Activitati interzise pentru Persoane Fizice, Asociatii Familiale

a) În domeniul transporturilor de persoane şi mărfuri
1. Legea nr. 38/20 ianuarie 2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere cu modificările şi completările ulterioare:
“Art. 15 (1) – Activitatea de dispecerat taxi poate fi executată numai pe raza localităţii de autorizare de către orice persoană juridică, denumită în continuare dispecerat, autorizat de autoritatea de autorizare, în condiţiile prezentei legi”.
Aceste activităţi sunt prevăzute la clasa CAEN
4932 – Transporturi cu taxiuri.
2. O.U.G. nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, republicată, modificată şi completată:
“ Art. 1 (9) – Activităţile de transport feroviar public sau în interes propriu sunt realizate de către operatori de transport feroviar, persoane juridice române, licenţiaţi în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.”
Aceste activităţi sunt prevăzute la clasa CAEN
4910 – Transporturi interurbane de călători pe calea ferată.
b) În domeniul activităţii de jocuri de noroc
• H.G. nr. 251/1999 privind condiţiile de autorizare, organizare şi exploatare a jocurilor de noroc,cu modificările ulterioare: “Art. 3 – Prin organizator de jocuri de noroc se înţelege orice persoană juridică înregistrată legal în România şi autorizată să exploateze jocuri de noroc potrivit prevederilor prezentei hotărâri.”
Aceste activităţi sunt prevăzute la clasa CAEN
9200 – Activităţi de jocuri de noroc şi pariuri.

c) În domeniul fabricării, comercializării, prestărilor de servicii, importului, exportului şi utilizării produselor de protecţie a plantelor pentru combaterea bolilor,dăunătorilor şi buruienilor în agricultură şi silvicultură

• O.G. nr. 4/1995 privind fabricarea, comercializarea şi utilizarea produselor de uz fitosanitar pentru combaterea bolilor, dăunătorilor şi buruienilor în agricultură şi silvicultură, cu modificările şi completările ulterioare:
“Art. 15 – Produsele de protecţie a plantelor clasificate ca foarte toxice (T+) şi toxice (T) au regimul produselor reglementate cu stricteţe, în care scop:

a) pentru fabricarea, comercializarea, importul, distribuirea şi utilizarea lor vor fi înregistrate/autorizate numai persoane juridice care ……….

b) fabricanţii, importatorii, comercianţii, distribuitorii şi utilizatorii autorizaţi să desfăşoare activităţi cu produse de protecţie a plantelor clasificate ca foarte toxice (T+) şi toxice (T) se vor înregistra, în mod obligatoriu, la serviciile de specialitate ale inspectoratelor judeţene de poliţie în a căror rază teritorială aceştia urmează să-şi desfăşoare activitatea.

c) sunt interzise comercializarea, distribuirea şi utilizarea produselor de protecţie a plantelor clasificate ca foarte toxice (T+) şi toxice (T) de către persoane fizice, precum şi de către persoane juridice neînregistrate/neautorizate”.
“Art. 19 (6) – pot fi autorizaţi să cumpere şi să utilizeze produse de protecţie a plantelor clasificate ca foarte toxice (T+) şi toxice (T) numai producătorii agricoli persoane juridice şi prestatorii de servicii de protecţie a plantelor care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 15 lit. a) ”.
Aceste activităţi sunt prevăzute la clasele CAEN
2020 – Fabricarea pesticidelor şi a altor produse agrochimice;
4675 – Comerţ cu ridicata al produselor chimice.

d) În domeniul asigurării pazei obiectivelor, bunurilor şi valorilor

• Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, cu modificările şi completările ulterioare:
“Art. 20 (1) – Societăţile specializate de pază şi protecţie sunt societăţi comerciale private care se constituie şi funcţionează potrivit legislaţiei comerciale şi prevederilor prezentei legi, având ca obiect de activitate paza obiectivelor, bunurilor sau valorilor, paza transporturilor de bunuri şi valori importante, în condiţii de maximă siguranţă a acestora, precum şi protecţia persoanelor.”
Aceste activităţi sunt prevăzute la clasele CAEN
8010 – Activităţi de protecţie şi gardă;
8020 – Activităţi de servicii privind sistemele de securizare;

e) În domeniul vamal
• H.G. nr. 707/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României:
“Art. 563 – Comisionar în vamă este persoana juridică română, constituită potrivit legii, care, în numele şi pe seama altei persoane sau în nume propriu, dar pe seama altei persoane, prezintă mărfurile şi efectuează declararea în detaliu a mărfurilor, depozitarea şi alte formalităţi prevăzute în reglementările vamale, precum şi plata la autoritatea vamală a cuantumului drepturilor de import şi de export.”
Aceste activităţi sunt prevăzute la clasele CAEN
5229 – Alte activităţi anexe transporturilor.

f) În domeniul activităţii de asigurare-reasigurare

• Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare:
“Art. 35 (5) – Orice broker de asigurare şi/sau reasigurare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) să fie persoană juridică, în a cărei denumire să fie cuprinsă obligatoriu sintagma broker de asigurare, broker de asigurare-reasigurare sau broker de reasigurare, după caz, sau într-un limbaj uzual pentru activitatea de asigurare;
Aceste activităţi sunt prevăzute la clasele CAEN
6621 – Activităţi de evaluare a riscului de asigurare şi a pagubelor;
6622 – Activităţi ale agenţilor şi brokerilor de asigurări;
6629 – Alte activităţi auxiliare activităţilor de asigurări şi fonduri de pensii.”

g) În domeniul materiilor explozive
• Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, cu modificările şi completările
ulterioare: “Art. 2 – Producerea şi procesarea de materii explozive sunt permise numai persoanelor juridice care posedă autorizaţie din partea inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia îşi desfăşoară activitatea.”
Aceste activităţi sunt prevăzute la clasa CAEN
2051 – Fabricarea explozivelor.

h) În domeniul pieţei de capital
• Legea nr. 297 din 28 iunie 2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările
ulterioare: “Art. 29 – Traderii sunt persoane juridice care efectuează exclusiv în nume şi pe cont propriu tranzacţii cu instrumente financiare derivate, de natura contractelor futures şi cu opţiuni.”
Aceste activităţi sunt prevăzute la clasele CAEN
6420 – Activităţi ale holdingurilor;
6430 – Fonduri mutuale şi alte entităţi financiare similare;
6499 – Alte intermedieri financiare n.c.a..

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.