru al familiei, iar în lipsã, oricãrei alte persoane cu capacitate deplinã de exercitiu care cunoaste persoana la care se va efectua perchezitia si, dacã este cazul, custodelui.
(6) În cazul perchezitiei efectuate la sediul unei persoane juridice, mandatul de perchezitie se înmâneazã reprezentantului acesteia sau, în lipsa reprezentantului, oricãrei alte persoane cu capacitate deplinã de exercitiu care se aflã în sediu ori este angajat al persoanei juridice respective.
(7) În cazul în care efectuarea perchezitiei este extinsã în locuintele învecinate în conditiile art. 158 alin. (3), persoanele din aceste spatii vor fi înstiintate cu privire la extinderea efectuãrii perchezitiei.
(8) Persoanelor prevãzute la alin. (5) si (6) li se solicitã, înainte de începerea perchezitiei, predarea de bunãvoie a persoanelor sau a obiectelor cãutate. Perchezitia nu se mai efectueazã dacã persoanele sau obiectele indicate în mandat sunt predate.
(9) Persoanelor prevãzute la alin. (5) si (6) li se aduce la cunostintã cã au dreptul ca la efectuarea perchezitiei sã participe un avocat. Dacã se solicitã prezenta unui avocat, începerea perchezitiei este amânatã pânã la sosirea acestuia, dar nu mai mult de douã ore de la momentul la care acest drept este comunicat, luându-se mãsuri de conservare a locului ce urmeazã a fi perchezitionat. În cazuri exceptionale, ce impun efectuarea perchezitiei de urgentã, sau în cazul în care avocatul nu poate fi contactat, perchezitia poate începe si înainte de expirarea termenului de douã ore.
(10) De asemenea, persoanei perchezitionate i se va permite sã fie asistatã ori reprezentatã de o persoanã de încredere, dispozitiile alin. (8) aplicându-se în mod corespunzãtor.
(11) Când persoana la care se face perchezitia este retinutã ori arestatã, va fi adusã la perchezitie. În cazul în care nu poate fi adusã, ridicarea de obiecte si înscrisuri, precum si perchezitia domiciliarã se fac în prezenta unui reprezentant ori martor asistent.
(12) Organul judiciar care efectueazã perchezitia are dreptul sã deschidã, prin folosirea fortei, încãperile, spatiile, mobilierul si alte obiecte în care s-ar putea gãsi obiectele, înscrisurile, urmele infractiunii sau persoanele cãutate, în cazul în care posesorul acestora nu este prezent sau nu doreste sã le deschidã de bunãvoie. La deschiderea acestora, organele judiciare ce efectueazã perchezitia trebuie sã evite daunele nejustificate.
(13) Organul judiciar este obligat sã se limiteze la ridicarea numai a obiectelor si înscrisurilor care au legãturã cu fapta pentru care se efectueazã urmãrirea penalã. Obiectele sau înscrisurile a cãror circulatie ori detinere este interzisã sau în privinta cãrora existã suspiciunea cã pot avea o legãturã cu sãvârsirea unei infractiuni pentru care actiunea penalã se pune în miscare din oficiu se ridicã întotdeauna.
(14) În mod exceptional, perchezitia poate începe fãrã înmânarea copiei mandatului de perchezitie, fãrã solicitarea prealabilã de predare a persoanei sau a obiectelor, precum si fãrã informarea prealabilã privind posibilitatea solicitãrii prezentei unui avocat ori a unei persoane de încredere, în urmãtoarele cazuri:
a) când este evident faptul cã se fac pregãtiri pentru acoperirea urmelor sau distrugerea probelor ori a elementelor ce prezintã importantã pentru cauzã;
b) dacã existã suspiciunea cã în spatiul în care urmeazã a se efectua perchezitia se aflã o persoanã a cãrei viatã sau integritate fizicã este pusã în pericol;
c) în spatiul unde urmeazã a fi efectuatã perchezitia nu se aflã nicio persoanã.
(15) În cazul în care în spatiul unde urmeazã a fi efectuatã perchezitia nu se aflã nicio persoanã, aceasta se efectueazã în prezenta unui martor asistent.
(16) În cazurile prevãzute la alin. (14) si (15), copia mandatului de perchezitie se înmâneazã de îndatã ce este posibil.
(17) Organele judiciare care efectueazã perchezitia pot folosi forta, în mod adecvat si proportional, pentru a pãtrunde într-un domiciliu:
a) dacã existã motive temeinice pentru a anticipa rezistentã armatã sau alte tipuri de violentã ori existã un pericol cu privire la distrugerea probelor;
b) în cazul unui refuz sau dacã nu a fost primit niciun rãspuns la solicitãrile organelor judiciare de a pãtrunde în domiciliu.
(18) Este interzisã efectuarea în acelasi timp cu perchezitia a oricãror acte procedurale în aceeasi cauzã, care prin natura lor împiedicã persoana la care se face perchezitia sã participe la efectuarea acesteia, cu exceptia situatiei în care se desfãsoarã, în aceeasi cauzã, simultan mai multe perchezitii.
(19) Locul în care se desfãsoarã perchezitia, precum si persoanele sau obiectele gãsite pe parcursul perchezitionãrii pot fi fotografiate ori înregistrate audiovideo.
(20) Înregistrarea audiovideo sau fotografiile efectuate sunt anexate procesului-verbal de perchezitie si fac parte integrantã din acesta.
ART. 160
Identificarea si pãstrarea obiectelor
(1) Dupã identificare, obiectele sau înscrisurile se prezintã persoanei de la care sunt ridicate si persoanelor prezente, pentru a fi recunoscute si a fi însemnate de cãtre acestea spre neschimbare, dupã care se eticheteazã si se sigileazã.
(2) Obiectele care nu pot fi însemnate ori pe care nu se pot aplica etichete si sigilii se împacheteazã sau se închid, pe cât posibil împreunã, dupã care se aplicã sigilii.
(3) Obiectele care nu pot fi ridicate se lasã în pãstrarea celui la care se aflã sau a unui custode. Persoanei cãreia i se lasã spre pãstrare obiectele i se pune în vedere cã are obligatia de a le pãstra si conserva, precum si de a le pune la dispozitia organelor de urmãrire penalã, la cererea acestora, sub sanctiunea prevãzutã la art. 275 din Codul penal.
(4) Probele pentru analizã se iau cel putin în dublu si se sigileazã. Una dintre probe se lasã celui de la care se ridicã, iar în lipsa acestuia, uneia dintre persoanele prevãzute la art. 159 alin. (11).
ART. 161
Procesul-verbal de perchezitie
(1) Activitãtile desfãsurate cu ocazia efectuãrii perchezitiei sunt consemnate într-un proces-verbal.
(2) Procesul-verbal trebuie sã cuprindã:
a) numele, prenumele si calitatea celui care îl încheie;
b) numãrul si data mandatului de perchezitie;
c) locul unde este încheiat;
d) data si ora la care a început si ora la care s-a terminat efectuarea perchezitiei, cu mentionarea oricãrei întreruperi intervenite;
e) numele, prenumele, ocupatia si adresa persoanelor ce au fost prezente la efectuarea perchezitiei, cu mentionarea calitãtii acestora;
f) efectuarea informãrii persoanei la care se va efectua perchezitia cu privire la dreptul de a contacta un avocat care sã participe la perchezitie;
g) descrierea amãnuntitã a locului si conditiilor în care înscrisurile, obiectele sau urmele infractiunii au fost descoperite si ridicate, enumerarea si descrierea lor amãnuntitã, pentru a putea fi recunoscute; mentiuni cu privire la locul si conditiile în care suspectul sau inculpatul a fost prins;
h) obiectiile si explicatiile persoanelor care au participat la efectuarea perchezitiei, precum si mentiunile referitoare la înregistrarea audiovideo sau fotografiile efectuate;
i) mentiuni despre obiectele care nu au fost ridicate, dar au fost lãsate în pãstrare;
j) mentiunile prevãzute de lege pentru cazurile speciale.
(3) Procesul-verbal se semneazã pe fiecare paginã si la sfârsit de cel care îl încheie, de persoana la care s-a fãcut perchezitia, de avocatul acesteia, dacã a fost prezent, precum si de persoanele arãtate la alin. (2) lit. e). Dacã vreuna dintre aceste persoane nu poate sau refuzã sã semneze, se face mentiune despre aceasta, precum si despre motivele imposibilitãtii sau refuzului de a semna.
(4) O copie de pe procesul-verbal se lasã persoanei la care s-a fãcut perchezitia sau de la care s-au ridicat obiectele si înscrisurile ori uneia dintre persoanele prevãzute la art. 159 alin. (5) sau (6) care au participat la perchezitie.
ART. 162
Mãsurile privind obiectele ori înscrisurile ridicate
(1) Obiectele ori înscrisurile ridicate care constituie mijloace de probã sunt atasate la dosar sau pãstrate în alt mod, iar urmele sãvârsirii infractiunii se ridicã si sunt conservate.
(2) Obiectele, înscrisurile si urmele ridicate, care nu sunt atasate la dosar, pot fi fotografiate. Fotografiile se vizeazã de organul de urmãrire penalã si se ataseazã la dosar.
(3) Mijloacele materiale de probã se pãstreazã de organul de urmãrire penalã sau de instanta de judecatã la care se gãseste dosarul, pânã la solutionarea definitivã a cauzei.
(4) Obiectele care nu au legãturã cu cauza se restituie persoanei cãreia îi apartin, cu exceptia celor care sunt supuse confiscãrii.
(5) Obiectele ce servesc ca mijloc de probã, dacã nu sunt supuse confiscãrii, pot fi restituite chiar înainte de solutionarea definitivã a procesului persoanei cãreia îi apartin, în afarã de cazul când prin aceastã restituire s-ar putea stânjeni aflarea adevãrului. Organul de urmãrire penalã sau instanta de judecatã pune în vedere persoanei cãreia i-au fost restituite obiectele cã este obligatã sã le pãstreze pânã la solutionarea definitivã a cauzei.
ART. 163
Conservarea sau valorificarea obiectelor ridicate
Obiectele ce servesc ca mijloc de probã, dacã sunt dintre acelea prevãzute la art. 252 alin. (2) si dacã nu sunt restituite, se conservã sau se valorificã potrivit prevederilor art. 252.
ART. 164
Dispozitii speciale privind perchezitiile efectuate la o autoritate publicã, institutie publicã sau la alte persoane juridice de drept public
Perchezitia la o autoritate publicã, institutie publicã sau la alte persoane juridice de drept public se efectueazã potrivit prevederilor prezentei sectiuni, dupã cum urmeazã:
a) organul judiciar se legitimeazã si înmâneazã o copie a mandatului de perchezitie reprezentantului autoritãtii, institutiei sau persoanei juridice de drept public;
b) perchezitia se efectueazã în prezenta reprezentantului autoritãtii, institutiei sau persoanei juridice de drept public ori a altei persoane cu capacitate deplinã de exercitiu;
c) o copie de pe procesul-verbal de perchezitie se lasã reprezentantului autoritãtii, institutiei sau persoanei juridice de drept public.

SECTIUNEA a 2-a
Alte forme de perchezitie

ART. 165
Cazurile si conditiile în care se efectueazã perchezitia corporalã
(1) Perchezitia corporalã presupune examinarea corporalã externã a unei persoane, a cavitãtii bucale, a nasului, a urechilor, a pãrului, a îmbrãcãmintei, a obiectelor pe care o persoanã le are asupra sa sau sub controlul sãu, la momentul efectuãrii perchezitiei.
(2) În cazul în care existã o suspiciune rezonabilã cã prin efectuarea unei perchezitii corporale vor fi descoperite urme ale infractiunii, corpuri delicte ori alte obiecte ce prezintã importantã pentru aflarea adevãrului în cauzã, organele judiciare sau orice autoritate cu atributii în asigurarea ordinii si securitãtii publice procedeazã la efectuarea acesteia.
ART. 166
Efectuarea perchezitiei corporale
(1) Organul judiciar trebuie sã ia mãsuri ca perchezitia sã fie efectuatã cu respectarea demnitãtii umane.
(2) Perchezitia se efectueazã de o persoanã de acelasi sex cu persoana perchezitionatã.
(3) Înainte de începerea perchezitiei, persoanei perchezitionate i se solicitã predarea de bunãvoie a obiectelor cãutate. Dacã obiectele cãutate sunt predate, nu se mai efectueazã perchezitia, cu exceptia cazului când se considerã util sã se procedeze la aceasta, pentru cãutarea altor obiecte sau urme.
(4) Procesul-verbal de perchezitie trebuie sã cuprindã:
a) numele si prenumele persoanei perchezitionate;
b) numele, prenumele si calitatea persoanei care a efectuat perchezitia;
c) enumerarea obiectelor gãsite cu ocazia perchezitiei;
d) locul unde este încheiat;
e) data si ora la care a început si ora la care s-a terminat efectuarea perchezitiei, cu mentionarea oricãrei întreruperi intervenite;
f) descrierea amãnuntitã a locului si conditiilor în care înscrisurile, obiectele sau urmele infractiunii au fost descoperite si ridicate, enumerarea si descrierea lor amãnuntitã, pentru a putea fi recunoscute; mentiuni cu privire la locul si conditiile în care suspectul sau inculpatul a fost gãsit.
(5) Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare paginã si la sfârsit de cel care îl încheie si de persoana perchezitionatã. Dacã persoana perchezitionatã nu poate sau refuzã sã semneze, se face mentiune despre aceasta, precum si despre motivele imposibilitãtii sau refuzului de a semna.
(6) O copie a procesului-verbal se lasã persoanei perchezitionate.
(7) Dispozitiile art. 162 se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 167
Perchezitia unui vehicul
(1) Perchezitia unui vehicul constã în examinarea exteriorului ori interiorului unui vehicul sau a altui mijloc de transport ori a componentelor acestora.
(2) Perchezitia unui vehicul se efectueazã în conditiile prevãzute la art. 165 alin. (2).
(3) Prevederile art. 162, 165 si 166 se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 168
Perchezitia informaticã si accesul într-un sistem informatic
(1) Prin perchezitie în sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice se întelege procedeul de cercetare, descoperire, identificare si strângere a probelor stocate într-un sistem informatic sau suport de stocare a datelor informatice, realizat prin intermediul unor mijloace tehnice si proceduri adecvate, de naturã sã asigure integritatea informatiilor continute de acestea.
(2) Judecãtorul de drepturi si libertãti poate dispune efectuarea unei perchezitii informatice, la cererea procurorului, atunci când pentru descoperirea si strângerea probelor este necesarã cercetarea unui sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice.
(3) Procurorul înainteazã cererea prin care se solicitã încuviintarea efectuãrii perchezitiei informatice împreunã cu dosarul cauzei judecãtorului de drepturi si libertãti.
(4) Cererea se solutioneazã în camera de consiliu, fãrã citarea pãrtilor. Participarea procurorului este obligatorie.
(5) Judecãtorul dispune prin încheiere admiterea cererii, atunci când aceasta este întemeiatã, încuviintarea efectuãrii perchezitiei informatice si emite de îndatã mandatul de perchezitie.
(6) Încheierea instantei trebuie sã cuprindã:
a) denumirea instantei;
b) data, ora si locul emiterii;
c) numele, prenumele si calitatea persoanei care a emis mandatul;
d) perioada pentru care s-a emis mandatul si în cadrul cãreia trebuie efectuatã activitatea dispusã;
e) scopul pentru care a fost emis;
f) numele suspectului sau inculpatului, dacã este cunoscut;
g) semnãtura judecãtorului si stampila instantei.
(7) Încheierea prin care judecãtorul de drepturi si libertãti se pronuntã asupra cererii de încuviintare a efectuãrii perchezitiei informatice nu este supusã cãilor de atac.
(8) În cazul în care, cu ocazia efectuãrii perchezitiei unui sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice, se constatã cã datele informatice cãutate sunt cuprinse într-un alt sistem informatic ori suport de stocare a datelor informatice si sunt accesibile din sistemul sau suportul initial, procurorul dispune de îndatã conservarea, copierea datelor informatice identificate si va solicita de urgentã completarea autorizatiei initiale.
(9) În vederea executãrii perchezitiei dispuse, pentru asigurarea integritãtii datelor informatice stocate pe obiectele ridicate, procurorul dispune efectuarea de copii.
(10) Dacã ridicarea obiectelor care contin datele informatice prevãzute la alin. (1) ar afecta grav desfãsurarea activitãtii persoanelor care detin aceste obiecte, procurorul poate dispune efectuarea de copii, care servesc ca mijloc de probã. Copiile se realizeazã cu mijloace tehnice si proceduri adecvate, de naturã sã asigure integritatea informatiilor continute de acestea.
(11) Perchezitia în sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice se efectueazã în prezenta suspectului ori a inculpatului, dacã este posibil, a unui reprezentant al acestuia sau a unui martor. Suspectul sau inculpatul poate solicita ca perchezitia în sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice sã se efectueze si în lipsa acestora, prezenta unui martor în acest caz fiind obligatorie.
(12) Perchezitia în sistem informatic ori a unui suport de stocare a datelor informatice se efectueazã de cãtre organul de urmãrire penalã indicat de procuror în cererea înaintatã instantei.
(13) Procesul-verbal de perchezitie informaticã trebuie sã cuprindã:
a) numele persoanei de la care a fost ridicat sistemul informatic sau suporturile de stocare a datelor informatice ori numele persoanei al cãrei sistem informatic a fost accesat conform alin. (2);
b) numele persoanei care a efectuat perchezitia;
c) numele persoanelor prezente la efectuarea perchezitiei;
d) descrierea si enumerarea sistemelor informatice ori suporturilor de stocare a datelor informatice fatã de care s-a dispus perchezitia;
e) descrierea si enumerarea activitãtilor desfãsurate;
f) descrierea si enumerarea datelor informatice descoperite cu ocazia perchezitiei;
g) semnãtura sau stampila persoanei care a efectuat perchezitia;
h) semnãtura persoanelor prezente la efectuarea perchezitiei.
(14) Organele de urmãrire penalã trebuie sã ia mãsuri ca perchezitia informaticã sã fie efectuatã fãrã ca faptele si împrejurãrile din viata personalã a celui la care se efectueazã perchezitia sã devinã, în mod nejustificat, publice.
(15) Datele informatice identificate cu caracter secret se pãstreazã în conditiile legii.
ART. 169
Ridicarea de obiecte si înscrisuri
Organul de urmãrire penalã sau instanta de judecatã are obligatia sã ridice obiectele si înscrisurile ce pot servi ca mijloc de probã în procesul penal.
ART. 170
Predarea obiectelor, înscrisurilor sau a datelor informatice
(1) În cazul în care existã o suspiciune rezonabilã cu privire la pregãtirea sau sãvârsirea unei infractiuni si sunt temeiuri de a se crede cã un obiect ori un înscris poate servi ca mijloc de probã în cauzã, organele de urmãrire penalã, cu aprobarea judecãtorului de drepturi si libertãti, sau instanta de judecatã pot dispune persoanei fizice sau juridice în posesia cãreia se aflã sã le prezinte si sã le predea, sub luare de dovadã.
(2) De asemenea, în conditiile alin. (1), organul de urmãrire penalã sau instanta de judecatã poate dispune ca:
a) orice persoanã fizicã sau juridicã de pe teritoriul României sã comunice datele informatice, aflate în posesia sau sub controlul sãu, care sunt stocate într-un sistem informatic ori pe un suport de stocare informatic;
b) orice furnizor de servicii care presteazã pe teritoriul României sã comunice datele aflate în posesia sau controlul sãu referitoare la abonati, utilizatori si la astfel de servicii.
(3) Prin notiunea de date referitoare la abonati sau utilizatori se întelege orice informatie, sub formã de date informatice sau sub orice altã formã, detinutã de un furnizor de servicii, referitoare la abonatii sau utilizatorii acestor servicii, altele decât datele referitoare la trafic sau continut, si care permite stabilirea:
a) tipului de serviciu de comunicatii utilizat, dispozitiilor tehnice luate în aceastã privintã si perioadei serviciului;
b) identitãtii, adresei postale sau geografice, numãrului de telefon al abonatului sau utilizatorului si oricãrui alt numãr de contact, precum si a datelor referitoare la facturare si platã, disponibile în baza unui contract sau a unui aranjament de servicii;
c) oricãrei alte informatii referitoare la locul în care se gãsesc echipamentele de comunicatie, disponibile în baza unui contract sau a unui aranjament de servicii.
(4) Ordonanta organului de urmãrire penalã sau încheierea instantei trebuie sã cuprindã: numele si semnãtura persoanei care a dispus predarea, numele persoanei ce este obligatã sã predea obiectul, înscrisul ori datele informatice, descrierea obiectului, înscrisului sau a datelor informatice ce trebuie predate, precum si data si locul unde trebuie sã fie predate.
(5) Dacã organul de urmãrire penalã sau instanta de judecatã apreciazã cã si o copie a unui înscris sau a datelor informatice poate servi ca mijloc de probã, retine numai copia.
(6) Dacã obiectul, înscrisul sau datele informatice au caracter secret ori confidential, prezentarea sau predarea se face în conditii care sã asigure pãstrarea secretului ori a confidentialitãtii.
ART. 171
Ridicarea silitã de obiecte si înscrisuri
(1) Dacã obiectul sau înscrisul cerut nu este predat de bunãvoie, organul de urmãrire penalã, prin ordonantã, sau instanta de judecatã, prin încheiere, dispune ridicarea silitã. În cursul judecãtii dispozitia de ridicare silitã a obiectelor sau înscrisurilor se comunicã procurorului, care ia mãsuri de aducere la îndeplinire, prin organul de cercetare penalã.
(2) Împotriva mãsurii dispuse potrivit alin. (1) sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia se poate face plângere de cãtre orice persoanã interesatã. Dispozitiile art. 250 se aplicã în mod corespunzãtor.

CAP. VII
Expertiza

ART. 172
Dispunerea efectuãrii expertizei
(1) Efectuarea unei expertize se dispune când pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte sau împrejurãri ce prezintã importantã pentru aflarea adevãrului în cauzã este necesarã si opinia unui expert.
(2) Expertiza se dispune, în conditiile art. 100, la cerere sau din oficiu, de cãtre organul de urmãrire penalã, prin ordonantã motivatã, iar în cursul judecãtii se dispune de cãtre instantã, prin încheiere motivatã.
(3) Cererea de efectuare a expertizei trebuie formulatã în scris, cu indicarea faptelor si împrejurãrilor supuse evaluãrii si a obiectivelor care trebuie lãmurite de expert.
(4) Expertiza poate fi efectuatã de experti oficiali din laboratoare sau institutii de specialitate ori de experti independenti autorizati din tarã sau din strãinãtate, în conditiile legii. Specialistii care functioneazã în cadrul organelor judiciare sunt asimilati expertilor oficiali.
(5) Expertiza medico-legalã se efectueazã în cadrul institutiilor medico-legale. La efectuarea expertizei pot participa experti independenti autorizati, numiti la solicitarea pãrtilor sau subiectilor procesuali principali.
(6) Ordonanta organului de urmãrire penalã sau încheierea instantei prin care se dispune efectuarea expertizei trebuie sã indice faptele sau împrejurãrile pe care expertul trebuie sã le constate, clarifice si evalueze, obiectivele la care trebuie sã rãspundã, termenul în care trebuie efectuatã expertiza, precum si institutia ori expertii desemnati.
(7) În domeniile strict specializate, dacã pentru întelegerea probelor sunt necesare anumite cunostinte specifice sau alte asemenea cunostinte, instanta sau organul de urmãrire penalã poate solicita opinia unor specialisti. Dispozitiile relative la audierea martorului sunt aplicabile în mod corespunzãtor.
ART. 173
Numirea expertului
(1) Expertul este numit prin ordonanta organului de urmãrire penalã sau prin încheierea instantei.
(2) Organul de urmãrire penalã sau instanta desemneazã, de regulã, un singur expert, cu exceptia situatiilor în care, ca urmare a complexitãtii expertizei, sunt necesare cunostinte specializate din discipline distincte, situatie în care desemneazã 2 sau mai multi experti.
(3) Când expertiza urmeazã sã fie efectuatã de o institutie medico-legalã, de un institut sau laborator de specialitate, desemnarea unuia sau a mai multor experti se face de cãtre acea institutie, potrivit legii.
(4) Pãrtile si subiectii procesuali principali au dreptul sã solicite ca la efectuarea expertizei sã participe un expert recomandat de acestea. În cazul în care expertiza este dispusã de instantã, procurorul poate solicita ca un expert recomandat de acesta sã participe la efectuarea expertizei.
(5) Expertul, institutia medico-legalã, institutul sau laboratorul de specialitate, la cererea expertului, poate solicita, atunci când considerã necesar, participarea specialistilor de la alte institutii sau avizul acestora.
(6) Institutia medico-legalã, institutul sau laboratorul de specialitate comunicã organului judiciar care a dispus efectuarea expertizei numele expertilor desemnati.
ART. 174
Incompatibilitatea expertului
(1) Persoana aflatã în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevãzute de art. 64 nu poate fi desemnatã ca expert, iar în cazul în care a fost desemnatã, hotãrârea judecãtoreascã nu se poate întemeia pe constatãrile si concluziile acesteia. Motivul de incompatibilitate trebuie dovedit de cel ce îl invocã.
(2) Nu poate fi desemnatã ca expert persoana care a avut aceastã calitate în aceeasi cauzã, cu exceptia situatiei în care aceasta este recomandatã de pãrti sau de procuror.
(3) Nu poate fi desemnatã ca expert recomandat de pãrti în aceeasi cauzã o persoanã care functioneazã în cadrul aceleiasi institutii medico-legale, institut sau laborator de specialitate cu expertul desemnat de conducerea institutiei respective la solicitarea organului judiciar.
(4) Dispozitiile art. 66-68 se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 175
Drepturile si obligatiile expertului
(1) Expertul are dreptul de a refuza efectuarea expertizei pentru aceleasi motive pentru care martorul poate refuza depunerea mãrturiei.
(2) Expertul are dreptul sã ia cunostintã de materialul dosarului necesar pentru efectuarea expertizei.
(3) Expertul poate cere lãmuriri organului judiciar care a dispus efectuarea expertizei cu privire la anumite fapte ori împrejurãri ale cauzei ce trebuie evaluate.
(4) Expertul poate cere lãmuriri pãrtilor si subiectilor procesuali principali, cu încuviintarea si în conditiile stabilite de organele judiciare.
(5) Expertul are dreptul la un onorariu pentru activitatea depusã în vederea efectuãrii expertizei, pentru cheltuielile pe care ar trebui sã le suporte sau le-a suportat pentru efectuarea expertizei. Cuantumul onorariului este stabilit de cãtre organele judiciare în functie de natura si complexitatea cauzei si de cheltuielile suportate sau care urmeazã a fi suportate de cãtre expert. Dacã expertiza este efectuatã de institutia medico-legalã ori institutul sau laboratorul de specialitate, costul expertizei este stabilit în conditiile prevãzute de legea specialã.
(6) Expertul poate beneficia si de mãsuri de protectie, în conditiile prevãzute la art. 125.
(7) Expertul are obligatia de a se prezenta în fata organelor de urmãrire penalã sau a instantei de judecatã ori de câte ori este chemat si de a-si întocmi raportul de expertizã cu respectarea termenului-limitã stabilit în ordonanta organului de urmãrire penalã sau în încheierea instantei. Termenul-limitã din ordonantã sau încheiere poate fi prelungit, la cererea expertului, pentru motive întemeiate, fãrã ca prelungirea totalã acordatã sã fie mai mare de 6 luni.
(8) Întârzierea sau refuzul nejustificat de efectuare a expertizei atrage aplicarea unei amenzi judiciare, precum si rãspunderea civilã a expertului sau a institutiei desemnate sã o efectueze pentru prejudiciile cauzate.
ART. 176
Înlocuirea expertului
(1) Expertul poate fi înlocuit dacã refuzã sau, în mod nejustificat, nu finalizeazã raportul de expertizã pânã la termenul fixat.
(2) Înlocuirea se dispune prin ordonantã de cãtre organul de urmãrire penalã sau prin încheiere de cãtre instantã, dupã citarea expertului, si se comunicã asociatiei sau corpului profesional de care apartine acesta.
(3) Expertul este, de asemenea, înlocuit când este admisã declaratia sa de abtinere sau cererea de recuzare ori în cazul în care se aflã în imposibilitate obiectivã de a efectua sau finaliza expertiza.
(4) Expertul înlocuit trebuie, sub sanctiunea prevãzutã la art. 283 alin. (4), sã punã de îndatã la dispozitia organului judiciar toate actele sau obiectele încredintate, precum si observatiile cu privire la activitãtile desfãsurate pânã la momentul înlocuirii sale.
ART. 177
Procedura efectuãrii expertizei
(1) Organul de urmãrire penalã sau instanta de judecatã, când dispune efectuarea unei expertize, fixeazã un termen la care sunt chemate pãrtile, subiectii procesuali principali, precum si expertul, dacã acesta a fost desemnat.
(2) La termenul fixat se aduce la cunostinta procurorului, a pãrtilor, a subiectilor procesuali principali si a expertului obiectul expertizei si întrebãrile la care expertul trebuie sã rãspundã si li se pune în vedere cã au dreptul sã facã observatii cu privire la aceste întrebãri si cã pot cere modificarea sau completarea lor. De asemenea, dupã caz, sunt indicate expertului obiectele pe care urmeazã sã le analizeze.
(3) Expertul este înstiintat cu privire la faptul cã are obligatia de a analiza obiectul expertizei, de a indica cu exactitate orice observatie sau constatare si de a expune o opinie impartialã cu privire la faptele sau împrejurãrile evaluate, în conformitate cu regulile stiintei si expertizei profesionale.
(4) Pãrtile si subiectii procesuali principali sunt încunostintati cã au dreptul sã cearã numirea câte unui expert recomandat de fiecare dintre ele, care sã participe la efectuarea expertizei.
(5) Dupã examinarea obiectiilor si cererilor fãcute de pãrti, de subiectii procesuali principali si expert, organul de urmãrire penalã sau instanta de judecatã pune în vedere expertului termenul în care urmeazã a fi efectuatã expertiza, încunostintându-l totodatã dacã la efectuarea acesteia urmeazã sã participe pãrtile sau subiectii procesuali principali.
(6) Atunci când expertiza urmeazã sã fie efectuatã de o institutie medico-legalã, de un laborator de expertizã criminalisticã sau de orice institut de specialitate, sunt aplicabile dispozitiile art. 173 alin. (3), nefiind necesarã prezenta expertului în fata organului judiciar.
ART. 178
Raportul de expertizã
(1) Dupã efectuarea expertizei, constatãrile, clarificãrile, evaluãrile si opinia expertului sunt consemnate într-un raport.
(2) Când sunt mai multi experti se întocmeste un singur raport de expertizã.
Opiniile separate se motiveazã în acelasi raport.
(3) Raportul de expertizã se depune la organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei.
(4) Raportul de expertizã cuprinde:
a) partea introductivã, în care se aratã organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei, data când s-a dispus efectuarea acesteia, numele si prenumele expertului, obiectivele la care expertul urmeazã sã rãspundã, data la care a fost efectuatã, materialul pe baza cãruia expertiza a fost efectuatã, dovada încunostintãrii pãrtilor, dacã au participat la aceasta si au dat explicatii în cursul expertizei, data întocmirii raportului de expertizã;
b) partea expozitivã, prin care sunt descrise operatiile de efectuare a expertizei, a metodele, programele si echipamentele utilizate;
c) concluziile, prin care se rãspunde la obiectivele stabilite de organele judiciare, precum si orice alte precizãri si constatãri rezultate din efectuarea expertizei, în legãturã cu obiectivele expertizei.
(5) În situatia în care expertiza a fost efectuatã în lipsa pãrtilor ori a subiectilor procesuali principali, acestia sau avocatul lor sunt încunostintati cu privire la întocmirea raportului de expertizã si cu privire la dreptul la studierea raportului.
ART. 179
Audierea expertului
(1) În cursul urmãririi penale sau al judecãtii, expertul poate fi audiat de organul de urmãrire penalã sau de instantã, la cererea procurorului, a pãrtilor, a subiectilor procesuali principali sau din oficiu, dacã organul judiciar apreciazã cã audierea este necesarã pentru lãmurirea constatãrilor sau concluziilor expertului.
(2) Dacã expertiza a fost efectuatã de o institutie medico-legalã, institut sau laborator de specialitate, institutia va desemna un expert, dintre persoanele care au participat la efectuarea expertizei, ce urmeazã a fi audiat de cãtre organul de urmãrire penalã sau de instantã.
(3) Audierea expertului se efectueazã potrivit dispozitiilor privitoare la audierea martorilor.
ART. 180
Suplimentul de expertizã
(1) Când organul de urmãrire penalã sau instanta constatã, la cerere sau din oficiu, cã expertiza nu este completã, iar aceastã deficientã nu poate fi suplinitã prin audierea expertului, dispune efectuarea unui supliment de expertizã de cãtre acelasi expert. Când nu este posibilã desemnarea aceluiasi expert, se dispune efectuarea unei alte expertize de cãtre un alt expert.
(2) Când expertiza a fost efectuatã în cadrul institutiei medico-legale, unui institut sau laborator de specialitate, organul de urmãrire penalã sau instanta se adreseazã institutiei respective în vederea efectuãrii suplimentului de expertizã.
ART. 181
Efectuarea unei noi expertize
(1) Organul de urmãrire penalã sau instanta dispune efectuarea unei noi expertize atunci când concluziile raportului de expertizã sunt neclare sau contradictorii ori între continutul si concluziile raportului de expertizã existã contradictii, iar aceste deficiente nu pot fi înlãturate prin audierea expertului.
(2) Când organul de urmãrire penalã sau instanta de judecatã dispune efectuarea unei noi expertize de cãtre o institutie medico-legalã, aceasta este efectuatã de o comisie, în conditiile legii.
ART. 182
Lãmuririle cerute la institutul de emisiune
În cazurile privitoare la infractiunea de falsificare de monedã ori de alte valori, organul de urmãrire penalã sau instanta poate cere lãmuriri institutului de emisiune.
ART. 183
Prezentarea scriptelor de comparatie
(1) În cauzele privind infractiuni de fals în înscrisuri, organul de urmãrire penalã sau instanta de judecatã poate dispune sã fie prezentate scripte de comparatie.
(2) Dacã scriptele se gãsesc în depozite publice, autoritãtile în drept sunt obligate a le elibera.
(3) Dacã scriptele se gãsesc la o persoanã, organul de urmãrire penalã sau instanta îi pune în vedere sã le prezinte.
(4) Scriptele se introduc într-un plic sigilat care se vizeazã de organul de urmãrire penalã sau de presedintele completului de judecatã si se semneazã de acela care le prezintã.
(5) Organul de urmãrire penalã ori instanta poate solicita suspectului sau inculpatului sã prezinte o piesã scrisã cu mâna sa ori sã scrie dupã dictare.
(6) Dacã suspectul sau inculpatul refuzã, se face mentiune în procesul-verbal. Refuzul de a se conforma solicitãrii organului de urmãrire penalã sau instantei nu poate fi interpretat în defavoarea suspectului sau inculpatului.
ART. 184
Expertiza medico-legalã psihiatricã
(1) În cazul infractiunilor comise de minorii cu vârsta între 14-16 ani, în cazul uciderii sau vãtãmãrii copilului nou-nãscut ori a fãtului de cãtre mamã, precum si atunci când organul de urmãrire penalã sau instanta are o îndoialã asupra discernãmântului suspectului ori inculpatului în momentul sãvârsirii infractiunii ce face obiectul acuzatiei, se dispune efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, stabilindu-se, totodatã, termenul de prezentare în vederea examinãrii.
(2) Expertiza se efectueazã în cadrul institutiei medico-legale de cãtre o comisie, constituitã potrivit legii.
(3) Expertiza medico-legalã psihiatricã se efectueazã dupã obtinerea consimtãmântului scris al persoanei ce urmeazã a fi supusã expertizei, exprimat, în prezenta unui avocat ales sau din oficiu, în fata organului judiciar, iar în cazul minorului, si în prezenta reprezentantului legal.
(4) În cazul în care suspectul sau inculpatul refuzã în cursul urmãririi penale efectuarea expertizei ori nu se prezintã în vederea examinãrii la comisia medico-legalã psihiatricã, organul de cercetare penalã sesizeazã procurorul sau judecãtorul de drepturi si libertãti în vederea emiterii unui mandat de aducere în scopul prezentãrii la comisia medico-legalã psihiatricã. Dispozitiile art. 265 alin. (4)-(9) se aplicã în mod corespunzãtor.
(5) În cazul în care considerã cã este necesarã o examinare complexã, ce necesitã internarea medicalã a suspectului sau a inculpatului într-o institutie sanitarã de specialitate, iar acesta refuzã internarea, comisia medico-legalã sesizeazã organul de urmãrire penalã sau instanta cu privire la necesitatea luãrii mãsurii internãrii nevoluntare.
(6) În cursul urmãririi penale, procurorul, dacã apreciazã cã solicitarea comisiei medico-legale este întemeiatã, poate cere judecãtorului de drepturi si libertãti de la instanta cãreia i-ar reveni competenta sã judece cauza în primã instantã sau de la instanta corespunzãtoare în grad acesteia în a cãrei circumscriptie se aflã locul de internare ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea luarea mãsurii internãrii nevoluntare, pentru maximum 30 de zile, în vederea efectuãrii expertizei psihiatrice.
(7) Propunerea procurorului de luare a mãsurii internãrii nevoluntare trebuie sã cuprindã, dupã caz, mentiuni cu privire la: fapta pentru care se efectueazã cercetarea penalã, încadrarea juridicã, denumirea infractiunii; faptele si împrejurãrile din care rezultã îndoiala asupra discernãmântului suspectului sau inculpatului, sesizarea comisiei medico-legale psihiatrice cu privire la refuzul suspectului sau inculpatului de a se interna, motivarea necesitãtii luãrii mãsurii internãrii si a proportionalitãtii acesteia cu scopul urmãrit. Propunerea împreunã cu dosarul cauzei se prezintã judecãtorului de drepturi si libertãti.
(8) Judecãtorul de drepturi si libertãti fixeazã ziua si ora de solutionare a propunerii de luare a mãsurii internãrii nevoluntare, în cel mult 3 zile de la data sesizãrii, având obligatia de a-l cita pe suspect sau inculpat pentru termenul fixat. Termenul se comunicã procurorului, precum si avocatului suspectului sau inculpatului, cãruia i se acordã, la cerere, dreptul de a studia dosarul cauzei si propunerea formulatã de procuror.
(9) Solutionarea propunerii de luare a mãsurii internãrii nevoluntare se face numai în prezenta suspectului sau inculpatului, în afarã de cazul când acesta este dispãrut, se sustrage sau când din cauza stãrii sãnãtãtii sau din cauzã de fortã majorã ori stare de necesitate nu se poate prezenta.
(10) Participarea procurorului si a avocatului ales sau numit din oficiu al suspectului ori inculpatului este obligatorie.
(11) În cazul admiterii propunerii de internare nevoluntarã, încheierea judecãtorului trebuie sã cuprindã:
a) datele de identitate ale suspectului sau inculpatului;
b) descrierea faptei de care este acuzat suspectul sau inculpatul, încadrarea juridicã si denumirea infractiunii;
c) faptele si împrejurãrile din care rezultã îndoialã asupra stãrii psihice a suspectului sau inculpatului;
d) motivarea necesitãtii luãrii mãsurii internãrii nevoluntare în vederea efectuãrii expertizei medico-legale psihiatrice si a proportionalitãtii acesteia cu scopul urmãrit;
e) durata mãsurii internãrii.
(12) Dupã luarea mãsurii, suspectului sau inculpatului i se aduc la cunostintã, de îndatã, în limba pe care o întelege, motivele internãrii, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.
(13) Dupã dispunerea internãrii, dacã suspectul sau inculpatul se aflã în stare de detinere, judecãtorul de drepturi si libertãti informeazã administratia locului de detinere despre mãsura internãrii si dispune transferul arestatului într-o sectie de psihiatrie a unui penitenciar-spital.
(14) Împotriva încheierii judecãtorului de drepturi si libertãti se poate face contestatie la judecãtorul de drepturi si libertãti de la instanta ierarhic superioarã de cãtre suspect, inculpat sau de procuror în termen de 24 de ore de la comunicare.
(15) Contestatia formulatã de suspect sau inculpat împotriva încheierii prin care s-a dispus internarea nevoluntarã se solutioneazã în termen de 3 zile de la data înregistrãrii acesteia si nu este suspensivã de executare.
(16) În vederea solutionãrii contestatiei, judecãtorul de la instanta ierarhic superioarã dispune citarea suspectului sau inculpatului. Participarea procurorului la solutionarea contestatiei este obligatorie.
(17) În vederea solutionãrii contestatiei formulate de suspect sau de inculpat, judecãtorul de la instanta ierarhic superioarã comunicã acestuia si procurorului data stabilitã pentru judecarea contestatiei si le acordã posibilitatea de a depune observatii scrise pânã la acea datã, în afarã de cazul când apreciazã cã prezenta suspectului sau inculpatului, participarea procurorului si formularea de concluzii orale de cãtre acestia sunt necesare pentru justa solutionare a contestatiei.
(18) În cazul admiterii contestatiei formulate de suspect sau inculpat, judecãtorul de la instanta ierarhic superioarã dispune respingerea propunerii de internare si externarea, dacã este cazul, de îndatã, a suspectului sau inculpatului, dacã acesta nu este detinut sau arestat chiar si în altã cauzã.
(19) Dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 24 de ore de la solutionarea contestatiei. Dacã încheierea judecãtorului de drepturi si libertãti nu este atacatã cu contestatie, acesta restituie dosarul procurorului în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de contestatie.
(20) În cursul judecãtii, dacã inculpatul refuzã efectuarea expertizei ori nu se prezintã în vederea examinãrii la comisia medico-legalã psihiatricã, instanta, din oficiu sau la cererea procurorului, dispune emiterea unui mandat de aducere în conditiile art. 265.
(21) Mãsura internãrii nevoluntare poate fi luatã de instantã în cursul judecãtii la propunerea comisiei medico-legale psihiatrice. Dispozitiile alin. (6)-(19) se aplicã în mod corespunzãtor.
(22) Imediat dupã luarea mãsurii internãrii nevoluntare sau în cazul schimbãrii ulterioare a locului de internare, judecãtorul de drepturi si libertãti sau, dupã caz, presedintele completului de judecatã care a dispus mãsura încunostinteazã despre aceasta si despre locul internãrii un membru al familiei suspectului sau inculpatului ori o altã persoanã desemnatã de acesta, precum si institutia medico-legalã care efectueazã expertiza, încheindu-se în acest sens un proces-verbal. Institutia de specialitate are obligatia de a informa organele judiciare despre schimbarea locului internãrii.
(23) Hotãrârea prin care dispune internarea nevoluntarã se pune în executare de procuror prin intermediul organelor de politie.
(24) În cazul în care suspectul sau inculpatul se aflã în stare de detinere, judecãtorul de drepturi si libertãti sau instanta ce a dispus mãsura internãrii într-o institutie de specialitate în vederea efectuãrii expertizei medico-legale psihiatrice informeazã, de îndatã, administratia locului de detinere sau arestare despre mãsura dispusã.
(25) Mãsura internãrii medicale în vederea efectuãrii expertizei medico-legale psihiatrice poate fi prelungitã o singurã datã, pe o duratã de cel mult 30 de zile. Comisia de expertizã medico-legalã psihiatricã sesizeazã procurorul sau, dupã caz, instanta asupra necesitãtii prelungirii mãsurii internãrii cu cel putin 7 zile înainte de expirarea acesteia. Sesizarea trebuie sã continã descrierea activitãtilor efectuate, motivele pentru care examinarea nu a fost finalizatã pe parcursul internãrii, examinãrile ce urmeazã a fi efectuate, precizarea perioadei pentru care este necesarã prelungirea. Dispozitiile alin. (6)-(24) se aplicã în mod corespunzãtor.
(26) În cazul în care înainte de expirarea duratei internãrii nevoluntare se constatã cã aceasta nu mai este necesarã, comisia de expertizã medico-legalã psihiatricã sau persoana internatã sesizeazã de îndatã organul care a dispus mãsura, în vederea revocãrii acesteia. Sesizarea se solutioneazã de urgentã, în camera de consiliu, cu participarea procurorului, dupã audierea avocatului ales sau din oficiu al persoanei internate. Încheierea pronuntatã de judecãtorul de drepturi si libertãti sau de instantã nu este supusã niciunei cãi de atac.
(27) Dacã în cursul efectuãrii expertizei medico-legale psihiatrice se constatã cã sunt îndeplinite conditiile prevãzute la art. 247, comisia de expertizã medico-legalã psihiatricã sesizeazã organele judiciare în vederea luãrii mãsurii de sigurantã a internãrii medicale provizorii.
(28) Perioada în care suspectul sau inculpatul a fost internat într-o institutie de specialitate în vederea efectuãrii expertizei psihiatrice se deduce din durata pedepsei, în conditiile art. 72 din Codul penal.
ART. 185
Autopsia medico-legalã
(1) Autopsia medico-legalã se dispune de cãtre organul de urmãrire penalã sau de cãtre instanta de judecatã, în caz de moarte violentã ori când aceasta este suspectã de a fi violentã sau când nu se cunoaste cauza mortii ori existã o suspiciune rezonabilã cã decesul a fost cauzat direct sau indirect printr-o infractiune ori în legãturã cu comiterea unei infractiuni. În cazul în care corpul victimei a fost înhumat, este dispusã exhumarea pentru examinarea cadavrului prin autopsie.
(2) Procurorul dispune de îndatã efectuarea unei autopsii medico-legale dacã decesul s-a produs în perioada în care persoana se aflã în custodia politiei, a Administratiei Nationale a Penitenciarelor, în timpul internãrii medicale nevoluntare sau în cazul oricãrui deces care ridicã suspiciunea nerespectãrii drepturilor omului, a aplicãrii torturii sau a oricãrui tratament inuman.
(3) Pentru a constata dacã existã motive pentru a efectua autopsia medico-legalã, organul de urmãrire penalã sau instanta de judecatã poate solicita opinia medicului legist.
(4) Autopsia se efectueazã în cadrul institutiei medico-legale, potrivit legii speciale.
(5) La efectuarea autopsiei medico-legale pot fi cooptati si specialisti din alte domenii medicale, în vederea stabilirii cauzei decesului, la solicitarea medicului legist, cu exceptia medicului care a tratat persoana decedatã.
(6) Cu ocazia efectuãrii autopsiei medico-legale pot fi utilizate orice metode legale pentru stabilirea identitãtii, inclusiv prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii profilului genetic judiciar.
(7) Organul de urmãrire penalã trebuie sã încunostinteze un membru de familie despre data autopsiei si despre dreptul de a desemna un expert independent autorizat care sã asiste la efectuarea autopsiei.
(8) Medicul legist care a efectuat autopsia întocmeste un raport de expertizã, care cuprinde constatãrile si concluziile sale cu privire la:
a) identitatea persoanei decedate sau elemente de identificare, dacã identitatea nu este cunoscutã;
b) felul mortii;
c) cauza medicalã a mortii;
d) existenta leziunilor traumatice, mecanismul de producere a acestora, natura agentului vulnerant si legãtura de cauzalitate dintre leziunile traumatice si deces;
e) rezultatele investigatiilor de laborator efectuate pe probele biologice prelevate de la cadavru si substantele suspecte descoperite;
f) urmele biologice gãsite pe corpul persoanei decedate;
g) data probabilã a mortii;
h) orice alte elemente care pot contribui la lãmurirea împrejurãrilor producerii mortii.
ART. 186
Exhumarea
(1) Exhumarea poate fi dispusã de cãtre procuror sau de cãtre instanta de judecatã în vederea stabilirii felului si cauzei mortii, a identificãrii cadavrului sau pentru stabilirea oricãror elemente necesare solutionãrii cauzei.
(2) Exhumarea se face în prezenta organului de urmãrire penalã.
(3) Dispozitiile art. 185 alin. (4)-(8) se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 187
Autopsia medico-legalã a fetusului sau a nou-nãscutului
(1) Autopsia medico-legalã a unui fetus se dispune pentru a se stabili vârsta intrauterinã, capacitatea de supravietuire extrauterinã, felul si cauza mortii, precum si pentru stabilirea filiatiei, când este cazul.
(2) Autopsia medico-legalã a unui nou-nãscut se dispune pentru a se stabili dacã copilul a fost nãscut viu, viabilitatea, durata supravietuirii extrauterine, felul si cauza medicalã a mortii, data mortii, dacã i s-au acordat îngrijiri medicale dupã nastere, precum si pentru stabilirea filiatiei, când este cazul.
ART. 188
Expertiza toxicologicã
(1) În cazul în care existã o suspiciune cu privire la intoxicatia unei persoane, se dispune efectuarea unei expertize toxicologice.
(2) Produsele considerate suspecte cã ar fi determinat intoxicatia sunt trimise pentru confirmare institutiei medico-legale sau unei alte institutii specializate.
(3) Concluziile expertizei toxicologice cuprind constatãri de specialitate cu privire la tipul substantei toxice, cantitatea, calea de administrare, precum si consecintele posibile ale substantei descoperite, cât si alte elemente care sã ajute la stabilirea adevãrului.
ART. 189
Examinarea medico-legalã a persoanei
(1) Examinarea medico-legalã a persoanei în vederea constatãrii urmelor si a consecintelor unei infractiuni se efectueazã conform legii speciale.
(2) Medicul legist care a efectuat examinarea medico-legalã întocmeste un certificat medico-legal sau, dupã caz, un raport de expertizã.
(3) Constatarea leziunilor traumatice este efectuatã, de regulã, printr-o examinare fizicã a persoanei vãtãmate. În cazul în care nu este posibilã sau necesarã examinarea fizicã, expertiza este efectuatã în baza documentatiei medicale puse la dispozitia expertului.
(4) Raportul de expertizã sau certificatul medico-legal trebuie sã cuprindã: descrierea leziunilor traumatice, precum si opinia expertului cu privire la natura si gravitatea leziunilor, mecanismul si data producerii acestora, urmãrile pe care acestea le-au produs.
ART. 190
Examinarea fizicã
(1) Examinarea fizicã a unei persoane presupune examinarea externã si internã a corpului acesteia, precum si prelevarea de mostre biologice. Organul de urmãrire penalã trebuie sã solicite, în prealabil, consimtãmântul scris al persoanei care urmeazã a fi examinatã. În cazul persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu, consimtãmântul la examinarea fizicã este solicitat reprezentantului legal, iar în cazul celor cu capacitate restrânsã de exercitiu, consimtãmântul scris al acestora trebuie exprimat în prezenta ocrotitorilor legali.
(2) În lipsa consimtãmântului scris al persoanei care urmeazã a fi examinatã, al reprezentantului legal ori a încuviintãrii din partea ocrotitorului legal, judecãtorul de drepturi si libertãti dispune, prin încheiere, la cererea motivatã a procurorului, examinarea fizicã a persoanei, dacã aceastã mãsurã este necesarã pentru stabilirea unor fapte sau împrejurãri care sã asigure buna desfãsurare a urmãririi penale ori pentru a se determina dacã o anumitã urmã sau consecintã a infractiunii poate fi gãsitã pe corpul sau în interiorul corpului acesteia.
(3) Cererea organului de urmãrire penalã trebuie sã cuprindã: numele persoanei a cãrei examinare fizicã este cerutã, motivarea îndeplinirii conditiilor prevãzute la alin. (2), modalitatea în care examinarea fizicã urmeazã a fi efectuatã, infractiunea de care este acuzat suspectul sau inculpatul.
(4) Judecãtorul de drepturi si libertãti solutioneazã cererea de efectuare a examinãrii fizice în camera de consiliu, prin încheiere ce nu este supusã niciunei cãi de atac.
(5) În cazul în care persoana examinatã îsi exprimã în scris consimtãmântul sau în cazul în care existã un risc iminent ca probele sã fie alterate sau distruse în lipsa efectuãrii examinãrii fizice de îndatã si înainte de obtinerea autorizãrii judecãtorului, organul de urmãrire penalã poate dispune, prin ordonantã, efectuarea examinãrii fizice. Ordonanta organului de urmãrire penalã, precum si procesul-verbal în care sunt consemnate activitãtile desfãsurate cu ocazia examinãrii fizice sunt înaintate de îndatã judecãtorului de drepturi si libertãti. În cazul în care judecãtorul constatã cã au fost respectate conditiile prevãzute la alin. (2), dispune, prin încheiere motivatã, validarea examinãrii fizice efectuate de organele de urmãrire penalã. Încãlcarea de cãtre organele de urmãrire penalã a conditiilor prevãzute la alin. (2) atrage excluderea probelor obtinute prin examinarea fizicã.
(6) Validarea examinãrii fizice efectuate de organele de urmãrire penalã se efectueazã potrivit alin. (4).
(7) Examinarea fizicã internã a corpului unei persoane sau prelevarea de mostre biologice trebuie efectuatã de un medic, asistent medical sau de o persoanã cu pregãtire medicalã de specialitate, cu respectarea vietii private si a demnitãtii umane.
(8) În cazul conducerii unui vehicul de cãtre o persoanã aflatã sub influenta bãuturilor alcoolice sau a altor substante, prelevarea de mostre biologice se efectueazã din dispozitia organelor de constatare si cu consimtãmântul celui supus examinãrii, de cãtre un medic, asistent medical sau de o persoanã cu pregãtire medicalã de specialitate, în cel mai scurt timp, într-o institutie medicalã, în conditiile stabilite de legile speciale.
(9) Activitãtile efectuate cu ocazia examinãrii fizice sunt consemnate de organele de urmãrire penalã într-un proces-verbal ce trebuie sã cuprindã: numele si prenumele organului de urmãrire penalã care îl încheie, ordonanta sau încheierea prin care s-a dispus mãsura, locul unde a fost încheiat, data, ora la care a început si ora la care s-a terminat activitatea, numele si prenumele persoanei examinate, natura examinãrii fizice, descrierea activitãtilor desfãsurate, lista mostrelor prelevate în urma examinãrii fizice.
(10) Rezultatele obtinute din analiza probelor biologice pot fi utilizate în procesul penal în cadrul cãruia au fost prelevate sau în alt proces penal aflat în curs de desfãsurare.
(11) Probele biologice care nu au fost consumate cu ocazia analizelor efectuate sunt conservate si pãstrate în institutia unde au fost prelucrate, pe o perioadã de cel putin 10 ani de la epuizarea cãilor ordinare de atac ale hotãrârii judecãtoresti.
ART. 191
Expertiza geneticã judiciarã
(1) Expertiza geneticã judiciarã se poate dispune, cu aprobarea judecãtorului de drepturi si libertãti, de cãtre organul de urmãrire penalã, prin ordonantã, în cursul urmãririi penale, sau de instantã, prin încheiere, în cursul judecãtii, cu privire la probele biologice recoltate de la persoane sau orice alte probe ce au fost gãsite ori ridicate.
(2) Expertiza geneticã judiciarã se efectueazã în cadrul institutiilor medico-legale, al unei institutii ori unui laborator de specialitate sau al oricãrei alte institutii de specialitate certificate si acreditate în acest tip de analize.
(3) Materialul biologic prelevat cu ocazia examinãrii corporale poate fi folosit numai la identificarea profilului genetic judiciar.
(4) Profilul genetic judiciar obtinut în conditiile alin. (3) poate fi folosit si în cadrul altui proces penal în curs de desfãsurare în care persoana de la care au fost prelevate are calitatea de suspect sau inculpat.
(5) Datele obtinute ca urmare a expertizei genetice judiciare constituie date personale si sunt protejate conform legii.

CAP. VIII
Cercetarea locului faptei si reconstituirea

ART. 192
Cercetarea locului faptei
(1) Cercetarea locului faptei se dispune de cãtre organul de urmãrire penalã, iar în cursul judecãtii de cãtre instanta de judecatã, atunci când este necesarã constatarea directã în scopul determinãrii sau clarificãrii unor împrejurãri de fapt ce prezintã importantã pentru stabilirea adevãrului, precum si ori de câte ori existã suspiciuni cu privire la decesul unei persoane.
(2) Organul de urmãrire penalã sau instanta de judecatã poate interzice persoanelor care se aflã ori care vin la locul unde se efectueazã cercetarea sã comunice între ele sau cu alte persoane.
ART. 193
Reconstituirea
(1) Organul de urmãrire penalã sau instanta de judecatã, dacã gãseste necesar pentru verificarea si precizarea unor date sau probe administrate ori pentru a stabili împrejurãri de fapt ce prezintã importantã pentru solutionarea cauzei, poate sã procedeze la reconstituirea, în întregime sau în parte, a modului si a conditiilor în care s-a comis fapta.
(2) Organele judiciare procedeazã la reconstituirea activitãtilor sau a situatiilor, având în vedere împrejurãrile în care fapta a avut loc, pe baza probelor administrate. În cazul în care declaratiile martorilor sau ale pãrtilor cu privire la activitãtile sau situatiile ce trebuie reconstituite sunt diferite, reconstituirea trebuie efectuatã separat pentru fiecare variantã a desfãsurãrii faptei descrise de acestia.
(3) Atunci când suspectul sau inculpatul nu poate sau refuzã sã participe la reconstituire, aceasta se efectueazã cu participarea altei persoane.
(4) Reconstituirea trebuie sã fie efectuatã astfel încât sã nu fie încãlcatã legea sau ordinea publicã, sã nu fie adusã atingere moralei publice si sã nu fie pusã în pericol viata sau sãnãtatea persoanelor.
ART. 194
Cercetarea locului faptei sau reconstituirea
Organul de urmãrire penalã sau instanta de judecatã poate dispune prezenta medicului legist sau a oricãror persoane a cãror prezentã o considerã necesarã.
ART. 195
Procesul-verbal de cercetare a locului faptei sau de reconstituire
(1) Despre efectuarea cercetãrii locului faptei sau a reconstituirii se încheie un proces-verbal, care trebuie sã cuprindã, pe lângã mentiunile prevãzute la art. 199, urmãtoarele:
a) indicarea ordonantei sau a încheierii prin care s-a dispus mãsura;
b) numele, prenumele persoanelor prezente si calitatea în care acestea participã;
c) numele si prenumele suspectului sau inculpatului, dacã este cazul;
d) descrierea amãnuntitã a situatiei locului, a urmelor gãsite, a obiectelor examinate si a celor ridicate, a pozitiei si stãrii celorlalte mijloace materiale de probã, astfel încât acestea sã fie redate cu precizie si pe cât posibil cu dimensiunile respective. În cazul reconstituirii se consemneazã amãnuntit si desfãsurarea reconstituirii.
(2) În toate cazurile se pot face schite, desene sau fotografii ori alte asemenea lucrãri, care se anexeazã la procesul-verbal.
(3) Activitatea desfãsuratã si constatãrile expertului se consemneazã în procesulverbal.
(4) Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare paginã si la sfârsit de cãtre cel care îl încheie si de cãtre persoanele care au participat la cercetare sau reconstituire. Dacã vreuna dintre aceste persoane nu poate sau refuzã sã semneze procesul-verbal, se face mentiune despre aceasta, precum si despre motivele imposibilitãtii sau refuzului de a semna.

CAP. IX
Fotografierea si luarea amprentelor suspectului, inculpatului sau ale altor persoane

ART. 196
Fotografierea si luarea amprentelor suspectului, inculpatului sau ale altor persoane
(1) Organele de urmãrire penalã pot dispune fotografierea si luarea amprentelor suspectului, inculpatului sau ale altor persoane cu privire la care existã o suspiciune cã au legãturã cu fapta comisã sau cã au fost prezente la locul faptei, chiar si în lipsa consimtãmântului acestora.
(2) Organul de urmãrire penalã poate autoriza sã se dea publicitãtii fotografia unei persoane, când aceastã mãsurã este necesarã pentru stabilirea identitãtii persoanei sau în alte cazuri în care publicarea fotografiei prezintã importantã pentru buna desfãsurare a urmãririi penale.
(3) Dacã este necesarã identificarea amprentelor ce au fost gãsite pe anumite obiecte sau a persoanelor care pot fi puse în legãturã cu fapta ori locul comiterii faptei, organele de urmãrire penalã pot dispune luarea amprentelor persoanelor care se presupune cã au intrat în contact cu acele obiecte, respectiv fotografierea acelora despre care se presupune cã au avut legãturã cu fapta comisã sau au fost prezente la locul faptei.

CAP. X
Mijloace materiale de probã

ART. 197
Obiectele ca mijloace de probã
(1) Obiectele care contin sau poartã o urmã a faptei sãvârsite, precum si orice alte obiecte care pot servi la aflarea adevãrului sunt mijloace materiale de probã.
(2) Sunt corpuri delicte mijloacele materiale de probã care au fost folosite sau au fost destinate sã serveascã la sãvârsirea unei infractiuni, precum si obiectele care sunt produsul infractiunii.

CAP. XI
Înscrisurile

ART. 198
Mijloacele de probã scrise
(1) Înscrisurile pot servi ca mijloace de probã, dacã din continutul lor rezultã fapte sau împrejurãri de naturã sã contribuie la aflarea adevãrului.
(2) Procesul-verbal ce cuprinde constatãrile personale ale organului de urmãrire penalã sau ale instantei de judecatã este mijloc de probã.
ART. 199
Cuprinsul si forma procesului-verbal
(1) Procesul-verbal cuprinde:
a) numele, prenumele si calitatea celui care îl încheie;
b) locul unde este încheiat;
c) data la care s-a încheiat procesul-verbal;
d) data si ora la care a început si s-a sfârsit activitatea consemnatã în procesulverbal;
e) numele, prenumele, codul numeric personal si adresa persoanelor ce au fost prezente la întocmirea procesului-verbal, cu mentionarea calitãtii acestora;
f) descrierea amãnuntitã a celor constatate, precum si a mãsurilor luate;
g) numele, prenumele, codul numeric personal si adresa persoanelor la care se referã procesul-verbal, obiectiile si explicatiile acestora;
h) mentiunile prevãzute de lege pentru cazurile speciale.
(2) Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare paginã si la sfârsit de cel care îl încheie, precum si de persoanele arãtate la lit. e) si g). Dacã vreuna dintre aceste persoane nu poate sau refuzã sã semneze, se face mentiune despre aceasta, precum si despre motivele imposibilitãtii ori refuzului de a semna.
ART. 200
Comisia rogatorie
(1) Când un organ de urmãrire penalã sau instanta de judecatã nu are posibilitatea sã asculte un martor, sã facã o cercetare la fata locului, sã procedeze la ridicarea unor obiecte sau sã efectueze orice alt act procedural, se poate adresa unui alt organ de urmãrire penalã ori unei alte instante, care are posibilitatea sã le efectueze.
(2) Punerea în miscare a actiunii penale, luarea mãsurilor preventive, încuviintarea de probatorii, precum si dispunerea celorlalte acte procesuale sau mãsuri procesuale nu pot forma obiectul comisiei rogatorii.
(3) Comisia rogatorie se poate adresa numai unui organ sau unei instante egale în grad.
(4) Ordonanta sau încheierea prin care s-a dispus comisia rogatorie trebuie sã continã toate lãmuririle referitoare la îndeplinirea actului care face obiectul acesteia, iar în cazul când urmeazã sã fie ascultatã o persoanã, se vor arãta si întrebãrile ce trebuie sã i se punã.
(5) Organul de urmãrire penalã sau instanta de judecatã care efectueazã comisia rogatorie poate pune si alte întrebãri, dacã necesitatea acestora rezultã în cursul ascultãrii.
(6) Când comisia rogatorie s-a dispus de instanta de judecatã, pãrtile pot formula în fata acesteia întrebãri, care vor fi transmise instantei ce urmeazã a efectua comisia rogatorie.
(7) Totodatã, oricare dintre pãrti poate cere sã fie citatã la efectuarea comisiei rogatorii.
(8) Când inculpatul este arestat, instanta care urmeazã a efectua comisia rogatorie dispune desemnarea unui avocat din oficiu, care îl va reprezenta, în absenta avocatului ales.
ART. 201
Delegarea
(1) Organul de urmãrire penalã sau instanta de judecatã poate dispune, în conditiile arãtate la art. 200 alin. (1) si (2), efectuarea unui act de procedurã si prin delegare. Delegarea poate fi datã numai unui organ sau unei instante de judecatã ierarhic inferioare.
(2) Dispozitiile privitoare la comisia rogatorie se aplicã în mod corespunzãtor si în caz de delegare.

TITLUL V
Mãsurile preventive si alte mãsuri procesuale

CAP. I
Mãsurile preventive

SECTIUNEA 1
Dispozitii generale

ART. 202
Scopul, conditiile generale de aplicare si categoriile mãsurilor preventive
(1) Mãsurile preventive pot fi dispuse dacã existã probe sau indicii temeinice din care rezultã suspiciunea rezonabilã cã o persoanã a sãvârsit o infractiune si dacã sunt necesare în scopul asigurãrii bunei desfãsurãri a procesului penal, al împiedicãrii sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmãrirea penalã sau de la judecatã ori al prevenirii sãvârsirii unei alte infractiuni.
(2) Nicio mãsurã preventivã nu poate fi dispusã, confirmatã, prelungitã sau mentinutã dacã existã o cauzã care împiedicã punerea în miscare sau exercitarea actiunii penale.
(3) Orice mãsurã preventivã trebuie sã fie proportionalã cu gravitatea acuzatiei aduse persoanei fatã de care este luatã si necesarã pentru realizarea scopului urmãrit prin dispunerea acesteia.
(4) Mãsurile preventive sunt:
a) retinerea;
b) controlul judiciar;
c) controlul judiciar pe cautiune;
d) arestul la domiciliu;
e) arestarea preventivã.
ART. 203
Organul judiciar competent si actul prin care se dispune asupra mãsurilor preventive
(1) Mãsura preventivã prevãzutã la 202 alin. (4) lit. a) poate fi luatã fatã de suspect sau inculpat de cãtre organul de cercetare penalã sau de cãtre procuror, numai în cursul urmãririi penale.
(2) Mãsurile preventive prevãzute la art. 202 alin. (4) lit. b) si c) pot fi luate fatã de inculpat, în cursul urmãririi penale, de cãtre procuror, în procedura de camerã preliminarã, de cãtre judecãtorul de camerã preliminarã, iar în cursul judecãtii, de cãtre instanta de judecatã.
(3) Mãsurile preventive prevãzute la art. 202 alin. (4) lit. d) si e) pot fi luate fatã de inculpat, în cursul urmãririi penale, de cãtre judecãtorul de drepturi si libertãti, în procedura de camerã preliminarã, de cãtre judecãtorul de camerã preliminarã, iar în cursul judecãtii, de cãtre instanta de judecatã.
(4) Organul de cercetare penalã si procurorul dispun asupra mãsurilor preventive prin ordonantã motivatã.
(5) În cursul urmãririi penale si al procedurii de camerã preliminarã, judecãtorul de drepturi si libertãti sau, dupã caz, judecãtorul de camerã preliminarã se pronuntã asupra cererilor, propunerilor, plângerilor si contestatiilor privitoare la mãsurile preventive în camera de consiliu, prin încheiere motivatã.
(6) În cursul judecãtii, instanta de judecatã se pronuntã asupra mãsurilor preventive prin încheiere motivatã.
(7) Încheierile pronuntate de judecãtorul de drepturi si libertãti, de judecãtorul de camerã preliminarã sau de instanta de judecatã se comunicã inculpatului si procurorului care au lipsit de la pronuntare.
ART. 204
Calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra mãsurilor preventive în cursul urmãririi penale
(1) Împotriva încheierilor prin care judecãtorul de drepturi si libertãti dispune asupra mãsurilor preventive inculpatul si procurorul pot formula contestatie, în termen de 48 de ore de la pronuntare sau, dupã caz, de la comunicare. Contestatia se depune la judecãtorul de drepturi si libertãti care a pronuntat încheierea atacatã si se înainteazã, împreunã cu dosarul cauzei, în termen de 48 de ore de la înregistrare.
(2) Încheierile prin care judecãtorul de drepturi si libertãti de la Înalta Curte de Casatie si Justitie dispune asupra mãsurilor preventive pot fi contestate la judecãtorul de drepturi si libertãti de la Înalta Curte de Casatie si Justitie.
(3) Contestatia formulatã împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea unei mãsuri preventive ori prin care s-a constatat încetarea de drept a acesteia nu este suspensivã de executare.
(4) Contestatia formulatã de inculpat se solutioneazã în termen de 5 zile de la înregistrare.
(5) Contestatia formulatã de procuror împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea propunerii de prelungire a arestãrii preventive, revocarea unei mãsuri preventive sau înlocuirea unei mãsuri preventive cu o altã mãsurã preventivã se solutioneazã înainte de expirarea duratei mãsurii preventive dispuse anterior.
(6) În vederea solutionãrii contestatiei, judecãtorul de drepturi si libertãti de la instanta ierarhic superioarã îl citeazã pe inculpat.
(7) Solutionarea contestatiei se face în prezenta inculpatului, în afarã de cazul când acesta lipseste nejustificat, este dispãrut, se sustrage ori din cauza stãrii sãnãtãtii, din cauzã de fortã majorã sau stare de necesitate nu poate fi adus în fata judecãtorului.
(8) În toate cazurile, este obligatorie acordarea asistentei juridice pentru inculpat de cãtre un avocat, ales sau numit din oficiu.
(9) Participarea procurorului este obligatorie.
(10) În cazul admiterii contestatiei formulate de procuror si dispunerii arestãrii preventive a inculpatului, dispozitiile art. 226 se aplicã în mod corespunzãtor. În cazul admiterii contestatiei formulate de procuror si dispunerii prelungirii arestãrii preventive a inculpatului, dispozitiile art. 236 alin. (1) si (2) se aplicã în mod corespunzãtor.
(11) Dacã sunt întrunite conditiile prevãzute de lege, judecãtorul de drepturi si libertãti de la instanta ierarhic superioarã poate dispune luarea uneia dintre mãsurile preventive prevãzute la art. 202 alin. (4) lit. b)-d) sau majorarea cuantumului cautiunii.
(12) În cazul admiterii contestatiei formulate de inculpat împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea mãsurii arestãrii preventive, judecãtorul de drepturi si libertãti de la instanta ierarhic superioarã dispune, în conditiile prevãzute de lege, respingerea propunerii de luare sau de prelungire a mãsurii preventive ori, dupã caz, înlocuirea acesteia cu o altã mãsurã preventivã mai usoarã si, dupã caz, punerea de îndatã în libertate a inculpatului, dacã nu este arestat în altã cauzã.
(13) Dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 48 de ore de la solutionarea contestatiei.
(14) Dacã încheierea judecãtorului de drepturi si libertãti de la prima instantã nu este atacatã cu contestatie, acesta restituie dosarul procurorului în termen de 48 de ore de la expirarea termenului de contestatie.
ART. 205
Calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra mãsurilor preventive în procedura camerei preliminare
(1) Împotriva încheierilor prin care judecãtorul de camerã preliminarã dispune asupra mãsurilor preventive inculpatul si procurorul pot formula contestatie, în termen de 48 de ore de la pronuntare sau, dupã caz, de la comunicare. Contestatia se depune la judecãtorul de camerã preliminarã care a pronuntat încheierea atacatã si se înainteazã, împreunã cu dosarul cauzei, judecãtorului de camerã preliminarã de la instanta ierarhic superioarã, în termen de 48 de ore de la înregistrare.
(2) Încheierile prin care judecãtorul de camerã preliminarã de la Înalta Curte de Casatie si Justitie dispune asupra mãsurilor preventive pot fi contestate la completul competent de la Înalta Curte de Casatie si Justitie.
(3) Contestatia formulatã împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau mentinerea unei mãsuri preventive ori prin care s-a constatat încetarea de drept a acesteia nu este suspensivã de executare.
(4) Contestatia formulatã de inculpat se solutioneazã în termen de 5 zile de la înregistrare.
(5) Contestatia formulatã de procuror împotriva încheierii prin care s-a dispus revocarea unei mãsuri preventive sau înlocuirea unei mãsuri preventive cu o altã mãsurã preventivã se solutioneazã înainte de expirarea duratei mãsurii preventive dispuse anterior.
(6) În vederea solutionãrii contestatiei, judecãtorul de camerã preliminarã de la instanta ierarhic superioarã îl citeazã pe inculpat.
(7) Solutionarea contestatiei se face în prezenta inculpatului, în afarã de cazul când acesta lipseste nejustificat, este dispãrut, se sustrage ori din cauza stãrii sãnãtãtii, din cauzã de fortã majorã sau stare de necesitate nu poate fi adus în fata judecãtorului.
(8) În toate cazurile, este obligatorie acordarea asistentei juridice pentru inculpat de cãtre un avocat, ales sau numit din oficiu.
(9) Participarea procurorului este obligatorie.
(10) Dacã sunt întrunite conditiile prevãzute de lege, judecãtorul de camerã preliminarã de la instanta ierarhic superioarã poate dispune luarea uneia dintre mãsurile preventive prevãzute la art. 202 alin. (4) lit. b)-d) sau majorarea cuantumului cautiunii.
ART. 206
Calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra mãsurilor preventive în cursul judecãtii
(1) Împotriva încheierilor prin care instanta dispune asupra mãsurilor preventive inculpatul si procurorul pot formula contestatie, în termen de 48 de ore de la pronuntare sau, dupã caz, de la comunicare. Contestatia se depune la instanta care a pronuntat încheierea atacatã si se înainteazã, împreunã cu dosarul cauzei, instantei ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare.
(2) Încheierile prin care Înalta Curte de Casatie si Justitie dispune asupra mãsurilor preventive pot fi contestate la completul competent de la Înalta Curte de Casatie si Justitie.
(3) Contestatia se solutioneazã în sedintã publicã, cu participarea procurorului si cu citarea inculpatului.
(4) Contestatia formulatã împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau mentinerea unei mãsuri preventive ori prin care s-a constatat încetarea de drept a acesteia nu este suspensivã de executare.
(5) Contestatia formulatã de inculpat se solutioneazã în termen de 5 zile de la înregistrare.
(6) Contestatia formulatã de procuror împotriva încheierii prin care s-a dispus revocarea unei mãsuri preventive sau înlocuirea unei mãsuri preventive cu o altã mãsurã preventivã se solutioneazã înainte de expirarea duratei mãsurii preventive dispuse anterior.
(7) Dacã sunt întrunite conditiile prevãzute de lege, instanta ierarhic superioarã poate dispune luarea uneia dintre mãsurile preventive prevãzute la art. 202 alin. (4) lit. b)-d) sau majorarea cuantumului cautiunii.
ART. 207
Verificarea mãsurilor preventive în procedura de camerã preliminarã
(1) Când procurorul dispune trimiterea în judecatã a inculpatului fatã de care s-a dispus o mãsurã preventivã, rechizitoriul, împreunã cu dosarul cauzei, se înainteazã judecãtorului de camerã preliminarã de la instanta competentã, cu cel putin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia.
(2) În termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului, judecãtorul de camerã preliminarã verificã din oficiu legalitatea si temeinicia mãsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului.
(3) Dispozitiile art. 235 alin. (4)-(6) se aplicã în mod corespunzãtor.
(4) Când constatã cã temeiurile care au determinat luarea mãsurii se mentin sau existã temeiuri noi care justificã o mãsurã preventivã, judecãtorul de camerã preliminarã dispune prin încheiere mentinerea mãsurii preventive fatã de inculpat.
(5) Când constatã cã au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea mãsurii arestãrii preventive si nu existã temeiuri noi care sã o justifice ori în cazul în care au apãrut împrejurãri noi din care rezultã nelegalitatea mãsurii preventive, judecãtorul de camerã preliminarã dispune prin încheiere revocarea acesteia si punerea în libertate a inculpatului, dacã nu este arestat în altã cauzã.
(6) În tot cursul procedurii de camerã preliminarã, judecãtorul de camerã preliminarã, din oficiu, verificã periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacã subzistã temeiurile care au determinat luarea mãsurii arestãrii preventive si a mãsurii arestului la domiciliu. Dispozitiile alin. (2)-(5) se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 208
Verificarea mãsurilor preventive în cursul judecãtii
(1) Judecãtorul de camerã preliminarã înainteazã dosarul instantei de judecatã cu cel putin 5 zile înainte de expirarea mãsurii preventive.
(2) Instanta de judecatã verificã din oficiu dacã subzistã temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau mentinerea mãsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului.
(3) Dispozitiile art. 207 alin. (3)-(5) se aplicã în mod corespunzãtor.
(4) În tot cursul judecãtii, instanta, din oficiu, prin încheiere, verificã periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacã subzistã temeiurile care au determinat mentinerea mãsurii arestãrii preventive si a mãsurii arestului la domiciliu dispuse fatã de inculpat.

SECTIUNEA a 2-a
Retinerea

ART. 209
Retinerea
(1) Organul de cercetare penalã sau procurorul poate dispune retinerea, dacã sunt îndeplinite conditiile prevãzute la art. 202.
(2) Persoanei retinute i se aduc la cunostintã, de îndatã, în limba pe care o întelege, infractiunea de care este suspectat si motivele retinerii.
(3) Retinerea se poate dispune pentru cel mult 24 de ore. În durata retinerii nu se include timpul strict necesar conducerii suspectului sau inculpatului la sediul organului judiciar, conform legii.
(4) Dacã suspectul sau inculpatul a fost adus în fata organului de cercetare penalã si procurorului pentru a fi audiat, în baza unui mandat de aducere legal emis, în termenul prevãzut la alin. (3) nu se include perioada cât inculpatul s-a aflat sub puterea acelui mandat.
(5) Mãsura retinerii poate fi luatã numai dupã audierea suspectului sau inculpatului, în prezenta avocatului ales ori numit din oficiu.
(6) Înainte de audiere, organul de cercetare penalã ori procurorul este obligat sã aducã la cunostinta suspectului sau inculpatului cã are dreptul de a fi asistat de un avocat ales ori numit din oficiu si dreptul de a nu face nicio declaratie, cu exceptia furnizãrii de informatii referitoare la identitatea sa, atrãgându-i atentia cã ceea ce declarã poate fi folosit împotriva sa.
(7) Suspectul sau inculpatul retinut are dreptul de a-si încunostinta personal avocatul ales sau de a solicita organului de cercetare penalã ori procurorului sã îl încunostinteze pe acesta. Modul de realizare a încunostintãrii se consemneazã într-un proces-verbal. Persoanei retinute nu i se poate refuza exercitarea dreptului de a face personal încunostintarea decât pentru motive temeinice, care vor fi consemnate în procesul-verbal.
(8) Avocatul ales are obligatia de a se prezenta la sediul organului judiciar în termen de cel mult douã ore de la încunostintare. În caz de neprezentare a avocatului ales, organul de cercetare penalã sau procurorul numeste un avocat din oficiu.
(9) Avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul de a comunica direct cu acesta, în conditii care sã asigure confidentialitatea.
(10) Retinerea se dispune de organul de cercetare penalã sau de procuror prin ordonantã, care va cuprinde motivele care au determinat luarea mãsurii, ziua si ora la care retinerea începe, precum si ziua si ora la care retinerea se sfârseste.
(11) Suspectului sau inculpatului retinut i se înmâneazã un exemplar al ordonantei prevãzute la alin. (10).
(12) Pe perioada retinerii suspectului sau inculpatului, organul de cercetare penalã sau procurorul care a dispus mãsura are dreptul de a proceda la fotografierea si luarea amprentelor acestuia.
(13) Dacã retinerea a fost dispusã de organul de cercetare penalã, acesta are obligatia de a-l informa pe procuror cu privire la luarea mãsurii preventive, de îndatã si prin orice mijloace.
(14) Împotriva ordonantei organului de cercetare penalã prin care s-a luat mãsura retinerii suspectul sau inculpatul poate face plângere la procurorul care supravegheazã urmãrirea penalã, înainte de expirarea duratei acesteia. Procurorul se pronuntã de îndatã, prin ordonantã. În cazul când constatã cã au fost încãlcate dispozitiile legale care reglementeazã conditiile de luare a mãsurii retinerii, procurorul dispune revocarea ei si punerea de îndatã în libertate a celui retinut.
(15) Împotriva ordonantei procurorului prin care s-a luat mãsura retinerii suspectul sau inculpatul poate face plângere, înainte de expirarea duratei acesteia, la prim-procurorul parchetului sau, dupã caz, la procurorul ierarhic superior. Prim-procurorul sau procurorul ierarhic superior se pronuntã de îndatã, prin ordonantã. În cazul când constatã cã au fost încãlcate dispozitiile legale care reglementeazã conditiile de luare a mãsurii retinerii, prim-procurorul sau procurorul ierarhic superior dispune revocarea ei si punerea de îndatã în libertate a inculpatului.
(16) Procurorul sesizeazã judecãtorul de drepturi si libertãti de la instanta competentã, în vederea luãrii mãsurii arestãrii preventive fatã de inculpatul retinut, cu cel putin 6 ore înainte de expirarea duratei retinerii acestuia.
ART. 210
Încunostintarea despre retinere
(1) Imediat dupã retinere, persoana retinutã are dreptul de a încunostinta personal sau de a solicita organului judiciar care a dispus mãsura sã încunostinteze un membru al familiei sale ori o altã persoanã desemnatã de aceasta despre luarea mãsurii retinerii si despre locul unde este retinutã.
(2) Dacã persoana retinutã nu este cetãtean român, aceasta are si dreptul de a încunostinta sau de a solicita încunostintarea misiunii diplomatice ori oficiului consular al statului al cãrui cetãtean este sau, dupã caz, a unei organizatii internationale umanitare, dacã nu doreste sã beneficieze de asistenta autoritãtilor din tara sa de origine, ori a reprezentantei organizatiei internationale competente, dacã este refugiat sau, din orice alt motiv, se aflã sub protectia unei astfel de organizatii.
(3) Dispozitiile alin. (1) si (2) se aplicã în mod corespunzãtor si în cazul schimbãrii ulterioare a locului de retinere.
(4) Organul judiciar care a dispus mãsura retinerii are obligatia de a aduce la cunostinta celui retinut, în scris si în limba pe care o întelege, dispozitiile alin. (1)-(3) si de a consemna într-un proces-verbal modul în care s-a realizat încunostintarea.
(5) Persoanei retinute nu i se poate refuza exercitarea dreptului de a face personal încunostintarea decât pentru motive temeinice, care vor fi consemnate în procesul-verbal.
(6) În mod exceptional, pentru motive temeinice ce vor fi prevãzute în procesul-verbal întocmit potrivit alin. (4), încunostintarea poate fi întârziatã cel mult 4 ore, dacã aceastã întârziere este determinatã de nevoile exceptionale ale urmãririi penale în cauza respectivã, ce vor fi prevãzute în procesul-verbal întocmit potrivit alin. (4).

SECTIUNEA a 3-a
Controlul judiciar

ART. 211
Conditii generale
(1) În cursul urmãririi penale, procurorul poate dispune luarea mãsurii controlului judiciar fatã de inculpat, dacã aceastã mãsurã preventivã este necesarã pentru realizarea scopului prevãzut la art. 202 alin. (1).
(2) Judecãtorul de camerã preliminarã, în procedura de camerã preliminarã, sau instanta de judecatã, în cursul judecãtii, poate dispune luarea mãsurii controlului judiciar fatã de inculpat, dacã sunt îndeplinite conditiile prevãzute la alin. (1).
ART. 212
Luarea mãsurii controlului judiciar de cãtre procuror
(1) În mod exceptional, tinând seama de nevoile urgente ale urmãririi penale, procurorul poate dispune în mod provizoriu, prin ordonantã, luarea mãsurii controlului judiciar fatã de inculpat, pentru cel mult 5 zile.
(2) Cu cel putin 3 zile înainte de expirarea termenului prevãzut la alin. (1), procurorul sesizeazã judecãtorul de drepturi si libertãti de la instanta cãreia i-ar reveni competenta sã judece cauza în primã instantã sau de la instanta corespunzãtoare în grad acesteia în a cãrei circumscriptie se aflã locul unde s-a constatat sãvârsirea infractiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul, în vederea confirmãrii mãsurii dispuse, înaintând judecãtorului de drepturi si libertãti dosarul cauzei.
(3) Judecãtorul de drepturi si libertãti sesizat conform alin. (2) fixeazã termen de solutionare în camera de consiliu si dispune citarea inculpatului.
(4) Neprezentarea inculpatului nu împiedicã judecãtorul de drepturi si libertãti sã dispunã asupra mãsurii luate de procuror.
(5) Judecãtorul de drepturi si libertãti îl ascultã pe inculpat atunci când acesta este prezent.
(6) Asistenta juridicã a inculpatului si participarea procurorului sunt obligatorii.
(7) Judecãtorul de drepturi si libertãti dispune, prin încheiere, mai înainte de expirarea termenului prevãzut la alin. (1), asupra legalitãtii si temeiniciei ordonantei procurorului.
(8) Judecãtorul de drepturi si libertãti poate confirma mãsura luatã de procuror sau poate revoca mãsura, dacã au fost încãlcate dispozitiile legale care reglementeazã conditiile de luare a acesteia.
(9) În cazul în care mãsura este confirmatã, judecãtorul de drepturi si libertãti dispune luarea mãsurii controlului judiciar fatã de inculpat si poate mentine sau modifica obligatiile impuse acestuia.
(10) Dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 48 de ore de la pronuntarea încheierii.
ART. 213
Luarea mãsurii controlului judiciar de cãtre judecãtorul de drepturi si libertãti
(1) Judecãtorul de drepturi si libertãti de la instanta cãreia i-ar reveni competenta sã judece cauza în primã instantã sau de la instanta corespunzãtoare în grad acesteia în a cãrei circumscriptie se aflã locul unde s-a constatat sãvârsirea infractiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectueazã sau supravegheazã urmãrirea penalã poate dispune, la propunerea motivatã a procurorului, luarea mãsurii controlului judiciar fatã de inculpat.
(2) Procurorul înainteazã judecãtorului de drepturi si libertãti propunerea prevãzutã la alin. (1) împreunã cu dosarul cauzei.
(3) Judecãtorul de drepturi si libertãti sesizat conform alin. (1) solutioneazã propunerea în camera de consiliu în termen de 48 de ore de la înregistrare, cu citarea inculpatului.
(4) Dispozitiile art. 212 alin. (4)-(6) se aplicã în mod corespunzãtor.
(5) Judecãtorul de drepturi si libertãti admite sau respinge propunerea procurorului, prin încheiere motivatã.
(6) Dosarul cauzei se restituie organului de urmãrire penalã, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de formulare a contestatiei.
(7) Judecãtorul de drepturi si libertãti poate dispune, prin aceeasi încheiere, luarea mãsurii controlului judiciar, dacã sunt întrunite conditiile prevãzute de lege în cazul în care respinge propunerea de arestare preventivã, de arest la domiciliu sau de luare a mãsurii controlului judiciar pe cautiune a inculpatului.
ART. 214
Luarea mãsurii controlului judiciar de cãtre judecãtorul de camerã preliminarã sau instanta de judecatã
(1) Judecãtorul de camerã preliminarã sau instanta de judecatã în fata cãreia se aflã cauza poate dispune, prin încheiere, luarea mãsurii controlului judiciar fatã de inculpat, la cererea motivatã a procurorului sau din oficiu.
(2) Judecãtorul de camerã preliminarã sau instanta de judecatã sesizat potrivit alin. (1) dispune citarea inculpatului. Ascultarea inculpatului este obligatorie dacã acesta se prezintã la termenul fixat.
(3) Prezenta avocatului inculpatului si participarea procurorului sunt obligatorii.
ART. 215
Continutul controlului judiciar
(1) Pe timpul cât se aflã sub control judiciar, inculpatul trebuie sã respecte urmãtoarele obligatii:
a) sã se prezinte la organul de urmãrire penalã, la judecãtorul de camerã preliminarã sau la instanta de judecatã ori de câte ori este chemat;
b) sã informeze de îndatã organul judiciar care a dispus mãsura sau în fata cãruia se aflã cauza cu privire la schimbarea locuintei;
c) sã se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea sa de cãtre organul judiciar care a dispus mãsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de politie sau ori de câte ori este chemat.
(2) Organul judiciar care a dispus mãsura poate impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, sã respecte una sau mai multe dintre urmãtoarele obligatii:
a) sã nu depãseascã o anumitã limitã teritorialã, fixatã de organul judiciar, decât cu încuviintarea prealabilã a acestuia;
b) sã nu se deplaseze în locuri anume stabilite de organul judiciar sau sã se deplaseze doar în locurile stabilite de acesta;
c) sã poarte permanent un sistem electronic de supraveghere;
d) sã nu se apropie de persoana vãtãmatã sau de membrii familiei acesteia, de alti participanti la comiterea infractiunii, de martori ori experti sau de alte persoane anume desemnate de organul judiciar si sã nu comunice, direct sau indirect, pe orice cale;
e) sã nu exercite profesia, meseria sau sã nu desfãsoare activitatea în exercitarea cãreia a sãvârsit fapta;
f) sã comunice periodic informatii relevante despre mijloacele sale de existentã;
g) sã se supunã unor mãsuri de control, îngrijire sau tratament medical, în special în scopul dezintoxicãrii;
h) sã nu participe la manifestãri sportive sau culturale ori la alte adunãri publice;
i) sã nu conducã vehicule anume stabilite de organul judiciar;
j) sã nu detinã, sã nu foloseascã si sã nu poarte arme;
k) sã nu emitã cecuri.
(3) În cuprinsul actului prin care se dispune luarea mãsurii controlului judiciar sunt prevãzute în mod expres obligatiile pe care inculpatul trebuie sã le respecte pe durata acestuia si i se atrage atentia cã, în caz de încãlcare cu rea-credintã a obligatiilor care îi revin, mãsura controlului judiciar se poate înlocui cu mãsura arestului la domiciliu sau mãsura arestãrii preventive.
(4) Supravegherea respectãrii de cãtre inculpat a obligatiilor care îi revin pe durata controlului judiciar se realizeazã de cãtre institutia, organul sau autoritatea anume desemnate de organul judiciar care a dispus mãsura, în conditiile legii.
(5) Dacã, în cadrul obligatiei prevãzute la alin. (2) lit. a), s-a impus inculpatului interdictia de a pãrãsi tara sau o anumitã localitate, câte o copie de pe ordonanta procurorului ori, dupã caz, a încheierii judecãtorului de drepturi si libertãti, a judecãtorului de camerã preliminarã sau a instantei de judecatã se comunicã, în ziua emiterii ordonantei sau a pronuntãrii încheierii, inculpatului, unitãtii de politie în a cãrei circumscriptie locuieste si are interdictia de a se afla acesta, serviciului public comunitar de evidentã a persoanelor si organelor de frontierã, în vederea asigurãrii respectãrii de cãtre inculpat a obligatiei care îi revine. Organele în drept dispun darea inculpatului în consemn la punctele de trecere a frontierei.
(6) Institutia, organul sau autoritatea prevãzute la alin. (4) verificã periodic respectarea obligatiilor de cãtre inculpat, iar în cazul în care constatã încãlcãri ale acestora, sesizeazã de îndatã procurorul, în cursul urmãririi penale, judecãtorul de camerã preliminarã, în procedura de camerã preliminarã, sau instanta de judecatã, în cursul judecãtii.
(7) În cazul în care pe durata mãsurii controlului judiciar inculpatul încalcã, cu rea-credintã, obligatiile care îi revin sau existã suspiciunea rezonabilã cã a sãvârsit cu intentie o nouã infractiune pentru care s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale împotriva sa, judecãtorul de drepturi si libertãti, judecãtorul de camerã preliminarã sau instanta de judecatã, la cererea procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea acestei mãsuri cu mãsura arestului la domiciliu sau a arestãrii preventive, în conditiile prevãzute de lege. Dispozitiile art. 212 alin. (3)-(6) se aplicã în mod corespunzãtor.
(8) Procurorul care a luat mãsura poate dispune, din oficiu sau la cererea motivatã a inculpatului, prin ordonantã, impunerea unor noi obligatii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse initial, dacã apar motive temeinice care justificã aceasta.
(9) Dispozitiile alin. (8) se aplicã în mod corespunzãtor si în procedura de camerã preliminarã sau în cursul judecãtii, când judecãtorul de camerã preliminarã ori instanta de judecatã dispune, prin încheiere, la cererea motivatã a procurorului sau a inculpatului ori din oficiu.
(10) În cazul prevãzut la alin. (8), judecãtorul de drepturi si libertãti fixeazã termen de solutionare în camera de consiliu în termen de 5 zile de la înregistrarea propunerii sau a cererii, comunicând procurorului si inculpatului termenul fixat.
(11) Procurorul înainteazã dosarul cauzei judecãtorului de drepturi si libertãti în termen de cel mult 24 de ore de la solicitarea acestuia.
(12) Propunerea procurorului se comunicã inculpatului, iar cererea inculpatului se comunicã procurorului.
(13) Judecãtorul de drepturi si libertãti solutioneazã propunerea sau cererea în lipsa inculpatului si a procurorului. Inculpatul si procurorul au dreptul de a depune concluzii scrise, care sunt prezentate judecãtorului de drepturi si libertãti cu cel putin 24 de ore înainte de expirarea termenului stabilit pentru solutionarea propunerii sau a cererii.
(14) Dacã, în cursul urmãririi penale, s-a impus inculpatului obligatia prevãzutã la alin. (2) lit. a), judecãtorul de drepturi si libertãti care a luat mãsura verificã din oficiu, prin încheiere, la fiecare 60 de zile, dacã subzistã temeiurile care au determinat stabilirea acestei obligatii, dispunând, dupã caz, înlocuirea ori încetarea ei.
(15) În cazul prevãzut în alin. (14), judecãtorul de drepturi si libertãti se pronuntã în camera de consiliu, prin încheiere, în lipsa inculpatului si a procurorului. Inculpatul si procurorul au dreptul de a depune concluzii scrise, care sunt prezentate judecãtorului de drepturi si libertãti cu cel putin 3 zile înainte de expirarea termenului de verificare stabilit si comunicat de acesta.

SECTIUNEA a 4-a
Controlul judiciar pe cautiune

ART. 216
Conditii generale
(1) În cursul urmãririi penale, procurorul poate dispune luarea mãsurii controlului judiciar pe cautiune fatã de inculpat, dacã sunt întrunite conditiile prevãzute la art. 223 alin. (1) si (2), luarea acestei mãsuri este suficientã pentru realizarea scopului prevãzut la art. 202 alin. (1), iar inculpatul depune o cautiune a cãrei valoare este stabilitã de cãtre organul judiciar.
(2) Judecãtorul de camerã preliminarã, în procedura de camerã preliminarã, sau instanta de judecatã, în cursul judecãtii, poate dispune luarea mãsurii controlului judiciar fatã de inculpat, dacã sunt îndeplinite conditiile prevãzute la alin. (1).
(3) Dispozitiile art. 212-215 se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 217
Continutul cautiunii
(1) Consemnarea cautiunii se face pe numele inculpatului, prin depunerea unei sume de bani determinate, la dispozitia organului judiciar, ori prin constituirea unei garantii reale, mobiliare ori imobiliare, în limita unei sume de bani determinate, în favoarea aceluiasi organ judiciar.
(2) Valoarea cautiunii este de cel putin 1.000 lei si se determinã în raport cu gravitatea acuzatiei aduse inculpatului, situatia materialã si obligatiile legale ale acestuia.
(3) Pe perioada mãsurii, inculpatul trebuie sã respecte obligatiile prevãzute la art. 215 alin. (1) si i se poate impune respectarea uneia ori mai multora dintre obligatiile prevãzute la art. 215 alin. (2). Dispozitiile art. 215 alin. (3)-(13) se aplicã în mod corespunzãtor.
(4) Cautiunea garanteazã participarea inculpatului la procesul penal si respectarea de cãtre acesta a obligatiilor prevãzute la alin. (3).
(5) Instanta de judecatã dispune prin hotãrâre confiscarea cautiunii, dacã mãsura controlului judiciar pe cautiune a fost înlocuitã cu mãsura arestului la domiciliu sau a arestãrii preventive, pentru motivele prevãzute la alin. (12).
(6) În celelalte cazuri, instanta de judecatã, prin hotãrâre, dispune restituirea cautiunii.
(7) Dispozitiile alin. (5) si (6) se aplicã în mãsura în care nu s-a dispus plata din cautiune, în ordinea urmãtoare, a despãgubirilor bãnesti acordate pentru repararea pagubelor cauzate de infractiune, a cheltuielilor judiciare sau a amenzii.
(8) Cautiunea se restituie sau se confiscã, dupã caz, la sesizarea procurorului ori la cererea inculpatului, de cãtre judecãtorul de drepturi si libertãti, dacã procurorul pronuntã o solutie de netrimitere în judecatã. Dispozitiile alin. (5)-(7) se aplicã în mod corespunzãtor.
(9) Solutionarea cererii sau a sesizãrii se face în camera de consiliu, fãrã participarea procurorului si a inculpatului.
(10) Împotriva încheierii judecãtorului de drepturi si libertãti inculpatul si procurorul pot formula contestatie la judecãtorul de drepturi si libertãti de la instanta superioarã, în termen de 48 de ore de la comunicare.
(11) Contestatia se solutioneazã în camera de consiliu, fãrã participarea procurorului si a inculpatului, cãrora li se comunicã data stabilitã pentru solutionarea contestatiei, precum si dreptul de a depune concluzii scrise pânã la acea datã.
(12) În cazul în care pe durata mãsurii controlului judiciar pe cautiune inculpatul încalcã, cu rea-credintã, obligatiile care îi revin sau existã suspiciunea rezonabilã cã a sãvârsit cu intentie o nouã infractiune pentru care s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale împotriva sa, judecãtorul de drepturi si libertãti, judecãtorul de camerã preliminarã sau instanta de judecatã, la cererea motivatã a procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea acestei mãsuri cu mãsura arestului la domiciliu sau a arestãrii preventive, în conditiile prevãzute de lege.

SECTIUNEA a 5-a
Arestul la domiciliu

ART. 218
Conditiile generale de luare a mãsurii arestului la domiciliu
(1) Arestul la domiciliu se dispune de cãtre judecãtorul de drepturi si libertãti, de cãtre judecãtorul de camerã preliminarã sau de cãtre instanta de judecatã, dacã sunt îndeplinite conditiile prevãzute la art. 223 si luarea acestei mãsuri este necesarã si suficientã pentru realizarea unuia dintre scopurile prevãzute la art. 202 alin. (1).
(2) Aprecierea îndeplinirii conditiilor prevãzute la alin. (1) se face tinându-se seama de gradul de pericol al infractiunii, de scopul mãsurii, de sãnãtatea, vârsta, situatia familialã si alte împrejurãri privind persoana fatã de care se ia mãsura.
(3) Mãsura nu poate fi dispusã cu privire la inculpatul fatã de care existã suspiciunea rezonabilã cã a sãvârsit o infractiune asupra unui membru de familie si cu privire la inculpatul care a fost anterior condamnat definitiv pentru infractiunea de evadare.
ART. 219
Luarea mãsurii arestului la domiciliu de cãtre judecãtorul de drepturi si libertãti
(1) Judecãtorul de drepturi si libertãti de la instanta cãreia i-ar reveni competenta sã judece cauza în primã instantã sau de la instanta corespunzãtoare în grad acesteia în a cãrei circumscriptie se aflã locul unde s-a constatat sãvârsirea infractiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectueazã sau supravegheazã urmãrirea penalã poate dispune, la propunerea motivatã a procurorului, arestul la domiciliu al inculpatului.
(2) Procurorul înainteazã judecãtorului de drepturi si libertãti propunerea prevãzutã la alin. (1) împreunã cu dosarul cauzei.
(3) Judecãtorul de drepturi si libertãti, sesizat conform alin. (1), fixeazã termen de solutionare în camera de consiliu în termen de 24 de ore de la înregistrarea propunerii si dispune citarea inculpatului.
(4) Neprezentarea inculpatului nu împiedicã judecãtorul de drepturi si libertãti sã solutioneze propunerea înaintatã de procuror.
(5) Judecãtorul de drepturi si libertãti îl audiazã pe inculpat atunci când acesta este prezent.
(6) Asistenta juridicã a inculpatului si participarea procurorului sunt obligatorii.
(7) Judecãtorul de drepturi si libertãti admite sau respinge propunerea procurorului prin încheiere motivatã.
(8) Dosarul cauzei se restituie organului de urmãrire penalã, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de formulare a contestatiei.
(9) Judecãtorul de drepturi si libertãti care respinge propunerea de arestare preventivã a inculpatului poate dispune, prin aceeasi încheiere, luarea uneia dintre mãsurile preventive prevãzute la art. 202 alin. (4) lit. b) si c), dacã sunt întrunite conditiile prevãzute de lege.
ART. 220
Luarea mãsurii arestului la domiciliu de cãtre judecãtorul de camerã preliminarã sau instanta de judecatã
(1) Judecãtorul de camerã preliminarã sau instanta de judecatã în fata cãreia se aflã cauza poate dispune, prin încheiere, arestul la domiciliu al inculpatului, la cererea motivatã a procurorului sau din oficiu.
(2) Judecãtorul de camerã preliminarã sau instanta de judecatã, sesizati conform alin. (1), dispune citarea inculpatului. Audierea inculpatului este obligatorie dacã acesta se prezintã la termenul fixat.
(3) Asistenta juridicã a inculpatului si participarea procurorului sunt obligatorii.
ART. 221
Continutul mãsurii arestului la domiciliu
(1) Mãsura arestului la domiciliu constã în obligatia impusã inculpatului, pe o perioadã determinatã, de a nu pãrãsi imobilul unde locuieste, fãrã permisiunea organului judiciar care a dispus mãsura sau în fata cãruia se aflã cauza si de a se supune unor restrictii stabilite de acesta.
(2) Pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are urmãtoarele obligatii:
a) sã se prezinte în fata organului de urmãrire penalã, a judecãtorului de drepturi si libertãti, a judecãtorului de camerã preliminarã sau a instantei de judecatã ori de câte ori este chemat;
b) sã nu comunice cu persoana vãtãmatã sau membrii de familie ai acesteia, cu alti participanti la comiterea infractiunii, cu martorii ori expertii, precum si cu orice alte persoane care nu locuiesc în mod obisnuit împreunã cu el sau nu se aflã în îngrijirea sa.
(3) Judecãtorul de drepturi si libertãti, judecãtorul de camerã preliminarã sau instanta de judecatã poate dispune ca pe durata arestului la domiciliu inculpatul sã poarte permanent un sistem electronic de supraveghere.
(4) În cuprinsul încheierii prin care se dispune mãsura sunt prevãzute în mod expres obligatiile pe care inculpatul trebuie sã le respecte si i se atrage atentia cã, în caz de încãlcare cu rea-credintã a mãsurii sau a obligatiilor care îi revin, mãsura arestului la domiciliu poate fi înlocuitã cu mãsura arestãrii preventive.
(5) Pe durata mãsurii, inculpatul poate pãrãsi imobilul prevãzut la alin. (1) pentru prezentarea în fata organelor judiciare, la chemarea acestora.
(6) La cererea scrisã si motivatã a inculpatului, judecãtorul de drepturi si libertãti, judecãtorul de camerã preliminarã sau instanta de judecatã, prin încheiere, îi poate permite acestuia pãrãsirea imobilului pentru prezentarea la locul de muncã, la cursuri de învãtãmânt sau de pregãtire profesionalã ori la alte activitãti similare sau pentru procurarea mijloacelor esentiale de existentã, precum si în alte situatii temeinic justificate, pentru o perioadã determinatã de timp, dacã acest lucru este necesar pentru realizarea unor drepturi ori interese legitime ale inculpatului.
(7) În cazuri urgente, pentru motive întemeiate, inculpatul poate pãrãsi imobilul fãrã permisiunea judecãtorului de drepturi si libertãti, a judecãtorului de camerã preliminarã sau a instantei de judecatã, informând imediat despre aceasta institutia, organul sau autoritatea desemnate cu supravegherea sa si organul judiciar care a luat mãsura arestului la domiciliu ori în fata cãruia se aflã cauza.
(8) Copia încheierii judecãtorului de drepturi si libertãti, a judecãtorului de camerã preliminarã sau a instantei de judecatã prin care s-a luat mãsura arestului la domiciliu se comunicã, de îndatã, inculpatului si institutiei, organului sau autoritãtii desemnate cu supravegherea sa, organului de politie în a cãrei circumscriptie locuieste acesta, serviciului public comunitar de evidentã a persoanelor si organelor de frontierã.
(9) Institutia, organul sau autoritatea desemnate de organul judiciar care a dispus arestul la domiciliu verificã periodic respectarea mãsurii si a obligatiilor de cãtre inculpat, iar în cazul în care constatã încãlcãri ale acestora, sesizeazã de îndatã procurorul, în cursul urmãririi penale, judecãtorul de camerã preliminarã, în procedura de camerã preliminarã, sau instanta de judecatã, în cursul judecãtii.
(10) Pentru supravegherea respectãrii mãsurii arestului la domiciliu sau a obligatiilor impuse inculpatului pe durata acesteia, organul de politie poate pãtrunde în imobilul unde se executã mãsura, fãrã învoirea inculpatului sau a persoanelor care locuiesc împreunã cu acesta.
(11) În cazul în care inculpatul încalcã cu rea-credintã mãsura arestului la domiciliu sau obligatiile care îi revin ori existã suspiciunea rezonabilã cã a sãvârsit cu intentie o nouã infractiune pentru care s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale împotriva sa, judecãtorul de drepturi si libertãti, judecãtorul de camerã preliminarã ori instanta de judecatã, la cererea motivatã a procurorului sau din oficiu, poate dispune înlocuirea arestului la domiciliu cu mãsura arestãrii preventive, în conditiile prevãzute de lege.
ART. 222
Durata arestului la domiciliu
(1) În cursul urmãririi penale, arestul la domiciliu poate fi luat pe o duratã de cel mult 30 de zile.
(2) Arestul la domiciliu poate fi prelungit, în cursul urmãririi penale, numai în caz de necesitate, dacã se mentin temeiurile care au determinat luarea mãsurii sau au apãrut temeiuri noi, fiecare prelungire neputând sã depãseascã 30 de zile.
(3) În cazul prevãzut la alin. (2), prelungirea arestului la domiciliu poate fi dispusã de cãtre judecãtorul de drepturi si libertãti de la instanta cãreia i-ar reveni competenta sã judece cauza în primã instantã sau de la instanta corespunzãtoare în grad acesteia în a cãrei circumscriptie se aflã locul unde s-a constatat sãvârsirea infractiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectueazã sau supravegheazã urmãrirea penalã.
(4) Judecãtorul de drepturi si libertãti este sesizat în vederea prelungirii mãsurii de cãtre procuror, prin propunere motivatã, însotitã de dosarul cauzei, cu cel putin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia.
(5) Judecãtorul de drepturi si libertãti, sesizat potrivit alin. (4), fixeazã termen de solutionare a propunerii procurorului, în camera de consiliu, mai înainte de expirarea duratei arestului la domiciliu si dispune citarea inculpatului.
(6) Participarea procurorului este obligatorie.
(7) Judecãtorul de drepturi si libertãti admite sau respinge propunerea procurorului prin încheiere motivatã.
(8) Dosarul cauzei se restituie organului de urmãrire penalã, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de formulare a contestatiei.
(9) Durata maximã a mãsurii arestului la domiciliu, în cursul urmãririi penale, este de 180 de zile.
(10) Durata privãrii de libertate dispusã prin mãsura arestului la domiciliu nu se ia în considerare pentru calculul duratei maxime a mãsurii arestãrii preventive a inculpatului în cursul urmãririi penale.

SECTIUNEA a 6-a
Arestarea preventivã

ART. 223
Conditiile si cazurile de aplicare a mãsurii arestãrii preventive
(1) Mãsura arestãrii preventive poate fi luatã de cãtre judecãtorul de drepturi si libertãti, în cursul urmãririi penale, de cãtre judecãtorul de camerã preliminarã, în procedura de camerã preliminarã, sau de cãtre instanta de judecatã în fata cãreia se aflã cauza, în cursul judecãtii, numai dacã din probe rezultã suspiciunea rezonabilã cã inculpatul a sãvârsit o infractiune si existã una dintre urmãtoarele situatii:
a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmãrirea penalã sau de la judecatã, ori a fãcut pregãtiri de orice naturã pentru astfel de acte;
b) inculpatul încearcã sã influenteze un alt participant la comiterea infractiunii, un martor ori un expert sau sã distrugã, sã altereze, sã ascundã ori sã sustragã mijloace materiale de probã sau sã determine o altã persoanã sã aibã un astfel de comportament;
c) inculpatul exercitã presiuni asupra persoanei vãtãmate sau încearcã sã realizeze o întelegere frauduloasã cu aceasta;
d) existã suspiciunea rezonabilã cã, dupã punerea în miscare a actiunii penale împotriva sa, inculpatul a sãvârsit cu intentie o nouã infractiune sau pregãteste sãvârsirea unei noi infractiuni.
(2) Mãsura arestãrii preventive a inculpatului poate fi luatã si dacã din probe rezultã suspiciunea rezonabilã cã acesta a sãvârsit o infractiune intentionatã contra vietii, o infractiune prin care s-a cauzat vãtãmarea corporalã sau moartea unei persoane, o infractiune contra securitãtii nationale prevãzutã de Codul penal si alte legi speciale, o infractiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spãlare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, santaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscalã, ultraj, ultraj judiciar, o infractiune de coruptie, o infractiune sãvârsitã prin mijloace de comunicare electronicã sau o altã infractiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare si, pe baza evaluãrii gravitãtii faptei, a modului si a circumstantelor de comitere a acesteia, a anturajului si a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale si a altor împrejurãri privitoare la persoana acestuia, se constatã cã privarea sa de libertate este necesarã pentru înlãturarea unei stãri de pericol pentru ordinea publicã.
ART. 224
Propunerea de arestare preventivã a inculpatului în cursul urmãririi penale
(1) Procurorul, dacã apreciazã cã sunt întrunite conditiile prevãzute de lege, întocmeste o propunere motivatã de luare a mãsurii arestãrii preventive fatã de inculpat, cu indicarea temeiului de drept.
(2) Propunerea prevãzutã la alin. (1), împreunã cu dosarul cauzei, se prezintã judecãtorului de drepturi si libertãti de la instanta cãreia i-ar reveni competenta sã judece cauza în primã instantã sau de la instanta corespunzãtoare în grad acesteia în a cãrei circumscriptie se aflã locul de retinere, locul unde s-a constatat sãvârsirea infractiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea.
ART. 225
Solutionarea propunerii de arestare preventivã în cursul urmãririi penale
(1) Judecãtorul de drepturi si libertãti sesizat conform art. 224 alin. (2) stabileste termenul de solutionare a propunerii de arestare preventivã, fixând data si ora la care solutionarea va avea loc.
(2) În cazul inculpatului aflat în stare de retinere, termenul de solutionare a propunerii de arestare preventivã trebuie fixat înainte de expirarea duratei retinerii. Ziua si ora se comunicã procurorului, care are obligatia de a asigura prezenta inculpatului în fata judecãtorului de drepturi si libertãti. De asemenea, ziua si ora se aduc la cunostinta avocatului inculpatului, cãruia, la cerere, i se pune la dispozitie dosarul cauzei pentru studiu.
(3) Inculpatul aflat în stare de libertate se citeazã pentru termenul fixat. Termenul se aduce la cunostinta procurorului si avocatului inculpatului, acestuia din urmã acordându-i-se, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei.
(4) Solutionarea propunerii de arestare preventivã se face numai în prezenta inculpatului, în afarã de cazul când acesta lipseste nejustificat, este dispãrut, se sustrage ori din cauza stãrii sãnãtãtii, din cauzã de fortã majorã sau stare de necesitate nu se prezintã sau nu poate fi adus în fata judecãtorului.
(5) În toate cazurile, este obligatorie asistenta juridicã a inculpatului de cãtre un avocat, ales sau numit din oficiu.
(6) Participarea procurorului este obligatorie.
(7) Judecãtorul de drepturi si libertãti îl audiazã pe inculpatul prezent despre fapta de care este acuzat si despre motivele pe care se întemeiazã propunerea de arestare preventivã formulatã de procuror.
(8) Înainte de a proceda la ascultarea inculpatului, judecãtorul de drepturi si libertãti îi aduce la cunostintã infractiunea de care este acuzat si dreptul de a nu face nicio declaratie, atrãgându-i atentia cã ceea ce declarã poate fi folosit împotriva sa.
ART. 226
Admiterea propunerii de arestare preventivã în cursul urmãririi penale
(1) Judecãtorul de drepturi si libertãti, dacã apreciazã cã sunt întrunite conditiile prevãzute de lege, admite propunerea procurorului si dispune arestarea preventivã a inculpatului, prin încheiere motivatã.
(2) Arestarea preventivã a inculpatului poate fi dispusã pentru cel mult 30 de zile. Durata retinerii nu se deduce din durata arestãrii preventive.
(3) Dupã luarea mãsurii, inculpatului i se aduc la cunostintã, de îndatã, în limba pe care o întelege, motivele pentru care s-a dispus arestarea preventivã.
ART. 227
Respingerea propunerii de arestare preventivã în cursul urmãririi penale
(1) Judecãtorul de drepturi si libertãti, dacã apreciazã cã nu sunt întrunite conditiile prevãzute de lege pentru arestarea preventivã a inculpatului, respinge, prin încheiere motivatã, propunerea procurorului, dispunând punerea în libertate a inculpatului retinut.
(2) Dacã sunt întrunite conditiile prevãzute de lege, judecãtorul de drepturi si libertãti poate dispune aplicarea uneia dintre mãsurile preventive prevãzute la art. 202 alin. (4) lit. b)-d).
ART. 228
Încunostintarea despre arestarea preventivã si locul de detinere a inculpatului arestat preventiv
(1) Imediat dupã luarea mãsurii arestãrii preventive, judecãtorul de drepturi si libertãti de la prima instantã sau de la instanta ierarhic superioarã, care a dispus mãsura, încunostinteazã despre aceasta un membru al familiei inculpatului ori o altã persoanã desemnatã de acesta. Dispozitiile art. 210 alin. (2) se aplicã în mod corespunzãtor. Efectuarea încunostintãrii se consemneazã într-un proces-verbal.
(2) Îndatã dupã introducerea sa într-un loc de detinere, inculpatul are dreptul de a încunostinta personal sau de a solicita administratiei locului respectiv sã încunostinteze persoanele prevãzute la alin. (1) despre locul unde este detinut.
(3) Dispozitiile alin. (2) se aplicã în mod corespunzãtor si în cazul schimbãrii ulterioare a locului de detinere, imediat dupã producerea schimbãrii.
(4) Administratia locului de detinere are obligatia de a aduce la cunostinta inculpatului arestat preventiv dispozitiile alin. (2) si (3), precum si de a consemna într-un proces-verbal modul în care s-a realizat încunostintarea.
(5) Inculpatului arestat preventiv nu i se poate refuza exercitarea dreptului de a face personal încunostintarea decât pentru motive temeinice, care se consemneazã în procesul-verbal întocmit potrivit alin. (4).
ART. 229
Luarea mãsurilor de ocrotire în caz de arestare preventivã în cursul urmãririi penale
(1) Când mãsura arestãrii preventive a fost luatã fatã de un inculpat în a cãrui ocrotire se aflã un minor, o persoanã pusã sub interdictie, o persoanã cãreia i s-a instituit tutela sau curatela ori o persoanã care, datoritã vârstei, bolii sau altei cauze, are nevoie de ajutor, autoritatea competentã este încunostintatã, de îndatã, în vederea luãrii mãsurilor legale de ocrotire pentru persoana respectivã.
(2) Obligatia de încunostintare revine judecãtorului de drepturi si libertãti de la prima instantã sau de la instanta ierarhic superioarã, care a luat mãsura arestãrii preventive, modul de îndeplinire a acestei obligatii fiind consemnat într-un procesverbal.
ART. 230
Mandatul de arestare preventivã
(1) În baza încheierii prin care s-a dispus arestarea preventivã a inculpatului, judecãtorul de drepturi si libertãti de la prima instantã sau, dupã caz, de la instanta ierarhic superioarã emite de îndatã mandatul de arestare preventivã.
(2) Dacã, prin aceeasi încheiere, s-a dispus arestarea preventivã a mai multor inculpati, se emite câte un mandat pentru fiecare dintre ei.
(3) În mandatul de arestare preventivã se aratã:
a) instanta din care face parte judecãtorul de drepturi si libertãti care a dispus luarea mãsurii arestãrii preventive;
b) data emiterii mandatului;
c) numele, prenumele si calitatea judecãtorului de drepturi si libertãti care a emis mandatul;
d) datele de identitate ale inculpatului;
e) durata pentru care s-a dispus arestarea preventivã a inculpatului, cu mentionarea datei la care înceteazã;
f) arãtarea faptei de care este acuzat inculpatul, cu indicarea datei si locului comiterii acesteia, încadrarea juridicã, infractiunea si pedeapsa prevãzutã de lege;
g) temeiurile concrete care au determinat arestarea preventivã;
h) ordinul de a fi arestat inculpatul;
i) indicarea locului unde va fi detinut inculpatul arestat preventiv;
j) semnãtura judecãtorului de drepturi si libertãti;
k) semnãtura inculpatului prezent. În cazul în care acesta refuzã sã semneze, se va face mentiune corespunzãtoare în mandat.
(4) Când mandatul de arestare a fost emis dupã ascultarea inculpatului, judecãtorul care a emis mandatul înmâneazã un exemplar al mandatului persoanei arestate si organului de politie.
(5) Dacã persoana vãtãmatã a solicitat înstiintarea sa cu privire la eliberarea în orice mod a persoanei arestate, judecãtorul care a emis mandatul consemneazã aceasta într-un proces-verbal, pe care îl predã organului de politie.
(6) Organul de politie predã exemplarul original al mandatului de arestare preventivã si procesul-verbal prevãzut la alin. (5) administratiei locului de detinere.
ART. 231
Executarea mandatului de arestare preventivã emis în lipsa inculpatului
(1) Când mãsura arestãrii preventive a fost dispusã în lipsa inculpatului, douã exemplare originale ale mandatului emis se înainteazã organului de politie, în vederea executãrii.
(2) Organul de politie procedeazã la arestarea persoanei arãtate în mandat, cãreia îi predã un exemplar al acestuia, dupã care o conduce în cel mult 24 de ore la judecãtorul de drepturi si libertãti care a dispus mãsura arestãrii preventive sau, dupã caz, la judecãtorul de camerã preliminarã ori completul la care se aflã spre solutionare dosarul cauzei.
(3) În vederea executãrii mandatului de arestare preventivã, organul de politie poate pãtrunde în domiciliul sau resedinta oricãrei persoane fizice, fãrã învoirea acesteia, precum si în sediul oricãrei persoane juridice, fãrã învoirea reprezentantului legal al acesteia, dacã existã indicii temeinice din care sã rezulte bãnuiala rezonabilã cã persoana din mandat se aflã în domiciliul sau resedinta respectivã.
(4) În cazul în care arestarea preventivã a inculpatului a fost dispusã în lipsã din cauza stãrii sãnãtãtii, din cauzã de fortã majorã sau stare de necesitate, inculpatul este prezentat, la încetarea acestor motive, judecãtorului de drepturi si libertãti care a luat mãsura ori, dupã caz, judecãtorului de camerã preliminarã sau completului la care se aflã spre solutionare dosarul cauzei.
(5) Judecãtorul de drepturi si libertãti procedeazã la audierea inculpatului conform art. 225 alin. (7) si (8), în prezenta avocatului acestuia, si, evaluând declaratia inculpatului în contextul probelor administrate si al motivelor avute în vedere la luarea mãsurii, dispune prin încheiere, dupã audierea concluziilor procurorului, confirmarea arestãrii preventive si a executãrii mandatului ori, dupã caz, în conditiile prevãzute de lege, revocarea arestãrii preventive sau înlocuirea acesteia cu una dintre mãsurile preventive prevãzute la art. 202 alin. (4) lit. b)-d) si punerea în libertate a inculpatului, dacã nu este arestat în altã cauzã.
ART. 232
Negãsirea persoanei prevãzute în mandatul de arestare preventivã
Când persoana mentionatã în mandatul de arestare preventivã nu a fost gãsitã, organul de politie însãrcinat cu executarea mandatului încheie un procesverbal prin care constatã aceasta si înstiinteazã judecãtorul de drepturi si libertãti care a dispus mãsura arestãrii preventive, precum si organele competente pentru darea în urmãrire si în consemn la punctele de trecere a frontierei.
ART. 233
Durata arestãrii preventive a inculpatului în cursul urmãririi penale
(1) În cursul urmãririi penale, durata arestãrii preventive a inculpatului nu poate depãsi 30 de zile, în afarã de cazul când este prelungitã în conditiile legii.
(2) Termenul prevãzut la alin. (1) curge de la data punerii în executare a mãsurii fatã de inculpatul arestat preventiv.
(3) Când o cauzã este trecutã pentru continuarea urmãririi penale de la un organ de urmãrire la altul, arestarea preventivã dispusã sau prelungitã anterior rãmâne valabilã. Durata arestãrii preventive se calculeazã potrivit dispozitiilor alin. (1) si (2).
ART. 234
Prelungirea arestãrii preventive în cursul urmãririi penale
(1) Arestarea preventivã a inculpatului poate fi prelungitã, în cursul urmãririi penale, dacã temeiurile care au determinat arestarea initialã impun în continuare privarea de libertate a inculpatului sau existã temeiuri noi care justificã prelungirea mãsurii.
(2) Prelungirea arestãrii preventive se poate dispune numai la propunerea motivatã a procurorului care efectueazã sau supravegheazã urmãrirea penalã.
(3) În cazul prevãzut la alin. (1), prelungirea arestãrii preventive poate fi dispusã de cãtre judecãtorul de drepturi si libertãti de la instanta cãreia i-ar reveni competenta sã judece cauza în primã instantã sau de la instanta corespunzãtoare în grad acesteia în a cãrei circumscriptie se aflã locul de detinere, locul unde s-a constatat sãvârsirea infractiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea.
(4) Dacã arestarea preventivã a fost dispusã initial de cãtre un judecãtor de drepturi si libertãti de la o instantã inferioarã celei cãreia i-ar reveni competenta sã judece cauza în primã instantã, prelungirea acestei mãsuri se poate dispune numai de un judecãtor de drepturi si libertãti de la instanta competentã în momentul solutionãrii propunerii de prelungire sau de la instanta corespunzãtoare în grad acesteia în a cãrei circumscriptie se aflã locul de detinere, locul unde s-a constatat sãvârsirea infractiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea.
(5) Când, în aceeasi cauzã, se gãsesc mai multi inculpati arestati pentru care durata arestãrii preventive expirã la date diferite, procurorul poate sesiza judecãtorul de drepturi si libertãti cu propunerea de prelungire a arestãrii preventive pentru toti inculpatii.
ART. 235
Procedura prelungirii arestãrii preventive în cursul urmãririi penale
(1) Propunerea de prelungire a arestãrii preventive împreunã cu dosarul cauzei se depun la judecãtorul de drepturi si libertãti cu cel putin 5 zile înainte de expirarea duratei arestãrii preventive.
(2) Judecãtorul de drepturi si libertãti fixeazã termen pentru solutionarea propunerii de prelungire a arestãrii preventive înainte de expirarea mãsurii. Ziua si ora stabilite se comunicã procurorului, care are obligatia de a asigura prezenta în fata judecãtorului de drepturi si libertãti a inculpatului arestat preventiv. Avocatul inculpatului este încunostintat si i se acordã, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei.
(3) Inculpatul este ascultat de judecãtorul de drepturi si libertãti asupra tuturor motivelor pe care se întemeiazã propunerea de prelungire a arestãrii preventive, în prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu.
(4) În cazul în care inculpatul arestat preventiv se aflã internat în spital si din cauza stãrii sãnãtãtii nu poate fi adus în fata judecãtorului de drepturi si libertãti sau când, din cauzã de fortã majorã ori stare de necesitate, deplasarea sa nu este posibilã, propunerea va fi examinatã în lipsa inculpatului, dar numai în prezenta avocatului acestuia, cãruia i se dã cuvântul pentru a pune concluzii.
(5) Participarea procurorului este obligatorie.
(6) Judecãtorul de drepturi si libertãti se pronuntã asupra propunerii de prelungire a arestãrii preventive înainte de expirarea duratei acesteia.
ART. 236
Admiterea propunerii de prelungire a arestãrii preventive în cursul urmãririi penale
(1) Judecãtorul de drepturi si libertãti, dacã apreciazã cã sunt întrunite conditiile prevãzute de lege, admite propunerea procurorului si dispune prelungirea arestãrii preventive a inculpatului, prin încheiere motivatã.
(2) Prelungirea arestãrii preventive a inculpatului se poate dispune pentru o duratã de cel mult 30 de zile.
(3) Judecãtorul de drepturi si libertãti poate acorda în cursul urmãririi penale si alte prelungiri, fiecare neputând depãsi 30 de zile. Dispozitiile alin. (1) se aplicã în mod corespunzãtor.
(4) Durata totalã a arestãrii preventive a inculpatului în cursul urmãririi penale nu poate depãsi un termen rezonabil si nu poate fi mai mare de 180 de zile.
ART. 237
Respingerea propunerii de prelungire a arestãrii preventive în cursul urmãririi penale
(1) Judecãtorul de drepturi si libertãti, dacã apreciazã cã nu sunt întrunite conditiile prevãzute de lege pentru prelungirea arestãrii preventive a inculpatului, respinge, prin încheiere motivatã, propunerea procurorului, dispunând punerea în libertate a inculpatului la expirarea duratei acesteia, dacã nu este arestat în altã cauzã.
(2) Dacã sunt întrunite conditiile prevãzute de lege, judecãtorul de drepturi si libertãti poate dispune înlocuirea arestãrii preventive cu una dintre mãsurile preventive prevãzute la art. 202 alin. (4) lit. b)-d).
ART. 238
Arestarea preventivã a inculpatului în procedura de camerã preliminarã si în cursul judecãtii
(1) Arestarea preventivã a inculpatului poate fi dispusã în procedura de camerã preliminarã si în cursul judecãtii, de cãtre judecãtorul de camerã preliminarã sau de cãtre instanta de judecatã în fata cãreia se aflã cauza, din oficiu ori la propunerea motivatã a procurorului, pentru o perioadã de cel mult 30 de zile, pentru aceleasi temeiuri si în aceleasi conditii ca si arestarea preventivã dispusã de cãtre judecãtorul de drepturi si libertãti în cursul urmãririi penale. Dispozitiile art. 225, 226 si 228-232 se aplicã în mod corespunzãtor.
(2) În cursul judecãtii, mãsura prevãzutã la alin. (1) se poate dispune de cãtre instanta de judecatã, în compunerea prevãzutã de lege.
(3) Fatã de inculpatul care a mai fost anterior arestat preventiv în aceeasi cauzã, în cursul urmãririi penale, al procedurii de camerã preliminarã sau al judecãtii, se poate dispune din nou aceastã mãsurã numai dacã au intervenit temeiuri noi care fac necesarã privarea sa de libertate.
ART. 239
Durata maximã a arestãrii preventive a inculpatului în cursul judecãtii în primã instantã
(1) În cursul judecãtii în primã instantã, durata totalã a arestãrii preventive a inculpatului nu poate depãsi un termen rezonabil si nu poate fi mai mare de jumãtatea maximului special prevãzut de lege pentru infractiunea care face obiectul sesizãrii instantei de judecatã. În toate cazurile, durata arestãrii preventive în primã instantã nu poate depãsi 5 ani.
(2) Termenele prevãzute la alin. (1) curg de la data sesizãrii instantei de judecatã, în cazul când inculpatul se aflã în stare de arest preventiv, sau de la data punerii în executare a mãsurii dupã sesizarea instantei de judecatã, când fatã de acesta s-a dispus arestarea preventivã în procedura de camerã preliminarã, în cursul judecãtii sau în lipsã.
(3) La expirarea termenelor prevãzute la alin. (1), instanta de judecatã poate dispune luarea unei alte mãsuri preventive, în conditiile legii.
ART. 240
Tratamentul medical sub pazã permanentã
(1) În cazul în care, pe baza actelor medicale, se constatã cã cel arestat preventiv suferã de o boalã care nu poate fi tratatã în reteaua medicalã a Administratiei Nationale a Penitenciarelor, administratia locului de detinere dispune efectuarea tratamentului sub pazã permanentã în reteaua medicalã a Ministerului Sãnãtãtii. Motivele care au determinat luarea acestei mãsuri sunt comunicate de îndatã procurorului, în cursul urmãririi penale, sau instantei de judecatã, în cursul judecãtii.
(2) Timpul în care inculpatul este internat sub pazã permanentã, conform alin. (1), intrã în durata arestãrii preventive.

SECTIUNEA a 7-a
Încetarea de drept, revocarea si înlocuirea mãsurilor preventive

ART. 241
Încetarea de drept a mãsurilor preventive
(1) Mãsurile preventive înceteazã de drept:
a) la expirarea termenelor prevãzute de lege sau stabilite de organele judiciare;
b) în cazurile în care procurorul dispune o solutie de netrimitere în judecatã ori instanta de judecatã pronuntã o hotãrâre de achitare, de încetare a procesului penal, de renuntare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicãrii pedepsei ori de suspendare a executãrii pedepsei sub supraveghere, chiar nedefinitivã;
c) la data rãmânerii definitive a hotãrârii prin care s-a dispus condamnarea inculpatului;
d) când s-a împlinit durata maximã a arestãrii preventive în cursul urmãririi penale, potrivit art. 236 alin. (4), sau al judecãtii în primã instantã, potrivit art. 239 alin. (1);
e) când au expirat termenele prevãzute de lege, fãrã ca judecãtorul de camerã preliminarã sau instanta de judecatã sã fi dispus mentinerea arestãrii preventive în acest termen;
f) în apel, dacã s-a împlinit durata pedepsei pronuntate în hotãrârea de condamnare;
g) în alte cazuri anume prevãzute de lege.
(2) Organul judiciar care a dispus aceastã mãsurã sau, dupã caz, procurorul, judecãtorul de drepturi si libertãti, judecãtorul de camerã preliminarã ori instanta de judecatã în fata cãreia se aflã cauza constatã, prin ordonantã sau încheiere, din oficiu, la cerere sau la sesizarea administratiei locului de detinere, încetarea de drept a mãsurii preventive, dispunând, în cazul celui retinut sau arestat preventiv, punerea de îndatã în libertate, dacã nu este retinut ori arestat în altã cauzã.
(3) Judecãtorul de drepturi si libertãti, judecãtorul de camerã preliminarã sau instanta de judecatã se pronuntã, prin încheiere motivatã, asupra încetãrii de drept a mãsurii preventive chiar si în lipsa inculpatului. Asistenta juridicã a inculpatului si participarea procurorului sunt obligatorii.
(4) Persoanei fatã de care s-a dispus mãsura preventivã, precum si tuturor institutiilor cu atributii în executarea mãsurii li se comunicã de îndatã câte o copie de pe ordonanta sau încheierea prin care organul judiciar constatã încetarea de drept a mãsurii preventive.
ART. 242
Revocarea mãsurilor preventive si înlocuirea unei mãsuri preventive cu o altã mãsurã preventivã
(1) Mãsura preventivã se revocã, din oficiu sau la cerere, în cazul în care au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apãrut împrejurãri noi din care rezultã nelegalitatea mãsurii, dispunându-se, în cazul retinerii si arestãrii preventive, punerea în libertate a suspectului ori a inculpatului, dacã nu este arestat în altã cauzã.
(2) Mãsura preventivã se înlocuieste, din oficiu sau la cerere, cu o mãsurã preventivã mai usoarã, dacã sunt îndeplinite conditiile prevãzute de lege pentru luarea acesteia si, în urma evaluãrii împrejurãrilor concrete ale cauzei si a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciazã cã mãsura preventivã mai usoarã este suficientã pentru realizarea scopului prevãzut la art. 202 alin. (1).
(3) Mãsura preventivã se înlocuieste, din oficiu sau la cerere, cu o mãsurã preventivã mai grea, dacã sunt îndeplinite conditiile prevãzute de lege pentru luarea acesteia si, în urma evaluãrii împrejurãrilor concrete ale cauzei si a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciazã cã mãsura preventivã mai grea este necesarã pentru realizarea scopului prevãzut la art. 202 alin. (1).
(4) În cazul în care mãsura preventivã a fost luatã în cursul urmãririi penale de cãtre procuror sau de cãtre judecãtorul de drepturi si libertãti, organul de cercetare penalã are obligatia sã îl informeze de îndatã, în scris, pe procuror despre orice împrejurare care ar putea conduce la revocarea sau înlocuirea mãsurii preventive. Dacã apreciazã cã informatiile comunicate justificã revocarea sau înlocuirea mãsurii preventive, procurorul dispune aceasta sau, dupã caz, sesizeazã judecãtorul de drepturi si libertãti care a luat mãsura, în termen de 24 de ore de la primirea informãrii. Procurorul este obligat sã sesizeze si din oficiu judecãtorul de drepturi si libertãti, când constatã el însusi existenta vreunei împrejurãri care justificã revocarea sau înlocuirea mãsurii preventive luate de acesta.
(5) Cererea de revocare sau înlocuire a mãsurii preventive formulatã de inculpat se adreseazã, în scris, în cursul urmãririi penale, judecãtorului de drepturi si libertãti sau judecãtorului de camerã preliminarã, iar în cursul judecãtii, instantei de judecatã si se solutioneazã în termen de 3 zile de la data înregistrãrii acesteia.
(6) În cursul urmãririi penale, procurorul înainteazã judecãtorului de drepturi si libertãti dosarul cauzei sau copie de pe acesta certificatã de grefa parchetului, în termen de 24 de ore de la solicitarea acestuia de cãtre judecãtor.
(7) În vederea solutionãrii cererii de înlocuire a mãsurii preventive, judecãtorul de drepturi si libertãti, judecãtorul de camerã preliminarã sau instanta de judecatã fixeazã data de solutionare a acesteia si dispune citarea inculpatului.
(8) Când inculpatul este prezent, solutionarea cererii de înlocuire a mãsurii preventive se face numai dupã ascultarea acestuia asupra tuturor motivelor pe care se întemeiazã cererea, în prezenta unui avocat ales sau numit din oficiu. Cererea se solutioneazã si în lipsa inculpatului, atunci când acesta nu se prezintã, desi a fost legal citat, dar numai în prezenta avocatului, ales sau numit din oficiu, cãruia i se dã cuvântul pentru a pune concluzii.
(9) Participarea procurorului este obligatorie.
(10) Dacã cererea are ca obiect înlocuirea mãsurii arestãrii preventive sau a mãsurii arestului la domiciliu cu mãsura controlului judiciar pe cautiune, dacã gãseste cererea întemeiatã, judecãtorul de drepturi si libertãti, judecãtorul de camerã preliminarã sau instanta de judecatã, prin încheiere, datã în camera de consiliu, admite în principiu cererea si stabileste valoarea cautiunii, acordând inculpatului termen pentru depunerea ei.
(11) Dacã se depune cautiunea în termenul fixat, judecãtorul de drepturi si libertãti, judecãtorul de camerã preliminarã sau instanta de judecatã, prin încheiere datã în camera de consiliu, admite cererea de înlocuire a mãsurii preventive cu mãsura controlului judiciar pe cautiune, stabileste obligatiile ce vor reveni inculpatului pe durata mãsurii si dispune punerea de îndatã în libertate a inculpatului, dacã nu este arestat în altã cauzã.
(12) Dacã nu se depune cautiunea în termenul fixat, judecãtorul de drepturi si libertãti, judecãtorul de camerã preliminarã sau instanta de judecatã, prin încheiere datã în camera de consiliu, în lipsa inculpatului si a procurorului, respinge ca neîntemeiatã cererea formulatã de inculpat.
(13) Termenul prevãzut la alin. (10) curge de la data rãmânerii definitive a încheierii prin care se stabileste valoarea cautiunii.

SECTIUNEA a 8-a
Dispozitii speciale privind mãsurile preventive aplicate minorilor

ART. 243
Conditii speciale de aplicare fatã de minori a mãsurilor preventive
(1) Fatã de suspectul si inculpatul minor se pot dispune mãsuri preventive potrivit dispozitiilor prevãzute în sectiunile 1-7 din prezentul capitol, cu derogãrile si completãrile prevãzute în prezentul articol.
(2) Retinerea si arestarea preventivã pot fi dispuse si fatã de un inculpat minor, în mod exceptional, numai dacã efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalitãtii si dezvoltãrii acestuia nu sunt disproportionate fatã de scopul urmãrit prin luarea mãsurii.
(3) La stabilirea duratei pentru care se ia mãsura arestãrii preventive se are în vedere vârsta inculpatului de la data când se dispune asupra luãrii, prelungirii sau mentinerii acestei mãsuri.
(4) Când s-a dispus retinerea sau arestarea preventivã a unui minor, încunostintarea prevãzutã la art. 210 si 228 se face, în mod obligatoriu, si cãtre reprezentantul legal al acestuia sau, dupã caz, cãtre persoana în îngrijirea ori supravegherea cãreia se aflã minorul. În cazul luãrii mãsurii arestãrii preventive, despre aceasta si despre locul de detinere a minorului este încunostintat si serviciul de probatiune de pe lângã instanta cãreia i-ar reveni competenta sã judece cauza în primã instantã.
ART. 244
Conditii speciale de executare a retinerii si arestãrii preventive dispuse fatã de minori
Regimul special de detentie al minorilor, în raport cu particularitãtile vârstei, astfel încât mãsurile preventive luate fatã de acestia sã nu prejudicieze dezvoltarea lor fizicã, psihicã sau moralã, va fi stabilit prin legea privind executarea pedepselor si a mãsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

CAP. II
Aplicarea provizorie a mãsurilor de sigurantã cu caracter medical

SECTIUNEA 1
Obligarea provizorie la tratament medical

ART. 245
Conditiile de aplicare si continutul mãsurii
(1) Judecãtorul de drepturi si libertãti, pe durata urmãririi penale, judecãtorul de camerã preliminarã, în cursul procedurii de camerã preliminarã, sau instanta, în cursul judecãtii, poate dispune obligarea provizorie la tratament medical a suspectului sau inculpatului, dacã se aflã în situatia prevãzutã de art. 109 alin. (1) din Codul penal.
(2) Mãsura prevãzutã la alin. (1) constã în obligarea suspectului sau inculpatului sã urmeze în mod regulat tratamentul medical prescris de un medic de specialitate, pânã la însãnãtosire sau pânã la obtinerea unei ameliorãri care sã înlãture starea de pericol.
(3) Judecãtorul de drepturi si libertãti si judecãtorul de camerã preliminarã se pronuntã asupra mãsurii prevãzute la alin. (1) în camera de consiliu, prin încheiere motivatã. Instanta se pronuntã asupra mãsurii prin încheiere motivatã.
ART. 246
Procedura de aplicare si de ridicare a mãsurii
(1) În cursul urmãririi penale sau al procedurii de camerã preliminarã, dacã apreciazã cã sunt întrunite conditiile prevãzute de lege, procurorul înainteazã judecãtorului de drepturi si libertãti sau judecãtorului de camerã preliminarã de la instanta cãreia i-ar reveni competenta sã judece cauza în primã instantã o propunere motivatã de luare fatã de inculpat a mãsurii obligãrii provizorii la tratament medical.
(2) Propunerea prevãzutã la alin. (1) va fi însotitã de expertiza medico-legalã din care sã rezulte necesitatea aplicãrii mãsurii obligãrii la tratament medical.
(3) Judecãtorul sesizat conform alin. (1) fixeazã termen de solutionare a propunerii în cel mult 5 zile de la data înregistrãrii acesteia si dispune citarea suspectului sau inculpatului.
(4) Când suspectul sau inculpatul este prezent, solutionarea propunerii se face numai dupã audierea acestuia, în prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu. Propunerea se solutioneazã si în lipsa suspectului sau inculpatului, atunci când acesta nu se prezintã, desi a fost legal citat, dar numai în prezenta avocatului, ales sau numit din oficiu, cãruia i se dã cuvântul pentru a pune concluzii.
(5) Participarea procurorului este obligatorie.
(6) Suspectul sau inculpatul are dreptul ca la solutionarea propunerii de luare a mãsurii obligãrii provizorii la tratament medical sã fie asistat si de cãtre un medic desemnat de acesta, care poate prezenta concluzii judecãtorului de drepturi si libertãti. Suspectul sau inculpatul are dreptul sã fie asistat de medicul specialist desemnat de acesta si la alcãtuirea planului terapeutic.
(7) Judecãtorul se pronuntã asupra propunerii printr-o încheiere, care poate fi contestatã în 5 zile de la pronuntare. Contestarea nu suspendã punerea în aplicare a mãsurii de sigurantã.
(8) Dacã admite propunerea, judecãtorul dispune obligarea provizorie la tratament medical a suspectului sau inculpatului si efectuarea unei expertize medico-legale, în cazul în care aceasta nu a fost depusã potrivit alin. (2).
(9) În cazul când dupã dispunerea mãsurii s-a produs însãnãtosirea suspectului sau inculpatului ori a intervenit o ameliorare a stãrii sale de sãnãtate care înlãturã starea de pericol pentru siguranta publicã, judecãtorul de drepturi si libertãti sau judecãtorul de camerã preliminarã care a luat mãsura dispune, la sesizarea procurorului ori a medicului de specialitate sau la cererea suspectului ori inculpatului sau a unui membru de familie al acestuia, ridicarea mãsurii luate. Dispozitiile alin. (2)-(7) se aplicã în mod corespunzãtor.
(10) Dacã dupã dispunerea mãsurii a fost sesizatã instanta prin rechizitoriu, ridicarea acesteia, potrivit alin. (9), se dispune de cãtre judecãtorul de camerã preliminarã sau, dupã caz, de cãtre instanta de judecatã în fata cãreia se aflã cauza.
(11) În cursul judecãtii în primã instantã si în apel, la propunerea procurorului ori din oficiu, inculpatul poate fi obligat provizoriu la tratament medical de cãtre instanta de judecatã în fata cãreia se aflã cauza, care solicitã acte medicale concludente sau efectuarea unei expertize medico-legale. Dispozitiile alin. (4)-(9) se aplicã în mod corespunzãtor.
(12) Dacã suspectul sau inculpatul încalcã cu rea-credintã mãsura obligãrii provizorii la tratament medical, judecãtorul de drepturi si libertãti, judecãtorul de camerã preliminarã sau instanta care a luat mãsura ori în fata cãreia se aflã cauza dispune, la sesizarea procurorului sau a medicului de specialitate ori din oficiu, internarea medicalã provizorie a suspectului sau inculpatului, în conditiile prevãzute la art. 247.

SECTIUNEA a 2-a
Internarea medicalã provizorie

ART. 247
Conditiile de aplicare si continutul mãsurii
(1) Judecãtorul de drepturi si libertãti, în cursul urmãririi penale, judecãtorul de camerã preliminarã, pe durata procedurii de camerã preliminarã, sau instanta, în cursul judecãtii, poate dispune internarea medicalã provizorie a suspectului sau inculpatului care este bolnav mintal ori consumator cronic de substante psihoactive, dacã luarea mãsurii este necesarã pentru înlãturarea unui pericol concret si actual pentru siguranta publicã.
(2) Mãsura prevãzutã la alin. (1) constã în internarea medicalã nevoluntarã a suspectului sau inculpatului într-o unitate specializatã de asistentã medicalã, pânã la însãnãtosire sau pânã la ameliorarea care înlãturã starea de pericol ce a determinat luarea mãsurii.
(3) Dispozitiile art. 245 alin. (3) se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 248
Procedura de aplicare si de ridicare a mãsurii
(1) În cursul urmãririi penale sau al procedurii de camerã preliminarã, dacã apreciazã cã sunt întrunite conditiile prevãzute de lege, procurorul înainteazã judecãtorului de drepturi si libertãti sau judecãtorului de camerã preliminarã de la instanta cãreia i-ar reveni competenta sã judece cauza în primã instantã o propunere motivatã de luare fatã de suspect sau inculpat a mãsurii internãrii medicale provizorii.
(2) Propunerea prevãzutã la alin. (1) va fi însotitã de acte medicale concludente sau de expertiza medico-legalã psihiatricã.
(3) Judecãtorul sesizat conform alin. (1) fixeazã de îndatã termen de solutionare a propunerii si dispune aducerea cu mandat a suspectului sau a inculpatului.
(4) Solutionarea propunerii se face numai dupã audierea suspectului sau inculpatului, dacã starea sa de sãnãtate o permite, în prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu. Când suspectul sau inculpatul se aflã deja internat într-o unitate de asistentã medicalã si deplasarea sa nu este posibilã, judecãtorul de drepturi si libertãti procedeazã la audierea acestuia, în prezenta avocatului, în locul unde se aflã.
(5) Când propunerea prevãzutã la alin. (1) nu este însotitã de expertiza medicolegalã psihiatricã, instanta sesizatã dispune efectuarea acesteia, luând, dacã este cazul, si mãsura internãrii necesare pentru efectuarea expertizei.
(6) Participarea procurorului este obligatorie.
(7) Suspectul sau inculpatul are dreptul ca la solutionarea propunerii de luare a mãsurii internãrii medicale ori la alcãtuirea concretã a planului terapeutic sã fie asistat si de cãtre un medic desemnat de acesta, ale cãrui concluzii sunt înaintate judecãtorului de drepturi si libertãti.
(8) Judecãtorul se pronuntã de îndatã asupra propunerii, printr-o încheiere care poate fi contestatã în 5 zile de la pronuntare. Contestarea nu suspendã punerea în aplicare a mãsurii de sigurantã.
(9) Dacã admite propunerea, judecãtorul dispune internarea medicalã provizorie a suspectului sau inculpatului si ia mãsuri pentru efectuarea unei expertize medicolegale psihiatrice, dacã aceasta nu a fost fãcutã potrivit alin. (2).
(10) Dacã judecãtorul dispune internarea medicalã provizorie, se iau si mãsurile prevãzute la art. 229.
(11) Dacã dupã dispunerea mãsurii s-a produs însãnãtosirea suspectului sau inculpatului ori a intervenit o ameliorare a stãrii sale de sãnãtate care înlãturã starea de pericol, judecãtorul de drepturi si libertãti sau judecãtorul de camerã preliminarã care a luat mãsura dispune, prin încheiere, la sesizarea procurorului ori a medicului curant sau la cererea suspectului ori inculpatului sau a unui membru de familie al acestuia, efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice în vederea ridicãrii mãsurii aplicate.
(12) Dacã dupã dispunerea mãsurii a fost sesizatã instanta prin rechizitoriu, ridicarea acesteia, potrivit alin. (11), se dispune de cãtre judecãtorul de camerã preliminarã sau, dupã caz, de cãtre instanta de judecatã în fata cãreia se aflã cauza.
(13) În cursul judecãtii în primã instantã si în apel, fatã de inculpat se poate dispune internarea medicalã provizorie, la propunerea procurorului ori din oficiu, de cãtre instanta în fata cãreia se aflã cauza, pe baza expertizei medico-legale psihiatrice. Dispozitiile alin. (4)-(11) se aplicã în mod corespunzãtor.

CAP. III
Mãsurile asigurãtorii, restituirea lucrurilor si restabilirea situatiei anterioare sãvârsirii infractiunii

ART. 249
Conditiile generale de luare a mãsurilor asigurãtorii
(1) Procurorul, în cursul urmãririi penale, judecãtorul de camerã preliminarã sau instanta de judecatã, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de camerã preliminarã ori în cursul judecãtii, poate lua mãsuri asigurãtorii, prin ordonantã sau, dupã caz, prin încheiere motivatã, atunci când existã o suspiciune rezonabilã cu privire la existenta unui pericol concret de ascundere, distrugere, înstrãinare sau sustragere de la urmãrire a bunurilor care pot face obiectul confiscãrii speciale ori care pot servi la garantarea executãrii pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparãrii pagubei produse prin infractiune.
(2) Mãsurile asigurãtorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.
(3) Mãsurile asigurãtorii în vederea confiscãrii speciale si pentru garantarea executãrii pedepsei amenzii se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului.
(4) Mãsurile asigurãtorii în vederea reparãrii pagubei produse prin infractiune si pentru garantarea executãrii cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului si ale persoanei responsabile civilmente, pânã la concurenta valorii probabile a acestora.
(5) Mãsurile asigurãtorii prevãzute la alin. (4) se pot lua, în cursul urmãririi penale, al procedurii de camerã preliminarã si al judecãtii, si la cererea pãrtii civile. Mãsurile asigurãtorii luate din oficiu de cãtre organele judiciare prevãzute la alin. (1) pot folosi si pãrtii civile.
(6) Mãsurile asigurãtorii luate în conditiile alin. (1) sunt obligatorii în cazul în care persoana vãtãmatã este o persoanã lipsitã de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrânsã ori în alte cazuri expres prevãzute de lege.
(7) Nu pot fi sechestrate bunuri care apartin unei autoritãti sau institutii publice ori unei alte persoane de drept public, precum nici exceptate de lege.

ART. 250
Contestarea mãsurilor asigurãtorii
(1) Împotriva mãsurii asigurãtorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice altã persoanã interesatã poate face contestatie, în termen de 3 zile de la data comunicãrii ordonantei de luare a mãsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecãtorul de drepturi si libertãti de la instanta cãreia i-ar reveni competenta sã judece cauza în fond.
(2) Contestatia nu este suspensivã de executare.
(3) Procurorul înainteazã judecãtorului de drepturi si libertãti dosarul cauzei, în termen de 24 de ore de la solicitarea dosarului de cãtre acesta.
(4) Solutionarea contestatiei se face în camera de consiliu, cu citarea celui care a fãcut contestatia si a persoanelor interesate, prin încheiere motivatã, care este definitivã. Participarea procurorului este obligatorie.
(5) Dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 48 de ore de la solutionarea contestatiei.
(6) Împotriva modului de aducere la îndeplinire a mãsurii asigurãtorii luate de cãtre judecãtorul de camerã preliminarã ori de cãtre instanta de judecatã, procurorul, suspectul ori inculpatul sau orice altã persoanã interesatã poate face contestatie la acest judecãtor ori la aceastã instantã, în termen de 3 zile de la data punerii în executare a mãsurii.
(7) Contestatia nu suspendã executarea si se solutioneazã, în sedintã publicã, prin încheiere motivatã, cu citarea pãrtilor, în termen de 5 zile de la înregistrarea acesteia. Participarea procurorului este obligatorie.
(8) Dupã rãmânerea definitivã a hotãrârii, se poate face contestatie potrivit legii civile numai asupra modului de aducere la îndeplinire a mãsurii asigurãtorii.
(9) Întocmirea minutei este obligatorie.
ART. 251
Organele care aduc la îndeplinire mãsurile asigurãtorii
Ordonanta de luare a mãsurii asigurãtorii se aduce la îndeplinire de cãtre organele de cercetare penalã.
ART. 252
Procedura sechestrului
(1) Organul care procedeazã la aplicarea sechestrului este obligat sã identifice si sã evalueze bunurile sechestrate, putând recurge, dacã este cazul, la evaluatori sau experti.
(2) Bunurile perisabile, obiectele din metale sau pietre pretioase, mijloacele de platã strãine, titlurile de valoare interne, obiectele de artã si de muzeu, colectiile de valoare, precum si sumele de bani care fac obiectul sechestrului vor fi ridicate în mod obligatoriu.
(3) Bunurile perisabile se predau autoritãtilor competente, potrivit profilului de activitate, care sunt obligate sã le primeascã si sã le valorifice de îndatã.
(4) Metalele sau pietrele pretioase ori obiectele confectionate cu acestea si mijloacele de platã strãine se depun la cea mai apropiatã institutie bancarã.
(5) Titlurile de valoare interne, obiectele de artã sau de muzeu si colectiile de valoare se predau spre pãstrare institutiilor de specialitate.
(6) Obiectele prevãzute la alin. (4) si (5) se predau în termen de 48 de ore de la ridicare. Dacã obiectele sunt strict necesare urmãririi penale, procedurii de camerã preliminarã sau judecãtii, depunerea se face ulterior, dar nu mai târziu de 48 de ore de la pronuntarea în cauzã a unei solutii definitive.
(7) Obiectele sechestrate se pãstreazã pânã la ridicarea sechestrului.
(8) Sumele de bani rezultate din valorificarea fãcutã potrivit alin. (3), precum si sumele de bani ridicate potrivit alin. (2) se consemneazã, dupã caz, pe numele suspectului sau inculpatului ori al persoanei responsabile civilmente, la dispozitia organului judiciar care a dispus instituirea sechestrului, cãruia i se predã recipisa de consemnare a sumei, în termen de cel mult 3 zile de la ridicarea banilor ori de la valorificarea bunurilor.
(9) Celelalte bunuri mobile sechestrate sunt puse sub sigiliu sau ridicate, putându-se numi un custode.
ART. 253
Procesul-verbal de sechestru si inscriptia ipotecarã
(1) Organul care aplicã sechestrul încheie un proces-verbal despre toate actele efectuate potrivit art. 252, descriind în amãnunt bunurile sechestrate, cu indicarea valorii lor. În procesul-verbal se aratã si bunurile exceptate de lege de la urmãrire, potrivit dispozitiilor art. 249 alin. (7), gãsite la persoana cãreia i s-a aplicat sechestru. De asemenea, se consemneazã obiectiile suspectului sau inculpatului ori ale pãrtii responsabile civilmente, precum si cele ale altor persoane interesate.
(2) Un exemplar al procesului-verbal prevãzut la alin. (1) se lasã persoanei asupra bunurilor cãreia s-a aplicat sechestrul, iar în lipsa acesteia, celor cu care locuieste, administratorului, portarului sau celui care în mod obisnuit îl înlocuieste ori unui vecin. În cazul când o parte din bunuri sau totalitatea lor au fost predate unui custode, se lasã acestuia o copie de pe procesul-verbal. Un exemplar se înainteazã si organului judiciar care a dispus luarea mãsurii asigurãtorii, în termen de 24 de ore de la încheierea procesului-verbal.
(3) Pentru bunurile imobile sechestrate, procurorul, judecãtorul de camerã preliminarã sau instanta de judecatã care a dispus instituirea sechestrului cere organului competent luarea inscriptiei ipotecare asupra bunurilor sechestrate, anexând copie de pe ordonanta sau încheierea prin care s-a dispus sechestrul si un exemplar al procesului-verbal de sechestru.
ART. 254
Poprirea
(1) Sumele de bani datorate cu orice titlu suspectului ori inculpatului sau pãrtii responsabile civilmente de cãtre o a treia persoanã ori de cãtre cel pãgubit sunt poprite în mâinile acestora, în limitele prevãzute de lege, de la data primirii ordonantei sau încheierii prin care se înfiinteazã sechestrul.
(2) Sumele de bani prevãzute la alin. (1) vor fi consemnate de cãtre debitori, dupã caz, la dispozitia organului judiciar care a dispus poprirea sau a organului de executare, în termen de 5 zile de la scadentã, recipisele urmând a fi predate procurorului, judecãtorului de camerã preliminarã ori instantei de judecatã în termen de 24 de ore de la consemnare.
ART. 255
Restituirea lucrurilor
(1) Dacã procurorul sau judecãtorul de drepturi si libertãti, în cursul urmãririi penale, judecãtorul de camerã preliminarã sau instanta de judecatã, în procedura de camerã preliminarã ori în cursul judecãtii, constatã, la cerere sau din oficiu, cã lucrurile ridicate de la suspect ori inculpat sau de la orice persoanã care le-a primit spre a le pãstra sunt proprietatea persoanei vãtãmate sau a altei persoane ori au fost luate pe nedrept din posesia sau detinerea acestora, dispune restituirea acestor lucruri. Dispozitiile art. 250 se aplicã în mod corespunzãtor.
(2) Restituirea lucrurilor ridicate are loc numai dacã prin aceasta nu sunt îngreunate stabilirea situatiei de fapt si justa solutionare a cauzei si cu obligatia pentru cel cãruia îi sunt restituite sã le pãstreze pânã la pronuntarea unei solutii definitive în procesul penal.
ART. 256
Restabilirea situatiei anterioare
Instanta de judecatã, în cursul judecãtii, poate lua mãsuri de restabilire a situatiei anterioare sãvârsirii infractiunii, când schimbarea acelei situatii a rezultat din comiterea infractiunii, iar restabilirea este posibilã.

TITLUL VI
Acte procesuale si procedurale comune

CAP. I
Citarea, comunicarea actelor procedurale si mandatul de aducere

ART. 257
Modul de citare
(1) Chemarea unei persoane în fata organului de urmãrire penalã sau a instantei de judecatã se face prin citatie scrisã. Citarea se poate face si prin notã telefonicã sau telegraficã, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.
(2) Comunicarea citatiilor si a tuturor actelor de procedurã se va face, din oficiu, prin agentii procedurali ai organelor judiciare sau prin orice alt salariat al acestora, prin intermediul politiei comunitare ori prin serviciul postal sau de curierat.
(3) Persoanele prevãzute la alin. (2) sunt obligate sã îndeplineascã procedura de citare si sã comunice dovezile de îndeplinire a acesteia înainte de termenul de citare stabilit de organul judiciar.
(4) În cazul prevãzut la art. 80, persoanele vãtãmate si pãrtile civile pot fi citate prin reprezentantul legal sau printr-o publicatie de circulatie nationalã.
(5) Citarea se poate realiza si prin intermediul postei electronice sau prin orice alt sistem de mesagerie electronicã, în cazul în care organul judiciar are mijloacele tehnice pentru a dovedi cã citatia a fost primitã.
(6) Minorul cu o vârstã mai micã de 16 ani va fi citat, în plic închis, prin intermediul pãrintilor sau al tutorelui, cu exceptia cazului în care acest lucru nu este posibil.
(7) Organul judiciar poate comunica si oral persoanei prezente termenul urmãtor, aducându-i la cunostintã consecintele neprezentãrii. În cursul urmãririi penale, aducerea la cunostintã a termenului se mentioneazã într-un proces-verbal, care se semneazã de cãtre persoana astfel citatã.
ART. 258
Continutul citatiei
(1) Citatia este individualã si trebuie sa cuprindã urmãtoarele:
a) denumirea organului de urmãrire penalã sau a instantei de judecatã care emite citatia, sediul sãu, data emiterii si numãrul dosarului;
b) numele si prenumele celui citat, calitatea în care este citat si indicarea obiectului cauzei;
c) adresa celui citat;
d) ora, ziua, luna si anul, locul de înfãtisare, precum si invitarea celui citat sã se prezinte la data si locul indicate;
e) mentiunea cã partea citatã are dreptul la un avocat cu care sã se prezinte la termenul fixat;
f) dacã este cazul, mentiunea cã, potrivit art. 90 sau art. 93 alin. (4), apãrarea este obligatorie, iar în cazul în care partea nu îsi alege un avocat, care sã se prezinte la termenul fixat, i se va desemna un avocat din oficiu;
g) mentiunea cã partea citatã poate, în vederea exercitãrii dreptului la apãrare, sã consulte dosarul aflat la arhiva instantei sau a parchetului;
h) consecintele neprezentãrii în fata organului judiciar.
(2) Citatia transmisã suspectului sau inculpatului trebuie sã cuprindã încadrarea juridicã si denumirea infractiunii de care este acuzat, atentionarea cã, în caz de neprezentare, poate fi adus cu mandat de aducere.
(3) Citatia se semneazã de cel care o emite.
ART. 259
Locul de citare
(1) Suspectul, inculpatul, pãrtile în proces, precum si alte persoane se citeazã la adresa unde locuiesc, iar dacã aceasta nu este cunoscutã, la adresa locului lor de muncã, prin serviciul de personal al unitãtii la care lucreazã.
(2) Suspectul sau inculpatul are obligatia de a comunica în termen de cel mult 3 zile organului judiciar schimbarea adresei unde locuieste. Suspectul sau inculpatul este informat cu privire la aceastã obligatie în cadrul audierii si cu privire la consecintele nerespectãrii obligatiei.
(3) Suspectul sau inculpatul care a indicat, printr-o declaratie datã în cursul procesului penal, un alt loc pentru a fi citat este citat la locul indicat.
(4) Suspectul sau inculpatul poate fi citat la sediul avocatului ales, dacã nu s-a prezentat dupã prima citare legal îndeplinitã.
(5) Dacã nu se cunosc adresa unde locuieste suspectul sau inculpatul si nici locul sãu de muncã, citatia se afiseazã la sediul organului judiciar care a emis-o.
(6) Bolnavii sau persoanele aflate, dupã caz, în spitale, asezãminte medicale ori de asistentã socialã se citeazã prin administratia acestora.
(7) Persoanele private de libertate se citeazã la locul de detinere, prin administratia acestuia.
(8) Pentru persoanele care alcãtuiesc echipajul unei nave maritime sau fluviale, aflate în cursã, citarea se face la cãpitãnia portului unde este înregistratã nava.
(9) Dacã suspectul sau inculpatul locuieste în strãinãtate, citarea se face, pentru primul termen, potrivit normelor de drept international penal aplicabile în relatia cu statul solicitat, în conditiile legii. În absenta unei asemenea norme sau în cazul în care instrumentul juridic international aplicabil o permite, citarea se face prin scrisoare recomandatã. În acest caz, avizul de primire a scrisorii recomandate, semnat de destinatar, sau refuzul de primire a acesteia tine loc de dovadã a îndeplinirii procedurii de citare. Pentru primul termen de judecatã, suspectul sau inculpatul va fi înstiintat prin citatie cã are obligatia de a indica o adresã pe teritoriul României, o adresã de postã electronicã sau mesagerie electronicã, unde urmeazã sã i se facã toate comunicãrile privind procesul. În cazul în care nu se conformeazã, comunicãrile i se vor face prin scrisoare recomandatã, recipisa de predare la posta românã a scrisorii, în cuprinsul cãreia vor fi mentionate actele care se expediazã, tinând loc de dovadã de îndeplinire a procedurii.
(10) Personalul misiunilor diplomatice, al oficiilor consulare si cetãtenii români trimisi sã lucreze în cadrul organizatiilor internationale, membrii de familie care locuiesc cu ei, cât timp se aflã în strãinãtate, precum si cetãtenii români aflati în strãinãtate în interes de serviciu, inclusiv membrii de familie care îi însotesc, se citeazã prin intermediul unitãtilor care i-au trimis în strãinãtate.
(11) La stabilirea termenului pentru înfãtisarea suspectului sau inculpatului aflat în strãinãtate se tine seama de normele internationale aplicabile în relatia cu statul pe teritoriul cãruia se afla suspectul sau inculpatul, iar în lipsa unor asemenea norme, de necesitatea ca citatia în vederea înfãtisãrii sã fie primitã cel mai târziu cu 30 de zile înainte de ziua stabilitã pentru înfãtisare.
(12) Institutiile, autoritãtile publice si alte persoane juridice se citeazã la sediul acestora, iar în cazul neidentificãrii sediului, se aplicã în mod corespunzãtor dispozitiile alin. (5).
ART. 260
Înmânarea citatiei
(1) Citatia se înmâneazã, oriunde este gãsit, personal celui citat, care va semna dovada de primire.
(2) Dacã persoana citatã refuzã sã primeascã citatia sau, primind-o, refuzã sau nu poate sã semneze dovada de primire, persoana însãrcinatã sã comunice citatia o lasã celui citat ori, în cazul refuzului de primire, o afiseazã pe usa locuintei acestuia, încheind despre aceasta proces-verbal.
(3) În cazul în care scrisoarea recomandatã prin care se citeazã un suspect sau inculpat care locuieste în strãinãtate nu poate fi înmânatã, precum si în cazul în care statul destinatarului nu permite citarea prin postã, citatia se va afisa la sediul parchetului sau al instantei, dupã caz.
(4) Citarea se poate realiza si prin intermediul autoritãtilor competente ale statului strãin dacã:
a) adresa celui citat este necunoscutã sau inexactã;
b) nu a fost posibilã trimiterea citatiei prin intermediul postei;
c) dacã citarea prin postã a fost ineficientã sau necorespunzãtoare.
(5) Când citarea se face potrivit art. 259 alin. (6)-(8), unitãtile acolo arãtate sunt obligate a înmâna de îndatã citatia persoanei citate sub luare de dovadã, certificându-i semnãtura sau arãtând motivul pentru care nu s-a putut obtine semnãtura acesteia. Dovada este predatã agentului procedural, iar acesta o înainteazã organului de urmãrire penalã sau instantei de judecatã care a emis citatia.
(6) Citatia destinatã unei institutii sau autoritãti publice ori altei persoane juridice se predã la registraturã sau functionarului însãrcinat cu primirea corespondentei. Dispozitiile alin. (2) se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 261
Înmânarea citatiei altor persoane
(1) Dacã persoana citatã nu se aflã acasã, agentul înmâneazã citatia sotului, unei rude sau oricãrei persoane care locuieste cu ea ori care în mod obisnuit îi primeste corespondenta. Citatia nu poate fi înmânatã unui minor sub 14 ani sau unei persoane lipsite de discernãmânt.
(2) Dacã persoana citatã locuieste într-un imobil cu mai multe apartamente sau într-un hotel, în lipsa persoanelor arãtate la alin. (1), citatia se predã administratorului, portarului ori celui care în mod obisnuit îl înlocuieste.
(3) Persoana care primeste citatia semneazã dovada de primire, iar agentul, certificând identitatea si semnãtura, încheie proces-verbal. Dacã aceasta refuzã sau nu poate semna dovada de primire, agentul afiseazã citatia pe usa locuintei, încheind proces-verbal.
(4) În lipsa persoanelor arãtate la alin. (1) si (2), agentul este obligat sã se intereseze când poate gãsi persoana citatã pentru a-i înmâna citatia. Când nici pe aceastã cale nu se poate ajunge la înmânare, agentul afiseazã citatia pe usa locuintei persoanei citate, încheind proces-verbal.
(5) În cazul când persoana citatã locuieste într-un imobil cu mai multe apartamente sau într-un hotel, dacã în citatie nu s-a indicat apartamentul ori camera în care locuieste, agentul este obligat sã facã investigatii pentru a afla aceasta. Dacã investigatiile au rãmas fãrã rezultat, agentul afiseazã citatia pe usa principalã a clãdirii, încheind proces-verbal si fãcând mentiune despre împrejurãrile care au fãcut imposibilã înmânarea citatiei.
(6) Când comunicarea citatiei nu se poate face, deoarece imobilul a fost demolat, a devenit nelocuibil sau de neîntrebuintat ori destinatarul actului nu mai locuieste în imobilul respectiv, agentul întocmeste un proces-verbal care mentioneazã situatiile constatate, pe care îl trimite organului judiciar care a dispus citarea.
ART. 262
Dovada de primire si procesul-verbal de predare a citatiei
(1) Dovada de primire a citatiei trebuie sã cuprindã numãrul dosarului, denumirea organului de urmãrire penalã sau a instantei care a emis citatia, numele, prenumele si calitatea persoanei citate, precum si data pentru care este citatã. De asemenea, trebuie sã cuprindã data înmânãrii citatiei, numele, prenumele, calitatea si semnãtura celui care înmâneazã citatia, certificarea de cãtre acesta a identitãtii si semnãturii persoanei cãreia i s-a înmânat citatia, precum si arãtarea calitãtii acesteia.
(2) Ori de câte ori cu prilejul predãrii sau afisãrii unei citatii se încheie un procesverbal, acesta va cuprinde în mod corespunzãtor si mentiunile arãtate la alin. (1).
ART. 263
Incidente privind citarea
(1) Orice neregularitate cu privire la citare nu este luatã în considerare în cazul în care partea lipsã la termenul la care s-a produs neregularitatea nu a invocat-o la termenul urmãtor producerii ei, dacã la acest termen ea a fost prezentã sau legal citatã.
(2) În lipsa pãrtii nelegal citate, neregularitatea privind procedura de citare a acesteia poate fi invocatã de cãtre procuror, de cãtre pãrti ori din oficiu, însã numai la termenul la care ea s-a produs.
ART. 264
Comunicarea altor acte procedurale
(1) Comunicarea celorlalte acte de procedurã se face potrivit dispozitiilor prevãzute în prezentul capitol.
(2) În cazul persoanelor private de libertate, comunicarea celorlalte acte de procedurã se face prin fax sau prin orice alt mijloc de comunicare electronicã disponibil la locul de detentie.
ART. 265
Mandatul de aducere
(1) O persoanã poate fi adusã în fata organului de urmãrire penalã sau a instantei de judecatã pe baza unui mandat de aducere, dacã, fiind anterior citatã, nu s-a prezentat, în mod nejustificat, iar ascultarea ori prezenta ei este necesarã, sau dacã nu a fost posibilã comunicarea corespunzãtoare a citatiei si împrejurãrile indicã fãrã echivoc cã persoana se sustrage de la primirea citatiei.
(2) Suspectul sau inculpatul poate fi adus cu mandat de aducere, chiar înainte de a fi fost chemat prin citatie, dacã aceastã mãsurã se impune în interesul rezolvãrii cauzei.
(3) În cursul urmãririi penale mandatul de aducere se emite de cãtre organul de urmãrire penalã, iar în cursul judecãtii de cãtre instantã.
(4) În cazul în care pentru executarea mandatului de aducere este necesarã pãtrunderea fãrã consimtãmânt într-un domiciliu sau sediu, în cursul urmãririi penale mandatul de aducere poate fi dispus, la cererea motivatã a procurorului, de judecãtorul de drepturi si libertãti de la instanta cãreia i-ar reveni competenta sã judece cauza în primã instantã sau de la instanta corespunzãtoare în grad acesteia în a cãrei circumscriptie se aflã sediul parchetului din care face parte procurorul.
(5) Cererea formulatã de procuror, în cursul urmãririi penale, trebuie sã cuprindã:
a) motivarea îndeplinirii conditiilor prevãzute la alin. (1) si (2);
b) indicarea infractiunii care constituie obiectul urmãririi penale si numele suspectului sau al inculpatului;
c) indicarea adresei unde se aflã persoana pentru care se solicitã emiterea mandatului de aducere.
(6) Cererea prin care se solicitã, în cursul urmãririi penale, emiterea unui mandat de aducere se solutioneazã în camera de consiliu, fãrã citarea pãrtilor.
(7) În cazul în care apreciazã cã cererea este întemeiatã, judecãtorul de drepturi si libertãti dispune motivat, prin încheiere definitivã, admiterea solicitãrii parchetului si încuviintarea aducerii persoanei solicitate, emitând de îndatã mandatul de aducere.
(8) Mandatul de aducere emis de judecãtorul de drepturi si libertãti trebuie sã cuprindã:
a) denumirea instantei;
b) data, ora si locul emiterii;
c) numele, prenumele si calitatea persoanei care a emis mandatul de aducere;
d) scopul pentru care a fost emis;
e) numele persoanei care urmeazã a fi adusã cu mandat si adresa unde locuieste. În cazul suspectului sau inculpatului, mandatul de aducere trebuie sã mentioneze infractiunea care constituie obiectul urmãririi penale;
f) indicarea temeiului si motivarea necesitãtii emiterii mandatului de aducere;
g) mentiunea cã mandatul de aducere poate fi folosit o singurã datã;
h) semnãtura judecãtorului si stampila instantei.
(9) În cazul în care judecãtorul de drepturi si libertãti apreciazã cã nu sunt satisfãcute conditiile prevãzute la alin. (1), (2) si (4), dispune, prin încheiere definitivã, respingerea cererii, ca neîntemeiatã.
(10) Mandatul de aducere emis de organul de urmãrire penalã, în cursul urmãririi penale, sau de instantã, în cursul judecãtii, trebuie sã cuprindã, în mod corespunzãtor, mentiunile prevãzute la alin. (8).
(11) Organul judiciar ascultã, de îndatã, persoana adusã cu mandat de aducere sau, dupã caz, efectueazã de îndatã actul care a necesitat prezenta acesteia.
(12) Persoanele aduse cu mandat rãmân la dispozitia organului judiciar numai pe durata impusã de audiere sau de îndeplinirea actului procesual care a fãcut necesarã prezenta lor, dar nu mai mult de 8 ore, în afarã de cazul când s-a dispus retinerea ori arestarea preventivã a acestora.

Executarea mandatului de aducere
ART. 266
(1) Mandatul de aducere se executã prin organele de ordine publicã si sigurantã nationalã. Persoana cãreia i se încredinteazã executarea mandatului transmite mandatul persoanei pentru care acesta a fost emis si îi solicitã sã o însoteascã. În cazul în care persoana indicatã în mandat refuzã sã însoteascã persoana care executã mandatul sau încearcã sã fugã, aceasta va fi adusã prin constrângere.
(2) În vederea executãrii mandatului emis de judecãtorul de drepturi si libertãti sau de instanta de judecatã, organele prevãzute la alin. (1) pot pãtrunde în locuinta sau sediul oricãrei persoane, în care existã indicii cã se aflã cel cãutat, în cazul în care acesta refuzã sã coopereze, împiedicã executarea mandatului sau pentru orice alt motiv temeinic justificat si proportional cu scopul urmãrit.
(3) Dacã persoana arãtatã în mandatul de aducere nu poate fi adusã din motive de boalã, cel însãrcinat cu executarea mandatului constatã aceasta într-un procesverbal, care se înainteazã de îndatã organului de urmãrire penalã sau, dupã caz, instantei de judecatã.
(4) Dacã cel însãrcinat cu executarea mandatului de aducere nu gãseste persoana prevãzutã în mandat la adresa indicatã, face cercetãri si, dacã acestea au rãmas fãrã rezultat, încheie un proces-verbal care va cuprinde mentiuni despre cercetãrile fãcute. Procesul-verbal se înainteazã, de îndatã, organului de urmãrire penalã sau, dupã caz, instantei de judecatã.
(5) Executarea mandatelor de aducere privind pe militari se face prin comandantul unitãtii militare sau prin politia militarã.
(6) Activitãtile desfãsurate cu ocazia executãrii mandatului de aducere sunt consemnate într-un proces-verbal, care trebuie sã cuprindã:
a) numele, prenumele si calitatea celui care îl încheie;
b) locul unde este încheiat;
c) mentiuni despre activitãtile desfãsurate.
ART. 267
(1) În vederea realizãrii procedurii de citare, a comunicãrii actelor de procedurã sau a aducerii cu mandat la desfãsurarea procedurilor, procurorul sau instanta au drept de acces direct la bazele electronice de date detinute de organele administratiei de stat.
(2) Organele administratiei de stat care detin baze electronice de date sunt obligate sã colaboreze cu procurorul sau cu instanta de judecatã în vederea asigurãrii accesului direct al acestora la informatiile existente în bazele electronice de date, în conditiile legii.

CAP. II
Termenele

ART. 268
Consecintele nerespectãrii termenului
(1) Când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decãderea din exercitiul dreptului si nulitatea actului fãcut peste termen.
(2) Când o mãsurã procesualã nu poate fi luatã decât pe un anumit termen, expirarea acestuia atrage de drept încetarea efectului mãsurii.
(3) Pentru celelalte termene procedurale se aplicã, în caz de nerespectare, dispozitiile privitoare la nulitãti.
ART. 269
Calculul termenelor procedurale
(1) La calcularea termenelor procedurale se porneste de la ora, ziua, luna sau anul prevãzut în actul care a provocat curgerea termenului, în afarã de cazul când legea dispune altfel.
(2) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socoteste ora sau ziua de la care începe sã curgã termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlineste.
(3) Termenele socotite pe luni sau pe ani expirã, dupã caz, la sfârsitul zilei corespunzãtoare a ultimei luni ori la sfârsitul zilei si lunii corespunzãtoare din ultimul an. Dacã aceastã zi cade într-o lunã care nu are zi corespunzãtoare, termenul expirã în ultima zi a acelei luni.
(4) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrãtoare, termenul expirã la sfârsitul primei zile lucrãtoare care urmeazã.
ART. 270
Acte considerate ca fãcute în termen
(1) Actul depus înãuntrul termenului prevãzut de lege la administratia locului de detinere ori la unitatea militarã sau la oficiul postal prin scrisoare recomandatã este considerat ca fãcut în termen. Înregistrarea sau atestarea fãcutã de cãtre administratia locului de detinere pe actul depus, recipisa oficiului postal, precum si înregistrarea ori atestarea fãcutã de unitatea militarã pe actul depus servesc ca dovadã a datei depunerii actului.
(2) Dacã un act care trebuia fãcut într-un anumit termen a fost comunicat sau transmis, din necunoastere ori dintr-o gresealã vãditã a expeditorului, înainte de expirarea termenului, unui organ judiciar care nu are competentã, se considerã cã a fost depus în termen, chiar dacã actul ajunge la organul judiciar competent dupã expirarea termenului fixat.
(3) Cu exceptia cãilor de atac, actul efectuat de procuror este considerat ca fãcut în termen dacã data la care a fost trecut în registrul de iesire al parchetului este înãuntrul termenului cerut de lege pentru efectuarea actului.
ART. 271
Calculul termenelor în cazul mãsurilor privative sau restrictive de drepturi
În calculul termenelor privind mãsurile preventive sau orice mãsuri restrictive de drepturi, ora sau ziua de la care începe si cea la care se sfârseste termenul intrã în durata acestuia.

CAP III
Cheltuielile judiciare

ART. 272
Acoperirea cheltuielilor judiciare
(1) Cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedurã, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de probã, onorariile avocatilor, precum si orice alte cheltuieli ocazionate de desfãsurarea procesului penal se acoperã din sumele avansate de stat sau plãtite de pãrti.
(2) Cheltuielile judiciare prevãzute la alin. (1), avansate de stat, sunt cuprinse distinct, dupã caz, în bugetul de venituri si cheltuieli al Ministerului Justitiei, al Ministerului Public, precum si al altor ministere de resort.
ART. 273
Sumele cuvenite martorului, expertului si interpretului
(1) Martorul, expertul si interpretul chemati de organul de urmãrire penalã ori de instantã au dreptul la restituirea cheltuielilor de transport, întretinere, locuintã si a altor cheltuieli necesare, prilejuite de chemarea lor.
(2) Martorul, expertul si interpretul care sunt salariati au dreptul la venitul de la locul de muncã, pe durata lipsei de la serviciu pricinuite de chemarea la organul de urmãrire penalã sau la instantã.
(3) Martorul care nu este salariat, dar are venit din muncã, este îndreptãtit sã primeascã o compensare.
(4) Expertul si interpretul au dreptul la o retributie pentru îndeplinirea însãrcinãrii date, în cazurile si în conditiile prevãzute prin dispozitii legale.
(5) Sumele acordate potrivit alin. (1), (3) si (4) se plãtesc pe baza dispozitiilor luate de organul care a dispus chemarea si în fata cãruia s-a prezentat martorul, expertul sau interpretul, din fondul cheltuielilor judiciare special alocat.
ART. 274
Plata cheltuielilor avansate de stat în caz de renuntare la urmãrirea penalã, condamnare, amânarea aplicãrii pedepsei sau renuntarea la aplicarea pedepsei
(1) În caz de renuntare la urmãrirea penalã, condamnare, amânare a aplicãrii pedepsei sau renuntare la aplicarea pedepsei, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, cu exceptia cheltuielilor privind avocatii din oficiu si interpretii desemnati de organele judiciare, care rãmân în sarcina statului.
(2) Când sunt mai multi inculpati, procurorul sau, dupã caz, instanta hotãrãste partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare. La stabilirea acestei pãrti se tine seama, pentru fiecare dintre inculpati, de mãsura în care a provocat cheltuielile judiciare.
(3) Partea responsabilã civilmente, în mãsura în care este obligatã solidar cu inculpatul la repararea pagubei, este obligatã în mod solidar cu acesta si la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
ART. 275
Plata cheltuielilor avansate de stat în celelalte cazuri
(1) Cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate dupã cum urmeazã:
1. în caz de achitare, de cãtre:
a) persoana vãtãmatã, în mãsura în care i se retine o culpã procesualã;
b) partea civilã cãreia i s-au respins în totul pretentiile civile, în mãsura în care i se retine o culpã procesualã;
c) inculpatul care a fost obligat la repararea prejudiciului;
2. în caz de încetare a procesului penal, de cãtre:
a) inculpat, dacã existã o cauzã de nepedepsire;
b) persoana vãtãmatã, în caz de retragere a plângerii prealabile sau în cazul în care plângerea prealabilã a fost tardiv introdusã;
c) partea prevãzutã în acordul de mediere, în cazul în care a intervenit medierea penalã;
3. dacã inculpatul cere continuarea procesului penal, cheltuielile judiciare sunt suportate de cãtre:
a) persoana vãtãmatã, atunci când aceasta si-a retras plângerea prealabilã ori s-a dispus clasarea în temeiul dispozitiilor art. 16 alin. (1) lit. a)-c) sau achitarea inculpatului;
b) inculpat, atunci când se dispune clasarea pentru alte situatii decât cele prevãzute în dispozitiile art. 16 alin. (1) lit. a)-c) ori încetarea procesului penal;
4. în caz de restituire a cauzei la parchet în procedura camerei preliminare, cheltuielile judiciare sunt suportate de cãtre stat.
(2) În cazul declarãrii apelului, recursului în casatie ori al introducerii unei contestatii sau oricãrei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de cãtre persoana cãreia i s-a respins ori care si-a retras apelul, recursul în casatie, contestatia sau cererea.
(3) În toate celelalte cazuri, cheltuielile judiciare avansate de stat rãmân în sarcina acestuia.
(4) În cazul când mai multe pãrti sau persoane vãtãmate sunt obligate la suportarea cheltuielilor judiciare, instanta hotãrãste partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare.
(5) Dispozitiile alin. (1) pct. 1 si 2 si ale alin. (2)-(4) se aplicã în mod corespunzãtor în cazul dispunerii în cursul urmãririi penale a unei solutii de clasare si în situatia respingerii unei plângeri formulate împotriva actelor si mãsurilor dispuse de organele de urmãrire penalã.
(6) Cheltuielile pentru plata interpretilor desemnati de organele judiciare, potrivit legii, rãmân în sarcina statului.
ART. 276
Plata cheltuielilor judiciare fãcute de pãrti
(1) În caz de condamnare, inculpatul este obligat sã plãteascã persoanei vãtãmate, precum si pãrtii civile cãreia i s-a admis actiunea civilã cheltuielile judiciare fãcute de acestea.
(2) Când actiunea civilã este admisã numai în parte, instanta îl poate obliga pe inculpat la plata totalã sau partialã a cheltuielilor judiciare.
(3) În caz de renuntare la pretentiile civile, precum si în caz de tranzactie ori recunoastere a pretentiilor civile, instanta se pronuntã asupra cheltuielilor la cererea pãrtilor.
(4) În situatiile prevãzute la alin. (1) si (2), când sunt mai multi inculpati ori dacã existã si parte responsabilã civilmente, se aplicã în mod corespunzãtor dispozitiile art. 274 alin. (2) si (3).
(5) În caz de achitare, persoana vãtãmatã sau partea civilã este obligatã sã plãteascã inculpatului si, dupã caz, pãrtii responsabile civilmente cheltuielile judiciare fãcute de acestia, în mãsura în care au fost provocate de persoana vãtãmatã sau de partea civilã.
(6) În celelalte cazuri instanta stabileste obligatia de restituire potrivit legii civile.

CAP. IV
Modificarea actelor procedurale, îndreptarea erorilor materiale si înlãturarea unor omisiuni vãdite

ART. 277
Modificãri în acte procedurale
(1) Orice adãugare, corecturã ori suprimare fãcutã în cuprinsul unui act procedural este luatã în considerare numai dacã aceste modificãri sunt confirmate în scris, în cuprinsul sau la sfârsitul actului, de cãtre cei care l-au semnat.
(2) Modificãrile neconfirmate, dar care nu schimbã întelesul frazei, rãmân valabile.
(3) Locurile nescrise în cuprinsul unei declaratii trebuie barate, astfel încât sã nu se poatã face adãugãri.
ART. 278
Îndreptarea erorilor materiale
(1) Erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptã de însusi organul de urmãrire penalã, de judecãtorul de drepturi si libertãti sau de camerã preliminarã ori de instanta care a întocmit actul, la cererea celui interesat ori din oficiu.
(2) În vederea îndreptãrii erorii, pãrtile pot fi chemate spre a da lãmuriri.
(3) Despre îndreptarea efectuatã organul judiciar întocmeste, dupã caz, un procesverbal sau o încheiere, fãcându-se mentiune si la sfârsitul actului corectat.
ART. 279
Înlãturarea unor omisiuni vãdite
Dispozitiile art. 278 se aplicã si în cazul când organul judiciar, ca urmare a unei omisiuni vãdite, nu s-a pronuntat asupra sumelor pretinse de martori, experti, interpreti, avocati, potrivit art. 272 si 273, precum si cu privire la restituirea lucrurilor sau la ridicarea mãsurilor asigurãtorii.

CAP. V
Nulitãtile

ART. 280
Efectele nulitãtii
(1) Încãlcarea dispozitiilor legale care reglementeazã desfãsurarea procesului penal atrage nulitatea actului în conditiile prevãzute expres de prezentul cod.
(2) Actele îndeplinite ulterior actului care a fost declarat nul sunt la rândul lor lovite de nulitate, atunci când existã o legãturã directã între acestea si actul declarat nul.
(3) Atunci când constatã nulitatea unui act, organul judiciar dispune, când este necesar si dacã este posibil, refacerea acelui act cu respectarea dispozitiilor legale.
ART. 281
Nulitãtile absolute
(1) Determinã întotdeauna aplicarea nulitãtii încãlcarea dispozitiilor privind:
a) compunerea completului de judecatã;
b) competenta materialã si competenta personalã a instantelor judecãtoresti, atunci când judecata a fost efectuatã de o instantã inferioarã celei legal competente;
c) publicitatea sedintei de judecatã;
d) participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii;
e) prezenta suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii;
f) asistarea de cãtre avocat a suspectului sau a inculpatului, precum si a celorlalte pãrti, atunci când asistenta este obligatorie.
(2) Nulitatea absolutã se constatã din oficiu sau la cerere.
(3) Încãlcarea dispozitiilor legale prevãzute la alin. (1) lit. a)-d) poate fi invocatã în orice stare a procesului.
(4) Încãlcarea dispozitiilor legale prevãzute la alin. (1) lit. e) si f) trebuie invocatã:
a) pânã la încheierea procedurii în camera preliminarã, dacã încãlcarea a intervenit în cursul urmãririi penale sau în procedura camerei preliminare;
b) în orice stare a procesului, dacã încãlcarea a intervenit în cursul judecãtii;
c) în orice stare a procesului, indiferent de momentul la care a intervenit încãlcarea, când instanta a fost sesizatã cu un acord de recunoastere a vinovãtiei.
ART. 282
Nulitãtile relative
(1) Încãlcarea oricãror dispozitii legale în afara celor prevãzute la art. 281 determinã nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerintei legale s-a adus o vãtãmare drepturilor pãrtilor ori ale subiectilor procesuali principali, care nu poate fi înlãturatã altfel decât prin desfiintarea actului.
(2) Nulitatea relativã poate fi invocatã de procuror, suspect, inculpat, celelalte pãrti sau persoana vãtãmatã, atunci când existã un interes procesual propriu în respectarea dispozitiei legale încãlcate.
(3) Nulitatea relativã se invocã în cursul sau imediat dupã efectuarea actului ori cel mai târziu în termenele prevãzute la alin. (4).
(4) Încãlcarea dispozitiilor legale prevãzute la alin. (1) poate fi invocatã:
a) pânã la închiderea procedurii de camerã preliminarã, dacã încãlcarea a intervenit în cursul urmãririi penale sau în aceastã procedurã;
b) pânã la primul termen de judecatã cu procedura legal îndeplinitã, dacã încãlcarea a intervenit în cursul urmãririi penale, când instanta a fost sesizatã cu un acord de recunoastere a vinovãtiei;
c) pânã la urmãtorul termen de judecatã cu procedura completã, dacã încãlcarea a intervenit în cursul judecãtii.
(5) Nulitatea relativã se acoperã atunci când:
a) persoana interesatã nu a invocat-o în termenul prevãzut de lege;
b) persoana interesatã a renuntat în mod expres la invocarea nulitãtii.

CAP. VI
Amenda judiciarã

ART. 283
Abateri judiciare
(1) Urmãtoarele abateri sãvârsite în cursul procesului penal se sanctioneazã cu amendã judiciarã de la 100 lei la 1.000 lei:
a) neîndeplinirea în mod nejustificat sau îndeplinirea gresitã ori cu întârziere a lucrãrilor de citare sau de comunicare a actelor procedurale, de transmitere a dosarelor, precum si a oricãror alte lucrãri, dacã prin aceasta s-au provocat întârzieri în desfãsurarea procesului penal;
b) neîndeplinirea ori îndeplinirea gresitã a îndatoririlor de înmânare a citatiilor sau a celorlalte acte procedurale, precum si neexecutarea mandatelor de aducere.
(2) Lipsa nejustificatã a martorului, precum si a persoanei vãtãmate, pãrtii civile sau pãrtii civilmente responsabile, chemate sã dea declaratii, sau pãrãsirea, fãrã permisiune ori fãrã un motiv întemeiat, a locului unde urmeazã a fi audiate se sanctioneazã cu amendã judiciarã de la 250 lei la 5.000 lei.
(3) Lipsa nejustificatã a avocatului ales sau desemnat din oficiu, fãrã a asigura substituirea, în conditiile legii, sau refuzul nejustificat al acestuia de a asigura apãrarea, în conditiile în care s-a asigurat exercitarea deplinã a tuturor drepturilor procesuale, se sanctioneazã cu amendã judiciarã de la 500 lei la 5.000 lei. Baroul de avocati este informat cu privire la amendarea unui membru al baroului.
(4) Urmãtoarele abateri sãvârsite în cursul procesului penal se sanctioneazã cu amendã judiciarã de la 500 lei la 5.000 lei:
a) împiedicarea în orice mod a exercitãrii, în legãturã cu procesul, a atributiilor care revin organelor judiciare, personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecãtoresti si al parchetelor, expertilor desemnati de organul judiciar în conditiile legii, agentilor procedurali, precum si altor salariati ai instantelor si parchetelor;
b) lipsa nejustificatã a expertului sau interpretului legal citat;
c) tergiversarea de cãtre expert sau interpret a îndeplinirii însãrcinãrilor primite;
d) neîndeplinirea de cãtre orice persoanã a obligatiei de prezentare, la cererea organului de urmãrire penalã sau a instantei de judecatã, a obiectelor ori înscrisurilor cerute de acestea, precum si neîndeplinirea aceleiasi obligatii de cãtre reprezentantul legal al persoanei juridice sau de cel însãrcinat cu aducerea la îndeplinire a acestei obligatii;
e) nerespectarea obligatiei de pãstrare, prevãzutã la art. 160 alin. (3);
f) neluarea de cãtre reprezentantul legal al persoanei juridice în cadrul cãreia urmeazã a se efectua o expertizã a mãsurilor necesare pentru efectuarea acesteia sau pentru efectuarea la timp a expertizei, precum si împiedicarea de cãtre orice persoanã a efectuãrii expertizei în conditiile legii;
g) nerespectarea de cãtre pãrti, avocatii acestora, martori, experti, interpreti sau orice alte persoane a mãsurilor luate de cãtre presedintele completului de judecatã potrivit art. 359;
h) nerespectarea de cãtre avocatii pãrtilor a mãsurilor luate de cãtre presedintele completului de judecatã potrivit art. 359, cu exceptia situatiilor când acestia sustin cereri, exceptii, concluzii pe fondul cauzei, precum si atunci când procedeazã la audierea pãrtilor, martorilor si expertilor;
i) manifestãrile ireverentioase ale pãrtilor, martorilor, expertilor, interpretilor sau ale oricãror alte persoane fatã de judecãtor sau procuror;
j) manifestãrile ireverentioase ale avocatilor fatã de judecãtor sau procuror, dupã avertizarea în acest sens, cu exceptia situatiilor când acestia sustin cereri, exceptii, concluzii pe fondul cauzei, precum si atunci când procedeazã la audierea pãrtilor, martorilor si expertilor;
k) nerespectarea de cãtre suspect sau inculpat a obligatiei de a încunostinta în scris, în termen de cel mult 3 zile, organele judiciare despre orice schimbare a locuintei pe parcursul procesului penal;
l) neîndeplinirea de cãtre martor a obligatiei de a încunostinta organele judiciare, în termen de cel mult 5 zile, despre schimbarea locuintei pe parcursul procesului penal, potrivit art. 120 alin. (2) lit. c);
m) neîndeplinirea în mod nejustificat de cãtre organul de cercetare penalã a dispozitiilor scrise ale procurorului, în termenul stabilit de acesta;
n) abuzul de drept constând în exercitarea cu rea-credintã a drepturilor procesuale si procedurale de cãtre pãrti, reprezentantii legali ai acestora ori consilierii juridici;
o) neîndeplinirea obligatiei prevãzute la art. 142 alin. (2) sau a obligatiei prevãzute la art. 152 alin. (3) de cãtre furnizorii de servicii de telecomunicatii, informatice sau financiare;
p) neîndeplinirea obligatiei prevãzute la art. 147 alin. (5) de cãtre unitãtile postale ori de transport sau orice alte persoane fizice ori juridice care efectueazã activitãti de transport sau transfer de informatii;
q) neîndeplinirea obligatiei prevãzute la art. 153 alin. (4) de cãtre furnizorul de servicii sau de persoana în posesia cãreia sunt sau care are sub control datele prevãzute la art. 153 alin. (1).
(5) Amenzile judiciare aplicate constituie venituri la bugetul de stat, cuprinzându-se distinct în bugetul Ministerului Public sau al Ministerului Administratiei si Internelor, al Ministerului Justitiei, dupã caz, potrivit legii.
(6) Aplicarea amenzii judiciare nu înlãturã rãspunderea penalã, în cazul în care fapta constituie infractiune.
ART. 284
Procedura privitoare la amenda judiciarã
(1) Amenda se aplicã de organul de urmãrire penalã prin ordonantã, iar de judecãtorul de drepturi si libertãti, de judecãtorul de camerã preliminarã si de instanta de judecatã, prin încheiere.
(2) Persoana amendatã poate cere scutirea de amendã ori reducerea amenzii. Cererea de scutire sau de reducere se poate face în termen de 10 zile de la comunicarea ordonantei ori a încheierii de amendare.
(3) Dacã persoana amendatã justificã de ce nu a putut îndeplini obligatia sa, organul de urmãrire penalã sau instanta de judecatã, apreciind, dispune scutirea sau reducerea amenzii.
(4) Cererea de scutire sau de reducere a amenzii aplicate prin ordonantã va fi solutionatã de un alt procuror, prin ordonantã motivatã.
(5) Cererea de scutire sau de reducere a amenzii aplicate prin încheiere va fi solutionatã de un alt complet de judecatã, prin încheiere.

PARTEA SPECIALA

TITLUL I
Urmãrirea penalã

CAP. I
Dispozitii generale

ART. 285
Obiectul urmãririi penale
(1) Urmãrirea penalã are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenta infractiunilor, la identificarea persoanelor care au sãvârsit o infractiune si la stabilirea rãspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacã este sau nu cazul sã se dispunã trimiterea în judecatã.
(2) Procedura din cursul urmãririi penale este nepublicã.
ART. 286
Actele organelor de urmãrire penalã
(1) Procurorul dispune asupra actelor sau mãsurilor procesuale si solutioneazã cauza prin ordonantã, dacã legea nu prevede altfel.
(2) Ordonanta trebuie sã cuprindã:
a) denumirea parchetului si data emiterii;
b) numele, prenumele si calitatea celui care o întocmeste;
c) fapta care face obiectul urmãririi penale, încadrarea juridicã a acesteia si, dupã caz, datele privitoare la persoana suspectului sau inculpatului;
d) obiectul actului sau mãsurii procesuale ori, dupã caz, tipul solutiei, precum si motivele de fapt si de drept ale acestora;
e) date referitoare la mãsurile asigurãtorii, mãsurile de sigurantã cu caracter medical si mãsurile preventive luate în cursul urmãririi;
f) alte mentiuni prevãzute de lege;
g) semnãtura celui care a întocmit-o.
(3) Procurorul confirmã un act sau o mãsurã procesualã prin înscrierea acestei mentiuni si a temeiului de drept pe actul în cauzã.
(4) Organele de cercetare penalã dispun, prin ordonantã, asupra mãsurilor procesuale numai în cazurile si în conditiile prevãzute de lege. În cursul urmãririi penale formuleazã propuneri prin referat. Dispozitiile alin. (2) se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 287
Pãstrarea unor acte de urmãrire penalã
(1) Când legea prevede cã un act sau o mãsurã procesualã trebuie sã fie încuviintatã, autorizatã sau confirmatã, un exemplar al actului rãmâne la procuror.
(2) În cazurile în care procurorul sesizeazã judecãtorul de drepturi si libertãti, judecãtorul de camerã preliminarã ori alte autoritãti prevãzute de lege, în vederea solutionãrii propunerilor ori cererilor formulate în cursul urmãririi penale, va înainta copii numerotate si certificate de grefa parchetului de pe actele dosarului ori numai de pe cele care au legãturã cu cererea sau propunerea formulatã. Organul de urmãrire penalã pãstreazã originalul actelor, în vederea continuãrii urmãririi penale.

CAP. II
Sesizarea organelor de urmãrire penalã

SECTIUNEA 1
Reglementãri generale

ART. 288
Modurile de sesizare
(1) Organul de urmãrire penalã este sesizat prin plângere sau denunt, prin actele încheiate de alte organe de constatare prevãzute de lege ori se sesizeazã din oficiu.
(2) Când, potrivit legii, punerea în miscare a actiunii penale se face numai la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate, la sesizarea formulatã de persoana prevãzutã de lege, la cererea de urmãrire penalã a autoritãtii competente ori cu autorizarea organului prevãzut de lege, urmãrirea penalã nu poate începe în lipsa acestora. Actiunea penalã nu poate fi pusã în miscare în lipsa acestora.
(3) În cazul infractiunilor sãvârsite de militari, sesizarea comandantului este necesarã numai în ceea ce priveste infractiunile prevãzute la art. 413-417 din Codul penal.
ART. 289
Plângerea
(1) Plângerea este încunostintarea fãcutã de o persoanã fizicã sau juridicã, referitoare la o vãtãmare ce i s-a cauzat prin infractiune.
(2) Plângerea trebuie sã cuprindã: numele, prenumele, calitatea si domiciliul petitionarului, descrierea faptei care formeazã obiectul plângerii, precum si indicarea fãptuitorului si mijloacelor de probã, dacã sunt cunoscute.
(3) Plângerea se poate face personal sau prin mandatar. Mandatul trebuie sã fie special, iar procura rãmâne atasatã plângerii.
(4) Dacã este fãcutã în scris, plângerea trebuie semnatã de persoana vãtãmatã sau de mandatar.
(5) Plângerea în formã electronicã îndeplineste conditiile de formã numai dacã este certificatã prin semnãturã electronicã, în conformitate cu prevederile legale.
(6) Plângerea formulatã oral se consemneazã într-un proces-verbal de cãtre organul care o primeste.
(7) Plângerea se poate face si de cãtre unul dintre soti pentru celãlalt sot sau de cãtre copilul major pentru pãrinti. Persoana vãtãmatã poate sã declare cã nu îsi însuseste plângerea.
(8) Pentru persoana lipsitã de capacitatea de exercitiu, plângerea se face de reprezentantul sãu legal. Persoana cu capacitate de exercitiu restrânsã poate face plângere cu încuviintarea persoanelor prevãzute de legea civilã. În cazul în care fãptuitorul este persoana care reprezintã legal sau încuviinteazã actele persoanei vãtãmate, sesizarea organelor de urmãrire penalã se face din oficiu.
(9) Plângerea gresit îndreptatã la organul de urmãrire penalã sau la instanta de judecatã se trimite, pe cale administrativã, organului judiciar competent.
(10) În cazul în care plângerea este întocmitã de cãtre o persoanã care locuieste pe teritoriul României, cetãtean român, strãin sau persoanã fãrã cetãtenie, si prin aceasta se sesizeazã sãvârsirea unei infractiuni pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, organul judiciar este obligat sã primeascã plângerea si sã o transmitã organului competent din tara pe teritoriul cãreia a fost comisã infractiunea. Regulile privind cooperarea judiciarã în materie penalã se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 290
Denuntul
(1) Denuntul este încunostintarea fãcutã de cãtre o persoanã fizicã sau juridicã despre sãvârsirea unei infractiuni.
(2) Denuntul se poate face numai personal, dispozitiile art. 289 alin. (2), (4)-(6) si (8)-(10) aplicându-se în mod corespunzãtor.
ART. 291
Sesizãrile fãcute de persoane cu functii de conducere si de alte persoane
Orice persoanã cu functie de conducere într-o unitate publicã sau cu atributii de control, care a luat cunostintã de sãvârsirea în acea unitate a unei infractiuni pentru care actiunea penalã se pune în miscare din oficiu, este obligatã sã sesizeze de îndatã organul de urmãrire penalã si sã ia mãsuri sã nu disparã urmele infractiunii, corpurile delicte si orice alte mijloace de probã.
ART. 292
Sesizarea din oficiu
Organul de urmãrire penalã se sesizeazã din oficiu dacã aflã cã s-a sãvârsit o infractiune pe orice altã cale decât cele prevãzute la art. 289-291 si încheie un proces-verbal în acest sens.
ART. 293
Constatarea infractiunii flagrante
(1) Este flagrantã infractiunea descoperitã în momentul sãvârsirii sau imediat dupã sãvârsire.
(2) Este de asemenea consideratã flagrantã si infractiunea al cãrei fãptuitor, imediat dupã sãvârsire, este urmãrit de organele de ordine publicã si de sigurantã nationalã, de persoana vãtãmatã, de martorii oculari sau de strigãtul public ori prezintã urme care justificã suspiciunea rezonabilã cã ar fi sãvârsit infractiunea sau este surprins aproape de locul comiterii infractiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de naturã a-l presupune participant la infractiune.
(3) În cazul infractiunii flagrante organele de ordine publicã si sigurantã nationalã întocmesc un proces-verbal, în care consemneazã toate aspectele constatate si activitãtile desfãsurate, pe care îl înainteazã de îndatã procurorului.
(4) Plângerile si cererile prezentate în scris, corpul delict, precum si obiectele si înscrisurile ridicate cu ocazia constatãrii infractiunii sunt puse la dispozitia procurorului.
ART. 294
Examinarea sesizãrii
(1) La primirea sesizãrii organul de urmãrire penalã procedeazã la verificarea competentei sale, iar în cazul prevãzut la art. 48 alin. (2) înainteazã procurorului cauza împreunã cu propunerea de trimitere a sesizãrii organului competent.
(2) În situatia în care actul de sesizare nu îndeplineste conditiile de formã prevãzute de lege ori descrierea faptei în actul de sesizare este incompletã sau neclarã, organele de urmãrire penalã îl cheamã pe autorul sesizãrii si îi solicitã sã completeze actul de sesizare.
(3) Dacã sesizarea nu îndeplineste conditiile prevãzute de lege, nu a fost completatã potrivit alin. (2) sau dacã din cuprinsul acesteia rezultã vreunul dintre cazurile de împiedicare a exercitãrii actiunii penale prevãzute la art. 16 alin. (1), organul de cercetare penalã înainteazã procurorului actele împreunã cu propunerea de clasare.
(4) În cazul în care procurorul apreciazã propunerea întemeiatã, dispune, prin ordonantã, clasarea.

SECTIUNEA a 2-a
Plângerea prealabilã

ART. 295
Plângerea prealabilã
(1) Punerea în miscare a actiunii penale se face numai la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate, în cazul infractiunilor pentru care legea prevede cã este necesarã o astfel de plângere.
(2) Plângerea prealabilã se adreseazã organului de cercetare penalã sau procurorului, potrivit legii.
(3) Dispozitiile art. 289 alin. (1)-(6) si (8) se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 296
Termenul de introducere a plângerii prealabile
(1) Plângerea prealabilã trebuie sã fie introdusã în termen de 3 luni din ziua în care persoana vãtãmatã a aflat despre sãvârsirea faptei.
(2) Când persoana vãtãmatã este un minor sau un incapabil, termenul de 3 luni curge de la data când persoana îndreptãtitã a reclama a aflat despre sãvârsirea faptei.
(3) În cazul în care plângerea prealabilã este formulatã împotriva reprezentantului legal al acestora, termenul mentionat curge de la data numirii unui alt reprezentant legal.
(4) Plângerea prealabilã gresit îndreptatã se considerã valabilã, dacã a fost introdusã în termen la organul judiciar necompetent.
(5) Plângerea prealabilã gresit îndreptatã la organul de urmãrire penalã sau la instanta de judecatã se trimite, pe cale administrativã, organului judiciar competent.
ART. 297
Obligatiile organului de urmãrire penalã în procedura plângerii prealabile
(1) La primirea plângerii prealabile, organul de urmãrire penalã verificã dacã aceasta îndeplineste conditiile de formã si dacã a fost depusã în termenul prevãzut de lege. În cazul în care constatã cã este tardivã, organul de cercetare penalã înainteazã procurorului actele încheiate împreunã cu propunerea de clasare.
(2) Dacã într-o cauzã în care s-au fãcut acte de urmãrire penalã se constatã cã este necesarã plângerea prealabilã, organul de urmãrire penalã cheamã persoana vãtãmatã si o întreabã dacã întelege sã facã plângere. În caz afirmativ, organul de urmãrire penalã continuã cercetarea. În caz contrar, înainteazã procurorului actele încheiate si propunerea de clasare.
ART. 298
Procedura în cazul infractiunii flagrante
(1) În caz de infractiune flagrantã, organul de cercetare penalã este obligat sã constate sãvârsirea acesteia, chiar în lipsa plângerii prealabile.
(2) Dupã constatarea infractiunii flagrante, organul de urmãrire penalã cheamã persoana vãtãmatã si, dacã aceasta declarã cã face plângere prealabilã, continuã urmãrirea penalã. În caz contrar, organul de cercetare penalã înainteazã procurorului actele încheiate si propunerea de clasare.

CAP. III
Conducerea si supravegherea activitãtii organelor de cercetare penalã de cãtre procuror

ART. 299
Obiectul supravegherii
(1) Procurorul supravegheazã activitatea organelor de cercetare penalã, astfel ca orice infractiune sã fie descoperitã si orice persoanã care a sãvârsit o infractiune sã fie trasã la rãspundere penalã.
(2) De asemenea, procurorul exercitã supravegherea activitãtii organelor de cercetare penalã astfel ca niciun suspect sau inculpat sã nu fie retinut decât în cazurile si în conditiile prevãzute de lege.
ART. 300
Modalitãtile de exercitare a supravegherii
(1) Procurorul, în exercitarea atributiei de a conduce si supraveghea activitatea organelor de cercetare penalã, vegheazã ca actele de urmãrire penalã sã fie efectuate cu respectarea dispozitiilor legale.
(2) Organele de cercetare penalã sunt obligate dupã sesizare sã îl informeze pe procuror despre activitãtile pe care le efectueazã sau urmeazã sã le efectueze.
(3) În exercitarea atributiei de a conduce activitatea de urmãrire penalã, procurorul ia mãsurile necesare sau dã dispozitii organelor de cercetare penalã care iau aceste mãsuri. Procurorul poate sã asiste la efectuarea oricãrui act de cercetare penalã sau sã îl efectueze personal.
(4) În exercitarea atributiei de supraveghere a activitãtii de urmãrire penalã, procurorul poate sã cearã spre verificare orice dosar de la organul de cercetare penalã, care este obligat sã îl trimitã de îndatã, cu toate actele, materialele si datele privitoare la fapta care formeazã obiectul cercetãrii. Procurorul poate retine orice cauzã în vederea efectuãrii urmãririi penale.
ART. 301
Trimiterea la organul competent
(1) Când procurorul constatã cã urmãrirea penalã nu se efectueazã de organul de cercetare penalã prevãzut de lege, ia mãsuri ca urmãrirea sã fie fãcutã de organul competent, procedând potrivit art. 63.
(2) În cazul prevãzut la alin. (1), actele sau mãsurile procesuale legal efectuate rãmân valabile.
(3) Când procurorul constatã cã existã vreunul dintre cazurile prevãzute la art. 43, dispune reunirea cauzelor, trimitând ulterior cauza organului competent.
ART. 302
Trecerea cauzei de la un organ de cercetare penalã la altul
(1) Procurorul poate sã dispunã, dupã necesitate, ca într-o cauzã urmãrirea penalã sã fie efectuatã de un alt organ de cercetare decât cel sesizat.
(2) Preluarea unei cauze de cãtre un organ de cercetare penalã ierarhic superior se dispune de procurorul de la parchetul care exercitã supravegherea urmãririi penale în acea cauzã, pe baza propunerii motivate a organului de cercetare penalã care preia cauza.
ART. 303
Dispozitiile date de procuror
(1) Procurorul poate sã dispunã cu privire la efectuarea oricãrui act de urmãrire penalã de organele de cercetare penalã ale politiei judiciare sau de organele de cercetare penalã speciale, dupã caz.
(2) Dispozitiile date de procuror în legãturã cu efectuarea actelor de cercetare penalã sunt obligatorii si prioritare pentru organul de cercetare, precum si pentru alte organe ce au atributii prevãzute de lege în constatarea infractiunilor. Organele ierarhic superioare ale politiei judiciare sau ale organelor de cercetare penalã speciale nu pot da îndrumãri sau dispozitii privind cercetarea penalã.
(3) În cazul neîndeplinirii sau al îndeplinirii în mod defectuos de cãtre organul de cercetare penalã a dispozitiilor date de procuror, acesta poate sesiza conducãtorul organului de cercetare penalã, care are obligatia ca în termen de 3 zile de la sesizare sã comunice procurorului mãsurile dispuse, ori poate aplica sanctiunea amenzii judiciare pentru abaterile judiciare prevãzute la art. 283 alin. (1) lit. a) sau, dupã caz, alin. (4) lit. m) ori poate solicita retragerea avizului prevãzut la art. 55 alin. (4) si (5).
ART. 304
Infirmarea actelor procesuale sau procedurale
(1) Când procurorul constatã cã un act sau o mãsurã procesualã a organului de cercetare penalã nu este datã cu respectarea dispozitiilor legale sau este neîntemeiatã, o infirmã motivat, din oficiu sau la plângerea persoanei interesate.
(2) Dispozitiile alin. (1) se aplicã si în cazul verificãrii efectuate de cãtre procurorul ierarhic superior cu privire la actele procurorului ierarhic inferior.

CAP. IV
Efectuarea urmãririi penale

SECTIUNEA 1
Desfãsurarea urmãririi penale

ART. 305
Începerea urmãririi penale
(1) Când actul de sesizare îndeplineste conditiile prevãzute de lege si se constatã cã nu existã vreunul dintre cazurile care împiedicã exercitarea actiunii penale prevãzute la art. 16 alin. (1), organul de urmãrire penalã dispune începerea urmãririi penale cu privire la faptã.
(2) Începerea urmãririi penale se dispune prin ordonantã care cuprinde, dupã caz, mentiunile prevãzute la art. 286 alin. (2) lit. a)-c) si g).
(3) Ordonanta de începere a urmãririi penale emisã de organul de cercetare penalã este supusã confirmãrii prin efectuarea unei mentiuni pe aceasta de cãtre procurorul care exercitã supravegherea activitãtii de cercetare penalã, în termen de cel mult 5 zile de la data începerii urmãririi penale, organul de cercetare penalã fiind obligat sã prezinte totodatã si dosarul cauzei.
ART. 306
Obligatiile organelor de urmãrire penalã
(1) Pentru realizarea obiectului urmãririi penale organele de cercetare penalã au obligatia ca, dupã sesizare, sã caute si sã strângã datele ori informatiile cu privire la existenta infractiunii si identificarea persoanelor care au sãvârsit infractiuni, sã ia mãsuri pentru limitarea consecintelor acestora, sã obtinã si sã administreze probele cu respectarea prevederilor art. 100 si 101.
(2) Organele de cercetare penalã au obligatia de a efectua actele de cercetare care nu suferã amânare, chiar dacã privesc o cauzã pentru care nu au competenta de a efectua urmãrirea penalã.
(3) Dupã începerea urmãririi penale, organele de cercetare penalã strâng si administreazã probele, atât în favoarea, cât si în defavoarea suspectului ori inculpatului.
(4) Organul de urmãrire penalã se pronuntã, prin ordonantã motivatã, în conditiile art. 100 alin. (3) si (4), asupra cererilor de administrare a probelor, în limita competentei sale.
(5) Când organul de cercetare penalã apreciazã cã este necesarã administrarea unor mijloace de probã sau folosirea unor tehnici speciale de investigare, care pot fi autorizate ori dispuse, în faza de urmãrire penalã, numai de procuror sau, dupã caz, de judecãtorul de drepturi si libertãti, formuleazã propuneri motivate, care trebuie sã cuprindã datele si informatiile care sunt obligatorii în cadrul acelei proceduri. Referatul este trimis procurorului împreunã cu dosarul cauzei.
ART. 307
Aducerea la cunostintã a calitãtii de suspect
Persoanei care a dobândit calitatea de suspect i se aduc la cunostintã, înainte de prima sa audiere, aceastã calitate, fapta pentru care este suspectatã, încadrarea juridicã a acesteia, drepturile procesuale prevãzute la art. 83, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.
ART. 308
Procedura administrãrii anticipate a probatoriului
(1) Atunci când existã riscul ca unele probe sã nu mai poatã fi administrate în fata instantei, procurorul poate sesiza judecãtorul de drepturi si libertãti în vederea administrãrii anticipate a probatoriului.
(2) Judecãtorul de drepturi si libertãti stabileste de îndatã data si locul administrãrii probei ori probelor, dispunându-se citarea pãrtilor si subiectilor procesuali principali.
(3) Participarea procurorului este obligatorie.
(4) Dacã intervin împrejurãri sau temeiuri noi, poate fi fãcutã o nouã cerere pentru administrarea anticipatã a probatoriului, cu aplicarea corespunzãtoare a dispozitiilor alin. (1)-(3).
ART. 309
Punerea în miscare a actiunii penale
(1) Actiunea penalã se pune în miscare de procuror, prin ordonantã, în cursul cercetãrii penale, de îndatã ce se constatã cã existã probe din care rezultã motive întemeiate de a crede cã o persoanã a sãvârsit o infractiune si nu existã vreunul dintre cazurile de împiedicare prevãzute la art. 16 alin. (1).
(2) Punerea în miscare a actiunii penale este comunicatã inculpatului de cãtre organul de urmãrire penalã care îl cheamã pentru a-l audia. Dispozitiile art. 108 se aplicã în mod corespunzãtor, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.
(3) La cerere, inculpatului i se elibereazã o copie a ordonantei prin care a fost dispusã mãsura.
(4) Atunci când considerã necesar, procurorul poate proceda personal la audierea inculpatului si la comunicarea prevãzute la alin. (2).
(5) Organul de urmãrire penalã continuã urmãrirea si fãrã a-l audia pe inculpat atunci când acesta lipseste nejustificat, se sustrage sau este dispãrut.
ART. 310
Dispozitii privind luarea unor mãsuri fatã de fãptuitor
(1) În cazul infractiunii flagrante, orice persoanã are dreptul sã îl prindã pe fãptuitor.
(2) Dacã fãptuitorul a fost prins în conditiile alin. (1), persoana care l-a retinut trebuie sã îl predea de îndatã, împreunã cu corpurile delicte, precum si cu obiectele si înscrisurile ridicate, organelor de urmãrire penalã, care întocmesc un proces-verbal.
ART. 311
Extinderea urmãririi penale sau schimbarea încadrãrii juridice
(1) În cazul în care, dupã începerea urmãririi penale, organul de urmãrire penalã constatã fapte noi, date cu privire la participarea unor alte persoane sau împrejurãri, care pot duce la schimbarea încadrãrii juridice a faptei, dispune extinderea urmãririi penale sau schimbarea încadrãrii juridice.
(2) Organul de cercetare penalã care a dispus extinderea urmãririi penale sau schimbarea încadrãrii juridice este obligat sã îl informeze pe procuror cu privire la mãsura dispusã.
(3) Organul judiciar care a dispus extinderea urmãririi penale sau schimbarea încadrãrii juridice este obligat sã îl informeze pe suspect despre faptele noi cu privire la care s-a dispus extinderea.
(4) În cazul în care extinderea urmãririi penale s-a dispus cu privire la mai multe persoane, organul de urmãrire penalã are obligatia sã procedeze fatã de aceste persoane potrivit art. 307.
(5) Procurorul sesizat de organul de cercetare în urma extinderii urmãririi penale sau din oficiu cu privire la ipotezele prevãzute la alin. (1) poate dispune extinderea actiunii penale cu privire la aspectele noi.

SECTIUNEA a 2-a
Suspendarea urmãririi penale

ART. 312
Cazurile de suspendare
(1) În cazul când se constatã printr-o expertizã medico-legalã cã suspectul sau inculpatul suferã de o boalã gravã, care îl împiedicã sã ia parte la procesul penal, organul de cercetare penalã înainteazã procurorului propunerile sale împreunã cu dosarul, pentru a dispune suspendarea urmãririi penale.
(2) Suspendarea urmãririi penale se dispune si în situatia în care existã un impediment legal temporar pentru punerea în miscare a actiunii penale fatã de o persoanã.
(3) Suspendarea urmãririi penale se dispune si pe perioada desfãsurãrii procedurii de mediere, potrivit legii.
ART. 313
Sarcina organului de urmãrire pe timpul suspendãrii
(1) Dupã suspendarea urmãririi penale, procurorul restituie dosarul cauzei organului de cercetare penalã ori poate dispune preluarea sa.
(2) Ordonanta de suspendare a urmãririi penale se comunicã pãrtilor si subiectilor procesuali principali.
(3) În timpul cât urmãrirea este suspendatã, organele de cercetare penalã continuã sã efectueze toate actele a cãror îndeplinire nu este împiedicatã de situatia suspectului sau inculpatului, cu respectarea dreptului la apãrare al pãrtilor sau subiectilor procesuali. La reluarea urmãririi penale, actele efectuate în timpul suspendãrii pot fi refãcute, dacã este posibil, la cererea suspectului sau inculpatului.
(4) Organul de cercetare penalã este obligat sã verifice periodic, dar nu mai târziu de 3 luni de la data dispunerii suspendãrii, dacã mai subzistã cauza care a determinat suspendarea urmãririi penale.

SECTIUNEA a 3-a
Clasarea si renuntarea la urmãrirea penalã

ART. 314
Solutiile de neurmãrire si netrimitere în judecatã
(1) Dupã examinarea sesizãrii, când constatã cã au fost strânse probele necesare potrivit dispozitiilor art. 285, procurorul, la propunerea organului de urmãrire penalã sau din oficiu, solutioneazã cauza prin ordonantã, dispunând:
a) clasarea, când nu exercitã actiunea penalã ori, dupã caz, stinge actiunea penalã exercitatã, întrucât existã unul dintre cazurile prevãzute la art. 16 alin. (1);
b) renuntarea la urmãrirea penalã, când nu existã interes public în urmãrirea penalã a inculpatului.
(2) Procurorul întocmeste o singurã ordonantã chiar dacã lucrãrile dosarului privesc mai multe fapte ori mai multi suspecti sau inculpati si chiar dacã se dau acestora rezolvãri diferite conform alin. (1).
ART. 315
Clasarea
(1) Clasarea se dispune când:
a) nu se poate începe urmãrirea penalã întrucât nu sunt întrunite conditiile de fond si formã esentiale ale sesizãrii ori existã unul dintre cazurile prevãzute la art. 16 alin. (1);
b) nu se poate pune în miscare actiunea penalã sau aceasta nu mai poate fi exercitatã întrucât existã unul dintre cazurile prevãzute la art. 16 alin. (1).
(2) Ordonanta de clasare cuprinde mentiunile prevãzute la art. 286 alin. (2), precum si dispozitii privind:
a) ridicarea sau mentinerea mãsurilor asigurãtorii;
b) confiscarea sau restituirea bunurilor ridicate;
c) sesizarea instantei civile competente cu privire la desfiintarea totalã sau partialã a unui înscris;
d) cheltuielile judiciare;
e) sesizarea judecãtorului de drepturi si libertãti în vederea confiscãrii sau restituirii cautiunii, dupã caz.
(3) Dacã în cursul urmãririi penale s-a luat una dintre mãsurile de sigurantã prevãzute de lege, se va face mentiune despre aceasta.
(4) În ordonantã se va face mentiune si cu privire la încetarea de drept a mãsurii preventive dispuse în cauzã.
ART. 316
Înstiintarea despre clasare
(1) Ordonanta de clasare se comunicã în copie persoanei care a fãcut sesizarea, suspectului, inculpatului sau persoanelor interesate, care au solicitat comunicarea solutiei.
(2) În cazul în care inculpatul este arestat preventiv, procurorul înstiinteazã prin adresã administratia locului de detinere cu privire la încetarea de drept a mãsurii arestãrii preventive, în vederea punerii de îndatã în libertate a inculpatului.
ART. 317
Restituirea dosarului organului de cercetare penalã
Procurorul sesizat cu propunerea de clasare de cãtre organul de cercetare penalã, atunci când constatã cã nu sunt îndeplinite conditiile legale pentru a dispune clasarea sau când dispune clasarea partial si disjunge cauza conform art. 46, restituie dosarul organului de cercetare penalã.
ART. 318
Renuntarea la urmãrirea penalã
(1) În cazul infractiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 5 ani, procurorul poate renunta la urmãrirea penalã când, în raport de persoana inculpatului, de conduita avutã anterior sãvârsirii infractiunii, de continutul faptei, de modul si mijloacele de sãvârsire, de scopul urmãrit si de împrejurãrile concrete de sãvârsire, de urmãrile produse sau care s-ar fi putut produce prin sãvârsirea infractiunii, de eforturile depuse de inculpat pentru înlãturarea sau diminuarea consecintelor infractiunii, constatã cã nu existã un interes public în urmãrirea acestuia.
(2) Renuntarea la urmãrirea penalã poate avea loc numai dupã punerea în miscare a actiunii penale si înainte de sesizarea camerei preliminare.
(3) Procurorul dispune ca inculpatul sã îndeplineascã una sau mai multe dintre urmãtoarele obligatii:
a) sã înlãture consecintele faptei penale sau sã repare paguba produsã ori sã convinã cu partea civilã o modalitate de reparare a acesteia;
b) sã cearã public scuze persoanei vãtãmate;
c) sã îsi îndeplineascã obligatiile de întretinere scadente;
d) sã presteze o muncã neremuneratã în folosul comunitãtii, pe o perioadã cuprinsã între 30 si 60 de zile, în afarã de cazul în care, din cauza stãrii de sãnãtate, persoana nu poate presta aceastã muncã;
e) sã frecventeze un program de consiliere derulat sau monitorizat de serviciul de probatiune.
(4) În cazul în care procurorul dispune ca inculpatul sã îndeplineascã obligatiile prevãzute la alin. (3), prin ordonantã stabileste termenul pânã la care acestea urmeazã a fi îndeplinite, care nu poate fi mai mare de 6 luni.
(5) Ordonanta de renuntare la urmãrire cuprinde, dupã caz, mentiunile prevãzute la art. 286 alin. (2), precum si dispozitii privind mãsurile dispuse conform alin. (3) din prezentul articol si art. 315 alin. (2)-(4), termenul pânã la care trebuie îndeplinite obligatiile prevãzute la alin. (3) din prezentul articol si sanctiunea nedepunerii dovezilor la procuror, precum si cheltuielile judiciare.
(6) Dacã inculpatul nu dovedeste îndeplinirea obligatiilor în termen de 6 luni de la comunicarea ordonantei, procurorul revocã ordonanta. O nouã renuntare la urmãrirea penalã nu mai este posibilã în aceeasi cauzã.
(7) Inculpatului si celorlalte persoane interesate, care au solicitat comunicarea solutiei, li se comunicã o copie a ordonantei prin care procurorul a dispus renuntarea la urmãrirea penalã.
ART. 319
Continuarea urmãririi penale la cererea suspectului sau a inculpatului
(1) În caz de clasare ca urmare a constatãrii cã a intervenit amnistia, prescriptia, retragerea plângerii prealabile sau a existentei unei cauze de nepedepsire, precum si în cazul renuntãrii procurorului la urmãrirea penalã, suspectul sau inculpatul poate cere, în termen de 20 de zile de la primirea copiei de pe ordonanta de solutionare a cauzei, continuarea urmãririi penale.
(2) Dacã dupã introducerea cererii în termenul legal se constatã un alt caz de netrimitere în judecatã decât cele prevãzute la alin. (1), procurorul va dispune clasarea cauzei în raport cu acesta.
(3) Dacã nu se constatã situatia prevãzutã la alin. (2), se va adopta prima solutie de netrimitere în judecatã.
ART. 320
Modul de sesizare a procurorului pentru solutionarea cauzei
Organul de cercetare penalã care constatã incidenta unuia dintre cazurile care determinã clasarea cauzei sau renuntarea la urmãrire penalã trimite dosarul la procuror cu propunere corespunzãtoare.

SECTIUNEA a 4-a
Terminarea urmãririi penale

ART. 321
Înaintarea dosarului privind pe inculpat
(1) De îndatã ce urmãrirea penalã este terminatã, organul de cercetare înainteazã dosarul procurorului, însotit de un referat.
(2) Referatul trebuie sã cuprindã mentiunile prevãzute la art. 286 alin. (4), precum si date suplimentare privitoare la mijloacele materiale de probã si mãsurile luate cu privire la ele în cursul cercetãrii penale, precum si locul unde se aflã.
(3) Când urmãrirea penalã priveste mai multe fapte sau mai multi inculpati, referatul trebuie sã cuprindã mentiunile arãtate la alin. (2) cu privire la toate faptele si la toti inculpatii si, dacã este cazul, trebuie sã se arate pentru care fapte ori fãptuitori se propune clasarea sau renuntarea la urmãrire.
ART. 322
Verificarea lucrãrilor urmãririi penale
(1) În termen de cel mult 15 zile de la primirea dosarului trimis de organul de cercetare penalã potrivit art. 320 si art. 321 alin. (1), procurorul procedeazã la verificarea lucrãrilor urmãririi penale si se pronuntã asupra acestora.
(2) Rezolvarea cauzelor în care sunt arestati se face de urgentã si cu precãdere.
ART. 323
Restituirea cauzei sau trimiterea la alt organ de urmãrire penalã
(1) În situatia în care procurorul constatã cã urmãrirea penalã nu este completã sau cã nu a fost efectuatã cu respectarea dispozitiilor legale, restituie cauza organului care a efectuat urmãrirea penalã în vederea completãrii sau refacerii urmãririi penale sau trimite cauza la alt organ de cercetare penalã potrivit dispozitiilor art. 302.
(2) Atunci când completarea sau refacerea urmãririi penale este necesarã numai cu privire la unele fapte sau la unii inculpati, iar disjungerea nu este posibilã, procurorul dispune restituirea sau trimiterea întregii cauze la organul de cercetare penalã.
(3) Ordonanta de restituire sau de trimitere cuprinde, pe lângã mentiunile arãtate la art. 286 alin. (2), indicarea actelor de urmãrire penalã ce trebuie efectuate ori refãcute, a faptelor sau împrejurãrilor ce urmeazã a fi constatate si a mijloacelor de probã ce urmeazã a fi administrate.

SECTIUNEA a 5-a
Dispozitii privind efectuarea urmãririi penale de cãtre procuror

ART. 324
Efectuarea urmãririi penale de cãtre procuror
(1) Urmãrirea penalã se efectueazã în mod obligatoriu de cãtre procuror în cazurile prevãzute de lege.
(2) Procurorul poate dispune preluarea oricãrei cauze în care exercitã supravegherea, indiferent de stadiul acesteia, pentru a efectua urmãrirea penalã.
(3) În cazurile în care procurorul efectueazã urmãrirea penalã, poate delega, prin ordonantã, organelor de cercetare penalã efectuarea unor acte de urmãrire penalã.
(4) Punerea în miscare a actiunii penale, luarea sau propunerea mãsurilor restrictive de drepturi si libertãti, încuviintarea de probatorii ori dispunerea celorlalte acte sau mãsuri procesuale nu pot forma obiectul delegãrii prevãzute la alin. (3).
ART. 325
Preluarea cauzelor de la alte parchete
(1) Procurorii din cadrul parchetului ierarhic superior pot prelua, în vederea efectuãrii sau supravegherii urmãririi penale, cauze de competenta parchetelor ierarhic inferioare, prin dispozitia motivatã a conducãtorului parchetului ierarhic superior.
(2) Dispozitiile alin. (1) se aplicã în mod corespunzãtor si când legea prevede o altã subordonare ierarhicã.
ART. 326
Trimiterea cauzei la un alt parchet
Când existã o suspiciune rezonabilã cã activitatea de urmãrire penalã este afectatã din cauza împrejurãrilor cauzei sau calitãtii pãrtilor ori existã pericolul de tulburare a ordinii publice, procurorul general de la Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casatie si Justitie, la cererea pãrtilor, a unui subiect procesual principal sau din oficiu, poate trimite cauza la un parchet egal în grad, dispozitiile art. 73 si 74 fiind aplicabile în mod corespunzãtor.

CAP. V
Rezolvarea cauzelor si sesizarea instantei

ART. 327
Rezolvarea cauzelor
Atunci când constatã cã au fost respectate dispozitiile legale care garanteazã aflarea adevãrului, cã urmãrirea penalã este completã si existã probele necesare si legal administrate, procurorul:
a) emite rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecatã, dacã din materialul de urmãrire penalã rezultã cã fapta existã, cã a fost sãvârsitã de inculpat si cã acesta rãspunde penal;
b) emite ordonantã prin care claseazã sau renuntã la urmãrire, potrivit dispozitiilor legale.
ART. 328
Cuprinsul rechizitoriului
(1) Rechizitoriul se limiteazã la fapta si persoana pentru care s-a efectuat urmãrirea penalã si cuprinde în mod corespunzãtor mentiunile prevãzute la art. 286 alin. (2), datele privitoare la fapta retinutã în sarcina inculpatului si încadrarea juridicã a acesteia, probele si mijloacele de probã, cheltuielile judiciare, mentiunile prevãzute la art. 330 si 331, dispozitia de trimitere în judecatã.
(2) În rechizitoriu se aratã numele si prenumele persoanelor care trebuie citate în instantã, cu indicarea calitãtii lor în proces, si locul unde urmeazã a fi citate.
(3) Procurorul întocmeste un singur rechizitoriu chiar dacã lucrãrile urmãririi penale privesc mai multe fapte ori mai multi suspecti si inculpati si chiar dacã se dau acestora rezolvãri diferite, potrivit art. 327.
ART. 329
Actul de sesizare a instantei
(1) Rechizitoriul constituie actul de sesizare a instantei de judecatã.
(2) Rechizitoriul însotit de dosarul cauzei si de un numãr necesar de copii certificate ale rechizitoriului, pentru a fi comunicate inculpatilor, se trimit instantei competente sã judece cauza în fond.
(3) În situatia în care inculpatul nu cunoaste limba românã, se vor lua mãsuri pentru traducerea autorizatã a rechizitoriului, care va fi atasatã actelor mentionate la alin. (2). Când nu existã traducãtori autorizati, traducerea rechizitoriului se face de o persoanã care poate comunica cu inculpatul.
(4) Inculpatul, cetãtean român apartinând unei minoritãti nationale, poate solicita sã îi fie comunicatã o traducere a rechizitoriului în limba maternã.
ART. 330
Dispozitiile privitoare la mãsurile preventive sau asigurãtorii
Când procurorul dispune trimiterea în judecatã a inculpatului, rechizitoriul poate sã cuprindã si propunerea de luare, mentinere, revocare sau de înlocuire a unei mãsuri preventive ori a unei mãsuri asigurãtorii.
ART. 331
Dispozitiile privitoare la mãsurile de sigurantã
Dacã apreciazã cã fatã de inculpat este necesarã luarea unei mãsuri de sigurantã cu caracter medical, procurorul, prin rechizitoriu, propune luarea acelei mãsuri.

CAP. VI
Reluarea urmãririi penale

ART. 332
Cazurile de reluare a urmãririi penale
(1) Urmãrirea penalã este reluatã în caz de:
a) încetare a cauzei de suspendare;
b) restituire a cauzei de cãtre judecãtorul de camerã preliminarã;
c) redeschidere a urmãririi penale.
(2) Reluarea urmãririi penale nu poate avea loc dacã a intervenit o cauzã care împiedicã punerea în miscare a actiunii penale sau continuarea procesului penal.
ART. 333
Reluarea urmãririi penale dupã suspendare
Reluarea urmãririi penale dupã suspendare are loc când se constatã de procuror ori de organul de cercetare penalã, dupã caz, cã a încetat cauza care a determinat suspendarea. Organul de cercetare penalã care constatã cã a încetat cauza de suspendare înainteazã dosarul procurorului pentru a dispune asupra reluãrii.
ART. 334
Reluarea urmãririi penale în caz de restituire
(1) Urmãrirea penalã este reluatã atunci când judecãtorul de camerã preliminarã a dispus restituirea cauzei la parchet în temeiul art. 346 alin. (3) lit. b).
(2) În cazul în care hotãrârea se întemeiazã pe dispozitiile art. 346 alin. (3) lit. a), reluarea se dispune de cãtre conducãtorul parchetului ori procurorul ierarhic superior prevãzut de lege, numai atunci când constatã cã pentru completarea omisiunilor este necesarã efectuarea unor acte de urmãrire penalã. Prin ordonanta de reluare a urmãririi penale se vor mentiona si actele ce urmeazã a fi efectuate.
(3) În cazurile de restituire prevãzute la alin. (1) si (2) procurorul efectueazã urmãrirea penalã ori, dupã caz, trimite cauza la organul de cercetare, dispunând prin ordonantã actele de urmãrire penalã ce urmeazã a fi efectuate.
ART. 335
Reluarea în caz de redeschidere a urmãririi penale
(1) Dacã procurorul ierarhic superior celui care a dispus solutia constatã, ulterior, cã nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, infirmã ordonanta si dispune redeschiderea urmãririi penale. Dispozitiile art. 317 se aplicã în mod corespunzãtor.
(2) În cazul în care au apãrut fapte sau împrejurãri noi din care rezultã cã a dispãrut împrejurarea pe care se întemeia clasarea, procurorul infirmã ordonanta si dispune redeschiderea urmãririi penale.
(3) Ordonanta dispusã conform alin. (1) este supusã confirmãrii judecãtorului de camerã preliminarã în termen de cel mult 3 zile, sub sanctiunea nulitãtii. Judecãtorul de camerã preliminarã hotãrãste prin încheiere motivatã, în camera de consiliu, fãrã participarea inculpatului si a procurorului, asupra legalitãtii si temeiniciei ordonantei procurorului de infirmare a clasãrii. Încheierea judecãtorului de camerã preliminarã este definitivã.
(4) În cazul în care s-a dispus clasarea sau renuntarea la urmãrirea penalã, reluarea urmãririi penale are loc atunci când judecãtorul de camerã preliminarã a admis plângerea împotriva solutiei si a trimis cauza la procuror în vederea completãrii urmãririi penale. Dispozitiile judecãtorului de camerã preliminarã sunt obligatorii pentru organul de urmãrire penalã.

CAP. VII
Plângerea împotriva mãsurilor si actelor de urmãrire penalã

ART. 336
Dreptul de a face plângere
(1) Orice persoanã poate face plângere împotriva mãsurilor si actelor de urmãrire penalã, dacã prin acestea s-a adus o vãtãmare intereselor sale legitime.
(2) Plângerea se adreseazã procurorului care supravegheazã activitatea organului de cercetare penalã si se depune fie direct la acesta, fie la organul de cercetare penalã.
(3) Introducerea plângerii nu suspendã aducerea la îndeplinire a mãsurii sau a actului care formeazã obiectul plângerii.
ART. 337
Obligatia de înaintare a plângerii
Când plângerea a fost depusã la organul de cercetare penalã, acesta este obligat ca în termen de 48 de ore de la primirea ei sã o înainteze procurorului împreunã cu explicatiile sale, atunci când acestea sunt necesare.
ART. 338
Termenul de rezolvare
Procurorul este obligat sã rezolve plângerea în termen de cel mult 20 de zile de la primire si sã comunice de îndatã persoanei care a fãcut plângerea un exemplar al ordonantei.
ART. 339
Plângerea împotriva actelor procurorului
(1) Plângerea împotriva mãsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozitiilor date de acesta se rezolvã de primprocurorul parchetului sau, dupã caz, de procurorul general al parchetului de pe lângã curtea de apel ori de procurorul sef de sectie al parchetului.
(2) În cazul când mãsurile si actele sunt ale prim-procurorului, ale procurorului general al parchetului de pe lângã curtea de apel, ale procurorului sef de sectie al parchetului ori au fost luate sau efectuate pe baza dispozitiilor date de cãtre acestia, plângerea se rezolvã de procurorul ierarhic superior.
(3) Dispozitiile alin. (1) si (2) se aplicã în mod corespunzãtor atunci când ierarhia functiilor într-o structurã a parchetului e stabilitã prin lege specialã.
(4) În cazul solutiilor de clasare ori de renuntare la urmãrire, când acestea au fost dispuse prin rechizitoriu, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei actului prin care s-a dispus solutia.
(5) Ordonantele prin care se solutioneazã plângerile împotriva solutiilor, actelor sau mãsurilor nu mai pot fi atacate cu plângere la procurorul ierarhic superior si se comunicã persoanei care a fãcut plângerea si celorlalte persoane interesate.
(6) Dispozitiile art. 336-338 se aplicã în mod corespunzãtor, dacã legea nu dispune altfel.
ART. 340
Plângerea împotriva solutiilor de neurmãrire sau netrimitere în judecatã
(1) Persoana a cãrei plângere împotriva solutiei de clasare sau renuntare la urmãrirea penalã, dispusã prin ordonantã sau rechizitoriu, a fost respinsã conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecãtorul de camerã preliminarã de la instanta cãreia i-ar reveni, potrivit legii, competenta sã judece cauza în primã instantã.
(2) Dacã plângerea nu a fost rezolvatã în termenul prevãzut la art. 338, dreptul de a face plângere poate fi exercitat oricând dupã împlinirea termenului de 20 de zile în care trebuia solutionatã plângerea, dar nu mai târziu de 20 de zile de la data comunicãrii modului de rezolvare.
ART. 341
Solutionarea plângerii de cãtre judecãtorul de camerã preliminarã
(1) Dupã înregistrarea plângerii la instanta competentã, aceasta se trimite în aceeasi zi judecãtorului de camerã preliminarã.
(2) Judecãtorul de camerã preliminarã stabileste termenul de solutionare, care este comunicat petentului, procurorului si pãrtilor, care pot depune note scrise, împreunã cu un exemplar al plângerii.
(3) Procurorul, în termen de cel mult 3 zile de la primirea comunicãrii prevãzute la alin. (2), transmite judecãtorului de camerã preliminarã dosarul cauzei.
(4) În situatia în care plângerea a fost depusã la procuror, acesta o va înainta împreunã cu dosarul cauzei instantei competente.
(5) Judecãtorul de camerã preliminarã se pronuntã asupra plângerii prin încheiere motivatã, în camera de consiliu, fãrã participarea petentului, a procurorului si a intimatilor, putând dispune una dintre urmãtoarele solutii:
a) respinge plângerea, ca tardivã sau inadmisibilã, ori, dupã caz, ca nefondatã, mentinând solutia atacatã;
b) admite plângerea, desfiinteazã solutia atacatã si trimite motivat cauza la procuror pentru a începe ori, dupã caz, a completa urmãrirea penalã;
c) admite plângerea, desfiinteazã solutia atacatã si dispune începerea judecãtii, când probele existente la dosar sunt suficiente si legal administrate;
d) admite plângerea si schimbã temeiul de drept al solutiei de clasare atacate.
(6) Încheierea prin care a fost solutionatã plângerea este definitivã.
(7) Plângerea gresit îndreptatã se trimite organului competent.

TITLUL II
Camera preliminarã

ART. 342
Obiectul procedurii în camera preliminarã
Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea legalitãtii sesizãrii instantei, precum si verificarea legalitãtii administrãrii probelor ori efectuãrii actelor de cãtre organele de urmãrire penalã.
ART. 343
Durata procedurii în camera preliminarã
Durata procedurii în camera preliminarã este de cel mult 30 de zile de la data înregistrãrii cauzei la instantã, dar nu poate fi mai micã de 15 zile de la aceeasi datã.
ART. 344
Mãsurile premergãtoare
(1) Dupã înregistrarea dosarului la instanta competentã, acesta se trimite în aceeasi zi judecãtorului de camerã preliminarã.
(2) Judecãtorul de camerã preliminarã stabileste, în functie de complexitatea cauzei, data la care va solutiona cauza.
(3) Copia certificatã a rechizitoriului si, dupã caz, traducerea autorizatã a acestuia se comunicã de îndatã pãrtilor si persoanei vãtãmate, în plic sigilat, la locul de detinere sau prin agentul procedural al instantei sesizate, al instantei în circumscriptia cãreia locuiesc sau al instantei locului indicat de acestea pentru a fi citate.
(4) Inculpatului i se aduce la cunostintã prin adresa de trimitere a rechizitoriului cã pânã la data stabilitã potrivit alin. (2) poate formula cereri si ridica exceptii si cã îsi poate angaja un avocat pentru a depune note scrise. În cazul în care inculpatul îsi angajeazã un avocat, acesta poate depune notele scrise judecãtorului de camerã preliminarã cu cel putin 10 zile înainte de data prevãzutã la alin. (2). În cazul în care asistenta juridicã este obligatorie, judecãtorul de camerã preliminarã desemneazã în cauzã un avocat din oficiu, care poate depune note scrise cu cel putin 3 zile înainte de data prevãzutã la alin. (2).
(5) Cererile si exceptiile se comunicã parchetului, care poate rãspunde în scris pânã la termenul de solutionare stabilit de judecãtorul de camerã preliminarã.
(6) Dacã rechizitoriului îi lipseste vreuna dintre mentiunile obligatorii sau dacã nu au fost respectate conditiile prevãzute la art. 329, judecãtorul de camerã preliminarã dispune acoperirea omisiunilor în cel mult 5 zile si sesizeazã în acest sens conducãtorul parchetului care a emis rechizitoriul.
ART. 345
Procedura de judecatã în camera preliminarã
(1) Judecãtorul de camerã preliminarã hotãrãste prin încheiere motivatã, în camera de consiliu, fãrã participarea inculpatului si a procurorului.
(2) La termenul stabilit potrivit art. 344 alin. (2) judecãtorul de camerã preliminarã verificã competenta instantei sesizate si se pronuntã asupra cererilor formulate si exceptiilor ridicate.
(3) Dacã apreciazã cã instanta sesizatã nu este competentã, judecãtorul de camerã preliminarã procedeazã potrivit art. 50 si 51, care se aplicã în mod corespunzãtor.
(4) Probele administrate cu încãlcarea prevederilor legale sunt excluse în conditiile art. 102.
(5) Probele excluse nu pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei.
ART. 346
Solutiile
(1) În cazul în care constatã cã în cursul urmãririi penale probele au fost administrate în mod legal si sesizarea instantei este legalã, judecãtorul de camerã preliminarã dispune prin încheiere începerea judecãtii.
(2) Dupã începerea judecãtii, legalitatea sesizãrii poate fi contestatã doar pentru motive noi, care nu au putut fi invocate în procedura camerei preliminare.
(3) Judecãtorul de camerã preliminarã dispune restituirea cauzei la parchet, prin încheiere, dacã:
a) în urma sesizãrii conducãtorului parchetului care a emis rechizitoriul, în conditiile art. 344 alin. (6), nu s-au luat mãsuri pentru acoperirea omisiunilor;
b) toate probele din cursul urmãririi penale au fost administrate cu încãlcarea prevederilor legale;
c) sesizarea instantei este nelegalã.
(4) În cazul în care rechizitoriul priveste mai multe fapte sau persoane, dispozitia de începere a judecãtii se limiteazã numai la faptele si persoanele pentru care judecãtorul de camerã preliminarã a constatat îndeplinirea conditiilor prevãzute la alin. (1).
(5) În cazul în care judecãtorul de camerã preliminarã exclude una sau mai multe probe administrate cu încãlcarea dispozitiilor legale, dispune informarea conducãtorului parchetului care a emis rechizitoriul. În termen de 24 de ore de la informare, conducãtorul parchetului comunicã judecãtorului de camerã preliminarã dacã mentine dispozitia de trimitere în judecatã.
(6) În cazul în care conducãtorul parchetului mentine cererea de începere a judecãtii, judecãtorul de camerã preliminarã dispune prin încheiere începerea judecãtii.
(7) În cazul în care conducãtorul parchetului nu rãspunde în termenul prevãzut la alin. (5) ori aratã cã nu mentine cererea de începere a judecãtii, judecãtorul de camerã preliminarã dispune prin încheiere restituirea cauzei la parchet.
(8) Întocmirea minutei este obligatorie.
ART. 347
Contestatia
(1) Împotriva încheierii pronuntate în temeiul art. 346 procurorul si inculpatul pot face contestatie în termen de 3 zile de la comunicare.
(2) Contestatia se judecã de cãtre judecãtorul de camerã preliminarã de la instanta ierarhic superioarã celei sesizate. Când instanta sesizatã este Înalta Curte de Casatie si Justitie, contestatia se judecã de cãtre completul competent, potrivit legii.
(3) Dispozitiile art. 343-345 se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 348
Mãsurile preventive în procedura de camerã preliminarã
(1) Judecãtorul de camerã preliminarã se pronuntã, la cerere sau din oficiu, cu privire la luarea, mentinerea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a mãsurilor preventive.
(2) În cauzele în care fatã de inculpat s-a dispus o mãsurã preventivã, judecãtorul de camerã preliminarã verificã legalitatea si temeinicia mãsurii preventive, procedând potrivit dispozitiilor art. 207.

TITLUL III
Judecata

CAP. I
Dispozitii generale

ART. 349
Rolul instantei de judecatã
Instanta de judecatã solutioneazã cauza dedusã judecãtii cu garantarea respectãrii drepturilor subiectilor procesuali si asigurarea administrãrii probelor pentru lãmurirea completã a împrejurãrilor cauzei în scopul aflãrii adevãrului, cu respectarea deplinã a legii.
ART. 350
Locul unde se desfãsoarã judecata
(1) Judecata se desfãsoarã la sediul instantei.
(2) Pentru motive temeinice, instanta poate dispune ca judecata sã se desfãsoare în alt loc.
ART. 351
Oralitatea, nemijlocirea si contradictorialitatea
(1) Judecata cauzei se face în fata instantei constituite potrivit legii si se desfãsoarã în sedintã, oral, nemijlocit si în contradictoriu.
(2) Instanta este obligatã sã punã în discutie cererile procurorului, ale pãrtilor sau ale subiectilor procesuali si exceptiile ridicate de acestea sau din oficiu si sã se pronunte asupra lor prin încheiere motivatã.
(3) Instanta se pronuntã prin încheiere motivatã si asupra tuturor mãsurilor luate în cursul judecãtii.
ART. 352
Publicitatea sedintei de judecatã
(1) Sedinta de judecatã este publicã, cu exceptia cazurilor prevãzute de lege. Sedinta desfãsuratã în camera de consiliu nu este publicã.
(2) Nu pot asista la sedinta de judecatã minorii sub 18 ani, cu exceptia situatiei în care acestia au calitatea de pãrti sau martori, precum si persoanele înarmate, cu exceptia personalului care asigurã paza si ordinea.
(3) Dacã judecarea în sedintã publicã ar putea aduce atingere unor interese de stat, moralei, demnitãtii sau vietii intime a unei persoane, intereselor minorilor sau ale justitiei, instanta, la cererea procurorului, a pãrtilor ori din oficiu, poate declara sedintã nepublicã pentru tot cursul sau pentru o anumitã parte a judecãrii cauzei.
(4) Instanta poate de asemenea sã declare sedintã nepublicã la cererea unui martor, dacã prin audierea sa în sedintã publicã s-ar aduce atingere sigurantei ori demnitãtii sau vietii intime a acestuia sau a membrilor familiei sale, ori la cererea procurorului, a persoanei vãtãmate sau a pãrtilor, în cazul în care o audiere în public ar pune în pericol confidentialitatea unor informatii.
(5) Declararea sedintei nepublice se face în sedintã publicã, dupã ascultarea pãrtilor prezente, a persoanei vãtãmate si a procurorului. Dispozitia instantei este executorie.
(6) În timpul cât sedinta este nepublicã, nu sunt admise în sala de sedintã decât pãrtile, persoana vãtãmatã, reprezentantii acestora, avocatii si celelalte persoane a cãror prezentã este autorizatã de instantã.
(7) În tot timpul cât judecata se desfãsoarã în sedintã nepublicã, dosarul cauzei nu este public. Pãrtile, persoana vãtãmatã, reprezentantii acestora, avocatii si expertii desemnati în cauzã au dreptul de a lua cunostintã de actele dosarului.
(8) Presedintele completului are îndatorirea de a aduce la cunostinta persoanelor ce participã la judecata desfãsuratã în sedintã nepublicã obligatia de a pãstra confidentialitatea informatiilor obtinute pe parcursul procesului. Încãlcarea acestei obligatii poate fi sanctionatã cu amendã judiciarã de la 1.000 lei la 10.000 lei, cu exceptia situatiilor în care aceastã divulgare nu constituie infractiune.
(9) Pe durata judecãtii, instanta poate interzice publicarea si difuzarea, prin mijloace scrise sau audiovizuale, de texte, desene, fotografii sau imagini de naturã a dezvãlui identitatea persoanei vãtãmate, a pãrtii civile, a pãrtii responsabile civilmente sau a martorilor, în conditiile prevãzute la alin. (3) sau (4).
(10) Toate actele dosarului, cu exceptia celor clasificate, potrivit legii, sunt publice, cu respectarea protectiei datelor cu caracter personal si a vietii private a subiectilor procesuali.
(11) În cazul în care informatiile clasificate cuprinse în dosar sunt esentiale pentru solutionarea cauzei, instanta solicitã, de urgentã, dupã caz, declasificarea totalã, declasificarea partialã sau trecerea într-un alt grad de clasificare si permiterea accesului la acestea de cãtre apãrãtorul inculpatului.
(12) Dacã autoritatea emitentã nu declasificã total sau partial ori nu permite accesul la informatiile clasificate apãrãtorului inculpatului, acestea pot servi la aflarea adevãrului numai în mãsura în care sunt coroborate cu fapte si împrejurãri ce rezultã din ansamblul probelor existente în cauzã.
ART. 353
Citarea pãrtilor la judecatã
(1) Judecata poate avea loc numai dacã persoana vãtãmatã si pãrtile sunt legal citate si procedura este îndeplinitã. Inculpatul, partea civilã, partea responsabilã civilmente si, dupã caz, reprezentantii legali ai acestora, precum si interpretii se citeazã din oficiu de cãtre instantã.
(2) Partea prezentã personal, prin reprezentant sau prin apãrãtor ales la un termen, precum si partea cãreia, personal, prin reprezentant sau apãrãtor ales ori prin functionarul sau persoana însãrcinatã cu primirea corespondentei, i s-a înmânat în mod legal citatia pentru un termen de judecatã nu mai sunt citate pentru termenele ulterioare, chiar dacã ar lipsi la vreunul dintre aceste termene, cu exceptia situatiilor în care prezenta acestora este obligatorie.
(3) Pentru primul termen de judecatã, persoana vãtãmatã se citeazã cu mentiunea cã se poate constitui parte civilã pânã la începerea cercetãrii judecãtoresti.
(4) Neprezentarea persoanei vãtãmate si a pãrtilor citate nu împiedicã judecarea cauzei. Când instanta considerã cã este necesarã prezenta uneia dintre pãrtile lipsã, poate lua mãsuri pentru prezentarea acesteia, amânând în acest scop judecata.
(5) Persoana vãtãmatã si partea prezentã la un termen nu mai sunt citate pentru termenele ulterioare, chiar dacã ar lipsi la vreunul dintre aceste termene. Militarii si detinutii sunt citati din oficiu la fiecare termen.
(6) Pe tot parcursul judecãtii, persoana vãtãmatã si pãrtile pot solicita, oral sau în scris, ca judecata sã se desfãsoare în lipsã, în acest caz nemaifiind citate pentru termenele urmãtoare.
(7) Când judecata se amânã, pãrtile si celelalte persoane care participã la proces iau cunostintã de noul termen de judecatã. Pãrtile si celelalte persoane care au solicitat ca judecata sã se desfãsoare în lipsã, precum si pãrtile care au primit personal citatia si au lipsit de la judecatã în mod nejustificat nu se mai citeazã pentru termenele urmãtoare.
(8) La cererea persoanelor care iau termenul în cunostintã, instanta le înmâneazã citatii, spre a le servi drept justificare la locul de muncã, în vederea prezentãrii la noul termen.
(9) Participarea procurorului la judecata cauzei este obligatorie.
ART. 354
Compunerea instantei
(1) Instanta judecã în complet de judecatã, a cãrui compunere este cea prevãzutã de lege.
(2) Completul de judecatã trebuie sã rãmânã acelasi în tot cursul judecãrii cauzei. Când acest lucru nu este posibil, completul se poate schimba pânã la începerea dezbaterilor.
(3) Dupã începerea dezbaterilor, orice schimbare intervenitã în compunerea completului atrage reluarea dezbaterilor.
ART. 355
Judecata de urgentã în cauzele cu arestati preventiv sau aflati în arest la domiciliu
(1) Dacã în cauzã sunt inculpati arestati preventiv sau aflati în arest la domiciliu, judecata se face de urgentã si cu precãdere, termenele de judecatã fiind, de regulã, de 7 zile.
(2) Pentru motive temeinic justificate, instanta poate acorda termene mai scurte sau mai lungi.
ART. 356
Asigurarea apãrãrii
(1) Persoana vãtãmatã, inculpatul, celelalte pãrti si avocatii acestora au dreptul sã ia cunostintã de actele dosarului în tot cursul judecãtii.
(2) Când persoana vãtãmatã sau una dintre pãrti se aflã în stare de detinere, presedintele completului ia mãsuri ca aceasta sã îsi poatã exercita dreptul prevãzut la alin. (1) si sã poatã lua contact cu avocatul sãu.
(3) În cursul judecãtii, persoana vãtãmatã si pãrtile au dreptul la un singur termen pentru angajarea unui avocat si pentru pregãtirea apãrãrii.
(4) În mod exceptional, în situatia în care persoana vãtãmatã sau una dintre pãrti aratã cã întelege sã renunte la asistenta juridicã acordatã de avocatul sãu ales, instanta va acorda un alt termen pentru angajarea unui alt avocat si pregãtirea apãrãrii.
(5) În situatiile prevãzute la alin. (1)-(4), acordarea înlesnirilor necesare pregãtirii apãrãrii efective trebuie sã fie conformã respectãrii termenului rezonabil al procesului penal.
ART. 357
Atributiile presedintelui completului
(1) Presedintele completului conduce sedinta, îndeplinind toate îndatoririle prevãzute de lege, si decide asupra cererilor formulate de procuror, persoana vãtãmatã si de pãrti, dacã rezolvarea acestora nu este datã în cãderea completului.
(2) În cursul judecãtii, presedintele, dupã consultarea celorlalti membri ai completului, poate respinge întrebãrile formulate de pãrti, persoana vãtãmatã si de procuror, dacã acestea nu sunt concludente si utile solutionãrii cauzei.
(3) Dispozitiile presedintelui completului sunt obligatorii pentru toate persoanele prezente în sala de sedintã.
ART. 358
Strigarea cauzei si apelul celor citati
(1) Presedintele completului anuntã, potrivit ordinii de pe lista de sedintã, cauza a cãrei judecare este la rând, dispune a se face apelul pãrtilor si al celorlalte persoane citate si constatã care dintre ele s-au prezentat. În cazul participantilor care lipsesc verificã dacã le-a fost înmânatã citatia în conditiile art. 260 si dacã si-au justificat în vreun fel absenta.
(2) Pãrtile si persoana vãtãmatã se pot prezenta si participa la judecatã chiar dacã nu au fost citate sau nu au primit citatia, presedintele având îndatorirea sã stabileascã identitatea acestora.
ART. 359
Asigurarea ordinii si solemnitãtii sedintei
(1) Presedintele vegheazã asupra mentinerii ordinii si solemnitãtii sedintei, putând lua mãsurile necesare în acest scop.
(2) Presedintele poate limita accesul publicului la sedinta de judecatã, tinând seama de mãrimea sãlii de sedintã.
(3) Pãrtile si persoanele care asistã sau participã la sedinta de judecatã sunt obligate sã pãstreze disciplina sedintei.
(4) Când o parte sau oricare altã persoanã tulburã sedinta ori nesocoteste mãsurile luate, presedintele îi atrage atentia sã respecte disciplina, iar în caz de repetare ori de abateri grave, dispune îndepãrtarea ei din salã.
(5) Partea sau persoana îndepãrtatã este chematã în salã înainte de începerea dezbaterilor. Presedintele îi aduce la cunostintã actele esentiale efectuate în lipsã si îi citeste declaratiile celor audiati. Dacã partea sau persoana continuã sã tulbure sedinta, presedintele poate dispune din nou îndepãrtarea ei din salã, dezbaterile urmând a avea loc în lipsa acesteia.
(6) Dacã partea continuã sã tulbure sedinta si cu ocazia pronuntãrii hotãrârii, presedintele completului poate dispune îndepãrtarea ei din salã, în acest caz hotãrârea urmând a-i fi comunicatã.
ART. 360
Constatarea infractiunilor de audientã
(1) Dacã în cursul sedintei se sãvârseste o faptã prevãzutã de legea penalã, presedintele completului de judecatã constatã acea faptã si îl identificã pe fãptuitor. Încheierea de sedintã se trimite procurorului competent.
(2) Procurorul care participã la judecatã poate declara cã pune în miscare actiunea penalã si îl poate retine pe inculpat.
ART. 361
Pregãtirea sedintei de judecatã
(1) În vederea repartizãrii pe complete si a stabilirii primului termen de judecatã, dupã rãmânerea definitivã a hotãrârii pronuntate în camera preliminarã, dosarele nou-formate vor fi transmise, dupã înregistrare în registratura instantei, persoanei desemnate cu repartizarea aleatorie a cauzelor.
(2) Presedintele completului de judecatã are îndatorirea sã ia din timp toate mãsurile necesare pentru ca la termenul de judecatã fixat judecarea cauzei sã nu sufere amânare.
(3) În acest scop, dosarele repartizate pe complete în mod aleatoriu vor fi preluate de presedintele completului, care va lua mãsurile necesare în scopul pregãtirii judecãtii, astfel încât sã se asigure solutionarea cu celeritate a cauzei.
(4) În cazurile în care asistenta juridicã este obligatorie, presedintele completului va lua mãsuri pentru desemnarea avocatului din oficiu.
(5) În situatia în care în aceeasi cauzã au calitatea de inculpat atât persoana juridicã, cât si reprezentantii legali ai acesteia, presedintele verificã dacã inculpatul persoanã juridicã si-a desemnat un reprezentant, iar în caz contrar, procedeazã la desemnarea unui reprezentant, din rândul practicienilor în insolventã.
(6) De asemenea, presedintele verificã îndeplinirea dispozitiilor privind citarea si, dupã caz, procedeazã la completarea ori refacerea acestora.
(7) Presedintele completului se îngrijeste ca lista cauzelor fixate pentru judecatã sã fie întocmitã si afisatã la instantã, cu 24 de ore înaintea termenului de judecatã.
(8) La întocmirea listei se tine seama de data intrãrii cauzelor la instantã, dându-se întâietate cauzelor în care sunt detinuti sau arestati la domiciliu si celor cu privire la care legea prevede cã judecata se face de urgentã.
ART. 362
Mãsurile preventive în cursul judecãtii
(1) Instanta se pronuntã, la cerere sau din oficiu, cu privire la luarea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a mãsurilor preventive.
(2) În cauzele în care fatã de inculpat s-a dispus o mãsurã preventivã, instanta este datoare sã verifice, în cursul judecãtii, în sedintã publicã, legalitatea si temeinicia mãsurii preventive, procedând potrivit dispozitiilor art. 208.
ART. 363
Participarea procurorului la judecatã
(1) Participarea procurorului la judecatã este obligatorie.
(2) În cursul judecãtii, procurorul exercitã rol activ, în vederea aflãrii adevãrului si a respectãrii dispozitiilor legale.
(3) În cursul judecãtii, procurorul formuleazã cereri, ridicã exceptii si pune concluzii. Cererile si concluziile procurorului trebuie sã fie motivate.
(4) Când în cursul judecãtii constatã cã a intervenit vreuna dintre cauzele care împiedicã exercitarea actiunii penale, procurorul pune, dupã caz, concluzii de achitare sau de încetare a procesului penal.
ART. 364
Participarea inculpatului la judecatã si drepturile acestuia
(1) Judecata cauzei are loc în prezenta inculpatului. Aducerea inculpatului aflat în stare de detinere la judecatã este obligatorie.
(2) Judecata poate avea loc în lipsa inculpatului dacã acesta este dispãrut, se sustrage de la judecatã ori si-a schimbat adresa fãrã a o aduce la cunostinta organelor judiciare si, în urma verificãrilor efectuate, nu i se cunoaste noua adresã.
(3) Judecata poate de asemenea avea loc în lipsa inculpatului dacã, desi legal citat, acesta lipseste în mod nejustificat de la judecarea cauzei.
(4) Pe tot parcursul judecãtii, inculpatul, inclusiv în cazul în care este privat de libertate, poate cere, în scris, sã fie judecat în lipsã, fiind reprezentat de avocatul sãu ales sau din oficiu.
(5) Dacã apreciazã necesarã prezenta inculpatului, instanta poate dispune aducerea acestuia cu mandat de aducere.
ART. 365
Participarea celorlalte pãrti la judecatã si drepturile acestora
(1) Partea civilã si partea responsabilã civilmente pot fi reprezentate de avocat.
(2) Partea civilã si partea responsabilã civilmente pot formula cereri, ridica exceptii si pune concluzii.
ART. 366
Participarea persoanei vãtãmate la judecatã si drepturile acesteia
(1) Persoana vãtãmatã poate fi reprezentatã de avocat.
(2) Persoana vãtãmatã poate formula cereri, ridica exceptii si pune concluzii pe latura penalã a cauzei.
ART. 367
Suspendarea judecãtii
(1) Când se constatã pe baza unei expertize medico-legale cã inculpatul suferã de o boalã gravã, care îl împiedicã sã participe la judecatã, instanta dispune, prin încheiere, suspendarea judecãtii pânã când starea sãnãtãtii inculpatului va permite participarea acestuia la judecatã.
(2) Dacã sunt mai multi inculpati, iar temeiul suspendãrii priveste numai pe unul dintre ei si disjungerea nu este posibilã, se dispune suspendarea întregii cauze.
(3) Suspendarea judecãtii se dispune si pe perioada desfãsurãrii procedurii de mediere, potrivit legii.
(4) Încheierea datã în primã instantã prin care s-a dispus suspendarea cauzei poate fi atacatã separat cu contestatie la instanta ierarhic superioarã în termen de 24 de ore de la pronuntare, pentru procuror, pãrtile si persoana vãtãmatã prezente, si de la comunicare, pentru pãrtile sau persoana vãtãmatã care lipsesc. Contestatia se depune la instanta care a pronuntat încheierea atacatã si se înainteazã, împreunã cu dosarul cauzei, instantei ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare.
(5) Contestatia nu suspendã executarea si se judecã în termen de 3 zile de la primirea dosarului.
(6) Procesul penal se reia din oficiu de îndatã ce inculpatul poate participa la judecatã sau la încheierea procedurii de mediere, potrivit legii.
(7) Instanta de judecatã este obligatã sã verifice periodic, dar nu mai târziu de 3 luni, dacã mai subzistã cauza care a determinat suspendarea judecãtii.
(8) Dacã inculpatul se aflã în arest la domiciliu sau este arestat preventiv, se aplicã în mod corespunzãtor prevederile art. 208.
(9) Ridicarea unei exceptii de neconstitutionalitate nu suspendã judecarea cauzei.
ART. 368
Suspendarea judecãtii în caz de extrãdare activã
(1) În cazul în care, potrivit legii, se cere extrãdarea unei persoane în vederea judecãrii într-o cauzã penalã, instanta pe rolul cãreia se aflã cauza poate dispune, prin încheiere motivatã, suspendarea judecãtii pânã la data la care statul solicitat va comunica hotãrârea sa asupra cererii de extrãdare. Încheierea instantei este supusã contestatiei în termen de 24 de ore de la pronuntare, pentru cei prezenti, si de la comunicare, pentru cei lipsã, la instanta ierarhic superioarã. Contestatia se judecã în termen de 5 zile de la primirea dosarului, fãrã participarea procurorului si a pãrtilor. Participarea procurorului la judecarea contestatiei este obligatorie.
(2) Încheierea datã în primã instantã prin care s-a dispus suspendarea judecãtii poate fi atacatã separat cu contestatie de procuror, persoana vãtãmatã si pãrti, în termen de 24 de ore de la pronuntare, pentru cei prezenti, si de la comunicare, pentru cei lipsã.
(3) Contestatia se depune la instanta care a pronuntat încheierea atacatã si se înainteazã, împreunã cu dosarul cauzei, instantei ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare.
(4) Contestatia nu suspendã executarea si se judecã în sedintã publicã, cu participarea procurorului si cu citarea persoanei vãtãmate si a pãrtilor.
ART. 369
Notele privind desfãsurarea sedintei de judecatã
(1) Desfãsurarea sedintei de judecatã se înregistreazã cu mijloace tehnice audio.
(2) În cursul sedintei de judecatã grefierul ia note cu privire la desfãsurarea procesului. Procurorul si pãrtile pot cere citirea notelor si vizarea lor de cãtre presedinte.
(3) Dupã terminarea sedintei de judecatã, participantii la proces primesc, la cerere, câte o copie de pe notele grefierului.
(4) Notele grefierului pot fi contestate cel mai târziu la termenul urmãtor.
(5) În caz de contestare de cãtre participantii la proces a notelor grefierului, acestea vor fi verificate si, eventual, completate ori rectificate pe baza înregistrãrilor din sedinta de judecatã.
ART. 370
Felul hotãrârilor
(1) Hotãrârea prin care cauza este solutionatã de prima instantã de judecatã sau prin care aceasta se dezînvesteste fãrã a solutiona cauza se numeste sentintã. Instanta se pronuntã prin sentintã si în alte situatii prevãzute de lege.
(2) Hotãrârea prin care instanta se pronuntã asupra apelului, recursului în casatie, recursului în interesul legii se numeste decizie. Instanta se pronuntã prin decizie si în alte situatii prevãzute de lege.
(3) Toate celelalte hotãrâri pronuntate de instante în cursul judecãtii se numesc încheieri.
(4) Desfãsurarea procesului în sedinta de judecatã se consemneazã într-o încheiere care cuprinde:
a) ziua, luna, anul si denumirea instantei;
b) mentiunea dacã sedinta a fost sau nu publicã;
c) numele si prenumele judecãtorilor, procurorului si grefierului;
d) numele si prenumele pãrtilor, avocatilor si ale celorlalte persoane care participã în proces si care au fost prezente la judecatã, precum si ale celor care au lipsit, cu arãtarea calitãtii lor procesuale si cu mentiunea privitoare la îndeplinirea procedurii;
e) încadrarea juridicã a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecatã si textele de lege în care a fost încadratã fapta;
f) mijloacele de probã care au fost supuse dezbaterii contradictorii;
g) cererile de orice naturã formulate de procuror, de persoana vãtãmatã, de pãrti si de ceilalti participanti la proces;
h) concluziile procurorului, ale persoanei vãtãmate si ale pãrtilor;
i) mãsurile luate în cursul sedintei.
(5) Încheierea se întocmeste de grefier în termen de cel mult 72 de ore de la terminarea sedintei si se semneazã de presedintele completului de judecatã si de grefier.
(6) Când hotãrârea se pronuntã în ziua în care a avut loc judecata, nu se întocmeste încheierea.

CAP. II
Judecata în primã instantã

SECTIUNEA 1
Desfãsurarea judecãrii cauzelor

ART. 371
Obiectul judecãtii
Judecata se mãrgineste la faptele si la persoanele arãtate în actul de sesizare a instantei.
ART. 372
Verificãrile privitoare la inculpat
(1) La termenul de judecatã, dupã strigarea cauzei si apelul pãrtilor, presedintele verificã identitatea inculpatului.
(2) În cazul inculpatului persoanã juridicã, presedintele face verificãri cu privire la denumire, sediul social si sediile secundare, codul unic de identificare, identitatea si calitatea persoanelor abilitate sã îl reprezinte.
ART. 373
Mãsurile premergãtoare privind martorii, expertii si interpretii
(1) Dupã apelul martorilor, expertilor si interpretilor, presedintele cere martorilor prezenti sã pãrãseascã sala de sedintã si le pune în vedere sã nu se îndepãrteze fãrã încuviintarea sa.
(2) Expertii rãmân în sala de sedintã, în afarã de cazul în care instanta dispune altfel.
(3) Martorii, expertii si interpretii prezenti pot fi ascultati, chiar dacã nu au fost citati sau nu au primit citatie, însã numai dupã ce s-a stabilit identitatea lor, tinându-se seama de dispozitiile art. 122.
ART. 374
Judecata în cazul recunoasterii vinovãtiei
(1) Pânã la începerea cercetãrii judecãtoresti, inculpatul poate declara, personal sau prin înscris autentic, cã recunoaste sãvârsirea faptelor retinute în actul de sesizare a instantei si solicitã ca judecata sã se facã în baza probelor administrate în faza de urmãrire penalã.
(2) Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmãrire penalã doar atunci când inculpatul declarã cã recunoaste în totalitate faptele retinute în actul de sesizare a instantei si nu solicitã administrarea de probe.
(3) La termenul de judecatã, când cauza se aflã în stare de judecatã, instanta îl întreabã pe inculpat dacã solicitã ca judecata sã aibã loc în baza probelor administrate în faza de urmãrire penalã si acordã cuvântul procurorului, celorlalte pãrti si persoanei vãtãmate asupra cererii formulate.
(4) Instanta de judecatã admite cererea atunci când, din probele administrate, rezultã cã faptele inculpatului sunt stabilite si sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse si procedeazã la audierea inculpatului, potrivit art. 378.
(5) În caz de admitere a cererii, presedintele explicã persoanei vãtãmate cã se poate constitui parte civilã si întreabã partea civilã si partea responsabilã civilmente dacã propun administrarea de probe. Instanta poate dispune disjungerea actiunii civile, potrivit art. 26, dacã pentru solutionarea acesteia este necesarã administrarea de probe, prin care s-ar prelungi în mod nejustificat solutionarea actiunii penale.
(6) În caz de admitere a cererii, dispozitiile art. 386 si 391-395 se aplicã în mod corespunzãtor.
(7) Instanta va pronunta condamnarea inculpatului, care beneficiazã de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsã prevãzute de lege în cazul pedepsei închisorii si de reducerea cu o pãtrime a limitelor de pedeapsã prevãzute de lege în cazul pedepsei amenzii. Dispozitiile alin. (1)-(6) nu se aplicã în cazul în care actiunea penalã vizeazã o infractiune care se pedepseste cu detentie pe viatã.
(8) În caz de respingere a cererii, instanta procedeazã potrivit art. 376-407.
ART. 375
Lãmuririle si cererile
(1) Dacã inculpatul nu solicitã ca judecata sã aibã loc pe baza probelor administrate în faza de urmãrire penalã sau dacã cererea sa a fost respinsã, presedintele pune în vedere persoanei vãtãmate cã se poate constitui parte civilã pânã la începerea cercetãrii judecãtoresti.
(2) Presedintele întreabã procurorul, pãrtile si persoana vãtãmatã dacã propun administrarea de probe.
(3) Probele administrate în cursul urmãririi penale si necontestate de cãtre pãrti nu se readministreazã în cursul cercetãrii judecãtoresti. Acestea sunt puse în dezbaterea contradictorie a pãrtilor si sunt avute în vedere de instantã la deliberare.
(4) Probele prevãzute la alin. (3) pot fi administrate din oficiu de instantã, dacã se considerã necesar, pentru justa solutionare a cauzei.
(5) În cazul când se propun probe, trebuie sã se arate faptele si împrejurãrile ce urmeazã a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se aflã aceste mijloace, iar în ceea ce priveste martorii si expertii, identitatea si adresa acestora.
(6) Procurorul, persoana vãtãmatã si pãrtile pot cere administrarea de probe noi si în cursul cercetãrii judecãtoresti.
(7) Instanta poate dispune din oficiu administrarea de probe necesare pentru aflarea adevãrului si justa solutionare a cauzei.
ART. 376
Ordinea cercetãrii judecãtoresti
(1) Instanta începe efectuarea cercetãrii judecãtoresti când cauza se aflã în stare de judecatã.
(2) Ordinea de efectuare a actelor de cercetare judecãtoreascã este cea prevãzutã în dispozitiile cuprinse în prezenta sectiune.
(3) Dupã audierea inculpatului, a persoanei vãtãmate, a pãrtii civile si a pãrtii responsabile civilmente, se procedeazã la administrarea probelor încuviintate.
(4) Administrarea de probe din oficiu poate fi fãcutã oricând pe parcursul cercetãrii judecãtoresti.
(5) Instanta poate dispune schimbarea ordinii, când aceasta este necesarã.
ART. 377
Începerea cercetãrii judecãtoresti
Presedintele dispune ca procurorul sã dea citire sau sã facã o prezentare succintã a actului de sesizare a instantei, dupã care explicã inculpatului în ce constã învinuirea ce i se aduce. Totodatã, îl înstiinteazã pe inculpat cu privire la dreptul de a nu face nicio declaratie, atrãgându-i atentia cã ceea ce declarã poate fi folosit si împotriva sa, precum si cu privire la dreptul de a pune întrebãri coinculpatilor, persoanei vãtãmate, celorlalte pãrti, martorilor, expertilor si de a da explicatii în tot cursul cercetãrii judecãtoresti, când socoteste cã este necesar.
ART. 378
Audierea inculpatului
(1) Inculpatul este lãsat sã arate tot ce stie despre fapta pentru care a fost trimis în judecatã, apoi i se pot pune întrebãri în mod nemijlocit de cãtre procuror, de persoana vãtãmatã, de partea civilã, de partea responsabilã civilmente, de ceilalti inculpati si de avocatul inculpatului a cãrui audiere se face. Presedintele si ceilalti membri ai completului pot de asemenea pune întrebãri, dacã apreciazã necesar, pentru justa solutionare a cauzei.
(2) Instanta poate respinge întrebãrile care nu sunt concludente si utile cauzei. Întrebãrile respinse se consemneazã în încheierea de sedintã.
(3) În situatiile în care legea prevede posibilitatea ca inculpatul sã fie obligat la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunitãtii, procurorul îl întreabã dacã îsi manifestã acordul în acest sens, în cazul în care va fi gãsit vinovat.
(4) Când inculpatul nu îsi mai aminteste anumite fapte sau împrejurãri sau când existã contraziceri între declaratiile fãcute de inculpat în instantã si cele date anterior, la cerere, presedintele cere acestuia explicatii si poate da citire, în întregime sau în parte, declaratiilor anterioare date în prezenta avocatului sãu.
(5) Când inculpatul refuzã sã dea declaratii, instanta dispune citirea declaratiilor pe care acesta le-a dat anterior, în prezenta avocatului sãu.
(6) Inculpatul poate fi reascultat ori de câte ori este necesar.
ART. 379
Audierea coinculpatilor
(1) Dacã sunt mai multi inculpati, audierea fiecãruia dintre ei se face în prezenta celorlalti inculpati.
(2) Când interesul aflãrii adevãrului o cere, instanta poate dispune audierea vreunuia dintre inculpati fãrã ca ceilalti sã fie de fatã.
(3) Declaratiile luate separat sunt citite în mod obligatoriu celorlalti inculpati, dupã audierea lor.
(4) Inculpatul poate fi din nou audiat în prezenta celorlalti inculpati sau a unora dintre ei.
ART. 380
Audierea persoanei vãtãmate, a pãrtii civile si a pãrtii responsabile civilmente
(1) Instanta procedeazã la audierea persoanei vãtãmate, a pãrtii civile si a pãrtii responsabile civilmente potrivit dispozitiilor art. 111 si 112, dupã ascultarea inculpatului si, dupã caz, a coinculpatilor.
(2) Persoanele mentionate sunt lãsate sã arate tot ce stiu despre fapta care face obiectul judecãtii, apoi li se pot pune în mod nemijlocit întrebãri de cãtre procuror, inculpat, avocatul inculpatului, persoana vãtãmatã, partea civilã, partea responsabilã civilmente si avocatii acestora. Presedintele si ceilalti membri ai completului pot de asemenea pune întrebãri, dacã apreciazã necesar, pentru justa solutionare a cauzei.
(3) Instanta poate respinge întrebãrile care nu sunt concludente si utile cauzei. Întrebãrile respinse se consemneazã în încheierea de sedintã.
(4) Persoana vãtãmatã, partea civilã si partea responsabilã civilmente pot fi reascultate ori de câte ori este necesar.
ART. 381
Audierea martorului si a expertului
(1) Audierea martorului se face potrivit dispozitiilor art. 119-124, care se aplicã în mod corespunzãtor.
(2) Dacã martorul a fost propus de cãtre procuror, acestuia i se pot pune în mod nemijlocit întrebãri de cãtre procuror, inculpat, persoana vãtãmatã, partea civilã, partea responsabilã civilmente. Dacã martorul sau expertul a fost propus de cãtre una dintre pãrti, i se pot pune întrebãri de cãtre aceasta, de cãtre procuror, persoana vãtãmatã si de cãtre celelalte pãrti.
(3) Presedintele si ceilalti membri ai completului pot adresa întrebãri martorului sau expertului ori de câte ori considerã necesar, pentru justa solutionare a cauzei.
(4) Instanta poate respinge întrebãrile care nu sunt concludente si utile cauzei. Întrebãrile respinse se consemneazã în încheierea de sedintã.
(5) Martorul care posedã un înscris în legãturã cu depozitia fãcutã poate sã îl citeascã în instantã. Procurorul si pãrtile au dreptul sã examineze înscrisul, iar instanta poate dispune retinerea înscrisului la dosar, în original sau în copie.
(6) Când martorul nu îsi mai aminteste anumite fapte sau împrejurãri sau când existã contraziceri între declaratiile fãcute în instantã si cele date anterior, la cerere, presedintele poate da citire, în întregime sau în parte, declaratiilor anterioare, dupã ce a fost lãsat sã declare tot ceea ce stie.
(7) Dacã audierea vreunuia dintre martori nu mai este posibilã, iar în faza de urmãrire penalã acesta a dat declaratii în fata organelor de urmãrire penalã sau a fost ascultat de cãtre judecãtorul de drepturi si libertãti în conditiile art. 308, instanta dispune citirea depozitiei date de acesta în cursul urmãririi penale si tine seama de ea la judecarea cauzei.
(8) Dacã unul sau mai multi martori lipsesc, instanta poate dispune motivat fie continuarea judecãtii, fie amânarea cauzei. Martorul a cãrui lipsã nu este justificatã poate fi adus silit cu mandat de aducere.
(9) Martorii audiati rãmân în salã, la dispozitia instantei, pânã la terminarea actelor de cercetare judecãtoreascã care se efectueazã în sedinta respectivã. Dacã instanta gãseste necesar, poate dispune retragerea lor sau a unora dintre ei din sala de sedintã, în vederea reaudierii ori a confruntãrii lor.
(10) Instanta, dupã audierea concluziilor procurorului, persoanei vãtãmate si ale pãrtilor, poate încuviinta plecarea martorilor, dupã audierea lor.
(11) Dispozitiile alin. (1)-(10) se aplicã în mod corespunzãtor si în caz de audiere a expertului sau interpretului.
(12) Dispozitiile art. 130-134 se aplicã în mod corespunzãtor, atunci când este cazul.
ART. 382
Consemnarea declaratiilor
Declaratiile si rãspunsurile inculpatilor, ale martorilor ori ale altor persoane audiate în cauzã se consemneazã întocmai în conditiile prevãzute la art. 110 alin. (1)-(4), întrebãrile respinse urmând a fi consemnate în încheierea de sedintã potrivit art. 378-380.
ART. 383
Renuntarea la probe si imposibilitatea administrãrii probelor
(1) Procurorul, persoana vãtãmatã si pãrtile pot renunta la probele pe care le-au propus.
(2) Dupã punerea în discutie a renuntãrii, instanta poate dispune ca proba sã nu mai fie administratã, dacã apreciazã cã nu mai este necesar.
(3) Dacã în cursul cercetãrii judecãtoresti administrarea unei probe anterior admise apare ca inutilã sau nu mai este posibilã, instanta, dupã ce ascultã procurorul, persoana vãtãmatã si pãrtile, poate dispune ca acea probã sã nu mai fie administratã.
(4) Dacã imposibilitatea de administrare se referã la o probã administratã în faza de urmãrire penalã si încuviintatã de instantã, aceasta este pusã în discutia pãrtilor, a persoanei vãtãmate si a procurorului si se tine seama de ea la judecarea cauzei.
ART. 384
Prezentarea mijloacelor materiale de probã
Când în cauza supusã judecãtii existã mijloace materiale de probã, instanta, la cerere sau din oficiu, dispune aducerea si prezentarea acestora, dacã este posibil.
ART. 385
Amânarea pentru probe noi
Dacã din cercetarea judecãtoreascã rezultã cã pentru lãmurirea faptelor sau împrejurãrilor cauzei este necesarã administrarea de probe noi, instanta dispune fie judecarea cauzei în continuare, fie amânarea ei pentru administrarea probelor.
ART. 386
Schimbarea încadrãrii juridice
(1) Dacã în cursul judecãtii se considerã cã încadrarea juridicã datã faptei prin actul de sesizare urmeazã a fi schimbatã, instanta este obligatã sã punã în discutie noua încadrare si sã atragã atentia inculpatului cã are dreptul sã cearã lãsarea cauzei mai la urmã sau eventual amânarea judecãtii, pentru a-si pregãti apãrarea.
(2) Dacã noua încadrare juridicã vizeazã o infractiune pentru care este necesarã plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate, instanta de judecatã cheamã persoana vãtãmatã si o întreabã dacã întelege sã facã plângere prealabilã. În situatia în care persoana vãtãmatã formuleazã plângere prealabilã, instanta continuã cercetarea judecãtoreascã, în caz contrar dispunând încetarea procesului penal.
ART. 387
Terminarea cercetãrii judecãtoresti
(1) Înainte de a declara terminatã cercetarea judecãtoreascã, presedintele întreabã procurorul, persoana vãtãmatã si pãrtile dacã mai au de dat explicatii ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetãrii judecãtoresti.
(2) Dacã nu s-au formulat cereri sau dacã cererile formulate au fost respinse ori dacã s-au efectuat completãrile cerute, presedintele declarã terminatã cercetarea judecãtoreascã.
ART. 388
Dezbaterile si ordinea în care se dã cuvântul
(1) Dupã terminarea cercetãrii judecãtoresti se trece la dezbateri, dându-se cuvântul în urmãtoarea ordine: procurorului, persoanei vãtãmate, pãrtii civile, pãrtii responsabile civilmente si inculpatului.
(2) Presedintele poate da cuvântul si în replicã.
(3) Durata concluziilor procurorului, ale pãrtilor, ale persoanei vãtãmate si ale avocatilor acestora poate fi limitatã. Presedintele completului poate hotãrî cã acestea trebuie sã aibã o duratã similarã.
(4) Presedintele are dreptul sã îi întrerupã pe cei care au cuvântul, dacã în sustinerile lor depãsesc limitele cauzei ce se judecã.
(5) Când vreuna dintre pãrti are mai multi avocati, doar unul dintre acestia, la alegerea pãrtii, are dreptul de a pune concluzii.
(6) Pentru motive temeinice dezbaterile pot fi întrerupte. Întreruperea nu poate fi mai mare de 3 zile.
ART. 389
Ultimul cuvânt al inculpatului
(1) Înainte de a încheia dezbaterile, presedintele dã ultimul cuvânt inculpatului personal.
(2) În timpul în care inculpatul are ultimul cuvânt nu i se pot pune întrebãri. Dacã inculpatul relevã fapte sau împrejurãri noi, esentiale pentru solutionarea cauzei, instanta dispune reluarea cercetãrii judecãtoresti.
ART. 390
Concluziile scrise
(1) Instanta poate cere pãrtilor, dupã închiderea dezbaterilor, sã depunã concluzii scrise.
(2) Procurorul, persoana vãtãmatã si pãrtile pot depune concluzii scrise, chiar dacã nu au fost cerute de instantã.

SECTIUNEA a 2-a
Deliberarea si hotãrârea instantei

ART. 391
Solutionarea cauzei
(1) Deliberarea si pronuntarea hotãrârii se fac în sedinta în care au avut loc dezbaterile sau la o datã ulterioarã, dar nu mai târziu de 15 zile de la închiderea dezbaterilor.
(2) În situatii exceptionale, când, raportat la complexitatea cauzei, deliberarea si pronuntarea nu pot avea loc în termenul prevãzut la alin. (1), instanta poate amâna pronuntarea o singurã datã pentru cel mult 15 zile.
(3) Presedintele completului informeazã pãrtile prezente asupra datei la care se va pronunta hotãrârea.
ART. 392
Deliberarea
(1) La deliberare iau parte numai membrii completului în fata cãruia a avut loc dezbaterea.
(2) Completul de judecatã delibereazã în secret.
ART. 393
Obiectul deliberãrii
(1) Completul de judecatã delibereazã mai întâi asupra chestiunilor de fapt si apoi asupra chestiunilor de drept.
(2) Deliberarea poartã asupra existentei faptei si vinovãtiei inculpatului, asupra stabilirii pedepsei, asupra stabilirii mãsurii educative ori mãsurii de sigurantã, dacã este cazul sã fie luatã, precum si asupra deducerii duratei mãsurilor preventive privative de libertate si a internãrii medicale.
(3) Completul de judecatã delibereazã si asupra reparãrii pagubei produse prin infractiune, asupra mãsurilor preventive si asigurãtorii, a mijloacelor materiale de probã, a cheltuielilor judiciare, precum si asupra oricãrei alte probleme privind justa solutionare a cauzei.
(4) Toti membrii completului de judecatã au îndatorirea sã îsi spunã pãrerea asupra fiecãrei chestiuni.
(5) Presedintele îsi spune pãrerea cel din urmã.
ART. 394
Luarea hotãrârii
(1) Hotãrârea trebuie sã fie rezultatul acordului membrilor completului de judecatã asupra solutiilor date chestiunilor supuse deliberãrii.
(2) Când unanimitatea nu poate fi întrunitã, hotãrârea se ia cu majoritate.
(3) Dacã din deliberare rezultã mai mult decât douã pãreri, judecãtorul care opineazã pentru solutia cea mai severã trebuie sã se alãture celei mai apropiate de pãrerea sa.
(4) Motivarea opiniei separate este obligatorie.
(5) În situatia în care în cadrul completului de judecatã nu se poate întruni majoritatea ori unanimitatea, judecarea cauzei se reia în complet de divergentã.
ART. 395
Reluarea cercetãrii judecãtoresti sau a dezbaterilor
Dacã în cursul deliberãrii instanta apreciazã cã o anumitã împrejurare trebuie lãmuritã si este necesarã reluarea cercetãrii judecãtoresti sau a dezbaterilor, repune cauza pe rol. Prevederile privind citarea se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 396
Rezolvarea actiunii penale
(1) Instanta hotãrãste asupra învinuirii aduse inculpatului, pronuntând, dupã caz, condamnarea, renuntarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicãrii pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal.
(2) Condamnarea se pronuntã dacã instanta constatã, dincolo de orice îndoialã rezonabilã, cã fapta existã, constituie infractiune si a fost sãvârsitã de inculpat.
(3) Renuntarea la aplicarea pedepsei se pronuntã în conditiile art. 80-82 din Codul penal.
(4) Amânarea aplicãrii pedepsei se pronuntã în conditiile art. 83-90 din Codul penal.
(5) Achitarea inculpatului se pronuntã în cazul prevãzut la art. 16 alin. (1) lit. a)-d).
(6) Încetarea procesului penal se pronuntã în cazurile prevãzute la art. 16 alin. (1) lit. e)-j).
(7) Dacã inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 si se constatã, ca urmare a continuãrii procesului, cã sunt incidente cazurile prevãzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d), instanta de judecatã pronuntã achitarea.
(8) Dacã inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 si se constatã cã nu sunt incidente cazurile prevãzute la art. 16 lit. a)-c), instanta de judecatã pronuntã încetarea procesului penal.
(9) În cazul în care, în cursul urmãririi penale, al procedurii de camerã preliminarã sau al judecãtii, fatã de inculpat s-a luat mãsura preventivã a controlului judiciar pe cautiune sau s-a dispus înlocuirea unei alte mãsuri preventive cu mãsura preventivã a controlului judiciar pe cautiune si inculpatul este condamnat la pedeapsa amenzii, instanta dispune plata acesteia din cautiune, potrivit dispozitiilor art. 217.
ART. 397
Rezolvarea actiunii civile
(1) Instanta se pronuntã prin aceeasi hotãrâre si asupra actiunii civile.
(2) În cazul când admite actiunea civilã, instanta examineazã, potrivit art. 249-254, necesitatea luãrii mãsurilor asigurãtorii privind reparatiile civile, dacã asemenea mãsuri nu au fost luate anterior.
(3) De asemenea, instanta se pronuntã prin hotãrâre si asupra restituirii lucrurilor si restabilirii situatiei anterioare, potrivit dispozitiilor art. 255 si 256.
(4) Dispozitiile din hotãrâre privind luarea mãsurilor asigurãtorii si restituirea lucrurilor sunt executorii.
(5) În cazul în care, potrivit dispozitiilor art. 25 alin. (5), instanta lasã nesolutionatã actiunea civilã, mãsurile asigurãtorii se mentin. Aceste mãsuri înceteazã de drept dacã persoana vãtãmatã nu introduce actiune în fata instantei civile în termen de 30 de zile de la rãmânerea definitivã a hotãrârii.
(6) În cazul în care, în cursul urmãririi penale, al procedurii de camerã preliminarã sau al judecãtii, fatã de inculpat s-a luat mãsura preventivã a controlului judiciar pe cautiune sau s-a dispus înlocuirea unei alte mãsuri preventive cu mãsura preventivã a controlului judiciar pe cautiune si este admisã actiunea civilã, instanta dispune plata din cautiune a despãgubirilor acordate pentru repararea pagubelor cauzate de infractiune, potrivit dispozitiilor art. 217.
ART. 398
Cheltuielile judiciare
Instanta se pronuntã prin hotãrâre si asupra cheltuielilor judiciare, potrivit dispozitiilor art. 272-276.
ART. 399
Dispozitiile cu privire la mãsurile preventive
(1) Instanta are obligatia ca, prin hotãrâre, sã se pronunte asupra mentinerii, revocãrii, înlocuirii ori încetãrii de drept a mãsurii preventive dispuse pe parcursul procesului penal cu privire la inculpat.
(2) În caz de renuntare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicãrii pedepsei, de achitare sau de încetare a procesului penal, instanta dispune punerea de îndatã în libertate a inculpatului arestat preventiv.
(3) De asemenea, instanta dispune punerea de îndatã în libertate a inculpatului arestat preventiv atunci când pronuntã:
a) o pedeapsã cu închisoare cel mult egalã cu durata retinerii si arestãrii preventive;
b) o pedeapsã cu închisoare, cu suspendarea executãrii sub supraveghere;
c) o pedeapsã cu amendã, care nu însoteste pedeapsa închisorii;
d) o mãsurã educativã.
(4) Hotãrârea pronuntatã în conditiile alin. (1) si (2) cu privire la mãsurile preventive este executorie.
(5) Când, potrivit dispozitiilor prevãzute la alin. (1)-(3), inculpatul este pus în libertate, instanta comunicã aceasta administratiei locului de detinere.
(6) Inculpatul condamnat de prima instantã si aflat în stare de arest preventiv este liberat de îndatã ce durata retinerii si cea a arestãrii devin egale cu durata pedepsei pronuntate, desi hotãrârea nu este definitivã. Liberarea se dispune de administratia locului de detinere, cãreia i se comunicã, îndatã dupã pronuntarea hotãrârii, o copie de pe dispozitiv sau extras.
(7) În caz de renuntare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicãrii pedepsei, de achitare sau de încetare a procesului penal, dacã în cursul urmãririi penale sau al judecãtii fatã de inculpat s-a luat mãsura preventivã a controlului judiciar pe cautiune, instanta va dispune restituirea sumei depuse drept cautiune, dacã nu s-a dispus plata din aceasta a despãgubirilor acordate pentru repararea pagubelor si dacã nu s-a dispus plata din cautiune prevãzutã la art. 217 alin. (7).
(8) Instanta dispune confiscarea cautiunii dacã mãsura controlului judiciar pe cautiune a fost înlocuitã cu mãsura arestului la domiciliu sau a arestãrii preventive, pentru motivele arãtate la art. 217 alin. (12), si nu s-a dispus plata din cautiune a sumelor prevãzute la art. 217.
(9) Durata mãsurii arestului la domiciliu se deduce din pedeapsa aplicatã prin echivalarea a 3 zile de arest preventiv la domiciliu cu o zi din pedeapsã.
ART. 400
Minuta
(1) Rezultatul deliberãrii se consemneazã într-o minutã, care trebuie sã aibã continutul prevãzut pentru dispozitivul hotãrârii. Minuta se semneazã de membrii completului de judecatã.
(2) Întocmirea minutei este obligatorie în cazurile în care judecãtorul sau instanta dispune asupra mãsurilor preventive si în alte cazuri expres prevãzute de lege.
(3) Minuta se întocmeste în douã exemplare originale, dintre care unul se ataseazã la dosarul cauzei, iar celãlalt se depune, spre conservare, la dosarul de minute al instantei.
ART. 401
Cuprinsul hotãrârii
Hotãrârea prin care instanta penalã solutioneazã fondul cauzei trebuie sã continã o parte introductivã, o expunere si dispozitivul.
ART. 402
Continutul pãrtii introductive
(1) Partea introductivã cuprinde mentiunile prevãzute la art. 370 alin. (4).
(2) Când s-a redactat o încheiere de sedintã, potrivit dispozitiilor art. 370, partea introductivã se limiteazã numai la urmãtoarele mentiuni: denumirea instantei care a judecat cauza, data pronuntãrii hotãrârii, locul unde a fost judecatã cauza, precum si numele si prenumele membrilor completului de judecatã, ale procurorului si ale grefierului, fãcându-se mentiune cã celelalte date au fost trecute în încheierea de sedintã.
(3) În hotãrârile instantelor militare trebuie sã se indice si gradul militar al membrilor completului de judecatã si al procurorului. Când inculpatul este militar, se mentioneazã si gradul acestuia.
ART. 403
Continutul expunerii
(1) Expunerea trebuie sã cuprindã:
a) datele privind identitatea pãrtilor;
b) descrierea faptei ce face obiectul trimiterii în judecatã, cu arãtarea timpului si locului unde a fost sãvârsitã, precum si încadrarea juridicã datã acesteia prin actul de sesizare;
c) motivarea solutiei cu privire la latura penalã, prin analiza probelor care au servit ca temei pentru solutionarea laturii penale a cauzei si a celor care au fost înlãturate, si motivarea solutiei cu privire la latura civilã a cauzei, precum si analiza oricãror elemente de fapt pe care se sprijinã solutia datã în cauzã;
d) arãtarea temeiurilor de drept care justificã solutiile date în cauzã.
(2) În caz de condamnare, expunerea trebuie sã mai cuprindã fapta, respectiv fiecare faptã retinutã de instantã în sarcina inculpatului, forma si gradul de vinovãtie, circumstantele agravante sau atenuante, starea de recidivã, timpul ce se deduce din pedeapsa pronuntatã si actele din care rezultã perioada ce urmeazã a fi dedusã.
(3) Dacã instanta retine în sarcina inculpatului numai o parte dintre faptele ce formeazã obiectul trimiterii în judecatã, se va arãta în hotãrâre pentru care anume fapte s-a pronuntat condamnarea si pentru care, încetarea procesului penal sau achitarea.
ART. 404
Continutul dispozitivului
(1) Dispozitivul trebuie sã cuprindã datele prevãzute la art. 107 privitoare la persoana inculpatului, solutia datã de instantã cu privire la infractiune, indicându-se, în caz de condamnare, denumirea acesteia si textul de lege în care se încadreazã, iar în caz de achitare sau de încetare a procesului penal, cauza pe care se întemeiazã potrivit art. 16, precum si solutia datã cu privire la solutionarea actiunii civile.
(2) Când instanta dispune renuntarea la aplicarea pedepsei, în dispozitiv se face mentiune despre aplicarea avertismentului, potrivit art. 81 din Codul penal.
(3) Când instanta dispune amânarea aplicãrii pedepsei sau suspendarea executãrii pedepsei sub supraveghere, în dispozitiv se mentioneazã mãsurile de supraveghere si obligatiile, prevãzute la art. 85 alin. (1) si (2) din Codul penal, respectiv la art. 93 alin. (1)-(3) din Codul penal, pe care trebuie sã le respecte inculpatul.
(4) Dispozitivul trebuie sã mai cuprindã, dupã caz, cele hotãrâte de instantã cu privire la:
a) deducerea duratei mãsurii preventive privative de libertate si a internãrii medicale, indicându-se partea din pedeapsã executatã în acest mod;
b) mãsurile preventive;
c) mãsurile asigurãtorii;
d) mãsurile de sigurantã;
e) cheltuielile judiciare;
f) restituirea lucrurilor;
g) restabilirea situatiei anterioare;
h) cautiune;
i) rezolvarea oricãrei alte probleme privind justa solutionare a cauzei.
(5) Când instanta pronuntã pedeapsa închisorii, în dispozitiv se face mentiune cã persoana condamnatã este lipsitã de drepturile sau, dupã caz, unele dintre drepturile prevãzute la art. 65 din Codul penal, pe durata prevãzutã în acelasi articol.
(6) Când instanta a pronuntat pedeapsa închisorii, iar persoana vãtãmatã a solicitat înstiintarea cu privire la eliberarea în orice mod a condamnatului, instanta face o mentiune în acest sens în dispozitivul hotãrârii.
(7) Dispozitivul trebuie sã cuprindã totdeauna mentiunea cã hotãrârea este supusã unei cãi ordinare de atac, cu arãtarea termenului în care poate fi exercitatã si mentionarea datei când hotãrârea a fost pronuntatã, si cã pronuntarea s-a fãcut în sedintã publicã.
ART. 405
Pronuntarea hotãrârii
(1) Hotãrârea se pronuntã în sedintã publicã de cãtre presedintele completului de judecatã, asistat de grefier.
(2) La pronuntarea hotãrârii pãrtile nu se citeazã.
(3) Presedintele completului pronuntã minuta hotãrârii.
ART. 406
Redactarea si semnarea hotãrârii
(1) Hotãrârea se redacteazã în cel mult 30 de zile de la pronuntare.
(2) Hotãrârea se redacteazã de unul dintre judecãtorii care au participat la solutionarea cauzei, în cel mult 30 de zile de la pronuntare, si se semneazã de toti membrii completului si de grefier.
(3) Dispozitivul hotãrârii trebuie sã fie conform cu minuta.
(4) În caz de împiedicare a vreunuia dintre membrii completului de judecatã de a semna, hotãrârea se semneazã în locul acestuia de presedintele completului. Dacã si presedintele completului este împiedicat a semna, hotãrârea se semneazã de presedintele instantei. Când împiedicarea îl priveste pe grefier, hotãrârea se semneazã de grefierul-sef. În toate cazurile se face mentiune pe hotãrâre despre cauza care a determinat împiedicarea.
ART. 407
Comunicarea hotãrârii
(1) Dupã pronuntare, o copie a minutei hotãrârii se comunicã procurorului, pãrtilor, persoanei vãtãmate si, în cazul în care inculpatul este arestat, administratiei locului de detinere, în vederea exercitãrii cãii de atac. Dupã redactarea hotãrârii, acestora li se comunicã hotãrârea în întregul sãu.
(2) În cazul în care instanta a dispus amânarea aplicãrii pedepsei sau suspendarea executãrii pedepsei sub supraveghere, hotãrârea se comunicã serviciului de probatiune.

CAP. III
Apelul

ART. 408
Hotãrârile supuse apelului
(1) Sentintele pot fi atacate cu apel, dacã legea nu prevede altfel.
(2) Încheierile pot fi atacate cu apel numai odatã cu sentinta, cu exceptia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.
(3) Apelul declarat împotriva sentintei se socoteste fãcut si împotriva încheierilor.
ART. 409
Persoanele care pot face apel
(1) Pot face apel:
a) procurorul, referitor la latura penalã si latura civilã;
b) inculpatul, în ceea ce priveste latura penalã si latura civilã;
c) partea civilã si partea responsabilã civilmente, în ceea ce priveste latura civilã, iar referitor la latura penalã, în mãsura în care solutia din aceastã laturã a influentat solutia în latura civilã;
d) persoana vãtãmatã, în ceea ce priveste latura penalã;
e) martorul, expertul, interpretul si avocatul, în ceea ce priveste cheltuielile judiciare, indemnizatiile cuvenite acestora si amenzile judiciare aplicate;
f) orice persoanã fizicã ori juridicã ale cãrei drepturi legitime au fost vãtãmate nemijlocit printr-o mãsurã sau printr-un act al instantei, în ceea ce priveste dispozitiile care au provocat asemenea vãtãmare.
(2) Pentru persoanele prevãzute la alin. (1) lit. b)-f), apelul poate fi declarat si de cãtre reprezentantul legal ori de cãtre avocat, iar pentru inculpat, si de cãtre sotul acestuia.
ART. 410
Termenul de declarare a apelului
(1) Pentru procuror, persoana vãtãmatã si pãrti, termenul de apel este de 10 zile, dacã legea nu dispune altfel, si curge de la comunicarea copiei minutei.
(2) În cazul prevãzut la art. 409 alin. (1) lit. e), apelul poate fi exercitat de îndatã dupã pronuntarea încheierii prin care s-a dispus asupra cheltuielilor judiciare, indemnizatiilor si amenzilor judiciare si cel mai târziu în 10 zile de la pronuntarea sentintei prin care s-a solutionat cauza.
(3) Pentru persoanele prevãzute la art. 409 alin. (1) lit. f), termenul de apel este de 10 zile si curge de la data la care acestea au aflat despre actul sau mãsura care a provocat vãtãmarea.
ART. 411
Repunerea în termen
(1) Apelul declarat dupã expirarea termenului prevãzut de lege este considerat ca fiind fãcut în termen dacã instanta de apel constatã cã întârzierea a fost determinatã de o cauzã temeinicã de împiedicare, iar cererea de apel a fost fãcutã în cel mult 10 zile de la încetarea acesteia.
(2) Hotãrârea este definitivã pânã la momentul în care instanta de apel admite cererea de repunere în termen.
(3) Pânã la solutionarea repunerii în termen, instanta de apel poate suspenda executarea hotãrârii atacate.
(4) Dispozitiile alin. (1) si (3) nu se aplicã în situatia redeschiderii procesului penal cerute de persoana condamnatã în lipsã.
ART. 412
Forma si continutul apelului
(1) Apelul se declarã prin cerere scrisã, care trebuie sã continã urmãtoarele:
a) numãrul dosarului, data si numãrul sentintei sau încheierii atacate;
b) denumirea instantei care a pronuntat hotãrârea atacatã;
c) semnãtura persoanei care declarã apelul.
(2) Pentru persoana care nu poate sã semneze, cererea va fi atestatã de un grefier de la instanta a cãrei hotãrâre se atacã sau de avocat.
(3) Cererea poate fi atestatã si de primarul sau secretarul consiliului local ori de functionarul desemnat de acesta din localitatea unde domiciliazã apelantul.
(4) Motivele de apel, consemnate în scris, vor cuprinde, pe lângã mentiunile prevãzute la alin. (1), si:
a) motivele de nelegalitate sau de netemeinicie invocate;
b) un scurt rezumat al cauzei;
c) faptele si împrejurãrile care nu au fost elucidate si probele pe care se întemeiazã criticile hotãrârii apelate si care urmeazã a fi prezentate ori solicitate instantei de control la primul termen fixat pentru judecarea apelului;
d) formularea exactã a cererilor pentru îndreptarea pretinselor nelegalitãti ori netemeinicii ale hotãrârii atacate si reparatia solicitatã.
(5) Motivele de apel se depun la instanta de apel pânã cel mai târziu cu 3 zile înainte de primul termen de judecatã, dar nu mai devreme de 5 zile de la comunicarea hotãrârii.
(6) Cererea de apel nesemnatã ori neatestatã poate fi confirmatã în instantã de parte ori de reprezentantul ei la primul termen de judecatã cu procedura legal îndeplinitã.
ART. 413
Instanta la care se depune apelul
(1) Cererea de apel întocmitã în conditiile prevãzute la art. 412 se depune la instanta a cãrei hotãrâre se atacã.
(2) Persoana care se aflã în stare de detinere poate depune cererea de apel si la administratia locului de detinere.
(3) Cererea de apel înregistratã sau atestatã în conditiile alin. (2) ori procesul-verbal întocmit de administratia locului de detinere se înainteazã de îndatã instantei a cãrei hotãrâre este atacatã.
ART. 414
Renuntarea la apel
(1) Dupã pronuntarea hotãrârii si pânã la expirarea termenului de declarare a apelului, pãrtile si persoana vãtãmatã pot renunta în mod expres la aceastã cale de atac.
(2) Asupra renuntãrii, cu exceptia apelului care priveste latura civilã a cauzei, se poate reveni înãuntrul termenului pentru declararea apelului.
(3) Renuntarea sau revenirea asupra renuntãrii poate sã fie fãcutã personal sau prin mandatar special.
ART. 415
Retragerea apelului
(1) Pânã la închiderea dezbaterilor la instanta de apel, persoana vãtãmatã si oricare dintre pãrti îsi pot retrage apelul declarat. Retragerea trebuie sã fie fãcutã personal de parte sau prin mandatar special, iar dacã partea se aflã în stare de detinere, printr-o declaratie atestatã sau consemnatã într-un proces-verbal de cãtre administratia locului de detinere. Declaratia de retragere se poate face fie la instanta a cãrei hotãrâre a fost atacatã, fie la instanta de apel.
(2) Reprezentantii legali pot retrage apelul, cu respectarea, în ceea ce priveste latura civilã, a conditiilor prevãzute de legea civilã. Inculpatul minor nu poate retrage apelul declarat personal sau de reprezentantul sãu legal.
(3) Apelul declarat de procuror poate fi retras de procurorul ierarhic superior.
(4) Apelul declarat de procuror si retras poate fi însusit de partea în favoarea cãreia a fost declarat.
ART. 416
Efectul suspensiv al apelului
Apelul declarat în termen este suspensiv de executare, atât în ceea ce priveste latura penalã, cât si în ceea ce priveste latura civilã, în afarã de cazul când legea dispune altfel.
ART. 417
Efectul devolutiv al apelului si limitele sale
(1) Instanta judecã apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat si la persoana la care se referã declaratia de apel si numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces.
(2) În cadrul limitelor prevãzute la alin. (1), instanta este obligatã ca, în afarã de temeiurile invocate si cererile formulate de apelant, sã examineze cauza sub toate aspectele de fapt si de drept.
ART. 418
Neagravarea situatiei în propriul apel
(1) Instanta de apel, solutionând cauza, nu poate crea o situatie mai grea pentru cel care a declarat apel.
(2) De asemenea, în apelul declarat de procuror în favoarea unei pãrti, instanta de apel nu poate agrava situatia acesteia.
ART. 419
Efectul extensiv al apelului
Instanta de apel examineazã cauza prin extindere si cu privire la pãrtile care nu au declarat apel sau la care acesta nu se referã, putând hotãrî si în privinta lor, fãrã sã poatã crea acestor pãrti o situatie mai grea.
ART. 420
Judecarea apelului
(1) Judecarea apelului se face cu citarea pãrtilor si a persoanei vãtãmate.
(2) Judecarea apelului nu poate avea loc decât în prezenta inculpatului, când acesta se aflã în stare de detinere.
(3) Participarea procurorului la judecarea apelului este obligatorie.
(4) Instanta de apel procedeazã la ascultarea inculpatului, când aceasta este posibilã, potrivit regulilor de la judecata în fond.
(5) Instanta de apel poate readministra probele administrate la prima instantã si poate administra probe noi, în conditiile art. 100.
(6) Când apelul este în stare de judecatã, presedintele completului dã cuvântul apelantului, apoi intimatului si pe urmã procurorului. Dacã între apelurile declarate se aflã si apelul procurorului, primul cuvânt îl are acesta.
(7) Procurorul si pãrtile au dreptul la replicã cu privire la chestiunile noi ivite cu ocazia dezbaterilor. Inculpatului i se acordã ultimul cuvânt.
(8) Instanta verificã hotãrârea atacatã pe baza lucrãrilor si a materialului din dosarul cauzei, precum si a oricãror probe administrate în fata instantei de apel.
(9) În vederea solutionãrii apelului, instanta, motivat, poate da o nouã apreciere probelor.
(10) Instanta se pronuntã asupra tuturor motivelor de apel invocate.
(11) La judecarea apelului se aplicã regulile de la judecata în fond, în mãsura în care în prezentul titlu nu existã dispozitii contrare.
(12) Apelul împotriva încheierilor care, potrivit legii, pot fi atacate separat se judecã în camera de consiliu fãrã prezenta pãrtilor, care pot depune concluzii scrise, cu exceptia cazurilor în care legea dispune altfel ori atunci când instanta apreciazã cã este necesarã judecata în sedintã publicã.
ART. 421
Solutiile la judecata în apel
Instanta, judecând apelul, pronuntã una dintre urmãtoarele solutii:
1. respinge apelul, mentinând hotãrârea atacatã:
a) dacã apelul este tardiv sau inadmisibil;
b) dacã apelul este nefondat;
2. admite apelul si:
a) desfiinteazã sentinta primei instante si pronuntã o nouã hotãrâre procedând potrivit regulilor referitoare la solutionarea actiunii penale si a actiunii civile la judecata în fond;
b) desfiinteazã sentinta primei instante si dispune rejudecarea de cãtre instanta a cãrei hotãrâre a fost desfiintatã pentru motivul cã judecarea cauzei la acea instantã a avut loc în lipsa unei pãrti nelegal citate sau care, legal citatã, a fost în imposibilitate de a se prezenta si de a înstiinta instanta despre aceastã imposibilitate, invocatã de acea parte. Rejudecarea de cãtre instanta a cãrei hotãrâre a fost desfiintatã se dispune si atunci când existã vreunul dintre cazurile de nulitate absolutã, cu exceptia cazului de necompetentã, când se dispune rejudecarea de cãtre instanta competentã.
ART. 422
Chestiunile complementare
Instanta, deliberând asupra apelului, face, atunci când este cazul, aplicarea dispozitiilor privitoare la reluarea dezbaterilor si a celor privind rezolvarea actiunii civile, mãsurile asigurãtorii, cheltuielile judiciare si orice alte aspecte de care depinde solutionarea completã a apelului. De asemenea, instanta de apel verificã dacã s-a fãcut o justã aplicare de cãtre prima instantã a dispozitiilor privitoare la deducerea duratei retinerii, arestãrii preventive, arestului la domiciliu sau internãrii medicale si adaugã, dacã este cazul, timpul de arestare scurs dupã pronuntarea hotãrârii atacate cu apel.
ART. 423
Desfiintarea hotãrârii
(1) În caz de admitere a apelului, hotãrârea atacatã se desfiinteazã, în limitele dispozitiilor privind efectul devolutiv si extensiv al apelului.
(2) Hotãrârea poate fi desfiintatã numai cu privire la unele fapte sau persoane ori numai în ceea ce priveste latura penalã sau civilã, dacã aceasta nu împiedicã justa solutionare a cauzei.
(3) În caz de desfiintare a hotãrârii, instanta de apel poate mentine mãsura arestãrii preventive.
ART. 424
Continutul deciziei instantei de apel si comunicarea acesteia
(1) Decizia instantei de apel trebuie sã cuprindã în partea introductivã mentiunile prevãzute la art. 402, iar în expunere temeiurile de fapt si de drept care au dus, dupã caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum si temeiurile care au dus la adoptarea oricãreia dintre solutiile prevãzute la art. 421. Dispozitivul cuprinde solutia datã de instanta de apel, data pronuntãrii deciziei si mentiunea cã pronuntarea s-a fãcut în sedintã publicã.
(2) Instanta de apel se pronuntã asupra mãsurilor preventive potrivit dispozitiilor referitoare la continutul sentintei.
(3) În cazul în care inculpatul se aflã în stare de arest preventiv sau de arest la domiciliu, în expunere si dispozitiv se aratã timpul care se deduce din pedeapsã.
(4) Când s-a dispus rejudecarea, decizia trebuie sã indice care este ultimul act procedural rãmas valabil de la care procesul penal trebuie sã îsi reia cursul, în caz contrar toate actele procedurale fiind desfiintate de drept.
(5) Decizia instantei de apel se comunicã procurorului, pãrtilor, persoanei vãtãmate si administratiei locului de detinere.
ART. 425
Limitele rejudecãrii
(1) Instanta de rejudecare trebuie sã se conformeze hotãrârii instantei de apel, în mãsura în care situatia de fapt rãmâne cea avutã în vedere la solutionarea apelului.
(2) Dacã hotãrârea a fost desfiintatã în apelul procurorului, declarat în defavoarea inculpatului sau în apelul persoanei vãtãmate, instanta care rejudecã poate agrava solutia datã de prima instantã.
(3) Când hotãrârea este desfiintatã numai cu privire la unele fapte sau persoane ori numai în ceea ce priveste latura penalã sau civilã, instanta de rejudecare se pronuntã în limitele în care hotãrârea a fost desfiintatã.

CAP. IV
Contestatia în anulare

ART. 426
Cazurile de contestatie în anulare
Împotriva hotãrârilor penale definitive se poate face contestatie în anulare în urmãtoarele cazuri:
a) când judecata în apel a avut loc fãrã citarea legalã a unei pãrti sau când, desi legal citatã, a fost în imposibilitate de a se prezenta si de a înstiinta instanta despre aceastã imposibilitate;
b) când inculpatul a fost condamnat, desi existau probe cu privire la o cauzã de încetare a procesului penal.
ART. 427
Cererea de contestatie în anulare
(1) Contestatia în anulare poate fi fãcutã de oricare dintre pãrti, de persoana vãtãmatã sau de cãtre procuror.
(2) În cererea de contestatie în anulare contestatorul trebuie sã arate cazurile de contestatie pe care le invocã, precum si motivele aduse în sprijinul acestora.
ART. 428
Termenul de introducere a contestatiei în anulare
(1) Contestatia în anulare pentru motivele prevãzute la art. 426 poate fi introdusã în 10 zile de la data când persoana împotriva cãreia se face executarea a luat cunostintã de hotãrârea a cãrei anulare se cere.
(2) Contestatia în anulare pentru cazul prevãzut la art. 426 lit. b) poate fi introdusã oricând.
ART. 429
Instanta competentã
(1) Contestatia în anulare se introduce la instanta de apel care a pronuntat hotãrârea a cãrei anulare se cere.
(2) Contestatia în anulare pentru cazul în care se invocã autoritatea de lucru judecat se introduce la instanta la care a rãmas definitivã ultima hotãrâre.
ART. 430
Suspendarea executãrii
Pânã la solutionarea contestatiei în anulare, instanta sesizatã, luând concluziile procurorului, poate suspenda executarea hotãrârii a cãrei anulare se cere.
ART. 431
Admiterea în principiu
(1) Instanta examineazã admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, fãrã citarea pãrtilor.
(2) Instanta, constatând cã cererea de contestatie în anulare este fãcutã în termenul prevãzut de lege, cã motivul pe care se sprijinã contestatia este dintre cele prevãzute la art. 426 si cã în sprijinul contestatiei se depun ori se invocã dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestatia si dispune citarea pãrtilor interesate.
ART. 432
Procedura de judecare
(1) La termenul fixat pentru judecarea contestatiei în anulare, instanta, ascultând pãrtile si concluziile procurorului, dacã gãseste contestatia întemeiatã, desfiinteazã prin decizie hotãrârea a cãrei anulare se cere si procedeazã fie de îndatã, fie acordând un termen, dupã caz, la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei dupã desfiintare.
(2) În cazul în care prin contestatia în anulare se invocã autoritatea de lucru judecat, judecarea contestatiei se face cu citarea pãrtilor interesate în cauza în care s-a pronuntat ultima hotãrâre. Instanta, ascultând pãrtile si concluziile procurorului, dacã gãseste contestatia întemeiatã, desfiinteazã prin decizie sau, dupã caz, prin sentintã ultima hotãrâre sau acea parte din ultima hotãrâre cu privire la care existã autoritate de lucru judecat.
(3) Judecarea contestatiei în anulare nu poate avea loc decât în prezenta inculpatului, când acesta se aflã în stare de detinere.
(4) Sentinta datã în contestatia în anulare este supusã apelului, iar decizia datã în apel este definitivã.

CAP. V
Cãile extraordinare de atac

SECTIUNEA 1
Recursul în casatie

ART. 433
Scopul recursului în casatie si instanta competentã
Recursul în casatie urmãreste sã supunã Înaltei Curti de Casatie si Justitie judecarea, în conditiile legii, a conformitãtii hotãrârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
ART. 434
Hotãrârile supuse recursului în casatie
(1) Pot fi atacate cu recurs în casatie deciziile pronuntate de curtile de apel, ca instante de apel, cu exceptia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.
(2) Nu pot fi atacate cu recurs în casatie:
a) sentintele în privinta cãrora persoanele prevãzute la art. 409 nu au folosit calea de atac a apelului ori când apelul a fost retras, dacã legea prevede aceastã cale de atac. Persoanele prevãzute la art. 409 pot declara recurs în casatie împotriva deciziei pronuntate în apel, chiar dacã nu au folosit apelul, dacã prin decizia pronuntatã în apel a fost modificatã solutia din sentintã si numai cu privire la aceastã modificare;
b) deciziile pronuntate în apel de Înalta Curte de Casatie si Justitie;
c) încheierile pronuntate în materia mãsurilor preventive si a altor mãsuri procesuale;
d) hotãrârile definitive pronuntate în materia plângerilor împotriva solutiilor de neurmãrire sau de netrimitere în judecatã, când plângerea a fost respinsã, cele privind cererile de revizuire sau de redeschidere a procesului penal în cazul judecãrii în lipsa persoanei condamnate, respinse, precum si cele în materia executãrii pedepselor sau a reabilitãrii.
(3) Recursul în casatie exercitat de procuror împotriva hotãrârilor prin care s-a dispus achitarea inculpatului nu poate avea ca scop obtinerea condamnãrii acestuia de cãtre instanta de recurs în casatie.
ART. 435
Termenul de declarare a recursului în casatie
Recursul în casatie poate fi introdus de cãtre pãrti sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicãrii deciziei instantei de apel.
ART. 436
Declararea recursului în casatie
(1) Pot formula cerere de recurs în casatie:
a) procurorul, în ceea ce priveste latura penalã si latura civilã;
b) inculpatul, în ceea ce priveste latura penalã si latura civilã, împotriva hotãrârilor prin care s-a dispus condamnarea sa sau încetarea procesului penal;
c) partea civilã si partea responsabilã civilmente, în ceea ce priveste latura civilã, iar referitor la latura penalã, în mãsura în care solutia din aceastã laturã a influentat solutia în latura civilã.
(2) Inculpatul, partea civilã si partea responsabilã civilmente pot formula cerere de recurs în casatie numai prin intermediul unui avocat care poate pune concluzii în fata Înaltei Curti de Casatie si Justitie.
(3) Pânã la închiderea dezbaterilor la instanta de recurs, pãrtile si procurorul îsi pot retrage recursul în casatie declarat. Retragerea trebuie sã fie fãcutã personal de parte sau prin mandatar special, iar dacã partea se aflã în stare de detinere, printr-o declaratie atestatã sau consemnatã într-un proces-verbal de cãtre conducerea locului de detinere. Declaratia de retragere se poate face fie la instanta a cãrei hotãrâre a fost atacatã, fie la instanta de recurs.
(4) Reprezentantii legali pot retrage recursul în casatie cu respectarea, în ceea ce priveste latura civilã, a conditiilor prevãzute de legea civilã. Inculpatul minor nu poate retrage recursul în casatie declarat personal sau de reprezentantul sãu legal.
(5) Recursul în casatie declarat de procuror poate fi retras de procurorul ierarhic superior.
(6) Decizia instantei de apel prin care a fost respins apelul nu poate fi atacatã cu recurs în casatie de persoanele care nu au exercitat calea de atac a apelului ori când apelul acestora a fost retras.
ART. 437
Motivarea recursului în casatie
(1) Cererea de recurs în casatie se formuleazã în scris si va cuprinde:
a) numele si prenumele, domiciliul sau resedinta pãrtii, numele, prenumele si domiciliul profesional al avocatului sau, dupã caz, numele si prenumele procurorului care exercitã recursul în casatie, precum si organul judiciar din care acesta face parte;
b) indicarea hotãrârii care se atacã;
c) indicarea cazurilor de recurs în casatie pe care se întemeiazã cererea si motivarea acestora;
d) semnãtura persoanei care exercitã recursul în casatie si/sau semnãtura avocatului.
(2) La cerere se anexeazã toate înscrisurile invocate în motivarea acesteia.
ART. 438
Cazurile în care se poate face recurs în casatie
(1) Hotãrârile sunt supuse casãrii în urmãtoarele cazuri:
1. în cursul judecãtii nu au fost respectate dispozitiile privind competenta dupã materie sau dupã calitatea persoanei;
2. hotãrârea a fost pronuntatã de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
3. instanta nu a fost compusã potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
4. judecata a avut loc fãrã participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
5. judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistenta juridicã a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;
6. sedinta de judecatã nu a fost publicã, în afarã de cazurile când legea prevede altfel;
7. inculpatul a fost condamnat pentru o faptã care nu este prevãzutã de legea penalã;
8. în mod gresit s-a dispus încetarea procesului penal;
9. hotãrârea cuprinde motive contradictorii ori motive strãine de natura cauzei sau existã o contradictie între considerentele si dispozitivul hotãrârii;
10. instanta nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacã audierea era legal posibilã;
11. nu s-a constatat gratierea sau în mod gresit s-a constatat cã pedeapsa aplicatã inculpatului a fost gratiatã;
12. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevãzute de lege;
13. instanta si-a întemeiat hotãrârea pe probe pentru care a fost aplicatã sanctiunea excluderii sau în mod gresit s-a aplicat sanctiunea excluderii cu privire la probe legal administrate;
14. instanta nu s-a pronuntat asupra unuia sau mai multor motive de apel.
(2) Cazurile prevãzute la alin. (1) pot constitui temei al casãrii hotãrârii doar dacã nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecãrii apelului ori dacã, desi au fost invocate, au fost respinse sau instanta a omis sã se pronunte asupra lor.
(3) În cazul în care cererea de recurs în casatie a fost respinsã, partea sau procurorul care a declarat recursul în casatie nu mai poate formula o nouã cerere împotriva aceleiasi hotãrâri, indiferent de motivul invocat.
ART. 439
Procedura de comunicare
(1) Cererea de recurs în casatie împreunã cu înscrisurile anexate se depun la instanta a cãrei hotãrâre se atacã.
(2) Presedintele instantei a cãrei hotãrâre se atacã ori judecãtorul delegat de cãtre acesta va comunica procurorului si pãrtilor copii de pe cererea de recurs în casatie si celelalte înscrisuri doveditoare, cu mentiunea cã se pot depune concluziile scrise în termen de 10 zile de la primirea comunicãrilor, la aceeasi instantã.
(3) Nedepunerea de cãtre pãrti si procuror de concluzii scrise nu împiedicã judecarea recursului în casatie.
(4) În termen de 5 zile de la depunerea concluziilor scrise sau de la expirarea termenului de depunere a acestora, presedintele instantei sau judecãtorul delegat de cãtre acesta va înainta Înaltei Curti de Casatie si Justitie dosarul cauzei, cererea de recurs în casatie, înscrisurile anexate, dovezile de comunicare efectuate, precum si, dupã caz, concluziile scrise.
(5) În cazul în care nu este îndeplinitã procedura de comunicare prevãzutã la alin. (2) si (4) ori dacã aceasta nu este completã, magistratul-asistent de la Înalta Curte de Casatie si Justitie, desemnat cu verificarea îndeplinirii procedurii de comunicare si de întocmire a raportului referitor la cererea de recurs în casatie, va îndeplini sau va completa, dupã caz, procedura.
ART. 440
Admiterea în principiu
(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casatie se examineazã în camera de consiliu de un complet format din un judecãtor, dupã depunerea raportului magistratului-asistent si atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinitã.
(2) Dacã cererea de recurs în casatie nu este fãcutã în termenul prevãzut de lege sau dacã nu s-au respectat dispozitiile art. 434, 437 si 438 ori dacã cererea este vãdit nefondatã, instanta respinge, prin încheiere definitivã, cererea de recurs în casatie.
(3) Dacã cererea de recurs în casatie a fost retrasã, instanta ia act de retragere, prin încheiere.
(4) În cazul în care instanta constatã cã cererea îndeplineste conditiile prevãzute la art. 434-438, dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casatie si trimite cauza în vederea judecãrii recursului în casatie.
ART. 441
Suspendarea executãrii
(1) Instanta care admite în principiu cererea de recurs în casatie sau completul care judecã recursul în casatie poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotãrârii, putând impune respectarea de cãtre condamnat a uneia dintre obligatiile prevãzute la art. 215 alin. (1) si (2).
(2) În cazul în care persoana condamnatã nu respectã obligatiile impuse prin încheiere, completul care va judeca recursul în casatie, din oficiu sau la cererea procurorului, poate dispune revocarea mãsurii suspendãrii si reluarea executãrii pedepsei.
(3) Aducerea la îndeplinire a dispozitiilor de suspendare a executãrii hotãrârii si supravegherea respectãrii obligatiilor impuse se fac prin instanta de executare.
ART. 442
Efectul devolutiv si limitele sale
(1) Instanta judecã recursul în casatie numai cu privire la persoana care l-a declarat si la persoana la care se referã declaratia de recurs în casatie si numai în raport cu calitatea pe care recurentul o are în proces.
(2) Instanta de recurs în casatie examineazã cauza numai în limitele motivelor de casare prevãzute la art. 438, invocate în cererea de recurs în casatie.
ART. 443
Efectul extensiv si limitele sale
(1) Instanta examineazã cauza prin extindere si cu privire la pãrtile care nu au declarat recurs în casatie sau la care acesta nu se referã, putând hotãrî si în privinta lor, fãrã sã poatã crea acestor pãrti o situatie mai grea.
(2) Procurorul, chiar dupã expirarea termenului de recurs în casatie, poate cere extinderea recursului în casatie declarat de el în termen si fatã de alte persoane decât acelea la care s-a referit, fãrã a se putea crea acestora o situatie mai grea.
ART. 444
Neagravarea situatiei în propriul recurs în casatie
(1) Instanta, solutionând cauza, nu poate crea o situatie mai grea pentru cel care a declarat recursul în casatie.
(2) În recursul în casatie declarat de procuror în favoarea unei pãrti, instanta de recurs în casatie nu poate agrava situatia acesteia.
ART. 445
Prezenta pãrtilor si a procurorului
(1) Judecarea recursului în casatie admis în principiu se face cu citarea pãrtilor. Dispozitiile art. 90 si art. 93 alin. (5) se aplicã în mod corespunzãtor.
(2) Participarea procurorului la judecarea recursului în casatie este obligatorie.
ART. 446
Judecarea recursului în casatie
(1) Presedintele completului dã cuvântul recurentului, apoi intimatului si procurorului. Dacã între recursurile în casatie declarate se aflã si recursul procurorului, primul cuvânt îl are acesta.
(2) Procurorul si pãrtile au dreptul la replicã cu privire la chestiunile noi ivite cu ocazia dezbaterilor.
ART. 447
Verificarea legalitãtii hotãrârii
Instanta este obligatã sã se pronunte asupra tuturor cazurilor de recurs în casatie invocate prin cerere de procuror sau de pãrti, verificând exclusiv legalitatea hotãrârii atacate.
ART. 448
Solutiile la judecata recursului în casatie
(1) Instanta, judecând recursul în casatie, pronuntã una dintre urmãtoarele solutii:
1. respinge recursul în casatie, mentinând hotãrârea atacatã, dacã recursul în casatie este nefondat;
2. admite recursul în casatie, casând hotãrârea atacatã, si:
a) îl achitã pe inculpat sau dispune încetarea procesului penal ori înlãturã gresita aplicare a legii;
b) dispune rejudecarea de cãtre instanta de apel ori de cãtre instanta competentã material sau dupã calitatea persoanei, dacã sunt incidente celelalte cazuri de casare prevãzute la art. 438.
(2) Dacã recursul în casatie vizeazã gresita solutionare a laturii civile, instanta, dupã admiterea recursului, înlãturã nelegalitatea constatatã sau dispune rejudecarea de cãtre instanta a cãrei hotãrâre a fost casatã, în conditiile alin. (1) pct. 2 lit. b).
(3) În cazul prevãzut la alin. (1) pct. 2 lit. a) instanta de recurs în casatie desfiinteazã si hotãrârea primei instante, dacã se constatã aceleasi încãlcãri de lege ca în decizia recuratã.
(4) În cazul în care condamnatul se gãseste în cursul executãrii pedepsei, instanta, admitând recursul în casatie si pronuntând casarea cu trimitere, dispune asupra stãrii de libertate a acestuia, putând lua o mãsurã preventivã.
ART. 449
Desfiintarea hotãrârii si continutul deciziei
(1) În caz de admitere a recursului în casatie, hotãrârea atacatã se caseazã în limitele prevãzute la art. 442 si 443.
(2) Hotãrârea poate fi desfiintatã numai cu privire la unele fapte sau persoane ori numai în ceea ce priveste latura penalã sau civilã, dacã aceasta nu împiedicã justa solutionare a cauzei.
(3) Decizia instantei de recurs în casatie trebuie sã cuprindã, în partea introductivã, mentiunile prevãzute la art. 402, iar în expunere, temeiurile de drept care au dus la respingerea sau admiterea recursului în casatie. Dispozitivul trebuie sã cuprindã solutia pronuntatã de instanta de recurs în casatie, data pronuntãrii deciziei si mentiunea cã pronuntarea s-a fãcut în sedintã publicã.
(4) Când s-a dispus rejudecarea, decizia trebuie sã indice care este ultimul act procedural rãmas valabil de la care procesul penal trebuie sã îsi reia cursul.
ART. 450
Limitele judecãrii
(1) Instanta de rejudecare trebuie sã se conformeze hotãrârii instantei de recurs în casatie, în mãsura în care situatia de fapt rãmâne cea avutã în vedere la admiterea recursului în casatie.
(2) Când hotãrârea este desfiintatã numai cu privire la unele fapte sau persoane, instanta se pronuntã în limitele în care hotãrârea a fost casatã.
ART. 451
Procedura de rejudecare
Rejudecarea cauzei dupã casarea hotãrârii atacate se desfãsoarã potrivit dispozitiilor cap. II sau III din titlul III al pãrtii speciale, care se aplicã în mod corespunzãtor.

SECTIUNEA a 2-a
Revizuirea

ART. 452
Hotãrârile supuse revizuirii
(1) Hotãrârile judecãtoresti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penalã, cât si cu privire la latura civilã.
(2) Când o hotãrâre priveste mai multe infractiuni sau mai multe persoane, revizuirea se poate cere pentru oricare dintre fapte sau dintre fãptuitori.
ART. 453
Cazurile de revizuire
(1) Revizuirea hotãrârilor judecãtoresti definitive, cu privire la latura penalã, poate fi cerutã când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurãri ce nu au fost cunoscute la solutionarea cauzei si care dovedesc netemeinicia hotãrârii pronuntate în cauzã;
b) hotãrârea a cãrei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaratia unui martor, opinia unui expert sau pe situatiile învederate de un interpret, care a sãvârsit infractiunea de mãrturie mincinoasã în cauza a cãrei revizuire se cere, influentând astfel solutia pronuntatã;
c) un înscris care a servit ca temei al hotãrârii a cãrei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecãtii sau dupã pronuntarea hotãrârii, împrejurare care a influentat solutia pronuntatã în cauzã;
d) un membru al completului de judecatã, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmãrire penalã a comis o infractiune în legãturã cu cauza a cãrei revizuire se cere, împrejurare care a influentat solutia pronuntatã în cauzã;
e) când douã sau mai multe hotãrâri judecãtoresti definitive nu se pot concilia;
f) hotãrârea s-a întemeiat pe o prevedere legalã ce a fost declaratã neconstitutionalã dupã ce hotãrârea a devenit definitivã, în situatia în care consecintele încãlcãrii dispozitiei constitutionale continuã sã se producã si nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotãrârii pronuntate.
(2) Revizuirea hotãrârilor judecãtoresti penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilã, poate fi cerutã numai în fata instantei civile, potrivit Codului de procedurã civilã.
(3) Cazurile prevãzute la alin. (1) lit. a) si f) pot fi invocate ca motive de revizuire numai în favoarea persoanei condamnate.
(4) Cazul prevãzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacã pe baza faptelor sau împrejurãrilor noi se poate dovedi netemeinicia hotãrârii de condamnare ori de încetare a procesului penal, iar cazurile prevãzute la alin. (1) lit. b)-d) si f) constituie motive de revizuire dacã au dus la pronuntarea unei hotãrâri nelegale sau netemeinice.
(5) În cazul prevãzut la alin. (1) lit. e), toate hotãrârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii.
ART. 454
Dovedirea unor cazuri de revizuire
(1) Situatiile care constituie cazurile de revizuire prevãzute la art. 453 alin. (1) lit. b)-d) se dovedesc prin hotãrâre judecãtoreascã definitivã prin care instanta s-a pronuntat asupra fondului cauzei constatând existenta falsului sau existenta faptelor si sãvârsirea lor de respectivele persoane.
(2) În cazurile în care dovada nu poate fi fãcutã potrivit alin. (1) datoritã existentei unei cauze care împiedicã punerea în miscare sau exercitarea actiunii penale, proba cazurilor de revizuire prevãzute la art. 453 alin. (1) lit. b)-d) se poate face în procedura de revizuire, prin orice mijloc de probã.
ART. 455
Persoanele care pot cere revizuirea
(1) Pot cere revizuirea:
a) pãrtile din proces, în limitele calitãtii lor procesuale;
b) un membru de familie al condamnatului, chiar si dupã moartea acestuia, numai dacã cererea este formulatã în favoarea condamnatului.
(2) Procurorul poate cere din oficiu revizuirea laturii penale a hotãrârii.
ART. 456
Cererea de revizuire
(1) Cererea de revizuire se adreseazã instantei care a judecat cauza în prima instantã.
(2) Cererea se formuleazã în scris si trebuie motivatã, cu arãtarea cazului de revizuire pe care se întemeiazã si a mijloacelor de probã în dovedirea acestuia.
(3) La cerere se vor alãtura copii de pe înscrisurile de care cel ce a formulat cererea de revizuire întelege a se folosi în proces, certificate pentru conformitate cu originalul. Când înscrisurile sunt redactate într-o limbã strãinã, ele se vor alãtura în traducere efectuatã de un traducãtor autorizat.
(4) În cazul în care cererea nu îndeplineste conditiile prevãzute la alin. (2) si (3), instanta pune în vedere celui ce a formulat cererea sã o completeze, într-un termen stabilit de instantã, sub sanctiunea prevãzutã la art. 459 alin. (5).
ART. 457
Termenul de introducere a cererii
(1) Cererea de revizuire în favoarea condamnatului se poate face oricând, chiar dupã ce pedeapsa a fost executatã sau consideratã executatã ori dupã moartea condamnatului, cu exceptia cazului prevãzut la art. 453 alin. (1) lit. f), când cererea de revizuire poate fi formulatã în termen de un an de la data publicãrii deciziei Curtii Constitutionale în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Cererea de revizuire în defavoarea condamnatului, a celui achitat sau a celui fatã de care s-a încetat procesul penal se poate face în termen de 3 luni, care curge:
a) în cazurile prevãzute la art. 453 alin. (1) lit. b)-d), când nu sunt constatate prin hotãrâre definitivã, de la data când faptele sau împrejurãrile au fost cunoscute de persoana care face cererea sau de la data când aceasta a luat cunostintã de împrejurãrile pentru care constatarea infractiunii nu se poate face printr-o hotãrâre penalã, dar nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acestora;
b) în cazurile prevãzute la art. 453 alin. (1) lit. b)-d), dacã sunt constatate prin hotãrâre definitivã, de la data când hotãrârea a fost cunoscutã de persoana care face cererea, dar nu mai târziu de un an de la data rãmânerii definitive a hotãrârii penale;
c) în cazul prevãzut la art. 453 alin. (1) lit. e), de la data când hotãrârile ce nu se conciliazã au fost cunoscute de persoana care face cererea.
(3) Dispozitiile alin. (2) se aplicã si în cazul când procurorul se sesizeazã din oficiu.
(4) Revizuirea în defavoarea inculpatului nu se poate face când a intervenit o cauzã care împiedicã punerea în miscare a actiunii penale sau continuarea procesului penal.
ART. 458
Instanta competentã
Competentã sã judece cererea de revizuire este instanta care a judecat cauza în prima instantã. Când temeiul cererii de revizuire constã în existenta unor hotãrâri ce nu se pot concilia, competenta se determinã potrivit dispozitiilor art. 44.
ART. 459
Admiterea în principiu
(1) La primirea cererii de revizuire, presedintele instantei fixeazã termen pentru examinarea admisibilitãtii în principiu a cererii de revizuire, dispunând atasarea dosarului cauzei.
(2) Admisibilitatea în principiu se examineazã de cãtre instantã, în camera de consiliu, fãrã citarea pãrtilor.
(3) Instanta examineazã dacã:
a) cererea a fost formulatã în termen si de o persoanã dintre cele prevãzute la art. 455;
b) cererea a fost întocmitã cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) si (3);
c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;
d) faptele si mijloacele de probã în baza cãrora este formulatã cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioarã de revizuire care a fost judecatã definitiv;
e) faptele si mijloacele de probã în baza cãrora este formulatã cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existentei unor temeiuri legale ce permit revizuirea;
f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerintelor instantei dispuse potrivit art. 456 alin. (4).
(4) În cazul în care instanta constatã cã sunt îndeplinite conditiile prevãzute la alin. (3), dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de revizuire.
(5) În cazul în care instanta constatã neîndeplinirea conditiilor prevãzute la alin. (3), dispune prin sentintã respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilã.
(6) Când cererea de revizuire a fost fãcutã pentru un condamnat decedat sau când condamnatul care a fãcut cererea ori în favoarea cãruia s-a fãcut revizuirea a decedat dupã introducerea cererii, prin exceptie de la dispozitiile art. 16 alin. (1) lit. f), procedura de revizuire îsi va urma cursul, iar în cazul rejudecãrii cauzei, dupã admiterea în principiu, instanta va hotãrî potrivit dispozitiilor art. 16, care se aplicã în mod corespunzãtor.
(7) Încheierea prin care este admisã în principiu cererea de revizuire este definitivã. Sentinta prin care este respinsã cererea de revizuire, dupã analiza admisibilitãtii în principiu, este supusã aceleiasi cãi de atac ca si hotãrârea la care se referã revizuirea.
ART. 460
Mãsurile care pot fi luate odatã cu sau ulterior admiterii în principiu
(1) Odatã cu admiterea în principiu a cererii de revizuire sau ulterior acesteia, instanta poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotãrârii supuse revizuirii si poate dispune respectarea de cãtre condamnat a uneia dintre obligatiile prevãzute la art. 215 alin. (1) si (2).
(2) Împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea hotãrârii supuse revizuirii, prevãzutã la alin. (1), procurorul sau persoana interesatã poate formula contestatie în termen de 48 de ore de la pronuntare pentru cei prezenti si de la comunicare pentru cei lipsã. Contestatia formulatã de procuror este suspensivã de executare. Dispozitiile art. 597 alin. (2)-(5) se aplicã în mod corespunzãtor.
(3) În cazul în care persoana condamnatã nu respectã obligatiile stabilite prin încheiere, instanta, din oficiu sau la cererea procurorului, poate dispune revocarea mãsurii suspendãrii si reluarea executãrii pedepsei.
(4) În cazul admiterii în principiu a cererii de revizuire pentru existenta unor hotãrâri ce nu se pot concilia, cauzele în care aceste hotãrâri au fost pronuntate se reunesc în vederea rejudecãrii.
ART. 461
Rejudecarea
(1) Rejudecarea cauzei dupã admiterea în principiu a cererii de revizuire se face potrivit regulilor de procedurã privind judecarea în primã instantã.
(2) Instanta, dacã gãseste necesar, administreazã din nou probele din cursul primei judecãti.
(3) În cazul în care instanta constatã cã situatia de fapt nu poate fi stabilitã în mod nemijlocit sau aceasta nu s-ar putea face decât cu mare întârziere, dispune efectuarea cercetãrilor necesare de cãtre procurorul de la parchetul de pe lângã aceastã instantã, într-un interval ce nu poate depãsi 3 luni.
(4) Dupã efectuarea cercetãrilor, procurorul înainteazã întregul material instantei competente.
(5) Persoanele prevãzute la art. 453 alin. (1) lit. b) si d) nu pot fi audiate ca martori în cauza supusã revizuirii, dacã dovada acestor cazuri de revizuire s-a fãcut prin hotãrâre judecãtoreascã.
ART. 462
Solutiile dupã rejudecare
(1) Dacã se constatã cã cererea de revizuire este întemeiatã, instanta anuleazã hotãrârea, în mãsura în care a fost admisã revizuirea, sau hotãrârile care nu se pot concilia si pronuntã o nouã hotãrâre potrivit dispozitiilor art. 395-399, care se aplicã în mod corespunzãtor.
(2) Instanta rejudecã cauza prin extindere si cu privire la pãrtile care nu au formulat cerere de revizuire, putând hotãrî si în privinta lor, fãrã sã le poatã crea acestora o situatie mai grea.
(3) Instanta ia mãsuri pentru restabilirea situatiei anterioare, dispunând, dacã este cazul, restituirea amenzii plãtite si a bunurilor confiscate, a cheltuielilor judiciare pe care cel în favoarea cãruia s-a admis revizuirea nu era tinut sã le suporte sau alte asemenea mãsuri.
(4) Dacã instanta constatã cã cererea de revizuire este neîntemeiatã, o respinge si dispune obligarea revizuientului la plata cheltuielilor judiciare cãtre stat, precum si reluarea executãrii pedepsei, în cazul în care aceasta a fost suspendatã.
ART. 463
Calea de atac
Sentinta prin care instanta se pronuntã asupra cererii de revizuire, dupã rejudecarea cauzei, este supusã aceleiasi cãi de atac ca si hotãrârea la care se referã revizuirea.
ART. 464
Efectele respingerii cererii de revizuire
În cazul respingerii cererii de revizuire ca inadmisibilã sau ca neîntemeiatã, nu va putea fi formulatã o nouã cerere pentru aceleasi motive.
ART. 465
Revizuirea în cazul hotãrârilor Curtii Europene a Drepturilor Omului
(1) Hotãrârile definitive pronuntate în cauzele în care Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a constatat o încãlcare a drepturilor sau libertãtilor fundamentale ori a dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a solutionãrii amiabile a litigiului dintre stat si reclamanti, pot fi supuse revizuirii, dacã vreuna dintre consecintele grave ale încãlcãrii Conventiei pentru apãrarea drepturilor omului si a libertãtilor fundamentale si a protocoalelor aditionale la aceasta continuã sã se producã si nu poate fi remediatã decât prin revizuirea hotãrârii pronuntate.
(2) Pot cere revizuirea:
a) persoana al cãrei drept a fost încãlcat;
b) membrii de familie ai condamnatului, chiar si dupã moartea acestuia, numai dacã cererea este formulatã în favoarea condamnatului;
c) procurorul.
(3) Cererea de revizuire se introduce la Înalta Curte de Casatie si Justitie, care judecã cererea în complet de 9 judecãtori.
(4) Cererea de revizuire se poate face cel mai târziu în termen de un an de la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotãrârii definitive pronuntate de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului.
(5) Dupã sesizare, instanta poate dispune, din oficiu, la propunerea procurorului sau la cererea pãrtii, suspendarea executãrii hotãrârii atacate. Dispozitiile art. 460 alin. (1) si (3) se aplicã în mod corespunzãtor.
(6) Participarea procurorului este obligatorie.
(7) La judecarea cererii de revizuire, pãrtile se citeazã. Partea aflatã în stare de detinere este adusã la judecatã.
(8) Atunci când pãrtile sunt prezente la judecarea cererii de revizuire, instanta ascultã si concluziile acestora.
(9) Instanta examineazã cererea în baza actelor dosarului si se pronuntã prin decizie.
(10) Instanta respinge cererea în cazul în care constatã cã este tardivã, inadmisibilã sau nefondatã.
(11) Atunci când instanta constatã cã cererea este fondatã:
a) desfiinteazã, în parte, hotãrârea atacatã sub aspectul dreptului încãlcat si, rejudecând cauza, cu aplicarea dispozitiilor sectiunii 1 a cap. V din titlul III al pãrtii speciale, înlãturã consecintele încãlcãrii dreptului;
b) desfiinteazã hotãrârea si, când este necesarã administrarea de probe, dispune rejudecarea de cãtre instanta în fata cãreia s-a produs încãlcarea dreptului, aplicându-se dispozitiile sectiunii 1 a cap. V din titlul III al pãrtii speciale.
(12) Decizia pronuntatã de Înalta Curte de Casatie si Justitie nu este supusã niciunei cãi de atac.

SECTIUNEA a 3-a
Redeschiderea procesului penal în cazul judecãrii în lipsa persoanei condamnate

ART. 466
Redeschiderea procesului penal în cazul judecãrii în lipsa persoanei condamnate
(1) Persoana condamnatã definitiv care a fost judecatã în lipsã poate solicita redeschiderea procesului penal în termen de 6 luni din ziua în care a luat cunostintã cã s-a desfãsurat un proces penal împotriva sa.
(2) Este considerat persoanã judecatã în lipsã inculpatul care:
a) nu a avut cunostintã de proces;
b) desi a avut cunostintã de proces în orice mod, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei si nu a putut încunostinta instanta.
(3) Procesul penal în care o persoanã judecatã în lipsã a fost condamnatã se poate redeschide si în cazul în care un stat strãin a dispus extrãdarea sau predarea condamnatului în baza mandatului european de arestare si condamnatul a formulat cerere de redeschidere a procesului în termen de 6 luni de la predarea sa cãtre autoritãtile române.
(4) Procesul penal nu poate fi redeschis în cazul în care persoana condamnatã a solicitat sã fie judecatã în lipsã.
ART. 467
Cererea de redeschidere a procesului penal
(1) Cererea de redeschidere a procesului penal poate fi formulatã de cãtre persoana judecatã în lipsã si se adreseazã instantei care a judecat cauza în lipsã, fie în primã instantã, fie în apel.
(2) Când persoana judecatã în lipsã este privatã de libertate, cererea poate fi depusã la administratia locului de detinere, care o va trimite de îndatã instantei competente.
(3) Cererea se formuleazã în scris si trebuie motivatã cu privire la îndeplinirea conditiilor prevãzute la art. 466.
(4) Cererea poate fi însotitã de copii de pe înscrisurile de care persoana judecatã în lipsã întelege a se folosi în proces, certificate pentru conformitate cu originalul. Când înscrisurile sunt redactate într-o limbã strãinã, ele vor fi însotite de traducere.
(5) În cazul în care cererea nu îndeplineste conditiile prevãzute la alin. (3) si (4), instanta pune în vedere celui ce a formulat cererea sã o completeze pânã la primul termen de judecatã sau, dupã caz, într-un termen scurt, stabilit de instantã.
ART. 468
Mãsurile premergãtoare
(1) La primirea cererii de redeschidere a procesului penal, presedintele instantei fixeazã un termen pentru examinarea admisibilitãtii în principiu, dispunând atasarea dosarului cauzei, precum si citarea pãrtilor interesate.
(2) Când persoana care a solicitat redeschiderea procesului penal este privatã de libertate, chiar într-o altã cauzã, presedintele dispune încunostintarea acesteia despre termen si ia mãsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu.
(3) Persoana privatã de libertate este adusã la judecatã.
ART. 469
Admiterea în principiu
(1) Instanta, ascultând concluziile procurorului si ale pãrtilor, examineazã dacã:
a) cererea a fost formulatã în termen si de cãtre o persoanã dintre cele prevãzute la art. 466;
b) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procesului penal;
c) motivele în baza cãrora este formulatã cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioarã de redeschidere a procesului penal, care a fost judecatã definitiv.
(2) De asemenea, instanta supune dezbaterii necesitatea luãrii fatã de persoana care a formulat cererea de redeschidere a vreuneia dintre mãsurile preventive prevãzute la art. 202 alin. (4) lit. b)-e), în cazul admiterii în principiu a cererii.
(3) Dacã instanta constatã îndeplinirea conditiilor prevãzute la alin. (1), dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal.
(4) Dacã instanta constatã neîndeplinirea conditiilor prevãzute la art. 466, dispune prin sentintã respingerea cererii de redeschidere a procesului penal.
(5) Încheierea prin care este admisã în principiu cererea de redeschidere a procesului penal poate fi atacatã odatã cu fondul.
(6) Hotãrârea prin care este respinsã cererea de redeschidere a procesului penal este supusã aceleiasi cãi de atac ca si hotãrârea pronuntatã în lipsa persoanei condamnate.
(7) Admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal atrage desfiintarea de drept a hotãrârii pronuntate în lipsa persoanei condamnate.
(8) Instanta redeschide procesul penal prin extindere si cu privire la pãrtile care nu au formulat cerere, putând hotãrî si în privinta lor, fãrã sã le poatã crea acestora o situatie mai grea.
(9) Odatã cu admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal, instanta, din oficiu sau la cererea procurorului, poate dispune luarea fatã de inculpat a uneia dintre mãsurile preventive prevãzute la art. 202 alin. (4) lit. b)-e). Dispozitiile titlului V al pãrtii generale se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 470
Rejudecarea cauzei
Rejudecarea cauzei se face potrivit regulilor de procedurã aplicabile etapei procesuale pentru care s-a dispus redeschiderea procesului penal.

CAP. VI
Dispozitii privind asigurarea unei practici judiciare unitare

SECTIUNEA 1
Recursul în interesul legii

ART. 471
Cererea de recurs în interesul legii
(1) Pentru a se asigura interpretarea si aplicarea unitarã a legii de cãtre toate instantele judecãtoresti, procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casatie si Justitie, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, colegiul de conducere al Înaltei Curti de Casatie si Justitie sau colegiile de conducere ale curtilor de apel au îndatorirea sã cearã Înaltei Curti de Casatie si Justitie sã se pronunte asupra chestiunilor de drept care au fost solutionate diferit de instantele judecãtoresti.
(2) Cererea trebuie sã cuprindã solutiile diferite date problemei de drept si motivarea acestora, jurisprudenta Curtii Constitutionale, a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, a Curtii Europene a Drepturilor Omului sau, dupã caz, a Curtii de Justitie a Uniunii Europene, opiniile exprimate în doctrinã relevante în domeniu, precum si solutia ce se propune a fi pronuntatã în recursul în interesul legii.
(3) Cererea de recurs în interesul legii trebuie sã fie însotitã, sub sanctiunea respingerii ca inadmisibilã, de copii ale hotãrârilor judecãtoresti definitive din care rezultã cã problemele de drept care formeazã obiectul judecãtii au fost solutionate în mod diferit de instantele judecãtoresti.
ART. 472
Conditiile de admisibilitate
Recursul în interesul legii este admisibil numai dacã se face dovada cã problemele de drept care formeazã obiectul judecãtii au fost solutionate în mod diferit prin hotãrâri judecãtoresti definitive, care se anexeazã la cerere.
ART. 473
Judecarea recursului în interesul legii
(1) Recursul în interesul legii se judecã de un complet format din presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie, presedintii de sectii din cadrul acesteia, un numãr de 14 judecãtori din sectia în a cãrei competentã intrã chestiunea de drept care a fost solutionatã diferit de instantele judecãtoresti, precum si câte 2 judecãtori din cadrul celorlalte sectii. Presedintele completului este presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie.
(2) În cazul în care chestiunea de drept prezintã interes pentru douã sau mai multe sectii, presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie stabileste sectiile din care provin cei 20 de judecãtori.
(3) Dupã sesizarea Înaltei Curti de Casatie si Justitie, presedintele acesteia va lua mãsurile necesare pentru desemnarea aleatorie a judecãtorilor din cadrul sectiei în a cãrei competentã intrã chestiunea de drept care a fost solutionatã diferit de instantele judecãtoresti, precum si a judecãtorilor din celelalte sectii ce intrã în alcãtuirea completului prevãzut la alin. (1).
(4) La primirea cererii, presedintele completului va desemna un judecãtor din cadrul sectiei în a cãrei competentã intrã chestiunea de drept care a fost solutionatã diferit de instantele judecãtoresti, pentru a întocmi un raport asupra recursului în interesul legii. În cazul în care chestiunea de drept prezintã interes pentru douã sau mai multe sectii, presedintele completului va desemna 3 judecãtori din cadrul acestor sectii pentru întocmirea raportului. Raportorii nu sunt incompatibili.
(5) În vederea întocmirii raportului, presedintele completului poate solicita unor specialisti recunoscuti opinia scrisã asupra chestiunilor de drept solutionate diferit.
(6) Raportul va cuprinde solutiile diferite date problemei de drept si argumentele pe care se fundamenteazã, jurisprudenta relevantã a Curtii Constitutionale, a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, a Curtii Europene a Drepturilor Omului, a Curtii de Justitie a Uniunii Europene si opinia specialistilor consultati, dacã este cazul, precum si doctrina în materie. Totodatã, judecãtorul sau, dupã caz, judecãtorii raportori vor întocmi si vor motiva proiectul solutiei ce se propune a fi datã recursului în interesul legii.
(7) Sedinta completului se convoacã de presedintele acestuia, cu cel putin 20 de zile înainte de desfãsurarea acesteia. Odatã cu convocarea, fiecare judecãtor va primi o copie a raportului si a solutiei propuse.
(8) La sedintã participã toti judecãtorii completului. Dacã existã motive obiective, acestia vor fi înlocuiti, cu respectarea regulilor prevãzute la alin. (3).
(9) Recursul în interesul legii se sustine în fata completului, dupã caz, de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casatie si Justitie sau de procurorul desemnat de acesta, de judecãtorul desemnat de colegiul de conducere al Înaltei Curti de Casatie si Justitie, respectiv al curtii de apel.
(10) Recursul în interesul legii se judecã în cel mult 3 luni de la data sesizãrii instantei, iar solutia se adoptã cu cel putin douã treimi din numãrul judecãtorilor completului. Nu se admit abtineri de la vot.
ART. 474
Continutul hotãrârii si efectele ei
(1) Asupra cererii de recurs în interesul legii completul Înaltei Curti de Casatie si Justitie se pronuntã prin decizie.
(2) Decizia se pronuntã numai în interesul legii si nu are efecte asupra hotãrârilor judecãtoresti examinate si nici cu privire la situatia pãrtilor din acele procese.
(3) Decizia se motiveazã în termen de cel mult 30 de zile de la pronuntare si se publicã în cel mult 15 zile de la motivare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(4) Dezlegarea datã problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instante de la data publicãrii deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

SECTIUNEA a 2-a
Sesizarea Înaltei Curti de Casatie si Justitie în vederea pronuntãrii unei hotãrâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept

ART. 475
Obiectul sesizãrii
Dacã, în cursul judecãtii, un complet de judecatã al Înaltei Curti de Casatie si Justitie, al curtii de apel sau al tribunalului, învestit cu solutionarea cauzei în ultimã instantã, constatã cã o problemã de drept de care depinde solutionarea cauzei respective a fost dezlegatã diferit în practica instantelor, va putea solicita Sectiei penale a Înaltei Curti de Casatie si Justitie sã pronunte o hotãrâre prealabilã prin care sã dea rezolvare problemei de drept cu care a fost sesizatã.
ART. 476
Procedura de judecatã
(1) Sesizarea Sectiei penale a Înaltei Curti de Casatie si Justitie se face, din oficiu sau la cererea pãrtilor, dupã dezbateri contradictorii si dacã sunt îndeplinite conditiile prevãzute la art. 475, prin încheiere, care nu este supusã niciunei cãi de atac. Cererea pãrtilor trebuie sã fie însotitã, sub sanctiunea respingerii ca inadmisibilã, de prezentarea dezlegãrilor diferite în practica instantelor ale problemei de drept sesizate.
(2) Prin aceeasi încheiere se poate suspenda judecarea cauzei pânã la pronuntarea hotãrârii prealabile pentru dezlegarea problemei de drept. În cazul în care inculpatul se aflã în arest la domiciliu sau este arestat preventiv, se aplicã în mod corespunzãtor prevederile art. 208 pe toatã durata suspendãrii.
(3) La primirea sesizãrii, presedintele sectiei va desemna un judecãtor pentru a întocmi un raport asupra problemei de drept supuse judecãtii. Dispozitiile art. 473 alin. (5)-(8) se aplicã în mod corespunzãtor.
(4) Raportul va fi comunicat pãrtilor, care, în termen de cel mult 15 zile de la comunicare, pot depune, în scris, prin avocat, concluzii privind problema de drept supusã judecãtii.
(5) Sesizarea se judecã fãrã citarea pãrtilor în cel mult 3 luni de la data învestirii sectiei, iar solutia se adoptã cu jumãtate plus unu din numãrul judecãtorilor prezenti. Nu se admit abtineri de la vot.
ART. 477
Continutul si efectele hotãrârii
(1) Asupra sesizãrii sectia se pronuntã prin decizie, numai cu privire la problema de drept supusã dezlegãrii.
(2) Dispozitiile art. 474 alin. (3) se aplicã în mod corespunzãtor.
(3) Dezlegarea datã problemelor de drept este obligatorie pentru instante, inclusiv în cauza în legãturã cu care s-a ridicat problema de drept, de la data publicãrii deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

TITLUL IV
Proceduri speciale

CAP. I
Acordul de recunoastere a vinovãtiei

ART. 478
Titularii acordului de recunoastere a vinovãtiei si limitele acestuia
(1) În cursul urmãririi penale, dupã punerea în miscare a actiunii penale, inculpatul si procurorul pot încheia un acord, ca urmare a recunoasterii vinovãtiei de cãtre inculpat.
(2) Efectele acordului de recunoastere a vinovãtiei sunt supuse avizului procurorului ierarhic superior.
(3) Acordul de recunoastere a vinovãtiei poate fi initiat atât de cãtre procuror, cât si de cãtre inculpat.
(4) Limitele încheierii acordului de recunoastere a vinovãtiei se stabilesc prin avizul prealabil si scris al procurorului ierarhic superior.
(5) Dacã actiunea penalã s-a pus în miscare fatã de mai multi inculpati, se poate încheia un acord de recunoastere a vinovãtiei distinct cu fiecare dintre acestia, fãrã a fi adusã atingere prezumtiei de nevinovãtie a inculpatilor pentru care nu s-a încheiat acord.
(6) Inculpatii minori nu pot încheia acorduri de recunoastere a vinovãtiei.
ART. 479
Obiectul acordului de recunoastere a vinovãtiei
Acordul de recunoastere a vinovãtiei are ca obiect recunoasterea comiterii faptei si acceptarea încadrãrii juridice pentru care a fost pusã în miscare actiunea penalã si priveste felul si cuantumul pedepsei, precum si forma de executare a acesteia.
ART. 480
Conditiile încheierii acordului de recunoastere a vinovãtiei
(1) Acordul de recunoastere a vinovãtiei se poate încheia numai cu privire la infractiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 7 ani.
(2) Acordul de recunoastere a vinovãtiei se încheie atunci când, din probele administrate, rezultã suficiente date cu privire la existenta faptei pentru care s-a pus în miscare actiunea penalã si cu privire la vinovãtia inculpatului. La încheierea acordului de recunoastere a vinovãtiei, asistenta juridicã este obligatorie.
(3) Inculpatul beneficiazã de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsã prevãzute de lege în cazul pedepsei închisorii si de reducerea cu o pãtrime a limitelor de pedeapsã prevãzute de lege în cazul pedepsei amenzii.
ART. 481
Forma acordului de recunoastere a vinovãtiei
(1) Acordul de recunoastere a vinovãtiei se încheie în formã scrisã.
(2) În situatia în care se încheie acord de recunoastere a vinovãtiei, procurorul nu mai întocmeste rechizitoriu cu privire la inculpatii cu care a încheiat acord.
ART. 482
Continutul acordului de recunoastere a vinovãtiei
Acordul de recunoastere a vinovãtiei cuprinde:
a) data si locul încheierii;
b) numele, prenumele si calitatea celor între care se încheie;
c) date privitoare la persoana inculpatului, prevãzute la art. 107 alin. (1);
d) descrierea faptei ce formeazã obiectul acordului;
e) încadrarea juridicã a faptei si pedeapsa prevãzutã de lege;
f) probele si mijloacele de probã;
g) declaratia expresã a inculpatului prin care recunoaste comiterea faptei si acceptã încadrarea juridicã pentru care a fost pusã în miscare actiunea penalã;
h) cererile procurorului;
i) semnãturile procurorului, ale inculpatului si ale avocatului.
ART. 483
Sesizarea instantei cu acordul de recunoastere a vinovãtiei
(1) Dupã încheierea acordului de recunoastere a vinovãtiei, procurorul sesizeazã instanta cãreia i-ar reveni competenta sã judece cauza în fond si trimite acesteia acordul de recunoastere a vinovãtiei, însotit de dosarul de urmãrire penalã.
(2) În situatia în care se încheie acordul numai cu privire la unele dintre fapte sau numai cu privire la unii dintre inculpati, iar pentru celelalte fapte sau inculpati se dispune trimiterea în judecatã, sesizarea instantei se face separat. Procurorul înainteazã instantei numai actele de urmãrire penalã care se referã la faptele si persoanele care au fãcut obiectul acordului de recunoastere a vinovãtiei.
(3) În cazul în care sunt incidente dispozitiile art. 23 alin. (1), procurorul înainteazã instantei acordul de recunoastere a vinovãtiei însotit de tranzactie sau de acordul de mediere.
ART. 484
Procedura în fata instantei
(1) Dacã acordului de recunoastere a vinovãtiei îi lipseste vreuna dintre mentiunile obligatorii sau dacã nu au fost respectate conditiile prevãzute la art. 482 si 483, instanta dispune acoperirea omisiunilor în cel mult 5 zile si sesizeazã în acest sens conducãtorul parchetului care a emis acordul.
(2) Instanta se pronuntã asupra acordului de recunoastere a vinovãtiei prin sentintã, în urma unei proceduri necontradictorii, în sedintã publicã, dupã ascultarea procurorului, a inculpatului si avocatului acestuia, precum si a pãrtii civile, dacã este prezentã.
ART. 485
Solutiile instantei
(1) Instanta, analizând acordul, pronuntã una dintre urmãtoarele solutii:
a) admite acordul de recunoastere a vinovãtiei si dispune condamnarea inculpatului la o pedeapsã ale cãrei limite au fost reduse conform art. 480 alin. (3), dacã sunt îndeplinite conditiile prevãzute la art. 480-482 cu privire la toate faptele retinute în sarcina inculpatului, care au fãcut obiectul acordului;
b) respinge acordul de recunoastere a vinovãtiei si trimite dosarul procurorului în vederea continuãrii urmãririi penale, dacã nu sunt îndeplinite conditiile prevãzute la art. 480-482.
(2) Instanta poate admite acordul de recunoastere a vinovãtiei numai cu privire la unii dintre inculpati.
(3) În situatia prevãzutã la alin. (1) lit. b), instanta se pronuntã din oficiu cu privire la starea de arest a inculpatilor.
(4) Dispozitiile art. 396 alin. (9), art. 398 si art. 399 se aplicã în mod corespunzãtor. Solutionarea actiunii civile Art. 486. – (1) În cazul în care între pãrti s-a încheiat tranzactie sau acord de mediere cu privire la actiunea civilã, instanta ia act de aceasta prin sentintã.
(2) În celelalte cazuri instanta poate dispune disjungerea actiunii civile si trimiterea ei la instanta competentã potrivit legii civile, când solutionarea laturii civile ar întârzia solutionarea procesului penal.
ART. 487
Cuprinsul sentintei
Sentinta cuprinde în mod obligatoriu:
a) mentiunile prevãzute la art. 370 alin. (4), art. 403 si 404;
b) fapta pentru care s-a încheiat acordul de recunoastere a vinovãtiei si încadrarea juridicã a acesteia.
ART. 488
Calea de atac
(1) Sentinta pronuntatã potrivit art. 485 poate fi atacatã cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
(2) Dispozitiile art. 480 alin. (3) sunt aplicabile si în calea de atac a apelului.

CAP. II
Procedura privind tragerea la rãspundere penalã a persoanei juridice

ART. 489
Dispozitii generale
(1) În cazul infractiunilor sãvârsite de persoanele juridice prevãzute la art. 135 alin. (1) din Codul penal în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice, dispozitiile prezentului cod se aplicã în mod corespunzãtor, cu derogãrile si completãrile prevãzute în prezentul capitol.
(2) Sunt aplicabile în procedura privind tragerea la rãspundere penalã a persoanei juridice si dispozitiile procedurii de camerã preliminarã, care se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 490
Obiectul actiunii penale
Actiunea penalã are ca obiect tragerea la rãspunderea penalã a persoanelor juridice care au sãvârsit infractiuni.
ART. 491
Reprezentarea persoanei juridice
(1) Persoana juridicã este reprezentatã la îndeplinirea actelor procesuale si procedurale de reprezentantul sãu legal la momentul procesului.
(2) Dacã pentru aceeasi faptã sau pentru fapte conexe s-a pus în miscare actiunea penalã si împotriva reprezentantului legal al persoanei juridice, acesta îsi numeste un mandatar pentru a o reprezenta.
(3) În cazul prevãzut la alin. (2), dacã persoana juridicã nu si-a numit un mandatar, acesta este desemnat de judecãtorul de drepturi si libertãti din rândul practicienilor în insolventã, autorizati potrivit legii. Practicienilor în insolventã astfel desemnati li se aplicã, în mod corespunzãtor, dispozitiile art. 273 alin. (1), (2), (4) si (5).
ART. 492
Locul de citare a persoanei juridice
Persoana juridicã se citeazã la sediul acesteia. Dacã sediul este fictiv ori persoana juridicã nu mai functioneazã la sediul declarat, iar noul sediu nu este cunoscut, citatia se afiseazã la sediul organului judiciar, potrivit fazei procesuale în care se aflã cauza.
ART. 493
Mãsurile preventive
(1) Judecãtorul de drepturi si libertãti, în cursul urmãririi penale, la propunerea procurorului, poate dispune, dacã existã motive temeinice care justificã suspiciunea rezonabilã cã persoana juridicã a sãvârsit o faptã prevãzutã de legea penalã si numai pentru a se asigura buna desfãsurare a procesului penal, una sau mai multe dintre urmãtoarele mãsuri:
a) suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice, începutã anterior sau în cursul urmãririi penale;
b) suspendarea fuziunii, a divizãrii sau a reducerii capitalului social al persoanei juridice, începutã anterior sau în cursul urmãririi penale;
c) interzicerea unor operatiuni patrimoniale, susceptibile de a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolventa persoanei juridice;
d) interzicerea încheierii anumitor acte juridice, stabilite de organul judiciar;
e) interzicerea desfãsurãrii activitãtilor de natura celor cu ocazia cãrora a fost comisã infractiunea.
(2) În vederea asigurãrii respectãrii mãsurilor prevãzute la alin. (1), judecãtorul de drepturi si libertãti poate obliga persoana juridicã la depunerea unei cautiuni constând într-o sumã de bani care nu poate fi mai micã de 10.000 lei. Cautiunea se restituie la data rãmânerii definitive a hotãrârii de condamnare pronuntate în cauzã, dacã persoana juridicã a respectat mãsura sau mãsurile preventive, precum si în cazul în care, prin hotãrâre definitivã, s-a dispus achitarea persoanei juridice.
(3) Cautiunea nu se restituie în cazul nerespectãrii de cãtre persoana juridicã a mãsurii sau mãsurilor preventive luate, fãcându-se venit la bugetul statului la data rãmânerii definitive a hotãrârii pronuntate în cauzã.
(4) Mãsurile preventive prevãzute la alin. (1) pot fi dispuse pe o perioadã de cel mult 60 de zile, cu posibilitatea prelungirii, dacã se mentin temeiurile care au determinat luarea acestora, fiecare prelungire neputând depãsi 60 de zile.
(5) Mãsurile preventive se dispun de judecãtorul de drepturi si libertãti prin încheiere motivatã datã în camera de consiliu, cu citarea persoanei juridice.
(6) Participarea procurorului este obligatorie.
(7) Împotriva încheierii judecãtorului de drepturi si libertãti de la prima instantã se poate face contestatie la judecãtorul de drepturi si libertãti de la instanta ierarhic superioarã de cãtre persoana juridicã si procuror, în termen de 24 de ore de la pronuntare, pentru cei prezenti, si de la comunicare, pentru persoana juridicã lipsã.
(8) Persoana juridicã poate face contestatie numai împotriva încheierii prin care judecãtorul de drepturi si libertãti a dispus luarea uneia sau a mai multor mãsuri preventive. Procurorul poate face contestatie numai împotriva încheierii prin care judecãtorul de drepturi si libertãti a respins propunerea de luare a uneia sau a mai multor mãsuri preventive.
(9) Mãsurile preventive se revocã la cererea procurorului sau persoanei juridice, numai când se constatã cã nu mai existã temeiurile care au justificat luarea sau mentinerea acestora. Dispozitiile alin. (5)-(7) se aplicã în mod corespunzãtor.
(10) Împotriva reprezentantului persoanei juridice sau a mandatarului acesteia pot fi luate mãsurile prevãzute la art. 265 si art. 283 alin. (2), iar fatã de practicianul în insolventã, mãsura prevãzutã la art. 283 alin. (2).
(11) Luarea mãsurilor preventive nu împiedicã luarea mãsurilor asigurãtorii conform art. 249-256.
ART. 494
Mãsurile asigurãtorii
Fatã de persoana juridicã se pot lua, la cererea procurorului, mãsuri asigurãtorii în vederea confiscãrii speciale, reparãrii pagubei produse prin infractiune, precum si pentru garantarea executãrii pedepsei amenzii.
ART. 495
Procedura de informare
(1) Procurorul, în cursul urmãririi penale, comunicã organului care a autorizat înfiintarea persoanei juridice si organului care a înregistrat persoana juridicã punerea în miscare a actiunii penale si trimiterea în judecatã a persoanei juridice, la data dispunerii acestor mãsuri, în vederea efectuãrii mentiunilor corespunzãtoare.
(2) În cazul institutiilor care nu sunt supuse conditiei înregistrãrii sau autorizãrii pentru a dobândi personalitate juridicã, informarea prevãzutã la alin. (1) se face cãtre organul care a înfiintat acea institutie.
(3) Organele prevãzute la alin. (1) si (2) sunt obligate sã comunice organului judiciar, în termen de 24 de ore de la data înregistrãrii, în copie certificatã, orice mentiune înregistratã de acestea cu privire la persoana juridicã.
(4) Persoana juridicã este obligatã sã comunice organului judiciar, în termen de 24 de ore, intentia de fuziune, divizare, dizolvare, reorganizare, lichidare sau reducere a capitalului social.
(5) Dispozitiile alin. (1)-(3) se aplicã în mod corespunzãtor si în cazul luãrii mãsurilor preventive fatã de persoana juridicã.
(6) Dupã rãmânerea definitivã a hotãrârii de condamnare la pedeapsa amenzii, instanta de executare comunicã o copie de pe dispozitivul hotãrârii organului care a autorizat înfiintarea persoanei juridice, organului care a înregistrat persoana juridicã, organului care a înfiintat institutia nesupusã autorizãrii sau înregistrãrii, precum si organelor cu atributii de control si supraveghere a persoanei juridice, în vederea efectuãrii mentiunilor corespunzãtoare.
(7) Neîndeplinirea, de îndatã sau pânã la împlinirea termenelor prevãzute, a obligatiilor prevãzute la alin. (3)-(5) constituie abatere judiciarã si se sanctioneazã cu amenda judiciarã prevãzutã la art. 283 alin. (4).
ART. 496
Interzicerea fuziunii, a divizãrii, a reducerii capitalului social, a dizolvãrii sau lichidãrii
Dupã rãmânerea definitivã a hotãrârii de condamnare a persoanei juridice si pânã la executarea pedepselor aplicate, nu se poate initia fuziunea, divizarea, dizolvarea, lichidarea sau reducerea capitalului social al acesteia.
ART. 497
Punerea în executare a pedepsei amenzii
(1) Persoana juridicã condamnatã la pedeapsa amenzii este obligatã sã depunã recipisa de platã integralã a amenzii la instanta de executare, în termen de 3 luni de la rãmânerea definitivã a hotãrârii de condamnare.
(2) Când persoana juridicã condamnatã se gãseste în imposibilitatea de a achita integral amenda în termenul prevãzut la alin. (1), instanta de executare, la cererea persoanei juridice, poate dispune esalonarea plãtii amenzii pe cel mult un an, în rate lunare.
(3) În cazul neîndeplinirii obligatiei de platã a amenzii în termenul arãtat la alin. (1) sau de neplatã a unei rate potrivit esalonãrii, instanta de executare comunicã un extras de pe acea parte din dispozitiv care priveste aplicarea sau esalonarea amenzii organelor competente, în vederea executãrii acesteia potrivit procedurii de executare silitã a creantelor fiscale.
ART. 498
Punerea în executare a pedepsei complementare a dizolvãrii persoanei juridice
(1) O copie de pe dispozitivul hotãrârii de condamnare prin care s-a aplicat pedeapsa dizolvãrii persoanei juridice se comunicã, la data rãmânerii definitive, instantei civile competente, care deschide procedura de lichidare si desemneazã lichidatorul din rândul practicienilor în insolventã autorizati potrivit legii. Remunerarea lichidatorului se face din patrimoniul persoanei juridice sau, în cazul lipsei acestuia, din fondul de lichidare constituit potrivit legii.
(2) Copia dispozitivului hotãrârii de condamnare se comunicã, la data rãmânerii definitive, organului care a autorizat înfiintarea persoanei juridice si organului care a înregistrat persoana juridicã, pentru a lua mãsurile necesare.
ART. 499
Punerea în executare a pedepsei complementare a suspendãrii activitãtii persoanei juridice
O copie de pe dispozitivul hotãrârii de condamnare prin care s-a aplicat pedeapsa suspendãrii activitãtii sau a uneia dintre activitãtile persoanei juridice se comunicã, la data rãmânerii definitive, organului care a autorizat înfiintarea persoanei juridice, organului care a înregistrat persoana juridicã, organului care a înfiintat institutia nesupusã autorizãrii sau înregistrãrii, precum si organelor cu atributii de control si supraveghere a persoanei juridice, pentru a lua mãsurile necesare.
ART. 500
Punerea în executare a pedepsei complementare a închiderii unor puncte de lucru ale persoanei juridice
O copie de pe dispozitivul hotãrârii de condamnare prin care s-a aplicat persoanei juridice pedeapsa închiderii unor puncte de lucru se comunicã, la data rãmânerii definitive, organului care a autorizat înfiintarea persoanei juridice si organului care a înregistrat persoana juridicã, organului care a înfiintat institutia nesupusã autorizãrii sau înregistrãrii, precum si organelor cu atributii de control si supraveghere a persoanei juridice, pentru a lua mãsurile necesare.
ART. 501
Punerea în executare a pedepsei complementare a interzicerii persoanei juridice de a participa la procedurile de achizitii publice
(1) O copie de pe dispozitivul hotãrârii prin care s-a aplicat persoanei juridice pedeapsa interzicerii de a participa la procedurile de achizitii publice se comunicã, la data rãmânerii definitive:
a) oficiului registrului comertului, în vederea efectuãrii formalitãtilor de publicitate în registrul comertului;
b) Ministerului Justitiei, în vederea efectuãrii formalitãtilor de publicitate în Registrul national al persoanelor juridice fãrã scop patrimonial;
c) oricãrei autoritãti care tine evidenta persoanelor juridice, în vederea efectuãrii formalitãtilor de publicitate.
(2) O copie de pe dispozitivul hotãrârii de condamnare prin care s-a aplicat persoanei juridice pedeapsa interzicerii de a participa la procedurile de achizitii publice se comunicã, la data rãmânerii definitive, organului care a autorizat înfiintarea persoanei juridice si organului care a înregistrat persoana juridicã, pentru a lua mãsurile necesare.
ART. 502
Punerea în executare a pedepsei complementare a afisãrii sau publicãrii hotãrârii de condamnare
(1) Un extras al hotãrârii de condamnare care priveste aplicarea pedepsei complementare se comunicã, la data rãmânerii definitive, persoanei juridice condamnate, pentru a-l afisa în forma, locul si pentru perioada stabilite de instanta de judecatã.
(2) Un extras al hotãrârii de condamnare care priveste aplicarea pedepsei complementare se comunicã, la data rãmânerii definitive, persoanei juridice condamnate, pentru a publica hotãrârea în forma stabilitã de instantã, pe cheltuialã proprie, prin intermediul presei scrise sau audiovizuale ori prin alte mijloace de comunicare audiovizuale, desemnate de instantã.
(3) Persoana juridicã condamnatã înainteazã instantei de executare dovada începerii executãrii afisãrii sau, dupã caz, dovada executãrii publicãrii hotãrârii de condamnare, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotãrârii, dar nu mai târziu de 10 zile de la începerea executãrii ori, dupã caz, de la executarea pedepsei principale.
(4) O copie de pe hotãrârea de condamnare, în întregime sau în extras al acesteia, se comunicã la data rãmânerii definitive organului care a autorizat înfiintarea persoanei juridice, organului care a înregistrat persoana juridicã, organului care a înfiintat institutia nesupusã autorizãrii sau înregistrãrii, precum si organelor cu atributii de control si supraveghere a persoanei juridice, pentru a lua mãsurile necesare.
ART. 503
Supravegherea executãrii pedepselor complementare aplicate persoanelor juridice
(1) În caz de neexecutare cu rea-credintã a pedepselor complementare aplicate persoanei juridice, instanta de executare aplicã dispozitiile art. 139 alin. (2) sau, dupã caz, art. 140 alin. (2) ori (3) din Codul penal.
(2) Sesizarea instantei se face din oficiu de cãtre judecãtorul delegat al instantei de executare ori de cãtre organele cãrora li s-a comunicat hotãrârea definitivã de condamnare a persoanei juridice, potrivit art. 499-502.
(3) Persoana juridicã este citatã la judecatã.
(4) Participarea procurorului este obligatorie.
(5) Dupã concluziile procurorului si ascultarea persoanei juridice condamnate, instanta se pronuntã prin sentintã.

CAP. III
Procedura în cauzele cu infractori minori

ART. 504
Dispozitii generale
Urmãrirea si judecarea infractiunilor sãvârsite de minori, precum si punerea în executare a hotãrârilor privitoare la acestia se fac potrivit procedurii obisnuite, cu completãrile si derogãrile prevãzute în prezentul capitol si în sectiunea a 8-a a cap. I din titlul V al pãrtii generale.
ART. 505
Persoanele chemate la organul de urmãrire penalã
(1) Când suspectul ori inculpatul este un minor care nu a împlinit 16 ani, la orice ascultare sau confruntare a minorului, organul de urmãrire penalã citeazã pãrintii acestuia ori, dupã caz, pe tutore, curator sau persoana în îngrijirea ori supravegherea cãreia se aflã temporar minorul, precum si directia generalã de asistentã socialã si protectie a copilului din localitatea unde se desfãsoarã audierea.
(2) Când suspectul sau inculpatul este un minor care a împlinit 16 ani, citarea persoanelor prevãzute la alin. (1) se dispune numai dacã organul de urmãrire penalã considerã necesar.
(3) Neprezentarea persoanelor legal citate la ascultarea sau confruntarea minorului nu împiedicã efectuarea acestor acte.
ART. 506
Referatul de evaluare a minorului
(1) În cauzele cu inculpati minori, organele de urmãrire penalã pot sã solicite, atunci când considerã necesar, efectuarea referatului de evaluare de cãtre serviciul de probatiune de pe lângã tribunalul în a cãrui circumscriptie teritorialã îsi are locuinta minorul, potrivit legii.
(2) În cauzele cu inculpati minori, instanta de judecatã are obligatia sã dispunã efectuarea referatului de evaluare de cãtre serviciul de probatiune de pe lângã tribunalul în a cãrui circumscriptie îsi are locuinta minorul, potrivit legii. În situatia în care efectuarea referatului de evaluare a fost solicitatã în cursul urmãririi penale, potrivit dispozitiilor alin. (1), dispunerea referatului de cãtre instantã este facultativã.
(3) Referatul de evaluare are rolul de a furniza organului judiciar date privind persoana minorului din perspectivã psihocomportamentalã.
(4) Referatul de evaluare se realizeazã în conformitate cu structura si continutul prevãzute de legislatia specialã ce reglementeazã activitatea serviciilor de probatiune.
(5) Prin referatul de evaluare, serviciul de probatiune solicitat poate face propuneri motivate cu privire la mãsurile educative ce pot fi luate fatã de minor.
ART. 507
Compunerea instantei
(1) Cauzele în care inculpatul este minor se judecã potrivit regulilor de competentã obisnuite de cãtre judecãtori anume desemnati potrivit legii.
(2) Instanta compusã potrivit dispozitiilor alin. (1) rãmâne competentã sã judece potrivit dispozitiilor procedurale speciale privitoare la minori, chiar dacã între timp inculpatul a împlinit vârsta de 18 ani.
(3) Inculpatul care a sãvârsit infractiunea în timpul când era minor este judecat potrivit procedurii aplicabile în cauzele cu infractori minori, dacã la data sesizãrii instantei nu a împlinit 18 ani.
ART. 508
Persoanele chemate la judecarea minorilor
(1) La judecarea cauzei se citeazã serviciul de probatiune, pãrintii minorului sau, dupã caz, tutorele, curatorul ori persoana în îngrijirea sau supravegherea cãreia se aflã temporar minorul.
(2) Persoanele arãtate la alin. (1) au dreptul si îndatorirea sã dea lãmuriri, sã formuleze cereri si sã prezinte propuneri în privinta mãsurilor ce ar urma sã fie luate.
(3) Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedicã judecarea cauzei.
ART. 509
Desfãsurarea judecãtii
(1) Cauzele cu inculpati minori se judecã de urgentã si cu precãdere.
(2) Sedinta de judecatã este nepublicã. Cu încuviintarea instantei, la desfãsurarea judecãtii pot asista, în afarã de persoanele arãtate la art. 508, si alte persoane.
(3) Când inculpatul este minor cu vârsta mai micã de 16 ani, instanta, dacã apreciazã cã administrarea anumitor probe poate avea o influentã negativã asupra sa, poate dispune îndepãrtarea lui din sedintã. În aceleasi conditii pot fi îndepãrtate temporar din sala de judecatã si pãrintii sau persoanele cu drept de reprezentare.
(4) La rechemarea în salã a persoanelor prevãzute la alin. (3) presedintele completului le aduce la cunostintã actele esentiale efectuate în lipsa lor.
(5) Ascultarea minorului va avea loc o singurã datã, iar reascultarea sa va fi admisã de judecãtor doar în cazuri temeinic justificate.
ART. 510
Inculpatii minori cu majori
(1) Când în aceeasi cauzã sunt mai multi inculpati, dintre care unii minori si altii majori, si nu este posibilã disjungerea, judecata are loc potrivit dispozitiilor art. 507 alin. (1) si dupã procedura obisnuitã.
(2) Cu privire la inculpatii minori din aceste cauze se aplicã dispozitiile referitoare la procedura în cauzele cu infractori minori.
ART. 511
Punerea în executare a mãsurilor educative neprivative de libertate
În cazul în care s-a luat fatã de minor vreuna dintre mãsurile educative neprivative de libertate, dupã rãmânerea definitivã a hotãrârii se fixeazã un termen pentru când se dispune aducerea minorului si chemarea reprezentantului serviciului de probatiune pentru punerea în executare a mãsurii luate.
ART. 512
Punerea în executare a pedepsei complementare a plasãrii sub supraveghere judiciarã
(1) Mandatarul judiciar si atributiile acestuia privind supravegherea activitãtii persoanei juridice sunt cuprinse în dispozitivul hotãrârii de condamnare prin care s-a aplicat pedeapsa plasãrii sub supraveghere judiciarã.
(2) Instanta desemneazã un administrator judiciar atunci când apreciazã cã se impune implementarea unui plan de mãsuri speciale pentru a preveni comiterea de noi infractiuni. În acest caz, administratorul judiciar, desemnat prin hotãrârea de condamnare, asistã persoana juridicã în elaborarea planului de mãsuri, ce va fi supus aprobãrii judecãtorului delegat cu executarea, si va supraveghea respectarea acestuia de cãtre persoana juridicã.
(3) Hotãrârea de condamnare prevãzutã la alin. (1) si (2) este comunicatã, la data rãmânerii definitive, administratorului judiciar sau mandatarului judiciar.
(4) Mandatarul judiciar sau administratorul judiciar nu se poate substitui organelor statutare în gestionarea activitãtilor persoanei juridice.
ART. 513
Prelungirea sau înlocuirea mãsurilor educative neprivative de libertate
(1) Prelungirea mãsurii educative neprivative de libertate în cazul în care minorul nu respectã, cu rea-credintã, conditiile de executare si obligatiile impuse se dispune de instanta care a pronuntat aceastã mãsurã.
(2) Înlocuirea mãsurii luate initial cu o altã mãsurã educativã neprivativã de libertate mai severã ori înlocuirea mãsurii luate initial cu o mãsurã educativã privativã de libertate pentru vreuna dintre cauzele prevãzute la art. 123 din Codul penal se dispune de instanta care a pronuntat aceastã mãsurã.
ART. 514
Punerea în executare a internãrii într-un centru educativ
(1) În cazul în care s-a luat fatã de minor mãsura educativã a internãrii într-un centru educativ, punerea în executare se face prin trimiterea unei copii de pe hotãrâre organului de politie de la locul unde se aflã minorul, dupã rãmânerea definitivã a hotãrârii.
(2) Organul de politie ia mãsuri pentru internarea minorului.
(3) Cu ocazia punerii în executare a mãsurii educative a internãrii într-un centru educativ, organul de politie poate pãtrunde în domiciliul sau resedinta unei persoane fãrã învoirea acesteia, precum si în sediul unei persoane juridice fãrã învoirea reprezentantului legal al acesteia.
(4) Dacã minorul fatã de care s-a luat mãsura educativã a internãrii într-un centru educativ nu este gãsit, organul de politie constatã aceasta printr-un proces-verbal si sesizeazã de îndatã organele competente pentru darea în urmãrire, precum si pentru darea în consemn la punctele de trecere a frontierei. Un exemplar al procesului-verbal se înainteazã centrului educativ în care se va face internarea.
(5) Copia de pe hotãrâre se predã cu ocazia executãrii mãsurii centrului educativ în care minorul este internat.
(6) Conducãtorul centrului educativ comunicã de îndatã instantei care a dispus mãsura despre efectuarea internãrii.
ART. 515
Punerea în executare a internãrii într-un centru de detentie
(1) Mãsura educativã a internãrii minorului într-un centru de detentie se pune în executare prin trimiterea unei copii a hotãrârii definitive prin care s-a luat aceastã mãsurã organului de politie de la locul unde se aflã minorul, când acesta este liber, ori comandantului locului de detinere, când acesta este arestat preventiv.
(2) Odatã cu punerea în executare a mãsurii educative a internãrii minorului într-un centru de detentie, judecãtorul delegat va emite si ordinul prin care interzice minorului sã pãrãseascã tara. Dispozitiile privind întocmirea si continutul ordinului în cazul punerii în executare a pedepsei închisorii se aplicã în mod corespunzãtor.
(3) Dacã executarea mãsurii revine organului de politie, dispozitiile art. 514 alin. (2)-(4) se aplicã în mod corespunzãtor.
(4) Copia de pe hotãrâre se predã cu ocazia executãrii mãsurii centrului de detentie în care minorul este internat.
(5) Conducãtorul centrului de detentie comunicã de îndatã instantei care a dispus mãsura despre efectuarea internãrii.
ART. 516
Schimbãrile privind mãsura educativã a internãrii într-un centru educativ
(1) Mentinerea mãsurii internãrii minorului într-un centru educativ, prelungirea ori înlocuirea acesteia cu internarea într-un centru de detentie în cazurile prevãzute la art. 125 alin. (3) din Codul penal se dispune de instanta cãreia îi revine competenta sã judece noua infractiune sau infractiunea concurentã sãvârsitã anterior.
(2) Înlocuirea internãrii minorului cu mãsura educativã a asistãrii zilnice, liberarea din centrul educativ la împlinirea vârstei de 18 ani se dispun, potrivit dispozitiilor legii privind executarea pedepselor, de cãtre instanta în a cãrei circumscriptie teritorialã se aflã centrul educativ, corespunzãtoare în grad instantei de executare. Revenirea asupra înlocuirii sau liberãrii, în cazul în care acesta nu respectã cu rea-credintã conditiile de executare a mãsurii educative ori obligatiile impuse, se dispun, din oficiu sau la sesizarea serviciului de probatiune, de instanta care a judecat cauza în primã instantã.
(3) În cazul prevãzut la art. 125 alin. (7) din Codul penal, revenirea asupra înlocuirii se dispune de instanta cãreia îi revine competenta sã judece noua infractiune sãvârsitã de minor.
ART. 517
Schimbãrile privind mãsura educativã a internãrii într-un centru de detentie
(1) Prelungirea mãsurii internãrii minorului în centrul de detentie în cazurile prevãzute la art. 125 alin. (3) din Codul penal se dispune de instanta cãreia îi revine competenta sã judece noua infractiune sau infractiunea concurentã sãvârsitã anterior.
(2) Înlocuirea internãrii minorului cu mãsura educativã a asistãrii zilnice, liberarea din centrul de detentie la împlinirea vârstei de 18 ani se dispun, potrivit dispozitiilor legii privind executarea pedepselor, de instanta în a cãrei circumscriptie teritorialã se aflã centrul de detentie, corespunzãtoare în grad instantei de executare. Revenirea asupra înlocuirii sau liberãrii, în cazul în care acesta nu respectã cu rea-credintã conditiile de executare a mãsurii educative ori obligatiile impuse, se dispune, din oficiu sau la sesizarea serviciului de probatiune, de instanta care a judecat în primã instantã pe minor.
(3) În cazul prevãzut la art. 125 alin. (7) din Codul penal, revenirea asupra înlocuirii si prelungirea duratei internãrii se dispun de instanta cãreia îi revine competenta sã judece noua infractiune sãvârsitã de minor.
Schimbarea regimului de executare Art. 518. – În cazurile prevãzute la art. 126 din Codul penal, continuarea executãrii mãsurii educative privative de libertate într-un penitenciar de cãtre persoana internatã care a împlinit vârsta de 18 ani se poate dispune potrivit dispozitiilor legii privind executarea pedepselor de instanta în a cãrei circumscriptie teritorialã se aflã centrul educativ sau centrul de detentie, corespunzãtoare în grad instantei de executare.
ART. 519
Amânarea sau întreruperea executãrii mãsurilor privative de libertate
Executarea mãsurii educative a internãrii într-un centru educativ sau a mãsurii educative a internãrii într-un centru de detentie poate fi amânatã sau întreruptã în cazurile si în conditiile prevãzute de lege.
ART. 520
Dispozitii privind apelul
Dispozitiile referitoare la judecata în primã instantã în cauzele privitoare la infractiuni sãvârsite de minori se aplicã în mod corespunzãtor si la judecata în apel.

CAP. IV
Procedura dãrii în urmãrire

ART. 521
Darea în urmãrire
(1) Darea în urmãrire se solicitã si se dispune pentru identificarea, cãutarea, localizarea si prinderea unei persoane în scopul aducerii acesteia în fata organelor judiciare ori punerii în executare a anumitor hotãrâri judecãtoresti.
(2) Darea în urmãrire se solicitã si se dispune în urmãtoarele cazuri:
a) nu s-a putut executa un mandat de arestare preventivã, un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, o mãsurã educativã privativã de libertate, mãsura internãrii medicale sau mãsura expulzãrii, întrucât persoana fatã de care s-a luat una dintre aceste mãsuri nu a fost gãsitã;
b) persoana a evadat din starea legalã de retinere sau detinere ori a fugit dintr-un centru educativ, centru de detentie sau din unitatea în care executa mãsura internãrii medicale;
c) în vederea depistãrii unei persoane urmãrite international despre care existã date cã se aflã în România.
(3) Darea în urmãrire se solicitã de:
a) organul de politie care a constatat imposibilitatea executãrii mãsurii prevãzute la alin. (2) lit. a);
b) administratia locului de detinere, centrul educativ sau unitatea medicalã prevãzutã la alin. (2) lit. b);
c) organul judiciar competent potrivit legii speciale, în cazul prevãzut la alin. (2) lit. c);
(4) Darea în urmãrire se dispune prin ordin de Inspectoratul General al Politiei Române.
(5) Ordinul de dare în urmãrire se comunicã în cel mai scurt timp organelor competente sã elibereze pasaportul, care au obligatia sã refuze eliberarea pasaportului sau, dupã caz, sã ridice provizoriu pasaportul pe durata mãsurii, precum si organelor de frontierã pentru darea în consemn.
(6) De asemenea, ordinul de dare în urmãrire se comunicã în copie:
a) celui în fata cãruia urmeazã sã fie adusã persoana urmãritã în momentul prinderii;
b) organului judiciar competent care supravegheazã activitatea de urmãrire a persoanei date în urmãrire.
ART. 522
Urmãrirea
(1) Ordinul de dare în urmãrire se pune în executare de îndatã de cãtre structurile competente ale Ministerului Administratiei si Internelor care vor desfãsura, la nivel national, activitãti de identificare, cãutare, localizare si prindere a persoanei urmãrite.
(2) Institutiile publice sunt obligate sã sprijine, în conditiile legii si conform competentelor legale, organele de politie care efectueazã urmãrirea unei persoane date în urmãrire.
(3) Activitatea de urmãrire a unei persoane arestate preventiv, desfãsuratã de organele de politie, este supravegheatã de procurori anume desemnati din cadrul parchetului de pe lângã curtea de apel în a cãrui circumscriptie se aflã sediul instantei competente care a solutionat în fond propunerea de arestare preventivã. Când mandatul de arestare preventivã a fost emis într-o cauzã de competenta Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casatie si Justitie, supravegherea activitãtii de urmãrire revine procurorului care efectueazã sau a efectuat urmãrirea penalã în cauzã.
(4) În celelalte cazuri, activitatea de urmãrire a persoanelor date în urmãrire este supravegheatã de procurori anume desemnati din cadrul parchetului de pe lângã curtea de apel în a cãrui circumscriptie se aflã sediul instantei de executare ori al altei instante competente potrivit legii speciale.
ART. 523
Activitãtile ce pot fi efectuate în procedura urmãririi
(1) În vederea identificãrii, cãutãrii, localizãrii si prinderii persoanelor date în urmãrire pot fi efectuate, în conditiile prevãzute de lege, urmãtoarele activitãti:
a) supravegherea tehnicã;
b) retinerea, predarea si perchezitionarea corespondentei si a obiectelor;
c) perchezitia;
d) ridicarea de obiecte sau înscrisuri;
e) monitorizarea tranzactiilor financiare si dezvãluirea datelor financiare.
(2) Activitãtile prevãzute la alin. (1) lit. a)-c) si e) pot fi efectuate numai:
a) în baza mandatului emis de judecãtorul de drepturi si libertãti de la instanta competentã sã judece cauza în primã instantã sau de la instanta de executare si cu respectarea procedurii prevãzute la art. 139, respectiv art. 147;
b) numai în baza mandatului emis de judecãtorul de drepturi si libertãti de la instanta competentã potrivit legii speciale, cu respectarea procedurii prevãzute la art. 157-160, în cazurile prevãzute la art. 521 alin. (2) lit. c).
(3) Activitãtile prevãzute la alin. (1) lit. d) pot fi efectuate numai cu autorizarea procurorului care supravegheazã activitatea organelor de politie care efectueazã urmãrirea persoanei date în urmãrire.
ART. 524
Supravegherea tehnicã în procedura dãrii în urmãrire
(1) Supravegherea tehnicã poate fi dispusã pe o duratã de cel mult 30 de zile, la cererea procurorului, de judecãtorul de drepturi si libertãti de la instanta competentã, dacã acesta apreciazã cã identificarea, cãutarea, localizarea si prinderea persoanelor date în urmãrire nu pot fi fãcute prin alte mijloace ori ar fi mult întârziate.
(2) Dispozitiile art. 139-143 se aplicã în mod corespunzãtor.
(3) Prelungirea mandatului de supraveghere tehnicã în procedura dãrii în urmãrire se face potrivit dispozitiilor art. 144, care se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 525
Monitorizarea tranzactiilor financiare si dezvãluirea datelor financiare
(1) Monitorizarea tranzactiilor financiare si dezvãluirea datelor financiare, în vederea identificãrii, cãutãrii, localizãrii si prinderii persoanelor date în urmãrire, pot fi dispuse pe o duratã de cel mult 30 de zile, la cererea procurorului, de judecãtorul de drepturi si libertãti de la instanta competentã.
(2) Dispozitiile art. 139 se aplicã în mod corespunzãtor.
(3) Mãsura poate fi reînnoitã, înainte sau dupã expirarea celei anterioare, în aceleasi conditii, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depãsi 30 de zile. Durata totalã a monitorizãrii, cu privire la aceeasi persoanã, pentru prinderea unei persoane urmãrite nu poate depãsi 120 de zile în aceeasi cauzã.
(4) Procurorul solicitã judecãtorului de drepturi si libertãti încetarea imediatã a activitãtii de supraveghere a conturilor bancare si a conturilor asimilate acestora, dacã nu mai existã motivele care au justificat-o.
ART. 526
Revocarea urmãririi
(1) Urmãrirea se revocã în momentul prinderii persoanei urmãrite sau atunci când au dispãrut temeiurile care au justificat darea în urmãrire.
(2) Revocarea se dispune prin ordin de Inspectoratul General al Politiei Române, care se transmite în copie, de îndatã:
a) parchetului competent care supravegheazã activitatea de urmãrire a persoanei date în urmãrire;
b) organelor competente sã elibereze pasaportul si organelor de frontierã.
(3) Procurorul care supravegheazã activitatea de urmãrire a persoanei date în urmãrire solicitã de îndatã judecãtorului de drepturi si libertãti încetarea activitãtilor de supraveghere luate conform art. 524 si 525.

CAP. V
Procedura reabilitãrii

ART. 527
Reabilitarea
Reabilitarea are loc fie de drept, în cazurile prevãzute la art. 150 sau 165 din Codul penal, fie la cerere, acordatã de instanta de judecatã, în conditiile prevãzute în prezentul capitol.
ART. 528
Reabilitarea de drept
(1) La împlinirea termenului de 3 ani prevãzut la art. 165 din Codul penal, dacã persoana condamnatã nu a mai sãvârsit o altã infractiune, autoritatea care tine evidenta cazierului judiciar va sterge din oficiu mentiunile privind pedeapsa aplicatã condamnatului.
(2) La împlinirea termenului de 3 ani prevãzut la art. 150 din Codul penal, organul care a autorizat înfiintarea persoanei juridice si organul care a înregistrat persoana juridicã va sterge din oficiu mentiunile privind pedeapsa aplicatã persoanei juridice.
ART. 529
Reabilitarea judecãtoreascã
Competentã sã se pronunte asupra reabilitãrii judecãtoresti este fie instanta care a judecat în primã instantã cauza în care s-a pronuntat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanta corespunzãtoare în a cãrei circumscriptie domiciliazã condamnatul sau în care a avut ultimul domiciliu, dacã la data introducerii cererii domiciliazã în strãinãtate.
ART. 530
Cererea de reabilitare
(1) Cererea de reabilitare judecãtoreascã se formuleazã de cãtre condamnat, iar dupã moartea acestuia, de sot sau de rudele apropiate. Sotul sau rudele apropiate pot continua procedura de reabilitare pornitã anterior decesului.
(2) Reabilitarea judecãtoreascã se dispune în cazurile si conditiile prevãzute la art. 166 si 168 din Codul penal.
(3) În cerere trebuie sã se mentioneze:
a) adresa condamnatului, iar când cererea este fãcutã de altã persoanã, adresa acesteia;
b) condamnarea pentru care se cere reabilitarea si fapta pentru care a fost pronuntatã acea condamnare;
c) localitãtile unde condamnatul a locuit si locurile de muncã din tot intervalul de timp de la executarea pedepsei si pânã la introducerea cererii, iar în cazul când executarea pedepsei a fost prescrisã, de la data rãmânerii definitive a hotãrârii si pânã la introducerea cererii;
d) temeiurile cererii;
e) indicatii utile pentru identificarea dosarului si orice alte date pentru solutionarea cererii.
(4) La cerere se anexeazã actele din care reiese cã sunt îndeplinite conditiile reabilitãrii.
ART. 531
Mãsurile premergãtoare
Dupã fixarea termenului de solutionare a cererii de reabilitare se dispune citarea persoanei care a solicitat reabilitarea si a persoanelor a cãror ascultare instanta o considerã necesarã, se iau mãsuri pentru aducerea dosarului în care s-a pronuntat condamnarea si se solicitã copia fisei cazierului judiciar al condamnatului.
ART. 532
Respingerea cererii pentru neîndeplinirea conditiilor de formã si fond
(1) Cererea de reabilitare se respinge pentru neîndeplinirea conditiilor de formã si fond în urmãtoarele cazuri:
a) a fost introdusã înainte de termenul legal;
b) lipseste mentiunea prevãzutã la art. 530 alin. (3) lit. a) si petitionarul nu s-a prezentat la termenul de înfãtisare;
c) lipseste vreuna dintre mentiunile prevãzute la art. 530 alin. (3) lit. b)-e) si petitionarul nu a completat cererea la termenul de înfãtisare si nici la termenul ce i s-a acordat în vederea completãrii.
(2) În cazul prevãzut la alin. (1) lit. a), cererea poate fi repetatã dupã împlinirea termenului legal, iar în cazurile prevãzute la alin. (1) lit. b) si c), oricând.
(3) În cazul prescriptiei executãrii pedepsei, nu poate depune cerere de reabilitare persoana prevãzutã la art. 530 alin. (1), dacã lipsa executãrii este imputabilã persoanei condamnate.
ART. 533
Solutionarea cererii
(1) La termenul fixat, în sedintã nepublicã, instanta ascultã persoanele citate prezente, concluziile procurorului si ale petitionarului si verificã dacã sunt îndeplinite conditiile cerute de lege pentru admiterea reabilitãrii.
(2) Dacã înainte de solutionarea cererii de reabilitare fatã de condamnat a fost pusã în miscare actiunea penalã pentru altã infractiune, examinarea cererii se suspendã pânã la solutionarea definitivã a acelei cauze.
ART. 534
Situatiile privind despãgubirile civile
(1) Când condamnatul sau persoana care a fãcut cererea de reabilitare dovedeste cã nu i-a fost cu putintã sã achite despãgubirile civile si cheltuielile judiciare, instanta, apreciind împrejurãrile, poate dispune reabilitarea sau poate sã acorde un termen pentru achitarea în întregime sau în parte a sumei datorate.
(2) Termenul prevãzut la alin. (1) nu poate depãsi 6 luni.
(3) În caz de obligatie solidarã, instanta fixeazã suma ce trebuie achitatã, în vederea reabilitãrii, de condamnat sau de urmasii sãi.
(4) Drepturile acordate pãrtii civile prin hotãrârea de condamnare nu se modificã prin hotãrârea datã asupra reabilitãrii.
ART. 535
Contestatia
Sentinta prin care instanta rezolvã cererea de reabilitare este supusã contestatiei în termen de 10 zile de la comunicare, care se solutioneazã de instanta ierarhic superioarã. Judecarea contestatiei la hotãrârea primei instante se face în sedintã nepublicã, cu citarea petentului. Participarea procurorului este obligatorie. Decizia instantei prin care se solutioneazã contestatia este definitivã.
ART. 536
Anularea reabilitãrii
(1) În cazul prevãzut la art. 171 din Codul penal, instanta prevãzutã la art. 529 dispune anularea reabilitãrii, din oficiu sau la cererea procurorului.
(2) Dispozitiile art. 533 se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 537
Mentiunile despre reabilitare
Dupã rãmânerea definitivã a hotãrârii de reabilitare sau de anulare a acesteia, instanta dispune sã se facã mentiune despre aceasta pe hotãrârea prin care s-a pronuntat condamnarea.

CAP. VI
Procedura reparãrii pagubei materiale sau a daunei morale în caz de eroare judiciarã sau în caz de privare nelegalã de libertate ori în alte cazuri

ART. 538
Dreptul la repararea pagubei în caz de eroare judiciarã
(1) Persoana care a fost condamnatã definitiv, indiferent dacã pedeapsa aplicatã sau mãsura educativã privativã de libertate a fost sau nu pusã în executare, are dreptul la repararea de cãtre stat a pagubei suferite în cazul în care, în urma rejudecãrii cauzei, dupã anularea sau desfiintarea hotãrârii de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedeste cã s-a produs o eroare judiciarã, s-a pronuntat o hotãrâre definitivã de achitare.
(2) Dispozitiile alin. (1) se aplicã si în cazul redeschiderii procesului penal cu privire la condamnatul judecat în lipsã, dacã dupã rejudecare s-a pronuntat o hotãrâre definitivã de achitare.
(3) Persoana prevãzutã la alin. (1) si persoana prevãzutã la alin. (2) nu vor fi îndreptãtite sã cearã repararea de cãtre stat a pagubei suferite dacã, prin declaratii mincinoase ori în orice alt fel, au determinat condamnarea, în afara cazurilor în care au fost obligate sã procedeze astfel.
(4) Nu este îndreptãtitã la repararea pagubei nici persoana condamnatã cãreia îi este imputabilã în tot sau în parte nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut sau recent descoperit.
ART. 539
Dreptul la repararea pagubei în cazul privãrii nelegale de libertate
(1) Are dreptul la repararea pagubei si persoana care, în cursul procesului penal, a fost privatã nelegal de libertate.
(2) Privarea nelegalã de libertate trebuie sã fie stabilitã, dupã caz, prin ordonantã a procurorului, prin încheierea definitivã a judecãtorului de drepturi si libertãti sau a judecãtorului de camerã preliminarã, precum si prin încheierea definitivã sau hotãrârea definitivã a instantei de judecatã învestitã cu judecarea cauzei.
ART. 540
Felul si întinderea reparatiei
(1) La stabilirea întinderii reparatiei se tine seama de durata privãrii nelegale de libertate, precum si de consecintele produse asupra persoanei, asupra familiei celui privat de libertate ori asupra celui aflat în situatia prevãzutã la art. 538.
(2) Reparatia constã în plata unei sume de bani sau în constituirea unei rente viagere ori în obligatia ca, pe cheltuiala statului, cel retinut sau arestat nelegal sã fie încredintat unui institut de asistentã socialã si medicalã.
(3) La alegerea felului reparatiei si la întinderea acesteia se va tine seama de situatia celui îndreptãtit la repararea pagubei si de natura daunei produse.
(4) Persoanelor îndreptãtite la repararea pagubei, care înainte de privarea de libertate ori de încarcerare ca urmare a punerii în executare a unei pedepse ori mãsuri educative privative de libertate erau încadrate în muncã, li se calculeazã, la vechimea în muncã stabilitã potrivit legii, si timpul cât au fost private de libertate.
(5) Reparatia este în toate cazurile suportatã de stat, prin Ministerul Finantelor Publice.
ART. 541
Actiunea pentru repararea pagubei
(1) Actiunea pentru repararea pagubei poate fi pornitã de persoana îndreptãtitã, potrivit art. 538 si 539, iar dupã moartea acesteia poate fi continuatã sau pornitã de cãtre persoanele care se aflau în întretinerea sa la data decesului.
(2) Actiunea poate fi introdusã în termen de 6 luni de la data rãmânerii definitive a hotãrârii instantei de judecatã, precum si a ordonantei sau încheierilor organelor judiciare, prin care s-a constatat eroarea judiciarã, respectiv privarea nelegalã de libertate.
(3) Pentru obtinerea reparãrii pagubei, persoana îndreptãtitã se poate adresa tribunalului în a cãrei circumscriptie domiciliazã, chemând în judecatã civilã statul, care este citat prin Ministerul Finantelor Publice.
(4) Actiunea este scutitã de taxa judiciarã de timbru.
ART. 542
Actiunea în regres
(1) În cazul în care repararea pagubei a fost acordatã potrivit art. 541, precum si în situatia în care statul român a fost condamnat de cãtre o instantã internationalã pentru vreunul dintre cazurile prevãzute la art. 538 si 539, actiunea în regres pentru recuperarea sumei achitate poate fi îndreptatã împotriva persoanei care, cu rea-credintã sau din culpã gravã, a provocat situatia generatoare de daune sau împotriva institutiei la care aceasta este asiguratã pentru despãgubiri în caz de prejudicii provocate în exercitiul profesiunii.
(2) Statul trebuie sã dovedeascã în cadrul actiunii în regres, prin ordonanta procurorului sau hotãrâre penalã definitivã, cã cel asigurat în conditiile alin. (1) a produs cu rea-credintã sau din culpã gravã profesionalã eroarea judiciarã sau privarea nelegalã de libertate cauzatoare de prejudicii.

CAP. VII
Procedura în caz de disparitie a dosarelor judiciare si a înscrisurilor judiciare

ART. 543
Constatarea disparitiei dosarului sau înscrisului
(1) În cazul disparitiei unui dosar judiciar sau a unui înscris care apartine unui astfel de dosar, organul de urmãrire penalã sau presedintele instantei la care se gãsea dosarul ori înscrisul întocmeste un proces-verbal prin care constatã disparitia si aratã mãsurile care s-au luat pentru gãsirea lui.
(2) În baza procesului-verbal, se procedeazã potrivit dispozitiilor prevãzute în prezentul capitol.
ART. 544
Obiectul procedurii speciale
(1) Când dosarul sau înscrisul dispãrut este reclamat de un interes justificat si nu poate fi refãcut potrivit procedurii obisnuite, procurorul prin ordonantã ori instanta de judecatã prin încheiere dispune, dupã caz, înlocuirea sau reconstituirea dosarului sau înscrisului cu privire la care s-a constatat disparitia.
(2) Instanta se pronuntã prin încheiere, fãrã citarea pãrtilor, în afarã de cazul când instanta considerã necesarã chemarea acestora.
(3) Încheierea nu este supusã niciunei cãi de atac.
ART. 545
Competenta în cazul înlocuirii sau reconstituirii
(1) Înlocuirea sau reconstituirea se efectueazã de organul de urmãrire penalã ori de instanta de judecatã înaintea cãreia cauza se gãseste pendinte, iar în cauzele definitiv solutionate, de instanta la care dosarul se gãseste în conservare.
(2) Când constatarea disparitiei s-a fãcut de un organ de urmãrire penalã sau de o instantã de judecatã, altele decât cele arãtate la alin. (1), organul de urmãrire penalã ori instanta de judecatã care a constatat disparitia trimite organului de urmãrire penalã sau instantei de judecatã competente toate materialele necesare efectuãrii înlocuirii ori reconstituirii înscrisului dispãrut.
(3) În cazul disparitiei unui dosar judiciar în cursul procedurii de camerã preliminarã, înlocuirea sau reconstituirea se efectueazã de instanta în cadrul cãreia functioneazã camera preliminarã.
ART. 546
Înlocuirea înscrisului
(1) Înlocuirea înscrisului dispãrut are loc atunci când existã copii oficiale de pe acel înscris. Organul de urmãrire penalã sau instanta de judecatã ia mãsuri pentru obtinerea copiei.
(2) Copia obtinutã tine locul înscrisului original pânã la gãsirea acestuia.
(3) Persoanei sau autoritãtii care a predat copia oficialã i se elibereazã o copie certificatã de pe aceasta.
ART. 547
Reconstituirea înscrisului sau dosarului
(1) Când nu existã o copie oficialã de pe înscrisul dispãrut, se procedeazã la reconstituirea acestuia.
(2) Reconstituirea unui dosar se face prin reconstituirea înscrisurilor pe care le continea.
(3) În vederea reconstituirii pot fi folosite orice mijloace de probã prevãzute de lege.
(4) Rezultatul reconstituirii se constatã, dupã caz, prin ordonanta procurorului sau prin hotãrârea instantei datã cu citarea pãrtilor, dupã ascultarea acestora si a procurorului.
(5) Neprezentarea pãrtilor legal citate nu împiedicã judecarea cauzei.
(6) Hotãrârea de reconstituire este supusã apelului.
(7) Împotriva ordonantei procurorului privind rezultatul reconstituirii orice persoanã care justificã un interes legitim poate face plângere, dispozitiile art. 336-339 aplicându-se în mod corespunzãtor.

CAP. VIII
Procedura privind cooperarea judiciarã internationalã si punerea în aplicare a tratatelor internationale în materie penalã

SECTIUNEA 1
Dispozitii generale

ART. 548
Dispozitii privind asistenta judiciarã internationalã
(1) Cooperarea judiciarã internationalã va fi solicitatã sau acordatã în conformitate cu dispozitiile tratatelor internationale interesând cooperarea judiciarã internationalã în materie penalã la care România este parte, precum si cu dispozitiile cuprinse în legea specialã si în prezentul capitol, dacã în tratatele internationale nu se prevede altfel.
(2) Actele membrilor strãini detasati ai unei echipe comune de anchetã efectuate în baza si conform acordului încheiat si dispozitiilor conducãtorului echipei au o valoare similarã actelor efectuate de cãtre organele de urmãrire penalã române.

SECTIUNEA a 2-a
Recunoasterea unor acte judiciare strãine

ART. 549
Executarea dispozitiilor civile dintr-o hotãrâre judecãtoreascã penalã strãinã
Executarea dispozitiilor civile dintr-o hotãrâre judecãtoreascã penalã strãinã se face potrivit regulilor prevãzute pentru executarea hotãrârilor civile strãine.

TITLUL V
Executarea hotãrârilor penale

CAP. I
Dispozitii generale

ART. 550
Hotãrârile executorii
(1) Hotãrârile instantelor penale devin executorii la data când au rãmas definitive.
(2) Hotãrârile nedefinitive sunt executorii atunci când legea dispune aceasta.
ART. 551
Rãmânerea definitivã a hotãrârii primei instante
Hotãrârile primei instante rãmân definitive:
1. la data pronuntãrii, când hotãrârea nu este supusã contestatiei sau apelului;
2. la data expirãrii termenului de apel sau de introducere a contestatiei:
a) când nu s-a declarat apel sau contestatie în termen;
b) când apelul sau, dupã caz, contestatia declaratã a fost retrasã înãuntrul termenului;
3. la data retragerii apelului sau, dupã caz, a contestatiei, dacã aceasta s-a produs dupã expirarea termenului de apel sau de introducere a contestatiei;
4. la data pronuntãrii hotãrârii prin care s-a respins apelul sau, dupã caz, contestatia.
ART. 552
Rãmânerea definitivã a hotãrârii instantei de apel si a hotãrârii pronuntate în calea de atac a contestatiei
(1) Hotãrârea instantei de apel rãmâne definitivã la data pronuntãrii acesteia, atunci când apelul a fost admis si procesul a luat sfârsit în fata instantei de apel.
(2) Hotãrârea pronuntatã în calea de atac a contestatiei rãmâne definitivã la data pronuntãrii acesteia, atunci când contestatia a fost admisã si procesul a luat sfârsit în fata instantei care o judecã.
ART. 553
Instanta de executare
(1) Hotãrârea instantei penale, rãmasã definitivã la prima instantã de judecatã sau la instanta ierarhic superioarã ori la instanta de apel, se pune în executare de cãtre prima instantã de judecatã.
(2) Hotãrârile pronuntate în primã instantã de cãtre Înalta Curte de Casatie si Justitie se pun în executare, dupã caz, de Tribunalul Bucuresti sau de tribunalul militar.
(3) Când hotãrârea rãmâne definitivã în fata instantei de apel sau în fata instantei ierarhic superioare, aceasta trimite instantei de executare un extras din acea hotãrâre, cu datele necesare punerii în executare, în ziua pronuntãrii hotãrârii de cãtre instanta de apel sau, dupã caz, de cãtre instanta ierarhic superioarã.
(4) Dispozitiile alin. (1)-(3) sunt aplicabile si în cazul hotãrârilor nedefinitive, dar executorii, cu exceptia celor privind mãsurile de sigurantã, mãsurile asigurãtorii si mãsurile preventive, care se pun în executare, dupã caz, de judecãtorul de drepturi si libertãti, judecãtorul de camerã preliminarã sau de instanta care le-a dispus.
(5) Când hotãrârea instantei de apel a fost modificatã prin hotãrârea Înaltei Curti de Casatie si Justitie, pronuntatã în recurs în casatie, Înalta Curte de Casatie si Justitie procedeazã potrivit alin. (3).
ART. 554
Judecãtorul delegat cu executarea
(1) Instanta de executare deleagã unul sau mai multi dintre judecãtorii sãi pentru efectuarea punerii în executare.
(2) Dacã la punerea în executare a hotãrârii sau în cursul executãrii se iveste vreo nelãmurire sau împiedicare la executare, judecãtorul delegat cu executarea poate sesiza instanta de executare, care va proceda potrivit dispozitiilor art. 595 si 596.

CAP. II
Punerea în executare a hotãrârilor

SECTIUNEA 1
Punerea în executare a pedepselor principale

ART. 555
Punerea în executare a pedepsei închisorii sau a detentiunii pe viatã si a pedepsei accesorii

(1) Pedeapsa închisorii si pedeapsa detentiunii pe viatã se pun în executare prin emiterea mandatului de executare. Mandatul de executare se emite de judecãtorul delegat cu executarea în ziua rãmânerii definitive a hotãrârii la instanta de fond sau, dupã caz, în ziua primirii extrasului prevãzut la art. 553 alin. (3), se întocmeste în 3 exemplare si cuprinde: denumirea instantei de executare, data emiterii, datele privitoare la persoana condamnatului, numãrul si data hotãrârii care se executã si denumirea instantei care a pronuntat-o, pedeapsa pronuntatã si textul de lege aplicat, pedeapsa accesorie aplicatã, timpul retinerii si arestãrii preventive ori al arestului la domiciliu sau al internãrii medicale, care s-a dedus din durata pedepsei, mentiunea dacã cel condamnat este recidivist, precum si, dupã caz, mentiunea prevãzutã la art. 404 alin. (7), ordinul de arestare si de detinere, semnãtura judecãtorului delegat, precum si stampila instantei de executare.
(2) În cazul în care cel condamnat se aflã în stare de libertate, odatã cu emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii sau a pedepsei detentiunii pe viatã, judecãtorul delegat cu executarea emite si un ordin prin care interzice condamnatului sã pãrãseascã tara. Ordinul se întocmeste în 3 exemplare si cuprinde: denumirea instantei de executare, data emiterii, datele privitoare la persoana condamnatului, pedeapsa pronuntatã împotriva acestuia, numãrul si data hotãrârii de condamnare, denumirea instantei care a pronuntat-o, numãrul mandatului de executare a pedepsei emis pe numele condamnatului, dispozitia de interzicere a pãrãsirii tãrii, semnãtura judecãtorului delegat, precum si stampila instantei de executare.
ART. 556
Trimiterea spre executare a mandatului
(1) Pentru aducerea la îndeplinire a mandatului de executare se trimit douã exemplare organului de politie, când condamnatul este liber, sau, dupã caz, comandantului locului de detinere, când condamnatul este arestat.
(2) Pentru aducerea la îndeplinire a ordinului de interzicere a pãrãsirii tãrii se trimite de îndatã câte un exemplar organului competent sã elibereze pasaportul si Inspectoratului General al Politiei de Frontierã.
(3) În cazul în care cel condamnat se aflã în stare de libertate, organele de executare prevãzute la alin. (1) si (2) au obligatia de a lua mãsurile prevãzute de lege în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei si a ordinului de interzicere a pãrãsirii tãrii, în ziua primirii acestora.
ART. 557
Executarea mandatului de executare a pedepsei si a ordinului de interzicere a pãrãsirii tãrii
(1) Pe baza mandatului de executare, organul de politie procedeazã la arestarea condamnatului. Celui arestat i se înmâneazã un exemplar al mandatului si este dus la locul de detinere cel mai apropiat, unde organul de politie predã celãlalt exemplar al mandatului de executare.
(2) În vederea punerii în executare a mandatului emis în executarea unei hotãrâri definitive de condamnare, organul de politie poate pãtrunde în domiciliul sau resedinta unei persoane fãrã învoirea acesteia, precum si în sediul unei persoane juridice fãrã învoirea reprezentantului legal al acesteia.
(3) Dispozitiile art. 229 privind luarea mãsurilor de ocrotire sunt aplicabile în mod corespunzãtor, obligatia de încunostintare revenind organului de politie.
(4) Dacã persoana împotriva cãreia s-a emis mandatul nu este gãsitã, organul de politie constatã aceasta printr-un proces-verbal si ia mãsuri pentru darea în urmãrire, precum si pentru darea în consemn la punctele de trecere a frontierei. Un exemplar de pe procesul-verbal împreunã cu un exemplar al mandatului de executare se trimit instantei care a emis mandatul.
(5) Dacã persoana condamnatã refuzã sã se supunã mandatului sau încearcã sã fugã, va fi constrânsã la aceasta.
(6) Când condamnatul se aflã în stare de detinere, un exemplar al mandatului de executare i se înmâneazã de cãtre comandantul locului de detinere.
(7) Comandantul locului de detinere consemneazã într-un proces-verbal data de la care condamnatul a început executarea pedepsei.
(8) O copie de pe procesul-verbal se trimite de îndatã instantei de executare.
(9) Pe baza ordinului de interzicere a pãrãsirii tãrii, organele în drept refuzã celui condamnat eliberarea pasaportului sau, dupã caz, procedeazã la ridicarea acestuia si iau mãsuri pentru darea condamnatului în consemn la punctele de trecere a frontierei.
ART. 558
Încunostintarea despre arestare în vederea executãrii mandatului
(1) Imediat dupã arestarea în vederea executãrii mandatului, condamnatul are dreptul de a încunostinta personal sau de a solicita administratiei locului de detinere sã încunostinteze un membru al familiei sale ori o altã persoanã desemnatã de acesta despre arestare si despre locul unde este detinut.
(2) Dacã persoana condamnatã nu este cetãtean român, aceasta are si dreptul de a încunostinta sau de a solicita încunostintarea misiunii diplomatice ori oficiului consular al statului al cãrui cetãtean este sau, dupã caz, a unei organizatii internationale umanitare, dacã nu doreste sã beneficieze de asistenta autoritãtilor din tara sa de origine, ori a reprezentantei organizatiei internationale competente, dacã este refugiat sau, din orice alt motiv, se aflã sub protectia unei astfel de organizatii.
ART. 559
Punerea în executare a amenzii penale
(1) Persoana condamnatã la pedeapsa amenzii este obligatã sã depunã recipisa de platã integralã a amenzii la instanta de executare, în termen de 3 luni de la rãmânerea definitivã a hotãrârii.
(2) Când cel condamnat se aflã în imposibilitate de a achita integral amenda în termenul prevãzut la alin. (1), instanta de executare, la cererea condamnatului, poate dispune esalonarea plãtii amenzii pe o perioadã de cel mult 2 ani, în rate lunare.
(3) În caz de neîndeplinire a obligatiei în termenul arãtat la alin. (1), instanta de executare comunicã un extras de pe acea parte din dispozitiv care priveste aplicarea amenzii organelor competente, în vederea executãrii amenzii potrivit dispozitiilor legale privind executarea silitã a creantelor fiscale si cu procedura prevãzutã de aceste dispozitii.
ART. 560
Înlocuirea pedepsei amenzii cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunitãtii
(1) Instanta competentã sã dispunã înlocuirea obligatiei de platã a amenzii neexecutate cu obligatia de a presta o muncã neremuneratã în folosul comunitãtii, potrivit art. 64 alin. (1) din Codul penal, este instanta de executare.
(2) Sesizarea instantei se face din oficiu sau de cãtre organul care, potrivit legii, executã amenda ori de cãtre persoana condamnatã.
(3) Obligatia de a presta o muncã neremuneratã în folosul comunitãtii se pune în executare prin trimiterea unei copii de pe hotãrâre serviciului de probatiune.
ART. 561
Înlocuirea muncii neremunerate în folosul comunitãtii cu închisoarea
(1) Instanta competentã sã dispunã, potrivit art. 64 alin. (5) lit. a) din Codul penal, înlocuirea muncii în folosul comunitãtii cu închisoarea este instanta de executare, iar în cazul prevãzut la art. 64 alin. (5) lit. b) din Codul penal, instanta care judecã în primã instantã infractiunea sãvârsitã înainte de executarea integralã a muncii în folosul comunitãtii.
(2) Sesizarea instantei se face din oficiu sau de cãtre organul care, potrivit legii, executã amenda ori la sesizarea serviciului de probatiune.
(3) Punerea în executare a hotãrârii se face potrivit art. 555-557.

SECTIUNEA a 2-a
Punerea în executare a pedepselor complementare

ART. 562
Interzicerea exercitiului unor drepturi
Pedeapsa interzicerii exercitiului unor drepturi se pune în executare prin trimiterea de cãtre instanta de executare a unei copii de pe dispozitivul hotãrârii consiliului local în a cãrui circumscriptie îsi are domiciliul condamnatul, precum si organului care supravegheazã exercitarea acestor drepturi.
ART. 563
Interzicerea strãinului de a se afla pe teritoriul României
(1) Când prin hotãrârea de condamnare la pedeapsa închisorii s-a aplicat pedeapsa complementarã a interzicerii dreptului strãinului de a se afla pe teritoriul României, se face mentiune în mandatul de executare a pedepsei închisorii ca la data liberãrii condamnatul sã fie predat organului de politie, care va proceda la îndepãrtarea sa de pe teritoriul României.
(2) Dacã pedeapsa complementarã nu însoteste pedeapsa închisorii, comunicarea se face organului de politie, imediat ce hotãrârea a rãmas definitivã.
(3) În vederea punerii în executare a pedepsei interzicerii strãinului de a se afla pe teritoriul României, organul de politie poate pãtrunde în domiciliul sau resedinta unei persoane fãrã învoirea acesteia, precum si în sediul unei persoane juridice fãrã învoirea reprezentantului legal al acesteia.
(4) Dacã persoana fatã de care s-a luat pedeapsa complementarã a interzicerii de a se afla pe teritoriul României nu este gãsitã, organul de politie constatã aceasta printr-un proces-verbal si ia mãsuri pentru darea în urmãrire, precum si pentru darea în consemn la punctele de trecere a frontierei. Un exemplar al procesului-verbal se trimite instantei de executare.
ART. 564
Degradarea militarã
Pedeapsa degradãrii militare se pune în executare prin trimiterea de cãtre instanta de executare a unei copii de pe hotãrâre comandantului unitãtii militare din care a fãcut parte persoana condamnatã.
ART. 565
Publicarea hotãrârii de condamnare
Pedeapsa publicãrii hotãrârii de condamnare se pune în executare prin trimiterea extrasului, în forma stabilitã de instantã, unui cotidian local ce apare în circumscriptia instantei care a pronuntat hotãrârea de condamnare sau unui cotidian national, în vederea publicãrii, pe cheltuiala persoanei condamnate.

SECTIUNEA a 3-a
Punerea în executare a mãsurilor de sigurantã

ART. 566
Obligarea la tratament medical
(1) Mãsura de sigurantã a obligãrii la tratament medical luatã printr-o hotãrâre definitivã se pune în executare prin comunicarea copiei de pe dispozitiv si a copiei de pe raportul de expertizã medico-legalã autoritãtii de sãnãtate publicã din judetul pe teritoriul cãruia locuieste persoana fatã de care s-a luat aceastã mãsurã. Autoritatea de sãnãtate publicã va comunica de îndatã persoanei fatã de care s-a luat mãsura obligãrii la tratament medical unitatea sanitarã la care urmeazã sã efectueze tratamentul.
(2) Instanta de executare comunicã persoanei fatã de care s-a luat mãsura obligãrii la tratament medical cã este obligatã sã se prezinte de îndatã la unitatea sanitarã la care urmeazã sã i se efectueze tratamentul, atrãgându-i-se atentia cã în caz de nerespectare a mãsurii luate se va dispune internarea medicalã.
(3) În cazul în care obligarea la tratament medical însoteste pedeapsa închisorii ori a detentiunii pe viatã sau priveste o persoanã aflatã în stare de detinere, comunicarea prevãzutã la alin. (1) se face administratiei locului de detinere.
ART. 567
Obligatiile în legãturã cu tratamentul medical
(1) Unitatea sanitarã la care fãptuitorul a fost repartizat pentru efectuarea tratamentului medical este obligatã sã comunice instantei:
a) dacã persoana obligatã la tratament s-a prezentat pentru a urma tratamentul;
b) dacã persoana obligatã la tratament se sustrage de la efectuarea tratamentului dupã prezentare;
c) dacã, din cauza înrãutãtirii stãrii de sãnãtate a persoanei fatã de care s-a luat mãsura obligãrii la tratament medical, este necesarã internarea medicalã;
d) dacã, datoritã ameliorãrii stãrii de sãnãtate a persoanei fatã de care s-a luat mãsura de sigurantã a obligãrii la tratament medical, efectuarea tratamentului medical nu se mai impune.
(2) În cazul când unitatea sanitarã nu se aflã în circumscriptia instantei care a dispus executarea, comunicarea prevãzutã la alin. (1) lit. b)-d) se face judecãtoriei în a cãrei circumscriptie se aflã unitatea sanitarã.
(3) Dispozitiile alin. (1) lit. b)-d) si ale alin. (2) se aplicã în mod corespunzãtor si în cazul prevãzut la art. 566 alin. (3).
ART. 568
Înlocuirea sau încetarea obligãrii la tratament medical
(1) Primind comunicarea, instanta de executare sau instanta prevãzutã la art. 567 alin. (2) dispune internarea medicalã, în situatiile prevãzute la art. 567 alin. (1) lit. a) si b), iar în situatiile prevãzute la art. 567 alin. (1) lit. c) si d) efectuarea unei expertize medico-legale cu privire la starea de sãnãtate a persoanei fatã de care este luatã mãsura de sigurantã.
(2) În cazurile prevãzute la art. 567 alin. (1) lit. c) si d), persoana obligatã la tratament medical are dreptul de a cere sã fie examinatã si de un medic de specialitate desemnat de aceasta, ale cãrui concluzii sunt înaintate instantei prevãzute la alin. (1).
(3) Dacã persoana obligatã la tratament medical refuzã sã se prezinte la examinare în vederea efectuãrii expertizei, se vor aplica dispozitiile art. 184 alin. (4).
(4) Dupã primirea raportului de expertizã medico-legalã si a concluziilor medicului de specialitate prevãzut la alin. (2), instanta, în sedintã publicã, ascultã concluziile procurorului, ale persoanei fatã de care este luatã mãsura de sigurantã si ale avocatului acesteia, precum si ale expertului si medicului desemnat de aceasta, atunci când considerã necesar, si dispune fie încetarea mãsurii obligãrii la tratament medical, fie internarea medicalã.
(5) Dacã persoana fatã de care s-a luat mãsura de sigurantã nu are avocat, i se asigurã un avocat din oficiu.
(6) O copie de pe hotãrârea definitivã a instantei prevãzute la art. 567 alin. (2) se comunicã instantei de executare.
ART. 569
Internarea medicalã
(1) Mãsura de sigurantã a internãrii medicale luatã printr-o hotãrâre definitivã se pune în executare prin comunicarea copiei de pe dispozitiv si a unei copii de pe raportul de expertizã medico-legalã autoritãtii de sãnãtate publicã din judetul pe teritoriul cãruia locuieste persoana fatã de care s-a luat aceastã mãsurã.
(2) Judecãtorul delegat cu executarea care functioneazã la instanta de executare comunicã judecãtoriei în a cãrei circumscriptie se aflã unitatea sanitarã la care s-a fãcut internarea data la care aceasta s-a efectuat, în vederea luãrii în supraveghere.
(3) Dupã primirea comunicãrii, judecãtorul delegat cu executarea de la judecãtoria în a cãrei circumscriptie se aflã unitatea sanitarã verificã periodic, dar nu mai târziu de 12 luni, dacã internarea medicalã mai este necesarã. În acest scop, judecãtorul delegat cu executarea dispune efectuarea unei expertize medico-legale cu privire la starea de sãnãtate a persoanei fatã de care s-a luat mãsura internãrii medicale si, dupã primirea acesteia, sesizeazã judecãtoria în a cãrei circumscriptie se aflã unitatea sanitarã pentru a dispune asupra mentinerii, înlocuirii sau încetãrii mãsurii.
ART. 570
Obligatiile în legãturã cu internarea medicalã

(1) Autoritatea de sãnãtate publicã este obligatã sã asigure internarea, încunostintând despre aceasta instanta de executare.
(2) În cazul în care persoana fatã de care s-a luat mãsura internãrii medicale refuzã sã se supunã internãrii, executarea acestei mãsuri se va face cu sprijinul organelor de politie. În vederea executãrii mãsurii internãrii medicale, organul de politie poate pãtrunde în domiciliul sau resedinta unei persoane fãrã învoirea acesteia, precum si în sediul unei persoane juridice fãrã învoirea reprezentantului legal al acesteia.
(3) Dacã persoana fatã de care s-a luat mãsura internãrii medicale nu este gãsitã, autoritatea de sãnãtate publicã sesizeazã organele de politie pentru darea în urmãrire, precum si pentru darea în consemn la punctele de trecere a frontierei. Un exemplar al sesizãrii adresate organelor de politie se trimite instantei de executare.
(4) Unitatea sanitarã la care s-a fãcut internarea are obligatia, în cazul în care considerã cã internarea nu mai este necesarã, sã încunostinteze judecãtoria în a cãrei circumscriptie se gãseste unitatea sanitarã.
ART. 571
Mentinerea, înlocuirea sau încetarea mãsurii internãrii medicale
(1) Judecãtoria, dupã primirea încunostintãrii prevãzute la art. 570 alin. (4), dispune efectuarea unei expertize medico-legale.
(2) Instanta se pronuntã asupra sesizãrii prevãzute la art. 569 alin. (3) sau a încunostintãrii prevãzute la art. 570 alin. (4), dupã ascultarea concluziilor procurorului, ale persoanei fatã de care este luatã mãsura internãrii, atunci când aducerea acesteia în fata instantei este posibilã, ale avocatului sãu, precum si ale expertului care a întocmit expertiza medico-legalã, atunci când considerã necesar, si dispune, dupã caz, mentinerea internãrii medicale, încetarea acesteia sau înlocuirea cu mãsura obligãrii la tratament medical.
(3) Încetarea sau înlocuirea mãsurii internãrii poate fi cerutã si de persoana internatã sau de procuror. În acest caz, judecãtoria dispune efectuarea expertizei medico-legale. Dispozitiile art. 568 alin. (4) se aplicã în mod corespunzãtor.
(4) Dacã persoana internatã nu are avocat, i se asigurã un avocat din oficiu.
(5) O copie de pe hotãrârea definitivã prin care s-a dispus mentinerea, înlocuirea sau încetarea internãrii medicale se comunicã instantei de executare.
ART. 572
Mãsurile de sigurantã provizorii
(1) În cazul în care mãsura obligãrii la tratament medical sau a internãrii medicale a fost luatã în mod provizoriu în cursul urmãririi penale sau al judecãtii, punerea în executare se face de cãtre judecãtorul de drepturi si libertãti sau de instanta de judecatã care a luat aceastã mãsurã.
(2) Dispozitiile prevãzute la art. 566-571 se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 573
Interzicerea exercitãrii dreptului de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie ori o altã activitate
(1) Mãsura de sigurantã a interzicerii unei functii, profesii sau activitãti se pune în executare prin comunicarea unei copii de pe dispozitiv organului în drept sã aducã la îndeplinire aceste mãsuri si sã supravegheze respectarea lor.
(2) Acest organ are îndatorirea sã asigure executarea mãsurii luate si sã sesizeze organul de urmãrire penalã în caz de sustragere de la executarea mãsurii de sigurantã.
(3) Persoana cu privire la care s-a luat mãsura prevãzutã la art. 111 alin. (1) din Codul penal poate cere instantei de executare revocarea mãsurii, în conditiile art. 111 alin. (2) din Codul penal.
(4) Solutionarea cererii se face cu citarea persoanei fatã de care este luatã mãsura, dupã ascultarea concluziilor avocatului acesteia si ale procurorului.
ART. 574
Executarea confiscãrii speciale
Mãsura de sigurantã a confiscãrii speciale luatã prin hotãrârea instantei de judecatã se executã dupã cum urmeazã:
a) dacã lucrurile confiscate se aflã în pãstrarea organelor de politie sau a altor institutii, instanta de executare trimite o copie de pe dispozitivul hotãrârii organului la care se aflã. Dupã primirea copiei de pe dispozitiv, lucrurile confiscate se predau organelor în drept a le prelua sau valorifica potrivit dispozitiilor legii;
b) atunci când confiscarea priveste sume de bani ce nu au fost consemnate la unitãti bancare, instanta de executare trimite o copie de pe dispozitivul hotãrârii organelor fiscale, în vederea executãrii confiscãrii potrivit dispozitiilor privind creantele bugetare;
c) când s-a dispus distrugerea lucrurilor confiscate, aceasta se face în prezenta judecãtorului delegat cu executarea, întocmindu-se proces-verbal care se depune la dosarul cauzei.

SECTIUNEA a 4-a
Punerea în executare a altor dispozitii

ART. 575
Avertismentul
(1) Executarea avertismentului are loc de îndatã, în sedinta în care s-a pronuntat hotãrârea.
(2) Dacã avertismentul nu poate fi executat îndatã dupã pronuntare, punerea în executare a acestuia se face la rãmânerea definitivã a hotãrârii, prin comunicarea unei copii de pe aceasta persoanei cãreia i se aplicã.
ART. 576
Mãsurile si obligatiile impuse de instantã
(1) Punerea în executare a mãsurilor si obligatiilor prevãzute la art. 85 alin. (1) si (2) din Codul penal, a dispozitiilor art. 87, 93, 95, art. 101 alin. (1) si (2) si ale art. 103 din Codul penal se face prin trimiterea unei copii de pe hotãrâre serviciului de probatiune competent.
(2) În cazul obligatiilor prevãzute la art. 85 alin. (2) lit. g)-j) si la art. 101 alin. (2) lit. d)-g) din Codul penal, un extras de pe dispozitivul hotãrârii se trimite organului sau autoritãtii competente sã verifice respectarea acestora.

SECTIUNEA a 5-a
Punerea în executare a amenzii judiciare si a cheltuielilor judiciare avansate de stat

ART. 577
Amenzile judiciare
(1) Amenda judiciarã se pune în executare de cãtre organul judiciar care a aplicat-o.
(2) Punerea în executare se face prin trimiterea unui extras de pe acea parte din dispozitiv care priveste aplicarea amenzii judiciare organului care, potrivit legii, executã amenda penalã.
(3) Executarea amenzilor judiciare se face de organul arãtat la alin. (2).
ART. 578
Cheltuielile judiciare avansate de stat
(1) Dispozitia din hotãrârea penalã sau din ordonanta procurorului privind obligarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat se pune în executare prin trimiterea unui extras de pe acea parte din dispozitiv care priveste aplicarea cheltuielilor judiciare organului care, potrivit legii, executã amenda penalã.
(2) În situatia în care persoana obligatã la plata cheltuielilor judiciare cãtre stat nu depune recipisa de platã integralã a acestora la instanta de executare sau la unitatea de parchet, în termen de 3 luni de la rãmânerea definitivã a hotãrârii sau a ordonantei procurorului, executarea cheltuielilor judiciare se face de organul arãtat la alin. (1).

SECTIUNEA a 6-a
Punerea în executare a dispozitiilor civile din hotãrâre

ART. 579
Restituirea lucrurilor si valorificarea celor neridicate
(1) Când prin hotãrârea penalã s-a dispus restituirea unor lucruri care se aflã în pãstrarea sau la dispozitia instantei de executare, restituirea se face de cãtre judecãtorul delegat cu executarea, prin remiterea acelor lucruri persoanelor în drept. În acest scop, sunt încunostintate persoanele cãrora urmeazã sã li se restituie lucrurile.
(2) Dacã în termen de 6 luni de la primirea încunostintãrii persoanele chemate nu se prezintã pentru a le primi, lucrurile trec în proprietatea statului. Judecãtorul delegat cu executarea constatã aceasta prin încheiere si dispune predarea lucrurilor organelor în drept a le prelua sau valorifica potrivit dispozitiilor legii.
(3) Dacã restituirea lucrurilor nu s-a putut efectua, deoarece nu se cunosc persoanele cãrora ar trebui sã le fie restituite si nimeni nu le-a reclamat în termen de 6 luni de la rãmânerea definitivã a hotãrârii, sunt aplicabile în mod corespunzãtor dispozitiile alin. (2).
(4) Când restituirea lucrurilor a fost dispusã de cãtre procuror sau de cãtre organul de cercetare penalã, acesta procedeazã potrivit prevederilor alin. (1)-(3).
(5) Când prin hotãrârea penalã s-a dispus restituirea unor lucruri care se aflã în pãstrarea organelor de cercetare penalã, restituirea se face de cãtre acestea, dupã primirea extrasului de pe hotãrârea penalã prin care s-a dispus restituirea lucrurilor, procedând potrivit alin. (1).
(6) Dacã în termen de 6 luni de la primirea încunostintãrii persoanele chemate nu se prezintã pentru a le primi, lucrurile trec în proprietatea statului. Organul de cercetare constatã aceasta prin proces-verbal si procedeazã potrivit alin. (2). Dispozitiile alin. (3) se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 580
Înscrisurile declarate false
(1) Dispozitia hotãrârii penale care declarã un înscris ca fiind fals în totul sau în parte se executã sau se pune în executare de cãtre judecãtorul delegat cu executarea.
(2) Când înscrisul declarat fals a fost anulat în totalitatea lui, se face mentiune despre aceasta pe fiecare paginã, iar în caz de anulare partialã, numai pe paginile care contin falsul.
(3) Înscrisul declarat fals rãmâne la dosarul cauzei.
(4) În cazul în care este necesar ca despre înscrisul declarat fals sã se facã mentiune în scriptele unei institutii publice, i se trimite acesteia o copie de pe hotãrâre.
(5) În situatia în care, din orice motive, înscrisul falsificat nu se aflã, în original, la dosar, instanta va trimite o copie de pe hotãrâre institutiilor publice care detin o copie a acestuia sau care detin înregistrarea unor mentiuni cu privire la acesta.
(6) Instanta poate dispune, când constatã existenta unui interes legitim, eliberarea unei copii, cu mentiunile arãtate la alin. (2), de pe înscrisul sub semnãturã privatã falsificat. În aceleasi conditii, instanta poate dispune restituirea înscrisului oficial partial falsificat.
ART. 581
Despãgubirile civile si cheltuielile judiciare
Dispozitiile din hotãrârea penalã privitoare la despãgubirile civile si la cheltuielile judiciare cuvenite pãrtilor se executã potrivit legii civile.

CAP. III
Alte dispozitii privind executarea

SECTIUNEA 1
Schimbãri în executarea unor hotãrâri

ART. 582
Revocarea sau anularea amânãrii aplicãrii pedepsei
(1) Asupra revocãrii sau anulãrii amânãrii aplicãrii pedepsei prevãzute la art. 88 ori 89 din Codul penal se pronuntã, din oficiu sau la sesizarea procurorului, instanta care judecã ori a judecat în primã instantã infractiunea ce ar putea atrage revocarea sau anularea.
(2) Dacã pânã la expirarea termenului prevãzut la art. 86 alin. (4) lit. c) din Codul penal persoana cu privire la care s-a dispus amânarea aplicãrii pedepsei nu a respectat obligatiile civile stabilite prin hotãrârea de condamnare, serviciul de probatiune competent sesizeazã instanta care a pronuntat în primã instantã amânarea, în vederea revocãrii acesteia. Sesizarea poate fi fãcutã si de procuror sau de partea interesatã, pânã la expirarea termenului de supraveghere.
ART. 583
Revocarea sau anularea suspendãrii executãrii pedepsei
(1) Asupra revocãrii sau anulãrii suspendãrii executãrii pedepsei sub supraveghere prevãzute la art. 96 ori 97 din Codul penal se pronuntã, din oficiu sau la sesizarea procurorului, instanta care judecã ori a judecat în primã instantã infractiunea ce ar putea atrage revocarea sau anularea.
(2) Dacã pânã la expirarea termenului prevãzut la art. 93 alin. (5) din Codul penal condamnatul nu a respectat obligatiile civile stabilite prin hotãrârea de condamnare, serviciul de probatiune competent sesizeazã instanta care a pronuntat în primã instantã suspendarea, în vederea revocãrii acesteia. Sesizarea poate fi fãcutã si de procuror sau de partea interesatã, pânã la expirarea termenului de supraveghere.
ART. 584
Înlocuirea pedepsei detentiunii pe viatã
(1) Înlocuirea pedepsei detentiunii pe viatã cu pedeapsa închisorii se dispune, la cererea procurorului ori a persoanei condamnate, de cãtre instanta de executare, iar dacã persoana condamnatã se aflã în stare de detinere, de cãtre instanta corespunzãtoare în a cãrei circumscriptie se aflã locul de detinere.
(2) Hotãrârea de înlocuire, rãmasã definitivã, se pune în executare potrivit dispozitiilor art. 555-557.
ART. 585
Alte modificãri de pedepse
(1) Pedeapsa pronuntatã poate fi modificatã, dacã la punerea în executare a hotãrârii sau în cursul executãrii pedepsei se constatã, pe baza unei alte hotãrâri definitive, existenta vreuneia dintre urmãtoarele situatii:
a) concursul de infractiuni;
b) recidiva;
c) acte care intrã în continutul aceleiasi infractiuni.
(2) Instanta competentã sã dispunã asupra modificãrii pedepsei este instanta de executare a ultimei hotãrâri sau, în cazul în care persoana condamnatã se aflã în stare de detinere, instanta corespunzãtoare în a cãrei circumscriptie se aflã locul de detinere.
(3) Sesizarea instantei se face din oficiu, la cererea procurorului ori a celui condamnat.
(4) La primirea cererii, presedintele completului de judecatã dispune atasarea la dosar a înscrisurilor si luarea tuturor mãsurilor necesare solutionãrii cauzei.
ART. 586
Înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii
(1) Înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, în cazul prevãzut la art. 63 din Codul penal, se dispune de instanta de executare.
(2) Sesizarea instantei se face din oficiu sau de cãtre organul care, potrivit legii, executã amenda.
(3) Condamnatul este citat la judecarea sesizãrii, iar dacã nu are avocat instanta numeste unul din oficiu.
(4) Condamnatul privat de libertate va fi adus la judecatã.
(5) Hotãrârea de înlocuire, rãmasã definitivã, se pune în executare potrivit dispozitiilor art. 555-557. În situatia în care amenda a însotit pedeapsa închisorii, se va emite un nou mandat de executare pentru pedeapsa rezultatã potrivit art. 63 alin. (2) din Codul penal.
(6) Dacã persoana condamnatã achitã amenda pe parcursul solutionãrii cauzei, sesizarea va fi respinsã ca neîntemeiatã.
ART. 587
Liberarea conditionatã
(1) Liberarea conditionatã se dispune, la cererea sau la propunerea fãcutã potrivit dispozitiilor legii privind executarea pedepselor, de cãtre judecãtoria în a cãrei circumscriptie se aflã locul de detinere.
(2) Când instanta constatã cã nu sunt îndeplinite conditiile pentru acordarea liberãrii conditionate, prin hotãrârea de respingere fixeazã termenul dupã expirarea cãruia propunerea sau cererea va putea fi reînnoitã. Termenul nu poate fi mai mare de un an si curge de la rãmânerea definitivã a hotãrârii.
(3) Hotãrârea judecãtoriei poate fi atacatã cu contestatie la tribunalul în a cãrei circumscriptie se aflã locul de detinere, în termen de 3 zile de la comunicare. Contestatia formulatã de procuror este suspensivã de executare.
(4) O copie de pe hotãrârea rãmasã definitivã se comunicã serviciului de probatiune competent, precum si politiei de proximitate.
ART. 588
Anularea si revocarea liberãrii conditionate
(1) Asupra anulãrii liberãrii conditionate prevãzute la art. 105 alin. (1) din Codul penal se pronuntã, din oficiu sau la sesizarea procurorului, instanta care judecã ori a judecat în primã instantã infractiunea care atrage anularea.
(2) Instanta prevãzutã la alin. (1) se pronuntã si asupra revocãrii liberãrii conditionate, în situatia prevãzutã la art. 104 alin. (2) din Codul penal.
(3) Instanta prevãzutã la art. 587 alin. (1) se pronuntã si asupra revocãrii liberãrii conditionate, în situatia prevãzutã la art. 104 alin. (1) din Codul penal, precum si în cazul când instanta care l-a judecat pe condamnat pentru o altã infractiune nu s-a pronuntat în aceastã privintã.
(4) Instanta în fata cãreia hotãrârea a rãmas definitivã este obligatã sã comunice locului de detinere o copie de pe dispozitivul prin care s-a dispus revocarea liberãrii conditionate.

SECTIUNEA a 2-a
Amânarea executãrii pedepsei închisorii sau a detentiunii pe viatã

ART. 589
Cazurile de amânare
(1) Executarea pedepsei închisorii sau a detentiunii pe viatã poate fi amânatã în urmãtoarele cazuri:
a) când se constatã pe baza unei expertize medico-legale cã persoana condamnatã suferã de o boalã ce nu poate fi tratatã în reteaua sanitarã a Administratiei Nationale a Penitenciarelor si face imposibilã executarea imediatã a pedepsei, iar instanta constatã, pe baza probelor, cã specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în reteaua sanitarã a Ministerului Sãnãtãtii si apreciazã cã amânarea executãrii si lãsarea în libertate nu prezintã un pericol pentru ordinea publicã. În aceastã situatie, executarea pedepsei se amânã pentru o duratã determinatã;
b) când o condamnatã este gravidã sau are un copil mai mic de un an. În aceste cazuri, executarea pedepsei se amânã pânã la încetarea cauzei care a determinat amânarea.
(2) În cazul prevãzut la alin. (1) lit. a), amânarea executãrii pedepsei nu poate fi dispusã dacã cel condamnat si-a provocat singur starea de boalã, prin refuzul tratamentului medical, al interventiei chirurgicale, prin actiuni de autoagresiune sau prin alte actiuni vãtãmãtoare, sau în situatia în care se sustrage efectuãrii expertizei medico-legale.
(3) Cererea de amânare a executãrii pedepsei închisorii sau a detentiunii pe viatã poate fi fãcutã de procuror si de condamnat.
(4) Cererea poate fi retrasã de persoana care a formulat-o.
(5) Hotãrârile prin care se dispune amânarea executãrii pedepsei sunt executorii de la data pronuntãrii.
(6) În cazul în care în timpul amânãrii executãrii pedepsei pe numele condamnatului este emis un alt mandat de executare a pedepsei închisorii, acesta nu poate fi executat pânã la expirarea termenului de amânare stabilit de instantã sau, dupã caz, pânã la încetarea cauzei care a determinat amânarea.
(7) Hotãrârea prin care instanta se pronuntã asupra cererii de amânare a executãrii pedepsei poate fi atacatã cu contestatie la instanta ierarhic superioarã, în termen de 3 zile de la comunicare.
ART. 590
Obligatiile condamnatului în cazul amânãrii executãrii
(1) Pe durata amânãrii executãrii pedepsei, condamnatul trebuie sã respecte urmãtoarele obligatii:
a) sã nu depãseascã limita teritorialã fixatã decât în conditiile stabilite de instantã;
b) sã ia legãtura, în termenul stabilit de instantã, cu organul de politie desemnat de aceasta în cuprinsul hotãrârii de amânare a executãrii pedepsei închisorii pentru a fi luat în evidentã si a stabili mijlocul de comunicare permanentã cu organul de supraveghere, precum si sã se prezinte la instantã ori de câte ori este chemat;
c) sã nu îsi schimbe locuinta fãrã informarea prealabilã a instantei care a dispus amânarea;
d) sã nu detinã, sã nu foloseascã si sã nu poarte nicio categorie de arme;
e) pentru cazul prevãzut la art. 589 alin. (1) lit. a), sã se prezinte de îndatã la unitatea sanitarã la care urmeazã sã facã tratamentul, iar pentru cazul prevãzut la art. 589 alin. (1) lit. b), sã îngrijeascã copilul mai mic de un an.
(2) Pe durata amânãrii executãrii pedepsei, instanta poate impune condamnatului sã respecte una sau mai multe dintre urmãtoarele obligatii:
a) sã nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestãri sportive, culturale ori la alte adunãri publice, stabilite de instantã;
b) sã nu comunice cu persoana vãtãmatã sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infractiunea sau cu alte persoane, stabilite de instantã, ori sã nu se apropie de acestea;
c) sã nu conducã niciun vehicul sau anumite vehicule stabilite.
(3) Obligatiile prevãzute la alin. (2) pot fi impuse în mãsura în care au fost aplicate în continutul pedepsei complementare a interzicerii exercitãrii unor drepturi.
ART. 591
Instanta competentã
(1) Instanta competentã sã se pronunte asupra acordãrii amânãrii executãrii pedepsei este instanta de executare.
(2) În cazul prevãzut la art. 589 alin. (1) lit. a), cererea de amânare a executãrii pedepsei se depune la judecãtorul delegat cu executarea, însotitã de înscrisuri medicale. Judecãtorul delegat cu executarea verificã competenta instantei si dispune, dupã caz, prin încheiere, declinarea competentei de solutionare a cauzei sau efectuarea expertizei medico-legale. Dupã primirea raportului de expertizã medicolegalã cauza se solutioneazã de instanta de executare, potrivit dispozitiilor prezentului capitol.
(3) Instanta de executare comunicã hotãrârea prin care s-a dispus amânarea executãrii pedepsei, în ziua pronuntãrii, organului de politie desemnat în cuprinsul hotãrârii de amânare a executãrii pedepsei închisorii pentru a lua în evidentã persoana, jandarmeriei, politiei de proximitate, organelor competente sã elibereze pasaportul, organelor de frontierã, precum si altor institutii, în vederea asigurãrii respectãrii obligatiilor impuse. Organele în drept refuzã eliberarea pasaportului sau, dupã caz, ridicã provizoriu pasaportul pe durata amânãrii.
(4) În caz de încãlcare cu rea-credintã a obligatiilor stabilite potrivit art. 590, instanta de executare revocã amânarea si dispune punerea în executare a pedepsei privative de libertate. Organul de politie desemnat de instantã în cuprinsul hotãrârii cu supravegherea celui fatã de care s-a dispus amânarea executãrii pedepsei verificã periodic respectarea obligatiilor de cãtre condamnat si întocmeste lunar un raport în acest sens cãtre instanta de executare.
(5) În cazul în care constatã încãlcãri ale obligatiilor stabilite potrivit art. 590, organul de politie sesizeazã, de îndatã, instanta de executare.
(6) Instanta de executare tine evidenta amânãrilor acordate si, la expirarea termenului, ia mãsuri pentru emiterea mandatului de executare, iar dacã mandatul a fost emis, ia mãsuri pentru aducerea lui la îndeplinire. Dacã nu s-a stabilit un termen de amânare, judecãtorul delegat cu executarea al instantei de executare este obligat sã sesizeze instanta de executare în vederea verificãrii subzistentei temeiurilor amânãrii, iar când se constatã cã acestea au încetat, sã ia mãsuri pentru emiterea mandatului de executare ori pentru aducerea lui la îndeplinire.

SECTIUNEA a 3-a
Întreruperea executãrii pedepsei închisorii sau a detentiunii pe viatã

ART. 592
Cazurile de întrerupere
(1) Executarea pedepsei închisorii sau a detentiunii pe viatã poate fi întreruptã în cazurile si în conditiile prevãzute la art. 589, la cererea persoanelor arãtate la alin. (3) al aceluiasi articol, iar în cazul prevãzut la art. 589 alin. (1) lit. a), si de cãtre administratia penitenciarului.
(2) Dispozitiile art. 590 si art. 591 alin. (2)-(5) se aplicã în mod corespunzãtor.
(3) Contestatia formulatã de procuror este suspensivã de executare.
ART. 593
Instanta competentã
(1) Instanta competentã sã dispunã asupra întreruperii executãrii pedepsei este instanta în a cãrei circumscriptie se aflã locul de detinere, corespunzãtoare în grad instantei de executare.
(2) Cererea de prelungire a întreruperii anterior acordate se solutioneazã de instanta care a dispus întreruperea executãrii pedepsei.
(3) Hotãrârea prin care instanta se pronuntã asupra cererii de întrerupere a executãrii pedepsei poate fi atacatã cu contestatie la instanta ierarhic superioarã, în termen de 3 zile de la comunicare.
ART. 594
Evidenta întreruperii executãrii pedepsei
(1) Instanta care a dispus întreruperea executãrii pedepsei comunicã de îndatã aceastã mãsurã instantei de executare, locului de detinere si organului de politie.
(2) Instanta de executare si administratia locului de detinere tin evidenta întreruperilor acordate. Dacã la expirarea termenului de întrerupere persoana condamnatã la pedeapsa închisorii nu se prezintã la locul de detinere, administratia trimite de îndatã o copie de pe mandatul de executare organului de politie, în vederea executãrii. Pe copia mandatului de executare se mentioneazã si cât a mai rãmas de executat din durata pedepsei.
(3) Administratia locului de detinere comunicã instantei de executare data la care a reînceput executarea pedepsei.
(4) Timpul cât executarea a fost întreruptã nu se socoteste în executarea pedepsei.
(5) Pedeapsa accesorie se executã si pe durata întreruperii executãrii pedepsei închisorii sau a detentiunii pe viatã.

SECTIUNEA a 4-a
Înlãturarea sau modificarea pedepsei

ART. 595
Intervenirea unei legi penale noi
(1) Când dupã rãmânerea definitivã a hotãrârii de condamnare sau a hotãrârii prin care s-a aplicat o mãsurã educativã intervine o lege ce nu mai prevede ca infractiune fapta pentru care s-a pronuntat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsã sau o mãsurã educativã mai usoarã decât cea care se executã ori urmeazã a se executa, instanta ia mãsuri pentru aducerea la îndeplinire, dupã caz, a dispozitiilor art. 4 si 6 din Codul penal.
(2) Aplicarea dispozitiilor alin. (1) se face din oficiu sau la cererea procurorului ori a persoanei condamnate de cãtre instanta de executare, iar dacã persoana condamnatã se aflã în executarea pedepsei sau a unei mãsuri educative, de cãtre instanta corespunzãtoare în grad în a cãrei circumscriptie se aflã locul de detinere sau, dupã caz, centrul educativ ori centrul de detentie.
ART. 596
Amnistia si gratierea
(1) Aplicarea amnistiei si a gratierii, atunci când intervin dupã rãmânerea definitivã a hotãrârii, se face de cãtre judecãtorul delegat cu executarea de la instanta de executare, iar dacã cel condamnat se aflã în executarea pedepsei, de cãtre judecãtorul delegat cu executarea de la instanta corespunzãtoare în a cãrei circumscriptie se aflã locul de detinere.
(2) Judecãtorul se pronuntã prin încheiere executorie, datã în camera de consiliu, cu participarea procurorului.
(3) Împotriva încheierii pronuntate potrivit alin. (2) se poate declara contestatie de cãtre procuror, în termen de 3 zile de la pronuntare. Contestatia este suspensivã de executare.

CAP. IV
Dispozitii comune

ART. 597
Procedura la instanta de executare
(1) Când rezolvarea situatiilor reglementate în prezentul titlu este datã în competenta instantei de executare, presedintele completului de judecatã dispune citarea pãrtilor interesate si, în cazurile prevãzute la art. 90, ia mãsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu. La judecarea cazurilor de întrerupere a executãrii pedepsei închisorii sau a detentiunii pe viatã se citeazã si administratia penitenciarului în care executã pedeapsa condamnatul.
(2) Condamnatul aflat în stare de detentie sau internat într-un centru educativ este adus la judecatã.
(3) Participarea procurorului este obligatorie.
(4) Dupã ascultarea concluziilor procurorului si a pãrtilor, instanta se pronuntã prin sentintã.
(5) Dispozitiile cuprinse în titlul III al pãrtii speciale privind judecata care nu sunt contrare dispozitiilor prezentului capitol se aplicã în mod corespunzãtor.
(6) Dispozitiile alin. (1)-(5) se aplicã si în cazul în care rezolvarea uneia dintre situatiile reglementate în prezentul titlu este datã în competenta instantei în a cãrei circumscriptie se aflã locul de detinere. În acest caz, solutia se comunicã instantei de executare.
(7) Hotãrârile pronuntate în primã instantã în materia executãrii potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestatie la instanta ierarhic superioarã, în termen de 3 zile de la comunicare.
(8) Judecarea contestatiei la hotãrârea primei instante se face în sedintã publicã, cu citarea persoanei condamnate. Condamnatul aflat în stare de detentie sau internat într-un centru educativ este adus la judecatã. Participarea procurorului este obligatorie. Decizia instantei prin care se solutioneazã contestatia este definitivã. Prevederile alin. (5) se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 598
Contestatia la executare
(1) Contestatia împotriva executãrii hotãrârii penale se poate face în urmãtoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotãrâre care nu era definitivã;
b) când executarea este îndreptatã împotriva altei persoane decât cea prevãzutã în hotãrârea de condamnare;
c) când se iveste vreo nelãmurire cu privire la hotãrârea care se executã sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocã amnistia, prescriptia, gratierea sau orice altã cauzã de stingere ori de micsorare a pedepsei.
(2) În cazurile prevãzute la alin. (1) lit. a), b) si d), contestatia se face, dupã caz, la instanta prevãzutã la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevãzut la alin. (1) lit. c), la instanta care a pronuntat hotãrârea ce se executã. În cazul în care nelãmurirea priveste o dispozitie dintr-o hotãrâre pronuntatã în apel sau în recurs în casatie, competenta revine, dupã caz, instantei de apel sau Înaltei Curti de Casatie si Justitie.
ART. 599
Rezolvarea contestatiei la executare
(1) Procedura de rezolvare a contestatiei la executare este cea prevãzutã la art. 597.
(2) În cazul arãtat la art. 598 alin. (1) lit. d), dacã din hotãrârea pusã în executare nu rezultã datele si situatiile de existenta cãrora depinde solutionarea contestatiei, constatarea acestora se face de cãtre instanta competentã sã judece contestatia.
(3) Cererea poate fi retrasã de condamnat sau de procuror, când este formulatã de acesta.
(4) Dupã pronuntarea solutiei definitive ca urmare a admiterii contestatiei la executare, se face o nouã punere în executare conform procedurii prevãzute de prezentul titlu.
ART. 600
Contestatia privind executarea dispozitiilor civile
(1) Contestatia privind executarea dispozitiilor civile ale hotãrârii se face, în cazurile prevãzute la art. 598 alin. (1) lit. a) si b), la instanta de executare prevãzutã la art. 597, iar în cazul prevãzut la art. 598 alin. (1) lit. c), la instanta care a pronuntat hotãrârea ce se executã. Dispozitiile art. 598 alin. (2) teza a II-a se aplicã în mod corespunzãtor.
(2) Dispozitiile art. 597 alin. (1)-(5) se aplicã în mod corespunzãtor.
(3) Contestatia împotriva actelor de executare se solutioneazã de cãtre instanta civilã potrivit legii civile.
ART. 601
Contestatia privitoare la amenzile judiciare
(1) Contestatia împotriva executãrii amenzilor judiciare se solutioneazã de cãtre instanta care le-a pus în executare.
(2) Dispozitiile art. 597 alin. (1)-(5) se aplicã în mod corespunzãtor.

TITLUL VI
Dispozitii finale

ART. 602
Termenii explicati în Codul penal
Termenii sau expresiile al cãror înteles este anume explicat în Codul penal au acelasi înteles si în Codul de procedurã penalã.
ART. 603
Intrarea în vigoare
(1) Prezentul cod intrã în vigoare la data care va fi stabilitã prin legea de punere în aplicare a acestuia.
(2) În termen de 12 luni de la data publicãrii prezentului cod în Monitorul Oficial al României, Partea I, Guvernul va supune Parlamentului spre adoptare proiectul de lege pentru punerea în aplicare a Codului de procedurã penalã.

Aceastã lege a fost adoptatã de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (1) din Constitutia României, republicatã.

PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE

PRESEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANA

Bucuresti, 1 iulie 2010.
Nr. 135.
—-