Schimbarea numelui si/sau prenumelui pe cale administrativa

Numele cuprinde numele de familie şi prenumele.

Numele de familie se dobândeşte prin efectul filiaţiei şi se schimbă de drept prin modificarea intervenită în statutul civil al persoanei fizice, în condiţiile prevăzute de lege.

Prenumele se stabileşte la data înregistrării naşterii, pe baza declaraţiei de naştere făcute de persoana care declară naşterea.

Numele de familie şi prenumele copilului găsit, născut din părinţi necunoscuţi, precum şi în situaţia în care copilul este abandonat de către mamă în spital, iar identitatea acesteia nu a fost stabilită în termen de 30 de zile de la constatarea abandonului, se stabilesc prin dispoziţia primarului comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, în a cărui rază a fost găsit copilul ori s-a constatat abandonul acestuia, în condiţiile Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, cu modificările şi completările ulterioare.

Cetăţenii români pot obţine, pentru motive temeinice, schimbarea pe cale administrativă a numelui de familie şi a prenumelui sau numai a unuia dintre acestea, în condiţiile O.G. nr. 41/2003.

Cererile de schimbare a numelui pe cale administrativă privind persoanele fără cetăţenie domiciliate în România se soluţionează în aceleaşi condiţii ca şi cele ale cetăţenilor români.

MOTIVE TEMEINICE PENTRU SCHIMBAREA NUMELUI

Sunt considerate ca întemeiate cererile de schimbare a numelui în următoarele cazuri:

a) când numele este format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau în alt mod;

b) când persoana în cauză a folosit, în exercitarea profesiei, numele pe care doreşte să îl obţină, făcând dovada cu privire la aceasta, precum şi asupra faptului că este cunoscută în societate sub acest nume;

c) când, din neatenţia ofiţerilor de stare civilă ori ca urmare a necunoaşterii reglementărilor legale în materie, au fost efectuate menţiuni greşite în registrele de stare civilă ori au fost eliberate certificate de stare civilă cu nume eronate, în baza cărora au fost eliberate alte acte;

d) când persoana în cauză are nume de familie sau prenume format din mai multe cuvinte, de regulă reunite, şi doreşte schimbarea acestuia;

e) când persoana în cauză poartă un nume de familie de provenienţă străină şi solicită să poarte un nume românesc;

f) când persoana şi-a schimbat numele de origine străină într-un nume românesc, pe cale administrativă, şi doreşte să revină la numele dobândit la naştere;

g) când părinţii şi-au schimbat numele pe cale administrativă, iar copiii solicită să poarte un nume de familie comun cu al părinţilor lor;

h) când persoana în cauză solicită să poarte un nume de familie comun cu al celorlalţi membri ai familiei, nume care a fost dobândit ca urmare a adopţiei, a menţinerii numelui la căsătorie, a stabilirii filiaţiei ori a unor schimbări de nume aprobate anterior pe cale administrativă;

i) când soţii au convenit cu ocazia încheierii căsătoriei să poarte numele de familie reunite şi ambii solicită schimbarea acestuia pe cale administrativă, optând pentru numele de familie dobândit la naştere de către unul dintre ei ori să revină fiecare la numele avut anterior căsătoriei;

j) când persoana în cauză face dovada că a fost recunoscută de către părinte ulterior înregistrării naşterii, însă, întrucât nu a sesizat instanţa pentru încuviinţarea purtării numelui de familie al acestuia în timpul vieţii, nu există altă posibilitate de dobândire a numelui părintelui decât pe cale administrativă;

k) când prenumele purtat este specific sexului opus;

l) când persoanei i s-a încuviinţat schimbarea sexului prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă şi solicită să poarte un prenume corespunzător, prezentând un act medico-legal din care să rezulte sexul acesteia;

m) alte asemenea cazuri temeinic justificate.

Sunt de asemenea considerate justificate şi cererile de schimbare a numelui în următoarele cazuri:

a) când persoana în cauză a adoptat minori şi doreşte ca aceştia să poarte un alt prenume;

b) când căsătoria a încetat prin moartea sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi, iar soţul supravieţuitor solicită să revină la numele de familie purtat anterior căsătoriei ori la numele de familie dobândit la naştere;

c) când în urma divorţului un fost soţ revine la numele de familie purtat anterior şi care provine dintr-o altă căsătorie, de asemenea desfăcută prin divorţ, şi doreşte să poarte numele dobândit la naştere;

d) când în urma încetării căsătoriei prin moartea sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi celălalt soţ se recăsătoreşte şi, ca urmare a desfacerii acestei căsătorii, acesta doreşte să poarte numele de familie dobândit la naştere;

e) când fostul soţ doreşte să poarte numele de familie pe care l-a avut în căsătorie, pentru a avea un nume comun cu copiii încredinţaţi spre creştere şi educare, cu consimţământul fostului soţ, dat în formă autentică;

f) când părinţii au divorţat, iar copiii încredinţaţi spre creştere şi educare unuia dintre părinţi, care a revenit la numele de familie avut anterior căsătoriei, solicită să poarte numele de familie al acestuia;

g) când s-a desfăcut adopţia unei persoane căsătorite care are copii minori şi în urma desfacerii adopţiei persoana în cauză revine la numele de familie avut înainte de adopţie;

h) când unul dintre soţi, la încheierea căsătoriei, a luat numele de familie al celuilalt soţ, nume pe care acesta l-a dobândit prin adopţie, iar ulterior încheierii căsătoriei are loc desfacerea adopţiei.

DOCUMENTAŢIE

Persoana care solicită schimbarea numelui pe cale administrativă va depune o cerere la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor, denumit în continuare serviciu public, aflat în subordinea consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul.

Cererea de schimbare a numelui trebuie să fie motivată prin unul dintre cazurile arătate la “motive temeinice” şi să fie însoţită de următoarele acte:

a) copii legalizate de pe certificatele de stare civilă ale persoanei care solicită schimbarea numelui;

b) un exemplar al Monitorului Oficial al României, Partea a III-a, în care a fost publicat, extrasul din cererea de schimbare a numelui, exemplar de la publicarea căruia să nu fi trecut mai mult de un an;

Cererea de schimbare a numelui se publică, în extras, în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, prin grija şi pe cheltuiala solicitantului.

Cu aprobarea conducătorilor serviciilor publice judeţene, respectiv a conducătorului serviciului public al municipiului Bucureşti, cererea de schimbare a numelui format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau în alt mod poate fi exceptată de la publicare.

c) consimţământul, dat în formă autentică, al celuilalt soţ, în cazul schimbării numelui de familie comun purtat în timpul căsătoriei;

d) copie de pe decizia de aprobare a autorităţii tutelare, în cazurile de schimbare a numelui minorilor;

d1) cazierul judiciar şi cazierul fiscal ale solicitantului;

e) orice alte acte pe care solicitantul le consideră necesare pentru motivarea cererii sale.

f) – taxa de timbru extrajudiciar.

g) – cerere tip.

Cererea de schimbare a numelui, împreună cu toate actele şi, dacă este cazul, cu opoziţiile, se trimite spre soluţionare de către serviciul public local către serviciul public judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti.

CAZURILE ÎN CARE ESTE NECESARĂ ÎNCUVIINŢAREA AUTORITĂŢII TUTELARE PENTRU SCHIMBAREA NUMELUI

Pentru minor, cererea de schimbare a numelui se face, după caz, de părinţi sau, cu încuviinţarea autorităţii tutelare, de tutore. Dacă părinţii nu se înţeleg cu privire la schimbarea numelui copilului, va hotărî autoritatea tutelară.

Când cererea de schimbare a numelui minorului este făcută de către unul dintre părinţi, este necesar acordul celuilalt părinte, dat în formă autentică. Acordul nu este necesar în cazul în care celălalt părinte este pus sub interdicţie ori este declarat judecătoreşte dispărut sau decăzut din drepturile părinteşti.

În cazul în care minorul a împlinit vârsta de 14 ani, cererea va fi semnată şi de acesta.

Pentru persoana pusă sub interdicţie, cererea de schimbare a numelui se face de către tutore, cu încuviinţarea autorităţii tutelare.

În cazul în care părinţii copilului sunt decedaţi, necunoscuţi, puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi ori dispăruţi sau decăzuţi din drepturile părinteşti şi nu a fost instituită tutela, în cazul în care copilul a fost declarat abandonat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, precum şi în cazul în care instanţa judecătorească nu a hotărât încredinţarea copilului unei familii sau unei persoane, în condiţiile legii, cererea de schimbare a numelui minorului se face de către serviciul public specializat pentru protecţia copilului din subordinea consiliului judeţean ori, după caz, a consiliului local, al sectorului municipiului Bucureşti.

Schimbarea numelui de familie al minorului se poate cere o dată cu schimbarea numelui de familie al părinţilor sau separat, pentru motive temeinice.

Schimbarea prenumelui minorului se poate cere oricând.

OPOZIŢIA LA CEREREA DE SCHIMBARE A NUMELUI

Orice persoană interesată poate face opoziţie la cererea de schimbare a numelui, în termen de 30 de zile de la publicarea extrasului din cererea de schimbare a numelui în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.

Opoziţia se face în scris, motivat şi se depune la serviciul public în a cărui rază de competenţă teritorială îşi are domiciliul persoana care solicită schimbarea numelui pe cale administrativă.

ORGANELE ABILITATE SĂ SOLUŢIONEZE CEREREA DE SCHIMBARE A NUMELUI

Serviciul public judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, verifică dacă sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de O.G. nr. 41/2003 şi, după analizarea temeiniciei cererii, precum şi a opoziţiilor făcute, propune, motivat, preşedintelui consiliului judeţean, respectiv primarului general al municipiului Bucureşti, emiterea dispoziţiei de admitere sau de respingere a cererii de schimbare a numelui, în termen de 60 de zile de la primirea cererii.

TAXA EXTRAJUDICIARĂ

Dispoziţia prin care s-a admis schimbarea numelui se trimite, în copie, serviciului public la care a fost înregistrată cererea. Serviciul public va încunoştinţa de îndată solicitantul, iar după depunerea de către acesta a dovezii de plată a taxei extrajudiciare de timbru prevăzute de lege, îi va elibera o copie de pe dispoziţia de admitere a schimbării numelui. Dacă în termen de 90 de zile de la data luării la cunoştinţă cel în cauză nu a depus dovada de plată a taxei extrajudiciare de timbru, serviciul public va restitui organului emitent copia de pe dispoziţia de admitere a schimbării numelui.

Cererea de schimbare a numelui format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau în alt mod, este scutită de plata taxei extrajudiciare de timbru. Scutirea de plata taxei extrajudiciare de timbru se menţionează în dispoziţia de schimbare a numelui.

ÎNSCRIEREA NOULUI NUME

Schimbarea numelui se înscrie, prin menţiune, pe marginea actului de naştere, precum şi a celui de căsătorie, atunci când este cazul.

În acest scop serviciul public la care s-a înregistrat cererea va trimite, din oficiu, serviciilor publice care au în evidenţă actele de stare civilă câte o copie de pe dispoziţia de schimbare a numelui.

Dispoziţia de schimbare a numelui produce efecte juridice de la data înscrierii menţiunii corespunzătoare pe marginea actului de naştere. De la această dată solicitantul va purta numai numele dobândit prin dispoziţia de schimbare a numelui.

Dovada schimbării numelui se face cu dispoziţia de admitere a schimbării numelui sau cu certificatul eliberat de serviciul public, pe baza dispoziţiei de admitere a schimbării numelui.

RESPINGEREA CERERII

Dispoziţia de respingere a cererii de schimbare a numelui se comunică solicitantului de către serviciul public judeţean sau, după caz, al municipiului Bucureşti, în termen de 10 zile de la emitere.

Dispoziţia de respingere a cererii de schimbare a numelui poate fi contestată în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Reclamaţia prealabilă sesizării instanţei, prevăzută de Legea nr. 554/2004, se adresează Inspectoratului Naţional pentru Evidenţa Persoanelor.

Persoana căreia i s-a respins cererea de schimbare a numelui poate face o nouă cerere, dacă în susţinerea acesteia au intervenit motive noi. Dacă cererea de schimbare a numelui a fost respinsă ca urmare a admiterii unei opoziţii, se poate face o nouă cerere, în cazul în care se solicită acelaşi nume, numai după încetarea cauzelor care au determinat admiterea opoziţiei.

În cazul respingerii cererii de schimbare a numelui, nejustificată, se poate introduce acţiune în instanţă în termen de 6 luni de la primirea raspunsului.

TRADUCEREA NUMELUI DINTR-O ALTĂ LIMBĂ

Persoana al cărei nume sau prenume a fost înregistrat în actele de stare civilă tradus în altă limbă decât cea maternă ori cu ortografia altei limbi poate cere înscrierea, prin menţiune pe aceste acte, a numelui de familie ori a prenumelui, retradus sau cu ortografia limbii materne, atât la rubricile care îl privesc pe titular, cât şi la cele privind părinţii.

Cererea se depune la serviciul public care are în păstrare registrul de stare civilă şi se aprobă de către primar.

Efectele aprobării date în condiţiile de mai sus, se extind asupra copiilor minori ai persoanelor în cauză, iar când soţii au nume de familie comun, efectele se extind şi asupra celuilalt soţ, în ambele situaţii, dacă acesta din urmă îşi dă consimţământul. Când soţii nu se înţeleg în ceea ce priveşte extinderea efectelor aprobării asupra copiilor minori, decide autoritatea tutelară.

Pe baza acestei aprobări se înscriu menţiunile corespunzătoare pe marginea actelor de stare civilă respective.

Cererea se poate depune de petiţionar şi la primăria din localitatea de domiciliu, care o va trimite spre soluţionare serviciului public competent şi va comunica petiţionarului modul de soluţionare.

Înscrierile făcute în temeiul acestui articol se comunică serviciilor publice locale în raza cărora domiciliază persoanele în cauză.

MODEL TIP DE CERERE PENTRU SCHIMBAREA NUMELUI

CERERE DE SCHIMBARE DE NUME Subsemnatul ...................., nascut la data de ......................... in ........., judetul ........, cetatenia ........., nationalitatea ..........., de profesie ........., posesor al buletinului de identitate/cartii de identitate seria ........... nr. ............., domiciliat in ............, str..........., nr. ..............., judetul .................., telefon (acasa) .............., C.N.P.+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+ S A A L L Z Z N N N N N C Va rog sa-mi aprobati schimbarea numelui de familie din ..................... in ................... si a prenumelui din ................... in .............. De asemenea, cer schimbarea numelui de familie din .......................... in .............................................. pentru urmatorii copii minori: 1. .......................................................................... (numele, prenumele, locul si data nasterii) 2. .......................................................................... 3. .......................................................................... In sustinerea cererii, mentionez urmatoarele: - Numele anterioare pe care le-am purtat, porecla si provenienta lor ................................................................................ ................................................................................ ................................................................................ Motivele pentru care solicit schimbarea numelui sunt: ................................................................................ ................................................................................ ................................................................................ ................................................................................ Date despre solicitant si rudele acestuia: - Starea civila ............................................................. (necasatorit, casatorit, divortat, vaduv) - Parintii solicitantului: Tatal ..................................................................... (numele de familie si prenumele) Mama ...................................................................... (numele de familie si prenumele) Daca parintii si-au schimbat numele sau prenumele prin decizie administrativa +-++-+ Da +-+ Nu+-+ - Sotul (sau sotia) ......................................................... (numele si prenumele) Tatal ....................................................................... Mama ........................................................................ - Locul si data casatoriei solicitantului ................................... - Locul si data divortului sau locul si data decesului sotului (sotiei)...... ................................................................................ ................................................................................ Ocupatia si locul de munca ale petitionarului la data depunerii cererii ..... ...................................., telefon ................................., Declar pe propria raspundere ca motivele si datele aratate corespund realitatii. Anexez urmatoarele acte: 1. .......................................................................... 2. .......................................................................... 3. .......................................................................... 4. .......................................................................... 5. .......................................................................... Data ..................Semnatura solicitantului ...........................  

105 thoughts on “Schimbarea numelui si/sau prenumelui pe cale administrativa

  1. Violeta

    Buna ziua.Si la mine este o problema grava.Acum 20 de ani eram casatorita cu primul meu sot,dar nu eram impreuna.Intre timp am cunoscut actualul meu sot cu care am un copil major.cind am nascut fetița tatal biologic nu a reusit sa o ia pe numele lui din cauza ca atunci nu eram inca divortata,am divortat de abia acum 5 ani (mai devreme nu am putut divorta din cauza lipsei de bani ) si acum copilul poarta numele primului sot,care nu e tatal ei.va rog sa-mi spuneti ce sa fac ca nu am posibilitate nici sa angajez un avocat din cauza banilor.va multumesc mult.

  2. camy

    Salut,Ma numesc Camy si am un iubit cu care avem un copilas impreuna.Noi locuim in Spania si tot aici am nascut baitelul meu scump.Numele de familie al copilului este al tatalui.Vroia sa va intreb daca putem sa ii schimbam numele de familie la baietel cu numele de fata al meu,fara sa renunte iubitul meu la dreptul de tata.Nu suntem casatoriti.Multumesc

  3. Avocat - Tudor Dobrescu Post author

    Stimata doamna,
    Puteti schimba numele copilului daca si tatal acestuia este de acord. Schimbarea de nume nu are legatura cu paternitatea si evident ca nu va afecta acest aspect din moment ce nu este contestata de catre vreo persoana interesata. Va ramane tatal copilului chiar daca nu-i mai poarta numele sau poarta un nume de familie reunit.

  4. Camelia Nicolescu

    Buna ziua. Ma numesc Nicolescu Camelia iar pe sotul meu Vasile Cristian….in urma căsătorie am luat numele lui (Vasile), avem si o fetita ,Vasile Sara-Maria. Abia am facut cununia civila si acum din motive familiale sotul meu si cu mine am vrea sa ne schimbam pe Nicolescu…se poate? Ce trebuie sa facem…avand in vedere ca e si copilul minor…in certificatul ei de nastere tatăl e Vasile Cristian si mama Nicolescu Camelia….ajuta asta la ceva…ma gandesc ca pentru ea va fi mai usor sa.i schimbam numele. Iar in urma problemelor familiale ,tatăl meu e de acord ca pe sotul meu sa il treaca pe numele lui de Nicolescu. Ce trebuie sa facem. Multumesc

  5. Teisan Ștefan

    Buna ziua , am o problema …..sunt căsătorit cu o cetățeanca din Rusia , avem certificat de casatorie românesc eliberat de consulatul României in Cipru ( acolo locuim ) , in certificatul de casatorie soția a preluat numele meu de familie dar nu și-a schimbat actele ( pașaport , act identitate etc ) cu noul nume dobândit ….între timp am avut bucuria de a avea un băiețel pe care la născut tot in Cipru ….acum noi vrem sa facem certificatul de nastere românesc dar nu putem deoarece cei de la ambasada României ne-au spus ca daca in certificatul de casatorie ea figurează cu numele meu de familie si in actele ei cu numele ei de familie nu poate sa ne facă certificatul de nastere al băiatului …..întrebarea mea este daca se poate face ceva in situația noastră …ma gândeam sa mergem in România sa schimbam numele de familie al soției de pe certificatul de casatorie in cel pe care i-l are si in acte

  6. Anamaria

    Buna seara.As avea si eu o problema legata de schimbarea numelui. M-ar interesa daca o poate face altcineva inafara de mine personal,adica sa imputernicesc pe cineva si cat tim dureaza toata procedura. Multimesc frumos.

  7. kory

    Dupa divort eu am decis sa i-au numele sotului,(practic obligata deoarece trebuia sa plec si nu aveam timp pentru schimb de documenti)acum dupa un an si jumate pot sa cer schimbul de familie prima de casatorie…daca pot sa o fac unde pot sa ma adresez
    Multzumesk….

  8. Alesia

    Buna ziua. As dori daca se poate sa imi spuneti parerea dumneavoastra inainte sa inaintez o cerere pentru schimbarea numelui. In prezent ma numesc Maria – Raluca insa toti prietenii si cunoscutii mei imi spun Alesia de ani de zile. Inclusiv eu ma prezint cu numele acesta, de multe ori in institutii cand imi este cerut numele, unde mai apoi intampin probleme cand prezint actul de indentitate si nicaieri nu este trecut numele Alesia. As dori sa se adauge si acest nume la numele meu… Alesia Maria-Raluca si as vrea sa stiu ce credeti dumneavoastra, imi va fi aprobata cererea sau nu am nicio sansa pentru ca motivul nu este destul de intemeiat?

  9. Avocat - Tudor Dobrescu Post author

    Daca probati suficient de bine evident ca se poate admite o asemenea cerere. Cel mai bine este sa va documentati cu temeinicie inainte sa depuneti cererea ca sa vedeti cum o intemeiati in drept.

  10. Teodora

    Am si eu o intrebare.am o fata de 5 anisori si cand am nascuto sa gresit numele tatalui pe certificat cum pot sa schimb numele ce trebuie sa fac?

  11. Adelina

    Buna ziua! In aprilie 2015 am avut cununia civila,eu am spus ofiterului starii civile ca dorim sa pastram amandoi numele noastre reunite dar probabil nu a inteles,si a facut certificatul de casatorie doar pe numele sotului.Acum as dori sa luam si numele meu.Este posibil ? Multumesc!

  12. Noemi

    Buna, m-a numesc Noemi-Corina Petrule-Alonso.
    Numele Alonso a fost adăugat la căsnicie. Dar as vrea sa elimin numele Corina doar din motivul de a nu avea un nume prea lung. In momentul de față nu locuiesc in Romania.
    Este posibil sa elimin numele Corina? Cum trebuie sa procedez?

  13. Mihaela Monica Dobrinescu Dobrinescu

    Buba seara,
    Sunt cetatean roman nascuta in Romania la Brasov, unde am avut ultimul domiciliu inaite de ama casatori. M-am casatorit cu un costarican in Romania si m-am stabilit in Costa Rica. Am conservat numele meu Mihaela Monica Dobrinescu dupa casatorie si asa apar in certificatul de casatorie. Dupa 6 ani de resedinta in Costa Rica am optat pentru cetatenia costaricana care mi s-a apronat, conform legilor din Costa Rica. In Costa Rica se permite dubla cetatenie dar se folosesc 2 nume de famili unul dupa tata si al doilea dupa mama; ca urmare in Cartea de Naturalizare sunt Mihaela Monica Dobrinescu Dobrinescu.
    Am pasaport costarican ca Mihaela Monica Dobrinescu Dobrinescu si pana acun am pasaport roman ca Mihaela Monica Dobrinescu. Trebuie sa reinnoiesc pasaportul roman si mi se cere schimbarea numelui meu pe actele de stare civila romanesti (certificat de nastere si certificat de casatoerie) de la Mihaela Monica Dobrinescu la Mihaela Monica Dobrinescu Dobrinescu. Reinnoirea pasaportului o fac prin ambasada romana din Mexic pentru ca in Costa Rica nu avem ambasada si cea din Mexic este insarcinata cu toata America Centrala. Am facut demersurile la ambasada si mi s-a spus ca trebuie facuta clarificarea pe marginea actelor mentionate pentru a-mi da pasaportul roman cu acelasi nume ca si cel costarican. In Costa Rica sunt toate documentele cu numele de Mihaela Monica Dobrinescu Dobrinescu, la fel si incadrarea in intreprinderea la care lucrez.
    Mama locuieste in Romania si vreu s-o impurernicescpe ea ca sa -im faca demersurile respective. Unde trbie sa se adreseze ea? In afara de imputernicire ce documente trenie sa-i trimit?
    Va multumesc anticipat pentru ajutor si colaborare.
    Cu stima
    Mihaela Dobrinescu

  14. Roxana

    Buna ziua , copilul meu este pe numele tatalui lui si as vrea sa-l trec pe numele meu . Se poate ?

  15. Tenzin

    Buna seara Dl. Dobrescu,

    As dori sa imi schimb numele si prenumele din motive religioase. Am primit alt nume (nume de familie si prenume) in urma unei initieri ( gen botez la crestini) in religia buddhista si plus de asta prietenii ma cunosc sub acest nume.

    Este posibil sa imi schim numele de familie si prenumele pe acest motiv? Daca da, care este procedura si cat costa?

    Toate cele bune!
    Tenzin

  16. Alina

    Sotul meu are o greseala in certificatul de. nastere si in loc de â au pus î si vrem sa modificam numele si al lui si al meu pe care il am dupa casatorie. Ce trebuie sa facem?

  17. FLORENTINA JICHICI

    BUNA ZIUA.DORESC O INFORMAZIE SANT DIVORTATA CU SENTENZA INCHEIATA DIN DATA 29.09. 2010. DIN MOTIVE DE TIMP AM RAMAS CU NUMELE FOSTULUI SOT.AS DORI SA RECUPEREZ NUMELE MEU DE FATA ,VA ROG SA MA AJUTATI CU UN RASPUNS CUM TREBUIE SA PROCEDEZ PENTRU A REDOBANDI NUMELE MEU DE FATA SI CE DOCUMENTE TREBUIE SA PREZINT SI UNDE .VA MULTUMESC DIN SUFLET ANTICIPAT.EU LOCUIESC IN AFARA TERITORIULUI ROMAN MAR AJUTA MULT RASPUNSUL DUMNEAVOASTRA.

  18. Felicia Pol

    Buna seara am o întrebare. Sunt divorțată de 7 ani si am o fetița si m ar interesa dacă as putea sa pun fetița pe numele pe care i-l am eu.M am recăsătorit. Știu ca doar cu acordul tatălui as putea schimba numele fetei dar ii clar ca el nu ii de acord cu așa ceva si vrea doar sa îmi facă rău. Lui nu ii pasa de fata si nu își face nici măcar datoria fata de ea.Ce s-ar putea face in acest caz domnule avocat?

  19. Daniela

    Bună seara. Trăiesc în Italia de mai bine de 10 ani. În urma divorțului din 2011 am rămas cu numele fostului soț .Acuma vreau să îmi fac dublă cetățenie română – italină ( văzând că mi-am cumpărat casă )., doar că legea în Italia ne dă cetățenia cu numele tatălui din certificatul de naștere. Ce se poate face pt. a avea în certificat si numele care îl am în urma căsătoriei? Mulțumesc anticipat.

  20. Anitei

    BUNĂ ZIUA .EU AM DOUA CETĂȚENII PRIMA ESTE ROMANA ȘI ACUM GERMANA .VREAU SA ÎMI SCHIMB NUMELE DE ROMAN I TR UNUL DE NEAMT .PRIMA ÎNTREBAREA ESTE UNDE ESTE POSIBIL AICI ÎN GERMANIA SAU ÎN ROMÂNIA ? A DOUA : ÎMI PIERD DREPTURILW DIN ROMÂNIA DACĂ ÎMI SCHIMB NUMELE .SAU AM ACELEAȘI DREPTURI LA MOȘTENIRE .PĂMÂNT CASA ȘI AȘA MAI DEPARTE ..VA MULȚUMESC .CU RESPECT !

  21. Alexandru

    Buna ziua, am sa spun pe scurt ce nelamurire am. Am 24 de ani, inaintea nasterii mele tatal meu biologic a decedat, mama sa casatorit cu altcineva, si eu am luat automat numele tatalui vitreg. In scurt timp voi avea un copil, si as vrea sa stiu, daca pot schimba numele de familie, de la tatal vitreg, la cel biologic, acum fiind decedat. Ca dovada sa fie acceptat numele tatalui biologic, am testament facut de catre bunica care are acelasi nume ca tatal. Pe numele care il port. Bunica fiind din partea tatalui. Numele care as vrea sa il port, sa il duc mai departe. Pot obtine cu acel testament dovada ca sunt copilul lui…chiar daca am in certificat –

  22. dana

    buna ziua. va rog din suflet sa ini raspundeti daca se poate daca pot schimba numele copiilor minori. am 2 copii minori pe care tatal lor biologic nu ia recunoscut la nastere si am fost in tribunal pentru recunoastere si pensie alimentara. la 6 ani dupa asta am hotarit sa ii mai dau o sansa tatalui sa fie linga copii si am schimbat numele copiilor in numele tatalui si in locul liniutei. acum la fel avem o viata rea alaturi de el si atit eu cit si copii am vrea sa poarte numele meu adica cel de la nastere si doar in locul liniutei sa ramina trecut tatal. va rog frumos daca imi puteti raspunde. copii au 12 si respectiv 10 ani.

  23. Gabriela

    Buna ziua,

    As vrea sa stiu daca eu si copilul meu ne putem schimba numele. Situatia sta in felul urmator: eu sunt casatorita in Olanda cu un cetatean olandez. Legile olandeze nu permit schimbarea numelui dupa casatorie drept pentru care fiecare persoana isi pastreaza numele. In cazul nostru: doamna Manzu si domnul Hottinga. Noi am vrut foarte mult sa ne schimbam numele in Hottinga-Manzu astfel incat amandoi sa purtam acelas nume dar din pacate in Olanda nu este posibil. La inceputul lunii septembrie vom avea un copil. Legea olandeza spune ca numele copilului va fi ori Manzu ori Hottinga (deci nu combinate). Daca la nastetea copilului inregistram copilul pe numele sotului, putem sa venim in Romania si sa schimbam numele? Vrem ca copilul nostru sa aibe ambele nume (Hottinga-Manzu). Eventual as vrea sa fac si eu aceeasi schimbare. Mentionez ca copilul va avea dubla cetatenie.
    Tare as vrea sa stim care sunt posibilitatiile.

    Multumesc

  24. Szekely vasile

    Buna ziua am o problema pe certificatu meu de nastere este gresit numele tatalui ce ar trebui sa fac si ce acte as avea nevoie va multumesc

  25. ionela

    Buna ziua ! As dori sa ma ajutati cu o problema, pot sa schimb numele copilului pe numele meu de fata deoarece tatal biologic ,nu l-a cautat de 9 ani el fiind dat in judecata pentru pensie alimentara dar fara nici un ban in acest timp!Nu am fost casatorita cu el! va rog anticipat sa ma ajutati !astept raspuns pe adresa de e-mail!

  26. szutor gabriel

    Buna,in urma cu 6 ani am avut o relatie iar fata a plecat la altul insarcinata in 6 luni,ea a trecut fetita pe numele concubinului ei din perioada respectiva dar barbatul intre timp a decedat.cum as putea sa trec fata pe numele meu?(mentionez ca inca vorbesc cu mama fetei si recunoaste ca e al meu copilul)

  27. Jan

    buna ziua vreau sa v-a intreb daca imi pot pastra numele anterior dupa ce acum 2 ani am fost infiat de tatal vitreg, sint major, ar fi multe documente de modificat, sau poate este alta alternativa, multumesc!

  28. Viorica Habalau

    Buna seara,am si eu o intrebare :
    Sint cetatean Romin cu domiciliu in Germania.Am fost casatorita cu cetatean german.De 16 ani sint divortata.La Divort am ramas pe Numele de familie al fostului sot.Din 17.10 mi-am reluat numele de nastere inapoi.Ce acte sint necesare la eliberarea unui nou pasaport?

    Va multumesc

  29. Denisa

    Buna ziua , as vrea si eu sa stiu daca as putea sa-i schimb prenumele fiului meu , este o povestioara .mai lunga la mijloc , as vrea sa stiu daca se poate

  30. Andreea

    Buna ziua,
    M-am divortat in anul 2015 de sotul meu ,si de comun acord cu fostul meu sot,am zis ca sa pastrez numele de familie,deoarece asa nu trebuie sa imi schimb toate actele!Avocatul care il am ,nu a vazut ca mi-au schimbat numele de familie,la numele de fata ,iar acuma trebuie sa imi schimb toate documentele….Nu traiesc in Romania,si nu stiu cum sa procedez ca sa pot sa imi schimb numele.Va rog tare mult sa ma informati cum as putea sa fac ca sa fac toate schimbarile.Ce fel de cerere ar trebui sa fac?Ce fel de act am nevoie ca sa pot face toate schimbarile documentelor.Pot sa fac schimbarile prin consulat?
    Multumesc

  31. Andrei

    Buna , am si eu o problema am cunoscut o fata care era insarcinata si la nastere am luat copilul pe numele meu dar copilu biologic nu este al meu si dupa un an ne-am despartit acuma fata vrea sa ai fac actele ca sa nu mai fiu eu tatal pe certificatul lui de nastere sa nu mai fie nici unde numele meu pe actele copilului cine ma poate ajuta cu niste sfaturi gen ce acte trebe sa depun unde sa le depun daca trebe test de personalitate sau pe cale amiabila.

    Multumesc!!!.

  32. IONELA

    BUNA AS DORI SCHIMBAREA NUMELUI COPILULUI DE PE TATA PE MINE NOI NU ERAM CASATORITI DAR ERA PE NUMELE LUI DACA EL ESTE DE ACORD CUM SE FACE ACEASTA PROCEDURA MULTUMESC

  33. Alascu

    Buna! Cum ii pot schimba numelei copilului ( aceasta avand numele tatalui dar dansul din nefericire a decedat ) Acum traiesc in concubinaj cu un tip de nationalitate turk si am hotarat sa trecem copilul pe numele lui! Ce solutii ar fi?

  34. Gabriela

    Buna ziua, vin si eu cu o rugaminte pentru un sfat pentru urmatorul caz:
    Am o fetita din prima căsnicie si as vrea sa-i schimb numele de familie cu numele actualului soț ce sunt căsătorită. Tatăl fetei mele este decedat.
    Ma puteți îndruma unde pot schimba numele si cat timp durează?!
    Locuim in Germania si vrem sa venim in romania pentru schimbarea pașaportului si as dori sa-i schimb si numele fetiței mele de familie sa putem avea același nume. Fata mea are varsta de 14 ani.
    Tin sa va anunt actualul soț este cetățean Neamț.

  35. David emilia

    buna ziua.eu am hotarire judecatoreasca definitiva si irevocabila in incredintarea minorului nu am fost casatoritii doar ca copilul e pe numele tatalui si vreau sal schimb pe numele viitorului sot pt ca ne casatorim si vreau sa stiu daca mai trebuie ceva semnaturii din partea tatalui daca copilul mie incredintat mie.

  36. Daniela

    Buna seara,sunt căsătorită de trei ani si locuiesc in belgia.Primăria de aici refuză sa îmi înregistreze certificatul de căsătorie,pe motiv ca m-am trecut pe numele sotului.Vreau sa revin la numele de dinaintea căsătoriei.Întrebarea mea este:odată ce revin la numele de fata ,mi se va emite un nou certificat de casatorie?

  37. LEHONSCHI CRISTINA

    buna ziua,am si eu o simpla intrebare va rog frumos…daca ma duc sa-mi reinoiesc buletinul pentru ca a expirat imi ma trebuie iar hotararea de divort ?am divortat in 2000 si m-am trecut pe numele meu parintesc inapoi,am schimbat inca de 2-3 ori buletinul dar nu a trebuit hotararea de divort,atunci in marasesti judetul vrancea buletinele se faceau la politie dar acum se fac la primarie,nu stiu de ce ar trebui hotararea de divort deodata ce eu am divortat si totodata si schimbat numele in 2000!!!!va rog frumos asi dori un raspuns daca aveti bunavointa…VA MULTUMESC

  38. ana maria patrascu

    Buna ziua ma numesc Patrascu Ana Maria am divortat de fostul sot acum 6 ani . pentru ca eu am domiciliul in Italia cu fiul meu de 15 ani . Dupa divort fostul sot a afost de acord sa mi pastrez numele sau de familie ca atunci nu aveam timpul necesar sa mi schimb toate actele . Acum as dori sa mi preiau numele de fata este posibil si cum trebuie sa procedez? VA MULTYUMESC ANTICIPAT O ZI BUNA…

  39. Alexandru Bratu

    Buna ziua. Doresc si eu o informatie daca se poate;
    M-am casatorit cu o fata care are copii din prima casatorie, as dori ca, copiii sa treaca pe numele meu cat si sotia (detine deocamdata numele de fata) , suntem stabiliti in UK, dorim sa stim daca se poate face acest lucru de aici sau trebiue sa ajungem in tara?
    Bineinteles si daca ajungem in tara care sunt pasii, cat m-ar costa si cat ar dura aceasta operatiune.

    Multumesc.

  40. Victor

    Buna ziua,

    Baiatul meu si al sotiei s-a nascut in Canada.

    In Canada, se emite certificatul de nastere al copiului obligatoriu cu numele de fata al mamei (Zaharia)indiferent daca mama si-a schimbat numele in urma casatoriei.

    La momentul nasterii copilului eram casatoriti,(cum suntem si acum) deci mama avand numele dobandit dupa casatorie(Chirica).

    Certificatul de nastere romanesc obtinut in urma transcrierii a fost emis, evident, tot cu numele de fata a mamei(Zaharia).

    La starea civila ni s-a spus ca pentru a rezolva problema trebuie neaparat sa cerem in instanta modificarea numelui mamei din Zaharia (numele inainte de casatorie)in Chirica(numele dupa casatorie).

    Ati putea va rog sa ne puneti la dispozitie un model concret al cestui tip de cerere care trebuie depus in instanta?

    Totodata am vrea va rog sa stim ce acte trebuie depuse impreuna cu aceasta cerere si daca aceste acte trebuie depuse in original, sub forma de copii simple sau sub forma de copii legalizate?

    Exista si o taxa care trebuie achitata?

    Multumim anticipat!O zi buna!

  41. Loredana

    Buna ziua am fost casatorita si am divortat dar nu am avut cand sa imi schimb numele iar buletinu e cu numele fostului sot. Am o alta relatie de mult timp si am nascut o fetita care a luat numele fostului sot. Cum pot schimba numele fetei pe numele meu sau al tatatlui biologic. Va rog astept informatii. Va multumesc

  42. Valerian

    Buna ziua. As dori sa va întreb dacă as putea schimba numele de familie luând numele de familie al bunicilor de pe mama. Cu tatăl meu nu mai am nici o legătura …doar cu mama. Ei nu sunt divortati. Cum as putea sa fac , eventual sa ma ajutați desigur contracost? Va

  43. Georgiana Mihaela

    Buna ziua .
    As dori sa stiu si eu, eu am un copil facut cu un baiat dintro relatie anterioara si nu a vrut sa recunoasca copilul , si eu miam refacut alta relatie si acest baiat a trecut fata pe numele lui de familie , daca noi neam despartit cum putem sa trec fata pe numele meu de de familie ??

  44. Ionela

    Buna ziua eu am divortat in 2013 si am ramas cu numele fostului sot nefiind in tara desi judecataria a decis sa revin la numele de fata in 2019 mia expirat buletinul si am mers in Romania sa il fac sa schimb si numele neavand pe nimeni in tara sa ma ia in spatiu nu am putut sa il fac desi am specificat la politie situatia mi-au facut pasaport pe acelasi nume eu locuiesc in Italia de aproape 20 de ani acum sunt insarcinata si nu asi vrea Ca pe certificatul bebelusului sa fie numele fostului sot cum asi putea sa il schimb neavand pe nimeni in Romania si nici-o proprietate? Va multumesc anticipat (specific in toti acesti ani nu am facut cererea de cetatenie italiana)

  45. Ioana

    Buna ziua , copilul meu este pe numele tatalui lui si as vrea sa-l trec si pe numele meu . Se poate ? Nu suntem casatoriti.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.