Category Archives: Autorizatii

Ordinul Presedintelui ANAF nr.1960/2018 si Ordinul Presedintelui ANAF nr.3236/2018 au fost anulate, in parte

Ordinul Presedintelui ANAF nr.1960/2018 si Ordinul Presedintelui ANAF nr.3236/2018 au fost anulate, in parte

In data de 31.10.2019 Curtea de Apel Bucuresti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a solutionat dosar civil nr.497/2/2019 anuland, in parte, Ordinul Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.1960/2018 privind modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice – benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, precum şi pentru modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.850/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a activităţii de distribuţie şi comercializare angro de băuturi alcoolice şi/sau tutun prelucrat, precum şi pentru aprobarea modelului şi continutului unor formulare.
Totodata a fost anulat, in parte, si Ordinul nr. 3236/2018 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice – benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat și biocombustibili, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare.

Clientul nostru AZROM AGRO PT SRL a chemat in judecata pe Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală solicitand anularea componentei acestor Ordine care reglementa autorizarea comerciantilor angro de produse petroliere.

Solutia pe scurt: Respinge excepţiile lipsei de interes şi rămânerii fără obiect invocate de partea pârâtă, ca nefondate. Admite în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi modificată. Anulează în parte Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.1960/2018, în ceea ce priveşte art.I pct.1-14 şi pct.16, precum şi art.III. Anulează în parte Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.3236/2018, în ceea ce priveşte art.10. Obligă partea pârâtă la plata către partea reclamantă a sumei de 4.000 lei cheltuieli de judecată, respectiv taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat în cond. art.451 şi art.453 Cod procedură civilă. Respinge în rest cererea de chemare în judecată ca nefondată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare; cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată azi, 31.10.2019, în cond. art.402 Cod procedură civilă prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Document: Hotarâre 31.10.2019

Link solutie Curtea de Apel Bucuresti

Ordinul Presedintelui A.N.A.F. nr.3236/2018 a fost suspendat, integral.

Ordinul Presedintelui A.N.A.F. nr.3236/2018 a fost suspendat, integral.

In dosar civil nr.178/2/2019 aflat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti am suspendat, integral, Ordinului Presedintelui A.N.A.F. nr.3236/2018.
Clinetul meu, AZROM AGRO PT SRL, a solicitat suspendarea Ordinului:

http://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=200000000369542&id_inst=2

“Solutia pe scurt: Admite cererea. Suspendă executarea Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 3236 din 27 decembrie 2018, până la pronunţarea instanţei de fond. Executorie. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la sediul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a Contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2019.″

De precizat ca Ordinul Presedintelui A.N.A.F. nr.3236/2018 “pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice – benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat și biocombustibili, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare” modifica procedura adoptata prin Ordinul Presedintelui A.N.A.F. nr.1849/2016.

Ordinul Presedintelui A.N.A.F. nr.1960/2018 a fost suspendat, in parte.

Ordinul Presedintelui A.N.A.F. nr.1960/2018 a fost suspendat, in parte.

In dosar civil nr.7947/2/2018 aflat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti am suspendat, in parte, Ordinului Presedintelui A.N.A.F. nr.1960/2018.
Clinetul meu, AZROM AGRO PT SRL, a formulat cerere de interventie in cauza, care a fost admisa in principu, ulterior in parte, instanta dispunad suspendarea in parte a Ordinului:

http://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=200000000367856&id_inst=2

“Solutia pe scurt: Respinge ca neîntemeiată excepţia de inadmisibilitate, invocată de partea pârâtă. Admite în parte cererea de chemare în judecată. Suspendă în parte executarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.1960/2018, în limita art.I pct.1 – 14 şi 16 şi a art.III, până la pronunţarea instanţei de fond. Suspendă în parte executarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.2761/2018, în limita art. II privind atestatele deţinute de operatorii economici înregistraţi să distribuie şi să comercializeze în sistem angro, fără depozitare, produse energetice, până la pronunţarea instanţei de fond. Executorie de drept, în cond. art.14 alin.4 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ. Admite în parte cererea de intervenţie voluntară principală. Suspendă în parte executarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.1960/2018, în limita art.I pct.1 – 14 şi 16 şi a art.III, până la pronunţarea instanţei de fond. Executorie de drept, în cond. art.14 alin.4 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ. Obligă partea pârâtă la plata către intervenientă a sumei de 3.000 de lei cheltuieli de judecată, în cond. art.451 şi art.453 Cod procedură civilă. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare; cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată azi, 14.12.2018, în cond. art.402 rap. la art.396 alin.2 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Hotarâre 5352/2018 14.12.2018″

De precizat ca Ordinul Presedintelui A.N.A.F. nr.1960/2018 “privind modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.1.849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice – benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, precum şi pentru modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.850/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a activităţii de distribuţie şi comercializare angro de băuturi alcoolice şi/sau tutun prelucrat, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare” modifica procedura adoptata prin Ordinul Presedintelui A.N.A.F. nr.1849/2016.

Acordarea sprijinului financiar pentru sectoarele tutun, hamei, cartof, plante medicinale şi aromatice, precum şi flori/plante dendrologice şi ornamentale

CADRU GENERAL

Reglementările cu privire la acordarea sprijinului financiar şi condiţiile de eligibilitate pentru sectoarele tutun, hamei, cartof, plante medicinale şi aromatice, precum şi flori/plante dendrologice şi ornamentale sunt cuprinse în cadrul anexei K la Ordinul nr. 850 din 28 decembrie 2006, publicat în Monitorul Oficial nr. 1.054 din 30 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.

BENEFICIARII SPRIJINULUI FINANCIAR
Continue reading

Acordarea sprijinului financiar pentru promovarea produselor agricole din sectorul vegetal şi zootehnic, precum şi pentru asociaţiile profesionale din agricultură

Acordarea sprijinului financiar pentru promovarea produselor agricole din sectorul vegetal şi zootehnic, precum şi pentru asociaţiile profesionale din agricultură

Reglementările cu privire la acordarea sprijinului financiar şi condiţiile de eligibilitate pentru susţinerea promovării produselor agricole din sectorul vegetal şi zootehnic, precum şi pentru susţinerea participării şi organizării de expoziţii, târguri şi concursuri pentru asociaţiile profesionale din agricultură sunt cuprinse în cadrul anexei B la Ordinul nr. 850 din 28 decembrie 2006, publicat în Monitorul Oficial nr. 1.054 din 30 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Acordarea sprijinului financiar pentru promovarea produselor agricole din sectorul vegetal şi zootehnic, precum şi pentru asociaţiile profesionale din agricultură

Acordarea sprijinului financiar pentru promovarea produselor agricole din sectorul vegetal şi zootehnic, precum şi pentru asociaţiile profesionale din agricultură

BENEFICIARII SPRIJINULUI FINANCIAR

Beneficiarii formelor de sprijin financiar sunt organizaţiile profesionale şi/sau interprofesionale şi grupurile de producători, la nivel naţional, regional sau judeţean.
Se acordă sprijin financiar, o singură dată pe an, organizaţiilor profesionale şi/sau interprofesionale şi grupurilor de producători care îndeplinesc cumulativ următoarele cerinţe:
(a) să fie înregistrate în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare, cu prevederile Legii nr. 778/2001 privind organizaţiile interprofesionale pe produse agroalimentare, cu modificările ulterioare şi cu cele ale Legii patronatelor nr. 356/2001, cu modificările ulterioare;
(b) să fie recunoscute potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 37/2005 privind recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor şi organizaţiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole şi silvice, cu modificările şi completările ulterioare; Continue reading

Acordarea sprijinului financiar pentru producţia la culturile de sfeclă de zahăr, orez, in şi cânepă pentru fibră, şi/sau ulei şi/sau alte utilizări industriale, soia convenţională, hamei, culturi energetice

Reglementările cu privire la acordarea sprijinului financiar şi condiţiile de eligibilitate pentru susţinerea unor cheltuieli de depozitare a produselor agricole şi pentru susţinerea producţiei marfă la culturile de sfeclă de zahăr, orez, in şi cânepă pentru fibră, şi/sau ulei şi/sau alte utilizări industriale, soia convenţională, hamei, culturi energetice sunt cuprinse în cadrul anexei A la Ordinul nr. 850 din 28 decembrie 2006, publicat în Monitorul Oficial nr. 1.054 din 30 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.

BENEFICIARII SPRIJINULUI FINANCIAR Continue reading

Acordarea sprijinului financiar pentru procesarea inului şi a cânepei pentru fibră

Acordarea sprijinului financiar pentru procesarea inului şi a cânepei pentru fibră

Acordarea sprijinului financiar pentru procesarea inului şi a cânepei pentru fibră

ACORDAREA SPRIJINULUI FINANCIAR PENTRU PROCESAREA INULUI ŞI A CÂNEPEI PENTRU FIBRĂ

CADRU GENERAL

Reglementările cu privire la acordarea sprijinului financiar şi condiţiile de eligibilitate pentru procesarea inului şi a cânepei pentru fibră sunt cuprinse în cadrul anexei I la Ordinul nr. 850 din 28 decembrie 2006, publicat în Monitorul Oficial nr. 1.054 din 30 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.

BENEFICIARII SPRIJINULUI FINANCIAR

Beneficiarii sprijinului financiar sunt prevăzuţi la sunt prim-procesatorii autorizaţi de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, conform legislaţiei în vigoare.

CONDIŢII ŞI DOCUMENTE NECESARE PENTRU ACORDAREA SPRIJINULUI FINANCIAR Continue reading

Acordarea sprijinului financiar pentru participarea Asociaţiilor din agricultură la Organizaţiile Uniunii Europene

ACORDAREA SPRIJINULUI FINANCIAR PENTRU PARTICIPAREA ASOCIAŢIILOR DIN AGRICULTURĂ LA ORGANIZAŢIILE UNIUNII EUROPENE

Acordarea-sprijinului-financiar-pentru-participarea-Asociaţiilor-din-agricultură-la-Organizaţiile-Uniunii-Europene

Acordarea sprijinului financiar pentru participarea Asociaţiilor din agricultură la Organizaţiile Uniunii Europene

CADRU GENERAL

Reglementările cu privire la acordarea sprijinului financiar şi condiţiile de eligibilitate pentru susţinerea asociaţiilor în vederea participării la organizaţiile constituite la nivelul Uniunii Europene, sunt cuprinse în cadrul anexei E la Ordinul nr. 850 din 28 decembrie 2006, publicat în Monitorul Oficial nr. 1.054 din 30 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.

BENEFICIARII SPRIJINULUI FINANCIAR ŞI CONDIŢIILE DE ELIGIBILITATE

Beneficiarii sprijinului financiar sunt asociaţiile din agricultură constituite în baza Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare. Continue reading

Acordarea certificatului de absolvire a cursului de instruire teoretică şi practică în domeniul armelor şi muniţiilor

Acordarea certificatului de absolvire a cursului de instruire teoretică şi practică în domeniul armelor şi

Acordarea certificatului de absolvire a cursului de instruire teoretică şi practică în domeniul armelor şi muniţiilor

Acordarea certificatului de absolvire a cursului de instruire teoretică şi practică în domeniul armelor şi muniţiilor

muniţiilor

CADRU GENERAL

Procedura acordării certificatului de absolvire a cursului de instruire teoretică şi practică în domeniul armelor si munitiilor este prevăzută de Hotărârea nr. 130 din 24 februarie 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 241 din 23 martie 2005.

PROCEDURA DE ACORDARE
Continue reading

ACORDAREA ATESTATULUI DE COLECŢIONAR DE ARME ŞI MUNIŢII

ACORDAREA ATESTATULUI DE COLECŢIONAR DE ARME ŞI MUNIŢII

ACORDAREA ATESTATULUI DE COLECŢIONAR DE ARME ŞI MUNIŢII

ACORDAREA ATESTATULUI DE COLECŢIONAR DE ARME ŞI MUNIŢII

CADRU GENERAL

Acordarea atestatului de colecţionar de arme şi muniţii este reglementată de Hotărârea nr. 130 din 24 februarie 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 241 din 23 martie 2005.

PROCEDURA DE ACORDARE

Persoanele fizice care doresc sa deţină arme de colecţie pot solicita organului de poliţie competent acordarea atestatului de colecţionar dacă îndeplinesc următoarele condiţii: Continue reading