Tag Archives: Academia Romana

Ordonanţă de urgenţă nr. 127/2000 privind organizarea doctoratului şi a studiilor avansate academice în cadrul Academiei Române

Ordonanţă de urgenţă nr. 127/2000 privind organizarea doctoratului şi a studiilor avansate academice în cadrul Academiei Române

din 30/06/2000
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 317 din 07/07/2000
Guvernul României
În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. 1. – Academia Română are dreptul să organizeze pregătirea pentru doctorat în condiţiile legii.
Art. 2. – Organizarea pregătirii doctoratului se face în institutele de cercetare abilitate ale Academiei Române.
Art. 3. – Cercetătorii ştiinţifici principali gradul I, care au titlul de doctor, pot fi acreditaţi în vederea conducerii pregătirii de doctorat.
Art. 4. – Titlurile ştiinţifice se acordă de instituţiile organizatoare şi se confirmă de Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, şi sunt recunoscute ca şi diplomele eliberate de universităţi.
Continue reading