A se vedea O.G. nr. 94/2004 care prin art. XXXVII prevede că de la data intrării în vigoare a O.G. nr. 94/2004 şi până la data de 31 decembrie 2006 se suspendă aplicarea O.G. nr. 71/2001.
Exercitarea independentă a calităţii de consultant fiscal se realizează numai pe baza raporturilor juridice civile şi comerciale cu persoanele fizice sau juridice cărora le acordă consultanţă şi faţă de care acesta nu are nici un fel de interese materiale directe sau indirecte, cu excepţia onorariilor cuvenite pentru munca prestată în această calitate.
Activitatea de consultanţă fiscală constă în acordarea de servicii profesionale privind asistenţa de specialitate la întocmirea declaraţiilor de impozite şi taxe, asistenţă pe probleme fiscale şi referitor la creanţele bugetare, cum sunt: amenzi, penalităţi şi majorări, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, precum şi de reprezentare în faţa organelor fiscale, iar în faţa organelor judecătoreşti, în calitate de expert.
a) să fie licenţiaţi ai unei facultăţi cu profil economic;
b) să aibă o experienţă de minimum 5 ani în una dintre următoarele activităţi: elaborarea şi aplicarea legislaţiei fiscale, administrarea şi colectarea veniturilor publice, controlul fiscal, soluţionarea contestaţiilor, elaborarea şi aplicarea reglementărilor contabile, precum şi activitatea financiar-contabilă;
c) să nu aibă antecedente penale;
d) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
e) să promoveze examenul pentru atribuirea calităţii de consultant fiscal.
EXAMENUL PENTRU ATRIBUIREA CALITĂŢII DE CONSULTANT FISCAL
Examenul pentru atribuirea calităţii de consultant fiscal se organizează de Camera Consultanţilor Fiscali, în baza unui regulament aprobat de Consiliul superior al Camerei Consultanţilor Fiscali.
Examenul constă în susţinerea unei probe scrise şi a unei probe orale. Materiile de examinare pentru cele două probe sunt următoarele:
a) legislaţie fiscală;
b) gestiune financiară şi contabilitatea întreprinderii;
c) elemente de drept financiar şi fiscal.
După susţinerea şi promovarea examenului Ministerul Finanţelor Publice eliberează candidaţilor un certificat de atestare.
Persoana care a promovat examenul de consultant fiscal este obligată să se înregistreze în Registrul consultanţilor fiscali şi al societăţilor comerciale de consultanţă fiscală în termen de 60 de zile de la comunicarea rezultatului examenului.
Condiţiile privind înscrierea în Registrul consultanţilor fiscali şi al societăţilor comerciale de consultanţă fiscală se stabilesc prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al Camerei Consultanţilor Fiscali.
Activitatea de consultanţă fiscală poate fi desfăşurată numai de persoanele înscrise în Registrul consultanţilor fiscali şi al societăţilor comerciale de consultanţă fiscală la secţiunea persoane active.
Carnetul profesional va fi vizat anual.
ALTE ACTIVITĂŢI DESFĂŞURATE DE CONSULTANTUL FISCAL
Consultanţii fiscali se pot organiza şi în societăţi comerciale care au în obiectul de activitate consultanţă fiscală.
Pentru exercitarea activităţii de consultanţă fiscală societăţile comerciale arătate trebuie să fie autorizate de Camera consultanţilor fiscali. În vederea obţinerii autorizaţiei acestea plătesc o taxă în contul Camerei. Cuantumul taxei de autorizare se stabileşte de Cameră.
Consultanţii fiscali şi societăţile comerciale de consultanţă fiscală pot desfăşura, pe lângă activitatea de consultanţă fiscală, cu respectarea condiţiilor prevăzute de actele normative în materie, şi activităţi de:
a) expertiză contabilă;
b) audit financiar;
c) instruire şi perfecţionare în domeniul fiscal.
Consultantul fiscal îşi poate exercita activitatea la două sau mai multe societăţi comerciale atâta timp cât nu sunt afectate obiectivitatea şi independenţa profesională, conform prevederilor prezentei ordonanţe şi ale Codului privind conduita etică şi profesională în domeniul consultanţei fiscale.
Camera Consultanţilor Fiscali, denumită în continuare Camera, se organizează şi funcţionează în baza unui regulament de organizare şi funcţionare propriu, aprobat prin hotărâre a Consiliului superior al Camerei.
Camera îşi poate constitui unităţi teritoriale, conform regulamentului propriu de organizare şi funcţionare.
Camera are, în principal, următoarele atribuţii:
a) coordonează activitatea de consultanţă fiscală;
b) organizează examenul pentru atribuirea calităţii de consultant fiscal;
c) apără interesele profesionale ale tuturor membrilor;
d) oferă sprijin şi asistenţă membrilor Camerei în problemele profesionale;
e) elaborează norme privind activitatea de consultanţă fiscală;
f) ţine Registrul consultanţilor fiscali şi al societăţilor comerciale de consultanţă fiscală;
g) organizează cursuri de perfecţionare a consultanţilor fiscali;
h) mediază între membrii Camerei în caz de diferende şi la cerere;
i) mediază între membrii Camerei şi clienţii lor în caz de diferende, precum şi la cerere;
j) stabileşte măsuri disciplinare;
k) colaborează cu asociaţiile profesionale de profil din
l) editează publicaţii de specialitate;
m) alte atribuţii stabilite prin lege sau prin regulamentul propriu;
n) elaborează şi aprobă Codul privind conduita etică şi profesională în domeniul consultanţei fiscale;
o) elaborează şi aprobă Normele privind pregătirea şi perfecţionarea consultanţilor fiscali.
Organele de conducere ale Camerei sunt: Conferinţa naţională, Consiliul superior al Camerei şi Biroul permanent al Consiliului superior.
1. În cazul persoanelor fizice:
a) când atribuirea calităţii de consultant fiscal a fost obţinută ca urmare a săvârşirii infracţiunii de fals şi uz de fals;
b) când consultantul fiscal încalcă prevederile Codului privind conduita etică şi profesională în domeniul consultanţei fiscale;
c) în caz de neplată a cotizaţiei timp de 12 luni consecutive.
2. În cazul persoanelor juridice, în situaţia în care:
a) societatea comercială s-a dizolvat;
b) după data de înregistrare la Cameră se constată că nu mai îndeplinesc condiţiile legale de funcţionare potrivit prezentei ordonanţe şi Regulamentului de organizare şi funcţionare al Camerei;
c) în caz de neplată a cotizaţiei timp de 12 luni consecutive.
În cazul retragerii carnetului profesional de consultant fiscal sau a autorizaţiei societăţilor comerciale de consultanţă fiscală se interzic acestora practicarea profesiei şi utilizarea titlului de consultant fiscal sau a denumirii de societate comercială de consultanţă fiscală.
Împotriva deciziei de retragere a carnetului profesional de consultant fiscal sau a autorizaţiei de funcţionare se poate formula plângere în justiţie, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
___________
Pentru mai multe informaţii a se vedea O.G. nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscală.