CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. – Cetăţenia română exprimă apartenenţa unei persoane la statul român.
Cetăţenii români sînt egali în faţa legii; numai ei pot fi admişi în funcţiile publice civile şi în cele militare.
Cetăţenii României se bucură de protecţia statului român.
Art. 2. – Modurile de dobîndire şi pierdere a cetăţeniei române sînt cele prevăzute în prezenta lege.
Art. 3. – Încheierea, declararea nulităţii, anularea sau desfacerea căsătoriei între un cetăţean român şi un străin nu produce efecte asupra cetăţeniei soţilor.
CAPITOLUL II
Dobîndirea cetăţeniei române
Art. 4. – Cetăţenia română se dobîndeşte prin:
a) naştere;
b) înfiere;
c) repatriere;
d) acordarea la cerere.
A. Prin naştere
Art. 5. – Copiii născuţi pe teritoriul României, din părinţi cetăţeni români, sînt cetăţeni români.
Sînt, de asemenea, cetăţeni români cei care:
a) s-au născut pe teritoriul statului român, chiar dacă numai unul dintre părinţi este cetăţean român;
b) s-au născut în străinătate şi ambii părinţi sau numai unul dintre ei are cetăţenia română.
Copilul găsit pe teritoriul statului român este cetăţean român, dacă nici unul dintre părinţi nu este cunoscut.
B. Prin înfiere
Art. 6. – Cetăţenia română se dobîndeşte de către copilul cetăţean străin sau fără cetăţenie prin înfiere, dacă înfietorii sînt cetăţeni români, iar înfiatul nu a împlinit vîrsta de 18 ani.
În cazul în care numai unul din înfietori este cetăţean român, cetăţenia înfiatului minor va fi hotărîtă, de comun acord, de către înfietori. În situaţia în care înfietorii nu cad de acord, instanţa judecătorească competentă să încuviinţeze înfierea va decide asupra cetăţeniei minorului, ţinînd seama de interesele acestuia. În cazul copilului care a împlinit vîrsta de 14 ani este necesar consimţămîntul acestuia.
Dacă înfierea se face de către o singură persoană, iar aceasta este cetăţean român, minorul dobîndeşte cetăţenia înfietorului.
Art. 7. – În cazul declarării nulităţii sau anulării înfierii, copilul care nu a împlinit vîrsta de 18 ani este considerat că nu a fost niciodată cetăţean român, dacă domiciliază în străinătate sau dacă părăseşte ţara pentru a domicilia în străinătate.
În cazul desfacerii înfierii, copilul care nu a împlinit vîrsta de 18 ani pierde cetăţenia română pe data desfacerii înfierii, dacă acesta domiciliază în străinătate sau dacă părăseşte ţara pentru a domicilia în străinătate.
C. Prin repatriere
Art. 8. – Persoana care a pierdut cetăţenia română o poate redobîndi prin efectul repatrierii, dacă îşi exprimă dorinţa în acest sens.
Părinţii care se repatriază hotărăsc pentru copiii lor minori privind cetăţenia. În situaţia în care părinţii nu cad de acord, tribunalul de la domiciliul minorului va decide, ţinînd seamă de interesele acestuia. În cazul copilului care a împlinit vîrsta de 14 ani este necesar consimţămîntul acestuia.
Redobîndirea cetăţeniei de către unul dintre soţi nu are nici o consecinţă asupra cetăţeniei celuilalt soţ. Soţul cetăţean străin sau fără cetăţenie al persoanei care se repatriază poate cere dobîndirea cetăţeniei române, în condiţiile prezentei legi.
D. Prin acordarea la cerere
Art. 9. – Cetăţenia română se poate acorda, la cerere, cetăţeanului străin sau persoanei fără cetăţenie care:
a) s-a născut şi domiciliază la data cererii pe teritoriul României sau, deşi nu s-a născut pe acest teritoriu, domiciliază pe teritoriul statului român de cel puţin cinci ani sau, în cazul în care este căsătorit cu un cetăţean român, de cel puţin 3 ani;
b) dovedeşte prin comportarea şi atitudinea sa ataşament faţă de statul şi poporul român;
c) a împlinit vîrsta de 18 ani;
d) are asigurate mijloacele legale de existenţă;
e) este cunoscut cu o bună comportare şi nu a fost condamnat în ţară sau în străinătate pentru o infracţiune care îl face nedemn de a fi cetăţean român;
f) cunoaşte limba română în măsură suficientă pentru a se integra în viaţa socială.
În cazuri bine justificate, termenele prevăzute la alin. 1 lit. a) pot fi reduse.
Art. 10. – Copilul născut din părinţi cetăţeni străini sau fără cetăţenie şi care nu a împlinit vîrsta de 18 ani dobîndeşte cetăţenia română o dată cu părinţii săi.
În cazul în care numai unul dintre părinţi dobîndeşte cetăţenia română, părinţii vor hotărî, de comun acord, cu privire la cetăţenia copilului. În situaţia în care părinţii nu cad de acord, tribunalul de la domiciliul minorului va decide, ţinînd seama de interesele acestuia. În cazul copilului care a împlinit vîrsta de 14 ani este necesar consimţămîntul acestuia.
Copilul dobîndeşte cetăţenia română pe aceeaşi dată cu părintele său.
Art. 11. – Cetăţenia română se poate acorda şi persoanei care a avut această cetăţenie şi care cere redobîndirea ei, cu păstrarea domiciliului în străinătate, dacă îndeplineşte în mod corespunzător condiţiile prevăzute la art. 9. lit. b), c) şi e).
CAPITOLUL III
Procedura acordării cetăţeniei
Art. 12. – Acordarea cetăţeniei române, atît la cerere, cît şi în cazul repatrierii, se face la propunerea ministrului justiţiei, prin hotărîre a Guvernului, care se publică în Monitorul Oficial al României.
Art. 13. – Cererea de acordare a cetăţeniei române se face personal sau prin mandatar cu procură specială şi autentică şi va fi însoţită de acte care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezenta lege.
Art. 14. – Cererea de acordare a cetăţeniei române se adresează comisiei pentru constatarea condiţiilor de acordare a cetăţeniei, care funcţionează pe lîngă Ministerul Justiţiei.
Comisia, formată din 5 magistraţi de la Tribunalul municipiului Bucureşti, este desemnată, pe o perioadă de patru ani, de către preşedintele acestei instanţe.
Preşedintele comisiei este magistratul cu funcţia cea mai mare sau, la funcţii egale, magistratul cu cea mai mare vechime în funcţie.
Comisia are un secretariat condus de un consilier din Ministerul Justiţiei, desemnat de către ministru.
Art. 15. – Comisia dispune, pe cheltuiala petiţionarului, publicarea în extras a cererii de acordare a cetăţeniei în Monitorul Oficial al României.
Examinarea cererii de către comisie se va putea face numai după trecerea a 30 de zile de la data publicării acesteia.
Art. 16. – În vederea soluţionării cererii, comisia poate dispune:
a) completarea actelor, precum şi orice explicaţii din partea petiţionarului;
b) solicitarea de relaţii de la orice autorităţi;
c) citarea oricărei persoane ce ar putea da informaţii folositoare.
Art. 17. – Autorităţile publice, care deţin date sau informaţii din care rezultă că solicitantul nu întruneşte condiţiile legale pentru acordarea cetăţeniei, sînt obligate să le comunice comisiei.
Orice persoană poate face întîmpinare la comisia prevăzută de art. 14, cu privire la cererea de obţinere a cetăţeniei, în cazul prevăzut la alin. 1.
Art. 18. – După examinarea cererii, comisia va întocmi un raport pe care-l va înainta, împreună cu cererea de acordare a cetăţeniei, ministrului justiţiei.
În raport se va menţiona, în mod obligatoriu, dacă sînt sau nu întrunite condiţiile legale pentru acordarea cetăţeniei.
Art. 19. – Pe baza raportului comisiei, ministrul justiţiei va prezenta Guvernului proiectul de hotărîre pentru acordarea cetăţeniei.
În cazul în care nu sînt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru acordarea cetăţeniei, pe baza raportului comisiei, ministrul justiţiei va comunica aceasta petiţionarului.
Art. 20. – Persoana căreia i se acordă cetăţenia română potrivit art. 8 alin. 1 şi 3 şi art. 9 depune, în termen de 6 luni, în faţa ministrului justiţiei sau a subsecretarului de stat delegat anume în acest scop, jurămîntul de credinţă faţă de România.
Jurămîntul are următorul conţinut:
“Jur să fiu devotat patriei şi poporului român, să apăr drepturile şi interesele naţionale, să respect Constituţia şi legile României”.
Persoanele care au obţinut cetăţenia română în condiţiile prevăzute la art. 11 vor depune jurămîntul de credinţă în faţa şefului misiunii diplomatice sau al oficiului consular al României din ţara în care domiciliază.
Art. 21. – Cetăţenia română se dobîndeşte pe data depunerii jurămîntului de credinţă.
După depunerea jurămîntului, ministrul justiţiei ori, după caz, şeful misiunii diplomatice sau al oficiului consular va elibera persoanei căreia i s-a acordat cetăţenia română un certificat constatator.
CAPITOLUL IV
Dovada cetăţeniei
Art. 22. – Dovada cetăţeniei române se face cu buletinul de identitate, paşaportul sau cu certificatul prevăzut la art. 21 alin. 2.
Cetăţenia copilului pînă la vîrsta de 14 ani se dovedeşte cu certificatul său de naştere, însoţit de buletinul de identitate sau paşaportul oricăruia dintre părinţi.
În cazul în care copilul este înscris în buletinul de identitate sau paşaportul unuia dintre părinţi, dovada cetăţeniei se face cu oricare din aceste acte.
Dacă dovada cetăţeniei copilului pînă la vîrsta de 14 ani nu se poate face în condiţiile alineatului precedent, dovada se va putea face cu certificatul eliberat de organele de evidenţă a populaţiei.
Dovada cetăţeniei copiilor găsiţi se face, pînă la vîrsta de 14 ani, cu certificatul de naştere.
Art. 23. – În caz de nevoie, misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României eliberează, la cerere, dovezi de cetăţenie pentru cetăţenii români aflaţi în străinătate.
CAPITOLUL V
Pierderea cetăţeniei române
Art. 24. – Cetăţenia română se pierde prin:
a) retragerea cetăţeniei române;
b) aprobarea renunţării la cetăţenia română;
c) în alte cazuri prevăzute de lege.
A. Prin retragerea cetăţeniei
Art. 25. – Cetăţenia română se poate retrage persoanei care:
a) aflată în străinătate, săvîrşeşte fapte deosebit de grave prin care vatămă interesele statului român sau lezează prestigiul României;
b) aflată în străinătate, se înrolează în forţele armate ale unui stat cu care România a rupt relaţiile diplomatice sau cu care este în stare de război;
c) a obţinut cetăţenia română prin mijloace frauduloase.
Art. 26. – Retragerea cetăţeniei române nu produce efecte asupra cetăţeniei soţului sau copiilor persoanei căreia i s-a retras cetăţenia.
B. Prin aprobarea renunţării la cetăţenie
Art. 27. – Pentru motive temeinice, se poate aproba renunţarea la cetăţenia română persoanei care a împlinit vîrsta de 18 ani şi care:
a) nu este învinuită sau inculpată într-o cauză penală ori nu are de executat o pedeapsă penală;
b) nu este urmărită pentru debite către stat, persoane fizice sau juridice din ţară sau, avînd astfel de debite, le achită ori prezintă garanţii corespunzătoare pentru achitarea lor.
Art. 28. – Pierderea cetăţeniei române prin aprobarea renunţării nu produce nici un efect asupra cetăţeniei soţului sau copiilor minori.
Cu toate acestea, în cazul în care ambii părinţi obţin aprobarea renunţării la cetăţenia română, iar copilul minor se află împreună cu ei în străinătate ori părăseşte împreună cu ei ţara, minorul pierde cetăţenia română o dată cu părinţii săi, iar dacă aceştia au pierdut cetăţenia română la date diferite, pe ultima dintre aceste date. Copilul minor care, pentru a domicilia în străinătate, părăseşte ţara după ce ambii părinţi au pierdut cetăţenia română, pierde cetăţenia română pe data plecării sale din ţară.
Dispoziţiile alineatului precedent se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care numai unul dintre părinţi este cunoscut sau în viaţă.
În situaţiile prevăzute la alin. 2 şi 3, copilului care a împlinit vîrsta de 14 ani i se cere consimţămîntul.
C. Alte cazuri de pierdere a cetăţeniei române
Art. 29. – Copilul minor cetăţean român, înfiat de un cetăţean străin, pierde cetăţenia română dacă înfietorii sau, după caz, înfietorul solicită aceasta în mod expres, iar legea străină prevede dobîndirea cetăţeniei înfietorului de către cel înfiat.
În cazul declarării nulităţii sau anulării înfierii, copilul care nu a împlinit vîrsta de 18 ani este considerat că nu a pierdut niciodată cetăţenia română.
Art. 30. – În situaţia prevăzută de art. 5 alin. 3, copilul găsit pierde cetăţenia română dacă, pînă la împlinirea vîrstei de 18 ani, i s-a stabilit filiaţia faţă de ambii părinţi, iar aceştia sînt cetăţeni străini.
Cetăţenia română se pierde şi în cazul în care filiaţia s-a stabilit numai faţă de un părinte cetăţean străin, celălalt părinte rămînînd necunoscut.
Data pierderii cetăţeniei române în condiţiile alin. 1 şi 2 este data stabilirii filiaţiei copilului.
CAPITOLUL VI
Procedura retragerii şi aprobării renunţării la cetăţenia română
Art. 31. – Guvernul României dispune, prin hotărîre, retragerea sau, după caz, aprobarea renunţării la cetăţenia română, la propunerea ministrului justiţiei, făcută potrivit procedurii prevăzute la art. 14-19.
Art. 32. – Orice autoritate sau persoană care are cunoştinţă de existenţa unui motiv pentru retragerea cetăţeniei române poate sesiza, în scris, comisia de pe lîngă Ministerul Justiţiei, avînd obligaţia să producă dovezile de care dispune.
Comisia sesizată poate cere date sau informaţii de la orice autoritate sau persoană care are cunoştinţă despre existenţa situaţiei prevăzute la art. 25.
Art. 33. – Cererea de renunţare la cetăţenia română se face personal sau prin mandatar cu procură specială şi autentică şi se depune la comisia care funcţionează pe lîngă Ministerul Justiţiei, care va proceda potrivit prevederilor art. 14-19.
Art. 34. – Data pierderii cetăţeniei române prin retragere sau aprobarea renunţării la aceasta este data publicării în Monitorul Oficial al României a hotărârii Guvernului.
Art. 35. – Dispoziţiile cuprinse în art. 33 se aplică, în mod corespunzător, şi cazurilor prevăzute la art. 29 şi 30.
CAPITOLUL VII
Dispoziţii finale şi tranzitorii
Art. 36. – Sînt şi rămîn cetăţeni români persoanele care au dobîndit şi păstrat această cetăţenie potrivit legislaţiei anterioare.
Art. 37. – Foştii cetăţeni români care, înainte de data de 22 decembrie 1989, au pierdut cetăţenia română din diferite motive, o pot redobîndi la cerere, în baza unei declaraţii autentificate, în străinătate, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, iar în ţară, la Notariatul de Stat al municipiului Bucureşti, chiar dacă au altă cetăţenie şi nu-şi stabilesc domiciliul în România.
Beneficiază de dispoziţiile alin. 1 şi cei cărora li s-a ridicat cetăţenia română fără voia lor sau din alte motive neimputabile lor, precum şi descendenţii acestora.
Art. 38. – Cererile privind acordarea cetăţeniei şi aprobarea renunţării la cetăţenie sînt supuse unei taxe prevăzute de lege.
Prin derogare de la prevederile alin. 1, redobîndirea cetăţeniei potrivit prevederilor art. 37 este scutită de plata taxelor consulare.
Art. 39. – Persoanele cărora li s-a acordat cetăţenia română, potrivit legii, au toate drepturile şi libertăţile, precum şi obligaţiile prevăzute prin Constituţie şi legile ţării pentru cetăţenii români.
Art. 40. – Cetăţenia română cu titlu de “cetăţenie de onoare” se poate acorda unor străini pentru servicii deosebite aduse ţării şi naţiunii române, la propunerea Guvernului, fără nici o altă formalitate, de către Parlamentul României.
Persoanele care au dobîndit cetăţenia de onoare se bucură de toate drepturile civile şi politice recunoscute cetăţenilor români, cu excepţia dreptului de a alege şi de a fi ales şi de a ocupa o funcţie publică.
Art. 41. – Pentru situaţiile în care se cere consimţămîntul minorului care a împlinit vîrsta de 14 ani, acesta trebuie făcut în forma unei declaraţii autentice date în faţa notarului.
Art. 42. – Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României.
Cererile aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor rezolva în conformitate cu prevederile acesteia, cu excepţia cererilor de redobîndire a cetăţeniei române, depuse, pînă la această dată, în temeiul Decretului-lege nr. 137/1990.
Art. 43. – Pe data intrării în vigoare a legii de faţă se abrogă Legea nr. 24/1971 – Legea cetăţeniei române -, Decretul-lege nr. 137/1990 privind unele dispoziţii referitoare la cetăţenia română, prevederile art. 3 şi ale art. 8 din Decretul-lege nr. 7/1989 privind repatrierea cetăţenilor români şi a foştilor cetăţeni români, precum şi orice alte dispoziţii contrare prevederilor prezentei legi.
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 25 februarie 1991.
PREŞEDINTELE SENATULUI
academician ALEXANDRU BÎRLĂDEANU
Această lege a fost adoptată de Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 25 februarie 1991.
PREŞEDINTELE ADUNĂRII DEPUTAŢILOR
MARŢIAN DAN
În temeiul art. 82 lit. m) din Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea parlamentului şi a Preşedintelui României,
promulgăm Legea cetăţeniei române şi dispunem publicarea sa în Monitorul Oficial al României.
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
ION ILIESCU
Bucureşti, 1 martie 1991.
Nr. 21.
